Cuvînt la Botezul Domnului

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, viețuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-și înaintea oamenilor puterea și înțelepciunea dumnezeirii Sale, pînă la vîrsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rînduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos pînă la acești ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu și Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile pînă ce s-a împlinit numărul anilor Lui.
El viețuia în Nazaret, cu Preacurata Sa Maică și cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn și cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mînă, cîștigînd prin osteneală, hrana pentru El și pentru prea iubita Sa maică, ca să ne învețe pe noi a nu ne lenevi și nici a mînca pîinea în zadar.
Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani și venind vremea dumnezeieștii Lui arătări - precum zice Evanghelia -, ca să se arate lui Israel: A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimițîndu-l pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredințat după care putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul întru a sa bună vestire spune, zicînd: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: "Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorîndu-se și rămînînd peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfînt".
Deci, ascultînd Ioan cuvîntul lui Dumnezeu, a venit în părțile Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, întru iertarea păcatelor. Pentru că el era acela de care mai înainte a zis Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Deci, venea la dînsul toată latura Iudeei și a Ierusalimului, și se botezau toți de la dînsul, în rîul Iordanului, mărturisîndu-și păcatele. Atunci a venit și Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicînd:Vine în urma mea Cel mai tare decît mine, Căruia nu sînt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfînt.
După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata și Preasfînta Fecioară, El Însuși fiind izvorul a toată curăția și sfințenia.
Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la rîu ca să sfințească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curățească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfîntului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dînsul martor nemincinos, văzînd pe Duhul Sfînt pogorîndu-Se peste Cel pe Care-L boteza și auzind glasul Tatălui de sus.
Ioan se sfia de El, zicînd: Eu am trebuință să mă botez de Tine și Tu vii la mine. Căci Ioan cu duhul L-a cunoscut pe El; pentru că mai înainte cu 30 de ani a săltat de bucurie în pîntecele maicii sale; deci, avea trebuință de botezul Lui, ca cel ce era în păcatul neascultării, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc.
Iar Domnul a zis: Lasă acum, că așa se cade a împlini toată dreptatea. Prin dreptate înțelege aici Sfîntul Ioan Gură de Aur poruncile lui Dumnezeu; ca și cum ar fi zis: "De vreme ce toate cîte le poruncește legea le-am săvîrșit și singură aceasta a rămas, adică să Mă botez; deci, Mi Se cade să o săvîrșesc și pe aceasta". Iar botezul lui Ioan era porunca lui Dumnezeu, precum el zice: Cel ce m-a trimis ca să botez cu apă, Acela mi-a zis.
Deci, cine l-a trimis? Arătat este că a fost Însuși Dumnezeu, cum zice însăși Scriptura: "A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan". Deci, Iisus, fiind în vîrstă de 30 de ani, S-a botezat pentru că omul de la această vîrstă se pleacă cu înlesnire către tot păcatul.
Așa grăiau Ioan Gură de Aur și Teofilact, cum că cea dintîi vîrstă a copilăriei are multă neștiință și zburdălnicie, a doua vîrstă, a tinereților, se aprinde de poftă trupească, iar vîrsta de 30 de ani, a bărbatului desăvîrșit, este a iubirii de aur, a măririi deșarte, a iuțimii, a mîniei și a tuturor păcatelor.
Pentru aceasta Hristos Domnul a așteptat botezul pînă la această vîrstă, ca să împlinească legea cu toate vîrstele, să sfințească firea noastră și să ne dea putere, ca să biruim patimile și să ne ferim de păcatele cele de moarte. După Botezul Său, Domnul a ieșit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povestește că Sfîntul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza de dînsul, îl afunda pînă la cap și-l ținea astfel pînă ce-și mărturisea toate păcatele sale și numai după aceea îi afunda și capul și îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieșit îndată din apă. Ieșind Domnul din rîu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătîndu-Se în chip de porumbel.
Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbița a vestit micșorarea apelor, tot asemenea și încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.
Duhul Sfînt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blîndă, iubitoare de oameni, fără de răutate și nu stă în locuri necurate. Tot asemenea și Duhul Sfînt este izvorul curăției, noianul iubirii de oameni, învățătorul blîndeții, rînduitorul binelui și fuge de la cel care se tăvălește în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăință.
Pogorîndu-Se Duhul Sfînt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Aceluia deci, se cuvine mărirea și stăpînirea, în vecii vecilor. Amin.