domenica 1 gennaio 2017

Sfânta și dreapta Emilia (sau Emmelia)



Sfânta și dreapta Emilia (sau Emmelia) a fost soția Sfântului Vasile cel Bătrân și mama Sfintei Macrina cea Tânără, a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie de Nyssa, a Sfântului Petru al Sevastei și a altor șase copii. În Bisericile de tradiție rusă și română prăznuirea ei se face pe 1 ianuarie, împreună cu cea a fiului ei, Sf. Vasile cel Mare, iar în cele de tradiție greacă, pe 30 mai sau pe 8 mai, împreună cu soțul ei, Sf. Vasile cel Bătrân și cu soacra ei, Sfânta Macrina cea Bătrână 

                 
 Viața
Există puține informații despre viața Sfintei Emilia. A fost fiica unui sfânt mucenic. A dorit să își petreacă viață ca fecioară închinată lui Hristos, însă mai târziu a devenit soția Sfântului Vasile cel Bătrân și nora sfintei Macrina cea Bătrână. A dat naștere la zece copii, dintre care mai mulți s-au numărat între sfinții Bisericii: Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru al Sevastei, Macrina cea Tânără și Teosebia Diaconița. Foarte evlavioasă, și-a crescut și educat copiii în același spirit, fiind considerată un model prin excelență al mamei creștine, care și-a călăuzit copiii spre sfințenie.

După moartea soțului și a unuia dintre fiii ei, pe nume Naucratie, care a trecut la Domnul la vârsta de 27 de ani, sprijinul cel mai puternic al Sfintei Emilia s-a dovedit a fi fiica ei cea mare, Sfânta Macrina cea Tânără, care o consola, amintindu-i de nădejdea creștinilor în înviere și slujindu-i în toate. Împreună, Sfânta Emilia și Sfânta Macrina au întemeiat, pe moșia lor, o mănăstire pentru femei. Au împărțit averea familiei și și-au eliberat toți sclavii, păstrând doar o mică proprietate din regiunea Pontului, pe malurile râului Iris, nu departe de sihăstria unde locuia Sf. Vasile cel Mare. O parte din sclavele eliberate au rămas alături de cele două, îmbrățișând viața feciorească și trăind laolaltă, petrecându-și viața în posturi, rugăciune și nevoințe duhovnicești și în cultivarea tuturor virtuților.

A petrecut astfel mulți ani în slujirea Domnului. Când s-a îmbolnăvit, spre finalul vieții, alături de Sfânta Emilia a venit fiul ei cel mai tânăr, Sfântul Petru al Sevastei, slujindu-i împreună cu sfânta Macrina. Înainte de a muri, și-a închinat cei doi copii - pe Macrina, cea nai vârstnică si pe Petru, cel mai tânăr - Domnului, ca jertfă duhovnicească.

A trecut la Domnul pe 8 mai 375 și a m fost înmormântată alături de soțul ei și de fiul ei Naucratie, într-un paraclis aparținând familiei, la Annesi.

Nessun commento:

Posta un commento