domenica 31 maggio 2015

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Ermie


Troparul Sfântului Mucenic Ermie, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Ermie, întru nevoinţa sa cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-a

Irmosul

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai stea luminătoare, luminând muceniceşte cu dumnezeiasca lumină a adevărului pe toţi cei care cu credinţă curată te cinstesc pe tine, Sfinte Mucenice Ermie.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu plecarea cea către Dumnezeu, neluând nicicum în seamă toate cele din viaţă, ai intrat întru priveliştile mucenicilor şi surpând pe vrăjmaşul, l-ai biruit, înţelepte mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu chipul şi cu sufletul fiind frumos, Ermie, te-ai făcut ostaş Împăratului Celui Ceresc şi pe vrăjmaşii Lui i-ai umilit desăvârşit, mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nejertfind idolilor, preafericite, ţi-au scos dinţii tăi, cu care ai sfărâmat fălcile leilor celor gânditori şi te-ai încununat cu neveştejita cunună a biruinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos, Slava mucenicilor şi Bucuria îngerilor, împreună cu ei roagă-te Fiului tău să Se milostivească şi să mântuiască pe robii tăi.

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai cu harul podoabă luminată pătimitorilor de Dumnezeu. Pentru aceea noi, cei din lume, cu dreaptă credinţă te cinstim, înţelepte.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfărâmându-ţi-se fălcile, înţelepte mucenice, laudă cu mulţumită cântai Dumnezeului nostru, Celui Care te întărea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu puterea dumnezeiescului Duh, preaînţelepte, cu bucurie ai umilit pe balaurul cel tare în răutate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gura şi cu limba te mărturisesc pe tine Locaş Preasfânt al lui Dumnezeu. Pentru aceea, Preacurată, izbăveşte-ne de tot chinul.

Irmosul

Tu eşti întărirea celor care aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoarele sângiuirilor tale, purtătorule de chinuri, au stins focul mulţimii zeilor, iar credincioşilor s-au arătat rouă, mucenice, vrednicule de minuni.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîngrozit ai intrat în cuptorul cel încins, dar cu putere dumnezeiască ai rămas nears, mărite, asemenea cu tinerii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stând în mijlocul văpăii trei zile, rourându-te cu harul Treimii, ai rămas nears, mucenice, pururea pomenite Ermie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prealăudată Stăpână, născut-ai mai presus de cuvânt pe Cel Care Se odihneşte pe sfinţi. Pentru aceasta cu laude te cinstim.

Cântarea a 5-a

Irmosul

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Care eşti Lumină neapusă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zdrobindu-ţi-se trupul cu multe chinuri, mucenice pururea pomenite, ai făcut prin har sfărâmarea pierzării idolilor. Pentru aceasta, cu dumnezeiescul har tămăduieşti zdrobirile sufletelor tuturor binecredincioşilor.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu băuturi de otrăvi foarte amare ai rămas nevătămat, fericite, aducând pe dătătorul acelora la credinţa cea adevărată, care s-a schimbat cu a ta luminată facere de minune către slava cea prealuminată a muceniciei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nicicum nu te-ai depărtat de la starea cea mai bună a Celui Care te-a întărit şi te-a sprijinit pe tine, preafericite, mai înainte văzându-ţi toate pornirile cele către Dânsul, după dreptatea cugetului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzutu-te-a prorocul prin Duhul odinioară pe tine Pruncă, Sfeşnic înţelegător, care aveai făclia pe Hristos Domnul, Care cu lumină nespusă ne luminează pe noi toţi, cei care cu credinţă te cinstim pe tine, Preacurată.

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având către Dumnezeu toată dorirea deplin, cu bucurie răbdai durerile şi şuviţările dumnezeiescului tău trup, ca şi cum ar pătimi altul, preafericite, văzând mai înainte cununile.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdat-ai cu tărie scoaterea vinelor, Ermie mucenice al lui Hristos, slăbind prin har puterea vrăjmaşului celui cu multă măiestrie şi te-ai arătat pildă a toată bărbăţia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ascuţindu-te cu focul dragostei lui Hristos, cu adevărat te-ai făcut ca o sabie cu două ascuţişuri, tăind de faţă taberele cele fără de Dumnezeu, ca un viteaz ostaş.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cuviinţă dumnezeiască apleci pe Cel Care hrăneşte pe toţi cu ameninţarea Sa; în braţe porţi, Stăpână, pe Cel Care ţine pe toţi. Pentru aceasta, după datorie, cu credinţă te mărim, Preacurată.

Irmosul

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă, căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 6-lea

Podobie: Plinind rânduiala cea...

Chinuindu-te cu osârdie pentru Hristos întru bătrâneţile cele vitejeşti ţi-ai câştigat bărbăţie, mucenice Ermie, şi călcând cugetul cel rău al celor fără de lege ai rămas nevătămat de adăpările cele cu otravă, strigând: Dumnezeu este cu mine şi nimeni împotriva mea.

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii cei care merseseră din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreptatea cugetului uitându-te la Dumnezeu, Cel Care poate mântui, ai răbdat durerile trupului cu vitejie, Sfinte Mucenice Ermie, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu stropirea sângelui ai stins focul necredinţei; ai intrat în văpaie, dar nicicum nu te-ai ars, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toată Biserica te fericeşte văzând vitejiile tale şi harul minunilor şi răsplata biruinţei, care ţi-a dat ţie Domnul, Ermie, mucenice înţelepte, ca unuia care te-ai luptat strălucit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfrumuseţatu-te-ai, Fecioară, născând pe Hristos, Cel frumos întru podoabă, Care S-a asemănat nouă şi a zidit din nou către viaţă pe cei care erau sfărâmaţi. Pentru aceea, cu credinţă pururea te lăudăm pe tine întru cântări.

Cântarea a 8-a

Irmos: Cei ce s-au făcut cu harul...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întărit cu legea adevărului, pătimitorule Ermie, cu bucurie ai defăimat porunca celor fără de lege şi răbdând luptele cele mari, fericite, ai câştigat locaşurile cele dintru înălţime în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De toată tăria durerilor ce mi se fac nu mă îngrozesc, nici voi da cinste celor ce nu sunt dumnezei, strigai preafericite. Numai pe Unul cinstesc, pe Domnul Iisus, Care S-a răstignit pe vremea lui Pilat.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ales-ai a te jertfi ca un miel fără prihană, pentru Cel Care S-a jertfit pentru noi ca o oaie şi a ridicat de pe pământ toate jertfele cele spurcate. Pentru aceasta, după vrednicie cu laude te mărim, Sfinte Mucenice Ermie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai mai încăpătoare decât cerurile, Fecioară, încăpând în pântecele tău pe Dumnezeu; pe Care roagă-L totdeauna să mă izbăvească de păcatul care mă strâmtorează, ca lărgindu-mă cu faptele dreptei credinţe, să te fericesc pe tine cu dreaptă credinţă.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cei care s-au făcut cu harul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei care au păzit foarte poruncile Tale, au strigat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegându-te de la trup, purtătorule de chinuri prealăudate, te-ai învrednicit a vedea bunătăţile pe care mai înainte le-a gătit Dumnezeu ţie şi celor care au pătimit împreună cu tine şi au biruit pe vrăjmaşul; cu care împreună roagă-L pe Domnul să ne mântuim noi, Sfinte Mucenice Ermie, vrednicule de minuni.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi chipul frumos şi mai înaintea pătimirii tale, mai frumos s-a arătat, înţelepte, după chinurile cele minunate, înfrumuseţându-se arătat cu lumina îngerească. Pentru aceea te-ai şi suit către cămările Mirelui cele frumoase, împodobindu-te cu cununi de biruinţă, înţelepte Ermie.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Defăimând ostăşia cea de pe pământ, te-ai făcut ostaş Împăratului Celui Ceresc, cu a Cărui tare putere ai pierdut cu tărie toate taberele demonilor şi după lege ţi-a împletit cununile biruinţei, pururea rugându-te pentru noi, înţelepte mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sosit-a pomenirea ta cea luminată, luminând cugetele noastre cu razele luptelor tale celor tari; pentru care te rugăm, având îndrăzneală către Hristos, roagă-te neîncetat, ca să aflăm noi milă la ziua Judecăţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îmbrăcându-Se Dumnezeu cu mine, cel care cu mintea mea cea rea am fost dezbrăcat de dumnezeiasca podoabă, ca să mă îmbrace cu îmbrăcămintea nestricăciunii, S-a născut din tine, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti scăparea tuturor oamenilor, întărire şi zid mucenicilor celor purtători de cununi şi veselia îngerilor.

Irmosul

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, căpeteniile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-te-a pe tine Hristos lumii ca pe o stea preamare, ca să luminezi pe cei credincioşi cu strălucirile luptelor tale, Sfinte Mucenice Ermie, părtaşule al îngerilor.

SEDELNA, glasul al 4-lea

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat..

Surpând ridicările vrăjmaşilor ca un ostaş puternic al Stăpânului, ai primit cununa biruinţei. Pentru aceasta te lăudăm pe tine ca pe un viteaz pătimitor, săvârşind cu credinţă pomenirea prăznuirii tale, întru care roagă-te ca să ne mântuim noi, Sfinte Mucenice Ermie, mult-răbdătorule.

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie, să alergăm noi păcătoşii şi umiliţii şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne milostivindu-te spre noi, sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor, nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine una nădejde te-am câştigat.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea

Mieluşeaua cea cu totul fără prihană şi Fecioara, dacă a văzut întins pe Cruce pe Fiul său, pe care L-a născut, cu dureri de moarte la suflet s-a rănit şi a strigat cu amar: Unde este pomenirea darurilor şi a minunilor Tale, cu care s-a îndulcit adunarea cea nemulţumitoare, Fiule Preaiubite? Însă ca să mântuieşti neamul omenesc, acestea le rabzi acum; laud milostivirea Ta!


1 commento: