Păstorirea sa (între anii 420 și 458) a coincis cu o epocă de intense frământări teologice, dar și cu perioada de aur a sfinților din pustiul Palestinei.
Viața și activitatea Sfântului Iuvenalie
Despre primii ani ai vieții sale nu s-au păstrat multe detalii, însă știm că a urcat pe scaunul episcopal al Ierusalimului în jurul anului 420, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mic (cel Tânăr).
A fost contemporan și prieten apropiat cu marii părinți ai pustiei, precum Sfântul Eftimie cel Mare, Sfântul Simeon Stâlpnicul și Sfântul Gherasim de la Iordan.
1. Apărător al credinței la Sinoadele Ecumenice
Sfântul Iuvenalie a trăit într-o perioadă în care mari erezii amenințau unitatea Bisericii:
Sinodul III Ecumenic de la Efes (431): Sfântul Iuvenalie a participat activ alături de Sfântul Chiril al Alexandriei. Aici a condamnat cu fermitate erezia lui Nestorie (care susținea că Fecioara Maria a născut doar un om, nu pe Dumnezeu întrupat).
Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451): A fost momentul său de vârf. Iuvenalie a apărat dreapta credință împotriva ereziei lui Eutihie (monofizitismul, care nega natura umană a lui Hristos). La acest sinod, datorită importanței istorice și spirituale a locurilor sfinte, Scaunul Ierusalimului a fost recunoscut ca Patriarhat, ieșind de sub jurisdicția Cezareei Palestinei și a Antiohiei.
2. Prigoana și exilul
Triumful de la Calcedon a atras însă o uriașă revoltă acasă, în Palestina, unde curentul monofizit era foarte puternic în rândul unor călugări.
La întoarcerea sa de la Sinod, un monah rebel pe nume Teodosie a răspândit calomnii, susținând că Iuvenalie ar fi trădat credința. Teodosie a reușit să incite poporul, l-a alungat pe Iuvenalie din cetate și s-a autoproclamat patriarh. Timp de 20 de luni, acest uzurpator a declanșat o prigoană sângeroasă în Ierusalim: i-a chinuit pe creștinii ortodocși, a ucis preoți (printre care și pe diaconul Atanasie, care îl înfruntase) și a prădat bisericile.
Sfântul Iuvenalie a fost nevoit să fugă la Constantinopol pentru a cere sprijinul împăratului Marcian. Monahul eretic a fugit în final în Munții Sinai când armata imperială a intervenit, permițându-i lui Iuvenalie să revină pe scaunul său.
3. Împăcarea împărătesei Eudochia
Unul dintre cele mai importante succese pastorale ale Sfântului Iuvenalie a fost readucerea la ortodoxie a împărătesei Eudochia (văduva împăratului Teodosie), care se lăsase amăgită de erezia monofizită și se retrăsese în Palestina.
Eudochia, primind și sfatul ferm al Sfântului Simeon Stâlpnicul, s-a împăcat cu Patriarhul Iuvenalie. Acest gest a adus o uriașă pace în regiune, determinând mii de monahi și credincioși să se întoarcă la dreapta credință.
Dialogul despre Adormirea Maicii Domnului
Sfântul Iuvenalie este direct legat și de o altă sărbătoare mare de la 2 iulie: Așezarea Veșmântului Maicii Domnului în Vlaherne.
În timpul Sinodului de la Calcedon, împăratul Marcian și Sfânta Împărăteasă Pulheria l-au întrebat pe Iuvenalie unde se află trupul Maicii Domnului, dorind să îl aducă în capitală.
Sfântul Iuvenalie le-a explicat atunci vechea tradiție a Ierusalimului: deși Sfânta Scriptură nu menționează sfârșitul pământesc al Fecioarei Maria, scrierile vechi arată că apostolii au îngropat-o în satul Ghetsimani. Însă, când Sfântul Apostol Toma a sosit trei zile mai târziu și a cerut să se deschidă mormântul pentru a se închina, trupul nu mai era acolo Maica Domnului fusese mutată la cer cu trupul. În mormânt au rămas doar giulgiurile și acoperământul ei.
La cererea împăraților, Sfântul Iuvenalie a trimis ulterior aceste sfinte relicve (giulgiurile) la Constantinopol, unde au fost depuse cu mare cinste în Biserica din Vlaherne.
Trecerea la cele veșnice
După o păstorire lungă și grea de 38 de ani, marcată de apărărea dogmelor și ctitorirea păcii în Palestina, Sfântul Ierarh Iuvenalie a adormit cu pace în Domnul în anul 458, lăsând în urmă un Patriarhat al Ierusalimului consolidat și unit în dreapta credință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu