Dreapta Elisabeta, prăznuită în calendarul creștin pe 5 septembrie alături de soțul ei, Sfântul Proroc Zaharia, este mama Sfântului Ioan Botezătorul și mătușa/verișoara Sfintei Ana (mama Maicii Domnului).
Originea și Viața Curată
Neam preoțesc: Fiică a preotului Soba, Elisabeta provenea dintr-o familie din neamul lui Levi.
Căsătoria și evlavia: Trăia alături de soțul ei, preotul Zaharia, în orașul Ain Karem din ținutul muntos al Iudeii. Evanghelia după Luca îi descrie ca fiind amândoi „drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului”.
Suferința nerodirii: A îndurat încercarea sterilității până la o vârstă înaintată, o stare privită în societatea iudaică a vremii drept o lipsă a binecuvântării divine, deși cei doi s-au rugat neîncetat.
Minunea Zămislirii și Întâlnirea cu Fecioara Maria
Vestirea Nașterii: Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Zaharia în Templu, vestindu-i că rugăciunile au fost ascultate și că Elisabeta va naște la bătrânețe un fiu care va fi Înaintemergătorul Domnului.
Cuvintele de binecuvântare: La scurt timp după Buna Vestire, Fecioara Maria a vizitat-o pe Elisabeta. În acel moment, pruncul Ioan a săltat în pântecele Elisabetei, iar ea, umplându-se de Duhul Sfânt, a rostit proorocește:
„Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău!”.
Persecuția, Fuga în Pustiu și Trecerea la Domnul
Uciderea pruncilor: După nașterea Mântuitorului, Regele Irod a ordonat uciderea tuturor pruncilor din Betleem și din împrejurimi. Aflând de minunile care au însoțit nașterea lui Ioan, soldații au fost trimiși să-l ucidă și pe acesta.
Persecuția, Fuga în Pustiu și Trecerea la Domnul
Uciderea pruncilor: După nașterea Mântuitorului, Regele Irod a ordonat uciderea tuturor pruncilor din Betleem și din împrejurimi. Aflând de minunile care au însoțit nașterea lui Ioan, soldații au fost trimiși să-l ucidă și pe acesta.
Martiriul soțului: Preotul Zaharia a fost ucis de soldații lui Irod chiar în Templu, între altar și sanctuar, pentru că a refuzat să divulge unde era ascuns fiul său.
Ocrotirea în pustiu: Elisabeta a fugit cu pruncul Ioan în munți. Conform Sfintei Tradiții, când soldații erau pe cale să-i prindă, un munte s-a deschis miraculos pentru a-i adăposti.
Dreapta Elisabeta a trecut la Domnul în pustiu la 40 de zile după martiriul soțului ei, lăsându-l pe tânărul Ioan sub ocrotirea directă a îngerilor până la ieșirea lui la propovăduire.
Martiriul Sfântului Proroc Zaharia
Uciderea Sfântului Zaharia a fost provocată de frica Regelui Irod care, în contextul uciderii pruncilor din Betleem, bănuia că fiul preotului ar putea fi viitorul Mesia sau o amenințare la adresa tronului său.
Anchetarea la Templu: Irod a trimis soldați la Templul din Ierusalim pentru a-l constrânge pe Zaharia să divulge locul în care se ascundea Elisabeta cu pruncul.
Zaharia a refuzat, răspunzând: „Eu slujesc Domnului Dumnezeului lui Israil și nu știu unde este fiul meu, căci trupul meu este în Templu, iar sufletul în mâna lui Dumnezeu”.
Uciderea în incinta sfântă: Furios pe fermitatea preotului, Irod a poruncit ca Zaharia să fie executat pe loc. Soldații l-au străpuns chiar în locul sfânt, între altar și sanctuar (martiriu amintit direct de Domnul Hristos în Evanghelia după Matei 23:35).
Semnul din Templu: Conform Sfintei Tradiții, sângele preotului s-a închegat pe piatră ca o mărturie veșnică a crimei, iar preoții de la Templu nu au găsit trupul său, ci doar sângele uscat, un semn al retragerii harului prorocesc din neamul lor până la venirea Noului Legământ.
Anii Sfântului Ioan Botezătorul în Pustiu
Rămas orfan la o vârstă foarte fragedă, după moartea mamei sale în munți la doar 40 de zile de la uciderea lui Zaharia, tânărul Ioan a rămas complet izolat de societatea umană.
Ocrotirea divină: Tradiția Bisericii arată că copilul a fost hrănit și protejat direct de îngeri în pământul uscat al pustiului Iudeii, fiind păzit de orice pericol biologic sau militar.
Viața de asceză: Crescând în izolare totală, Ioan a dus o viață de o rigoare absolută. Purtat de Duhul Sfânt, îmbrăca o haină aspră țesută din păr de cămilă, strânsă la mijloc cu o curea de piele, lepădând orice confort lumesc.
Hrana din pustie: Nu consuma pâine, vin sau bucate procesate. Se hrănea exclusiv cu lăcuste (sau muguri/mlădițe de plante sălbatice) și miere sălbatică adunată din crăpăturile stâncilor.
Pregătirea misiunii: A petrecut în jur de trei decenii în tăcere, rugăciune neîncetată și contemplare.
Pustiul i-a călit duhul și i-a curățat complet mintea, transformându-l în „glasul celui ce strigă în pustie”, pregătit să pătrundă la Râul Iordan pentru a vesti venirea lui Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasă un comentariu și spune-ne părerea ta! Te rugăm să păstrezi un ton politicos