Sfântul și mare mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea "23 aprilie". Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea "23 aprilie". Sortați după dată Afișați toate postările
23 aprilie 2026
27 martie 2025
12 mai 2015
16 mai 2015
07 aprilie 2015
03 februarie 2014
Viața Sfântului Ignatie de Marioupolis (†1786) – 3 februarie
S-a născut la începutul secolului al XVIII-lea în insula Thermi (probabil insula Kythnos din Ciclade). El era fiul celebrei și evlavioasei familii Ghezedinou.
Încă de tânăr a mers în Sfântul Muntele Athos. La Mănăstirea Vatoped trăia ca monah o rudă apropiată. Iubind din toată inima viața monahală, a lepădat toată deșertăciunea lumească și a fost tuns monah cu numele Ignatie. Mai târziu a fost hirotonit preot.
Pentru virtutea sa a fost chemat să păstorească o turmă dintr-un loc îndepărtat, aflată sub jugul greu tătar. În anul 1769 a fost hirotonit episcop de Gkotfei și Kefai, în peninsula Crimeea. Ierarh binevoitor și neobosit, a câștigat dragostea și respectul turmei sale. Pentru dăruirea sa în slujire, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului i-a oferit titlul de arhiepiscop și l-a făcut membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
Contemporanii săi îl prezintă drept un om cinstit, cucernic, moral, smerit, neprihănit şi iubitor de privegheri. Avea înfăţişarea blândă şi purtarea îngerească şi a arătat bună cunoaştere în treburile bisericeşti, având daruri şi aptitudini înnăscute. Cu aceste însuşiri a devenit noul Moise pentru turma înrobită. El a reuşit mutarea grecilor ortodocși din Crimeea, de sub jugul tătarilor în pământul creştinesc Azov, care era sub dominație rusă. Rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu pentru turma sa înrobită de ani de zile, a hotărât să plece. El a fost conștient de amenințarea iminentă a creștinilor ortodocși de anihilare duhovnicească şi trupească. A început discuții secrete cu guvernul rus și a reușit înscrierea creștinilor din Crimeea ca cetățeni ruși.
După Sfânta Liturghie din 23 aprilie 1778, din biserica din peşteră a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, sfântul i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească pentru plecarea lor din țara robiei și pentru o îndelungată umilire. Oameni de încredere i-au anunțat pe toți credincioșii din peninsulă despre data exactă a plecării. Autoritățile tătare nu au aflat nimic despre evenimentul ce avea să se petreacă și, prin urmare, nu au împiedicat plecarea mulţimilor. Oamenii au fost nevoiţi să-şi părăsească țara, casele și gospodăriile, bisericile și cimitirele. În iunie 1778 a început drumul lung și dificil. Purtau cu ei Icoana Maicii Domnului de Bachtsisarai, care-i ocrotea. Călăuză duhovnicească a fost Episcopul Ignatie. Aproximativ 50.000 de greci au plecat atunci din Crimeea stăpânită de turci şi tătari. Pentru curaj, îndrăzneală, bărbăţie și eroism, Împărăteasa Ecaterina i-a acordat înţeleptului ierarh medalionul diamant al Maicii Domnului – cea mai înaltă distincţie pentru vitejie. Prin rugăciunile bunului și credinciosului lor păstor, refugiații au depășit multe greutăţi, lipsuri și boli din vremea îndelungatei călătorii. În timpul marșului, când a apărut o epidemie necunoscută, înfricoşătoare, sfântul ierarh s-a rugat fierbinte Sfântului Haralambie de-minuni-făcătorul, care i-a apărut într-o vedenie și a ajutat norodul.
Pe ţărmul rusesc al Mării Azov, unde s-au aşezat cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie, grecii au întemeiat cetatea cea mare și frumoasă a Marioupolisului, închinată Maicii Domnului, având în jurul său aproximativ 23 de sate greceşti. În Marioupolis a fost înfiinţată o nouă mitropolie sub conducerea duhovnicească a sfântului ierarh, supusă Bisericii Ortodoxe Ruse. Principala grijă a Mitropolitului Ignatie a fost îndrumarea duhovnicească neîncetată a turmei sale. Dificultățile și problemele din noul loc, atacurile frecvente ale turcilor pentru forţarea refugiaţilor în locurile de baştină au adus frica și tulburarea în mijlocul lor, pentru aceasta ajungând să se plângă ierarhului în multe rânduri.
Sfântul ierarh nu s-a înspăimânt, ci și-a amintit de ieșirea evreilor din robia egipteană și de nemulţumirile lor adresate lui Moise. Slujitor credincios al lui Dumnezeu, Ignatie L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, puterea și cugetul său şi i-a îndurat pe credincioşii săi şi i-a mângâiat, fiindcă trăiseră viaţă de mucenici şi încă pătimeau dureri. El obișnuia să spună: „Pentru Biserică și din Biserica izvorăşte binecuvântarea cerească și răsare izbânda în toate lucrările omeneşti.” Deci, toate le primea cu rugăciune, răbdare și blândețe.
Locuind într-o chilie de piatră, ridicată de el la 6,5 kilometri distanță de Marioupolis, după două săptămâni de boală, la 3 februarie 1786 şi-a dat sufletul cu pace Ziditorului. A fost înmormântat în biserica Sfântului Haralambie din Marioupolis. Mai târziu, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Locuitorii evlavioşi îl cinsteau cu recunoştinţă pe sfântul lor părinte duhovnicesc, care le fusese eliberator.
În 1936, după instalarea teribilului regim ateu, Biserica Sfântul Haralambie a fost distrusă. Apoi a fost deschis mormântul sfântului în care au descoperit moaștele sfântului. Mai târziu au fost mutate în altă parte. După eliberarea Marioupolisului de către nazişti, oraşul a fost incendiat, la fel ca și moaștele sfântului. Astfel s-a împlinit profeția sfântului care spunea că trupul său va fi ars împreună cu orașul. Cu toate acestea o mică parte din Sfintele Moaşte ce au rămas nemistuite și astăzi sunt aşezate spre închinare în biserica Sfântul Gheorghe din Marioupolis.
În 1977, Biserica Ortodoxă Ucraineană a recunoscut sfinţenia sa, ca zi de prăznuire stabilindu-se ziua de 3 februarie.
(Monahul Moise Aghioritul, Sinaxarul Vatopedin, Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte, 2007)
Încă de tânăr a mers în Sfântul Muntele Athos. La Mănăstirea Vatoped trăia ca monah o rudă apropiată. Iubind din toată inima viața monahală, a lepădat toată deșertăciunea lumească și a fost tuns monah cu numele Ignatie. Mai târziu a fost hirotonit preot.
Pentru virtutea sa a fost chemat să păstorească o turmă dintr-un loc îndepărtat, aflată sub jugul greu tătar. În anul 1769 a fost hirotonit episcop de Gkotfei și Kefai, în peninsula Crimeea. Ierarh binevoitor și neobosit, a câștigat dragostea și respectul turmei sale. Pentru dăruirea sa în slujire, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului i-a oferit titlul de arhiepiscop și l-a făcut membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
Contemporanii săi îl prezintă drept un om cinstit, cucernic, moral, smerit, neprihănit şi iubitor de privegheri. Avea înfăţişarea blândă şi purtarea îngerească şi a arătat bună cunoaştere în treburile bisericeşti, având daruri şi aptitudini înnăscute. Cu aceste însuşiri a devenit noul Moise pentru turma înrobită. El a reuşit mutarea grecilor ortodocși din Crimeea, de sub jugul tătarilor în pământul creştinesc Azov, care era sub dominație rusă. Rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu pentru turma sa înrobită de ani de zile, a hotărât să plece. El a fost conștient de amenințarea iminentă a creștinilor ortodocși de anihilare duhovnicească şi trupească. A început discuții secrete cu guvernul rus și a reușit înscrierea creștinilor din Crimeea ca cetățeni ruși.
După Sfânta Liturghie din 23 aprilie 1778, din biserica din peşteră a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, sfântul i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească pentru plecarea lor din țara robiei și pentru o îndelungată umilire. Oameni de încredere i-au anunțat pe toți credincioșii din peninsulă despre data exactă a plecării. Autoritățile tătare nu au aflat nimic despre evenimentul ce avea să se petreacă și, prin urmare, nu au împiedicat plecarea mulţimilor. Oamenii au fost nevoiţi să-şi părăsească țara, casele și gospodăriile, bisericile și cimitirele. În iunie 1778 a început drumul lung și dificil. Purtau cu ei Icoana Maicii Domnului de Bachtsisarai, care-i ocrotea. Călăuză duhovnicească a fost Episcopul Ignatie. Aproximativ 50.000 de greci au plecat atunci din Crimeea stăpânită de turci şi tătari. Pentru curaj, îndrăzneală, bărbăţie și eroism, Împărăteasa Ecaterina i-a acordat înţeleptului ierarh medalionul diamant al Maicii Domnului – cea mai înaltă distincţie pentru vitejie. Prin rugăciunile bunului și credinciosului lor păstor, refugiații au depășit multe greutăţi, lipsuri și boli din vremea îndelungatei călătorii. În timpul marșului, când a apărut o epidemie necunoscută, înfricoşătoare, sfântul ierarh s-a rugat fierbinte Sfântului Haralambie de-minuni-făcătorul, care i-a apărut într-o vedenie și a ajutat norodul.
Pe ţărmul rusesc al Mării Azov, unde s-au aşezat cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie, grecii au întemeiat cetatea cea mare și frumoasă a Marioupolisului, închinată Maicii Domnului, având în jurul său aproximativ 23 de sate greceşti. În Marioupolis a fost înfiinţată o nouă mitropolie sub conducerea duhovnicească a sfântului ierarh, supusă Bisericii Ortodoxe Ruse. Principala grijă a Mitropolitului Ignatie a fost îndrumarea duhovnicească neîncetată a turmei sale. Dificultățile și problemele din noul loc, atacurile frecvente ale turcilor pentru forţarea refugiaţilor în locurile de baştină au adus frica și tulburarea în mijlocul lor, pentru aceasta ajungând să se plângă ierarhului în multe rânduri.
Sfântul ierarh nu s-a înspăimânt, ci și-a amintit de ieșirea evreilor din robia egipteană și de nemulţumirile lor adresate lui Moise. Slujitor credincios al lui Dumnezeu, Ignatie L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, puterea și cugetul său şi i-a îndurat pe credincioşii săi şi i-a mângâiat, fiindcă trăiseră viaţă de mucenici şi încă pătimeau dureri. El obișnuia să spună: „Pentru Biserică și din Biserica izvorăşte binecuvântarea cerească și răsare izbânda în toate lucrările omeneşti.” Deci, toate le primea cu rugăciune, răbdare și blândețe.
Locuind într-o chilie de piatră, ridicată de el la 6,5 kilometri distanță de Marioupolis, după două săptămâni de boală, la 3 februarie 1786 şi-a dat sufletul cu pace Ziditorului. A fost înmormântat în biserica Sfântului Haralambie din Marioupolis. Mai târziu, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Locuitorii evlavioşi îl cinsteau cu recunoştinţă pe sfântul lor părinte duhovnicesc, care le fusese eliberator.
În 1936, după instalarea teribilului regim ateu, Biserica Sfântul Haralambie a fost distrusă. Apoi a fost deschis mormântul sfântului în care au descoperit moaștele sfântului. Mai târziu au fost mutate în altă parte. După eliberarea Marioupolisului de către nazişti, oraşul a fost incendiat, la fel ca și moaștele sfântului. Astfel s-a împlinit profeția sfântului care spunea că trupul său va fi ars împreună cu orașul. Cu toate acestea o mică parte din Sfintele Moaşte ce au rămas nemistuite și astăzi sunt aşezate spre închinare în biserica Sfântul Gheorghe din Marioupolis.
În 1977, Biserica Ortodoxă Ucraineană a recunoscut sfinţenia sa, ca zi de prăznuire stabilindu-se ziua de 3 februarie.
(Monahul Moise Aghioritul, Sinaxarul Vatopedin, Sfânta și Marea Mănăstire Vatopedi, Sfântul Munte, 2007)
23 aprilie 2025
21 februarie 2014
28 august 2015
20 aprilie 2015
29 decembrie 2018
28 septembrie 2014
28 octombrie 2014
05 mai 2015
06 noiembrie 2018
SINAXAR PESTE TOT ANUL
SINAXAR PESTE TOT ANUL
EXPLICAREA SEMNELOR PUSE ÎNAINTEA ZILELOR ANULUI PENTRU
ARĂTAREA PRAZNICELOR ÎMPĂRĂTEŞTI, ALE NĂSCĂTOAREI DE
DUMNEZEU ŞI ALE SFINŢILOR
05 august 2015
Sinaxar 5 August
În aceasta luna, în ziua a cincea, Înaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului.
În aceasta luna, în ziua a cincea, Tot in aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie.
Acest sfânt era cu neamul antiohian si a fost ostas pe vremea lui Constantin Clor, tatal Sfântului si Marelui Constantin, si si-a purtat slujba pâna în zilele lui Iulian Apostatul. Fiind de 110 ani, a fost adus înaintea lui Iulian la cercetare, sa mustrându-l pe împarat ca si-a calcat credinta parinteasca, si a adus cinstire la idoli si aducându-i aminte de bunatatile Marelui Constantin, si cum ca prin dumnezeiasca aratare a fost adus la credinta în Hristos. Însa Iulian batându-si joc de el, a poruncit sa i se taie capul, si asa a plinit mucenicia în Hristos.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.
Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.
Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme. Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani. Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.
Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati. Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge. Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.
Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.
Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul.
Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu. Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.
Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul.
Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei în pamântul binecuvântat al Moldovei la 23 August 1913, în satul Crainiceni, comuna Horodistea, judetul Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de credinta, cu viata curata si tematori de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.
Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, în razboiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.
Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.
Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se vede în duioasa poezie "Dorul Bunicii", în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul "Mihail Kogalniceanu" din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.
La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.
L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu, "frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh". Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.
Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia Iordanului.
Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit "doctorul mânastirii", îndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gândurilor.
În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul 1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.
Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si cântare duhovniceasca.
Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost în pestera "Sfânta Ana", care se afla nu departe de mânastire. Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.
În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au dobândit aici desavârsirea. În sufletul sau vibra armonios întreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata în jurul pesterii, aratând prin aceasta legatura sfântului cu natura înconjuratoare.
Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfârsitul vietii pamântesti, însemnând-o pe peretele pesterii în care îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mâna dreapta binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat în pestera "mormintelor", în locul în care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.
Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, în razboiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.
Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.
Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se vede în duioasa poezie "Dorul Bunicii", în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul "Mihail Kogalniceanu" din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.
La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.
L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu, "frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh". Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.
Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia Iordanului.
Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit "doctorul mânastirii", îndeplinind si alte ascultari. Cerceta biblioteca mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gândurilor.
În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul 1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.
Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si cântare duhovniceasca.
Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost în pestera "Sfânta Ana", care se afla nu departe de mânastire. Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.
În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au dobândit aici desavârsirea. În sufletul sau vibra armonios întreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata în jurul pesterii, aratând prin aceasta legatura sfântului cu natura înconjuratoare.
Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfârsitul vietii pamântesti, însemnând-o pe peretele pesterii în care îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mâna dreapta binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat în pestera "mormintelor", în locul în care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.
Plecarea lui, prea timpurie, a lasat adânci regrete si dureri sufletesti nemângâiate în rândul monahilor români din Tara Sfânta. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post si nevointa la Locurile Sfinte.
Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea o buna mireasma. Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: "Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum".
La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.
Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea o buna mireasma. Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: "Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum".
La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.
Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
23 aprilie 2016
Sinaxar 23 Aprilie
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.
Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.
În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.
Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.
Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.
Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
14 octombrie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)