giovedì 30 ottobre 2014
mercoledì 29 ottobre 2014
martedì 28 ottobre 2014
lunedì 27 ottobre 2014
domenica 26 ottobre 2014
Sinaxar 26 Octombrie
În această lună, în ziua a douăzeci și șasea, pomenirea Sfântului slăvitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si făcătorul de minuni, din Tesalonic.
sabato 25 ottobre 2014
venerdì 24 ottobre 2014
Sinaxar 24 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului marelui Mucenic Areta si cu cei care îl însoteau.
giovedì 23 ottobre 2014
Sinaxar 23 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului.
Acest sfânt Iacov, fratele Domnului, a fost cel întâi episcop la Ierusalim, hirotonit de însusi Domnul si întâi el a izvodit si a scris dumnezeiasca Liturghie, învatata de la însusi Hristos. Pe care Liturghie în urma o a facut mai pe scurt marele Vasile si dupa dânsul dumnezeiescul Ioan Gura de Aur pentru neputinta omeneasca. Pastorind sfânta Biserica din Ierusalim si învatând pe multi din iudei si din elini si întorcându-i spre Domnul, a pornit pe iudei asupra-si cu urgie, care, prinzându-l, l-au aruncat jos de pe aripa templului si fiind înca viu l-au omorât cu un lemn. Iar cuvântul, fratele Domnului se trage din predanie. Ca Iosif logodnicul împartindu-si pamântul fiilor ce-i avea cu femeia sa cea dintâi si vrând sa faca parte si celui din sfânta Fecioara, Fiu si Dumnezeu, ceilalti nu-l primira; iar Iacov luându-l partas de mostenire pe partea sa, s-a chemat nu numai frate al Domnului, ci si drept.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.
Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.
Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul; si plecând întru acea cale, aveau adesea groaza si din pricina oamenilor si din pricina fiarelor cu scârba si cu patima rea; câte odata lipsiti chiar si de hrana buruienilor salbatice. Deci calatorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul. Venind acesta spre pestera, l-a simtit de departe, si aruncându-se batrânul jos la pamânt, a facut rugaciune, si strigând cu glas mare, a zis: "De sunteti de la Dumnezeu, iviti-va la mine, iar de sunteti de la diavolul, va departati de la mine smeritul si pacatosul". Iar ei raspunsera, zicând: "Binecuvânteaza-ne robul lui Dumnezeu, ca suntem crestini si ne-am lepadat de diavolul". Atunci sculându-se staretul, a venit catre dânsii si desfacându-si parul de pe obraz, i-a binecuvântat; parul îi era alb ca zapada, iar pielea trupului sau era ca tesut de broasca, si de multa batrânete îi erau lasate sprâncenele pe ochi si unghiile mâinilor si ale picioarelor sale mai lungi decât o palma erau, iar barba ajungea pâna la picioare. Si a început a-i întreba: "De unde sunteti, fiii mei, si pentru ce ati venit aici?" Iar ei îi spusera toata întâmplarea si gândul lor. Si el zise: "Fiii mei, nu se va afla om ca sa poata pricepe puterea lui Dumnezeu; ca eu nevrednicul m-am nevoit sa fac aceasta, si mi s-a aratat unul noaptea si mi-a zis: "Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, ca nu vei putea trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se înfricosara. Si fiind îndeseara, le zise: "Fiii mei, stati putintel înlaturi, caci am doi copii aicea, care vin în toata seara la mine, ca nu cumva vazându-va straini sa va vatame". Si iata doi lei veneau din pustie repede si cazura la picioarele lui racnind; iar aceia de frica cazura cu fata la pamânt. Punând batrânul mâinile peste fiare, le zise: "Fiii mei, din pamântul omenesc au venit oarecare la mine, dar sa nu le faceti vreun rau". Si îndata batrânul întorcându-se catre monahi, le zise: "Veniti, fratilor, sa facem Vecernia; si daca se sculara aceia înfricosati, se repezira leii la dânsii si le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, zisera sfântului: "Spune-ne cinstite parinte, cum ai venit aici"; si el raspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul si m-au logodit parintii mei ca sa ma însoare fara voia mea, si s-a facut nunta, si când au vrut sa ma închida la asternut, jucând oamenii si umblând ei încoace si încolo eu am iesit singur afara si m-am ascuns într-o casa a unei femei vaduve, sapte zile.
Iar parintii mei plângând si cautându-ma, eu la miezul noptii am iesit la drum si am aflat un batrân si l-am întrebat: "Unde mergi, parinte?" Iar el îmi raspunse: "Unde gândesti tu, acolo merg si eu"; si ma luai dupa dânsul, si peste trei ani am ajuns aici împreuna cu dânsuL Iar mai înainte cu putine zile pâna a nu veni aici, dormind noi, cum ma desteptai, n-am mai vazut pe împreuna-calatorul meu si am început a plânge si a ma întrista si numaidecât mi se arata, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci da slava lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul si ai venit la lumina". Zicându-mi acestea, iarasi s-a facut nevazut de la ochii mei. Iar eu am plecat si dupa cinci zile am ajuns aici si am aflat în aceasta pestera o leoaica moarta si puii amândoi tipau neavând ce suge si luându-i i-am hranit cu mugur de prin copaci, ca pe niste fii ai mei; iar pe leoaica am îngropat-o în pamânt. Si daca s-au împlinit doi ani am iesit în al saptelea ceas si am sezut cu acesti leisori, si iata vazui o basma jos, foarte subtire si frumoasa si eu ma miram în cugetul meu si ziceam: de unde sa fie aceasta; iar a doua zi am gasit niste papuci de matase si m-am mirat si de acelea. Si cautând împrejur am vazut o femeie sezând deasupra unei pietre, si era împodobita cu haine de aur de mult pret si frumoasa. Si i-am zis: "De unde ai venit si ce este acest chip diavolesc?" Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticaloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, si m-au silit parintii de m-au maritat fara voia mea. Si fugind eu de la împreunare nestiind nimeni dintr-însii fuga mea, ma ratacesc prin munti, prin pesteri si pustietati; si am nimerit aici nestiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce si eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Si ea era ispita diavoleasca, si-mi graia cu mestesug, si eu nu stiam. Deci zisei catre dânsa: "Unde vrei sa mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lasa sa te afli aici cu mine?" Iar ea zise: "Venit-am sa locuiesc aici în pustiul acesta". Si luând-o de mâna am dus-a în pestera si i-am dat sa manânce mugur, de care mâncam si eu.
Si lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura si mie sufletul; si daca s-a înserat si-mi facui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pamânt sa ma odihnesc putin, si a început a ma tulbura satana. Si eu cel ce niciodata n-am poftit vreun pacat trupesc, am îndragit femeia; si când am vrut sa ma împreun cu dânsa, îndata a pierit dinainea mea. Si cunoscând ca am gresit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Gresit-am înaintea Ta, Doamne, miluieste-ma!" Si în sfârsit venindu-mi în sine mi-am cunoscut pacatul, ca nici leii acestia nu mai veneau la mine de zece zile, cum faceau mai înainte. Si am pus gând sa ma mut de aici, ca nu cândva sa ma amageasca iarasi si sa fiu lepadat de la fata Domnului. Si sculându-ma am iesit din aceasta pestera si umblând cale de doua zile mi s-a aratat îngerul Domnului, si-mi zise: "Unde mergi, Macarie?" Iar eu i-am zis: "Fug de fata pacatelor mele!" Si-mi zise îngerul: "O ispita nu ai putut rabda? întoarce-te la chilie-ti"; si eu i-am zis: "Dar cine esti tu, Doamne?" Si zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povatuit la calea aceasta". Si acestea zicând s-a facut nevazut de la mine, si întorcându-ma la chilia aceasta am îngenunchiat catre Domnul, petrecând patruzeci de zile si patruzeci de nopti nemâncat.
Si sculându-ma am vazut ca erau lumini în pestera la câte patru unghiuri, si un om îmbracat în porfira, si cu cununa de aur în cap de pietre scumpe, si cânta o cântare minunata si glasul lui era ca de popor mult cântând. Si daca a sfârsit cântarea s-a facut miros prea minunat si îndata s-a facut nevazut dinaintea mea cel ce se aratase. Eram atunci de 48 de ani. Iata acestea le-ati auzit, fratilor; de veti putea sa suferiti, ramâneti cu noi; iar de nu, Domnul sa va îndrepteze. Si slobozindu-i, le zise: "Mântuiti-va cu pace, duhovnicestii mei fii, si rugati-va si pentru mine". Si i-au petrecut leii trei zile; care sarutând urmele picioarelor lor, se întoarsera catre staretul; iar monahii calatorind câteva zile au sosit la un râu si culcându-se sa doarma putintel au fost rapiti de dumnezeiestii îngeri si au fost dusi în Ierusalim.
Deci desteptându-se si cugetând câta cale ca prin vis trecusera, au slavit pe Dumnezeu, si facând ruga si închinându-se la sfintele locuri, s-au întors la mânastirea lor, povestind afara din celelalte ce vazusera si patimisera ei si cele ale Sfântului Macarie.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru Nichifor, cel ce a asezat Manastirea cea din Harsian, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Petronie (Petroniu) cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pamânt, s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

mercoledì 22 ottobre 2014
Sinaxar 22 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de minuni.
martedì 21 ottobre 2014
Canon de rugăciune către Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi către Sfântul Mucenic Oprea (2)
(2)Troparul Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi al Sfântului Mucenic Oprea, glasul 1:
Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca nişte îngereşti trâmbiţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos.
Acatistul Sfinților Mărturisitori Visarion și Sofronie și al Mucenicului Oprea
Condac 1:
Veniți, toți iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiților mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea, care au slujit adevărului și au mărturisit dreapta credință și cinstind cu evlavie ostenelile lor și lăudându-i, așa să zicem: bucurați-vă, bunilor mărturisitori și râvnitori ai adevărului!
Icos 1:
Stâlpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane și din pruncie ai învățat dreapta credință. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ți din tinerețe și viața cea îngerească o ai urmat după cuviință. Pentru aceasta și noi, smeriții, cu laude te cinstim, zicând ție:
Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinți credincioși vlăstar ales;
Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinților ai mers;
Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, că întru totul vrednic de sfințitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viața te-ai dovedit;
Bucură-te, cela ce de tânăr multe locașuri sfinte ai cercetat;
Bucură-te, că din izvorul credinței ortodoxe din belșug te-ai adapat;
Bucură-te, cela ce și la Sfântul Mormânt cu evlavie ai ajuns;
Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinți, de bucurie, ai plâns;
Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;
Bucură-te, că de atunci și numele de Visarion tu ai primit;
Bucură-te, cela ce, toată viața, pe cărările curăției ai umblat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvna Ortodoxia ai apărat!
Condac 2:
Plecat-ai, Cuvioase Visarioane, după primirea călugăriei, de la Sfântul Mormânt și ai venit în Slovenia, la mănăstirea Pacra, unde te-ai nevoit timp de șapte ani, cu smerenie și cu aleasă râvnă, în treapta diaconiei, după care, ca un ales nevoitor și de harul preoției te-ai învrednicit, slujind lui Dumnezeu și cântând: Aliluia!
Icos 2:
Alt râvnitor, asemenea lui Ilie te-ai aratat, Cuvioase Sofronie, din copilărie învățând, de la ai tăi părinți, dreapta credință și ai alergat în calea poruncilor Domnului, neținând seama de ispitele lumești. Pentru aceasta te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce, în Cioara Sebeșului, ca o floare ai înflorit;
Bucură-te, că de copil dragoste de cele sfinte ai dovedit;
Bucură-te, cela ce în Țara Românească multă osârdie ai arătat;
Bucură-te, că prin viețuirea ta cea aleasă pe toți ai minunat;
Bucură-te, cela ce de acolo, în Transilvania, iarăși te-ai înapoiat;
Bucură-te, că tuturor pildă de viață curată te-ai arătat;
Bucură-te, cela ce în codrii de lângă Cioara mare sălaș de cuvioșie ai zidit;
Bucură-te, că pe cei ce au venit la tine, totdeauna cu drag i-ai povățuit;
Bucură-te, cela ce ispitirile diavolului pe toate le-ai nimicit;
Bucură-te, că meștesugirile celui rău cu hotărâre pururea le-ai zdrobit;
Bucură-te, cela ce către dragostea lui Hristos pe toți i-ai îndemnat;
Bucură-te, că în Sebeșul Albei dreapta credință ai învățat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 3:
Străbătut-ai, cu multă osteneală, ținuturile transilvănene, Cuvioase Sofronie, îndemnând pe cei binecredincioși să nu se depărteze de la staulul Bisericii celei dreptmăritoare, ci stând cu toții neclintiți în credință, să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Săliștea Sibiului acum duhovnicește se veselește, împreună cu toată obștea creștinilor dreptcredincioși, la prăznuirea Sfântului Mucenic Oprea, cel ce înflăcărat de râvna pentru adevăr și pentru apărarea Ortodoxiei s-a arătat. Pentru aceasta și noi, smeriții, cu dragoste să-l laudăm, zicând:
Bucură-te, cela ce ești al Săliștii Sibiului aleasă floare;
Bucură-te, că ai fost fiu credincios al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, cela ce cu lucrarea pământului te-ai îndeletnicit;
Bucură-te, că și de suflet, deopotrivă, cu sârg te-ai îngrijit;
Bucură-te, cela ce în dreapta credință a strămoșilor ai trăit;
Bucură-te, că viața bine-plăcută Domnului ți-ai agonisit;
Bucură-te, cela ce prin post și rugăciune sufletul ți-ai întărit;
Bucură-te, că prin binecuvăntari de la preoți calea ți-ai gătit;
Bucură-te, cela ce în ținutul Săliștii pe frați i-ai povățuit;
Bucură-te, că pe toți cei ce pătimeau, cu dragoste i-ai sprijnit;
Bucură-te, cela ce împotriva asupritorilor, pavăza ai stat;
Bucură-te, cela ce pentru dreapta credință, prigoane mari ai îndurat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă, credința ai apărat!
Condac 4:
Omule al lui Dumnezeu și mucenice al lui Hristos, Oprea, tu cu inima arzătoare ai apărat dreapta credință și pe toți i-ai învățat adevărul, iar pe cei ce nu s-au clătinat de la credința ortodoxă, i-ai apărat cu jertfa vieții tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
După ce te-ai învrednicit de treapta preoției, Visarioane, iarăși ai călătorit la Sfântul Mormânt, de unde, întorcându-te în Țara Transilvaniei, cu mare îndrăzneală ai înfruntat prigoana ce s-a pornit asupra Bisericii dreptmăritoare și pe toți i-ai întărit în dreapta credință. Pentru aceasta, te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce de la Sfântul Mormânt iarăși la ai tăi ai venit;
Bucură-te, că tuturor cu putere multă le-ai propovăduit;
Bucură-te, cela ce peste tot, ca un izbăvitor erai primit;
Bucură-te, cela ce de mulțimea credincioșilor erai însoțit;
Bucură-te, cela ce cu sunete de clopote erai întâmpinat;
Bucură-te, că de credincioși cu făclii aprinse erai așteptat;
Bucură-te, că la dreapta credință pe toți i-ai înflăcărat;
Bucură-te, cela ce în adunări, cu putere, adevărul ai vestit;
Bucură-te, cela ce rânduiala călugărească niciodată nu o ai părăsit;
Bucură-te, că în aspra înfrânare tot timpul ai viețuit;
Bucură-te, cela ce cu harul de sus, izvor de apă ai arătat;
Bucură-te, cela ce schitul de la Foltea l-ai ridicat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 5:
Având în minte învățătura marelui Pavel, în toate zilele îți întăreai trupul cu aspra înfrânare, Cuvioase Sofronie, și cu pilda vieții tale îndemnai pe toți să laude pe Dumnezeu și să-i cânte: Aliluia!
Icos 5:
Pentru mărturisirea dreptei credințe ai fost aruncat, Cuvioase Sofronie, în temnița Bobâlna, de unde, după cumplite pătimiri, iarăși ai ieșit cu mila lui Dumnezeu și te-ai nevoit să predici mai departe Crucea lui Hristos, bucurie făcând celor dreptcredincioși. Pentru care și noi te lăudăm, grăind ție:
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, că pentru credință, în temniță ai fost aruncat;
Bucură-te, că prin aceasta, sfinților mărturisitori ai urmat;
Bucură-te, cela ce, după ieșirea din temniță, în părțile Zarandului ai venit;
Bucură-te, ca și în Munții Apuseni râvna credinței te-a călăuzit;
Bucura-te, cela ce, pentru credința ta, iarăși ai fost prins și legat;
Bucură-te, ca în temnița din Abrud cei răi din nou te-au aruncat;
Bucură-te, cela ce, după voia lui Dumnezeu, cu ajutorul credincioșilor din legături ai fost slobozit;
Bucură-te, că la multe și mari mulțimi de credincioși ai propovăduit;
Bucură-te, cela ce în păstrarea dreptei credințe pe frați i-ai întărit;
Bucură-te, că prin faptă și cuvânt necurmat pe Domnul ai preamărit;
Bucură-te, cela ce pe frații tăi, cu pavăza credinței i-ai intrarmat;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul, tuturor ai predicat;

Condac 6:
Legatu-s-au cu jurământ cei binecredincioși în soboarele pe care le țineau, că nu-și vor părăsi dreapta credință pe care au primit-o de la strămoși și ea vor rămâne pururea fii binecinstitori ai Bisericii Răsăritului spre mărirea lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icos 6:
Văzând că Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare este asuprită și prigonită, te-ai ridicat Oprea, cu inima vitează, întru apărarea dreptei credințe, neluând seama la primejdiile și chinurile care te așteptau. Pentru aceasta mulțimea dreptcredincioșilor te laudă, împreună cu noi zicând ție:
Bucură-te, cela ce, plin de curaj, la căpetenia țării te-ai înfățișat;
Bucură-te, că despre nedreapta prigoana a fraților tăi i-ai cuvântat;
Bucură-te, cela ce ca un răzvrătitor de mulțimi ai fost defăimat;
Bucură-te, căci cu temnițe și chinuri grele te-au amenințat;
Bucură-te, cela ce, pentru dreptate, până la Viena te-ai ostenit;
Bucură-te, că pentru legea străbună și acolo te-ai nevoit;
Bucură-te, că rugul ostenelilor tale adevărul a luminat;
Bucură-te, cela ce nădejdea întreagă întru Domnul ți-ai întemeiat;
Bucură-te, că în tot timpul viclenia asupritoritor ai vădit;
Bucură-te, că până în sfârșit înșelătoria lor nu te-a biruit;
Bucură-te, cela ce și a doua oară la Viena te-ai înfățișat;
Bucură-te, că, pentru dreptate, necontenit Domnului te-ai rugat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credința ai apărat!
Condac 7:
La înapoierea de la Viena, punându-se la cale întemnițarea ta, Mucenice Oprea, te-ai oprit în Banat, împreună cu preotul Moise, care te însoțea. Și pe când aici te aflai au venit la tine preotul Ioan din Poiana și Ianeș din Galeș, împreună cu mulțime de credincioți ca să te roage să mergi din nou la ocârmuitorii din Viena întru apărarea dreptei credințe. Deci ai plecat iarăși la drum cu nădejdea nestrămutată în Dumnezeul dreptății Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icos 7:
Propovăduit-ai dreapta credință cu mare îndrăzneală, Cuvioase Visarioane în părțile Dobrei, Devei Orăștiei, Bălgradului și Săliștei iar mulțimea care te aștepta, însufletiță de mari nădejdi și de bucurie duhovnicească, îți aducea cuvenita cinstire, ca unui trimis al lui Dumnezeu. Pentru aceasta și noi, smeriții, lăudându-te, zicem ție:
Bucură-te, cela ce și pe cei din Sibiu să-i încurajezi ai voit;
Bucură-te, că multă milă ți s-a făcut de ei, pentru cât au patimit;
Bucură-te, cela ce pe cale ai fost prins și târât în judecată;
Bucură-te, că nici măcar o clipă cinstea nu ți-ai lăsat-o plecată;
Bucură-te, cela ce hotărât credința cea dreaptă ai mărturisit;
Bucură-te, căci cu limbă înțeleaptă, adevărul le-ai descoperit;
Bucură-te, cela ce a prigonitorilor rea voință, ai mustrat;
Bucură-te, că la pocăință și pe aceia i-ai îndemnat;
Bucură-te, cela ce ai mângâiat pe frații tăi în restriște și nevoi;
Bucură-te, că și astăzi din ceruri, ești alături de noi;
Bucură-te, cela ce cu pilda vieții tale, pe toți ai luminat;
Bucură-te, că în patimiri și necazuri i-ai îmbărbătat;

Condac 8:
Izvor de lumină și de dreapta credință te-ai arătat, Cuvioase Visarioane, și facerile tale de bine peste toți s-au revărsat; iar noi laudă aducem Atotputernicului Dumnezeu și cântăm: Aliluia!
Icos 8:
În multe rânduri, i-ai adunat pe credincioși în jurul tău, Cuvioase Sofronie, și i-ai învățat să țină cu tărie credința ortodoxă cea primită de la părinți și să fie gata cu toții pentru apărarea adevărului. Pentru aceasta, cu evlavie te cinstim pe tine, zicând:
Bucură-te, râvnitor al așezămintelor apostolești;
Bucură-te, păstorule dârz al hotărârilor sobornicești;
Bucură-te, al Bisericii dreptmăritoare slujitor adevărat;
Bucură-te, al Ortodoxiei noastre strămoșești, stâlp neclătinat;
Bucură-te, cela ce pe potrivnici fără sfială i-ai vădit;
Bucură-te, că de dorul dreptății și al credinței adevărate, pururea ai fost călăuzit;
Bucură-te, cela ce, de la Duhul Sfânt, adevărul tuturor ai grăit;
Bucură-te, că pe stânca dreptei credințe sufletele tuturor le-ai întărit;
Bucură-te, că graiurile tale erau întocmai ca vârtejul de foc ce se arată pe cale;
Bucură-te, că sufletele credincioșilor, de pretutindeni se aprindea de dragostea către Domnul la auzul propovăduirii tale;
Bucură-te, cela ce nădejdile credincioșilor nu le-ai spulberat;
Bucură-te, că în necazuri pe toți credincioșii cu sârguința i-ai îmbărbătat;

Condac 9:
Adusu-Și-a aminte Dumnezeu de rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, pe care le-ai făcut pentru întărirea dreptei credințe, pentru că cei ce mai înainte fuseseră smulși din staulul Ortodoxiei iarăși au venit la sânul Bisericii mame, ca împreună cu tine, care te afli în ceruri să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9:
Apărat-ai Mucenice Oprea cu multă tărie dreapta credință înaintea ocârmuitorilor asupritori de la care cu stăruință ai cerut de atâtea ori dreptate și libertatea credinței strămoșești pentru frații tăi asupriți. Dar ai fost prins, legat și aruncat în grea temniță unde pentru dreapta credință ai suferit până la moarte. Pentru aceasta, lăudând cu evlavie pătimirea ta mucenicească, te fericim pe tine, zicând:
Bucură-te, stâlpare prea aleasă a Bisericii noastre strămoșești;
Bucură-te, mlădiță bună și roditoare, care tuturor viața duhovnicească rodești;
Bucură-te, cela ce întocmai ca sfinții lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că de nimeni niciodată, nu te-ai lăsat înfricoșat;
Bucură-te, cela ce a treia oară drumul Vienei ai luat;
Bucură-te, că acolo o nouă jalbă cu hotărâre ai înfățișat;
Bucură-te, cela ce ai crezut cu tărie, că, până la urmă, dreptatea va veni;
Bucură-te, cel ce ai fost încredințat că libertatea va birui;
Bucură-te, că talantul ce li s-a încredințat fără încetare l-ai înmulțit;
Bucură-te, că în toată viața ta, prin faptă, ai arătat rod însutit;
Bucură-te, cela ce cu gura ai mărturisit adevărul fără șovăire;
Bucură-te, căci cu inima ta ai crezut, în dreptatea celor ai tăi, fără de îndoire;

Condac 10:
Trimis ai fost în trei rânduri cu jalba în cetatea împărătească de la Viena, spre apărarea dreptei credințe și înaintea stăpânitorilor de acolo, cu hotărâre neclintită, ai mărturisit adevărul, arătând dragoste înflăcărată fraților tăi întru dreapta credință și împreună cu ei cântănd lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10:
Mers-ai, Cuvioase Visarioane, propovăduind dreapta credință, de la Sebeș spre Sibiu, dar pe cale ai fost prins de cei ce căutau să te piardă și ai fost dus legat, la căpeteniile lor, unde, cu fața luminată de credința ortodoxă, ai mărturisit adevărul. Pentru aceasta și noi smeriții, te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce în fața prigonitorilor, cu curaj ai stat;
Bucură-te, că prin hotărârea ta cea bună pe toți ai înfruntat;
Bucură-te, cela ce, nevoind să te lepezi de dreapta credință, în lanțuri ai fost aruncat;
Bucură-te, că în temnița din cetatea Devet pentru credința ta, ai fost ferecat;
Bucură-te, cela ce și-n temnița din Timișoara ai stat;
Bucură-te, că în înfricoșătoarea temniță din Kufstein, până la moarte ai răbdat;
Bucură-te, cela ce cu cununa de mucenic ai fost încununat;
Bucură-te, că prin statornicia ta în credință, pilda vie tuturor ne-ai dat;
Bucură-te, cela ce pe frații tăi cu dragoste în toate i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în furtuna tuturor încercărilor prin care ai trecut, întru nimic tu nu te-ai clătinat;
Bucură-te, cela ce vrednic mucenic te-ai arătat;
Bucură-te, că răsplata muceniciei tale ai aflat;

Condac 11:
În temnița de la Kufstein, chinuitoare pătimiri ai îndurat; și acolo, departe de cei iubiți ai tăi, în mâinile lui Dumnezeu, cu buna nădejde, sufletul ți-ai încredințat, iar acum ești împreună cu mucenicii, cu sfinții și cu îngerii, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11:
Preabunul Dumnezeu, ascultând rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, a înmuiat inimile căpeteniilor care prigoneau pe dreptcredincioșii români din Transilvania și i-a făcut să îngăduie acelora să aibă episcopul lor. Pentru aceasta, laudă și mulțumită aducem lui Dumnezeu, iar pe tine cu evlavie te cinstim, zicând:
Bucură-te, cela ce cu graiurile tale ai dat tuturor îmbărbătare;
Bucură-te, că învățaturile tale tuturor au fost spre luminare;
Bucură-te, cela ce în suferințe pe frații tăi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în dragostea ta cea mare, pe toți ai îmbrățișat;
Bucură-te, cela ce în Transilvania, slujba ta până la capăt o ai dus;
Bucură-te, că te-ai arătat slujitor credincios Domnului Iisus;
Bucură-te, cela ce te-ai învrednicit a vedea răsplătită vechea suferință;
Bucură-te, căs-a dat păstor legiuit fraților tăi de credință;
Bucură-te, cela ce mai departe, în cuvioșie te-ai nevoit;
Bucură-te, că mai tarziu, în Mănăstirea Argeșului te-ai sălășluit;
Bucură-te, ca și acolo fiind, gândurile tale mereu spre foștii tăi păstoriți s-au îndreptat;
Bucură-te, că și la Argeș totdeauna pentru ei, lui Dumnezeu te-ai rugat;

Condac 12:
După osteneli îndelungate și după viețuirea ta cea curată, Cuvioase Sofronie, ai ajuns la odihna cea veșnică și acolo, împreună cu toți mărturisitorii dreptei credințe și cu sfinții, te veselești de-a pururea, cântând lui Dumnezeu, împreună cu ei: Aliluia!
Icos 12:
La ușa bisericii din Săliște, mult întristata ta soție, cu fața cernită, a stat multă vreme, plângând și așteptând întoarcerea ta. Dar n-ai mai venit, Mucenice Oprea, căci în temnița de la Kufstein ai pătimit până la moarte, iar fericitul tău suflet și-a luat zborul către cer. Pentru aceasta, toată ceată dreptcredincioșilor te cinstește cu laude, zicând ție:
Bucură-te, Mucenice Oprea, mare și zelos iubitor de Hristos;
Bucură-te, că din calea pe care o ai ales, nu te-ai mai întors;
Bucură-te, cela ce dreapta credință a poporului tău, mult ai iubit;
Bucură-te, că pentru suferințele fraților tăi ai pătimit;
Bucură-te, cela ce crucea lui Hristos până la capăt o ai purtat;
Bucură-te, că înaintea Domnului celui bun, mult har ai aflat;
Bucură-te, cela ce urâciunea defăimării nu te-a înmuiat;
Bucură-te, că făgăduința măririi deșarte nu te-a clătinat;
Bucură-te, cela ce toate desfătările lumii le-ai disprețuit;
Bucură-te, că în răsplătirile cele cereșfi ai nădăjduit;
Bucură-te, cela ce cununa muceniciei, la sfârșit, ai aflat;
Bucură-te, cela ce în ceața mucenicilor ai fost așezat;

Condac 13:
O, fericită treime de sfinți mărturisitori, Visarioane, Sofronie și mucenice Oprea, care cu multă îndrăzneală ați apărat credința ortodoxă și crucea pătimirii voastre ați dus-o până la capăt! Fericiți sunteți că Bunul Dumnezeu S-a milostivit de strădaniile voastre cele sfinte pentru credința strămoșească și a adus, până în cele din urmă, în staulul Bisericii romane, pe toți cei abătuți de la Sfânta Ortodoxie. Rugați-vă neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, pentru desăvârșirea acestei reîntoarceri, pentru ca toți, un singur suflet având și o singură credință mărturisind, să cântăm Preasfintei Treimi, împreună cu voi: Aliluia! (de trei ori)
Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi

Rugăciune către Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea
Prea aleșilor Sfinți Mărturisitori, Visarioane, Sofronie și Oprea, cu inima smerită și cu grai de laudă, cutezăm a preamări pe Hristos-Dumnezeu, Cel ce v-a arătat pe voi preafericiți mărturisitori ai dreptei credințe, mărirea Bisericii noastre. Și plecând genunchii, cu umilință și negrăită dragoste, rugăciune înalțăm vouă, celor ce ați pus mai presus de toate cele vremelnice, credința cea strămoșească. Căci tu, Cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel, cu glas de trâmbiță dumnezeiască, în mijlocul credincioșilor, întărindu-i în dreapta credință și viața ți-ai dat-o pentru Hristos. Și tu, Cuvioase Sofronie, neînfricat ai înfruntat temnița și prigonirile pentru Hristos, călăuzind turma cea binecredincioasă din Transilvania pe căile mântuirii și îndrumând Biserica Domnului Hristos pe calea cea dreaptă. Iar tu, Mucenice Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult legea cea neschimbată a lui Hristos decât pe ai tăi și decât însăși viața ta, sufletul ți-ai pus pentru dreapta credință.
De aceea, voi toți, care ați odrăslit din Biserica Ortodoxă transilvaneană și care acum vă bucurați de cinstirea mucenicilor și a mărturisitorilor lui Hristos, primiți rugăciunile noastre și mijlociți pentru noi, înaintea Bunului și Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamărit! Ocrotiți cu rugăciunile voastre turma cea dreptmăritoare, care vă cinstește ca pe niște stâlpi neclintiți ai dreptei credințe. Rugați-vă Domnului, ca să întărească dragostea și unitatea de credință dintre frați, să reverse harul păcii în inimile tuturor, să ferească turma credincioșilor de toată reaua întâmplare, ca într-un glas și un suflet să preamărim pe Cel ce este Dătătorul tuturor darurilor și Mântuitorul nostru. Privegheați și vă rugați pentru noi că izbăviți fiind prin mijlocirile voastre, de cursele celui rău, să ducem lupta cea bună a minții în toate clipele vieții noastre și să fim neclintiți în dreapta credință a moșilor și stramosilor noștri.
Bucurându-ne de dumnezeiasca mărire la care v-ați înălțat și rugându-ne vouă, ca să fiți mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamărim pentru toate, pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, zicând: slava Ție, Dumnezeule Cel mare și minunat întru sfinții Tăi în vecii vecilor, Amin!

Iscriviti a:
Post (Atom)