venerdì 24 ottobre 2014
Sinaxar 24 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului marelui Mucenic Areta si cu cei care îl însoteau.
giovedì 23 ottobre 2014
Sinaxar 23 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului.
Acest sfânt Iacov, fratele Domnului, a fost cel întâi episcop la Ierusalim, hirotonit de însusi Domnul si întâi el a izvodit si a scris dumnezeiasca Liturghie, învatata de la însusi Hristos. Pe care Liturghie în urma o a facut mai pe scurt marele Vasile si dupa dânsul dumnezeiescul Ioan Gura de Aur pentru neputinta omeneasca. Pastorind sfânta Biserica din Ierusalim si învatând pe multi din iudei si din elini si întorcându-i spre Domnul, a pornit pe iudei asupra-si cu urgie, care, prinzându-l, l-au aruncat jos de pe aripa templului si fiind înca viu l-au omorât cu un lemn. Iar cuvântul, fratele Domnului se trage din predanie. Ca Iosif logodnicul împartindu-si pamântul fiilor ce-i avea cu femeia sa cea dintâi si vrând sa faca parte si celui din sfânta Fecioara, Fiu si Dumnezeu, ceilalti nu-l primira; iar Iacov luându-l partas de mostenire pe partea sa, s-a chemat nu numai frate al Domnului, ci si drept.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.
Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.
Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul; si plecând întru acea cale, aveau adesea groaza si din pricina oamenilor si din pricina fiarelor cu scârba si cu patima rea; câte odata lipsiti chiar si de hrana buruienilor salbatice. Deci calatorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul. Venind acesta spre pestera, l-a simtit de departe, si aruncându-se batrânul jos la pamânt, a facut rugaciune, si strigând cu glas mare, a zis: "De sunteti de la Dumnezeu, iviti-va la mine, iar de sunteti de la diavolul, va departati de la mine smeritul si pacatosul". Iar ei raspunsera, zicând: "Binecuvânteaza-ne robul lui Dumnezeu, ca suntem crestini si ne-am lepadat de diavolul". Atunci sculându-se staretul, a venit catre dânsii si desfacându-si parul de pe obraz, i-a binecuvântat; parul îi era alb ca zapada, iar pielea trupului sau era ca tesut de broasca, si de multa batrânete îi erau lasate sprâncenele pe ochi si unghiile mâinilor si ale picioarelor sale mai lungi decât o palma erau, iar barba ajungea pâna la picioare. Si a început a-i întreba: "De unde sunteti, fiii mei, si pentru ce ati venit aici?" Iar ei îi spusera toata întâmplarea si gândul lor. Si el zise: "Fiii mei, nu se va afla om ca sa poata pricepe puterea lui Dumnezeu; ca eu nevrednicul m-am nevoit sa fac aceasta, si mi s-a aratat unul noaptea si mi-a zis: "Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, ca nu vei putea trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se înfricosara. Si fiind îndeseara, le zise: "Fiii mei, stati putintel înlaturi, caci am doi copii aicea, care vin în toata seara la mine, ca nu cumva vazându-va straini sa va vatame". Si iata doi lei veneau din pustie repede si cazura la picioarele lui racnind; iar aceia de frica cazura cu fata la pamânt. Punând batrânul mâinile peste fiare, le zise: "Fiii mei, din pamântul omenesc au venit oarecare la mine, dar sa nu le faceti vreun rau". Si îndata batrânul întorcându-se catre monahi, le zise: "Veniti, fratilor, sa facem Vecernia; si daca se sculara aceia înfricosati, se repezira leii la dânsii si le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, zisera sfântului: "Spune-ne cinstite parinte, cum ai venit aici"; si el raspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul si m-au logodit parintii mei ca sa ma însoare fara voia mea, si s-a facut nunta, si când au vrut sa ma închida la asternut, jucând oamenii si umblând ei încoace si încolo eu am iesit singur afara si m-am ascuns într-o casa a unei femei vaduve, sapte zile.
Iar parintii mei plângând si cautându-ma, eu la miezul noptii am iesit la drum si am aflat un batrân si l-am întrebat: "Unde mergi, parinte?" Iar el îmi raspunse: "Unde gândesti tu, acolo merg si eu"; si ma luai dupa dânsul, si peste trei ani am ajuns aici împreuna cu dânsuL Iar mai înainte cu putine zile pâna a nu veni aici, dormind noi, cum ma desteptai, n-am mai vazut pe împreuna-calatorul meu si am început a plânge si a ma întrista si numaidecât mi se arata, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci da slava lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul si ai venit la lumina". Zicându-mi acestea, iarasi s-a facut nevazut de la ochii mei. Iar eu am plecat si dupa cinci zile am ajuns aici si am aflat în aceasta pestera o leoaica moarta si puii amândoi tipau neavând ce suge si luându-i i-am hranit cu mugur de prin copaci, ca pe niste fii ai mei; iar pe leoaica am îngropat-o în pamânt. Si daca s-au împlinit doi ani am iesit în al saptelea ceas si am sezut cu acesti leisori, si iata vazui o basma jos, foarte subtire si frumoasa si eu ma miram în cugetul meu si ziceam: de unde sa fie aceasta; iar a doua zi am gasit niste papuci de matase si m-am mirat si de acelea. Si cautând împrejur am vazut o femeie sezând deasupra unei pietre, si era împodobita cu haine de aur de mult pret si frumoasa. Si i-am zis: "De unde ai venit si ce este acest chip diavolesc?" Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticaloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, si m-au silit parintii de m-au maritat fara voia mea. Si fugind eu de la împreunare nestiind nimeni dintr-însii fuga mea, ma ratacesc prin munti, prin pesteri si pustietati; si am nimerit aici nestiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce si eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Si ea era ispita diavoleasca, si-mi graia cu mestesug, si eu nu stiam. Deci zisei catre dânsa: "Unde vrei sa mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lasa sa te afli aici cu mine?" Iar ea zise: "Venit-am sa locuiesc aici în pustiul acesta". Si luând-o de mâna am dus-a în pestera si i-am dat sa manânce mugur, de care mâncam si eu.
Si lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura si mie sufletul; si daca s-a înserat si-mi facui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pamânt sa ma odihnesc putin, si a început a ma tulbura satana. Si eu cel ce niciodata n-am poftit vreun pacat trupesc, am îndragit femeia; si când am vrut sa ma împreun cu dânsa, îndata a pierit dinainea mea. Si cunoscând ca am gresit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Gresit-am înaintea Ta, Doamne, miluieste-ma!" Si în sfârsit venindu-mi în sine mi-am cunoscut pacatul, ca nici leii acestia nu mai veneau la mine de zece zile, cum faceau mai înainte. Si am pus gând sa ma mut de aici, ca nu cândva sa ma amageasca iarasi si sa fiu lepadat de la fata Domnului. Si sculându-ma am iesit din aceasta pestera si umblând cale de doua zile mi s-a aratat îngerul Domnului, si-mi zise: "Unde mergi, Macarie?" Iar eu i-am zis: "Fug de fata pacatelor mele!" Si-mi zise îngerul: "O ispita nu ai putut rabda? întoarce-te la chilie-ti"; si eu i-am zis: "Dar cine esti tu, Doamne?" Si zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povatuit la calea aceasta". Si acestea zicând s-a facut nevazut de la mine, si întorcându-ma la chilia aceasta am îngenunchiat catre Domnul, petrecând patruzeci de zile si patruzeci de nopti nemâncat.
Si sculându-ma am vazut ca erau lumini în pestera la câte patru unghiuri, si un om îmbracat în porfira, si cu cununa de aur în cap de pietre scumpe, si cânta o cântare minunata si glasul lui era ca de popor mult cântând. Si daca a sfârsit cântarea s-a facut miros prea minunat si îndata s-a facut nevazut dinaintea mea cel ce se aratase. Eram atunci de 48 de ani. Iata acestea le-ati auzit, fratilor; de veti putea sa suferiti, ramâneti cu noi; iar de nu, Domnul sa va îndrepteze. Si slobozindu-i, le zise: "Mântuiti-va cu pace, duhovnicestii mei fii, si rugati-va si pentru mine". Si i-au petrecut leii trei zile; care sarutând urmele picioarelor lor, se întoarsera catre staretul; iar monahii calatorind câteva zile au sosit la un râu si culcându-se sa doarma putintel au fost rapiti de dumnezeiestii îngeri si au fost dusi în Ierusalim.
Deci desteptându-se si cugetând câta cale ca prin vis trecusera, au slavit pe Dumnezeu, si facând ruga si închinându-se la sfintele locuri, s-au întors la mânastirea lor, povestind afara din celelalte ce vazusera si patimisera ei si cele ale Sfântului Macarie.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru Nichifor, cel ce a asezat Manastirea cea din Harsian, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Petronie (Petroniu) cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pamânt, s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.
Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Macarie Romanul.
Trei oarecare sfinti batrâni: Serghie, Ighin si Teofil, din Mânastirea Sfântului Asclipie cea din Mesopotamia Siriei, fiind la un gând, cu buna socoteala, se vorbira într-una din zile, si pusera gând pâna în sfârsit sa umble, sa înconjure pamântul; si plecând întru acea cale, aveau adesea groaza si din pricina oamenilor si din pricina fiarelor cu scârba si cu patima rea; câte odata lipsiti chiar si de hrana buruienilor salbatice. Deci calatorind multe zile, au ajuns la un loc, unde se vedeau urme de om; dupa care s-au si îndreptat de au mers la o pestera, în care se vedea ca locuieste om, ca era îngrijita binisor. Si intrând într-însa au asteptat ca sa vada pe cel ce locuia acolo. Si peste putin simtind un miros frumos, au vazut o asemanare de om împodobit cu parul sau. Si acesta era Preacuviosul lui Dumnezeu Macarie Romanul. Venind acesta spre pestera, l-a simtit de departe, si aruncându-se batrânul jos la pamânt, a facut rugaciune, si strigând cu glas mare, a zis: "De sunteti de la Dumnezeu, iviti-va la mine, iar de sunteti de la diavolul, va departati de la mine smeritul si pacatosul". Iar ei raspunsera, zicând: "Binecuvânteaza-ne robul lui Dumnezeu, ca suntem crestini si ne-am lepadat de diavolul". Atunci sculându-se staretul, a venit catre dânsii si desfacându-si parul de pe obraz, i-a binecuvântat; parul îi era alb ca zapada, iar pielea trupului sau era ca tesut de broasca, si de multa batrânete îi erau lasate sprâncenele pe ochi si unghiile mâinilor si ale picioarelor sale mai lungi decât o palma erau, iar barba ajungea pâna la picioare. Si a început a-i întreba: "De unde sunteti, fiii mei, si pentru ce ati venit aici?" Iar ei îi spusera toata întâmplarea si gândul lor. Si el zise: "Fiii mei, nu se va afla om ca sa poata pricepe puterea lui Dumnezeu; ca eu nevrednicul m-am nevoit sa fac aceasta, si mi s-a aratat unul noaptea si mi-a zis: "Nu te pune a ispiti pe Cel ce te-a zidit, ca nu vei putea trece mai departe din locul acesta". Deci auzind ei acestea foarte se înfricosara. Si fiind îndeseara, le zise: "Fiii mei, stati putintel înlaturi, caci am doi copii aicea, care vin în toata seara la mine, ca nu cumva vazându-va straini sa va vatame". Si iata doi lei veneau din pustie repede si cazura la picioarele lui racnind; iar aceia de frica cazura cu fata la pamânt. Punând batrânul mâinile peste fiare, le zise: "Fiii mei, din pamântul omenesc au venit oarecare la mine, dar sa nu le faceti vreun rau". Si îndata batrânul întorcându-se catre monahi, le zise: "Veniti, fratilor, sa facem Vecernia; si daca se sculara aceia înfricosati, se repezira leii la dânsii si le lingeau picioarele. Iar când fu a doua zi, zisera sfântului: "Spune-ne cinstite parinte, cum ai venit aici"; si el raspunzând, zise: "Eu am fost fiul unui oarecare boier Ioan Romanul, singliticul si m-au logodit parintii mei ca sa ma însoare fara voia mea, si s-a facut nunta, si când au vrut sa ma închida la asternut, jucând oamenii si umblând ei încoace si încolo eu am iesit singur afara si m-am ascuns într-o casa a unei femei vaduve, sapte zile.
Iar parintii mei plângând si cautându-ma, eu la miezul noptii am iesit la drum si am aflat un batrân si l-am întrebat: "Unde mergi, parinte?" Iar el îmi raspunse: "Unde gândesti tu, acolo merg si eu"; si ma luai dupa dânsul, si peste trei ani am ajuns aici împreuna cu dânsuL Iar mai înainte cu putine zile pâna a nu veni aici, dormind noi, cum ma desteptai, n-am mai vazut pe împreuna-calatorul meu si am început a plânge si a ma întrista si numaidecât mi se arata, zicând: "Eu sunt Rafail Arhanghelul; nu te speria, ci da slava lui Dumnezeu, de vreme ce ai trecut întunericul si ai venit la lumina". Zicându-mi acestea, iarasi s-a facut nevazut de la ochii mei. Iar eu am plecat si dupa cinci zile am ajuns aici si am aflat în aceasta pestera o leoaica moarta si puii amândoi tipau neavând ce suge si luându-i i-am hranit cu mugur de prin copaci, ca pe niste fii ai mei; iar pe leoaica am îngropat-o în pamânt. Si daca s-au împlinit doi ani am iesit în al saptelea ceas si am sezut cu acesti leisori, si iata vazui o basma jos, foarte subtire si frumoasa si eu ma miram în cugetul meu si ziceam: de unde sa fie aceasta; iar a doua zi am gasit niste papuci de matase si m-am mirat si de acelea. Si cautând împrejur am vazut o femeie sezând deasupra unei pietre, si era împodobita cu haine de aur de mult pret si frumoasa. Si i-am zis: "De unde ai venit si ce este acest chip diavolesc?" Iar ea plângea cu amar zicând: "Eu, ticaloasa, sunt fiica unui oarecare boier roman, si m-au silit parintii de m-au maritat fara voia mea. Si fugind eu de la împreunare nestiind nimeni dintr-însii fuga mea, ma ratacesc prin munti, prin pesteri si pustietati; si am nimerit aici nestiind unde merg; dar nu te scârbi de mine roaba ta, de vreme ce si eu sunt zidirea lui Dumnezeu". Si ea era ispita diavoleasca, si-mi graia cu mestesug, si eu nu stiam. Deci zisei catre dânsa: "Unde vrei sa mergi, de vreme ce nici eu nu te voi lasa sa te afli aici cu mine?" Iar ea zise: "Venit-am sa locuiesc aici în pustiul acesta". Si luând-o de mâna am dus-a în pestera si i-am dat sa manânce mugur, de care mâncam si eu.
Si lacrimile îi curgeau ca un izvor, încât îmi tremura si mie sufletul; si daca s-a înserat si-mi facui ruga Vecerniei, m-am culcat pe pamânt sa ma odihnesc putin, si a început a ma tulbura satana. Si eu cel ce niciodata n-am poftit vreun pacat trupesc, am îndragit femeia; si când am vrut sa ma împreun cu dânsa, îndata a pierit dinainea mea. Si cunoscând ca am gresit înaintea lui Dumnezeu, am zis: "Gresit-am înaintea Ta, Doamne, miluieste-ma!" Si în sfârsit venindu-mi în sine mi-am cunoscut pacatul, ca nici leii acestia nu mai veneau la mine de zece zile, cum faceau mai înainte. Si am pus gând sa ma mut de aici, ca nu cândva sa ma amageasca iarasi si sa fiu lepadat de la fata Domnului. Si sculându-ma am iesit din aceasta pestera si umblând cale de doua zile mi s-a aratat îngerul Domnului, si-mi zise: "Unde mergi, Macarie?" Iar eu i-am zis: "Fug de fata pacatelor mele!" Si-mi zise îngerul: "O ispita nu ai putut rabda? întoarce-te la chilie-ti"; si eu i-am zis: "Dar cine esti tu, Doamne?" Si zise: "Eu sunt Rafail, care te-am povatuit la calea aceasta". Si acestea zicând s-a facut nevazut de la mine, si întorcându-ma la chilia aceasta am îngenunchiat catre Domnul, petrecând patruzeci de zile si patruzeci de nopti nemâncat.
Si sculându-ma am vazut ca erau lumini în pestera la câte patru unghiuri, si un om îmbracat în porfira, si cu cununa de aur în cap de pietre scumpe, si cânta o cântare minunata si glasul lui era ca de popor mult cântând. Si daca a sfârsit cântarea s-a facut miros prea minunat si îndata s-a facut nevazut dinaintea mea cel ce se aratase. Eram atunci de 48 de ani. Iata acestea le-ati auzit, fratilor; de veti putea sa suferiti, ramâneti cu noi; iar de nu, Domnul sa va îndrepteze. Si slobozindu-i, le zise: "Mântuiti-va cu pace, duhovnicestii mei fii, si rugati-va si pentru mine". Si i-au petrecut leii trei zile; care sarutând urmele picioarelor lor, se întoarsera catre staretul; iar monahii calatorind câteva zile au sosit la un râu si culcându-se sa doarma putintel au fost rapiti de dumnezeiestii îngeri si au fost dusi în Ierusalim.
Deci desteptându-se si cugetând câta cale ca prin vis trecusera, au slavit pe Dumnezeu, si facând ruga si închinându-se la sfintele locuri, s-au întors la mânastirea lor, povestind afara din celelalte ce vazusera si patimisera ei si cele ale Sfântului Macarie.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru Nichifor, cel ce a asezat Manastirea cea din Harsian, care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Cuviosul Petronie (Petroniu) cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfintii doi tineri, fiind siliti a alerga peste foc asternut pe pamânt, s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
mercoledì 22 ottobre 2014
Sinaxar 22 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de minuni.
martedì 21 ottobre 2014
Canon de rugăciune către Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi către Sfântul Mucenic Oprea (2)
(2)Troparul Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi al Sfântului Mucenic Oprea, glasul 1:
Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca nişte îngereşti trâmbiţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos.
Acatistul Sfinților Mărturisitori Visarion și Sofronie și al Mucenicului Oprea
Veniți, toți iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiților mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea, care au slujit adevărului și au mărturisit dreapta credință și cinstind cu evlavie ostenelile lor și lăudându-i, așa să zicem: bucurați-vă, bunilor mărturisitori și râvnitori ai adevărului!
Icos 1:
Stâlpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane și din pruncie ai învățat dreapta credință. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ți din tinerețe și viața cea îngerească o ai urmat după cuviință. Pentru aceasta și noi, smeriții, cu laude te cinstim, zicând ție:
Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinți credincioși vlăstar ales;
Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinților ai mers;
Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, că întru totul vrednic de sfințitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viața te-ai dovedit;
Bucură-te, cela ce de tânăr multe locașuri sfinte ai cercetat;
Bucură-te, că din izvorul credinței ortodoxe din belșug te-ai adapat;
Bucură-te, cela ce și la Sfântul Mormânt cu evlavie ai ajuns;
Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinți, de bucurie, ai plâns;
Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;
Bucură-te, că de atunci și numele de Visarion tu ai primit;
Bucură-te, cela ce, toată viața, pe cărările curăției ai umblat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvna Ortodoxia ai apărat!
Condac 2:
Plecat-ai, Cuvioase Visarioane, după primirea călugăriei, de la Sfântul Mormânt și ai venit în Slovenia, la mănăstirea Pacra, unde te-ai nevoit timp de șapte ani, cu smerenie și cu aleasă râvnă, în treapta diaconiei, după care, ca un ales nevoitor și de harul preoției te-ai învrednicit, slujind lui Dumnezeu și cântând: Aliluia!
Icos 2:
Alt râvnitor, asemenea lui Ilie te-ai aratat, Cuvioase Sofronie, din copilărie învățând, de la ai tăi părinți, dreapta credință și ai alergat în calea poruncilor Domnului, neținând seama de ispitele lumești. Pentru aceasta te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce, în Cioara Sebeșului, ca o floare ai înflorit;
Bucură-te, că de copil dragoste de cele sfinte ai dovedit;
Bucură-te, cela ce în Țara Românească multă osârdie ai arătat;
Bucură-te, că prin viețuirea ta cea aleasă pe toți ai minunat;
Bucură-te, cela ce de acolo, în Transilvania, iarăși te-ai înapoiat;
Bucură-te, că tuturor pildă de viață curată te-ai arătat;
Bucură-te, cela ce în codrii de lângă Cioara mare sălaș de cuvioșie ai zidit;
Bucură-te, că pe cei ce au venit la tine, totdeauna cu drag i-ai povățuit;
Bucură-te, cela ce ispitirile diavolului pe toate le-ai nimicit;
Bucură-te, că meștesugirile celui rău cu hotărâre pururea le-ai zdrobit;
Bucură-te, cela ce către dragostea lui Hristos pe toți i-ai îndemnat;
Bucură-te, că în Sebeșul Albei dreapta credință ai învățat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 3:
Străbătut-ai, cu multă osteneală, ținuturile transilvănene, Cuvioase Sofronie, îndemnând pe cei binecredincioși să nu se depărteze de la staulul Bisericii celei dreptmăritoare, ci stând cu toții neclintiți în credință, să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Săliștea Sibiului acum duhovnicește se veselește, împreună cu toată obștea creștinilor dreptcredincioși, la prăznuirea Sfântului Mucenic Oprea, cel ce înflăcărat de râvna pentru adevăr și pentru apărarea Ortodoxiei s-a arătat. Pentru aceasta și noi, smeriții, cu dragoste să-l laudăm, zicând:
Bucură-te, cela ce ești al Săliștii Sibiului aleasă floare;
Bucură-te, că ai fost fiu credincios al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, cela ce cu lucrarea pământului te-ai îndeletnicit;
Bucură-te, că și de suflet, deopotrivă, cu sârg te-ai îngrijit;
Bucură-te, cela ce în dreapta credință a strămoșilor ai trăit;
Bucură-te, că viața bine-plăcută Domnului ți-ai agonisit;
Bucură-te, cela ce prin post și rugăciune sufletul ți-ai întărit;
Bucură-te, că prin binecuvăntari de la preoți calea ți-ai gătit;
Bucură-te, cela ce în ținutul Săliștii pe frați i-ai povățuit;
Bucură-te, că pe toți cei ce pătimeau, cu dragoste i-ai sprijnit;
Bucură-te, cela ce împotriva asupritorilor, pavăza ai stat;
Bucură-te, cela ce pentru dreapta credință, prigoane mari ai îndurat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă, credința ai apărat!
Condac 4:
Omule al lui Dumnezeu și mucenice al lui Hristos, Oprea, tu cu inima arzătoare ai apărat dreapta credință și pe toți i-ai învățat adevărul, iar pe cei ce nu s-au clătinat de la credința ortodoxă, i-ai apărat cu jertfa vieții tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
După ce te-ai învrednicit de treapta preoției, Visarioane, iarăși ai călătorit la Sfântul Mormânt, de unde, întorcându-te în Țara Transilvaniei, cu mare îndrăzneală ai înfruntat prigoana ce s-a pornit asupra Bisericii dreptmăritoare și pe toți i-ai întărit în dreapta credință. Pentru aceasta, te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce de la Sfântul Mormânt iarăși la ai tăi ai venit;
Bucură-te, că tuturor cu putere multă le-ai propovăduit;
Bucură-te, cela ce peste tot, ca un izbăvitor erai primit;
Bucură-te, cela ce de mulțimea credincioșilor erai însoțit;
Bucură-te, cela ce cu sunete de clopote erai întâmpinat;
Bucură-te, că de credincioși cu făclii aprinse erai așteptat;
Bucură-te, că la dreapta credință pe toți i-ai înflăcărat;
Bucură-te, cela ce în adunări, cu putere, adevărul ai vestit;
Bucură-te, cela ce rânduiala călugărească niciodată nu o ai părăsit;
Bucură-te, că în aspra înfrânare tot timpul ai viețuit;
Bucură-te, cela ce cu harul de sus, izvor de apă ai arătat;
Bucură-te, cela ce schitul de la Foltea l-ai ridicat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 5:
Având în minte învățătura marelui Pavel, în toate zilele îți întăreai trupul cu aspra înfrânare, Cuvioase Sofronie, și cu pilda vieții tale îndemnai pe toți să laude pe Dumnezeu și să-i cânte: Aliluia!
Icos 5:
Pentru mărturisirea dreptei credințe ai fost aruncat, Cuvioase Sofronie, în temnița Bobâlna, de unde, după cumplite pătimiri, iarăși ai ieșit cu mila lui Dumnezeu și te-ai nevoit să predici mai departe Crucea lui Hristos, bucurie făcând celor dreptcredincioși. Pentru care și noi te lăudăm, grăind ție:
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, că pentru credință, în temniță ai fost aruncat;
Bucură-te, că prin aceasta, sfinților mărturisitori ai urmat;
Bucură-te, cela ce, după ieșirea din temniță, în părțile Zarandului ai venit;
Bucură-te, ca și în Munții Apuseni râvna credinței te-a călăuzit;
Bucura-te, cela ce, pentru credința ta, iarăși ai fost prins și legat;
Bucură-te, ca în temnița din Abrud cei răi din nou te-au aruncat;
Bucură-te, cela ce, după voia lui Dumnezeu, cu ajutorul credincioșilor din legături ai fost slobozit;
Bucură-te, că la multe și mari mulțimi de credincioși ai propovăduit;
Bucură-te, cela ce în păstrarea dreptei credințe pe frați i-ai întărit;
Bucură-te, că prin faptă și cuvânt necurmat pe Domnul ai preamărit;
Bucură-te, cela ce pe frații tăi, cu pavăza credinței i-ai intrarmat;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul, tuturor ai predicat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 6:
Legatu-s-au cu jurământ cei binecredincioși în soboarele pe care le țineau, că nu-și vor părăsi dreapta credință pe care au primit-o de la strămoși și ea vor rămâne pururea fii binecinstitori ai Bisericii Răsăritului spre mărirea lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icos 6:
Văzând că Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare este asuprită și prigonită, te-ai ridicat Oprea, cu inima vitează, întru apărarea dreptei credințe, neluând seama la primejdiile și chinurile care te așteptau. Pentru aceasta mulțimea dreptcredincioșilor te laudă, împreună cu noi zicând ție:
Bucură-te, cela ce, plin de curaj, la căpetenia țării te-ai înfățișat;
Bucură-te, că despre nedreapta prigoana a fraților tăi i-ai cuvântat;
Bucură-te, cela ce ca un răzvrătitor de mulțimi ai fost defăimat;
Bucură-te, căci cu temnițe și chinuri grele te-au amenințat;
Bucură-te, cela ce, pentru dreptate, până la Viena te-ai ostenit;
Bucură-te, că pentru legea străbună și acolo te-ai nevoit;
Bucură-te, că rugul ostenelilor tale adevărul a luminat;
Bucură-te, cela ce nădejdea întreagă întru Domnul ți-ai întemeiat;
Bucură-te, că în tot timpul viclenia asupritoritor ai vădit;
Bucură-te, că până în sfârșit înșelătoria lor nu te-a biruit;
Bucură-te, cela ce și a doua oară la Viena te-ai înfățișat;
Bucură-te, că, pentru dreptate, necontenit Domnului te-ai rugat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credința ai apărat!
Condac 7:
La înapoierea de la Viena, punându-se la cale întemnițarea ta, Mucenice Oprea, te-ai oprit în Banat, împreună cu preotul Moise, care te însoțea. Și pe când aici te aflai au venit la tine preotul Ioan din Poiana și Ianeș din Galeș, împreună cu mulțime de credincioți ca să te roage să mergi din nou la ocârmuitorii din Viena întru apărarea dreptei credințe. Deci ai plecat iarăși la drum cu nădejdea nestrămutată în Dumnezeul dreptății Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icos 7:
Propovăduit-ai dreapta credință cu mare îndrăzneală, Cuvioase Visarioane în părțile Dobrei, Devei Orăștiei, Bălgradului și Săliștei iar mulțimea care te aștepta, însufletiță de mari nădejdi și de bucurie duhovnicească, îți aducea cuvenita cinstire, ca unui trimis al lui Dumnezeu. Pentru aceasta și noi, smeriții, lăudându-te, zicem ție:
Bucură-te, cela ce și pe cei din Sibiu să-i încurajezi ai voit;
Bucură-te, că multă milă ți s-a făcut de ei, pentru cât au patimit;
Bucură-te, cela ce pe cale ai fost prins și târât în judecată;
Bucură-te, că nici măcar o clipă cinstea nu ți-ai lăsat-o plecată;
Bucură-te, cela ce hotărât credința cea dreaptă ai mărturisit;
Bucură-te, căci cu limbă înțeleaptă, adevărul le-ai descoperit;
Bucură-te, cela ce a prigonitorilor rea voință, ai mustrat;
Bucură-te, că la pocăință și pe aceia i-ai îndemnat;
Bucură-te, cela ce ai mângâiat pe frații tăi în restriște și nevoi;
Bucură-te, că și astăzi din ceruri, ești alături de noi;
Bucură-te, cela ce cu pilda vieții tale, pe toți ai luminat;
Bucură-te, că în patimiri și necazuri i-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 8:
Izvor de lumină și de dreapta credință te-ai arătat, Cuvioase Visarioane, și facerile tale de bine peste toți s-au revărsat; iar noi laudă aducem Atotputernicului Dumnezeu și cântăm: Aliluia!
Icos 8:
În multe rânduri, i-ai adunat pe credincioși în jurul tău, Cuvioase Sofronie, și i-ai învățat să țină cu tărie credința ortodoxă cea primită de la părinți și să fie gata cu toții pentru apărarea adevărului. Pentru aceasta, cu evlavie te cinstim pe tine, zicând:
Bucură-te, râvnitor al așezămintelor apostolești;
Bucură-te, păstorule dârz al hotărârilor sobornicești;
Bucură-te, al Bisericii dreptmăritoare slujitor adevărat;
Bucură-te, al Ortodoxiei noastre strămoșești, stâlp neclătinat;
Bucură-te, cela ce pe potrivnici fără sfială i-ai vădit;
Bucură-te, că de dorul dreptății și al credinței adevărate, pururea ai fost călăuzit;
Bucură-te, cela ce, de la Duhul Sfânt, adevărul tuturor ai grăit;
Bucură-te, că pe stânca dreptei credințe sufletele tuturor le-ai întărit;
Bucură-te, că graiurile tale erau întocmai ca vârtejul de foc ce se arată pe cale;
Bucură-te, că sufletele credincioșilor, de pretutindeni se aprindea de dragostea către Domnul la auzul propovăduirii tale;
Bucură-te, cela ce nădejdile credincioșilor nu le-ai spulberat;
Bucură-te, că în necazuri pe toți credincioșii cu sârguința i-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 9:
Adusu-Și-a aminte Dumnezeu de rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, pe care le-ai făcut pentru întărirea dreptei credințe, pentru că cei ce mai înainte fuseseră smulși din staulul Ortodoxiei iarăși au venit la sânul Bisericii mame, ca împreună cu tine, care te afli în ceruri să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9:
Apărat-ai Mucenice Oprea cu multă tărie dreapta credință înaintea ocârmuitorilor asupritori de la care cu stăruință ai cerut de atâtea ori dreptate și libertatea credinței strămoșești pentru frații tăi asupriți. Dar ai fost prins, legat și aruncat în grea temniță unde pentru dreapta credință ai suferit până la moarte. Pentru aceasta, lăudând cu evlavie pătimirea ta mucenicească, te fericim pe tine, zicând:
Bucură-te, stâlpare prea aleasă a Bisericii noastre strămoșești;
Bucură-te, mlădiță bună și roditoare, care tuturor viața duhovnicească rodești;
Bucură-te, cela ce întocmai ca sfinții lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că de nimeni niciodată, nu te-ai lăsat înfricoșat;
Bucură-te, cela ce a treia oară drumul Vienei ai luat;
Bucură-te, că acolo o nouă jalbă cu hotărâre ai înfățișat;
Bucură-te, cela ce ai crezut cu tărie, că, până la urmă, dreptatea va veni;
Bucură-te, cel ce ai fost încredințat că libertatea va birui;
Bucură-te, că talantul ce li s-a încredințat fără încetare l-ai înmulțit;
Bucură-te, că în toată viața ta, prin faptă, ai arătat rod însutit;
Bucură-te, cela ce cu gura ai mărturisit adevărul fără șovăire;
Bucură-te, căci cu inima ta ai crezut, în dreptatea celor ai tăi, fără de îndoire;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credința ai apărat!
Condac 10:
Trimis ai fost în trei rânduri cu jalba în cetatea împărătească de la Viena, spre apărarea dreptei credințe și înaintea stăpânitorilor de acolo, cu hotărâre neclintită, ai mărturisit adevărul, arătând dragoste înflăcărată fraților tăi întru dreapta credință și împreună cu ei cântănd lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10:
Mers-ai, Cuvioase Visarioane, propovăduind dreapta credință, de la Sebeș spre Sibiu, dar pe cale ai fost prins de cei ce căutau să te piardă și ai fost dus legat, la căpeteniile lor, unde, cu fața luminată de credința ortodoxă, ai mărturisit adevărul. Pentru aceasta și noi smeriții, te lăudăm, zicând ție:
Bucură-te, cela ce în fața prigonitorilor, cu curaj ai stat;
Bucură-te, că prin hotărârea ta cea bună pe toți ai înfruntat;
Bucură-te, cela ce, nevoind să te lepezi de dreapta credință, în lanțuri ai fost aruncat;
Bucură-te, că în temnița din cetatea Devet pentru credința ta, ai fost ferecat;
Bucură-te, cela ce și-n temnița din Timișoara ai stat;
Bucură-te, că în înfricoșătoarea temniță din Kufstein, până la moarte ai răbdat;
Bucură-te, cela ce cu cununa de mucenic ai fost încununat;
Bucură-te, că prin statornicia ta în credință, pilda vie tuturor ne-ai dat;
Bucură-te, cela ce pe frații tăi cu dragoste în toate i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în furtuna tuturor încercărilor prin care ai trecut, întru nimic tu nu te-ai clătinat;
Bucură-te, cela ce vrednic mucenic te-ai arătat;
Bucură-te, că răsplata muceniciei tale ai aflat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 11:
În temnița de la Kufstein, chinuitoare pătimiri ai îndurat; și acolo, departe de cei iubiți ai tăi, în mâinile lui Dumnezeu, cu buna nădejde, sufletul ți-ai încredințat, iar acum ești împreună cu mucenicii, cu sfinții și cu îngerii, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11:
Preabunul Dumnezeu, ascultând rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, a înmuiat inimile căpeteniilor care prigoneau pe dreptcredincioșii români din Transilvania și i-a făcut să îngăduie acelora să aibă episcopul lor. Pentru aceasta, laudă și mulțumită aducem lui Dumnezeu, iar pe tine cu evlavie te cinstim, zicând:
Bucură-te, cela ce cu graiurile tale ai dat tuturor îmbărbătare;
Bucură-te, că învățaturile tale tuturor au fost spre luminare;
Bucură-te, cela ce în suferințe pe frații tăi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în dragostea ta cea mare, pe toți ai îmbrățișat;
Bucură-te, cela ce în Transilvania, slujba ta până la capăt o ai dus;
Bucură-te, că te-ai arătat slujitor credincios Domnului Iisus;
Bucură-te, cela ce te-ai învrednicit a vedea răsplătită vechea suferință;
Bucură-te, căs-a dat păstor legiuit fraților tăi de credință;
Bucură-te, cela ce mai departe, în cuvioșie te-ai nevoit;
Bucură-te, că mai tarziu, în Mănăstirea Argeșului te-ai sălășluit;
Bucură-te, ca și acolo fiind, gândurile tale mereu spre foștii tăi păstoriți s-au îndreptat;
Bucură-te, că și la Argeș totdeauna pentru ei, lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!
Condac 12:
După osteneli îndelungate și după viețuirea ta cea curată, Cuvioase Sofronie, ai ajuns la odihna cea veșnică și acolo, împreună cu toți mărturisitorii dreptei credințe și cu sfinții, te veselești de-a pururea, cântând lui Dumnezeu, împreună cu ei: Aliluia!
Icos 12:
La ușa bisericii din Săliște, mult întristata ta soție, cu fața cernită, a stat multă vreme, plângând și așteptând întoarcerea ta. Dar n-ai mai venit, Mucenice Oprea, căci în temnița de la Kufstein ai pătimit până la moarte, iar fericitul tău suflet și-a luat zborul către cer. Pentru aceasta, toată ceată dreptcredincioșilor te cinstește cu laude, zicând ție:
Bucură-te, Mucenice Oprea, mare și zelos iubitor de Hristos;
Bucură-te, că din calea pe care o ai ales, nu te-ai mai întors;
Bucură-te, cela ce dreapta credință a poporului tău, mult ai iubit;
Bucură-te, că pentru suferințele fraților tăi ai pătimit;
Bucură-te, cela ce crucea lui Hristos până la capăt o ai purtat;
Bucură-te, că înaintea Domnului celui bun, mult har ai aflat;
Bucură-te, cela ce urâciunea defăimării nu te-a înmuiat;
Bucură-te, că făgăduința măririi deșarte nu te-a clătinat;
Bucură-te, cela ce toate desfătările lumii le-ai disprețuit;
Bucură-te, că în răsplătirile cele cereșfi ai nădăjduit;
Bucură-te, cela ce cununa muceniciei, la sfârșit, ai aflat;
Bucură-te, cela ce în ceața mucenicilor ai fost așezat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credința ai apărat!
Condac 13:
O, fericită treime de sfinți mărturisitori, Visarioane, Sofronie și mucenice Oprea, care cu multă îndrăzneală ați apărat credința ortodoxă și crucea pătimirii voastre ați dus-o până la capăt! Fericiți sunteți că Bunul Dumnezeu S-a milostivit de strădaniile voastre cele sfinte pentru credința strămoșească și a adus, până în cele din urmă, în staulul Bisericii romane, pe toți cei abătuți de la Sfânta Ortodoxie. Rugați-vă neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, pentru desăvârșirea acestei reîntoarceri, pentru ca toți, un singur suflet având și o singură credință mărturisind, să cântăm Preasfintei Treimi, împreună cu voi: Aliluia! (de trei ori)
Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi
Icos 1:
Stâlpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane și din pruncie ai învățat dreapta credință. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ți din tinerețe și viața cea îngerească o ai urmat după cuviință. Pentru aceasta și noi, smeriții, cu laude te cinstim, zicând ție:
Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinți credincioși vlăstar ales;
Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinților ai mers;
Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, că întru totul vrednic de sfințitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viața te-ai dovedit;
Bucură-te, cela ce de tânăr multe locașuri sfinte ai cercetat;
Bucură-te, că din izvorul credinței ortodoxe din belșug te-ai adapat;
Bucură-te, cela ce și la Sfântul Mormânt cu evlavie ai ajuns;
Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinți, de bucurie, ai plâns;
Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;
Bucură-te, că de atunci și numele de Visarion tu ai primit;
Bucură-te, cela ce, toată viața, pe cărările curăției ai umblat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvna Ortodoxia ai apărat!
Condac 1:
Veniți, toți iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiților mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea, care au slujit adevărului și au mărturisit dreapta credință și cinstind cu evlavie ostenelile lor și lăudându-i, așa să zicem: bucurați-vă, bunilor mărturisitori și râvnitori ai adevărului!
Rugăciune către Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea
Prea aleșilor Sfinți Mărturisitori, Visarioane, Sofronie și Oprea, cu inima smerită și cu grai de laudă, cutezăm a preamări pe Hristos-Dumnezeu, Cel ce v-a arătat pe voi preafericiți mărturisitori ai dreptei credințe, mărirea Bisericii noastre. Și plecând genunchii, cu umilință și negrăită dragoste, rugăciune înalțăm vouă, celor ce ați pus mai presus de toate cele vremelnice, credința cea strămoșească. Căci tu, Cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel, cu glas de trâmbiță dumnezeiască, în mijlocul credincioșilor, întărindu-i în dreapta credință și viața ți-ai dat-o pentru Hristos. Și tu, Cuvioase Sofronie, neînfricat ai înfruntat temnița și prigonirile pentru Hristos, călăuzind turma cea binecredincioasă din Transilvania pe căile mântuirii și îndrumând Biserica Domnului Hristos pe calea cea dreaptă. Iar tu, Mucenice Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult legea cea neschimbată a lui Hristos decât pe ai tăi și decât însăși viața ta, sufletul ți-ai pus pentru dreapta credință.
De aceea, voi toți, care ați odrăslit din Biserica Ortodoxă transilvaneană și care acum vă bucurați de cinstirea mucenicilor și a mărturisitorilor lui Hristos, primiți rugăciunile noastre și mijlociți pentru noi, înaintea Bunului și Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamărit! Ocrotiți cu rugăciunile voastre turma cea dreptmăritoare, care vă cinstește ca pe niște stâlpi neclintiți ai dreptei credințe. Rugați-vă Domnului, ca să întărească dragostea și unitatea de credință dintre frați, să reverse harul păcii în inimile tuturor, să ferească turma credincioșilor de toată reaua întâmplare, ca într-un glas și un suflet să preamărim pe Cel ce este Dătătorul tuturor darurilor și Mântuitorul nostru. Privegheați și vă rugați pentru noi că izbăviți fiind prin mijlocirile voastre, de cursele celui rău, să ducem lupta cea bună a minții în toate clipele vieții noastre și să fim neclintiți în dreapta credință a moșilor și stramosilor noștri.
Bucurându-ne de dumnezeiasca mărire la care v-ați înălțat și rugându-ne vouă, ca să fiți mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamărim pentru toate, pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, zicând: slava Ție, Dumnezeule Cel mare și minunat întru sfinții Tăi în vecii vecilor, Amin!
lunedì 20 ottobre 2014
Sinaxar 20 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Artemie.
Sinaxar 21 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ilarion cel Mare.
domenica 19 ottobre 2014
Viața Sfântului Mucenic Uar
.În vremea împărăției lui Maximilian, păgânul împărat al Romei, era în Egipt un ostaș viteaz anume Uar, care slujea în taină Împăratului ceresc, căci de frica nelegiuiților închinători de idoli a tăinuit până la o vreme credința sa în adevăratul Dumnezeu, dar pe care a descoperit-o cerului și pământului, când s-a făcut pentru Hristos priveliște îngerilor și oamenilor. În acea vreme împăratul Maximilian a pornit prigoană mare împotriva creștinilor și a trimis poruncă în toate părțile stăpânirii sale ca să fie uciși creștinii care nu vor să jertfească zeilor. Și a ajuns acea poruncă și în părțile Egiptului, vărsându-se fără cruțare sângele credincioșilor, pentru că toți cei ce slujeau Făcătorului și nu făpturii erau chinuiți în diferite feluri. Iar Uar, tăinuitul creștin, înconjura noaptea temnițele în care erau ținuți credincioșii care mărturiseau pe Hristos și, cumpărând cu aur pe străjeri, intra la dânșii, săruta legăturile sfinților mucenici, le spăla sângele și le oblojea rănile, le dădea hrană și îi rugă ca să-i mijlocească milă de la Domnul.
Fiind odată prinși șapte dascăli creștini care se ascundeau prin pustietăți, i-au adus la stăpânitorul Egiptului. Stăpânitorul, cercetându-i și aflându-i tari în credință, le-a dat multe bătăi, și legându-i, i-a aruncat în temniță. Aflând despre aceștia, Uar a alergat noaptea, după obiceiul său, la acea temniță în care erau aruncați sfinții și, dându-le străjilor aur mult, a intrat la ei. Dezlegându-le mâinile și picioarele din legături, a pus înaintea lor hrană și îi rugă ca să mănânce, căci petrecuseră opt zile flămânzi, fără hrană. Apoi, căzând la picioarele lor, le săruta și fericea pătimirea lor, zicând: „Fericiți sunteți voi, robii Domnului cei buni și credincioși, care aveți a intra întru bucuria Domnului vostru, căci ați răbdat pentru Dânsul până la sânge. Fericiți sunteți voi, nevoitorii cei buni, cărora vi se împletesc în ceruri cununile de către dreapta Celui Preaînalt, căci prin răbdare alergați la nevoința cea pusă înaintea voastră. Mâine dimineață, precum știu, cu tot dinadinsul aveți să săvârșiți pătimirea voastră. Fericiți sunteți voi, pătimitorii lui Hristos, cărora vă este deschisă împărăția cea cerească, căci pătimiți cu Hristos Cel ce a pătimit pentru voi; și dacă cu Dânsul pătimiți, cu Dânsul veți și împărăți. Deci mă rog vouă, sfinților plăcuți lui Dumnezeu, să vă rugați pentru mine Stăpânului Hristos să-mi fie milostiv; aș voi ca și eu să pătimesc pentru Dânsul, dar nu am atâta putere, pentru că mă cutremur de cumplitele chinuri pe care văd că le îndurați voi”. Iar sfinții au răspuns: „Nimeni, iubitule, nu se arată desăvârșit; nimeni nu seceră de nu va semăna, nimeni nu se încununează de nu va pătimi. Adu-ți aminte de cuvintele din Evanghelie: De se va lepăda cineva de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu. Dacă te temi de chinurile cele vremelnice, nu vei scăpa de cele veșnice; dacă te înfricoșezi a mărturisi pe Hristos pe pământ, nu te vei sătura de vederea feței Lui în ceruri. Deci vino, frate, și călătorește cu noi pe calea cea mucenicească la Stăpânul ceresc, Cel ce privește nevoințele noastre, și să pătimești împreună cu noi, pentru că o tovărășie ca aceasta îți va fi de mare folos”.
Acestea grăindu-le sfinții, Uar se aprindea cu inima spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea pentru Domnul nostru Iisus Hristos. El a petrecut toată noaptea aceea în temniță împreună cu sfinții mucenici, ascultând învățăturile lor cu bucurie. Iar a doua zi au venit slujitorii în temniță, trimiși de stăpânitor, ca să-i ia pe sfinții mucenici la judecată. Intrând, au aflat pe Uar șezând lângă cei legați și ascultând cuvintele lor, iar slujitorii, mirându-se, i-au zis: „Ce faci aici, Uare? Nu cumva ai înnebunit, amăgindu-te de basmele acestor oameni vicleni? Oare nu te temi că atunci când va spune cineva de aceasta stăpânitorului și senatorilor, nu numai dregătoria ostășiei o vei pierde, dar chiar și de viața ta te vei lipsi?”. Uar a răspuns: „Dar care din voi mă va cleveti la stăpânitor, pentru că voi îmi sunteți prieteni? Iar de mă veți cleveti, sunt gata să mor împreună cu creștinii”. Iar slujitorii, tăcând, au luat pe șase din mucenici, căci al șaptelea, slăbit de răni, murise în temniță, și sfârșindu-se așa, s-a dus către Hristos, lăsând în locul său pe Uar, ca el, împlinind locul aceluia, să săvârșească pătimirea. Fiind legați, au fost aduși înaintea stăpânitorului care ședea la judecată cu multă mândrie. Au fost siliți să jertfească idolilor, dar fiindcă nu s-au supus, i-au dezbrăcat și i-au bătut fără milă peste rănile ce le aveau dinainte. Și dându-le bătăi peste bătăi, s-a adăugat și durere peste durere, iar ei răbdau, negrăind nimic fără numai această: „Creștini rămânem!”. După aceasta stăpânitorul, privind, a zis: „Oare nu șapte erau ei? Iată acum văd numai șase! Unde este al șaptelea?”. Zicând acestea stăpânitorul, iată că și Sfântul Uar veni acolo și, umplându-se de dumnezeiască râvnă, a stat în mijloc și a zis: „Iată, eu sunt al șaptelea, pentru că acela și-a sfârșit alergarea sa și acum stă înaintea lui Hristos, iar pe mine m-a lăsat moștenitor al patimilor sale. Deci, cu ceea ce îți era dator, eu sunt gata să plătesc pentru dânsul, că în locul lui vreau să pătimesc pentru Hristos, împreună cu acești buni pătimitori, căci sunt creștin”. Iar stăpânitorul, auzind acestea, a întrebat pe cei ce erau de față: „Cine este acesta?”. Și i s-a răspuns: „Este Uar, ostașul, mai marele din trupa Tianiei”. Iar stăpânitorul, mirându-se, a zis către Uar: „Care diavol te-a îndemnat ca să te dai pierzării și să lași cinstea ostășească, lipsindu-te de leafă rânduită ție și să-ți arunci sufletul în atâtea răutăți?”. Iar fericitul Uar i-a răspuns: „Pâinea care se pogoară din cer și dumnezeiescul pahar ce cuprinde sângele cel prea scump al Domnului meu, le-am cinstit mai mult decât cinstea și leafa ta. Nimic nu îmi este mai iubit decât Hristos: nici cinstea voastră, nici lefurile cele mari și nici viața, pentru că îmi este mai de cinste să pătimesc pentru Hristos, și-mi este de mai mult folos ca să mă lipsesc de toate pentru El. Hristos îmi este viața și vreau să mor pentru dânsul”.
Stăpânitorul, căutând cu ochi mânioși spre cei șase sfinți mucenici, le-a zis: „Al vostru este acest lucru, necuraților înșelători. Voi ați amăgit pe un ostaș ca acesta al împăratului, voi l-ați înnebunit cu farmecele voastre. Deci, mă jur pe marii mei zei că vă voi pierde pe voi mai înainte decât pe el și voi răzbuna asupra voastră necinstea adusă zeilor noștri, căci sunteți nevrednici a fi între cei vii, fiindcă nu numai că îi huliți pe nemuritorii zei, dar și pe alții îi aduceți la aceeași răutate, prin amăgire”. Iar sfinții au răspuns: „Nu am înșelat pe Uar, ci l-am izbăvit din înșelăciune. Nu l-am înnebunit, ci l-am înțelepțit, iar Dumnezeu i-a dat tărie și îndrăzneală spre nevoință, ca împreună cu noi să biruiască atât puterea voastră cea slabă, cât și neputința zeilor voștri. Puțin să aștepți și vei vedea bărbăția ostășiei lui, pentru că l-am rânduit pe el între ostașii îngerești. Te lauzi că ne vei pierde pe noi, află că ne este de folos nouă ca să ne punem capetele pentru Domnul tuturor”. Iar stăpânitorul a zis: „Îndată voi sfărâma trupurile voastre, dacă nu vă veți închina zeilor egipteni”. Iar sfinții au răspuns: „Să piară zeii cei mincinoși care n-au făcut cerul și pământul”. Iar fericitul Uar, stârnind mai mult pe stăpânitor, a zis către dânsul: „De ce faci supărare sfinților, grăind cele nebune și nefolositoare? Or nebunul cele nebune grăiește, zice Isaia proorocul. Iată, înaintea ta zac trupurile lor întinse, fă ce voiești!”.
Mâniindu-se, stăpânitorul a poruncit ca să-l spânzure gol pe Uar de un lemn și să-l chinuiască. Iar către sfinți, a zis: „Vom vedea care pe care va birui: ori voi pe noi primind chinuri, sau noi pe voi, punând munci asupra voastră? Cu adevărat, de ne veți birui pe noi prin răbdarea voastră, mă voi lepăda de zeii mei și voi începe a crede în Hristos al vostru”. Iar sfinții au răspuns: „Încearcă la unul din noi puterea ta și de vei birui pe unul, poți să ai nădejde și de ceilalți”. Iar Uar, începând a pătimi, a zis către sfinții mucenici: „Binecuvântați-mă pe mine, robul vostru, răbdător de chinuri, ca să mă învrednicesc părții voastre și rugați pentru mine pe Mântuitorul Hristos ca să-mi dea răbdare, pentru că El știe firea noastră, că duhul este deștept, iar trupul neputincios”. Sfinții, ridicând ochii spre cer, cu tot dinadinsul se rugau pentru dânsul. Apoi slujitorii au început a-l bate pe Uar peste tot trupul cu toiege și cu bețe. Iar când îl băteau pe sfântul, a zis stăpânitorul: „Acum să-mi spui, Uare, ce folos ai de la Hristosul tău?”. Uar, cu vitejie i-a răspuns: „Mai mare folos am, decât ai tu de la diavolii tăi”. Iar sfinții au strigat către Uar: „Îmbărbătează-te, Uare, și să se întărească inima ta, căci, iată, îți stă de față Hristos nevăzut, întărindu-te pe tine”. Uar a răspuns: „Cu adevărat am simțit ajutorul Stăpânului meu, căci socotesc întru nimic chinurile”.
După aceasta îl sfâșiară cu unghii de fier pe coaste. Apoi, pironindu-l cu capul în jos pe un lemn, i-au jupuit pielea de pe spate și cu brice îi tăiară carnea; iar pe pântece l-au bătut cu toiege ghimpate, atât de mult, până ce s-au rupt toate măruntaiele dinlăuntrul lui și au căzut pe pământ. Sfinții mucenici, văzând măruntaiele lui, au plâns. Apoi, văzând judecătorul că mucenicii plângeau, a strigat cu mare glas: „Iată, sunteți biruiți, iată, ați slăbit, iată că plângeți, temându-vă de chinuri și nu vă trebuie mai mult decât să cunoașteți că Hristos nu vă izbăvește pe voi din mâinile noastre; deci, lăsați-l pe El și să vă închinați zeilor noștri”. Iar sfinții au răspuns: „Fiară ce ești! Nu suntem biruiți, căci noi vom birui prin Iisus Hristos, Cel ce ne întărește pe noi, și n-am plâns temându-ne de munci, ci din firească dragoste către fratele nostru, pe care îl ucideți fără de omenie. Noi ne bucurăm cu duhul, văzând acum gata cununa bunului răbdător de chinuri”. Iar stăpânitorul a poruncit ca să-i ducă pe ei în temniță și Uar văzând de acolo de unde era spânzurat pe lemn, cum trăgeau pe sfinți cu lanțurile la temniță, a strigat: „Învățătorii mei, dați-mă pe mine mai degrabă lui Hristos, că iată iese din trup duhul meu, și vă mulțumesc vouă, că v-ați făcut pricinuitorii vieții mele celei veșnice”. Fiind muncit Sfântul Uar încă cinci ceasuri, și-a dat în acele chinuri cinstitul și sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar chinuitorii, socotind că este încă viu, tot mai băteau și chinuiau trupul cel mort. Apoi, văzând că murise, l-au coborât de pe lemn, și după porunca judecătorului l-au scos afară din cetate, și l-au aruncat spre mâncare câinilor, acolo unde se adună stârvurile celor necuvântătoare.
Acolo era o văduvă, pe nume Cleopatra, de loc din Palestina, al cărei bărbat fusese căpitan și murise în Egipt. Cleopatra avea un fiu pe nume Ioan, care încă era un copil. Pe când Sfântul Uar era chinuit, Cleopatra privea de departe la pătimirea lui și, fiind creștină, suspina și își bătea pieptul ei. Apoi, după ce au aruncat trupul lui Uar afară din cetate, ea, sculându-se noaptea, împreună cu niște slugi ale sale, și ducându-se acolo, au luat mult chinuitul trup al Sfântului Uar și, ducându-l în casa sa, a săpat mormânt în cămara sa, lângă pat, și l-au pus acolo pe el.
A doua zi, stăpânitorul a scos din temniță pe ceilalți mucenici și, chinuindu-i mult, i-a tăiat cu sabia și i-a aruncat afară din cetate ca și pe Uar; iar trupurile lor, luându-le noaptea alți tăinuiți creștini, le-au îngropat. Cleopatra, în toate zilele, aprindea lumânări deasupra mormântului Sfântului Uar și-i ardea tămâie, avându-l pe el de mare folos și de bun mijlocitor către Dumnezeu.
Trecând câțiva ani, și mai potolindu-se prigoana împotriva creștinilor, Cleopatra a voit să se întoarcă în patria sa, și se gândea cum ar putea să ducă cu sine moaștele Sfântului Uar; și gătind un dar oarecare, a rugat pe stăpânitor, printr-un mijlocitor, zicând: „Bărbatul meu a fost mai mare în oaste și a murit aici în slujba împăratului. Nefiind încă îngropat până acum stă deasupra mormântului, căci este cu neputință ca în țară străină să i se facă lui îngropare, precum se cuvine unui cinstit povățuitor de oaste; iar eu, fiind văduvă și străină, voiesc să mă întorc în patria mea, la rudeniile mele. Deci, stăpânul meu, să-mi dai voie să-l îngrop la moșia mea în mormântul strămoșilor mei, pentru că vreau ca și după moarte să nu mă despart de el”. Iar femeia aceea a făcut astfel, pentru ca, aflând creștinii că duce din cetatea lor moaștele sfântului mucenic, să nu o oprească și să ia de la dânsa acea comoară de mare preț. Stăpânitorul, luând darul, a poruncit ca să i se îndeplinească cererea, iar ea, în locul oaselor bărbatului ei, a luat moaștele Sfântului Uar și le-a sădit pe ele ca pe o vie din Egipt în Palestina, așezându-le lângă ale părinților ei, în satul ce se numea Edra, care era aproape de Tavor. Apoi în toate zilele mergea la mormântul lui, tămâia și aprindea lumânări, lucru pe care văzându-l ceilalți creștini care viețuiau acolo, au început a merge împreună cu dânsa la mormântul sfântului și a aduce pe bolnavii lor care, cu rugăciunile mucenicului Uar, câștigau tămăduiri. Aflând de veste toți creștinii dimprejur despre Sfântul Uar, mulți alergau cu credință la mormântul lui.
Atunci Cleopatra, văzând că se adunau creștinii pentru rugăciune la mormântul lui, a gândit să zidească o biserică în numele sfântului și ceea ce a gândit, a și început. Iar fiul ei Ioan, fiind în vârstă, Cleopatra se străduia să-l trimită în oastea împăratului și prin oarecari mijlocitori a cerut de la împărat o cinstită dregătorie pentru fiul ei, pe care a și câștigat-o. Căci în vremea zidirii bisericii s-a trimis fiului ei de la împărat scrisoare de a fi primit în oaste și brâu pentru cinstita dregătorie ostășească. Iar ea a zis: „Să nu se îmbrace fiul meu în haine ostășești și nici să nu meargă în slujbă ostășească, până ce nu se va sfârși biserica lui Dumnezeu, pentru că doresc ca să ducă împreună cu mine moaștele sfântului mucenic și după aceea va face împărăteasca poruncă”. Sfârșindu-se biserica, a chemat episcopi, preoți și călugări și, luând din mormânt cinstitele moaște ale sfântului mucenic, le-a pus pe un pat de mult preț, iar deasupra moaștelor a pus brâul și haina ostășească în care avea să se îmbrace fiul ei, ca să fie sfințite de moaștele sfântului. Și cu tot dinadinsul s-a rugat mucenicului, ca să fie ajutător fiului ei, pe care l-au binecuvântat toți arhiereii și preoții cei adunați acolo. Apoi s-a adunat multă mulțime de popor creștinesc acolo. Astfel, Cleopatra cu fiul ei luând patul cu moaștele, l-au dus în biserică. Biserica, fiind sfințită, au pus moaștele sfântului la jertfelnic și, săvârșindu-se dumnezeiasca Liturghie, Cleopatra a căzut înaintea moaștelor sfântului Uar, zicând: „Rogu-mă ție, purtătorul de chinuri al lui Hristos, să-mi ceri mie de la Dumnezeu, ceea ce va fi Lui plăcut și mie de folos, asemenea și unuia născut fiului meu. Pentru că nu îndrăznesc să cer mai mult decât ce voiește Domnul, căci El știe ce ne este de folos și voia Lui cea bună și desăvârșita în noi să se săvârșească”.
După sfârșirea sfintei slujbe, a făcut ospăț mare celor adunați, și ea împreună cu fiul ei slujeau, poruncind fiului ei să nu guste nimic, până ce se va săvârși ospățul, și după aceea să mănânce din resturile care vor rămâne. Dar slujind ei, copilul s-a îmbolnăvit foarte greu și a mers la patul său. Apoi sculându-se toți de la ospăț, a strigat pe fiul ei ca să mănânce împreună, din rămășițele de la ospăț. Ioan, însă, nu putea să grăiască nici un cuvânt, fiind foarte aprins de friguri.
Văzând Cleopatra pe fiul ei bolnav, a zis: „Viu este Domnul, că nici eu nu voi pune bucate în gura mea, până ce nu voi vedea ce se va face cu fiul meu”. Și ședea lângă el, răcorindu-i pe cât îi era cu putință căldura bolii; dar ea mai mult se aprindea înăuntru, având mai mare mâhnire de unul născut fiul său. Apoi, în miezul nopții a murit copilul, lăsând nemângâiatăpe mama sa, care plângea cu amar. Aceasta a alergat în biserica Sfântului Uar și căzând la mormântul lui, striga: „Oare astfel mi-ai răsplătit mie, care atâta m-am ostenit pentru tine, o plăcutule al lui Dumnezeu? Oare asemenea ajutoare mi-ai dat mie, care am oropsit trupul bărbatului meu pentru tine și pentru aceasta m-am nădăjduit în tine? Ai omorât pe unul născut fiul meu, ai surpat nădejdea mea și ai luat lumina ochilor mei! Deci, cine mă va hrăni la bătrânețe? Cine mă va îngriji la moartea mea? Sau cine va da trupul meu mormântului? Mai bine era să mor eu, decât să văd mort pe fiul meu iubit, care era tânăr și acum este ca o floare vestejită mai înainte de vreme. Deci, sau pe fiul meu dă-mi-l, precum odată Elisei pe al sunamitencii, sau și pe mine îndată să mă iei, pentru că nu pot să viețuiesc cu necaz și amărăciune”. Astfel strigând ea cu plângere la mormânt, a adormit puțin de multă osteneală și de necazul cel mare. Și i s-a arătat în vedenie Sfântul Uar, ținând pe copil în mâinile sale, și erau amândoi luminați ca soarele, hainele lor erau albe ca zăpada, încinși erau cu brâuri de aur și cununi cu negrăită podoabă aveau pe capetele lor.
Fericită Cleopatra, văzându-i, a voit să se închine lor. Dar Sfântul Uar a ridicat-o, zicându-i: „O femeie, pentru ce strigai asupra mea? Oare am uitat facerile tale de bine, pe care mi le-ai făcut în Egipt și pe cale? Sau socotești că nu am simțit când ai luat trupul meu dintre stârvurile dobitoacelor și l-ai pus în cămara ta? Oare nu ascult întotdeauna rugăciunile tale? Oare nu mă rog pentru tine lui Dumnezeu? Mai ales m-am rugat lui Dumnezeu pentru neamul tău cu care m-ai pus în mormânt, ca să li se ierte lor păcatele; apoi pe fiul tău l-am luat în oastea Împăratului ceresc. Oare nu tu singură m-ai rugat ca să-ți cer de la Dumnezeu ceea ce îi este Lui plăcut, iar ție și fiului tău de folos? Deci am rugat pe bunul Dumnezeu și bine a voit, după negrăita bunătatea Sa, ca să facă ostaș al Lui pe fiul tău, precum vezi că este unul din cei ce stau înaintea scaunului Său; și de voiești, iați-l și-l trimite la slujba împăratului celui pământesc și vremelnic, de vreme ce nu vrei ca fiul tău să slujească Împăratului Celui ceresc și veșnic”. Iar tânărul, șezând, a cuprins mâinile lui Uar și i-a zis: „Nu, stăpânul meu, nu ascultă pe maica mea, nu mă da în lumea cea plină de nedreptate și de toată fărădelegea, din care m-am izbăvit prin venirea ta. Nu mă depărta pe mine, părinte, din prietenia ta și din petrecerea cu sfinții”. Iar către maică să a zis: „De ce strigi așa, o, maică? Eu sunt rânduit în oastea Împăratului Hristos, și mi s-a dat mie ca să stau cu îngerii Lui; iar tu acum vrei să mă iei pe mine de la împărăție la sărăcie?”. Fericită Cleopatra, văzând pe fiul ei îmbrăcat în rânduiala îngerească, a zis: „Luați-mă dar și pe mine cu voi, ca și eu să fiu acolo”. Iar Sfântul Uar i-a zis: „Și aici fiind, ești cu noi; deci, mergi acum cu pace, iar după o vreme, când Domnul va porunci, vom veni să te luăm și pe tine”. Aceasta zicându-i, s-au făcut nevăzuți de la ochii ei. Ea, venindu-și în fire, și-a aflat inima plină de bucurie și veselie și a spus această vedenie preoților, care au îngropat cu mare cinste pe fiul ei lângă mormântul Sfântului Uar, nemaiplîngînd acum, ci veselindu-se întru Domnul. După aceasta și-a împărțit averile la săraci și, lepădându-se de lume, viețuia lângă biserica Sfântului Uar, slujind lui Dumnezeu în post și în rugăciuni, ziua și noaptea. Și în toate Duminicile, când se ruga, i se arătau ei Sfântul Uar și fiul ei, întru mare slavă. După șapte ani de petrecere într-o astfel de viață, fericită Cleopatra a murit, fiind bineplăcută lui Dumnezeu. Trupul ei s-a pus în biserica Sfântului Uar, aproape de fiul ei. Iar sfântul ei suflet, împreună cu al Sfântului Uar și cu al fiului ei, Ioan, se află în ceruri întru veselie veșnică, înaintea lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Viața Sfântului Mucenic Eusebiu, diaconul
Sfinţii Felix, preotul şi Eusebie, diaconul de sabie s-au săvârşit.
sabato 18 ottobre 2014
venerdì 17 ottobre 2014
Sinaxar 17 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Osie (Osea).
Acesta se tâlcuieste mântuit, pazitor sau umbritor. Era fecior al lui Beyri din Balemot, din tribul lui Isahar. Si proorocind multe asupra lui Israel, a raposat, si a fost îngropat în pamântul lui cu pace. El a dat semn ca va veni Domnul pe pamânt si va locui cu oamenii, când va apune soarele spre Silom si se va împarti în doua parti si se vor face doisprezece copaci, urmând si ascultând lui Dumnezeu, Celui ce se va ivi pe pamânt; si printr-însul se va mântui tot pamântul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit (Creta).
Acest fericit Parinte al nostru Andrei, s-a nascut si a crescut în cetatea Critului cea aleasa, din parinti binecredinciosi si iubitori de fapte bune si fusese crescut cu bune învataturi, si era cu mare caldura lucrator al poruncilor lui Dumnezeu. Deci când a fost pe vremea împaratiei lui Constantin Copronim, vazând turma lui Dumnezeu ca este smintita de eresul luptatorilor împotriva icoanelor a venit la Constantinopol si a marturisit cu îndrazneala adevarul înaintea împaratului, mustrând fara nici o frica pagânatatea lui. Iar acesta nesuferind îndrazneala lui, l-a oprit numaidecât asupra vorbei si a poruncit celor ce stau înaintea lui sa-l prinda; si acestia l-au doborât jos la pamânt pe cel înalt cu gândul si nu l-au lasat pâna nu l-au târât, cât însusi împaratul dupa ce s-a razbunat de ajuns pentru îndrazneala sfântului, a poruncit sa-l lase. Vorbind atunci si alte multe sfântul catre împaratul pentru sfintele icoane, între altele i-a zis: "De vreme ce pe cei ce ocarasc chipurile împaratesti, îi certati de moarte, la câta urgie si pedeapsa dumnezeiasca va veti osândi voi cei ce ocarâti icoana lui Dumnezeu?" Atunci tiranul aprinzându-se de mânie, a poruncit de l-au dezbracat si l-au întins cu legaturi de streanguri si atâta l-au batut de rau, încât se rosise locul sub el cu curgerea sângelui. Deci daca l-au sculat, vazând ca nici cu daruri nici cu înfricosari nu-l pot înfrânge, iarasi l-au pus la chinuri cumplite si fara de omenie; si i-au patruns coastele si i-au zdrobit gura cu pietre; apoi l-au bagat în temnita. Si a doua zi, iarasi aducând pe sfântul înaintea lui si vazându-l mai îndraznet de cum era, a poruncit de l-au batut iarasi si i-au strujit carnea si i-au sfârtecat ranile, de se rupeau si cadeau bucati de pe trupul lui. Iar în cele din urma, legându-i picioarele cu streanguri, l-au tras pe pamânt târându-l prin tot târgul. Deci târât fiind mucenicul asa, un pescar cum iesise din mare cu peste, pornindu-se din îndemnarea demonica, a luat satârul cel de macelarie si taind un picior de la trupul sfântului, a contenit alergatura nevointei mucenicului si l-a trimis la cerestile locasuri. Iar cinstitele sale moaste au fost aruncate la locul facatorilor de rele si fiind aflate dupa multa vreme amestecate cu trupurile care erau acolo, 12 oameni demonizati din multe parti ale cetatii s-au dus acolo, ca si cum ar fi fost sfatuiti si au gasit cinstitul trup zacând negrijit si fara de cinste; dar atingându-se de trup, întru acel ceas se tamaduira; si luându-l l-au dus de l-au îngropat la un loc sfintit ce se numea Crisis, întru marirea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
Tot în aceasta zi, aducerea Cinstitelor moaste ale Sfântului Dreptului Lazar.
Fericitul între împarati, prea înteleptul Leon, pornindu-se din dumnezeiasca râvna, ca din dumnezeiasca insuflare, întâi a zidit o biserica frumoasa Dreptului Lazar; dupa aceea trimitând la Insula Cipru, a aflat sfintele sale moaste zacând în pamânt în cetatea chitieilor, fiind trecuti ca la o mie de ani, în o racla de marmura, în care erau sapate litere într-alta limba: "Lazar cel de patru zile mort, prietenul lui Hristos". Deci îndata ridicând odorul cel scump si punându-l într-un sicriu de argint, l-au dus la Constantinopol.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici si buni frati, fara de arginti, Cosma si Damian, Leontie, Antim si Evprepie (Euprepie).
Trei sunt perechile sfintilor fara de arginti Cosma si Damian ce se numesc tot cu acest nume si lucreaza mestesugul doctoricesc, având numele fara de arginti. Unii au fost fiii Teodotei, o femeie buna si credincioasa, care a raposat cu pace si a fost îngropata în locul ce se cheama Fereman. Altii se aflau în Roma, având dascal viclean. Acesta suindu-i cu înselaciune într-un munte, ca sa culeaga ierburi, i-a ucis cu pietre.
Iar altii sunt acestia, a caror pomenire o facem, care au fost din Arabia, foarte învatati la mestesugul doctoricesc si umblau prin toate cetatile si orasele, tamaduind bolnavii, neluând plata; si cu prilejul mestesugului propovaduiau pe Hristos. Iar în zilele lui Diocletian si Maximian, au mers la Eghea cetatea Lisiei si stând înaintea guvernatorului Lisiei si batându-i fara de mila i-au aruncat în adâncul marii; si cu vrerea lui Dumnezeu aflându-se pe uscat, si prinzându-i iarasi, i-au aruncat într-un cuptor ars; si paziti fiind nevatamati, i-au rastignit pe cruce. Dupa aceasta li s-au taiat capetele acestor fericiti cinci frati.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
giovedì 16 ottobre 2014
Sinaxar 16 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântul Mucenic Longhin sutasul.
mercoledì 15 ottobre 2014
Sinaxar 15 Octombrie
În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari.
Iscriviti a:
Post (Atom)