30 decembrie 2018

ACATISTUL SFÂNTULUI NOU MUCENIC DANIIL SISOYEV 19 noiembrie

ACATISTUL SFÂNTULUI NOU MUCENIC DANIIL SISOYEV (+2009) APOSTOL ORTODOX ÎN MODERNITATE

Ziua prăznuirii: 19 noiembrie












































Condacul 1:
Ai urmat Sfinte Sfinţite Mucenice Daniel, lui Hristos în toate, cuvântul Lui răspândind la toate popoarele şi învăţătura Lui curată păstrând-o spre dăruire tuturor, şi de moartea mucenicească, pe care o lăudai, te-ai învrednicit, iar acum, odihnă în rai pentru ostenelile tale de la Dumnezeu căpătând, nu încetezi a te ruga lui pentru noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia!
Icosul 1:
Cel ce în viaţă Evanghelia lui Hristos neîncetat ai propovăduit şi harul preoţiei ai făcut să lucreze, şi de cei ce trupul pot să-l ucidă nu te-ai temut, mărturisind pe Hristos până la moarte, roagă-te pentru noi cei ce mărturia ta cinstim şi-ţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, de Dumnezeu cuvântătorule,
Bucură-te, neostenit propovăduitorule,
Bucură-te, cel ce pe Hristos ai iubit mai presus de orice;
Bucură-te, cel ce iubind pe oameni la El i-ai adus;
Bucură-te, cel ce împotriva rătăcirii ai lucrat;
Bucură-te, că nădejdea ta la Dumnezeu a fost;
Bucură-te, că lucrarea potrivnicilor Ortodoxiei ai surpat;
Bucură-te, că precum Apostolul Toma, rob lui Hristos te-ai făcut;
Bucură-te, că precum Proorocul Daniel, pe Dumnezeu ai mărturisit;
Bucură-te, că la Biserica lui Hristos sute de oameni ai adus;
Bucură-te, că întru Hristos bucurie ai aflat;
Bucură-te, că pentru El, cu viaţa ta ai mărturisit;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 2-lea:
Din copilărie pe Dumnezeu ai dorit şi afară de cuvântul Lui, alt rost vieţii nu ai căutat, ascultând de Scriptură înaintea tuturora şi totdeauna pe Hristos dorind a-L sluji; harul preoţiei dorindu-l tu din tot sufletul, Hristos ţi l-a dăruit, bun păstor arătându-te turmei sale, pentru care viaţa ţi-ai pus, slăvind pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Cugetul ţi l-ai păzit, sfinte, în tinereţe, neatins de reaua învăţătură a ateilor comunişti, şi între oameni ai lucrat neîncetat, sfinte, cuvântul lui Dumnezeu răspândind şi ajutând pe toţi, pe străzi, în şcoli şi în biserici, însetat fiind de mântuirea fraţilor tăi; pentru aceea toţi cei pe care i-ai adus sau întors către Hristos acum îţi cântă ţie:
Bucură-te, că bucurie întru Hristos ai aflat;
Bucură-te, că lumina Lui sub obroc nu o ai ţinut;
Bucură-te, că adevărat cetăţean al cerului ai fost;
Bucură-te, că ai propovăduit în lungul şi în latul pământului;
Bucură-te, că pe copii să vină la Hristos i-ai chemat;
Bucură-te, că între oameni neîncetat ai lucrat;
Bucură-te, că, după pilda Mântuitorului, de păcătoşi nu te-ai scârbit;
Bucură-te, că iubirea ta de oameni la aceştia a rodit;
Bucură-te, că înaintea lui Dumnezeu ai umblat;
Bucură-te, că Dumnezeu calea ţi-a arătat;
Bucură-te, că de la îndrumarea Lui nu te-ai abătut;
Bucură-te, că pentru dragostea ta, harul Lui ai primit;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 3-lea:
Sfântului Vasile cel Mare urmând, ai înţeles, Sfinţite Mucenice Daniele, că adevărata filozofie este gândirea la moarte; şi cu gândul acesta, sfârşit bun înaintea lui Hristos căutând, şi pe copii ai învăţat că tinereţea nu înseamnă uitarea de sfârşitul vieţii şi de judecata lui Dumnezeu, neîncetat cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Dascăl bun ai fost, Sfinte, copiilor şi tuturor celor lipsiţi de cuvântul lui Dumnezeu, cu drag propovăduind Evanghelia lui Hristos prin cuvânt şi prin scris, din toate eresurile şi din schisme ajutând pe oameni să se întoarcă în cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică; pentru aceasta mulţumind lui Dumnezeu creştinii îţi cântă ţie, Sfinţite Mucenice:
Bucură-te, bunule păstor;
Bucură-te, dascăle;
Bucură-te, propovăduitorul Adevărului;
Bucură-te, că întru Hristos pe oameni ai adunat;
Bucură-te, că împotriva eresurilor ai luptat;
Bucură-te, că pe cei rătăciţi, la Biserică i-ai înturnat;
Bucură-te, că filozofiile mincinoase le-ai stricat;
Bucură-te, că în cer comoara ta ţi-ai strâns;
Bucură-te, că pe pământ lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, în dulcea lui Hristos iubire;
Bucură-te, pentru oameni în adevărată dăruire;
Bucură-te, neobosit căutător de cele duhovniceşti,
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Icosul al 4-lea:
Ai înţeles, Sfinte, că Biserica lui Hristos se înnoieşte prin propovăduire la neamurile păgâne, şi cu dragoste şi cu cuvânt viu, de Dumnezeu insuflat, ai predicat între cei lipsiţi de Adevăr, pe mulţi dintre ei aducând la înnoirea prin baia Botezului; pentru aceea împreună cu cei de tine luminaţi îţi cântăm acum: Aliluia!

Icosul al 4-lea: Învăţăturii celei rele a falsului profet Mahomed te-ai împotrivit neîncetat, sfinte, şi rătăcirii păgâne a budiştilor, şi pe cei alunecaţi în capcana diavolească a ocultismului ai sprijinit, pe toate neamurile întru Hristos iubind şi dorind ca toţi la cunoştinţa adevărului să vină; pentru aceea de pretutindeni acum auzi cântări:
Bucură-te, că la multe popoare ai propovăduit;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos o ai răspândit;
Bucură-te, că tătarilor în limba lor ai slujit;
Bucură-te, că dintre kirghizi sute ai convertit;
Bucură-te, că în Asia Centrală cuvântul Domnului ai purtat;
Bucură-te, că spre caucazieni cu drag te-ai întors;
Bucură-te, că pe fanaticii wahhabiţi, la Hristos i-ai adus;
Bucură-te, că pe mollahi înfruntându-i i-ai biruit;
Bucură-te, că pentru Africa ai dăruit;
Bucură-te, că spre Thailanda râvna ta te ducea;
Bucură-te, că pe mulţi, din închinarea satanei ai scăpat;
Bucură-te, că mulţi necredincioşi ai botezat;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 5-lea:
Ai slujit lui Hristos din tot sufletul, şi la durerile trupului tău nu te-ai plecat, Sfinte, că neţinând cont de a ta suferinţă, întotdeauna sfintele slujbe ai împlinit cu dragoste, cu ceilalţi oameni adunându-te în numele Mântuitorului, pe Care întotdeauna în suflet L-ai purtat, cântând Lui: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Dragoste duhovnicească în suflet simţind, Sfinte Daniele, ai înălţat biserică în Moscova Sfântului Apostol Toma şi acolo, nu doar sfintele slujbe, ci şi cateheze ai săvârşit, şi celor doborâţi de necazuri şi de chinuri sufleteşti ai ştiut să le fii aproape, îndrumându-i către Hristos, Cel care dă odihnă sufletelor ostenite şi împovărate, pentru care lucrare cântăm ţie:
Bucură-te, că Sfântului Apostol Toma, biserică ai zidit;
Bucură-te, că Sfântului Prooroc Daniel, catedrală ai plănuit;
Bucură-te, că poporul Moscovei te-a iubit;
Bucură-te, că printre ei mereu te-ai aflat;
Bucură-te, că ai fost sprijin celor rătăciţi;
Bucură-te, că ai ajutat pe săraci;
Bucură-te, că de a ta familie te-ai îngrijit;
Bucură-te, că pe copii tăi creştineşte i-ai crescut;
Bucură-te, că oamenilor, Sfânta Scriptură ai explicat;
Bucură-te, că pe femeia vrăjitoare, la pocăinţă ai adus;
Bucură-te, că tinerei budiste pe Hristos ai arătat;
Bucură-te, că pe toţi cu drag i-ai îmbrăţişat;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 6-lea:
În vremurile tulburate de filozofii mincinoase, până şi în Biserică a pătruns înşelarea, dar tu, Sfinte, tuturor greşelilor dogmatice cu sârg te-ai împotrivit, şi cu harul lui Dumnezeu strălucind, ai îndepărtat rătăcirile de la mulţi oameni, şi pe Hristos cel adevărat ai propovăduit, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Nu te-ai amăgit, Sfinte, de rătăcirile ce zguduie Biserica, şi cu credinţă nestrămutată în adevărul evanghelic ai arătat a lor nimicnicie, neprivind la altcineva decât la Hristos şi de proorocii mincinoşi şi lupii răpitori păzind turma ta, aşa încât toţi cântă ţie:
Bucură-te, păstorule credincios;
Bucură-te, că ai nădăjduit în Dumnezeu;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat amăgit;
Bucură-te, că de falsa smerenie te-ai ferit;
Bucură-te, că teama sfârşitului lumii ai ruşinat;
Bucură-te, că rătăcirii ecumeniste n-ai urmat;
Bucură-te, că evoluţionismul a fi hulă l-ai vădit;
Bucură-te, că numerologiei te-ai împotrivit;
Bucură-te, că deasa împărtăşire ai propovăduit;
Bucură-te, că în duh şi adevăr te-ai închinat lui Hristos;
Bucură-te, că bărbăţie creştinească ai arătat;
Bucură-te, că întru adevăr ai inspirat pe alţii;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 7-lea:
„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi; Eu am biruit lumea” a spus Mântuitorul Hristos, iar tu, Sfinţite Mucenice Daniele, urmând acestui cuvânt, nu te-ai lăsat biruit de ameninţări, de dureri şi de greutăţi, şi ispitelor te-ai împotrivit cu bărbăţie, căutând ajutor la Dumnezeu, Maica Domnului şi sfinţi şi cu bucurie slăvind pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Ai purtat crucea bolii şi a durerii, Sfinte, ferindu-te să se vadă cât sufereai, întotdeauna întru Hristos găsind veselie şi putere, şi cu nevăzutele atacuri ale vrăjmaşului ai luptat neîncetat, ştiind că omul nu este singur, ci cu Dumnezeu, şi numai prin harul Lui le poate respinge; şi cu ajutorul lui Hristos şi cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu ispitele ai biruit, pentru care acum îţi cântăm:
Bucură-te, că în Hristos ai nădăjduit;
Bucură-te, că sub acoperământul Maicii Domnului te-ai adăpostit;
Bucură-te, că prin smerenia cea adevărată, pe ispititor l-ai înfrânt;
Bucură-te, că de crucea suferinţei nu te-ai ferit;
Bucură-te, că puţini au ştiut de durerile tale;
Bucură-te, că pacea lumească lui Hristos o ai jertfit;
Bucură-te, că prin aceasta, pacea dumnezeiască ai dobândit;
Bucură-te, că ameninţările ucigaşilor nu te-au făcut să dai înapoi;
Bucură-te, că nici clevetirile nu te-au abătut;
Bucură-te, că nepăsarea oamenilor ai prefăcut-o în râvnă;
Bucură-te, că atacurile răuvoitoare le-ai răbdat fără tulburare;
Bucură-te, că prin toate ai trecut cu bucurie întru Domnul;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 8-lea:
Chemat fiind de Dumnezeu la cinstea morţii muceniceşti, ai mers cu seninătate şi cu dragoste înaintea ucigaşului, ştiind că te aşteaptă casa ta adevărată şi comoara ta din cer, pe care în toată viaţa le-ai dorit şi le-ai căutat, slăvind neîncetat, până în ceasul morţii, pe Hristos: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Priveghind şi rugându-te în altarul Bisericii te-a găsit cel ce a venit să îţi curme viaţa pământească, Sfinţite Mucenice Daniele, iar tu mutându-te la viaţa cea veşnică între cei încununaţi de Hristos, nu încetezi să te rogi alături de cetele mucenicilor, slăvind pe Dumnezeu şi chemând darurile Lui asupra oamenilor; pentru aceasta şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, că moartea pentru Hristos ai primit;
Bucură-te, că de gloanţele ucigaşului nu te-ai ferit;
Bucură-te, că pe vrăjmaşul mântuirii l-ai biruit;
Bucură-te, mărturisitor fără teamă;
Bucură-te, că pe Hristos ai iubit până la lepădarea de sine;
Bucură-te, că şi prin moarte ai dat mărturie pentru El;
Bucură-te, căci acum în Biserica biruitoare Îl slăveşti;
Bucură-te, căci acum cu adevărat cetăţean al Cerului eşti;
Bucură-te, că din mâna Mântuitorului ai primit cunună;
Bucură-te, că prin jertfa ta Biserica s-a întărit;
Bucură-te, că în lumina cea nepieritoare te-ai odihnit;
Bucură-te, că printre drepţi precum o stea străluceşti;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 9-lea:
Mucenicia ta este adeverită, Sfinte, de înşişi călăii tăi, căci ei te mărturisesc vrăjmaş al învăţăturii lor celei rătăcite şi recunosc că te-au ucis pentru râvna cu care ai luptat împotriva înşelăciunii musulmane şi ai propovăduit pe Hristos, cântându-I neînfricat: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
Cu dragoste a arătat Dumnezeu oamenilor cinstea de care te-ai învrednicit, Sfinţite Mucenice, şi jertfa ta pentru Cel ce S-a jertfit pe cruce, căci la înmormântarea ta mâinile tale vii păreau strângând sfânta cruce, iar sângele tău vărsat pe crucea ce o purtai la piept a rămas roşu, neschimbat; pentru aceasta cei ce se bucură de noul lor apărător din ceruri îţi cântă:
Bucură-te, că adevărat prieten al lui Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, că însutit ai făcut să rodească sămânţa cea bună;
Bucură-te, că fericirea veşnică ai dobândit;
Bucură-te, că pentru oameni şi acum te rogi necontenit;
Bucură-te, îţi cântă cei aduşi de tine la Hristos;
Bucură-te, îţi grăieşte cecenul Alexandru;
Bucură-te, îţi cântă femeia ce voia să se sinucidă;
Bucură-te, îţi spun tătarii şi kirghizii ortodocşi;
Bucură-te, slugă credincioasă a lui Hristos,
Bucură-te, că talanţii i-ai înmulţit,
Bucură-te, că pe cei slabi, întru Hristos i-ai întărit,
Bucură-te, că de cei puternici, cu Hristos fiind, nu te-ai temut,
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 10-lea:
Prin tine capătă ajutor, Sfinte, toţi aceia care vor să se boteze sau să se reîntoarcă la Ortodoxie, căci dobândind îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu prin viaţa ta sfântă şi prin sfârşitul tău mucenicesc, pentru răspândirea Evangheliei faci rugăciune bine-primită, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
S-a vădit ajutorul tău, Sfinţite Mucenice Daniele, căci şi după moarte ai adus la credinţa cea adevărată sute de oameni, prin martiriul tău fiind încă o dată biruite învăţăturile mincinoase ale păgânilor, ateilor şi ereticilor, iar cei ajutaţi de tine să cunoască pe Hristos mulţumitori îţi cântă aşa:
Bucură-te, prieten plin de dragoste al celor în nevoie;
Bucură-te, sprijin neabătut al misionarilor ortodocşi;
Bucură-te, blând îndreptător al celor aflaţi în rătăcire;
Bucură-te, risipitorul deznădejdii diavoleşti;
Bucură-te, luminătorul celor ce vor să cunoască dogmele ortodoxe;
Bucură-te, că prin cărţile tale, oamenii se luminează;
Bucură-te, că prin pilda muceniciei tale, cei slabi se întăresc;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale, toţi primesc ajutor;
Bucură-te, grabnic mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, floare bine înmiresmată a Rusiei;
Bucură-te, lauda poporului tătar;
Bucură-te, nestemată a Bisericii celei a toată lumea;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 11-lea:
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, prin care El dă ajutor neamului omenesc în toate vremurile; tot astfel şi prin Sfinţitul Mucenic Daniel Sâsoev s-a arătat mila Domnului către noi cei apăsaţi de multe păcate, căci spus-a Domnul prin proorocul Său „Cu vrere nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”; de aceea, mulţumind pentru acest dar nepreţuit, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Împreună-lucrând cu Tine, Doamne, sfinţii Tăi se îndumnezeiesc şi mărturisesc lumii nesfârşita bogăţie a iubirii Tale de oameni. Tot astfel Sfinţitul Mucenic Daniel Sâsoev, primind harul Tău şi nepăsător nefiind faţă de acesta, l-a făcut să lucreze, pe Tine, Doamne, dăruindu-te oamenilor şi pe ei aducându-i la Tine; pentru aceasta, slăvindu-te pe Tine, cântăm celui sfinţit întru Tine aşa:
Bucură-te, drept-slăvitorule mucenice;
Bucură-te, podoabă a preoţilor;
Bucură-te, de Hristos înţelepţite;
Bucură-te, că râvna ta n-a aşteptat bătrâneţele;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai pus-o pentru Hristos;
Bucură-te, că în lumina cea veşnică te-ai sălăşluit;
Bucură-te, că bucurie ai împărţit şi împarţi întru Domnul;
Bucură-te, că prin tine Ortodoxia se întăreşte;
Bucură-te, că prin tine relele învăţături se năruiesc;
Bucură-te, prin harul lui Dumnezeu biruitor;
Bucură-te, lumină a propovăduirii ortodoxe;
Bucură-te, pildă a dăruirii depline întru Hristos;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 12-lea:
Cu Dumnezeu unindu-se, omul capătă putere de a birui toată reaua lucrare a diavolului; aşa şi tu, Sfinţite Mucenice, cu smerenie dar şi cu îndrăzneală şi curaj ai folosit darurile Domnului, cu totul surpând cursele vrăjmaşului mântuirii, iar acum mai mult se înspăimântă de tine îngerii cei căzuţi, când în ceruri cânţi Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Binecuvântat ai fost de Dumnezeu, Sfinţite Mucenice Daniele, să lucrezi spre a aduce la credinţa cea adevărată pe cei care cu adevărat îşi doreau acest lucru, şi spre a curăţa Biserica de învăţăturile cele dăunătoare şi de apucăturile cele fără de folos; şi încununând această sfântă trudă cu cununa martiriului ai păşit în veşnica viaţă cea alături de Hristos; pentru aceasta cu dragoste îţi cântăm:
Bucură-te, că ai îndrăznit împreună cu Cel ce a biruit lumea;
Bucură-te, că împreună cu Hristos ai lucrat;
Bucură-te, că dumnezeiasca iubire de oameni te-a luminat;
Bucură-te, surpător al meşteşugirilor diavoleşti;
Bucură-te, îndreptător şi ajutor al creştinilor;
Bucură-te, mustrător al relei cugetări şi al grăirii în deşert;
Bucură-te, că ai umplut cu mulţime de oameni casa Domnului;
Bucură-te, glas limpede al teologiei celei adevărate;
Bucură-te, că te-ai unit cu Hristos trăind între oameni;
Bucură-te, oştean al Împăratului Ceresc, ce viaţa ţi-ai dat-o pentru El;
Bucură-te, că înaintea Stăpânului a toate, cântări de slavă înalţi;
Bucură-te, că ne dăruieşti bucurie şi cu Hristos ne uneşti,
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Condacul al 13-lea:
O, Sfinte Sfinţite Mucenice Daniele, cel ce pentru mântuirea oamenilor fără răgaz te-ai ostenit şi moartea pentru Hristos neabătut ai primit, ascultă acum şi această puţină rugăciune pe care o aducem ţie, cinstind mucenicia ta şi slăvind pe Dumnezeu Cel care te-a întărit şi te-a primit în cereştile lăcaşuri. Cu rugăciunile tale fierbinţi către Cel Atotputernic, mijloceşte pentru noi iertarea păcatelor noastre şi ajutor ca să putem birui ispitele şi întăriţi şi luminaţi să lucrăm pentru mântuirea noastră şi a celorlalţi, aşa încât, sfârşind călătoria noastră pământească, să ne învrednicim de viaţa cea veşnică întru Hristos şi alături de tine, de toţi sfinţii şi de ceata drepţilor să slăvim şi noi în veci pe Dumnezeu: Aliluia!

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Cel ce în viaţă Evanghelia lui Hristos neîncetat ai propovăduit şi harul preoţiei ai făcut să lucreze, şi de cei ce trupul pot să-l ucidă nu te-ai temut, mărturisind pe Hristos până la moarte, roagă-te pentru noi cei ce mărturia ta cinstim şi-ţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, de Dumnezeu cuvântătorule,
Bucură-te, neostenit propovăduitorule,
Bucură-te, cel ce pe Hristos ai iubit mai presus de orice;
Bucură-te, cel ce iubind pe oameni la El i-ai adus;
Bucură-te, cel ce împotriva rătăcirii ai lucrat;
Bucură-te, că nădejdea ta la Dumnezeu a fost;
Bucură-te, că lucrarea potrivnicilor Ortodoxiei ai surpat;
Bucură-te, că precum Apostolul Toma, rob lui Hristos te-ai făcut;
Bucură-te, că precum Proorocul Daniel, pe Dumnezeu ai mărturisit;
Bucură-te, că la Biserica lui Hristos sute de oameni ai adus;
Bucură-te, că întru Hristos bucurie ai aflat;
Bucură-te, că pentru El, cu viaţa ta ai mărturisit;
Bucură-te, Sfinţite Mucenice Daniele!

Şi   Condaculul întâi :

Ai urmat Sfinte Sfinţite Mucenice Daniel, lui Hristos în toate, cuvântul Lui răspândind la toate popoarele şi învăţătura Lui curată păstrând-o spre dăruire tuturor, şi de moartea mucenicească, pe care o lăudai, te-ai învrednicit, iar acum, odihnă în rai pentru ostenelile tale de la Dumnezeu căpătând, nu încetezi a te ruga lui pentru noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia!

ACATIST DE VINDECARE CATRE SFÂNTUL ARHANGHEL RAFAIL 8 noiembrie



ACATISTUL MAICII DOMNULUI „BUCURIE NEAŞTEPTATĂ“ 8/12





ACATISTUL SFÂNTULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST LUCA 18 octombrie


ACATISTUL SFINTEI MUCENIŢE HRISTINA (CRISTINA) 24 iulie



ACATIST LA ICOANA MAICII DOMNULUI AXION ESTIN 11 iunie





ACATIST LA ICOANA MAICII DOMNULUI AXION ESTIN 
zi de prăznuire - 11 iunie

Condacele şi Icoasele
Condacul 1
Comoara laudelor îngereşti, stâlpul cel de foc al drepţilor, mărirea neîncetată a glasurilor cereşti, oglinda Adâncului nevăzut, cum voi îndrăzni eu, cel cu minte pământească şi împovărată de multe griji lumeşti, a-ţi aduce cântare de laudă, de nu mă vei înţelepţi Tu, Stăpână, Ceea Ce ai născut pe Cel Căruia îngerii Îi cântă neîncetat: Aliluia !

Icosul 1
Cântarea cea îngerească nouă ni s-a dăruit pe pământ, ca să ne ostenim a-Ţi ţese din lumina cuvintelor cântări de cinstire, pentru care să ne bucurăm de acoperământul rugăciunii Tale, cântându-Ţi: 
Bucură-te, înălţime neajunsă a laudelor îngereşti; 
Bucură-te, odihna inimilor tulburate de ispite; 
Bucură-te, bună auzire celor din întunericul păcatului; 
Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor tulburaţi; 
Bucură-te, frumuseţe neîncăpută în mărgăritarul unui gând; 
Bucură-te, că încununezi osteneala celor ce Te cinstesc; 
Bucură-te, că opreşti valurile greu de purtat ale păcatelor; 
Bucură-te, făclie a cântărilor dumnezeieşti; 
Bucură-te, vederea celor mai presus de gând; 
Bucură-te, crin al laudelor nesfârşite; 
Bucură-te, tăcerea cea limpee a rugătorilor; 
Bucură-te, limpede ascultare a celor necăjiţi; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor!

Condacul al 2-lea:
Venit-a Sfântul Arhanghel Gavriil la ucenicul cel ascultător şi l-a învăţat pe el taina cântării Tale celei prea minunate, de care se înfricoşează toţi cei ce cântă Domnului: Aliluia !

Icosul al 2-lea
Cu mărgăritarele rugăciunilor Tale împleteşte nouă cunună prea slăvită prin care să împodobim icoana Ta cea de minuni izvorâtoare cu laude ca acestea: 
Bucură-te, laudă fără de sfârşit a iubitorilor de rugăciune; 
Bucură-te, bogăţie neîmpuţinată a celor săraci cu duhul; 
Bucură-te, izvor nesecat de milostivire pentru cei smeriţi; 
Bucură-te, ploaie de înţelepciune pentru cei însetaţi de mântuire; 
Bucură-te, soare mult veselitor pentru cei iubitori de lumina Duhului; 
Bucură-te, cântec neîncetat pentru iubitorii de taine cereşti; 
Bucură-te, odihna sufletelor tulburate de ispite; 
Bucură-te, buna auzire celor cufundaţi în tăcere; 
Bucură-te, luminarea celor cuprinşi de nedumerire; 
Bucură-te, înţelepţirea tainică a iubitorilor de feciorie; 
Bucură-te, oglinda Împărăţiei veşnice a Luminii; 
Bucură-te, cărarea celor ce se grăbesc spre izvoarele cereşti; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 3-lea:
În chip de pelerin îngerul s-a arătat ucenicului rugător şi taina rugăciunii Maicii Domnului i-a descoperit, ca oamenii şi îngerii, cu o gură şi o inimă să cânte: Aliluia !

Icosul al 3-lea
Pe lespedea inimii mai vârtos decât pe piatră a scris Arhanghelul rugăciunea cea către Maica Luminii, iar noi ne grăbim a scrie pe piatra inimilor noastre cuvinte de laudă ca acestea: 
Bucură-te, mângâierea celor lipsiţi de ajutor; 
Bucură-te, condei ce scrii nouă taina rugăciunii; 
Bucură-te, carte întru Care S-a scris Cuvântul Tatălui; 
Bucură-te, templu întru Care S-a odihnit slava Duhului; 
Bucură-te, munte înalt neajuns de minte omenească; 
Bucură-te, mare a rugăciunii înfricoşătoare ochilor îngereşti; 
Bucură-te, izvor de smerenie pentru cei râvnitori; 
Bucură-te, încununarea celor ce se ostenesc pentru Adevăr; 
Bucură-te, chemarea celor încurcaţi pe cărările deşertăciunii; 
Bucură-te, liniştea celor de ispite înviforaţi; 
Bucură-te, povăţuire grabnică monahilor evlavioşi; 
Bucură-te, îndreptarea celor căzuţi în păcat; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 4-lea:
S-a întunecat mintea celor grăitori împotrivă, nereuşind să ajungă cu gândul la taina naşterii Tale, iar noi cu gânduri smerite ne plecăm înaintea tainei, cântând numai : Aliluia !

Icosul al 4-lea
Cuvine-se cu adevărat să slăvim taina cea înfricoşătoare prin care din Tine a luat trup Cel Nevăzut şi lumii a dăruit mare milă, Cel de Care se cutremură cetele îngereşti; cuvine-se dar, şi noi să Îţi aducem cântări de laude ca acestea: 
Bucură-te, oglinda fecioarelor înţelepte ; 
Bucură-te, că ai născut Mântuirea noastră din blestem ; 
Bucură-te, că ai rupt legătura întristării Evei; 
Bucură-te, că ai nimicit toate răzvrătirile deşarte; 
Bucură-te, că întru tine fecioria şi naşterea s-au îmbrăţişat; 
Bucură-te, că pe cele despărţite prin legătura dragostei le-ai unit; 
Bucură-te, că ai nimicit pe surpătorii lui Adam; 
Bucură-te, că întru Tine S-a văzut taina mântuirii; 
Bucură-te, râu pururea curgător cu apele milostivirii; 
Bucură-te, zid nestricat al rugăciunii pentru lume; 
Bucură-te, cununa tuturor vredniciilor cereşti; 
Bucură-te, lumina călăuzitoare către Raiul desfătării; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 5-lea:
Nu poate toată mintea să numere mulţimea minunilor tale prin care atâtea suflete s-au mântuit şi cei fără nădejde s-au făcut moştenitori Împărăţiei cereşti, cântând Domnului: Aliluia !

Icosul al 5-lea
Vrednică eşti de slava heruvimilor şi de neîncetata laudă a serafimilor, căci cu trup ai născut pe Înţelepciunea Tatălui, prin Care lumea s-a izbăvit de blestemul morţii, cântând Ţie: 
Bucură-te, învierea celor căzuţi în moartea păcatului; 
Bucură-te, odihna celor osteniţi de ispite; 
Bucură-te, mângâierea celor smeriţi cu inima; 
Bucură-te, pacea celor ce se luptă cu stăpâniile întunericului; 
Bucură-te, dulce auzire celor împovăraţi de întristare; 
Bucură-te, liman ceresc iubitorilor de mântuire; 
Bucură-te, slobozirea Evei din pustia întristării; 
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de milostivire; 
Bucură-te, cântarea cea fără de sfârşit a oştilor îngereşti; 
Bucură-te, lumină înfricoşătoare duhurilor întunericului; 
Bucură-te, surparea sfaturilor celor nelegiuite; 
Bucură-te, luminarea celor întraripaţi de umilinţă; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 6-lea:
Sfântul Arhanghel Gavriil în chip de pelerin s-a arătat călugărului râvnitor şi l-a învăţat rugăciunea cea iubită de oştile îngereşti, ca să cânte cu bucurie : Aliluia !

Icosul al 6-lea
Ca pe o moştenire cerească am primit rugăciunea Ta de la înger, ca să urcăm şi noi cu osârdie pe scara laudelor dumnezeieşti, în cântări de veselie ca acestea: 
Bucură-te, luminarea celor iubitori de înţelepciune; 
Bucură-te, smerita cugetare a celor străpunşi de pocăinţă; 
Bucură-te, adâncul doririlor celor curaţi cu inima; 
Bucură-te, moştenirea cea dorită a celor blânzi; 
Bucură-te, pacea cea înaltă a celor căutători de mărgăritarele înţelepciunii; 
Bucură-te, liniştea celor ce călătoresc pe marea vieţii; 
Bucură-te, carte nepătrunsă de ochii îngereşti; 
Bucură-te, izvor de daruri pentru cei săraci; 
Bucură-te, bogăţia cea fără de sfârşit a slujitorilor Tăi; 
Bucură-te, a monahilor întrarmare cu sabia rugăciunii; 
Bucură-te, pavăză tare tuturor credincioşilor; 
Bucură-te, mângâierea sufletelor rănite de întristare; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 7-lea:
Ca într-o cămară ai ascuns în pântecele Tău pe Fiul Tatălui, pe Cel Ce a venit să ne slobozească pe noi din temniţele iadului, ca să-I cântăm la lărgimea Raiului : Aliluia !

Icosul al 7-lea
Toate cetele îngereşti se grăbesc a-Ţi culege nectarul înţelepciunii spre a-Ţi pregăti mierea laudelor cereşti, cu care îndulcesc şi inimile noastre, făcându-le fagure purător de cuvinte ca acestea : 
Bucură-te, Stâlpul de foc al rugăciunii pentru lume; 
Bucură-te, izvorul cel nesecat al doririlor dumnezeieşti; 
Bucură-te, poarta cea mare a Împărăţiei cerurilor; 
Bucură-te, încununarea celor iubitori de osteneli duhovniceşti; 
Bucură-te, mare nesecată a darurilor Izvorului vieţii; 
Bucură-te, umbrirea celor ce aleargă în deşertul ispitelor; 
Bucură-te, a monahilor povăţuitoare către cele cereşti; 
Bucură-te, a pustnicilor pecetluire cu lumina Duhului; 
Bucură-te, mijlocitoarea cea tare a celor din lume; 
Bucură-te, corabie purtătoare către limanurile desăvârşirii; 
Bucură-te, scut de mântuire al celor din nevoi; 
Bucură-te, risipirea întristării celor mâhniţi; 
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi în marea păcatelor; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 8-lea:
Trâmbiţă ce ne trezeşti din somnul patimilor, dă-ne nouă înţelepciunea Duhului, ca să Te lăudăm cu osârdie, aducând Stăpânului tuturor cântări de: Aliluia !

Icosul al 8-lea
Cei neputincioşi au luat tărie şi cei nebăgaţi în seamă s-au înălţat la cele cereşti prin pocăinţă; întinde-ne şi nouă mână de ajutor, ca să ne izbăvim de grijile lumeşti şi să-Ţi cântăm: 
Bucură-te, mijlocitoare a împăcării cu Dumnezeu; 
Bucură-te, veselia celor din robia întristării; 
Bucură-te, fulger ce risipeşti gândurile cele rele; 
Bucură-te, rază ce ne scoţi din întunericul păcatului; 
Bucură-te, carte ce ne înveţi tainele vieţuirii întru curăţie; 
Bucură-te, picătură ce curăţeşti minţile înfundate de păcate; 
Bucură-te, curmarea durerii celor neputincioşi; 
Bucură-te, mers dulce celor iubitori de osteneală ; 
Bucură-te, îngrădirea cea tare a celor fără de ajutor; 
Bucură-te, zid nebiruit celor ce se luptă duhovniceşte; 
Bucură-te, surparea sfaturilor celor necuvioase; 
Bucură-te, întărirea celor ce lucrează cele bune; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 9-lea:
Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep cum să laude taina naşterii Tale, iar noi, cerem să ne dăruieşti naşterea prin pocăinţă, ca să cântăm Domnului: Aliluia !

Icosul al 9-lea
Amuţit-au păgânii, neputând a mărturisi taina fecioriei Tale întru naştere, iar noi cerem să redobândim frumuseţea cea dintâi a sufletului şi să cântăm Ţie: 
Bucură-te, ruşinarea hulitorilor de Dumnezeu ; 
Bucură-te, dulce auzire celor smeriţi; 
Bucură-te, încununarea celor ce slujesc Ţie; 
Bucură-te, că ne înveţi să ne ferim de cursele diavoleşti; 
Bucură-te, liniştea cea binecuvântată a pustnicilor ; 
Bucură-te, fântână adâncă pentru minţile smerite; 
Bucură-te, izvor de mângâiere iubitorilor de rugăciune; 
Bucură-te, pajişte plină de florile gândurilor cereşti; 
Bucură-te, pământ nearat din care a răsărit Floarea vieţii; 
Bucură-te, mireasma cea dulce a cântărilor îngereşti; 
Bucură-te, că brazdele inimii le ari cu plugul rugăciunii; 
Bucură-te, că eşti celor smeriţi pururea povăţuitoare către cer; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 10-lea:
Lauda fecioarelor, păzeşte de toată furia gândurilor necurate pe cei ce Te cinstesc pe Tine şi ne dă nouă cu o inimă a grăi Domnului: Aliluia !

Icosul al 10-lea
Lespedea cea scrisă de înger cu minunată rugăciunea Ta şi astăzi ni s-a păstrat, iar noi ne bucurăm aducându-Ţi cântări de laudă, nădăjduind să primim pururea ocrotirea Ta, a Celei pururea slăvite aşa: 
Bucură-te, izvorul bucuriei noastre cereşti; 
Bucură-te, că şi de cât serafimii eşti mai cinstită; 
Bucură-te, a heruvimilor neîncetată laudă; 
Bucură-te, că ai născut pe Izvorul vieţii noastre; 
Bucură-te, că întru Tine s-a odihnit taina Treimii; 
Bucură-te, povăţuitoare blândă celor ce caută mântuirea; 
Bucură-te, că ne scoţi din deşertul pustiu al patimilor; 
Bucură-te, că ne picuri nouă a Ta bunăvoinţă; 
Bucură-te, că ne soleşti îndurările Cuvântului; 
Bucură-te, că ne povăţuieşti pe scara rugăciunii; 
Bucură-te, că întăreşti paşii noştri slăbănogiţi de păcat; 
Bucură-te, tămăduire grabnică celor din boli cumplite; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 11-lea:
Astăzi toţi să ne adunăm într-un gând şi să slăvim pe Ceea Ce este a noastră neînfruntată mijlocitoare către Părintele luminilor, Cel pururea lăudat în cântări de: Aliluia !

Icosul al 11-lea
Nu ne părăsi pe noi Stăpână, în ceasul grelelor încercări, ci fii apărătoare nebiruită robului Tău, ca să Îţi aducem veşnic ofrande de mulţumiri prin laude ca acestea: 
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi; 
Bucură-te, cununa laudelor celor cereşti; 
Bucură-te, suspin al celor ce caută desăvârşirea; 
Bucură-te, pod al întâlnirilor dumnezeieşti; 
Bucură-te, umbrirea celor ce aleargă prin arşiţa grijilor lumeşti; 
Bucură-te, că ne păzeşti călcâiul de cel viclean; 
Bucură-te, ploaie binecuvântată de daruri cereşti; 
Bucură-te, că răcoreşti minţile încinse de patimi; 
Bucură-te, că mângâi inimile adăpate cu întristarea; 
Bucură-te, că spulberi toate cursele celui viclean; 
Bucură-te, că ne arăţi lămurit calea mântuirii; 
Bucură-te, că ne povăţuieşti către muntele mântuirii; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 12-lea:
Nu ne uita pe noi, robii Tăi cei din lume. Măcar că nimic vrednic de mântuire nu am făcut, ci soleşte-ne iertare de la Hristos şi sălăşluire în lumina cântărilor de : Aliluia !

Icosul al 12-lea
În ceasul sfârşitului meu să nu mă laşi pe mine Stăpână, ci să îmi dăruieşti ocrotirea Ta de Maică, nimicind pe cei ce se scoală asupra mea cu mânie, ca să cânt Ţie aşa : 
Bucură-te, floare rară în pustia inimilor smerite; 
Bucură-te, privighetoare a înălţimilor duhovniceşti; 
Bucură-te, bună auzire a celor iubitori de rugăciune; 
Bucură-te, că în inimile noastre scrii taina mântuirii; 
Bucură-te, că ne soleşti împăcarea cu Mirele doririlor; 
Bucură-te, că alungi de la noi norul întunecat al ispitelor; 
Bucură-te, că în ceasul nedumeririlor ne dăruieşti gând luminat; 
Bucură-te, că la judecată ne eşti apărătoare de nădejde; 
Bucură-te, că alungi de la noi frica osândirii; 
Bucură-te, că ne înveţi a sluji Domnului întru smerenie; 
Bucură-te, că dăruieşti toate cele de folos celor scârbiţi; 
Bucură-te, că ne scoţi din această lume cu pace; 
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor !

Condacul al 13-lea:
O, Maică Prealăudată, Care pe toţi îi miluieşti cu îndestulare, auzi neputincioasa noastră rugăciune şi ne revarsă darul înţelepciunii, ca şi noi să-Ţi împletim cu Arhanghelul cununi de laude, aducând Domnului neîncetate cântări de: Aliluia !      (se zice de trei ori).

Apoi se citesc Icosul 1: „Cântarea cea îngerească ...” şi Condacul 1: „ Comoara laudelor îngereşti ...” după care se citeşte rugăciunea:

RUGĂCIUNE
O, Preacurată, Ceea Ce porţi cununa tuturor binecuvântărilor cereşti, Oglinda întru care ochii îngereşti contemplă cu uimire slava cea neapusă a Treimii, Hotarul netrecut al înţelepciunii, Vasul întru care s-au gătit râuri de minuni, Acoperământul rugăciunii nebiruite de furtuna ispitelor, către Tine întindem gândul nostru cel neputincios, voind a cuprinde între hotarele minţii noastre nepricepute frumuseţea Ta netâlcuită nici de îngeri. Din rânduială dumnezeiască fost-a trimis prea minunatul Arhanghel Gavriil către ucenicul cel ce se osârduia la rugăciune, ca din mâini îngereşti să primească testamentul laudelor Tale. Prin îngerul cel binevestitor a strălucit în lume lauda Ta cea mai presus de minte omenească care îndulceşte şi auzul inimilor noastre.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, Ceea Ce eşti Înălţime neajunsă a fecioriei şi Potir al sfinţeniei neapropiate tuturor Sfinţilor lui Hristos. Bucură-Te, Veselia fecioarelor şi Trâmbiţa Cea înţelegătoare Ce cheamă pe toţi pe muntele slavei spre a auzi glasul cel dulce al chemării Tatălui întru acoperământul aripilor Duhului ce înalţă gândul nostru către Hristos. Vrednică eşti cu adevărat de toată lauda lumii, însă nevrednicia noastră nu poate să Te cânte pe Tine după măsura desăvârşirii Tale.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, Ceea Ce eşti Pacea Ce potoleşte valurile necazurilor noastre şi ne întraripează mintea spre suişul duhovnicesc. Bucură-Te, că eşti Vistierie a darurilor lui Hristos Ce se revarsă prin mila Sa şi asupra nevredniciei noastre, Comoara Cea nesecată a înţelepciunii dumnezeieşti. Vrednică eşti a purta toate cununile laudelor serafimilor şi a primi glasurile heruvimilor ca mulţumire căci ai purtat în pântecele Tău pe Cel Ce şade pe scaun prea-înalt. Primeşte cu îngăduinţă neputinţa noastră de a lăuda după datorie înălţimea slavei Tale.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, Ceea Ce eşti Carte a rugăcinii întru care se scriu cererile credincioşilor spre înfăţişare Cuvântului. Bucură-Te, Braţul milei dumnezeieşti prin care ni se dau nouă, nevrednicilor, darurile cele preaslăvite ale Duhului, Privighetoare a înălţimilor dumnezeieşti neapropiate nici serafimilor. Vrednică eşti de toată buna viersuire a Arhanghelilor, însă primeşte ca un gângurit de prunci întru cele duhovniceşti şi lauda noastră. Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, Ceea Ce eşti Scaunul Cel Preaînalt al Cuvântului împodobit cu toate pietrele strălucitoare ale virtuţilor. Bucură-Te, Raiule al slavei întru Care se odihnesc miresmele tuturor cântărilor îngereşti ce laudă adâncimea nemăsurată a desăvârşirii Tale. Vrednică eşti a primi stâlpările de gând ale Domniilor, ca Una Ce stăpâneşti marginile lumii cu toiagul rugăciunii, însă nu zdrobi neputincioasele noastre cuvinte, ci ne întinde mână de ajutor întru necazuri.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, Ceea Ce eşti Maica Cea mult milostivă a cetelor creştineşti, primind în braţele rugăciunii Tale pe toţi cei trişti şi lepădaţi şi dobândind iertare pentru toţi cei împovăraţi de păcate. Bucură-Te, Izvorul mângâierii noastre, ce cu rugăciunile Tale îndulceşti neputinţele noastre şi reverşi din destul mirul darurilor dumnezeieşti. Vrednică eşti de toată podoaba cântărilor Stăpâniilor, însă nu uita şi florile cele smerite ale laudelor noastre. Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, Ceea Ce eşti Doamna Stăpâniilor şi Lumina înţelepciunii heruvimilor, arătându-te ca O icoană prea minunată a darurilor Treimii. Bucură-Te, că cu sfatul Vieţii trimiţi în ajutorul nostru cete de îngeri ca să ne apere pe calea mântuirii de toată năvala potrivnicilor noştri nevăzuţi. Vrednică eşti a primi slujirea smerită a cetelor îngereşti, ca Una Ce firea femeiască cea smerită ai ridicat-o la înălţime neajunsă nici de mintea serafimilor. Nu ne uita nici pe noi, cei ce cu cântări de laudă prăznuim mai înainte Adormirea Ta cea preacinstită.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, Ceea Ce eşti Bucuria îngerilor şi Nădejdea mântuirii oamenilor, Podul suirii noastre către Dumnezeu. Bucură-Te, Imnul cel preaslăvit al doririi serafimilor şi Lauda ce îndulceşte inimile muritorilor, Icoana cea neapropiată a frumuseţii fecioriei. Vrednică eşti de ale îngerilor cunune de laudă, însă nu-Ţi întoarce prea milostivă faţa Ta nici dinspre glasul gândurilor noastre smerite.

O, Preacurată, Preabinecuvântată, maica Dumnezului nostru primeşte aceste nevrednice cântări de laudă aduse din prisosul inimii şi adapă inima noastră otrăvită de amărăciunea patimilor cu dulceaţa cântărilor Tale îngereşti, ca să aducem veşnică mulţumire şi laudă Treimii Celei de viaţă Făcătoare, Care a binevoit să ne strălucească nouă prin Tine mulţimea darurilor Sale, căci Aceleia I Se cuvine slavă şi cinste totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ACATISTUL SFÂNTULUI EFREM CEL NOU PENTRU RIDICAREA DIN DEZNĂDEJDE ORI MÂHNIRE 5 mai





29 decembrie 2018

ACATISTUL SFÂNTULUI ACOPERĂMÂNT AL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU 1 octombrie



Acatistul către Sfantul Duh si acatistul



Imagini pentru acatistul Sfantului Duh


Rugaciune si ACATISTUL SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC GHEORGHE PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ 23 aprilie


Rugaciune si ACATISTUL SFANTULUI IERARH NICOLAE

Imagini pentru ACATISTUL SFANTULUI IERARH NICOLAE

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Gavriil

Imagini pentru Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Gavriil

Rugaciunea Sfintei Cruci

Rugaciunea Sfintei Cruci


Axion la Adormirea Maicii Domnului

Axionul Bunei Vestiri

Axionul Bunei Vestiri


Si intrand ingerul la ea, a zis: «Bucura-te, ceea ce esti plina de har! Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei… Duhul Sfant va pogori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema»… Si a zis Maria : «Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvantul tau!»“ (Luca 1, 28-38).



Axionul Bunei Vestiri


Binevesteste, pamantule, bucurie mare! Laudati, ceruri, marirea Dumnezeului nostru! Ca de un sicriu insufletit al lui Dumnezeu, nicicum nu se atinge mana necredinciosilor, iar buzele credinciosilor, fara tacere, precum glasul ingerului cantand cu bucurie, sa strige Nascatoarei de Dumnezeu:

Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine.

Axion al Sfintei Fecioare, care se rosteste, cu bucurie pascala, de la Inviere pana la Inaltare




Axion al Sfintei Fecioare, care se rosteste, cu bucurie pascala, de la Inviere pana la Inaltare


Ingerul a strigat celei pline de dar: Curata Fecioara, bucura-te, si iarasi zic: bucura-te, caci Fiul tau a inviat a treia zi din mormant! Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, caci slava Domnului peste tine-a rasarit! Salta, salta acum si te bucura, Sioane!Iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui nascut al tau!

Rugaciune catre Sfanta Maria Magdalena si Acatistul




Rugaciune catre Sfanta Maria Magdalena



O, icoana a pocaintei, preaminunata si de mirare podoaba a femeilor, si tuturor crestinilor lauda si bucurie, care intocmai cu Apostolii te-ai aratat, slavita mironosita Maria Magdalena, primind rugaciunea noastra cea de acum, dintru toate smintelile si durerile sufletesti si trupesti, si de vrajmasii vazuti si nevazuti ce vin asupra noastra, izbaveste-ne pe noi, ucenita a lui Hristos, si catre Imparatia Cerurilor indrepteaza cu mijlocirea ta pe toti cei ce cu umilinta si cu dragoste, urmnd credinciosiei tale, Ii canta lui Dumnezeu: Aliluia!


Pomenita de Sf. Biserica in ziua de 22 iulie

Acatistul Sfintei Maria Magdalena

Acatistul Sfintei Maria Magdalena
Maria Magdalena - Sfanta Mironosita !
(22 iulie)
Condacul 1:
Lui Hristos al tau, pe care duhovniceste L-ai iubit, l-ai urmat, cea pregatita de Domnul spre propovaduire, Sfanta Maria-Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te laudam in cantari si te rugam pe tine, ca ceea ce ai mare indrazneala catre Domnul, din toate nevoile cu rugaciunile tale sa ne izbavesti, ca pururea bucurandu-ne sa strigam tie:Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca L-ai propovaduit pe Predulcele Iisus!

Icosul 1:
Facatorul ingerilor si Domnul puterilor, mai inainte cunoscand vointa ta cea buna, Sfanta Mironosita, te-a ales din cetatea Magdalei, din lanturile diavolesti slobozindu-te; pentru aceasta te-ai aratat credincioasa slujitoare Domnului, sarguindu-te a-L preslavi pe El cu viata si cu osteneala.Iar noi, minunandu-ne de asa purtare de grija alui Dumnezeu pentru tine, intru umilinta inimilor strigam catre tine:
Bucura-te, cea chemata de Fiul lui Dumnezeu dintru intunericul diavolesc la minunata lumina Sa;
Bucura-te, ca in curatie cu trupul si cu duhul pana la sfarsit ai petrecut cu darul Lui;
Bucura-te, ca prin curatia inimii,saracia cu duhul pana la sfarsit o ai pazit;
Bucura-te, ca inaintea tuturor te-ai invrednicit a vedea pe Hristos cel inviat;
Bucura-te, ca puterea vrajmasului bine ai biruit;
Bucura-te, ca ai stralucit cu credinta cea tare si cu dragostea cea calda catre Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, ca L-ai iubit si L-ai propovaduit pe Mantuitorul Hristos cu toata inima ta;
Bucura-te, ca pana si la moarte Aceluia drept ai slujit;
Bucura-te, ca prin dar cu sufletul te-ai inoit;
Bucura-te, ca Evanghelia ai propovaduit si intru vistieria inimii tale o ai incaput;
Bucura-te, ca Invierea Domnului apostolilor ai vestit;
Bucura-te, ca si a vorbit cu ingerii te-ai invrednicit;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!;
Condacul 2:
Vazandu-se pe sine Maria-Magdalena de sapte demoni izbavita, cu toata inima s-a lipit de Hristos Dumnezeu,biruitorul iadului, invatand pe toti oamenii ca nu numai ura, ci si cu toata viata sa slujeasca lui Dumnezeu, cantandu-i Lui: Aliluia!
Icosul 2:
Mintea omeneasca, cugetand,nu pricepe cum dintru asa tulburare, cu darul lui Hristos, te-ai suit la inaltimea vietii celei asemenea ingerilor, vrednica de lauda Maria-Magdalena.Pentru aceea si noi, avandu-te pe tine mijlocitoare buna, cu caldura ne rugam sa ceri de la Domnul si pentru noi izbavire din adancul pacatului, ca sa strigam tie cu dragoste unele ca acestea:
Bucura-te, ca ai scapat din cumplita robie a dracilor;
Bucura-te, ca aievea ai mustrat inselaciunea viclenilor demoni;
Bucura-te, ca pe toti ii inveti ca in ispitele de la vrasmasul la Hristos sa alerge;
Bucura-te, ca indemni ca nimenea in scarba cea mare pentru pacate sa nu deznadajduiasca;
Bucura-te, a tuturor pacatosilor calauzitoare pe calea sfinteniei;
Bucura-te, ca ai cunoscut taria cea atotputernica a darului lui Hristos;
Bucura-te, povatuitoare buna a multumirri celei cuvenite lui Dumnezeu;
Bucura-te, dreapta invatatoare a laudei lui Dumnezeu celei adevarate;
Bucura-te, ca ne-ai aratat cu viata ta calea cea dreapta a vietii pamantesti;
Bucura-te, aparatoare buna a tuturor pacatosilor inaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, pazitoarea sufletelor noastre de viclesugul satanei;
Bucura-te, mijlocitoarea noastra cea calda catre Hristos intru toate scarbele;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 3:
Cu puterea dumnezeiescului dar, dimpreuna si cu a ta buna vointa, fara sovaire, precum Avraam de demult ai lasat casa parintelui tau si cu bucurie ai urmat lui Hristos Dumnezeu.Deci rugamu-te, pe tine,ucenica a lui Hristos, slavita Maria-Magdalena, lumineaza prin rugaciunile tale si inimile noastre cu dragostea cea catre Dumnezeu, ca si acum si pururea sa-i strigam Lui: Aliluia!
Icosul 3:
Avand puterea intelepciunii daruita tie de Dumnezeu, Maria-Magdalena, barbateste ai lepadat cele frumoase ale lumii acesteia si, ca o ucenica buna, cu dreptate ai slujit Cuvantului, Care pentru multa milostivirea Sa a saracit pentru noi.Pentru acestea cu umilinta strigam tie:
Bucura-te, ucenica lui Hristos cea buna;
Bucura-te, invatatoarea dragostei celei adevarate catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca desertaciunea lumii acesteia bine o ai cunoscut;
Bucura-te, ca bucuria lumii barbatesti o ai lepadat;
Bucura-te, ca frumusetea lumeasca intru nimica o ai socotit;
Bucura-te, ca chinului calugaresc calea vietii celei bune mai inainte ai aratat;
Bucura-te, ca pe toti povatuiesti pe calea catre Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, ca pentru lucrarile milostivirii casa cea pamanteasca o ai lasat;
Bucura-te, ca mila lui Hristos si aici si in cer o ai aflat;
Bucura-te, ca prin ea la fericirea cea vesnica ai ajuns;
Bucura-te, mielusea inteleapta,ca de la lupii cei rai catre Hristos pastorul cel bun ai alergat;
Bucura-te, ca in staulul cuvantatoarelor Sale oi au intrat;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 4:
Viforul urgiei dracesti cu putere pe mare s-a ridicat asupra casei sufletului tau, Sfanta Marie, dar a o surpa pe aceasta pana in sfirsit nu a putut, ca ai aflat mantuire pe piatra cea tare a credintei in Hristos, si pe aceasta tu,preainteleapta femeie, stand neclintita, ii inveti pe toti ca Preabunul Dumnezeu sa-i cante cantare: Aliluia!
Icosul 4:
Auzind noi, de Dumnezeu inteleptita Marie, ca urmand lui Hristos ai aflat veselia cea adevarata a inimii, dreptatea,pacea si bucuria intu Duhul Sfant, ne sarguim sa ne aflam in ceata partasilor la imparatia lui Dumnezeu. Iar tie, ca uneia ce te veselesti in aceasta imparatie aratandu-ne si noua calea spre ea, iti zicem cu totii asa:
Bucura-te, ca dulceata cereasca a lui Iisus o ai iubit;
Bucura-te, ca viata cea adevarata ai aflat;
Bucura-te, ca si noua chipul acestei vieti ne-ai aratat;
Bucura-te, ca intru bucuria cereasca pururea acum petreci;
Bucura-te, ca dintru a Raiului hrana pururea gusti;
Bucura-te, ca focul dragostei catre Dumnezeu in inima ta ai aprins;
Bucura-te, cea iubita duhovniceste de Hristos Dumnezeu ca o roaba dreapta a Sa;
Bucura-te, fierbinte rugatoare pentru noi catre Dumnezeu;
Bucura-te, ajutatoarea intru nevoile noastre;
Bucura-te, invatatoarea noastra cea buna si blanda;
Bucura-te, salas preacinstit al Duhului Sfant;
Bucura-te, sfanta intocmai cu Apostolii;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 5:
Ca o stea cu dumnezeiasca mergere urmand lui Hristos, slavita Maria, te-ai aratat intre mironosite.Impreuna cu acelea stand acum si pururea inaintea Sfintei Treimi, adu-ne si pe noi impreuna cu cetele cele sfintite, prin rugaciunile tale, luminandu-ne calea cea intunecata a vietii noastre , pentru a-l striga cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5:
Vazand, Sfanta Maria, pe Hristos Dumnezeu pe cruce rastignindu-Se, minunata barbatie ai aratat; ca multi dintre ucenici au lasat pe Invatatorul lor, iar tu,cu dumnezeiestile Lui inavataturi naincetat aprinzandu-ti sufletul si cugetul, ai biruit neputinta firii femeiesti si asa ai fost partasa patimii celei mantuitoare a lui Hristos. Pentru aceasta si noi, la atata vitejie barbateasca a ta privind, strigam tie:
Bucura-te, podoaba si imbunatatirea femeilor celor intelepte;
Bucura-te, veselia cea buna a tuturor crestinilor;
Bucura-te, cea impreuna-patimitoare cu Hristos Dumnezeu,fiind El pe cruce rastignit;
Bucura-te, ca ne-ai aratat nebiruinta cale a dragostei pentru El;
Bucura-te, ca mare indraznire ai luat catre Dumnezeu, cu dragoste rugandu-te pentru noi;
Bucura-te, podoaba si lauda femeilor;
Bucura-te, adapostirea cea tare a crestinilor;
Bucura-te, ca decat barbatii cei tari mai puternica esti;
Bucura-te, ca decat inteleptii acestei lumi mai inteleapta esti;
Bucura-te, ca cele ascunse ale intelepciunii Sale ti-a aratat Dumnezeu;
Bucura-te, ca propovaduirea cea adevarata Insusi Dumnezeu-Cuvantul te-a invatat;
Bucura-te, ca pe Hristos Dumnezeu mai mult decat viata ta L-ai iubit;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus;
Condacul 6:
Cu darul Tau, Hristoase imparate, cele neputincioase se vindeca si vasele cele slabe se fac tari.Ca mironositele femei langa crucea Ta cu barbatie stau si darul Crucii fara de frica tuturor il vestesc; si iara cete de femei intelepte, sarguindu-se a se asemana cetelor ingeresti, trezvie de-a pururea striga sfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 6:
Cautand a te lumina cu lumina cunostintelor de Dumnezeu celei adevarate, cand ai vazut pe Dumnezeu pe cruce rastignit, minunata Maria, lacrimand ziceai: cum Viata acum de voie moarte primeste? Noi dar, stiind slavita luminarea ta prin darul Sfantului Duh,strigam tie acestea:
Bucura-te, ca pe Hristos cel rastignit din adancul sufletului L-ai plans;
Bucura-te, ca veselia cea vesnica in locasurile ceresti ai aflat;
Bucura-te, ca si noua chipul plangerii celei bune ne-ai aratat;
Bucura-te, ca tu esti bucuria noastra cea neincetata;
Bucura-te, a tuturor scarbitilor mangaiere nemincinoasa;
Bucura-te, ca pe pamant ai patimit cu Hristos,pentru El;
Bucura-te, ca impreuna cu Domnul,in ceruri te proslavesti intru El;
Bucura-te, a tuturor vrasmasilor nostri tare biruitoare;
Bucura-te, in toate scarbele noastre grabnica ajutatoare;
Bucura-te, ca tuturor crestinilor aducerea-aminte de tine preadulce le este;
Bucura-te, ca in toata Biserica lui Hristos numele tau e cinstit;
Bucura-te, mladita cea adevarata a viei lui Hristos;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 7:
Voind a cunoaste puterea cea atotbiruitoare a Crucii, pana la sfarsitul patimilor lui Hristos ai stat langa crucea Mantuitorului, dimpreuna cu alte femei, preaslavita Maria. Iar durerea impreuna patimind cu Maica Domnului,cu nedumerire strigai: Ce minune straina este aceasta?Cel ce tine toata faptura a voit a patimi. Deci noi, Celui ce de voie pe Cruce S-a inaltat, de-viata-purtatoare facand-o,cu dragoste ii stigam:Aliluia!
Icosul 7:
Minunata femeie te-ai aratat tu, fericita Maria, cu dragostea ta catre Hristos pe care ai aratat-o cu tanguirile cele amare, cazand catre Cel luat de pe Cruce si cu lacrimi spaland preacinstitele Lui rani. Inca si lui Iosif celui cu bun chip si lui Nicodim celui iubitor de dreptate urmand, la mormantul mantuitorului cu celelalte sfinte femei ai alergat si, plangand, si pe cea nevinovata Maica Lui, care nemangaiat plangea, a-i mangaiat-o, ca sabia cea cumplita sufletul ei patrunsese. Iar noi, aceasta vrednicie a ta stiind, cu smerenie strigam tie:
Bucura-te, ca ai spalat cu lacrimi preacuratele rani ale lui Hristos;
Bucura-te, ca impreuna ai patimit cu Maica Lui cea prenevinovata;
Bucura-te, ca pe Hristos pana la mormant L-ai petrecut;
Bucura-te, ca ai privit cu nedumerire la Viata ce se punea in mormant;
Bucura-te, a lacrimilor de pocainta invatatoarea noastra cea buna;
Bucura-te, ca ne spala cu lacrimi intinaciunea pacatelor ne povatuiesti;
Bucura-te, ca ne indemni ca inimile noastre cele impietrite prin aceleasi lacrimi sa le inmuiem;
Bucura-te, ca ne-ai aratat noua chipul intelepciunii celei adevarate;
Bucura-te, ca ne inveti sa tinem minte puterea patimilor lui Hristos;
Bucura-te, slavita Maria,ca dimpreuna cu Preanevinovata Fecioara maria, esti adevarata mijlocitoare pentru noi;
Bucura-te, sluga cea buna a lui Hristos;
Bucura-te, ca nu voia oamenilor,ci voia Domnului ai urmat;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 8:
De necuprins cu cugetul, de Dumnezeu inteleptita Maria, ti s-a parut tie ingroparea Celui ce da viata tuturor, dar ranita fiind cu dragostea Aceluia, inca de cu noapte ai adus mir la mormantul Lui si lacrimi ai varsat in loc de aromate. Pentru aceasta si petreci acum in locasurile cele bine mirositoare ale Raiului, cu cetele ingeresti strigand pururea lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8:
Toata dulceata, bucuria si viata ti-a fost tie Iisus, Sfanta Maria-Magsdalena, pentru aceasta, vazand piatra cea grea luata de pe mormant si pe El neaflandu-l, plangand ai alergat la Simon Petru si la celalalt pe care il iubea Iisus,cu durere vestindu-le lor ca au luat pe Domnul din mormant si nu stiu unde L-au pus.acum, sloboda fiind de suferinta aceea, vesnic in ceruri cu Hristos te veselesti, iar noi pe pamant, nadajduim ca prin rugaciunile tale sa intram intru aceeasi bucurie, cu umilinta strigand tie asa:
Bucura-te, ca intunericul noptii ai biruit cu stralucirea dragostei tale catre Hristos;
Bucura-te, ca la privegherea cea de noapte intru rugaciune a sta ne-ai invatat;
Bucura-te, ca esti stralucita cu lumina vesnica in cer;
Bucura-te, ca imparatia Cerului cu saracia duhovniceasca ai cumparat;
Bucura-te, ca dupa durerea pentru patimile lui Hristos deplina mangaiere ai aflat;
Bucura-te, ca prin blandete ai ajuns mostenitoare a pamantului in raiul cel ceresc;
Bucura-te, ca flamanzind si insetand de dreptatea lui Hristos, acum te saturi la cina cea imparateasca;
Bucura-te, ca mila Stapanului afland,ca o milostiva il rogi ca si pe noi sa ne miluiasca;
Bucura-te, cea curata cu inima, ca acum vezi pe Dumnezeu fata-catre-fata;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit mai inaintea tuturor a vedea invierea lui Hristos, Pacea cea vesnica;
Bucura-te, cea prigonita pentru dreptatea lui Hristos, ca a ta este imparatia lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai aflat vesnica veselie si plata multa in ceruri;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 9:
Tot soborul ingeres s-a mirat, Hristoase imparate, de taina cea mare a slavitei invierii Tale; iadul s-a cutremurat, vazand cate-ai pogorat, Hristoase, in cele mai de jos ale pamantului si ai sfarmat incuietorile cele vesnice, care ii tineau pe cei legati;iar noi,cu bucuria femeilor mironosite dimpreuna bucurandu-ne, cu veselie strigam: Aliluia!
Icosul 9:
Ritorii cei mult vorbitori nu pot de ajuns sa spuna durerea ta cea mare, slavita Maria, cand sedeai plangand langa mormant.ca ce cuvant ar putea spune durerea sufletului tau, cand nu L-ai aflat in groapa pe Domnul, Cel decat viata ta mai iubit tie? In inima ta cea plina de durere nici stralicirea, nici mangaierea ingerilor nu a putut sa incapa.Marea ta suferinta intelegand-o, cu umilinta iti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, ca in groapa te-ai aplecat,ca sa-l vezi pe Iisus;
Bucura-te, ca acum il vezi pe scaunul slavei sezand;
Bucura-te, ca inca fiind pe pamant ai vazut pe vietuitorii cei luminati ai cerului;
Bucura-te, ca Invierea lui Hristos cu glas de bucurie ti-au vestit;
Bucura-te, ca impreuna cu ei in bucuria cea vesnica esti;
Bucura-te, ca din dragoste mir lui hristos l-ai adus;
Bucura-te, ca la mireasma cea bine mirositoare a mirului lui Hristos cu dulceata ai alergat;
Bucura-te, ca de amaraciunea dulcetilor lumii celei pacatoase te-ai lepadat;
Bucura-te, ca ai iubit dulceata lui Iisus cea cereasca;
Bucura-te, vlastar bine crescut al gradinii lui Iisus;
Bucura-te, vite bine roditoare a viei lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca te-ai aratat locas impodobit al Sfantului Duh;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 10:
Vrand sa miluiesti lumea,in mormant Te-ai pogorat,cela ce esti fara de moarte,puterea iadului ai sfarmat si ai inviat,ca un biruitor,Hristoase Dumnezeule,zicand femeilor mironosite:"Bucurati-va".Cu acestea si noi cantare de bucurie acum iti aducem zicand:Aliluia!
Icosul 10:
Decat zidul de piatra mai tare a fost dragostea ta catre Hristos,Cel ce te-a iubit pe tine,slavita mironosita Maria-Magdalena.Pentru aceasta,cand Cel ce este Viata noastra S-a sculat din mormant,tu L-ai vazut cea dintai si,gandind ca este gradinarul,ai uitat a firii neputinta zicand catre El:"Daca Tu l-ai luat,spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica".Dar preadulcele glas ti-a aratat pe Invatatorul,iar pe noi ne-a invatat sa-ti zicem asa:
Bucura-te, ca pe Gradinarul Ceresc,inviat din mormant cea dintai l-ai vazut;
Bucura-te, ca in gradina Sa cea din Ceruri te-ai salasluit;
Bucura-te, ca acum cu strugurii darului lui Dumnezeu in veci te hranesti;
Bucura-te, ca pururi cu vinul dulceturilor Raiului te veslesti;
Bucura-te, cu dragostea ta catre Dumnezeu firea a biruit;
Bucura-te, ca prin ea si pe noi ravna spre Dumnezeu ne-ai invatat;
Bucura-te, ca din gura lui Hristos vestea invierii mai intai tu ai primit;
Bucura-te, ca Apostolilor graiurile cele de bucurie tu intai le-ai vestit;
Bucura-te, ca bucuria cea vesnica in cer ai aflat;
Bucura-te, ca si pe noi la aceeasi bucurie prin tine ne chemi;
Bucura-te, ca pentru aceasta totdeauna la Dumnezeu mijlocesti;
Bucura-te, ca Aceluia rugaciuni fierbinti aduci pentru noi;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 11:
Nici un cuvant nu este de ajuns spre a lauda dupa vrednicie bucuria cea dumnezeiasca a Invierii a lui Hristos,pe care tu,preaslavita maria,cu alte femei o ai vestit Apostolilor intru aceasta numita si sfanta zi,al praznicelor praznic si sarbatoare a sarbatorilor.Pentru aceasta,Hristoase imparate,inaintea maririi milelor Tale celor negraite ce au fost spre noi,inchinandu-ne cu smerenie si cu dragoste,strigam tie:Aliluia!
Icosul 11:
Stea preastralucitoare te-ai aratat lumii celei pacatoase,Maria-Magdalena,cand,dupa preslavita inaltare a Mantuitorului,umbland prin orase si sate si cuvantul Evangheliei pretutindenea vestind,pe multi ai plecat sub jugul cel bun al lui Hristos.Si ajungand pana la Roma cea veche,barbateste ai stat inaintea Cezrului Tiberiu si prin chipul oului rosu si cu itelepte cuvinte,i-ai urmarit puterea purtatoare de viata a lui Hristos,iar pe necugetatul Pilat si pe arhiereul cel fara de Dumnezeu i-ai infruntat,ca neleguitele lor fapte sa primeasca cele vrednice.De asa nevointa a marturisirii tale minunandu-necu bucurie strigam tie asa:
Bucura-te, a invataturii lui Hristos slavita bine vestitoare;
Bucura-te, a intunericului paganesc luminata izgonitoare;
Bucura-te, ca pe multi de legaturile pacatelor ai dezlegat;
Bucura-te, ca intelepciunea lui Hristos pe toti ai invatat;
Bucura-te, ca pe multi intru intunericul necunostintei la lumina cea minunata a lui Hristos ai adus;
Bucura-te, ca in dreptatea lui Hristos a sta cu tarie ne-ai aratat;
Bucura-te, ca mantuirea sufletelor pacatosilor mai mult decat viata ta ai iubit;
Bucura-te, ca poruncile lui Hristos bine le-ai inteles;
Bucura-te, ca acelora drept le-ai urmat;
Bucura-te, ca intunericul paganatatii cu indraznire l-ai infruntat;
Bucura-te, ca de mania Cezarului nu te-ai inspaimantat;
Bucura-te, ca aceluia rautatea si viclenia vrasmasilor lui Hristos i-ai dovedit;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 12:
Cu indestulare plina fiind de darullui Dumnezeu,slavita Maria,multime de suflete ai adus la Hristos,iar dupa aceea ai venit la Efes,unde cu dragoste apostoleasca dimpreuna cu apostolul dragostei mantuirii oamenilor slujind,intru fericita adormire catre Domnul te-ai mutat,cantandu-l impreuna cu multimea cantaretilor ceresti: Aliluia!
Icosul 12:
Cantand viata ta cea vrednica de lauda de pe pamant si slava ta cea din cer,cu bucurie slavim,cantam si marim pe imparatul Ceresc cel minunat intru sfintii Sai,ca nu numai tu,Sfanta Maria,cu darul Aceluia dantuiesti acum in locasurile dreptilor,ci si pe noi pe pamant ne veselesti,lasandu-ne mirul cel de mult pret al moastelor tale,pe care Leon,imparatul cel itelept,din Efes in cetatea lui Constantin a poruncit a le a le aduce.Pe acelea si noi,ca pe cele ce izvorasc dar neimputinat tuturor celor ce alearga cu credinta si cu dragoste sarutandu-le,cu umilinta iti cantam tie acestea:
Bucura-te, ca pe pamant ardeai de dragostea pentru Hristos;
Bucura-te, ca in cer in salasurile Tatalui Sau te-ai salasluit;
Bucura-te, aparare tare a credinciosilor;
Bucura-te, mirul cel cu bun miros, care Biserica o bine inmiresmezi;
Bucura-te, cadelnita de aur ce pururea aduci lui Dumnezeu tamaia rugaciunii pentru noi;
Bucura-te, izvorul vindecarilor cel nesecat;
Bucura-te, comoara darului lui Dumnezeu cea necheltuita;
Bucura-te, adevarata partasa cu cetele ingeresti;
Bucura-te, slavita vietuitoare in camarile ceresti;
Bucura-te, ca plata ta multa este in ceruri;
Bucura-te, ca bucuria ta este vesnica in locasurile sfintilor;
Bucura-te, ca tu totdeauna mijlocesti,ca si noua sa ni se dea bucuria darului si slava;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 13:
O,preaminunata si de mirare podoaba a femeilor si tuturor crestinilor lauda si bucurie,care intocmai cu Apostolii te-ai aratat,slavita mironosita Maria-Magdalena,primind rugaciunea noastra cea de acum,dintru toate nevoile si durerile sufletesti si trupesti si de vrasmasii cei vazuti si nevazuti ce vin asupra noastra pe noi ne izbaveste si catre imparatia Cerului cu mijlocirea ta indrepteaza pe noi cei ce cu umilinta si cu dragoste canta lui Dumnezeu:Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
Rugaciune catre Sfanta Maria Magdalena
O, Sfanta si prealaudata Mironosita,cea intocmai eu Apostolii,ucenica a lui Hristos, Maria-Magdalena! Catre tine,adevarata si puternica mijlocitoare pentru noi la Dumnezeu,acum noi,pacatosii si nevretnicii,cu osardie alergam si cu inima infranta ne rugam.Tu,care in viata ta de infricosate curse diavolesti ai fost ispitita,dar cu darul lui Dumnezeu de acelea ai scapat,si pe noi din mrejele vrasmasului cu rugaciunile tale ne izbaveste,ca totdeauna in toata viata noastra cu lucrul,cu cuvantul,cu gandul si cu cugetele cele tainice ale inimilor noastre sa slujim cu dragoste Unuia Slavitului Stapan si Dumnezeu,precum ne-am fagaduit Lui.Tu mai mult decat toate bunatatile pamantesti pe Preadulcele Domn Iisus ai iubit si Aceluia in toata viata ta bine ai urmat,hranind cu darul si cu dumnezeiasca Lui invatatura nu numai sufletul tau,ci si multime de oameni de la intunericul paganatatii la lumina lui Hristos cea minunata aducand,Aceasta stiind,te rugam pe tine,cere noua de la Hristos Dumnezeu darul cel luminator si sfintitor,ca fiind umbriti cu acela sa sporim in credinta si in vietuire curata,in lupta dragostei si a lepadarii de sine,ca fara lenevire sa ne silim a sluji aproapelui nostru intru nevoile lui cele duhovnicesti si trupesti,tinand minte pilda iubirii tale de oameni. Tu, Sfanta Maria,ceea ce vitejeste cu darul lui Dumnezeu ai petrecut viata ta pe pamant si cu pace te-ai dus in locasurile ceresti,roaga pe Hristos Dumnezeu Mantuitorul ca prin rugaciunile tale sa ne ivredniceasca si pe noi fara de impiedicare sa savarsim calatoria noastra intru aceasta vale a plangerii si in pace si intru pocainta sa ne sfarsim viata,itru sfintenie pe pamant vietuind,de vesnica si fericita viata in ceruri sa ne invrednicim,si acolo cu tine si cu toti sfintii dimpreuna totdeauna sa laudam Treimea cea nedespartita, sa cantam Dumnezeirea Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh in vecii vecilor.Amin.
Rugaciunea a doua catre Sfanta Maria Magdalena
O, Sfanta Mironosita, intocmai cu Apostolii Maria-Magdalena!Tu,caldura dragostei tale catre Hristos Dumnezeu,ai calcat sub picioare maiestriile cele rele ale vrasmasului si L-ai aflat pe Hristos,Margaritarul cel fara de pret, si ai dobandit imparatia Cerului.Pentru aceasta cad catre tine si cu suflet umilit si cu inima infranta iti strig tie eu,nevrednicul:Cauta dintru inaltimea cerului spre mine,cel ce sunt in lupta cu ispitele pacatelor;vezi cu cat de multe pacate si nevoi vrasmasul in toata ziua ma inpiedica,cautand pieirea mea.Slavita si intru-tot-laudata ucenica a lui Hristos Maria,roaga pe Cel iubit de tine, Cel ce si El pe tine te-a iubit,pe Hristos Dumnezeu,ca sa-mi daruiasca mie lasare greselilor mele celor multe,sa ma intareasca cu darul Sau,cu trezvie si vitejeste sa umblu pe calea sfintelor Lui porunci si sa ma faca pe mine locas binemirositor al Sfantului Duh,ca asa in pace nerusinat sa sfarsesc viata mea cea cu multe osteneli pe pamant si sa ma salasluiesc in locasurile Raiului ceresc cele luminate si fericite,unde cu toti sfintii totdeauna cu bucurie preamaresti Treimea cea de o fiinta,pe Tatal,pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

Rugaciune catre Sfanta Treime

Ecumenism



Rugaciune Maicii Domnului "Sporirea mintii"


Canon de tamaduire catre Sfantul Grigorie Palama



Rugaciunea Sfantului Policarp

Imagini pentru Rugaciunea Sfantului Policarp

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Imagini pentru Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie,- Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie, robului Tau. Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea regelui Manase


Rugaciune catre Nascatoarea de Dumnezeu



Rugaciune catre Nascatoarea de Dumnezeu

Imparateasa meapreabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea strainilor si ajutatoarea saracilor, bucuria celor mahniti, acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii: dezleaga-l precum vrei, ca nu am alt ajutor in afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna in afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Imnul lui Toma Necredinciosul


Rugaciunea copilulului inainte de culcare

Rugaciunea copilulului inainte de culcare


Multumesc Doamne Iisuse,
Pentru ziua ce-a trecut,
Pentru ca-i vegheat si nimeni
Nici un rau nu ne-a facut!

Multumesc pentru taticu,
Pentru dulcea mama mea
Pentru painea de la masa

Pentru toata grija Ta!
Si te rog pe tine Doamne,
Sa ma ierti daca-am fost rau,
Sa m-ajuti sa fiu cuminte,
Eu sa fiu copilul Tau!

Rugaciunea copilului de dimineata

Rugaciunea copilului de dimineata


Doamne, noaptea a trecut
Si noi liniste-am avut:
Al Tau inger prea iubit
Cu-ngrijire ne-a pazit 
Doamne,da-ne ajutor
Sa avem in toate spor 
Voile sa-ti implinim
Fii tai iubiti sa fim!

Rugaciune pentru frati si surori


Rugaciune pentru frati si surori

Doamne, Tie ma rog, tine pe fratii mei (fratele meu) si surorile mele (sora mea), dandu-le lor sanatate, viata lunga si darul Tau cel sfant, ca sa umble in caile Tale si sa faca cele ce sunt dupa voia Ta cea sfanta. Da-ne, Doamne, de acum pana la capatul vietii, sa ne iubim si sa ne cinstim unii pe altii,- caci ce este mai bun si mai frumos decat a vietui fratii impreuna! Asa, Doamne, asculta rugaciunea noastra si milostiv fii noua, ca bun si iubitor de oameni esti si Tie marire inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea invataceilor

Rugaciune catre Ingerul Pazitor

Rugaciune la iesirea din Biserica


Rugaciune la icoana Maicii Domnului


Rugaciune la icoana Mantuitorului

Rugaciune cand intrii in biserica



Rugaciune cand intrii in biserica

Pasind inlauntru, fa-ti semnul Sfintei Cruci si, alungand toate grijile desarte, cu mare evlavie rosteste aceasta rugaciune:

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: in casa Domnului voi merge. Iar eu intru multimea indurarilor Tale, Doamne, voi intra in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta,
Doamne, povatuie-ste-ma cu dreptatea Ta, pentru vrajmasii mei indrepteaza inaintea Ta calea mea, ca fara alunecare sa preaslavesc o Dumnezeire: pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune la moartea unui prieten

Rugaciunea copiilor la moartea unuia din parinti



Rugaciunea copiilor la moartea unuia din parinti

Doamne, Doamne, Cel ce ai ascultat tanguirea lui Iosif, care la moartea lui Iacob a cazut pe fata tatalui sau si l-a plans si l-a sarutat,- asemenea si Fiul Tau, Domnul nostru lisus Hristos, a cunoscut dragostea de mama, caci pe cruce si in grele chinuri fiind, a vazut pe Maica Sa si pe ucenicul pe care il iubea alaturea stand, si a zis Maicii Sale: "Femeie, iata fiul tau!", iar dupa aceea a zis si ucenicului: "Iata mama ta!".

Insuti, intrutot Bunule Stapane, cauta din ceruri si vezi jalea si durerea ce mi-au cuprins astazi inima si sufletul. Indura-Te de mine, robul Tau, si primeste rugaciunea ce-Ti inalta fiul care si-a pierdut pe tatal sau preaiubit (pe mama sa preaiubita) si iarta-i lui (ei), si dezleaga-i toate gresalele cele de voie sau fara de voie, cele cu lucrul sau cu cuvantul si toate cate ca un om in aceasta viata a savarsit.

Asculta, milostive Stapane, glasul indurerat al fiului, pe carele tatal sau (mama sa) l-a povatuit si l-a deprins ca, in restriste si in necazuri, catre Tine si cu credinta tare sa-si ridice ochii si sa-si deschida gura. Milostiveste-Te, Doamne, si da sufletului tatalui meu (mamei mele) odihna cea buna si fa-l pe el (fa-o pe ea) partas (partasa) bunatatilor celor vesnice, asezandu-l (o) cu dreptii in curtile Tale, ca binecuvantat si preaslavit esti in vecii vecilor.

Amin.

Rugaciunea parintelui la moartea fiului sau a fiicei




Rugaciunea parintelui la moartea fiului sau a fiicei

Stapane, Doamne, Dumnezeul meu Cel milostiv si Preabun! Cel ce ai auzit oarecand glasul de durere al robului Tau lacob, care jelind pe fiul sau Iosif zicea: "plangand ma voi cobori in locuinta mortilor la fiul meu". Tu insuti, indurate Doamne, Cel ce ai dat mangaiere lui David, imparatul si proorocul, care odinioara se tanguia zicand: "Abesalom, fiul meu, fiul meu Abesalom! mai bine muream eu pentru tine! Eu, pentru tine Abesaloame, fiul meu! fiul meu!".

Iar dumnezeiescul Tau Fiu si Mantuitorul nostru, din mare milostivire pentru durerea de parinte, a inviat pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Nain, si cu aceeasi mila si indurare a tamaduit pe fiica femeii cananeence. Insuti, Preabunule si milostive Stapane, cauta din cer si vezi durerea inimii unui parinte, care isi vede astazi rapita o mare nadejde a vietii sale,- caci si in viata cea dreapta si buna a fiului meu (a fiicei mele) nadajduiam eu sa proslavesc, dupa cuviinta, puterea, intelepciunea, bunatatea si sfant numele Tau.

Dar in fata tainelor nepatrunse pe care numai Tu singur le cunosti, gandul meu se indreapta la rugaciunea cea fierbinte pe care, inaintea sfintelor Sale patimi, Ti-a inaltat-o in gradina Ghetsimani iubitul Tau Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, zicand: "Parinte, de este cu putinta, treaca de la Mine acest pahar!". Si, ca si El, plecandu-mi capul strig astazi catre Tine: "Doamne, fie voiaTa!". Asemenea, ca si oarecand dreptul Iov la vestea mortii fiilor si a fiicelor sale, cu umilinta graiesc si marturisesc: "Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat". Zdrobit de durere, dar cu neclintita credinta in Tine si in tainele cele nepatrunse, cer in aceasta clipa milostivirea si indurarea Ta, Doamne!
Da-i Doamne, sufletului sau (ei) usurare si iertare de toate gresalele ce a savarsit: cu lucrul, cu cuvantul sau cu gandul si il (o) aseaza pe el (ea), in locul de fericire vesnica, dimpreuna cu sfintii Tai ingeri, pentru ca acolo, la vremea cea hotarata de Tine, sa-l (o) pot gasi si impreuna sa cantam slava Ta cea necuprinsa. Ca Tu esti Dumnezeul milei si al indurarilor si al iubirii de oameni si Tie slava si multumita si inchinare inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.

Rugaciune la moartea unuia din soti



Rugaciune la moartea unuia din soti

Stapane, Doamne, Cel Preacurat si Ziditor a toata faptura, Care pentru iubirea Ta de oameni ai prefacut coasta stramosului Adam intru femeie si i-ai binecuvantat si ai zis: "Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul", si pe amandoi i-ai aratat un trup, iar cei pe care i-a insotit Dumnezeu, omul sa nu-i desparta,- cauta din cer, Preabunule Parinte, si vezi alea si durerea ce au napadit inima si sufletul meu ce se vede astazi despartit de fiinta pe care Tu, Doamne, mi-ai dat-o sa-mi fie sot (sotie) si sprijin in aceasta viata. Indura-Te de mine, mult-Milostive Doamne, in acest ceas greu pentru sufletul meu! Tu, Doamne Iisuse Hristoase, mangaitorul celor intristati, Carele ai fost vestit de proorocul Isaia ca vei veni sa tamaduiesti pe cei cu inima zdrobita, fii mie mangaitor si asculta-mi glasul ce-l inalt cu credinta catre Tine, rugandu-Te sa-l ierti, Preabunule imparate, gresalele oricate va fi savarsit in aceasta viata sotul meu (sotia mea): ori cu lucrul, ori cu cuvantul, ori cu gandul, cu stiinta sau fara de stiinta.

Asa, Doamne, primeste sufletul robului Tau (roabei Tale) in locasul sfintilor Tai, intru imparatia Ta cea vesnica, spre care se nevoieste sufletul meu si intru care nadajduieste a se invrednici la vremea cand vei chema si duhul meu la Tine, pentru ca acolo sufletele noastre intalnindu-se si impreuna aflandu-se, sa laude si sa preamareasca intrutot sfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea la masa de seara si dupa masa

Rugaciunea la masa de seara


Mergand seara la masa, se zice:

Manca-vor saracii si se vor satura si vor lauda pe Domnul; iar cei ce-L cauta pe Dansul, vii vor fi inimile lor in veacul veacului. 

Slava Tatalui si fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Binecuvinteaza, parinte. Preotul binecuvinteaza masa.


Dupa scularea de la masa, se zic aceste rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu: 

Facutu-s-a pantecele tau masa sfanta, avand cereasca paine pe Hristos Dumenzeul nostru, dintru Care tot cel ce mananca nu va muri, precum a zis Hranitorul tuturor, Nascatoare de Dumnezeu. 

Darurilor tale fa-ne pe noi vrednici, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, trecand cu vederea gresealele noastre si daruind vindecare celor ce iau credinta binecuvantarea ta, Preacurata.

Apoi se zice:

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si binecuvantata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, carea fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.


Si:

Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, intru fapturile Tale, si intru lucrurile mainilor Tale, Doamne. Dat-ai veselie in inima mea, mai mare decat veselia pentru rodul lor de grau, de vin si de untdelemn ce s-au inmultit. Cu pace impreuna ne vom culca si vom adormi, ca Tu, Doamne, indeosebi, intru nadejde ne-ai asezat. 

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Binecuvinteaza, parinte.

Preotul:

Cu noi este Dumnezeu, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune la masa de pranz si dupa masa


 Rugaciune la masa de pranz

Rugaciune inainte de masa de pranz - Tatal Nostru

Tatal nostru care esti in ceruri,
sfinteasca-se numele tau,
vie imparatia ta,
faca-se voia ta, precum in cer asa si pe pamant.
Painea noastra cea de toate zilele,
da-ne-o noua astazi
si ne iarta noua greselile noastre
precum iertam si noi gresitilor nostri
si nu ne duce pe noi in ispita
ci ne izbaveste de cel rau.
Ca a ta este imparatia si puterea si marirea,
acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Rugaciune dupa masa de pranz

Slava Tie, Doamne, slava Tie, Sfinte, slava Tie, Imparate, ca ne-ai dat noua bucate spre veselie. Umple-ne pe noi si de Duhul Tau cel Sfant, ca sa ne aflam inaintea Ta bineplacuti si neinfruntati, cand vei rasplati fiecaruia dupa lucrurile sale.

Multumim Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, ca ne-ai saturat pe noi de bunatatile Tale cele pamantesti; nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta imparatie, ci, precum in mijlocul ucenicilor Tai ai venit, Mantuitorule, pace dandu-le lor, vino si la noi si ne mantuieste.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.