lunedì 5 novembre 2018

RÂNDUIALA ce se cântă la timp nesenin

RÂNDUIALA

ce se cântă la timp nesenin,

adică la ploaie prea multă şi peste măsură

Preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru..., citeţul:

Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime…,

Tatăl nostru..., Preotul: Că a Ta este Împărăţia..., Doamne

miluieşte (de 12 ori), Veniţi să ne închinăm (de trei ori), şi Psalmul

68: Mântuieşte-mă Dumnezeule, că a intrat ape până la sufletul

meu.

Diaconul zice ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne

rugăm…, şi celelalte până la: Pentru cei ce plutesc pre marea…, şi

îndată zice aceste:

Pentru ca nu cu urgia certării Sale să ne piardă pre noi,

pentru păcatele şi nelegiuirile noastre, ci aducându-Şi

aminte de milele şi îndurările Sale cele din veac, să ne

miluiască pre noi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să-Şi aducă aminte de aşezământul Său cel cu

Noe, ca nu cu umezeala cea nemăsurată şi cu schimbarea şi

întunecarea aerului şi cu negură întunecoasă să strice

pământul şi poporul Său, ci cu milă păzind moştenirea Sa să

poruncească ca să strălucească soare aducător de roade, şi

căldură paşnică să lumineze pământul, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca să poruncească norilor să înceteze ploaia cea

nemăsurată şi să împrăştie întunecarea, ca să strălucească

lumina soarelui, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ferească oamenii, vietăţile şi tot pământul şi

să nu le vatăme cu revărsarea ploilor celor nemăsurate,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să dea moştenirii sale înseninare şi să

înmulţească roadele pământului, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să nu ne dea nouă şi să ne pedepsească, după

păcatele noastre, ci, după multă mila Sa şi după îndurarea

Sa, să arate nouă în curând iubirea Sa de oameni şi

bunătatea Sa, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să nu strice roadele şi semănăturile pământului

pentru păcatele noastre, cu revărsarea ploilor celor

nemăsurate, ci cu senin priitor să le păzească şi să le

înmulţească pentru săracii poporului Său, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca bine primită să fie rugăciunea noastră şi să ne

ferească pre noi de foamete, de ciumă, de holeră de

cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de

încălcarea străinilor şi de războiul dintre noi, şi de toate

rănile cele aducătoare de moarte, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne mântuim noi…, Apără, mântuieşte, miluieşte...,

şi celelalte. Ecfonis: Că Ţie se cade toată mărirea, cinstea şi

închinăciunea…, apoi: Dumnezeu este Domnul…, glasul al 2-lea:

Caută spre poporul Tău cel păcătos, Îndurate

Dumnezeule, şi nu trece cu vederea pre cei ce cad la Tine cu

pocăinţă, ci ca un bun miluieşte-i şi curând îi scapă de

dreapta Ta certare, pentru rugăciunile Născătoarei de

Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni (de două ori).

Slavă… Şi acum… a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, grabnică ajutătoarea

lumii, cerem a ta grabnică folosinţă şi tare sprijinire; îndurăte

de poporul cel îngrijorat şi roagă pre Înduratul tău Fiu şi

Dumnezeu, să ne scape de nevoia ce ne-a cuprins şi de

dreapta Sa ameninţare, ceea ce eşti singură între femei

binecuvântată.

Deci psalmul 50: Miluieşte-mă Dumnezeule. Şi îndată:

Canonul

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea,

Irmos. Ca pre uscat umblând Israil.

stih: Miluieşte-ne Doamne, pre noi poporul cel greşit...

Veniţi, credincioşilor, cântare nouă să cântăm lui

Dumnezeu grăind: Milostiveşte-Te, Îndurate, şi miluieşte-ne,

Stăpâne, pre noi cei ce fără de număr am greşit (de două

ori).

Mărire…

Primeşte rugăciunile şi lacrimile robilor Tăi, Hristoase

Dumnezeule, care Te rugăm acum pre Tine şi ne dăruieşte

timp senin pentru aducerea de roade pământului.

Şi acum… a Născătoarei:

Grăbeşte, Stăpână Marie, a ridica preacinstitele mâini

către Înduratul Fiul tău şi Dumnezeu, ca să dea senin şi

hrană credincioşilor tăi robi.

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este Sfânt precum Tu Doamne

Nu cu urgia Ta să ne mustri pre noi, precum profetul

strigă, nici cu mânia Ta să ne cerţi, ci, pentru rugăciunile

preacuratei Maicii Tale, varsă spre noi cu îndestulare milele

Tale.

Mărire…

Noi, naţiile cele de curând chemate, cu lacrimi strigăm

Ţie, Stăpâne, milostiveşte-te ca un Îndurat şi ne dăruieşte

nouă senin şi bună temperatură a aerului, îndestulare şi

mare milă.

Şi acum… a Născătoarei:

Nu trece lacrimile noastre, Născătoare de Dumnezeu

Stăpână, nici să-ţi fie urâtă suspinarea noastră, ci cu

deadinsul roagă pre Fiul Tău, să dăruiască senin pre pământ

poporului tău şi mare milă.

Catavasie:

Scapă de nevoi pre robii Tăi, Îndurate, că noi cu stăruinţă

către Tine alergăm, către înduratul şi răscumpărătorul

tuturor, Stăpânul Iisus Hristos.

Mântuieşte de nevoi pre robii tăi, Născătoare de

Dumnezeu Fecioară, că noi toţi, după Dumnezeu, către tine

alergăm, ca şi către o solitoare şi zid nesurpat.

Diaconul, ecteniile: Miluieşte-ne pre noi Dumnezeule...

Lucruri vrednice de pedeapsă am făcut şi dreapta Ta

judecată ne-a ajuns pre noi, Doamne, ci iartă, iartă pre

poporul cel păcătos şi întoarce urgia Ta cea dreaptă ce a

venit asupra noastră, cu pocăinţă cădem către Tine şi cu

umilinţă Te rugăm, auzi-ne şi ne miluieşte.

Să nu ne înece pre noi viforul apei şi să nu strici

pământul, şi cu foamete să nu ne omori pre noi poporul Tău;

ci, ca un Bun, încetează revărsarea apelor şi porunceşte, ca

un Puternic, să strălucească pre pământ căldura soarelui, cu

deadinsul ne rugăm Ţie, Împărate Preasfinte, auzi-ne şi ne

miluieşte.

Pentru săracii poporului Tău şi pentru toate vietăţile,

porunceşte, Atotândurate Doamne, întunecimii aerului şi

negurii celei întunecoase să se împrăştie şi să strălucească

razele soarelui, ca să nu murim mai înainte de timp,

rugămu-ne Ţie curând ne auzi şi ne miluieşte.

Mântuieşte-ne de tină, Doamne, şi de noroiul adâncului şi

de mulţimea apei, ca să nu se stingă în deşert zilele noastre

şi anii noştri în suspinuri, ci-Ţi adu aminte de aşezământul

Tău cel cu Noe, şi fă cu noi după mila Ta, ne rugăm cu inimă

umilită auzi-ne şi ne miluieşte.

Supărările şi chinurile noastre ne-au turburat foarte, de

aceea către Tine, Dumnezeul nostru şi Domnul, cu umilinţă

strigăm: Să fie primită rugăciunea noastră şi să ridici din

stricăciune viaţa noastră, ca nu înainte de timp să pierim;

Îndurate, auzi glasul săracilor poporului Tău şi cu iubire de

oameni miluieşte-i.

Nu spre curcubeu, pre care L-ai pus ca semn de

aşezământ, Doamne, ci spre îndurarea şi mila Ta căutând,

cerem a le câştiga de la Tine Cel bogat în milă şi nemăsurat

întru îndurări, cu inima înfrântă ne rugăm: Dă nouă senin

paşnic şi aducător de roade, prin schimbarea cea bună a

aerului, ca un Îndurat, curând auzi-ne şi ne miluieşte.

Preotul Ecfonis: Auzi-ne pre noi Dumnezeule Mântuitorul

nostru...

Catismala glasul al 5-lea

Către Tine Mântuitorul nostru, Dumnezeule preaveşnice,

alergăm noi păcătoşii robii Tăi, şi cu lacrimi de pocăinţă

căzând strigăm Ţie: Iartă, iartă, Îndurate, pre poporul cel

fără răspuns de îndreptare, şi să nu ne pierzi pre noi cu

revărsarea ploilor celor nemăsurate şi cu reaua schimbare a

aerului, ci dă senin şi înmulţeşte rodurile pământului, ca un

Iubitor de oameni.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Ceea ce eşti mai sfântă de cât Heruvimii şi mai înaltă

decât cerul, prealăudată Născătoare de Dumnezeu cu

adevărat te mărturisim, că pre tine noi păcătoşii te-am aflat

folositoare în timpul de nevoie. Pentru aceea nu înceta

rugându-te pentru noi, sprijinirea şi scăparea sufletelor

noastre.

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este puterea mea...

În mâinile Tale, Stăpâne Hristoase, ţii cele de deasupra

cerului şi apa cea de sub cer şi căldura lui, pentru aceea Te

rugăm pre Tine amândouă după măsura trebuinţei,

dăruieşte-le, spre folosul robilor Tăi.

Mărire…

Mărturisim stăpânirea, Ta Creatorule a toată făptura,

Hristoase, Cela ce ţii sceptrul cerului şi cârmuieşti toată

făptura, dă bună temperare aerului şi îndestulare

pământului, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale.

Şi acum… a Născătoarei:

Ca ceea ce ai îndrăznire multă ca nimeni altul, către Unul-

Născut din tine, Stăpână, roagă-te pentru robii tăi să fim

scutiţi de foamete şi de încălcarea străinilor.

Cântarea a 5-a

Irmos: Cu dumnezeiască lumina Ta...

Hristoase, limanul celor înviforaţi şi nădejdea celor

deznădăjduiţi, întărirea împăraţilor şi tuturor creştinilor în

nevoi curând ajutător, auzi-ne şi pre noi acum şi dă senin

pământului pentru aducerea de roade.

Mărire…

Doctorul bolnavilor, Mângâitorul întristaţilor, Împărate

ceresc Hristoase, caută din sfânt locaşul Tău şi auzi

suspinurile şi plângerea servilor Tăi, şi nu-Ţi aminti de

răutăţile noastre cele nenumărate, şi, ca un îndurat, dă

senin pământului spre înmulţirea roadelor.

Şi acum… a Născătoarei:

Primeşte curând, împărăteasă, rugăciunile servilor tăi şi

nu-ţi aduce aminte de răutăţile noastre cele nenumărate, ci

cere nouă, Fecioară, senin spre folos, pentru creşterea

roadelor pământului.

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzându-o înălţându-se...

Prin ruga profetului Tău, Doamne, ai închis cerul trei ani

şi şase luni, spre înţelepţirea şi pocăirea celor neascultători,

cu care acum să nu ne cerţi pre noi, ci din mila Ta îndură-Te

spre noi.

Mărire…

Hristoase, Cela ce ai primit pocăinţa tâlharului şi într-o

oră L-ai mântuit, când a strigat: Pomeneşte-mă Mântuitorule,

întru Împărăţia Ta; îndură-Te şi de noi cei ce acum cădem la

Tine cu pocăinţă, şi ne miluieşte.

Şi acum… a Născătoarei:

Roagă-te pentru noi, Stăpână, către Fiul tău şi Dumnezeu,

nu ca şi sub Noe, prin revărsarea apelor să ne piardă pre noi,

pentru păcatele noastre, ci, ca pre ninivitenii ce s-au pocăit,

să ne miluiască.

Deci ectenia cea mică, Preotul, ecfonis: Că Tu eşti Împăratul

păcii…, Apoi, Condac, glasul al 2-lea:

Nu lepăda cu totul pre poporul Tău, Stăpâne, nici să abaţi

mila Ta şi îndurările Tale de la noi ci ca Cela ce eşti adâncul

îndurărilor şi noianul milei, primeşte rugăciunile noastre şi

ne scapă de toată nevoia şi nenorocirea ce a venit asupra

noastră, ca un bun şi lesne iertător.

Apoi Antifonul 1 al glasului al 6-lea:

Spre cer ridic ochii mei către Tine, Cuvinte, îndură-Te de

mine ca să viez Ţie.

Miluieşte-ne pre noi urgisiţii, făcându-ne vase de bună

treabă Ţie, Cuvinte.

Mărire… Şi acum…

Sfântul Duh este pricina a tot mântuitoare, de suflă

Acesta în cineva, după cum se cuvine, curând îl ridică de la

cele pământeşti, îl întraripează, îl creşte şi sus îl aşează.

Prochimen glasul al 4-lea:

Mântuieşte-mă Dumnezeule, că a intrat ape până la sufletul

meu.

stih: Afundatu-m-am în tina noroiului şi nu este stare.

Evanghelia de la Matei: 7;7-11

Zis-a Domnul: Cereţi şi se va da vouă, căutaţi şi veţi afla,

bateţi şi se va deschide vouă; că tot cela ce cere va lua, şi

cela ce caută va afla, şi celui ce bate i se va deschide. Sau

care este, dintre voi, omul acela căruia cerându-i fiul său

pâine, îi va da lui piatră? sau de va cere peşte, va da lui

şarpe? Deci dacă voi fiind răi, ştiţi da cele bune fiilor voştri,

cu cât mai vârtos Părintele vostru Cel Ceresc va da cele bune

celor ce cer de la Dânsul?

Apoi Mărire…, Părinte, Cuvinte şi Duhule..., Şi acum…, Pentru

rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu..., apoi: Miluieşte-ne pre noi

Dumnezeule..., şi cântăm stihira aceasta glasul al 6-lea:

Înfricoşat eşti, Doamne, şi cine va suferi dreaptă mânia

Ta? sau cine Te va ruga pentru poporul cel greşit şi

deznădăjduit? Numai cereştii Îngeri, începătoriile şi

puterile, tronurile şi domniile, heruvimii şi serafimii,

neîncetat strigând Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt, eşti Doamne;

pentru aceşti Sfinţi, Stăpâne, nu trece făptura mâinilor Tale,

ci, pentru îndurarea milei Tale, mântuieşte poporul Tău şi

cetatea cea în pieire.

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Nimenea din cei ce aleargă la Tine, nu iese ruşinat,

preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci cerând har

primeşte dăruirea spre folosul cererii.

Diaconul: Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău şi

binecuvintează moştenirea Ta…, şi Ecfonis: Cu mila şi cu

îndurările...

Cântarea a 7-a

Irmos: Dătător de rouă cuptorul...

Nici cum să Te depărtezi de noi, Îndurate Mântuitorule, ca

păstorul de oile sale, ci petrece cu noi pururea nedepărtat,

eliberându-ne de toate nevoile, ca cu credinţă din inimă să

strigăm Ţie: Binecuvântat şi Preamărit eşti, Dumnezeule.

Mărire…

Tu Dumnezeule Atotputernice şi Împărate Preasfinte, Cela

ce ai întins cerul ca un cort, şi marea o ai ţărmurit cu nisip,

trimite nouă căldura soarelui şi bună prefacerea aerului, ca

cu credinţă să strigăm Ţie: Binecuvântat eşti, Dumnezeule şi

Preamărit.

Şi acum… a Născătoarei:

Stăpână, nădejdea tuturor marginilor pământului, învaţă,

limba mea a grăi cele de folos, şi roagă pre Fiul tău şi

Dumnezeu să dea senin pre pământ, şi să miluiască pre cei

ce strigă lui Hristos: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, şi

preamărit.

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaia credincioşilor...

A cui servi şi plăsmuire suntem, oare nu ai Tăi,

Preaveşnice Dumnezeule? Auzi dar umilitele noastre

rugăciuni şi trimite senin pre pământ şi rouă folositoare, ca

să Te Preaînălţăm întru toţi vecii.

Mărire…

Zis-ai, Îndurate Stăpâne, îndemnându-ne pre noi către

pocăinţă: căutaţi şi veţi afla; bateţi şi se va deschide vouă;

cereţi şi veţi lua. Pentru aceea la Tine cădem şi cu deadinsul

ne rugăm: Apără-ne pre noi, Îndurate, cei ce Te preaînălţăm

întru toţi vecii.

Şi acum… a Născătoarei:

Curată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, fereşte cu

rugăciunile tale poporul tău de suferinţe şi de toate

războaiele, dăruindu-ne cu îndestulare milă şi roade spre

hrana celor ce te cinstesc şi te preaînalţă în toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmos: Pre Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor...

Pavel gonaciul pocăindu-se s-a făcut vas ales Ţie, Stăpâne

şi Dumnezeule al tuturor, şi noi păcătoşii nădăjduind spre

mila Ta, cu pocăinţă strigăm către Tine: Iartă toate greşalele

noastre şi trimite senin pre pământ şi rouă bună şi

folositoare, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale.

Slavă…

Petru, corifeul şi ucenicul, Tău, de trei ori lepădându-se

de Tine şi iar întorcându-se şi plângând cu amar, a luat de la

Tine, Hristoase, iertare, şi noi râvnind pocăinţa aceluia, Ţie

întru umilinţă cu lacrimi strigăm: Greşit-am! Iartă, Îndurate

şi ne fereşte de tot răul, pentru rugăciunile Maicii Tale.

Şi acum… a Născătoarei:

Scapă-ne pre noi, Curată, de răutatea ce ne înconjoară şi

de revărsarea ploilor cea multă, ce acum a venit peste noi, şi

din înălţime, de la Fiul Tău şi Dumnezeu, cere să dea

răzbunare de senin servilor Tăi, şi pământului îndestulare de

roade, spre hrana poporului, ca neîncetat pre tine să te

mărim.

Apoi: Cuvine-se cu adevărat să te fericim..., şi îndată: Sfinte

Dumnezeule..., Preasfântă Treime…, Tatăl nostru..., şi Troparul:

Miluieşte-ne pre noi Doamne, miluieşte-ne pre noi…, Mărire…,

Doamne miluieşte-ne pre noi…, Şi acum…, Uşa milostivirii

deschide-o nouă…, caută-le la pagina 78. După aceea Diaconul

zice ectenia aceasta:

Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare mila Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm pentru preaînălţatul Regele nostru (N),

pentru sănătatea şi mântuirea lui.

Încă ne rugăm pentru PreaSfinţitul şi Arhiepiscopul

nostru (N), pentru sănătatea şi mântuirea lui.

Încă ne rugăm pentru ca Domnul Dumnezeu să întoarcă

toată mânia Sa cea cu dreptate pornită asupra noastră şi să

ierte nouă toate păcatele cele de voie şi cele fără de voie, şi

să ne miluiască pre noi nevrednicii robii Săi, să zicem toţi cu

inimă înfrântă; Doamne auzi-ne şi ne miluieşte!

Încă ne rugăm ca Domnul Dumnezeu să audă glasul

rugăciunii noastre şi să ne miluiască pre noi, trimiţându-ne

timp senin pre pământ, şi să mângâie chinurile noastre ale

servilor Săi, să zicem toţi cu lacrimi, auzi-ne, Îndurate, şi ne

miluieşte.

Cela ce ridici nori cu ape de la marginea pământului, cu

porunca Ta opreşte-i pre dânşii şi trimite senin pre pământ,

cu umilinţă rugămu-ne Ţie, Atotândurate Stăpâne, auzi-ne şi

cu milă ne miluieşte.

Cela ce chemi apa mării şi cu porunca Ta, ca un

Atotputernic, iarăşi o poţi opri, şi luminezi cele de sub cer,

rugămu-ne Ţie cu pocăinţă, Doamne Atotândurate, auzi-ne,

Iubitorule de oameni, şi ne miluieşte.

Senin trimite, Doamne, pre pământ şi curând ne scapă de

stricăciune, cu durere de inimă ne rugăm Ţie, auzi-ne ca un

Îndurat şi ne miluieşte.

Cela ce cercetezi pământul şi înmulţeşti rodurile lui, Cela

ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă de trebuinţă

oamenilor, miluieşte oamenii şi vietăţile şi opreşte

revărsarea cea nemăsurată a ploilor, şi soare cu timp bun

străluceşte pre pământ, şi porunceşte ca rodurile lui să se

înmulţească, rugămu-ne Ţie, Îndurate Doamne, auzi-ne ca

un bun şi ne miluieşte.

Precum sunt ochii servilor în mâinile Domnilor lor, aşa şi

ochii noştri cu credinţă caută la Tine, Doamne Dumnezeul

nostru, până ce Te vei milostivi spre noi. Pentru aceea nu ne

pierde cu ploaia cea nemăsurată, ci din milă caută spre noi

cu timp senin, şi cu îndurare ne miluieşte.

Cela ce răsari soarele peste cei răi şi peste cei buni, şi dai

senin şi rouă aducătoare de roade; şi bună prefacere a

aerului spre folosul făpturii Tale, nu cu urgia Ta să ne mustri

pre noi, ci cu milă înmulţeşte seminţele pământului şi

roadele lui, cu pocăinţă ne rugăm Ţie, Iubitorule de oameni

Doamne, auzi-ne ca un Îndurat şi ne miluieşte.

Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, străluceşte

lumina soarelui pre pământ şi usucă umezeala acestuia, cea

contrară spre producerea de roade, rugămu-ne Ţie auzi-ne şi

cu milă ne miluieşte.

Nu pomeni nelegiuirile noastre, Stăpâne, că de vei căută

la fărădelegi, nimenea nu va sta înaintea Ta, ci curând să ne

întâmpine îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte; iar

umezeala cea nemăsurată să nu ne vatăme şi cu totul să ne

piardă, rugămu-ne, curând ne auzi şi cu milă ne miluieşte.

Nădejdea şi mântuirea ortodocşilor care cred în Tine,

Doamne scuteşte (de eşti în mânăstire, zi) locaşul acesta,

(de eşti în oraş, zi) cetatea aceasta şi toate oraşele şi ţările

(de eşti în comună, zi) comuna aceasta, de foamete, de

ciumă, de holeră, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de

încălcarea celor străini, de războiul dintre noi şi de toate

rănile aducătoare de moarte; şi milostiv, blând şi lesne

iertător fii, Iubitorule de oameni, pentru păcatele noastre, şi

ne miluieşte pre noi şi întoarce de la noi toată mânia ce cu

dreptate este pornită asupra noastră şi ne scapă de dreapta

Ta certare ce ne ameninţă, şi străluceşte harul Tău peste

toate cele de sub cer, pentru creşterea roadelor pământului

şi hrana vieţii noastre; să zicem toţi cu lacrimi, Doamne

Sfinte, curând auzi-ne şi cu milă ne miluieşte.

Şi cântăm toţi: Doamne miluieşte (de trei ori), iar Diaconul zice:

Cu umilinţă toţi plecând genunchii Domnului să ne rugăm.

Plecând şi Preotul genunchii citeşte rugăciunea aceasta cu glasul

sonor:

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce de demult ai

ascultat rugăciunea zelosului Ilie profetului Tău şi ai oprit

ploaia pentru un timp, şi acum, Iubitorule de oameni,

făcătorule şi îndurate Doamne, caută spre noi nevrednicii şi

umiliţii servii Tăi şi spre umilitele rugi, şi ca un Îndurat treci

păcatele noastre, înduplecat fiind de singura Ta iubire de

oameni; dă senin moştenirii Tale, şi luminează soarele spre

trebuinţa celor ce cer de la Tine milă. Veseleşte faţa

pământului pentru săracii poporului Tău, pentru prunci,

dobitoace şi toate celelalte vietăţi, care se îndestulează din

bunătatea Ta, şi le dă lor hrană la timp. Aşa, Doamne

Dumnezeul nostru, să nu se întoarcă în deşert rugăciunea

noastră, nici să ne ruşinezi pre noi de la aşteptarea noastră,

ci ne apără după mare mila Ta, şi ne cercetează cu

îndurările Tale; că s-au stins în deşertăciuni zilele noastre, şi

s-a împuţinat de dureri viaţa noastră. Deci să nu ne pierzi

pre noi pentru nelegiuirile noastre; că din neluare-aminte

am atras asupră-ne mânia Ta, ci fă cu noi după blândeţile

Tale, şi după mulţimea milei Tale; că iată cu suflete umilite

şi cu inimă înfrântă cădem înaintea Ta, şi ca nişte robi

netrebnici şi vrednici de mari pedepse, prin pocăinţă cu

umilinţă Ţie strigăm: Greşit-am, nelegiuit-am, în toate am

păcătuit, călcând poruncile Tale. Pentru aceasta câte ai adus

asupra noastră, întru adevăr şi judecată le-ai adus; ci nu ne

da de tot stricăciunii, foametei şi daunei, nici să ne înece

viforul apei, ci în mânia Ta adu-Ţi aminte de milă, şi pentru

îndurările Tale în dar ne miluieşte pre noi făptura Ta şi

lucrul mâinilor Tale, şi ca un bun scapă-ne degrab de toată

răutatea.

Că Ţie se cuvine să ne miluieşti pre noi, Dumnezeul

nostru, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului

Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Diaconul: Înţelepciune, iar Preotul face apolisul zilei, sau al

sărbătorii.

RÂNDUIALA DE RUGĂCIUNE LA TIMP DE SECETĂ ŞI NEPLOAIE

RÂNDUIALA DE RUGĂCIUNE

LA TIMP DE SECETĂ ŞI NEPLOAIE

Preotul începe: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, iară

citeţul îndată zice, Sfinte Dumnezeule…, şi după Tatăl nostru…, Că

a Ta este Împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), şi Psalmul 64;

Ţie se cuvine cântare în Sion Dumnezeule…, Mărire…, Şi acum…,

Aliluia (de trei ori), Mărire Ţie Dumnezeule.

Iară Diaconul zice ectenia cea mare: Cu pace Domnului să ne

rugăm…, până la: Pentru cei ce plutesc pre mare…, apoi adaugă

acestea:

Pentru ca să nu pomenească păcatele şi nedreptăţile

poporului său, şi să întoarcă de la noi toată urgia, care cu

dreptate este pornită asupra noastră, şi să nu ne piardă pre

noi cu foamete şi secetă, Domnului să ne rugăm.

Pentru bună prefacerea aerului, şi pentru ca cu îndurarea

Sa să trimită la timp ploaie aducătoare de roadă pământului

şi poporului Său, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca nu cu urgia Sa să piardă pre poporul Său şi

dobitoacele, ci să poruncească norilor de sus să plouă şi să

răcorească pământul, spre a produce roadă, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca să poruncească pământului să răsară roade

spre veselia şi nutrirea poporului său, verdeaţă spre

trebuinţa oamenilor, şi iarbă dobitoacelor, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca cu milă să caute spre strigarea, plângerea,

suspinarea şi umilinţa rugăciunilor bătrânilor şi tinerilor,

pruncilor şi a tot poporului; şi să nu ne piardă cu foamete,

pentru păcatele noastre, ci să scape sufletele noastre de

moarte, şi să ne nutrească în foamete, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca rugăciunile noastre să fie bine primite, ca

oarecând ale lui Ilie, şi cu ploaie să ne asculte pre noi, şi cu

bună temperatură a aerului să ne miluiască, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca cu milă să asculte glasul rugăciunii noastre, şi

să ne scape de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, de

foc, de grindină, de sabie, de încălcarea străinilor, de

războiul dintre noi şi de toate ranele cele aducătoare de

moarte, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne mântuim…, Apără, mântuieşte…, Pre Preasfânta

curata, preabinecuvântata…, Ecfonis: Că Ţie se cuvine mărirea...,

Corul: Amin. Şi îndată cântă: Dumnezeu este Domnul..., glasul al

2-lea:

Doamne, Cela ce din porunca Ta faci a se schimba

temperatura aerului, dăruieşte peste noi revărsarea de

ploaie priitoare, trimiţând roade îndestule, ca să se sature

toată vietatea de bunătatea Ta, pentru rugăciunile

Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor.

Mărire…

Creator şi făcător tuturor şi dătător de bunătăţi ştiindu-Te

pre Tine, Doamne, către Tine cădem şi cu deadinsul ne

rugăm; apără, Îndurate, şi iartă ca un Bun nelegiuirile

noastre, şi de dreapta mânie cea ameninţătoare fereşte pre

robii Tăi, şi dăruieşte ca un Bun ploaie bine roditoare

pământului celui însetat.

Şi acum… a Născătoarei:

Ceea ce eşti solitare creştinilor, şi rugătoare neîncetată

către Creatorul, nu trece rugăciunile noastre, ale robilor tăi

celor smeriţi, ci sârguieşte ca o bună spre a ajuta nouă,

celor care cu credinţă strigăm către tine: sârguieşte spre

rugăciune către Fiul tău şi Dumnezeu, apărând pururi pre

cei ce te cheamă pre tine Născătoare de Dumnezu.

Apoi Psalmul 50; Miluieşte-mă Dumnezeule...

Canon de rugă către Domnul Iisus Hristos

Cântarea I-a glasul al 2-lea Irmos:

Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos

Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea şi a trecut pre

poporul, ce L-a eliberat din robia Egiptenilor, că S-a

preamărit.

stih: Mult Îndurate Doamne, auzi-ne pre noi păcătoşii, rugămune

Ţie

Primeşte, Mântuitorule, rugăciuni din gurile noastre cele

nevrednice, şi trimite din cer pământului ploaie aducătoare

de roduri, ca un Iubitor de oameni şi mult-Milostiv.

Treci cu vederea, Doamne, păcatele noastre şi înlătură

mânia, care cu dreptate ai revărsat-o peste noi,

Mântuitorule, şi dă din cer ploi de ape pământului.

Mărire…

Veniţi, popoare, să plângem înaintea Dumnezeului

tuturor cu umilinţă strigând: Cruţă, Iubitorule de oameni,

greşalele noastre şi trimite din cer apă pământului celui

însetat.

Şi acum… a Născătoarei:

Prin tine, Născătoare de Dumnezeu, lumină am cunoscut;

pentru aceea te rugăm şi cerem: Roagă-te neîncetat

Făcătorului şi Fiului tău să trimită pământului ploaie.

Cântarea a 3-a Irmos:

Întăreşte-ne pre noi în Tine, Doamne, Carele prin lemn ai

omorât păcatul, şi frica Ta o înrădăcinează în inimile

noastre celor ce Te lăudăm pre Tine.

Doamne, Cela ce ţii toată făptura cu palma, ascultă ca un

Îndurat rugăciunile servilor Tăi şi trimite apă pre faţa a tot

pământul.

Fiind bun şi lesne iertător, ca unul ce ai adânc de

îndurare, Doamne, nu trece rugăciunile noastre, ci trimite

ploaie paşnică pre faţa a tot pământul.

Mărire…

Avuţia care ne-ai dat nouă am risipit-o în desfrânări; dar

Doamne, ca Unul ce ai adânc de milă, Părinte bun fiind,

îndură-Te şi dă ploi anuale pre faţa pământului.

Şi acum… a Născătoarei:

Curată, ceea ce ai îndrăznire bineprimită către Iubitorul

de oameni Fiul tău, roagă-L să dea ploaie aducătoare de

roade pământului, cu mijlocirea ta.

Catavasie:

Mântuieşte din nevoi pre robii Tăi, Îndurate, că noi cu

umilinţă către Tine alergăm, ca spre Mântuitorul şi

Răscumpărătorul tuturor, Stăpânul Domnul Iisus Hristos.

Cântarea a 4-a Irmos:

Pre Tine Te cânt, Doamne, că auzire am auzit şi m-am

spăimântat: Venit-ai până la mine, căutându-mă pre mine

cel rătăcit. Pentru aceea măresc marea Ta pogorâre către

mine, mult-Milostive.

Caută din înălţime, Bunule, spre noi cei ce am păcătuit, şi

dăruieşte, Doamne, mila Ta peste tot pământul, şi trimite,

rugămu-ne Ţie, bogatele Tale mile poporului Tău; Iubitorule

de oameni.

Venit-a spre noi păcătoşii urgia Ta, Iubitorule de oameni;

încuiatu-s-au cerurile spre a nu da ploi pământului Tău;

pentru aceea noi robii Tăi ne rugăm Ţie: să nu ne cerţi pre

noi, Cuvinte, cu mânia Ta.

Mărire…

Doamne, Carele prefaci temperatura aerului cu porunca

Ta, dăruieşte peste noi revărsare de ploaie priitoare,

trimiţând roduri cu îndestulare, ca toată vietatea să se

sature de bunătatea Ta.

Şi acum… a Născătoarei:

Tu, Născătoare de Dumnezeu, Maică te-ai făcut

Dumnezeului nostru; pentru aceea cu credinţă toţi te rugăm

pre tine ca, ceea ce ai îndrăznire, pre Acela roagă-L pentru

noi toţi, să trimită apă peste tot pământul.

Cântarea 5-a, Irmos:

Dătătorule de lumină şi făcătorul veacurilor Doamne,

întru lumina poruncilor Tale îndreptează-ne pre noi, că afară

de Tine pre alt Dumnezeu nu ştim.

Pentru rugăciunile celor fără de trupuri, Mântuitorule, cu

blândeţe auzi-ne pre noi toţi, cei ce Te rugăm pururea, şi dă

ploaie pământului Tău celui însetat, ca un Iubitor de

oameni.

Fii nouă, Doamne bun şi blând în timpul încercărilor, şi

ne fereşte pre noi de ameninţarea ce stă asupra noastră, şi

trimite pământului Tău ploaie priitoare, ca un Iubitor de

oameni.

Mărire…

Sfinţilor doisprezece Apostoli, cu purtătorii de lupte

Mucenici, faceţi rugăciune către Dumnezeu pentru noi, ca să

ne scape de toată nevoia, urgia şi întristarea.

Şi acum… a Născătoarei:

Toţi pământenii te avem acum cu adevărat, mijlocitoare

către Dumnezeu, Fecioară; pentru aceea te rugăm, Curată

mântuieşte cu acoperământul tău cetatea ta de toată

vătămarea.

Cântarea a 6-a, Irmos:

De adâncul păcatelor fiind cuprins, chem adâncul cel

neurmat al îndurării Tale, Dumnezeul meu, din stricăciune

scoate-mă.

Mulţimea Mucenicilor rugaţi-vă, ca cei ce aveţi îndrăznire

multă către Domnul, ca să dăruiască acum ploaie şi roduri

de îndestulare la tot pământul, ca un Milostiv.

Te rugăm, Doamne, pentru rugile învăţăceilor Tăi

uşurează, lasă greşalele noastre, şi întoarce de la noi mânia

Ta, şi pământului Tău dă ploaie.

Mărire…

Cu dor sufletesc Te rugăm pre Tine, Stăpâne Doamne, ca

un bun şi Iubitor de oameni: Cruţă-ne şi dăruieşte

pământului celui însetat ploaie aducătoare de roade.

Şi acum… a Născătoarei:

Rugămu-ne nu înceta a ruga pre Fiul tău, Preacurată

Născătoare de Dumnezeu, pentru noi robii tăi să ne împace

şi să ne mântuiască de toată urgia, şi să dea pământului

ploaie binefăcătoare.

Cântarea 7, Irmos:

Chipul cel de aur fiind închinat în câmpul Deira, trei tineri

ai Tăi au dispreţuit porunca cea fără de Dumnezeu; şi

aruncaţi în mijlocul focului, fiind rouraţi cântau:

Binecuvântat eşti, Dumnezeule al părinţilor noştri.

Domn tuturor sufletelor pre Tine ştiindu-Te, Bunule, Te

rugăm: Cruţă, iartă-ne ca un Bun şi de oameni Iubitor, şi ne

scapă de dreapta Ta ameninţare cea de acum, şi dă ca un

Bun ploaie pământului celui însetat.

Precum oarecând, Mântuitorule, ai scăpat din boul cel de

aramă pre Manasi care s-a căit, şi L-ai mântuit de

întâmplarea cea aducătoare de moarte, aşa Te îndură şi de

noi, Milostive, şi ne scapă de foamete, de cutremur şi de

toate relele.

Mărire…

Îndură-Te acum spre noi ca un Bun şi mult-Milostiv;

păcătuit-am, nelegiuire făcut-am, şi toţi am nedreptăţit;

pentru aceea cu frică Te rugăm, nu cu urgia Ta, Iubitorule de

oameni, să pedepseşti clerul şi poporul, ci trimite apă

pământului celui însetat.

Şi acum… a Născătoarei:

Pre tine toţi muritorii scăpare tare şi armă neînvinsă,

Născătoare de Dumnezeu, te ştim, şi te rugăm noi servii Tăi:

scuteşte de ameninţarea altor limbi poporul şi cetatea ta, de

foamete, de cutremur, de ciumă de holeră şi de toată

vătămarea.

Cântarea a 8-a Irmos:

Dumnezeu, Carele s-a pogorât în cuptorul de foc la tinerii

evreieşti, şi văpaia în rouă a prefăcut, pre Domnul toate

făpturile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Prin cuvântul lui Ilie oarecând s-a oprit ploaia, şi iarăşi

prin cuvântul lui s-a pogorât ploaie din cer pre pământ;

pentru aceea cu rugăciunile aceluia cerem, Îndurate, să

trimiţi din cer ploi de ape peste pământul Tău.

Cu cetele Îngerilor, ale Apostolilor, prorocilor şi

Mucenicilor, adunarea preoţilor şi mulţimea cuvioşilor, ca

pre Făcătorul tuturor şi Domnul, Te roagă să mântuieşti pre

cei ce pururea pre Tine Te cântă.

Mărire…

Precum pre Iona de fiară şi de mare ca un Dumnezeu l-ai

mântuit, şi pre Daniil în groapa cu lei, Bunule, aşa auzi-ne

pre noi servii Tăi şi scapă de toată nevoia pre poporul Tău.

Şi acum… a Născătoarei:

Pre tine ceea ce ai născut pre Iisus, Născătoare de

Dumnezeu, spre rugă acum te chemăm să te înduri şi să

mântuieşti pre poporul tău cel păcătos, carele iarăşi cu dor

aleargă la tine şi te preaînalţă în toţi vecii.

Cântarea a 9-a Irmos:

Pre Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Carele cu

negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pre Adam cel

căzut cumplit pentru mâncare în stricăciune, nespus din

Sfânta Fecioară întrupându-se pentru noi credincioşii, cu o

inimă întru cântări să-L mărim.

Pentru pământul cel însetat, Îndurate, cerând noi iubirea

Ta de oameni, Bunule, arată-Te blând, Stăpâne, ca un

Dumnezeu Atotputernic; şi dăruieşte ca un Bun ploi

aducătoare de roade şi mântuieşte sufletele noastre.

Miluieşte, Miluitorule, făptura mâinilor Tale, iertându-ne

pre noi ca un Bun; nu cu mânia Ta să cerţi pre poporul Tău,

ci pleacă urechea Ta şi ia aminte acum la rugăciunea

noastră, Doamne, şi dăruieşte pământului Tău râuri de ape.

Mărire…

Scuteşte de naţii vrăjmaşe, de barbari şi de tot duşmanul

ţara, cetatea Ta şi pre tot poporul, şi dăruieşte-ne nouă,

Îndurate, ploi roditoare spre îndestulare de toate roadele, şi

trimite nouă mântuire, Iubitorule de oameni.

Şi acum… a Născătoarei:

Văzându-ne neputincioşi la suflet şi la trup, şi loviţi de

patimi cumplite, vindecă-ne pre noi cu îndurarea ta,

Stăpână, şi ne slobozeşte de întristările ce ne apasă acum,

ca toţi cu cântări neîncetat să te mărim.

Deci: Cuvine-se cu adevărat să te fericim..., Sfinte

Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Că a Ta este

Împărăţia…, troparele glasul al 6-lea: Miluieşte-ne pre noi

Doamne..., caută-le înapoi la faţa 78. După care Preotul zice

Ecfonis:

Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru Sfinţi odihneşti şi

Ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum

şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Şi cântăm: Sfinte Dumnezeule…, iar Diaconul zice: Să luăm

aminte…, Preotul: Pace tuturor…, citeţul: Şi duhului Tău; Diaconul

Înţelepciune;

Citeţul: Prochimen glasul al 4-lea:

Brazdele pământului adapă-le, şi înmulţeşte roadele lui.

stih: Întru picăturile lui veselise-va răsărind...

După aceea Diaconul: Înţelepciune!

Citire din Soborniceasca carte a Sfântului Apostol Iacob:

5;79,17-18

Fraţilor, fiţi îndelung răbdători până la venirea Domnului;

iată, agricultorul primeşte roada cea preţioasă a pământului

mult aşteptând pentru dânsa, până ce va primi ploaie

timpurie şi târzie. Răbdaţi dar şi voi îndelung, întărind

inimile voastre, că venirea Domnului s-a apropiat. Nu oftaţi

unul asupra altuia, fraţilor, ca să nu vă osândiţi; iată

Judecătorul înaintea uşilor stă. Ilie om era asemenea nouă

pătimaş, şi cu rugăciune s-a rugat să nu plouă; şi n-a plouat

pre pământ trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat, şi cerul a

dat ploaie, şi pământul a produs roada sa.

Aliluia.

stih 1: Binecuvânta-vei cununa anului bunătăţii Tale, şi câmpii

Tăi se vor sătura de grăsime.

stih 2: Îngrăşase-vor cele frumoase ale deşertului şi cu bucurie

dealurile se vor încinge.

Diaconul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie.

Citire din Sfânta Evanghelie de la Matei: 16;1-3; Lc. 4;24-26;

In.6;30-33

În timpul acela, apropiindu-se către Iisus fariseii şi

saducheii, şi cercându-L pre El cereau să le arate lor semn

din cer. Iar răspunzând a zis lor: Făcându-se seară, ziceţi:

Senin va fi, că se roşeşte cerul; şi dimineaţa: astăzi timp

turbure va fi, că se roşeşte cerul înnorându-se. Făţarnicilor,

faţa cerului ştiţi a cunoaşte, iar semnele timpurilor nu le

ştiţi? Adevăr zic vouă, că nici un profet nu este primit în

patria sa; adevăr încă grăiesc vouă, multe văduve erau în

zilele lui Ilie în Israil, când s-a închis cerul trei ani şi şase

luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul; şi către

nici una dintr-însele n-a fost trimis Ilie, fără numai la o

femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Zis-au lui iudeii: Ce

semn oare faci Tu, ca să vedem şi să credem Ţie, ce lucrezi?

Părinţii noştri mană au mâncat în pustie, precum este scris:

Pâine din cer le-a dat lor să mănânce. Zis-a deci lor Iisus:

amin, amin zic vouă, nu Moisi a dat vouă pâine din cer, ci

Tatăl Meu dă vouă pâinea cea adevărată din cer; că pâinea

lui Dumnezeu este aceea ce se pogoară din cer şi dă viaţă

lumii.

Corul zice: Mărire Ţie Dumnezeul nostru, mărire Ţie, Şi îndată

Diaconul zice cu toată umilinţa în auzul tuturor ectenia aceasta:

Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare mila Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Doamne miluieşte (de 3 ori)

Cela ce nu voieşti moartea păcătosului, ci aştepţi

întoarcerea şi pocăinţa lui auzi-ne pre noi cei ce ne rugăm

Ţie şi ne miluieşte.

Cela ce ridici norii de la marginea pământului,

porunceşte lor să dea peste dânsul ploaie paşnică, auzi-ne

pre noi cei ce ne rugăm Ţie şi ne miluieşte.

Cela ce chemi apa mării şi o reverşi pre faţa a tot

pământul, trimite binecuvântarea Ta spre noi, cei ce ne

rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Precum sunt ochii servitoarei în mâinile doamnei sale,

aşa ochii noştri către Tine Dumnezeule; caută spre noi, cu

ochii blânzi, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Ploaie priitoare, destulă şi paşnică, şi bună rodire dă

pământului celui însetat, şi mântuieşte toate făpturile şi pre

noi cei ce ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Cela ce îmbraci cerul cu nori şi găteşti pământului ploaie,

trimite nouă milele Tale, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne

miluieşte.

Cela ce răsari pământului iarba şi verdeaţă spre trebuinţă

oamenilor, mântuieşte oamenii şi dobitoacele, rugămu-ne

Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Trimite ploile Tale, Iubitorule de oameni, peste locurile

cele lipsite şi care simt trebuinţă, auzi-ne pre noi cei ce ne

rugăm Ţie şi ne miluieşte.

Cela ce răsari soarele peste cei răi şi peste cei buni, şi dai

ploaie peste drepţi şi peste păcătoşi, caută spre noi cu milă

şi înmulţeşte seminţele pământului cu îndurarea Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Îndură-Te şi Te milostiveşte, miluieşte şi trimite peste noi

îndurările Tale, Iubitorule de oameni, auzi-ne şi ne

miluieşte.

Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, caută spre

noi, Stăpâne, şi revarsă peste noi ploaie, cu mila Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Cela ce locuieşti întru cele înalte şi cauţi spre cele

umilite, priveşte cu blândeţe şi îndurare spre poporul Tău

cel ales ce Te-a mâniat, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie

auzi-ne şi ne miluieşte.

Să nu pomeneşti nelegiuirile noastre, Stăpâne, că de vei

căuta la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?

Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi cu milostivire ne miluieşte.

Auzi-ne pre noi, Doamne, că Blând şi Îndurat eşti, şi

trimite pământului Tău binecuvântarea Ta din cer, rugămune

Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Auzi-ne pre noi, Dumnezeule, că bună este mila Ta, şi ne

miluieşte pre noi cu îndurarea Ta, şi udă pământul cu ploaia

binecuvântării Tale rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Degrab să ne întâmpine pre noi îndurările Tale, Doamne,

că am sărăcit foarte, ajută nouă, Dumnezeule Mântuitorul

nostru, şi caută spre pământ cu ploaie aducătoare de roade,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm Ţie, Doamne Dumnezeule Mântuitorul

nostru, să se scutească (de eşti în mânăstire, zi) sfânt

locaşul aceasta, (de eşti în oraş zi) oraşul acesta (iar de eşti

în comună zi) comuna aceasta, cetăţile, satele şi toate ţările,

şi cei ce cu credinţă locuiesc într-însele, de foamete, de

potop, de cutremur, de ciumă, de holeră, de grindină, de foc,

de sabie, de încălcarea celor străini, de războiul cel dintre

noi şi de toate rănile cele aducătoare de moarte; şi Îndurat,

Blând şi lesne iertător să fie Bunul şi Iubitorul de oameni

Dumnezeul nostru, pentru păcatele poporului, şi să întoarcă

şi să împrăştie toată urgia cea pornită asupra noastră, şi să

ne ferească de dreapta Sa ameninţare asupra noastră; şi să

ne trimită nouă ploaie paşnică, şi să verse pre pământ râuri

de bunătate şi de roade aducătoare, şi să ne miluiască pre

noi; întru pocăinţă cu umilinţă ne rugăm Ţie, să zicem toţi:

Iubitorule de oameni curând auzi-ne cu milă şi ne miluieşte.

Preotul: Auzi-ne pre noi Dumnezeule..., apoi Arhiereul, sau

Preotul, zice: Pace tuturor, corul: Şi duhului Tău, Diaconul: Cu

umilinţă şi întru frângerea inimii, toţi plecând genunchii

sufletelor şi ale trupurilor noastre, Domnului să ne rugăm.

Tot poporul pleacă capetele şi genunchii, şi însuşi Arhiereul,

sau Preotul plecându-şi genunchii cu pătrundere şi inimă umilită

citeşte rugăciunile acestea, Compunerea lui Calist Patriarhul

Constantinopolei.

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce ai ascultat

pre Ilie Tesviteanul pentru zelul cel către Tine, şi ploii ce se

trimitea pământului la timp I-ai poruncit să se oprească;

apoi iarăşi prin rugăciunea lui ai dăruit ploaie aducătoare

de roadă; Însuţi Stăpâne a toate, fiind plecat de singură îndurarea

Ta, trimite ploaie liniştită moştenirii Tale; şi trecând

cu vederea toate greşalele noastre, trimite ploile Tale peste

locurile cele lipsite şi care au trebuinţă. Veseleşte faţa

pământului pentru săracii poporului Tău şi pentru prunci,

pentru dobitoace şi pentru toate celelalte, că de la Tine

aşteaptă să le dai hrană la timp bun. Că Tu eşti Dumnezeul

nostru, Dumnezeu Carele miluieşti şi mântuieşti; şi Ţie

mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

RUGĂCIUNEA A 2-a a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, Cela ce ridici norii de

la marginea pământului; Cela ce ai făcut fulgerele spre

ploaie; Cela ce scoţi vânturile din vistieriile Tale; Cela ce

chemi apa mării şi o reverşi pre faţa a tot pământul; de la

Tine cerem şi Ţie ne rugăm, mărturisind păcatele noastre, şi

cerând de la Tine mila cea bogată; porunceşte norilor ca să

plouă ploaie. Miluieşte toate cele pământeşti ale Tale, ai

milă de bătrâni, de tineri şi de pruncii ce sug ţâţă, de servi şi

de serve, de fii şi de fiice şi de toate dobitoacele pământului,

şi fă să crească nouă pâine de mâncare şi iarbă dobitoacelor;

primeşte rugăciunile a tot poporul Tău şi nu respinge

suspinurile săracilor, nici cu mânia Ta să ne mustri pre noi,

nici cu urgia Ta să ne cerţi, nici să pierzi cu foame şi cu sete

pre poporul Tău; că ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc, ca

să ia de la Tine hrană la timp; în Tine ne încredem şi afară

de Tine pre altul nu ştim; de la Tine aşteptăm milele Tale

cele bogate. Că Dumnezeu eşti Bun şi de oameni Iubitor, şi

Ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum

şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A 3-a, a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeul nostru, ştim că nevrednici ne aflăm

de îndurările Tale şi nu suntem vrednici a ridica ochii noştri

şi a căuta la cer şi a sta înaintea Ta şi a spune Ţie cererile

noastre. Că ce bine am făcut ca să ne câştigăm cererile? Că

prin bunătatea Ta cea nemăsurată aducându-ne din nefiinţă

în fiinţă, cu chipul Tău ne-ai cinstit şi toată făptura o ai

supus nouă. Dar noi primind atâtea binefaceri, ca nişte

duşmani ne-am arătat, şi poruncile Tale ale Binefăcătorului

am călcat, şi viaţă prihănită şi cuget întinat şi necurat ne-am

agonisit. Şi nu numai că am lepădat iubirea Ta, ci şi ca

fiarele unii asupra altora ne purtăm, şi ne mâncăm carnea

unul altuia, prin porniri de lăcomie şi prin voinţa noastră

cea nedreaptă. Deci cum vom fi vrednici a ne bucura de

binefacerile Tale? Că Tu eşti drept, iar noi nedrepţi; Tu

iubeşti, noi duşmănim; Tu îndurat, noi neînduraţi; Tu

binefăcător, noi răpitori; ce împărtăşire avem cu Tine, ca să

ne împărtăşim de bunurile Tale? Mărturisim dreptatea Ta;

cunoaştem osânda noastră; vestim binefacerile Tale; de mii

de morţi suntem vinovaţi. Iată ne aflăm sub mâna Ta cea

prea puternică şi a toate ţinătoare; lesne este mâinii Tale

celei atotputernice ca într-o clipă să ne piardă pre noi; şi

întrucât priveşte gândul şi purtarea noastră, cu dreptul este

ca noi să fim daţi pierzării, Preadrepte Judecătorule! Dar,

Stăpâne Preaiubitorule de oameni, acest lucru nu este în

totul vrednic de îndurarea Ta cea neînvinsă şi de bunătatea

Ta cea negrăită. Pentru aceea, îndrăznind spre milostivirea

Ta cea neurmată şi în îndurarea Ta ce nu ţine minte răul, ne

apropiem la Tine, Binefăcătorule, noi cei nerecunoscători şi

nemulţumitori. Nu ne da pre noi pentru păcatele noastre în

mâinile uscăciunii, nici pentru nelegiuirile noastre să ne

striveşti pre noi cu legătura foametei; ci pentru bunătatea Ta

dă pământului care L-ai hotărât, ploaie îndestulă moştenirii

Tale şi umple sânurile pământului de apele Tale cele viu

făcătoare. Că iată stă acesta înainte ca o mamă cu sânii

uscaţi; căci precum sânii aceleia lipsiţi de lapte aduc moarte

pruncului, aşa şi pământul, stând cu brazdele sale

neîmpărtăşite de umezeală, face veştejire ierbii şi aduce

stricăciune rodurilor lui, iar pre noi ne ameninţă cu foamete

îngrozitoare şi moarte; căci arşiţa din uscăciune ca o

fierbinţeală arzătoare veştejind semănăturile prevesteşte

pierderea roadelor lui. Dar cu mila Ta cercetează-L pre

dânsul şi bine întocmeşte aerul cu nori de ploaie, şi

rourează pământul cu ploaia Ta cea bogată şi înviază creşterile

lui, şi cu suflări de vânturi mai bune fă rodurile lui

întregi şi depline, şi înmulţeşte-le cu îndurarea Ta; că prin

acestea ai dispus a se întreţine viaţa cea trupească. Căci de

nu vei da Tu bunătatea cea din ploile Tale cele

îndestulătoare, pământul nostru nu-şi va da roadele sale. Ci

pentru mulţimea îndurărilor Tale, ascultă rugăciunea

noastră a nevrednicilor servilor Tăi. Că Tu eşti izvorul milei

şi dătătorul bunătăţilor şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi

Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

RUGĂCIUNEA a 4-a, a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Doamne, Doamne, Carele prin profetul Tău Ilie ai

dezlegat seceta şi cu curgeri de ploi ai plouat peste faţa

pământului, şi cu prisosinţa roadelor ai săturat îndestul pre

poporul Tău; Însuţi şi acum, plecat de fireasca Ta bunătate

dăruieşte pământului ploi paşnice spre producerea roadelor

anuale. Că Tu eşti Cela ce ai aşezat apele la locurile lor şi ai

făcut văzut pământul cel acoperit de dânsele. Tu eşti Cela ce

ai poruncit lui să răsară tot telul de roade spre îndulcirea

noastră. Tu eşti Cela ce pentru păcatul oamenilor celor din

timpul lui Noe, ai desfăcut izvoarele adâncului şi ai deschis

cataractele cerului, şi ai făcut faţa pământului ca o mare,

spre pierderea a tot trupului. Tu eşti Cela ce acoperi cu ape

înălţimile sale. Tu eşti Cela ce ridici norii şi le porunceşti să

sloboadă picături de ploaie. Tu eşti Cela ce ridici apa mării

şi o reverşi pre faţa pământului. Tu eşti Cela ce ai pus hotar

ploii şi ai rânduit ploi îndestulătoare, şi râurile le umpli de

ape şi adapi pământul, şi saturi de apă brazdele lui, spre

înmulţirea roadelor lui celor frumoase. Tu eşti Cela ce ai

despărţit marea, şi râul umblat l-ai făcut, şi apă din piatră ai

izvorât, şi amărăciunea apelor în dulceaţă o ai prefăcut. Ştie

firea apelor pre Făcătorul lor, cunoaşte pre Stăpânul său, nu

uită datoria servirii sale. De Te vede pre Tine Stăpânul mâniat

asupra noastră, atunci ea ori pornindu-se nemăsurat

aduce pierire, ori încetând se opreşte, şi locul ei îl ia seceta

şi aerul ca o văpaie se face, şi rodurile pământului se

veştejesc, şi noi cădem în mâinile restriştii. Şi iarăşi de Te

vede pre Tine, Iubitorule de oameni Dumnezeu, blând şi

lesne iertător, ploi găteşte şi râuri se pogoară pre pământ, şi

aerul se face bun de respirare, şi pământul, plecându-se

poruncii Tale, roduri de prisosit răsare din copăile sale. Deci

pre Tine, Creatorul şi Ţiitorul tuturor, Te rugăm zicând:

Miluieşte-ne pre noi, Doamne, miluieşte-ne pre noi. Adu-Ţi

aminte că făptura mâinilor Tale suntem noi. Ia aminte la

neputinţa firii noastre, că Tu ne-ai făcut pre noi. Vezi

suspinul păsărilor, mugirea dobitoacelor, plânsul pruncilor,

strigarea tinerilor, chinuirea bătrânilor, lipsa orfanilor,

părăsirea văduvelor, trebuinţa săracilor şi glasul cel de

rugăciune a tot poporul Tău; cercetează pământul şi-L adapă

cu ploi îngrăşătoare; că lipsit de umezeală ameninţă rodurile

sale cu veştejire, iar pre oameni şi dobitoace cu

pierzare. Prin apă aducând oarecând pierzare, Ţi-ai adus

aminte de Noe, ce era purtat în corabie de acele ape

nemăsurate; Ţi-ai amintit de dânsul, de păsări, de vite, de

fiare şi de târâtoare, şi ai adus vânt pre pământ şi a contenit

apa; şi pre Noe şi pre vietăţile cele cu dânsul le-ai păstrat ca

o sămânţă pentru facerea lumii a doua. Şi acum, prin arşiţa

ce a cuprins aerul ne ameninţi cu foamete şi cu moarte! AduŢi

aminte Doamne, de poporul ce nădăjduieşte spre Tine;

aminteşte-Ţi de păsări; aminteşte-Ţi de vietăţi; şi dă suflare

de rouă şi să înceteze arşiţa; şi seminţele pământului fă-le

să crească spre hrana oamenilor şi a dobitoacelor, şi le

învredniceşte pre toate iarăşi de purtarea Ta de grijă. Că Tu

eşti Cela ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre

trebuinţa oamenilor; şi Tu eşti Cela ce scoţi pâine din

pământ şi produci vinul, şi cu untdelemn veseleşti feţele

oamenilor. Ca împărtăşindu-ne cu îndestulare de bunătăţile

cele de Tine dăruite, întru veselia inimii, să preamărim

bunătatea Ta, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, acum

şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

RUGĂCIUNEA a 5-a, a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

Carele cu cuvântul Tău toate le-ai produs din nefiinţă; Cela

ce ai luat ţărână din pământ şi ai format pre om şi L-ai

cinstit pre dânsul cu suflet cuvântător şi cu chipul Tău, şi ai

zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul; Cela ce dai

hrană vietăţilor şi puilor corbilor; Carele în marea şi

mântuitoarea petrecere a Ta în trup, ai săturat multe mii

când cu şapte, când cu cinci pâini; Însuţi, preabunule

Stăpâne, şi pre poporul Tău aceasta, Carele cheamă numele

Tău Cel Preasfânt, cu îndestulare nutreşte-l prin dreapta Ta

cea a toate făcătoare şi mult dăruitoare. Caută, Doamne

spre săracii poporului Tău, Tu Cela ce deschizi mâna Ta şi

umpli de bunătate toată vietatea. Îndură-Te cu milostivire de

noi toţi. Că Tu, Stăpâne, Iubitorule de oameni, singur eşti

Părintele nostru al tuturor, şi numai către Tine ridicăm ochii

ca cel înţărcat de maica sa. Al Tău este, Preabunule Stăpâne,

cuvântul aceasta: cereţi şi se va da vouă; căutaţi şi veţi afla.

Dă deci acum, Stăpâne, împreună cu hrana cea sufletească

şi pre cea trebuitoare trupului, şi nutreşte pre poporul Tău

cel flămând. Ploi la timp, bună temperatură a aerului şi

îndestulare de roade de tot felul dăruieşte pământului;

cercetează pre cei ce se chinuiesc în neputinţe, în rea

patimă, în friguri şi în tot felul de boli; fereşte cetatea

aceasta numită cu numele Tău şi tot oraşul şi ţara de

foamete, de ciumă, de cutremur, de inundaţie, de foc, de

sabie şi de omorâre, dăruindu-ne nouă milele Tale. Cu harul

Părintelui Tău celui fără de început şi de o fiinţă, şi al

Preasfântului şi întocmai cinstit Duhului Tău, cu rugăciunile

şi mijlocirile preabinecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu,

ale de Dumnezeu grăitorilor Tăi Apostoli, şi ale tuturor

Sfinţilor Tăi. Amin.

RUGĂCIUNEA a 6-a

Domnului să ne rugăm

Doamne, Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru Cela ce ai

binevoit pentru mântuirea noastră a purta trup, ca minunat

să măreşti firea cea cuvântătoare cu îndurarea Ta cea

negrăită şi cu bunătatea, şi Te-ai făgăduit a cerceta pre cei

ce cu adevărată cunoştinţă se întorc din adâncul păcatului.

Căci când vor căuta spre Tine cu chip umilit şi înfrânat prin

plinirea dumnezeieştilor Tale porunci, atunci şi ei cu

îndrăznire vor putea a Te avea Dumnezeu Blând şi Milostiv.

Deci acum lasă toate nelegiuirile noastre şi pleacă către noi

urechea Ta, şi ne auzi pre noi, umiliţii şi păcătoşii, precum

oarecând ai auzit pre Tesviteanul Ilie, încât numai cu

cuvântul a legat cerul spre înţelepţirea poporului celui

neascultător. După aceea iarăşi printr-însul cu ştiuta Ta

iubire de oameni poruncind norilor, tot pământul L-ai

adăpat cu apă bună. Aşa şi acum, precum de demult, pentru

rugăciunile acelui serv al Tău, şi pentru aceste rugăciuni

fierbinţi, treci nelegiuirile şi păcatele noastre, şi primeşte

rugăciunile noastre şi ne ascultă pre noi cei ce cu căldură ne

rugăm Ţie în ora aceasta; încetează arşiţa aceasta a

pământului, pentru mărturisirea şi strigarea poporului Tău,

şi trimite peste noi ploaie bună, ca să ne săturăm de apă şi

pământul nostru să-şi dea roadele la timpul cuvenit, spre

hrana noastră şi chiar a vietăţilor necuvântătoare. Aşa,

Doamne Dumnezeul nostru, auzi-ne pre noi păcătoşii şi

nevrednicii servii Tăi, şi să nu treci cererile noastre, nici să

învingă nelegiuirea noastră mila Ta, ci pleacă, Doamne,

urechea Ta şi ne auzi pre noi. Vezi umilinţa şi Te

milostiveşte; priveşte din sfântul Tău locaş şi vezi suspinul

săracilor; vezi vârsta cea fragedă a pruncilor ofilită de prea

mare sete; vezi suferinţa pruncilor celor nevinovaţi; vezi

pântecele mamelor şi sâni secaţi de moartea pruncilor; vezi

pre cei în vârstă înaintaţi şi pre tineri, ca pre nişte

încătuşaţi, daţi în mâinile celor fără de lege. Deci treci

greşalele noastre cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele în minte

şi în cuget, şi nu ne respinge pre noi cu totul. Că ne topim nu

numai de setea apei, ci şi de multe nenumărate alte rele

pentru păcatele noastre. Dar la Tine căutăm ca să se reverse

peste noi ploaie, cât mai timpurie şi mai îndestulătoare, şi

să opreşti urgia Ta cea dreaptă şi să înlături această

cumplită nenorocire. Acestea amândouă le cerem, şi ne rugăm

Ţie, Iubitorule de oameni, ca să umpli cu apă fântânile

şi ţarinile noastre, şi holdele noastre cele sufleteşti întru

săturare să le adapi, şi să umpli de bunătatea Ta şi fântânile

inimilor noastre, şi să le îmbeţi de veselie, de bucurie

negrăită şi de desfătare. Că Tu eşti slobozitorul sufletelor şi

al trupurilor noastre, şi Ţie mărire înălţăm, împreună şi

Părintelui Tău celui fără început, şi Preasfântului Tău Duh,

acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea aceluiaşi Calist Patriarhul Constantinopolei,

la neplouare şi schimbarea vânturilor

Domnului să ne rugăm

Bunule şi Iubitorule de oameni Doamne, Cela ce ai creat

făptura numai cu cuvântul, şi din ea ai plăsmuit pre om; iar

mai în urmă, prin nespusa Ta iubire de oameni, căzând

acelaşi om dându-se la păcat, L-ai ridicat şi L-ai Sfinţit, ca

făptura mâinilor Tale să nu piară cu totul, şi i-ai dat lui şi poruncile

Tale spre aducere aminte de venirea Ta, şi de

învăţăturile Tale despre Dumnezeiasca Ta întrupare. Pentru

care Te-ai ostenit şi Te-ai nevoit, ai flămânzit şi ai însetat,

plinind toate cele omeneşti, precum se cuvenea, pentru noi;

intrând în corabie, umblând pre mare şi înfrânând valurile

cele sălbatice şi repejunea vânturilor, şi toate ai suferit a

pătimi, până şi crucea şi moartea; ca în ceea ce ai pătimit,

Însuţi fiind ispitit să ajuţi nouă celor neputincioşi. Însuţi şi

acum, Împărate Sfinte, Cela ce după iubirea de oameni, ai

luat neputinţa noastră, îndură-Te de noi cei foarte înviforaţi

şi apăsaţi de lipsa celor trebuitoare; dăruieşte-ne nouă

bunătatea Ta; adapă pământul nostru cu apă curată spre

producere de roade; dăruieşte-ne aer folositor; şi precum

oarecând pre ucenicii Tăi, ce se afundau, I-ai mântuit din

mare şi de repejunea vânturilor, aşa şi acum mântuieşte-ne

pre noi de restriştea ce ne-a cuprins. Opreşte şi acum

sălbăticirea mării, alină vânturile cele contrare, cu

dumnezeiasca Ta poruncă; dă-ne nouă linişte şi repaos de

întristări. Aşa, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru,

vezi şi caută din sfânt locaşul Tău spre via aceasta şi o

deplineşte pre ea, pre care o a sădit dreapta Ta; şi dă Duh

drept spre scăparea de nenorocirile ce ne ameninţă; pentru

rugăciunile Maicii Tale ce Te-a născut şi ale tuturor Sfinţilor

Tăi, Amin.

RUGĂCIUNE la bolnavul ce nu poate dormi

RUGĂCIUNE

la bolnavul ce nu poate dormi

Dumnezeule cel mare, şi lăudat, neînţeles şi nespus,

Carele ai plăsmuit pre om cu mâna Ta, luând ţărână din

pământ, şi l-ai cinstit cu chipul Tău, Iisuse Hristoase, numele

cel Preadorit, împreună cu Părintele Tău cel fără început, şi

cu Preasfântul, Bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, arată-te

servului Tău (N) şi-l cercetează în suflet şi în trup; fiind rugat

de preamărita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare şi

pururea Fecioara Maria; de Sfintele cereşti şi netrupeşti

puteri; de cinstitul măritul profet Înaintemergătorul şi Botezătorul

Ioan; de Sfinţii măriţii şi întru tot lăudaţii Apostoli;

de cei între Sfinţi părinţii noştri, mari Ierarhi şi dascăli ai

lumii: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Hrisostom;

de Atanasie, de Kiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon al

Trimitundei, făcătorii de minuni, şi de toţi Sfinţii Ierarhi; de

Sfântul Apostol întâiul mucenic şi ArhiDiacon Ştefan; de

Sfinţii marii Mucenici: Gheorghe purtătorul de biruinţă,

Dimitrie izvorâtorul de mir, Teodor Stratilat şi de toţi Sfinţii

Mucenici; de cuvioşii şi de Dumnezeu purtători părinţii

noştri: Antonie, Eftimie, Sava cel Sfinţit, Teodosie

începătorul vieţii de obştie, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel

din Aton şi de toţi cuvioşii; de Sfinţii şi vindecătorii fără de

argint: Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi

Ermolae, Samson şi Diomid, Talaleu şi Trifon, şi de ceilalţi;

de Sfântul (al zilei) şi de toţi Sfinţii Tăi. Şi dă acestuia somn

de repaus, somn trupesc de sănătate, de mântuire, de viaţă

şi de întărire sufletească şi trupească; şi precum ai cercetat

odinioară pre Abimelec servul Tău la via lui Agripa, şi i-ai dat

somn de mângâiere ca să nu vadă căderea Ierusalimului, şi

l-ai adormit cu somn nutritor, şi iarăşi l-ai sculat într-o clipă

de timp, spre mărirea bunătăţii Tale; încă şi pre Sfinţii şi

măriţii şapte tineri i-ai arătat vestitori şi mărturisitori

arătării Tale, în zilele lui Deciu împăratului şi

persecutorului; şi pre aceştia i-ai adormit trei sute şaptezeci

şi doi de ani în peşteră, ca pre nişte prunci încălziţi în

pântecele maicii lor, nepătimind nicicum stricăciune, spre

lauda şi mărirea iubirii Tale de oameni şi spre vindecarea şi

dovedirea renaşterii noastre şi a învierii tuturor; Însuţi,

iubitorule de oameni Împărate, arată-te şi acum prin venirea

Sfântului Tău Duh, şi cercetează pre servul Tău (N), şi

dăruieşte lui sănătate, întărire şi virtute, prin bunătatea Ta;

că de la Tine este toată darea cea bună şi tot darul

desăvârşit.

Că Tu eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, şi

Ţie mărire, mulţumită şi închinăciune înălţăm, împreună şi

Părintelui Tău celui fără început, şi Preasfântului şi bunului

şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii

vecilor, Amin.

RUGĂCIUNE la toată neputinţa


RUGĂCIUNEA pentru junghiul din unele membre ale corpului

RUGĂCIUNEA

pentru junghiul din unele membre ale corpului

(care în popor se cheamă năjit)

Stăpâne Atotţiitorule Doctorul sufletelor şi al trupurilor,

Cela ce smereşti şi înalţi, Carele cerţi şi iarăşi tămăduieşti,

cercetează cu mila Ta pre robul Tău (N), întinde-i braţul Tău

cel plin de tămăduire şi de doctorie, şi-l tămăduieşte pre

dânsul; ridică-l din pat şi din boală; depărtează de la dânsul

durerea ce a căpătat din răceală. Porunceşte bolii a se duce

şi a se depărta în locuri pustii, şi a sta acolo până la sfârşitul

veacului. Teme-te, începătorule al răutăţii, de Dumnezeu, de

Cela ce şade pre scaun de Heruvimi, şi va să judece toată

lumea şi pre tine însuţi. Iată că-ţi porunceşte prin mine

smeritul Preot ţie diavole să te depărtezi cu toată răutatea

Ta de la robul Tău (N). Depărtează-te boală urâtă, din cap,

din ochi, din buze, din dinţi, din măsele, din nări din urechi,

din grumazi, şi din toate membrele lui. Te conjur cu numele

marelui Dumnezeu, şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi

cu Preacurata lui Maică şi cu toate puterile cereşti, ca să nu

mai vii să intri de acum în robul lui Dumnezeu (N); ci curând

depărtează-te de la dânsul că este botezat şi pecetluit, în

numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

RUGĂCIUNE Pentru durere de cap (deochi)

RUGĂCIUNE

Pentru durere de cap (deochi)

Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeul nostru, Împăratul veacurilor, Cel

Atotputernic şi Atotţiitor, Carele faci toate şi le prefaci

numai cu voia Ta; Cela ce cuptorul cel de şapte ori ars, şi

văpaia cea din Babilon în rouă o ai prefăcut, şi pre Sfinţii

trei tineri întregi i-ai păzit; Doctorule şi Tămăduitorule al

sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc întru

Tine; Ţie ne rugăm, şi Ţie ne cucerim: Depărtează,

înstrăinează, goneşte toată lucrarea diavolească, toată calea

satanei, şi toată vrăjmăşia, privirea cea rea, nesăţioasă şi

plină de gelozie, a ochilor celor făcători de rele, de la robul

Tău, (N). Însuţi Iubitorule de oameni Stăpâne, tinde mâna Ta

cea tare, şi braţul Tău acela Atotputernic şi Înalt, şi

cercetează această zidire a Ta, şi-i trimite Înger de pace,

Stăpânitor şi păzitor sufletului şi trupului, carele să

nimicească şi să gonească de la dânsul tot sfatul cel rău,

toată pizma şi răutatea duşmană, şi toată gelozia celor răi.

Ca mântuit fiind cu puterea Ta, cu mulţumire să-Ţi cânte:

Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme de ce-mi va face

mie omul. Şi iarăşi: Nu-mi va fi frică de rele, că Tu cu mine

eşti. Că Tu eşti Domnul puterii mele, tare Stăpânitor,

Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie.

Aşa, Doamne Dumnezeul nostru, milostiveşte-Te spre

zidirea Ta şi izbăveşte pre robul Tău de toată stricăciunea şi

supărarea ce i s-a făcut din cauza geloziei. Pentru

rugăciunile preabinecuvântatei Stăpânei noastre de

Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioarei Maria; cu

puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu ale

arhanghelilor celor în chipul luminii; ale cinstitului,

măritului Profet Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; a

sfintei mare muceniţe Marina: ale Sfântului Stelian; ale

preacuvioasei maicii noastre Parascheva; ale Sfântului

Sfinţitului mucenic Elefterie; şi ale Sfântului (N), a căruia

pomenire săvârşim, şi ale tuturor Sfinţilor Tăi. Că Tu eşti

Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre Hristoase

Dumnezeule şi Ţie mărire şi închinăciune înălţăm, cu Cel

fără început al Tău Părinte, şi cu Preasfântul şi Bunul şi deviaţă-

făcătorul Tău Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor,

Amin.

Şi stropeşte pre bolnav cu apă Sfinţită. Apoi pune mâna Preotul

pre capul celui bolnav, zicând rugăciunea aceasta:

Darul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos cel

dat Sfinţilor săi ucenici şi Apostoli, şi carele printr-înşii este

dat şi nouă nevrednicilor robilor săi, acel dar să te lumineze

şi să te tămăduiască pre tine, fiule şi fratele nostru cel duhovnicesc,

de toată boala şi neputinţa sufletească şi

trupească; să te dăruiască Bisericii sale întreg cinstit

sănătos, întru zile îndelungate, bine umblând şi făcând

poruncile lui Dumnezeu, acum şi în vecii vecilor, Amin.

RÂNDUIALA când se face cruce cu Sfânta copie la patima vreunei boli

RÂNDUIALA

când se face cruce cu Sfânta copie la patima vreunei boli

Preotul face început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…,

Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, şi după

Ecfonis: Doamne miluieşte (de 12 ori), Mărire…, Şi acum…, Veniţi

să ne închinăm… (de trei ori), şi Psalmul 69:

Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, ca sămi

ajuţi mie, grăbeşte. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce

caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze

cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată, ruşinându-se

cei ce-mi grăiesc mie: bine, bine. Să se bucure, şi să se

veselească de Tine toţi, cei ce te caută pre Tine,

Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta,

mărească-se Domnul. Iar eu sărac sunt şi mişel, Dumnezeule

ajută-mi. Ajutorul şi izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne nu

zăbovi.

După aceea Preotul zice aceste Tropare:

Răstignindu-Te Tu, Hristoase, a pierit tirania, şi s-a călcat

puterea duşmanului; că nici Înger, nici om, ci Tu Însuţi,

Doamne, ne-ai mântuit pre noi; mărire Ţie.

Mărire…

Răscumpăratu-ne-ai pre noi din blestemul Legii cu scump

Sângele Tău, pironindu-Te pre Cruce, şi cu suliţa

împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor; Mântuitorul

nostru, mărire Ţie.

Şi acum…

Cu suliţa în costa Ta împungându-Te, Hristoase al meu, ai

eliberat de blestem pre cea plăsmuită din coasta

omenească, care se făcu pricină de pierzare tuturor

muritorilor.

RUGĂCIUNEA la toată litia, sau procesiunea pentru a chema mila lui Dumnezeu

RUGĂCIUNEA

la toată litia, sau procesiunea pentru a chema mila lui

Dumnezeu

Domnului să ne rugăm

Doamne, Cel singur bogat în milă, Carele din îndurările

bunătăţii Te pleci spre rugăciunile noastre ale păcătoşilor şi

nevrednicilor servi; Cela ce îndreptezi şi cârmuieşti toate

spre folosul nostru; Carele cu pronia Ta cea înţeleaptă

conduci viaţa noastră şi doreşti în tot chipul mântuirea

noastră; Cela ce din fire eşti îndelung-Îngăduitor şi mult-

Miluitor; Carele pedepseşti şi iarăşi vindeci, şi tinzi

pedeapsa cu bunătate de iubire de oameni; nu spre

pierderea făpturii mâinilor Tale, ci mai vârtos spre a o

readuce la frumuseţea cea veche şi nobleţea cea dintâi, pre

care am pierdut-o prin simplitatea minţii şi prin sfatul

duşmanului; şi voind Tu iarăşi a ne ridica, întrebuinţezi

toate chipurile ca să scapi ceea ce ne-a mai rămas din

căderea aceea. Însuţi, Stăpâne Atotţiitorule, caută spre noi

şi ia aminte la rugăciunile noastre ale păcătoşilor; că

mulţimea nelegiuirilor noastre ne-a făcut neîndrăzneţi, şi

nici chiar nu îndrăznim a cere iertare de păcate. Dar ştiind

iubirea Ta de oameni, îndurarea, mila cea mare, îndelunga

răbdare, îngăduirea răului şi prea marea bunătate,

îndrăznind spre adâncul acestora şi spre noianul bunătăţii

Tale, întindem mâinile şi cu stăruinţă strigăm Ţie: Păcătuitam,

nelegiuit-am, călcat-am credinţa, că am uitat poruncile

Tale, şi am umblat după cugetul nostru cel viclean; căci ne

purtăm nevrednic de chemarea şi de Evanghelia Hristosului

Tău, de Sfintele Lui patimi şi de înjosirea Sa pentru noi;

batjocură ne-am făcut pentru Iubitul Tău Fiu; noi, Preoţii şi

poporul, împreună ne-am îndepărtat: toţi ne-am abătut,

împreună netrebnici ne-am făcut; nu este cine să facă

judecată şi dreptate, nu este până la unul; încuiat-am îndurările

Tale şi iubirea Ta de oameni, şi îndurările milei

Dumnezeului nostru, pentru răutatea noastră şi viclenia

întreprinderilor în care am petrecut. Tu eşti Bun, dar noi am

nelegiuit. Tu îndelung-Răbdător, dar noi vrednici de bătăi;

cunoaştem bunătatea Ta deşi suntem neînţelegători; puţin

am fost bătuţi, pentru cele ce am greşit. Tu eşti înfricoşat, şi

cine se va împotrivi Ţie? Cutremur de la Tine va cuprinde

munţii; şi cine va sta contra măririi braţului Tău? De vei

închide cerul, cine-l va deschide? De vei încuia izvoarele

Tale, cineva suferi? Uşor este în ochii Tăi a sărăci şi a

înavuţi, a învia şi a omorî, a lovi şi a vindeca, şi voinţa Ta

este faptă îndeplinită. Tu Te-ai mâniat şi noi am păcătuit,

zicea oarecine din cei vechi, îndreptăţindu-se. Dar nouă este

timp a zice din potrivă: Noi am păcătuit şi Tu Te-ai mâniat;

pentru aceasta ne-am făcut batjocura vecinilor noştri; întorsai

faţa şi ne-am umplut de necinste. Ci încetează, Doamne;

iartă, Doamne; îndură-Te, Doamne; să nu ne dai la moarte

pentru nelegiuirile noastre, nici să înveţi pre alţii prin

bătăile noastre. Dă nouă a ne înţelepţi prin certarea altora,

adică ale acelor naţii, ce nu Te cunosc, şi a împărăţiilor, ce

nu s-au supus puteri Tale. Iar noi suntem poporul Tău şi

toiagul moştenirii Tale; pentru aceea certă-ne pre noi, însă

cu blândeţe şi nu cu urgia Ta, ca să nu ne împuţinezi şi să ne

faci de dispreţ între popoarele ce locuiesc pământul. Că

mila Ta este nespusă, iubirea de oameni neîntrecută şi

avuţia bunătăţii Tale neurmărită; la care şi îndrăznind ne

rugăm şi ne cucerim plecând genunchii inimii noastre:

Încetează cu bătaia urgiei Tale, rugămu-ne, precum de

demult sub David ai încetat-o de la poporul Tău, de şi nu

arătăm pocăinţă asemenea; ci ca un Preabun opreşte mânia

Ta, îmblânzeşte-Ţi urgia Ta cea dreaptă. Şi dă celor bolnavi

sănătate, celor neputincioşi întărire, iar pre cei sănătoşi îi

păzeşte. Toată boala şi toată neputinţa respinge-o de la

poporul Tău; fereşte-i pre toţi de această ameninţare,

păzindu-i nesupăraţi de orice boală vătămătoare, şi

păstrându-i cu mâna Ta cea Atotputernică neatinşi de orice

răutate cumplită şi strivire pierzătoare. Că cu adevărat

aprinderea mâniei Tale pre toţi i-a uimit şi i-a cutremurat; şi

chiar de nu ne-am întoarce cu totul de la răutăţile noastre,

totuşi scapă pre toţi de conştiinţa cea rea, şi ne dă a-Ţi

mulţumi Ţie pentru toată binefacerea. Pentru rugăciunile

preabinecuvântatei, măritei Stăpânei noastre Născătoarei

de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu solirile Sfinţilor

dumnezeieştilor Îngeri şi cu ale tuturor Sfinţilor. Că Tu eşti

izvorul milei şi adâncul cel neurmărit al îndurării, şi Ţie

mărire înălţăm, Tatălui celui fără început şi Unuia-Născut

Fiului Tău şi Preasfântului Tău Duh, acum şi pururea şi în

vecii vecilor, Amin.

RUGĂCIUNILE DE BLESTEM sau exorcismele Marelui Vasilie

RUGĂCIUNILE DE BLESTEM

sau exorcismele Marelui Vasilie

pentru cei ce pătimesc de diavol şi pentru toată neputinţa

Domnului să ne rugăm

Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, făcătorul

cetelor celor de foc, creatorul puterilor celor nemateriale şi

maestrul celor cereşti şi al celor pământeşti; pre Carele

nimeni dintre oameni nu L-a văzut nici poate a-L vedea, de

Carele se teme şi se cutremură toată făptura; Carele a surpat

la pământ pre arhistrategul ce oarecând şi-a încordat

cerbicia şi s-a lepădat de servirea sa, prin neascultare, şi a

aruncat în întunericul cel mai adânc al tartarului pre Îngerii

cei împreună cu dânsul revoltaţi, făcându-se demoni; fă ca

blestemul acesta ce se face în numele Tău cel înfricoşat să

fie spre înfricoşarea acestui Înger al vicleniei şi a tuturor

legiunilor lui care cu dânsul împreună au căzut din lumina

cea de sus, şi pleacă-l spre fugă şi porunceşte lui şi

diavolilor lui să se depărteze cu totul; ca să nu mai facă nici

o vătămare acestui chip de Tine însemnat, ci aceşti

însemnaţi de Tine să ia tărie şi putere a călca peste şerpi şi

peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului. Că se

laudă, se măreşte şi cu frică se preamăreşte de toată

suflarea Preasfânt numele Tău, al Tatălui, şi al Fiului şi al

Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

Altă rugăciune a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Blestemu-te pre tine, începătorul răutăţii şi al defăimării,

capul răscoalei şi însuşi lucrătorul vicleniei. Te blestem pre

tine cel aruncat din lumina cea de sus, şi surpat pentru

mândrie în întunericul adâncului. Te blestem pre tine şi pre

toată puterea cea căzută, următoare voinţei tale. Blestemute

pre tine duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată

oastea Îngerilor lui Dumnezeu, cu Adonai, cu Eloi,

Dumnezeu Atotputernicul, ieşi şi te depărtează de la servul

lui Dumnezeu (N). Te blestem cu Dumnezeu Carele a făcut

toate cu cuvântul, şi cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Cel

Unic-Născut, Carele mai înainte de veci negrăit şi fără

pătimire S-a născut din Tatăl; cu Cela ce a făcut făptura

văzută şi nevăzută, şi a plăsmuit pre om după chipul Său; şi

pre lege fireşte mai înainte prin lege l-a învăţat acestea, şi

cu îngrădire de Înger l-a păzit; cu Cela ce a înecat păcatul cu

apă de sus şi a desfăcut adâncurile de sub cer şi a pierdut

pre uriaşii cei necucernici, şi turnul spurcăciunilor l-a

surpat, şi pământul Sodomei şi al Gomorei cu foc şi cu

pucioasă l-a ars, şi spre mărturisire fumegă fum nestins; cu

Cela ce a despicat marea cu toiagul, şi a trecut poporul cu

picioare neudate, iar pre tiranul Faraon şi oastea cea de

Dumnezeu luptătoare, lagărul păgânătăţii l-a afundat sub

valuri în veci. Te conjur cu Cela ce mai pre urmă negrăit s-a

întrupat din Fecioară Curată, şi i-a păzit întregi peceţile

curăţiei; Carele a binevoit a spăla prin botez vechea noastră

întinăciune, cu care prin neascultare noi ne întinasem. Te

blestem pre tine cu Cela ce s-a botezat în Iordan, şi ne-a dat

nouă în apă, după har, chipul nestricăciunii; de Carele

Îngerii şi toate puterile s-au mirat, văzând umilit pre

Dumnezeu Cel întrupat, când Tatăl Cel fără început a

descoperit naşterea cea fără început a Fiului, şi pogorârea

Duhului Sfânt a mărturisit unimea Treimii. Te conjur cu Cela

ce a certat vântul şi a alinat furtuna mării; Carele a alungat

cetele demonilor, şi a format din tină, spre vedere orbilor,

lumini de ochi lipsite din naştere, şi a reînnoit plăsmuirea

cea veche a neamului nostru, şi celor muţi le-a îndreptat

vorbirea; Cela ce a curăţit ranele leproşilor şi pre morţi i-a

înviat din mormânturi; Cela ce s-a asemănat oamenilor până

la înmormântare, şi iadul a prădat cu învierea, şi a făcut pre

toată omenirea a fi nevânată de moarte. Te blestem pre tine

cu Dumnezeu Atotţiitorul, Carele a inspirat pre oameni cu

grai de Dumnezeu insuflat, şi cu Apostolii a conlucrat, şi

toată lumea a umplut-o de buna credinţă. Teme-te, pleacă,

fugi, îndepărtează-te diavole necurate şi spurcate, cel din

cele de desubt, din adânc, înşelătorule, fără figură, văzut

pentru neruşinare, nevăzut pentru făţărnicie, ori unde eşti

sau unde mergi, de eşti însuşi beelzebul, sau

înspăimântătorul, de te arăţi ca şarpele sau ca fiara, sau ca

aburul, sau ca fumul, ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca

târâtor, ori ca zburător, ori grăitor noaptea, ori surd, ori mut;

ori de sperii fără veste, ori sfâşii, ori unelteşti rele, sau în

somn greu, sau în boală, sau în neputinţă, sau porneşti spre

râs, sau aduci lacrimi de dezmierdări, ori eşti desfrânat, ori

puturos, ori pofticios, ori destrămat, ori fermecător, ori

înfierbântător dragostei, ori ghicitor în stele, ori şezător în

casă, ori neruşinos, ori sfadnic, ori neastâmpărat; sau te

schimbi cu luna, ori te întorci după un timp; sau eşti cela de

dimineaţă, sau cela de amiază-zi, sau de la miezul nopţii,

fără nici un timp, sau în revărsatul zorilor; ori te-ai întâlnit

din întâmplare, ori eşti trimis de cineva, ori te-ai apropiat

fără veste; sau din mare, sau din râu, sau eşti de sub

pământ, sau din fântână, sau din surpătură, sau din groapă,

sau din baltă, sau din trestii, sau din noroi, sau de pre uscat,

sau din spurcăciuni, sau din luncă, sau din pădure, sau din

copaci, sau din pasăre; sau din tunet, sau din

acoperământul băii, sau din scăldătoarea de ape sau din

monument idolesc, ori de unde ştim, ori de unde nu mai

ştim, ori cunoscut, ori necunoscut şi din loc necercat; pieri şi

te depărtează, ruşinează-te de chipul cel plăsmuit şi format

din mâna lui Dumnezeu. Teme-te de asemănarea

Întrupatului Dumnezeu, şi să nu te ascunzi în servul lui

Dumnezeu (N); că toiag de fier, cuptor de foc, tartarul şi

scrâşnirea dinţilor te aşteaptă ca răsplată pentru

neascultare. Teme-te, amuţeşte, fugi, să nu te mai întorci,

nici să te ascunzi cu cealaltă viclenire de duhuri necurate, ci

pleacă în pământ fără apă, deşert, necultivat, în care om nu

locuieşte, ci-l cercetează singur Dumnezeu, Carele leagă pre

toţi cei ce pizmuiesc şi sfătuiesc rele asupra chipului Său;

Carele cu lanţuri legat te-a aruncat în întunericul tartarului,

în noaptea şi ziua cea lungă pre tine, diavole, încercătorul şi

aflătorul tuturor răutăţilor. Că mare este frica de Dumnezeu

şi mare este slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum

şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Altă rugăciune a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul

Îngerilor celor de sub tăria Ta, Dumnezeul Arhanghelilor

celor de sub domnirea Ta, Dumnezeu măritelor domnii,

Dumnezeul Sfinţilor, Părintele Domnului nostru Iisus

Hristos, Cela ce ai dezlegat sufletele cele legate cu moartea,

şi prin Unul-Născut Fiul Tău ai luminat pre omul cel pătruns

de întuneric, Cela ce ai desfăcut durerile noastre,

împrăştiind toată greutatea şi ai depărtat de la noi toată

asuprirea duşmanului. Şi Tu, Fiule şi Cuvinte a lui

Dumnezeu, Carele cu moartea Ta ne-ai făcut nemuritori şi

ne-ai mărit cu mărirea Ta, înlesnindu-ne cu scularea Ta, să

mergem de la oameni la Dumnezeu, Cela ce ai ţinut pe

Crucea Ta toată sarcina păcatelor noastre, şi ai luat asupra

Ta zdruncinarea noastră şi o ai vindecat Doamne; Carele ai

făcut nouă cale la ceruri şi ai prefăcut stricăciunea în

nestricăciune, auzi-mă pre mine carele cu dor şi cu frică

strig Ţie, de a Cărui frică se topesc munţii împreună cu

firmamentul de sub cer; de puterea Căruia sufletele

necuvântătoare ale stihiilor se cutremură, păzind hotarele

lor; pentru Carele focul răsplătirii cereşti nu va trece

marginile ce i s-au pus, ci oftând aşteaptă voinţa Ta; pentru

Carele toată făptura în durere suspină cu suspinuri negrăite,

având poruncă să aştepte timpuri; de Carele toată firea

protivnică a fugit şi oastea vrăjmaşului s-a potolit, diavolul a

căzut, şarpele s-a călcat şi balaurul s-a strivit; prin Carele

naţiile ce Te-au mărturisit, s-au luminat şi s-au întărit în

Tine, Doamne; prin Carele viaţa s-a arătat, nădejdea s-a

întemeiat, credinţa s-a întărit, Evanghelia s-a predicat; prin

Carele omul pământesc s-a replăsmuit, crezând în Tine. Cine

este ca Tine, Dumnezeu Atotputernic? Pentru care ne rugăm

Ţie, Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei,

Preavrednicule şi mai presus de fire, primeşte pre cela ce a

venit la Tine pentru numele Cel Sfânt al Tău şi al Iubitului

Tău prunc Iisus Hristos şi al Sfântului, Atotputernicului şi deviaţă-

făcătorului Tău Duh. Depărtează de la sufletul robului

Tău acesta toată neputinţa, toată necredinţa, tot duhul

necurat, sfâşietor, de sub pământ, înfocat, puturos,

pofticios, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, curvesc,

tot demonul necurat, întunecos, fără figură, neruşinos.

Aşa Dumnezeule respinge de la servul Tău (N) toată

lucrarea diavolului, toată magia, toată fermecătura, toată

idolatria, ghicirea în stele, astrologia, vraja cu mort sau cu

păsări, patima curviei, iubirea de argint, beţia, preacurvia,

destrămarea, neruşinarea, mânia, iubirea de ceartă,

neastâmpărarea şi toată cugetarea vicleană. Aşa, Doamne

Dumnezeul nostru, insuflă în el Duhul Tău cel paşnic, ca

păzit de dânsul să facă roduri de credinţă, de virtute, de

înţelepciune, de curăţie, de înfrânare, de iubire, de

bunătate, de nădejde, de blândeţe, de îndelungă răbdare, de

îngăduinţă, de cumpătare, de pricepere; că este numit serv

al Tău, în numele lui Iisus Hristos, crezând în Treimea cea de

o fiinţă, despre care mărturisesc şi Îngerii, Arhanghelii,

măritele Domnii, şi toată oastea cerului. Păzeşte împreună

cu dânsul şi inimile noastre, că puternic eşti Doamne; şi Ţie

mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

RUGĂCIUNEA

Sfântului Ioan Hrisostom

Domnului să ne rugăm

Dumnezeule Cel veşnic Carele ai răscumpărat neamul

omenesc din robia diavolului, izbăveşte pre servul Tău (N),

de toată lucrarea duhurilor necurate; porunceşte viclenilor

şi necuratelor duhuri şi demoni să se îndepărteze de la

sufletul şi trupul servului Tău acesta (N), şi să nu stea nici să

se ascundă într-însul; să fugă pentru numele Tău cel Sfânt şi

de al Unuia-Născut Fiului Tău şi de al Făcătorului de viaţă

Duhului Tău, de la plăsmuirea mâinilor Tale ca, fiind curăţit

de toată încercarea diavolească, să vieţuiască cuvios, drept

şi cucernic, învrednicindu-se de curatele Taine ale Unuia-

Născut Fiului Tău şi Dumnezeului nostru; cu Carele eşti

binecuvântat şi Preamărit, împreună cu Preasfântul Bunul şi

de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii

vecilor, Amin.

Altă rugăciune a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Cela ce ai certat toate duhurile necurate şi, cu puterea

cuvântului ai alungat legeonul, arată-Te şi acum, prin Unul-

Născut Fiul Tău spre făptura ce o ai făcut după chipul Tău şi

scoate-o pre dânsa de la protivnicul ce o tiraniseşte; ca, fiind

miluită şi curăţită, să se numere cu sfânta Ta turmă şi să se

păzească ca o biserică însufleţită a Sfântului Duh şi a

dumnezeieştilor şi curatelor Taine; cu harul, îndurările şi

iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu Carele eşti

binecuvântat, împreună cu Preasfântul, Bunul şi de-viaţă

făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Altă rugăciune a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Pre Tine Te chemăm Stăpâne, Dumnezeule, Atotţiitorule

Preaînalte, neîncercate Împărate al păcii ; Te chemăm pre

Tine, Cela ce ai făcut cerul şi pământul, că din Tine a răsărit

Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Că Tu ai dat să asculte

de oameni dobitoacele cele cu patru picioare şi

necuvântătoare, şi Tu le-ai supus, Doamne; tinde mâna Ta

cea tare şi braţul Tău cel Înalt şi Sfânt şi căutând la făptura

Ta aceasta, cercetează-o; şi trimite acestuia Înger paşnic,

Înger tare, păzitor sufletului şi trupului, carele să certe şi să

alunge de la dânsul tot demonul viclean şi necurat. Că Tu,

Doamne, Singur eşti Preaînalt, Atotţiitor şi binecuvântat în

vecii vecilor, Amin.

Altă rugăciune a aceluiaşi

Domnului să ne rugăm

Dumnezeiasca şi Sfânta, marea şi înfricoşata şi nesuferita

numire şi chemare facem pentru alungarea ta, apostate;

asemenea şi de certare spre pierderea ta, diavole.

Dumnezeu Cel Sfânt, Cel neînceput, Cel înfricoşat, Cel

nevăzut în fiinţă, Cel neasemănat în putere şi neînţeles în

Dumnezeire, Împăratul măririi şi Stăpânul Atotţiitorul Te va

certa pre tine, diavole; Cela ce cu cuvântul a format întregi

toate din nefiinţă în fiinţă, şi umblă pre aripile vânturilor.

Ceartă-te pre tine, diavole Domnul Dumnezeu, Cela ce

cheamă apa mării şi o revarsă peste faţa a tot pământului;

Domnul Puterilor este numele Lui. Ceartă-te, diavole,

Domnul cel cu frică servit şi cântat de nenumărate cete

cereşti de foc, şi cu cutremur închinat şi preamărit de

mulţimea corurilor de Îngeri şi arhangheli. Ceartă-te pre

tine, diavole, Domnul cel cinstit de puterile împrejur

stătătoare, şi de preaînfrcoşaţii Heruvimi cei cu mulţi ochi şi

Serafimii cei cu câte şase aripi şi, care cu două aripi îşi

acopăr feţele sale, pentru nevăzuta şi neurmărita Lui

dumnezeire, iar cu două aripi îşi acopăr picioarele lor,

pentru a nu se arde de negrăita lui mărire şi de neînţeleasa

măreţie, şi cu două aripi zboară şi umplu cerul de strigarea

lor: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi

pământul de mărirea Lui. Ceartă-te pre tine Domnul,

diavole, Dumnezeu Cuvântul cela din cer pogorât din sânul

Tatălui şi prin întruparea cea închinată, nespusă şi curată,

din Sfânta Fecioară, negrăit S-a arătat lumii spre a o mântui,

şi cu puterea Sa cea dumnezeiască te-a aruncat din cer şi

tuturor te-a arătat lepădat. Ceartă-te pre tine, diavole,

Domnul, Carele a zis mării: taci linişteşte-te; şi din poruncă

îndată s-a alinat. Ceartă-te pre tine, diavole, Domnul, Carele

cu curată scuipare făcând tină, lumină a dăruit orbului.

Ceartă-te pre tine, diavole, Domnul, Carele cu cuvântul a

înviat fata mai marelui sinagogii, şi pre fiul văduvei răpindul

din gura morţii, mamei sale întreg şi sănătos l-a dăruit.

Ceartă-te pre tine diavole, Domnul Cela ce a înviat pre Lazăr

din morţi a patra zi, neputred, ca şi cum n-ar fi murit, şi

nestricat, spre mirarea mulţimii. Ceartă-te pre tine, diavole,

Domnul, Carele prin pălmuire a desfăcut blestemul, şi prin

lancea din curata Sa coastă a îndepărtat arma de foc ce

păzea raiul. Ceartă-te pre tine, diavole, Domnul Carele prin

scuiparea cinstitului Său obraz, a şters toată lacrima de la

toată faţa. Ceartă-te pre tine diavole, Domnul, Carele a înfipt

Crucea spre sprijinirea şi mântuirea lumii, şi spre căderea ta

şi a tuturor îngerilor de sub tine. Ceartă-te pre tine diavole

Domnul Carele dând glas de pre Crucea Sa, catapeteasma

bisericii s-a rupt, pietrele s-au despicat, mormintele s-au

deschis şi morţii cei din veac s-au sculat. Ceartă-te, diavole,

Domnul Carele cu moarte pre moarte a omorât, şi cu scularea

Sa viaţă oamenilor a dăruit. Ceartă-te pre tine, diavole,

Domnul, Carele în iad S-a pogorât, şi toate mormintele lui

răsturnându-le, şi pre toţi cei ţinuţi într-însul legaţi

slobozindu-i, la Sine i-a chemat; pre care portarii văzându-L

s-au înfricoşat şi în fundul iadului ascunzându-se nu s-au

mai văzut. Ceartă-te pre tine, diavole, Domnul, Carele din

morţi S-a sculat Hristos Dumnezeul nostru, şi tuturor

învierea sa a dăruit. Ceartă-te pre tine, diavole, Domnul,

Carele la ceruri cu mărire S-a înălţat către Părintele Său, şi a

şezut pre tronul slavei în dreapta măreţiei Lui. Ceartă-te

diavole, Domnul, Cela ce iarăşi are să vie cu mărire pre norii

cerului, cu Sfinţii Săi Îngeri, ca să judece viii şi morţii.

Ceartă-te, diavole, Domnul Cela ce a pregătit ţie spre muncă

veşnică focul cel nestins, viermele cel neadormit şi

întunericul cel mai din afară. Să te certe, diavole, Domnul,

de Carele toate se tem, şi de faţa puterii Lui se cutremură;

că nesuferită este urgia ameninţării Lui asupra ta. Acela te

ceartă pre tine, diavole, cu numele Său cel înfricoşat.

Spăimântează-te, cutremură-te, teme-te, îndepărtează-te,

pieri, fugi tu carele ai căzut din cer, şi cu tine toate cetele

cele viclene; tot duhul viclean, duhul necurăţiei, duhul

viclenirii, duhul cel de noapte, duhul cel de zi, cel de miazăzi

şi cel de seară, duhul cel de miazănoapte, duh de nălucire,

duhul întâmpinării, sau de pre uscat, sau din apă, sau din

păduri, sau din trestii, sau din prăpăstii, sau din răspântii,

sau din trei căi, din bălţi şi din râuri, carele cutreieri prin

case, curţi şi băi, şi vatămi şi strici mintea omenească.

Pieriţi numai decât de la făptura creatorului Domnului

Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi vă

depărtaţi de la servul lui Dumnezeu (N) din minte, din suflet,

din inimă, din rănuncni, din simţuri şi din toate membrele,

pentru ca el să fie sănătos, întreg şi liber, cunoscând pre

Stăpânul Său şi Făcătorul tuturor Dumnezeu Carele adună

pre cei rătăciţi şi le dă lor pecetea mântuirii prin renaşterea

şi reînnoirea dumnezeiescului Botez, pentru ca aceştia să se

învrednicească de curatele, cereştile şi înfricoşatele Taine, şi

să se unească cu turma cea adevărată, sălăşluindu-se la loc

de verdeaţă, şi nutrindu-se la apă de repaus, şi fiind

păstoreşte povăţuit neclintit cu toiagul Crucii spre iertarea,

păcatelor şi spre viaţă veşnică. Că Aceluia se cuvine toată

mărirea cinstea, închinăciunea măreţia, împreună şi

Părintelui Său celui fără început, şi Preasfântului, Bunului şi

de-viaţă-făcătorului Său Duh acum şi pururea şi în vecii

vecilor, Amin.

RUGĂCIUNE la împăcarea celor ce au fost învrăjbiţi

RUGĂCIUNE

la împăcarea celor ce au fost învrăjbiţi

Mulţămim Ţie, Stăpâne Iubitorule de oameni, Împăratul

veacurilor şi dătătorul bunătăţilor, Cela ce ai stricat peretele

cel din mijloc al vrajbei, şi ai dăruit pace neamului omenesc,

şi ai dăruit şi acum pace servilor Tăi (N), înrădăcinează într

înşii frica Ta, şi întăreşte-le iubirea unuia către altul. Stinge

toată cearta; curmă toate smintelile de împerechere. Că Tu

eşti pacea noastră, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi

Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

RUGĂCIUNEA la dezlegarea de epitimii, sau pedepse canonice

RUGĂCIUNEA

la dezlegarea de epitimii, sau pedepse canonice

Îndurate Doamne, Bunule şi Iubitorule de oameni, Carele

pentru îndurările Tale ai trimis pre Unul-Născut Fiul Tău în

lume, ca să rupă înscrisul păcatelor cel asupra noastră, şi să

dezlege legăturile celor legaţi de păcate, şi să predice

iertare celor robiţi; Tu Stăpâne, cu bunătatea Ta eliberează

şi pre servul Tău (N) de legătura pusă asupra lui, şi

dăruieşte-i lui fără de păcat în tot timpul şi locul să se

apropie de măreţia Ta, spre a cere cu îndrăznire şi cu

conştiinţă curată mila Ta cea mare. Că milostiv şi Iubitor de

oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie mărire înălţăm, împreună şi

Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

RUGĂCIUNE pentru cei ce sunt sub epitimii sau pedepse canonice

RUGĂCIUNE

pentru cei ce sunt sub epitimii sau pedepse canonice,

şi pentru cei ce sau legat pre sine cu jurământ

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Unule-Născut, Fiule

şi Cuvântul Tatălui, Cela ce ai rupt prin patima Ta toată

legătura păcatelor noastre şi ai suflat în feţele Apostolilor

Tăi şi ai zis: Luaţi Duh Sfânt; oricărora veţi ierta păcatele se

vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute; Tu Stăpâne

prin Sfinţii Tăi Apostoli ai dăruit celor ce după timpuri

săvârşesc cele Sfinte în Biserica Ta, a ierta păcatele pre

pământ, şi să lege şi să dezlege orice legătură de

nedreptate. Deci şi acum Te rugăm pentru fratele nostru (N),

ce stă înaintea Ta, dăruieşte-i lui mila Ta, rupe-i legătura

păcatelor lui şi ori ce a greşit din neştiinţă, ori neluare

aminte, sau de a lucrat ceva din micime de suflet, Cela ce

ştii slăbiciunea omenească, ca un Stăpân şi bun Iubitor de

oameni, iartă-i lui toate păcatele, cele de voie şi cele fără de

voie. Că Tu eşti Cela ce dezlegi pre cei legaţi, Cela ce ridici

pre cei surpaţi, nădejdea celor deznădăjduiţi, repausul celor

căzuţi; dezleagă şi pre servul Tău acesta de legătura

păcatelor. Că s-a preamărit Preasfânt numele Tău, împreună

cu al Părintelui Tău celui fără de început, şi cu al

Preasfântului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor,

Amin.

INVĂŢĂTURĂ cum se cade a cânta parastasul

INVĂŢĂTURĂ

cum se cade a cânta parastasul

Mergând Preotul unde este gătită coliva, zice: Binecuvântat

este Dumnezeul nostru…, cădind coliva cruciş. Iar noi zicem:

Sfinte Dumnezeule…, şi după ecfonis: Doamne miluieşte (de 12

ori), Mărire…, Şi acum…, Veniţi să ne închinăm…, (de trei ori), şi

Psalmul 90: Cela ce locuieşte în ajutorul celui Preaînalt…, Şi după

terminarea lui: Mărire…, Şi acum…, Aliluia (de trei ori), apoi se

face ectenia pentru cei răposaţi:

Cu pace Domnului să ne rugăm.

Pentru pacea de sus…

Pentru lăsarea greşalelor acelor ce întru fericită pomenire

s-au mutat, Domnului să ne rugăm.

Pentru pururea pomeniţii robii lui Dumnezeu (N).

Pentru odihna, liniştea şi fericirea lor, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi

cea fără de voie, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca neosândiţi să stea la înfricoşatul Tron al măririi

Domnului, Domnului să ne rugăm.

Pentru cei ce plâng şi se chinuiesc, aşteptând mângâierea

lui Hristos, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se elibereze ei de toată durerea, supărarea şi

suspinarea, şi să se aşeze unde cercetează lumina feţei lui

Dumnezeu, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să aşeze sufletele

lor în loc luminos, în loc cu verdeaţă, în loc de repaus, unde

toţi drepţii petrec, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne mântuim noi de toată supărarea…

Apară, mântuieşte, miluieşte…

Mila lui Dumnezeu şi Împărăţia cerului…

Şi după ecfonis: Aliluia (de trei ori), pre glasul al 8-lea, zicând

aceste stihuri:

stihul 1-iu: Fericiţi pre care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.

stihul al 2-lea: Şi pomenirea lor din neam în neam.

stihul al 3-lea: Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui.

Apoi Troparul, glasul al 8-lea:

Cela ce cu adâncul înţelepciunii prin iubirea de oameni

toate le iconomiseşti, şi cele de folos tuturor le dăruieşti,

Unule Creatorule, odihneşte, Doamne, sufletele robilor Tăi,

că spre Tine şi-au pus nădejdea, spre Făcătorul şi

Plăsmuitorul şi Dumnezeul nostru (de două ori).

Mărire… Şi acum… a Născătoarei:

Pre tine zid şi liman te avem şi rugătoare bine primită

către Dumnezeu, Cela ce s-a născut din tine, Născătoare de

Dumnezeu nenuntită, care eşti credincioşilor mântuire.

Apoi Catisma 17

Fericiţi cei fără prihană în cale... cu stihul: Pomeneşte Doamne,

sufletele robilor Tăi. Şi împărţim Catisma în două stări. La

sfârşitul stării întâi, zicem:

În veac nu voi uita îndreptările Tale. (de trei ori). Apoi Preotul

ectenia:

Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm.

Încă ne rugăm pentru iertarea păcatelor robilor lui

Dumnezeu (N).

Pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi

cea fără de voie.

Ca Domnul Dumnezeul nostru să aşeze sufletele lor, unde

drepţii se odihnesc.

Mila lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor şi iertarea

păcatelor lor, la Hristos Împăratul Cel nemuritor să cerem.

Şi zice Diaconul: Domnului să ne rugăm, iar Preotul

rugăciunea: Dumnezeul duhurilor…, Corul: Doamne miluieşte (de

40 ori). ecfonis Că tu eşti învierea viaţa şi repausul…, şi celelalte

până la sfârşit. Apoi se începe starea a doua: Al Tău sunt eu

mântuieşte-mă…, cu stihul: Odihneşte Doamne, sufletele robilor

Tăi…, şi Caută spre mine şi mă miluieşte…, cu acelaşi stih. Iar la

sfârşit zicem: Viu va fi sufletul meu şi te va lăuda…, (de trei ori).

Deci troparele pentru cei răposaţi, glasul al 5-lea, stihul:

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările.

Ceata Sfinţilor a aflat izvorul vieţii…, tot de rând până la sfârşit.

Caută-le la Înmormântarea lumenilor pagina 155. Deci Aliluia, (de

trei ori). După acea ectenia cea întâia zisă pentru cei răposaţi. Şi

Preotul pomeneşte pre cei răposaţi, iar clericii zic Doamne

miluieşte (de 40 ori). Apoi ecfonis şi troparul, glasul al 5-lea:

Odihneşte Mântuitorul nostru, cu drepţii pre robii Tăi..., Mărire…,

Şi acum…, a Născătoarei: Cela ce din Fecioară ai strălucit lumii…,

apoi Psalmul 50; Miluieşte-mă Dumnezeule..., În urmare: Canonul

pentru cei morţi, caută-l la înmormântarea lumenilor. După

cântarea a 3-a, ectenia pentru cei morţi, precum mai sus s-a spus.

Şi după ecfonis: Catismala glasul al 6-lea. Cu adevărat

deşertăciune sunt toate..., Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei;

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu în timpul vieţii mele….,

După cântarea a 6-a: ectenia pentru cei morţi, ca mai sus; şi

după ecfonis Condacul, glasul al 8-lea: Cu Sfinţii odihneşte

Hristoase sufletele…, Icosul: Tu singur eşti nemuritor..., Aliluia (de

trei ori). După a 9-a cântare, zice Preotul tămâind: Pre

Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii întru cântări

cinstindu-o să o mărim.

Iar Corul în loc de stih, zice aceasta: Duhurile şi sufletele

drepţilor te vor lăuda pre Tine Doamne. Apoi cântăm Irmosul: Pre

Dumnezeu a-l vedea…, în urmare: Sfinte Dumnezeule…, după Tatăl

nostru…, cântăm troparele glasul al 4-lea: Cu duhurile drepţilor…,

Întru odihna Ta Doamne…, Mărire…, Tu eşti Dumnezeu Carele Teai

pogorât în iad…, Şi acum…, Una Curată şi prea nevinovată

Fecioară... Acestea caută-le la pag 143.

Deci ectenia: Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare

mila Ta..., Încă ne rugăm pentru odihna adormiţilor servilor Tăi…,

şi celelalte pre rând, cum s-au scris mai sus. Preotul zice

rugăciunea: Dumnezeul duhurilor..., şi Ecfonis: Că Tu eşti învierea

viaţa...

Preotul: Înţelepciune, citeţul: Ceea ce eşti mai cinstită..., Apoi:

Mărire Ţie Hristoase Dumnezeule nădejdea noastră, mărire Ţie...,

Corul: Mărire…, Şi acum…, Doamne miluieşte (de trei ori), Părinte

binecuvintează; Şi apolis: Cela ce a înviat din morţi..., şi după

apolis, Preotul zice: Întru fericita adormire veşnică odihnă…, şi

celelalte. Iar clericii cântă: Veşnica pomenire (de trei ori).

La sâmbăta Moşilor Ectenia cea mică a morţilor se zice precum

urmează:

Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare mila Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)

Încă ne rugăm pentru odihna şi iertarea sufletelor celor

din veac răposaţi întru buna credinţă, a strămoşilor, a

moşilor a părinţilor, a maicilor, a fraţilor, a surorilor a fiilor

şi a celor dintr-o rudenie, şi celor dintr-o seminţie şi a

tuturor sufletelor, care au răposat mai înainte întru

nădejdea învierii, şi a vieţii veşnice, a ctitorilor Sfântului

locaşului acestuia, Arhierei, Ieromonahi, Preoţi, IeroDiaconi,

Diaconi şi Monahi, slujitori şi robi, celor ce zac aici şi

pretutindenea drept credincioşi creştini, şi a robilor lui

Dumnezeu celor ce acum se pomenesc (N) şi pentru ca să li

se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie.

Corul: Doamne miluieşte (de trei ori).

Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletele lor şi numele în

cartea vieţii, şi în sânurile lui Avraam, în latura viilor, întru

Împărăţia Cerurilor, în raiul desfătării, unde drepţii se

odihnesc.

Corul: Doamne miluieşte (de trei ori).

Mila lui Dumnezeu, şi Împărăţia Cerului, şi lăsarea

păcatelor lor, la Hristos Împăratul Cel fără de moarte şi

Dumnezeul nostru să le cerem.

Corul; Dă Doamne, Diaconul, sau Preotul zice: Domnului să ne

rugăm. Corul: Doamne miluieşte (de 40 de ori). Şi Preotul citeşte

rugăciunea: Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul...

RÂNDUIALA

Litiei mici pentru morţi, ce se face

în toate zilele peste an

Seara după apolisul Vecerniei, şi dimineaţa, după apolisul

Utreniei în zilele ordinare.

Iar în zilele de sărbătoare, precum: Duminicile, când se cântă

Polieleu şi Doxologie, la Sărbătorile cele mari, la înainte

sărbătoare şi după sărbătoare, Litia aceasta pentru morţi nu se

face.

Rânduiala ei este următoarea: Seara după apolisul Vecerniei, şi

dimineaţa după apolisul Utreniei, după ce cântăreţii zic: Mulţi ani

îndată Preotul ia cădelniţa cu tămâie şi Eclesiarhul ia sfeşnicul cu

lumânarea aprinsă, mergând înaintea Preotului ce-şi are pus pre

sine Epitrahilul; Iar cântăreţii urmând cântă o stihiră din cele de

la Litia Bisericii, preschimbându-le, altă dată alta, de câte ori se

face Litia; şi când ajung în tinda Bisericii, Preotul stă în mijloc, şi

terminându-se stihira zice:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru…. şi celelalte. Corul

răspunde: Amin şi îndată: Sfinte Dumnezeule…. pre glasul stihirei,

însă repede în amândouă părţile de trei ori; apoi: Mărire…. Şi

acum…. şi după Tatăl nostru…. că a Ta este Împărăţia…. şi îndată

cântăreţii încep a cânta troparele acestea ale morţilor, iar Preotul

cădeşte Icoanele numai cele din tindă şi pre popor:

Tropar, glasul al 4-lea

Cu duhurile Drepţilor, celor ce s-a săvârşit, odihneşte,

Mântuitorule, sufletele servilor Tăi păzindu-le în viaţa cea

fericită, care este la Tine, Iubitorule de oameni.

Întru repausul Tău, Doamne, unde toţi Sfinţii Tăi

repausează, odihneşte şi sufletele servilor Tăi, că Însuţi eşti

Iubitor de oameni.

Mărire…

Tu eşti Dumnezeu, Carele Te-ai pogorât la iad şi ai

dezlegat durerile celor ferecaţi, Însuţi şi sufletele servilor Tăi

repausează-le.

Şi acum…

Una Curată şi Preanevinovată Fecioară, ceea ce ai născut

pre Dumnezeu fără de sămânţă, roagă-L să se mântuiască

sufletele noastre.

Şi îndată Preotul zice aceasta Ectenie:

Miluieşte-ne pre noi, Dumnezeule, după mare mila Ta,

rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Corul: Doamne miluieşte (de trei ori)

Încă ne rugăm pentru repausarea şi iertarea sufletelor

celor din veac răposaţi în buna credinţă: a strămoşilor, a

moşilor, a părinţilor, a mamelor, a fraţilor, a surorilor, a

fiilor şi a tuturor sufletelor celor dintr-o rudenie şi seminţie,

care mai înainte au răposat în nădejdea învierii şi a vieţii

veşnice; a ctitorilor sfântului locaşului acestuia, a

miluitorilor şi binefăcătorilor, şi a tuturor celor ce s-au

ostenit şi au servit în sfântul locaşul aceasta: Arhierei,

Ieromonahi, Preoţi, IeroDiaconi şi Monahi şi servitori, ce zac

aici şi pretutindeni ortodocşi creştini, şi a servilor lui

Dumnezeu ce acum se pomenesc (le zice numele); şi pentru

ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi fără de voie.

Ca Domnul Dumnezeu, să aşeze sufletele şi numele lor în

cartea vieţii, în sânurile lui Avraam, în latura viilor în

Împărăţia Cerurilor şi în raiul de desfătare, unde toţi drepţii

repausează.

Mila lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor şi lăsarea

păcatelor lor, la Hristos Împăratul Cel nemuritor şi

Dumnezeul nostru să le cerem.

Diaconul sau Preotul: Domnului să ne rugăm. Corul: Doamne

miluieşte (de 40 de ori), şi Preotul în taină citeşte aceasta

rugăciune:

Dumnezeul duhurilor şi a tot trupului, Carele ai călcat

moartea şi pre diavolul l-ai surpat, şi ai dăruit viaţă lumii

Tale; Însuţi, Doamne, repausează şi sufletele adormiţilor

servilor Tăi (le zice numele, nu însă toate, de sunt multe) în

loc luminos, în loc de verdeaţă, în loc de repaus, de unde a

fugit toată durerea, întristarea şi supărarea; ca un Bun şi

Iubitor de oameni Dumnezeu iartă-le lor tot păcatul ce s-a

făcut de ei cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul; că nu

este om carele să vieţuiască şi să nu păcătuiască; că numai

Tu eşti fără de păcat; dreptatea Ta dreptate în veac şi

cuvântul Tău adevărul.

Că Tu eşti învierea, viaţa şi repaosul adormiţilor servilor

Tăi (le zice numele), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie

mărire înălţăm, împreună şi Tatălui Celui fără de început, şi

Preasfântului, Bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum

şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Preotul: Mărire Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră,

mărire Ţie.

Corul: Mărire şi acum, Doamne miluieşte, (de trei ori),

Binecuvintează:

Preotul:

Cela ce a înviat din morţi, Hristos adevăratul Dumnezeul

nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, şi ale

Sfinţilor, măriţilor şi a tot lăudaţilor Apostoli, ale

preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri,

şi ale tuturor Sfinţilor; sufletele servilor Săi celor mutaţi de

la noi, în corturile Drepţilor să le aşeze, în sânurile lui

Avraam să le repauzeze, cu drepţii să le numere, şi pre noi

să ne miluiască ca un Bun şi de oameni Iubitor.

Preotul:

Veşnica pomenire, vrednicilor de fericire şi pururea

pomeniţilor, părinţilor şi fraţilor noştri, (de trei ori).

Dumnezeu să-i fericească şi să-i repauseze pre dânşii, şi

pre noi să ne miluiască ca un Bun şi de oameni Iubitor.

Întru fericita adormire, veşnic repaus dă, Doamne,

adormiţilor şi pururea pomeniţilor ctitorilor sfântului

locaşului acestuia, părinţilor şi fraţilor noştri, ce zac aici şi

pretutindeni ortodocşilor creştini, şi le fă lor veşnica

pomenire.

Coriştii cântă: Veşnica pomenire, pre glasul al 3-lea, (de trei

ori). Iar Eclesiarhul luând sfeşnicul, cădelniţa şi epitrahilul de la

Preot, le duce la locul lor, şi Preotul stând înaintea uşilor zice:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne

Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pre noi,

Amin.

RUGĂCIUNEA

ce se citeşte de arhiereu sau duhovnic pentru iertarea

tuturor păcatelor, a tot jurământul şi blestemul

Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Fiule şi

Cuvinte al lui Dumnezeu, Păstorule şi mielule, Carele ai

ridicat păcatul lumii şi ai iertat datoria celor doi datornici, şi

femeii celei păcătoase i-ai dat iertare păcatelor ei; cela ce ai

dăruit vindecare paraliticului împreună şi iertare păcatelor

lui; Însuţi Stăpâne, uşurează, lasă, iartă păcatele şi

nelegiuirile şi greşalele cele de voie şi fără de voie, cele din

ştiinţă şi cele din neştiinţă, cele cu călcare de poruncă şi

neascultare, care s-au făcut de robii Tăi (N); şi câte, ca nişte

oameni purtători de trup şi vieţuitori în lume au alunecat de

au greşit, cu fapta ori cu cuvântul, cu gândul, cu ştiinţă sau

cu neştiinţă, noaptea ori ziua; sau au luat blestem şi

afurisanie de la Arhiereu, sau de la Preot, sau însuşi pre sine

s-au blestemat, sau cu jurământ pre numele lui Dumnezeu sau

jurat şi l-au călcat; sau din mânia cea fără de socoteală

pre vreunul din creştini au afurisit sau au blestemat; sau

nebuneşte au vorbit, sau au osândit sau au clevetit, sau

vorbe spurcate au vorbit, sau au pizmuit sau au minţit, şi au

ţinut minte răul, sau cu mânie s-au pornit, sau s-au mândrit

şi au viclenit, sau camătă au luat, sau s-au trândăvit, sau în

deşert s-au mărit şi în iubirea de argint au căzut, sau s-au

îmbătat, sau au alergat la fermecătoare, la vrăjitoare şi

descântătoare şi la alţii asemenea; sau în desfrânări au

căzut, sau alte răutăţi au făcut; sau au scuipat, sau au lovit,

sau au răpit, sau au furat, sau fără milă şi cu scumpete au

îngreuiat pre cineva, sau n-au miluit pre săraci şi nu le-au

făcut bine după puterea lor; sau cu gândul au defăimat şi au

pârât, sau strâmbătate au făcut şi pre fratele lor l-au

întristat, l-au urât şi l-au amărât; sau stând la rugăciune şi la

cântare, mintea lor s-a abătut la viclenii şi la deşertăciuni

lumeşti; sau s-au făcut robi pântecelui şi de frumuseţe

străină şi-au rănit inima, sau au vorbit semeţ şi necuviincios,

sau nebuneşte au râs de păcatul fraţilor lor şi i-au osândit,

iar păcatele şi nelegiuirile lor nu le-au socotit, sau nu s-au

îngrijit de rugăciune, şi poruncile duhovnicilor n-au păzit,

sau s-au lenevit şi răbdare n-au avut, sau cu îndrăzneală

crezându-se a fi înţelepţi, deşertăciuni au grăit; sau altceva

rău au făcut. Pentru toate cestea şi altele asemene acestora,

ştiute şi neştiute, câte ca nişte oameni au greşit robii Tăi

aceştia, fraţii noştri, Iubitorule de oameni Doamne,

miluieşte-i şi le iartă lor toate. Aşa Stăpâne Doamne

Dumnezeul nostru, ascultă-ne pre noi care ne rugăm

bunătăţii Tale pentru robii Tăi aceştia, fraţii noştri, şi iartă

ca unul Carele nu ţii minte răul, toate greşalele şi

fărădelegile pre care ca nişte oameni le-au făcut sau le-au

gândit. Că ei singuri nevrednicii şi păcătoşii mărturisesc

acum înaintea împărăţiei Tale, că acestea şi mai mari decât

acestea au făcut. Dar, după mila Ta, ascultă-mă pre mine

servul Tău, şi scapă-i pre dânşii de muncile cele veşnice; fă-i

moştenitori veşnicelor Tale bunătăţi, împreună cu cei ce din

veac Ţi-au bineplăcut Ţie, şi învredniceşte-i fără osândă a se

împărtăşi cu înfricoşatele şi nemuritoarele Tale Taine. Că Tu

ai zis, Stăpâne, câte veţi lega pre pământ vor fi legate şi în

ceruri, şi câte veţi dezlega pre pământ, vor fi dezlegate şi în

ceruri. Căci numai Tu singur eşti fără de păcat şi puternic a

ierta păcatele, şi Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi

închinăciunea, împreună şi Părintelui Tău celui fără început,

şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh,

acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.