martedì 14 ottobre 2014

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi (2)

Tropar Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Tropar Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, glasul al 4-lea:

Viaţă pustnicească şi fără gâlceava iubind şi în urma lui Hristos, Mirelui tău, cu dragoste alergând şi jugul cel bun al Aceluia în tinereţile tale luând, cu semnul Crucii bărbăteşte întrarmându-te, împotriva vrăjmaşilor celor de gând şi cu luptele pustniceşti, cu postul, cu rugăciunile şi cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednică de laudă, Sfântă Preacuvioasă Parascheva; şi acum, în Cămările Cereşti stând înaintea lui Hristos, împreună cu înţeleptele fecioare, roagă-L pentru noi, cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat...

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dănţuind, maică, în ceruri şi stând pururea înaintea lui Hristos Mirelui tău, cu îngerii şi cu proorocii, cu Apostolii şi cu cuvioasele femei; roagă-L pentru noi.

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Postul iubind şi cinstita smerenie fecioară, pe Dumnezeu cel adevărat ai veselit; Aceluia neîncetat roagă-te pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Glasul lui Hristos Cel de bucurie ţi-a venit pe pământ când făceai rugăciune, maică cinstită şi de bucurie te-ai umplut; pe Acesta cu cântări roagă-L pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cetele îngereşti şi omeneşti, Fecioară, te laudă neîncetat pe tine care nu ştii de mire; că pe Ziditorul lor, ca pe un Prunc, pe mâinile tale L-ai purtat.

Catavasie:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cere, Sfântă Parascheva, mireasa lui Hristos cea mărită, să se dea iertare de greşeli celor ce te laudă pe tine cu credinţă.

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugind te-ai îndepărtat şi te-ai sălăşluit în pustie şi în munţi pururea şi în peşteri, spre plăcere făcând lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflat-ai pe Care L-ai iubit din suflet, Preacinstită Parascheva, ca o vistierie ascunsă în largul pustiei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine noi toţi te-am agonisit Scăpare şi Zid al nostru creştinesc şi pe tine te mărim neîncetat, Maică Nenuntită.

Catavasie:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvorul cel viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărăşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina...

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Oglindă neîntinată şi sfântă cu gândul te-ai făcut strălucind pururea, ca un luminător în mijlocul pustnicilor, mărită.

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflându-te în goliciune trupească, cu pălire de soare te-ai ars pentru dragostea Mirelui tău şi ai suferit răceala gerului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu priveghere de toată noaptea, cu neîncetate rugăciuni şi suspine ţi-ai veştejit pornirile trupului, preafericită maică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Hristos pe Care L-ai născut Preacurată Fecioară roagă-L să dăruiască robilor tăi iertare de greşeli.

Catavasie:

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a. Irmos: Mânecând, strigăm către Tine...

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cele potrivnice zilei şi lumii ştiindu-le, n-ai voit a face pofta diavolului, celui izvoditor de pofte.

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Socotea vrăjmaşul că va birui dragostea ta şi curăţia, dar de batjocură a rămas cu uneltirile sale cel preaviclean.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îngropat-au trupul tău ca pe un nestricăcios; că tu, ca şi cum ai fi fost fără de trup, ai vieţuit, mireasă a lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară după naştere, de Dumnezeu Născătoare, te lăudăm pe tine; că ai născut lumii cu Trup pe Dumnezeu.

Catavasie:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Valurile lumeşti le-ai călcat şi stai înaintea Ziditorului lumii, zburând, Maică, prin post şi rugăciuni, ca şi cu aripi împodobite cu aur, de Dumnezeu fericită.

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru viaţa ta cea plăcută lui Dumnezeu, Preacinstită, ca un dar sfinţit te-ai dat moştenirii tale, Sfântă Parascheva, venind la apus, ceea ce eşti preamărită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţă fără prihană din tinereţe iubind şi voind a întrece cetele cele nevăzute, tăinuită fiind pe pământ, cuvioasă spre minune ai fost, arătându-te Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă-te, de Dumnezeu Născătoare Curată, să scăpăm de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale şi să dobândim Dumnezeiasca strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Care negrăit S-a Întrupat din tine.

Catavasie:

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat şi dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evrei..

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apus-ai ca soarele, cuvioasă maică şi luminezi cu minunile pe cei ce cântă cu fierbinte credinţă şi dragoste: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umplutu-s-au toate laturile de bună mireasma ta întru aflarea moaştelor tale; cărora porunceşti, cuvioasă, a cânta cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Află-te, maică, şchiopilor îndreptare, că cel ce era bolnav de picior, sărind, a strigat fără tăcere: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată, tu, Fecioară, Aceea pe care te-a proorocit cu Duhul Sfânt marele Isaia, în pântece pe Dumnezeu zămislind, L-ai născut şi Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Catavasie:

N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Ceresc...

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu mintea, râvnind vieţii îngereşti, trupul ţi-ai dat postului şi rugăciunii, cuvioasă şi înviezi în veci.

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preafericită între femei te-ai arătat, Fericită Parascheva, cântând Făcătorului: pe Tine Te preaînălţăm în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Slăbănogului, ce a fost întru mulţi ani, tămăduire neputinţei i-a dat, preacinstită. Pentru aceasta pe tine te-a lăudat, cuvioasă, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una care eşti mai Înaltă decât toate făpturile de Dumnezeu Născătoare, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeului nostru, să ne mântuim de toate chinurile, noi, cei ce te cinstim pe tine cu adevărată dragoste.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită; pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu înceta a ruga pe Hristos, maică cuvioasă, să ne scape din nevoi pe noi, slugile tale, care din suflet te lăudăm pe tine.

Stih: Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumuseţea fecioarelor te-ai arătat, cuvioasă, că vieţii îngereşti ai râvnit; deci nu înceta a te ruga pentru cei ce te cinstesc pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Unitu-te-ai cu cetele celor fără de trupuri şi stai înaintea Stăpânului bucurându-te cu fecioarele cele înţelepte; Acestuia acum roagă-te pentru lume.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De bucurie şi de veselie umple-mă, Fecioară, ca Una care ai primit Pricina bucuriei; că tu ai izvorât tuturor bucuria.

Catavasie:

Tot neamul omenese să salte cu Duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind Sfânta Prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Arătatu-te-ai, Cuvioasă Parascheva, Bisericii, ca alt soare, luminând-o pe ea cu fulgerele minunilor tale şi luminând pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Bucură-te, lauda pustnicilor şi podoaba fecioarelor!



Nessun commento:

Posta un commento