Sfântul Mucenic Silvan era din Gaza, bărbat blând, întreg cu credința, preot al bisericii din Gaza, bătrân cu vârsta; care stând drept înaintea poporului chesarenilor, a fost bătut cu amar și i s-au strujit coastele.
Apoi a fost osândit să muncească la băile de aramă din Zoora; și de acolo fiind scăpat de credincioși, s-a învrednicit a fi făcut episcop. Și ajungând la adânci bătrâneți și în neputință, căci era slăbit de boală, i s-a tăiat capul de către închinătorii la idoli.
Nessun commento:
Posta un commento