giovedì 22 novembre 2018

Intre mărturisire şi prigoană

,
PĂRINTELE EFTIMIE DE LA HUTA

Intre mărturisire şi prigoană

* articole de colecţie *
4
www.mirem.ro
www.dorubrudascu.blogspot.com
www.rostonline.org/blog/claudiu
www.oiftime.googlepages.com
www.bogdanstanciu.eu
ISBN 978-973-1825-16-8
© Editura VICOVIA
Bacău
2008
5
CUPRINS
Despre noua răstignire a ortodocşilor „învechiţi” X
Ierom. Visarion Moldoveanu / p.7
Bătălia pentru Schitul Huta X Carol Harsan / p.13
Cu cărţile pe faţă X Bogdan I. Stanciu / p.21
Am şi eu dreptul să gândesc? X Fabian Seiche / p.31
P.S. Sofronie începe vânatoarea de antiecumenişti X
Claudiu Târziu / p.37
Nu este corectă decizia Preasfinţiilor Voastre!/ p.41
Jocuri de culise X Cristian Marc / p.45
„Ochiul dracului” a dezbinat clericii bihoreni X
Alex Muscaliu / p.49
Despre prigonirea părintelui Eftimie Mitra
sau despre deturnarea iubirii X Oana Iftime / p.57
Dezamăgire cruntă la Oradea X Dan Ciachir / p.67
Noi schimbări în eparhia Oradiei X Mircea Gavra / p.71
Ecumenismul, între bunul simţ şi compromis X
Nicolae Artene / p.75
6

Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de
pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi
ucenicii Săi. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc,
pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo.
Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei,
a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. Iar Iisus,
ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a
zis: Pe cine căutaţi? Răspuns-au Lui: Pe Iisus
Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul
era şi el cu ei.
(Ioan 18.1-5)

7
DESPRE NOUA RĂSTIGNIRE A
ORTODOCŞILOR „ÎNVECHIŢI”
Ierom. Visarion Moldoveanu
ă îndemn să cercetaţi aceste scrieri cu
duhovnicească înţelegere, cu acea vedere ce
străbate dincolo de cuvinte, la fapte, cu acea
căutare ce trece dincolo de straie sau funcţii, la
om. Cântărirea oricărui lucru de la „rădăcină” şi până la „roadă”,
după spusele lui Hristos, este garanţia neînşelării acolo unde
miezul putred stă tăinuit în spatele cuvintelor „bune” şi
gesturilor „frumoase”.
Rostul acestei cărţi nu este acela de a zămisli gânduri de
judecată şi osândă, ci de a învăţa cum să biruim înşelătoarele
forme ale păcatului, cum să-L cunoaştem şi să-L mărturisim pe
adevăratul Hristos, cum să ne dezmorţim şi să deprindem o
8
atitudine cu adevărat creştină când în jurul nostru domneşte
indiferenţa, trădarea şi apostazia. Nu polemica jurnalistică
trebuie să triumfe, nu persoana părintelui Eftimie trebuie văzută
aici în prim-plan, ci chemarea creştinului din noi, care, mai
devreme sau mai târziu, va fi pus să se lepede sau să mărturisească
- în faţa unor împrejurări asemănătoare - adevărul întru Hristos.
Trăim într-o eră îngenuncheată de democraţie şi progres, în
care Hristos se transformă şi Creştinismul se liberalizează
urmând îndeaproape patimile omului acestei lumi. Răsar creştini
răpiţi de „virtuţile” pluralismului, atraşi de unionismul religios şi
binele umanist. Se ridică legiuni de „noi ortodocşi” ce recunosc
eresul drept ortodoxie şi ridică luptă fraţilor care se
„îndărătnicesc” să trăiască în „vechime”. Cele ale lui Hristos
trebuie să se emancipeze, să evolueze, să se integreze, altminteri
sunt renegate, condamnate la non-existenţă, nerecunoscute drept
valori, adevăruri sau norme.
Dacă astăzi ar spune cineva răspicat lumii că adevăratul
creştinism nu este al oamenilor ci al Bisericii celei Una, că
adevărata credinţă nu este cea a ecumeniştilor ci a Apostolilor, că
binele şi dreptatea în Creştinism se judecă nu după frumuseţe,
mărime sau strălucire, ci după cele ale adevărului, ale Sfintelor
Canoane şi Predaniei Sfinţilor Părinţi – va fi batjocorit şi
nesocotit de către toţi.
Dacă cineva ar face auzit glasul Sfinţilor şi Canoanele Bisericii
atunci când nechibzuiţii preoţi şi arhierei ortodocşi se roagă,
slujesc, sau liturghisesc împreună cu catolicii, uniaţii, monofiziţii
sau protestanţii – atunci lumea va sări să verse sânge.
Însă lumea şi cei ai lumii au uitat cine este Hristosul
Apostolilor, Hristosul Mucenicilor, Hristosul Evangheliei
Sfinţilor, Cel care «făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi
afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a
răsturnat mesele» (Ioan 2.15).
Vai, câtă barbarie, ce necioplit - ar striga Mântuitorului astăzi
lumea. Cum, pentru o regulă învechită, să dai afară nişte oameni ce
9
nu făceau nimic rău... Cum să loveşti – auzi, cu biciul – nişte
sărmani negustori ce făceau mai practic şi mai uşor serviciul
templului... Cum să provoci atâta zarvă, sminteală şi tulburare
oamenilor ce se rugau în tihnă şi cu evlavie pentru „dreptatea şi
pacea” lumii, pentru „unitate în diversitate”... O, vai, nu e bine şi
deloc frumos...
Cu adevărat, ortodocşii progresişti, de şcoală nouă, cei
osârdnici în a schimba Creştinismul după chipul lumii de astăzi,
au împlinit cu prisosinţă cuvintele Mântuitorului: «Râvna casei
Tale mă mistuie» (Ioan 2.17).
Acesta este, fraţilor, chipul ortodocşilor ecumenişti care Îl
răstignesc a doua oară pe Hristos crezând că fac un bine,
nesocotindu-I poruncile şi Legea. Blestemata dorinţă „de bine” se
arată iarăşi a fi chipul prin care şarpele muşcă din inima omului
idolatru al acestei lumi.
Însă binele mincinos şi adevărul prefăcut nu vor reuşi decât să
scoată la lumină adevăraţii mărturisitori şi vrednicii iubitori de
Hristos, singurii care vor sta neîmpăcaţi şi hotărâţi împotriva
falselor creştinisme, biserici şi religii ale acestei lumi.
Dincolo de scena „întâmplărilor” arătate aici, vom vedea cum
duhul unionismului universal mână sufletele sărmanilor
„credincioşi” la a ridica o nouă ortodoxie şubredă şi laşă,
spălăcită şi nemântuitoare, în care politica şi „diplomaţia”
hotărăsc creştinismul în care vrând-nevrând trebuie să ne
„integrăm”.
Atâta timp cât Ortodoxia cea veche înseamnă jertfă, răstignire,
unire cu Biserica cea Una, răzvrătire împotriva păcatului şi
neîmpăcare cu duhul acestei lumi, iar Ortodoxia cea nouă
înseamnă schimbarea rânduielilor, înnoirea învăţăturilor de
credinţă, transformarea Creştinismului în creştinisme şi a
Bisericii în biserici, nemărturisirea adevărului, împăcarea cu
apostazia şi apostaţii acestui veac -, cu uşurinţă vom putea
deosebi adevărul de minciună, lumina de întuneric, calea strâmtă
10
către Împărăţia Cerurilor de drumul universal şi
„nediscriminatoriu” către iad.
Ca să învieze, Hristos a murit răstignit de mâna celor care Îl
aşteptau să I se închine. Ca să fie răstignit, Hristos a fost trădat de
cel care ar fi trebuit să-L propovăduiască lumii. Dacă Adevărul a
stat întemniţat în numele „dreptăţii”, dacă umaniştii au ucis pe
Fiul Omului şi Creatorul a fost scuipat şi pălmuit de făptură,
înseamnă că Ortodoxia - în creştinismul său - este cea mai de preţ
„nebunie” şi „rebeliune”, este de fapt răsturnarea „normalităţii”
şi „virtuţilor” acestei lumi.
Şi dacă în vremurile noastre „un preot atipic, cu mâinile băşicate
de coada toporului, cu şubă flocoasă şi bocancii mustind de noroi, asta
pentru că în capul văii Finişului, unde vieţuiesc călugării schitului
Huta, nu este nici încălzire centrală, nici curent electric” - după cum
redutabilul jurnalist Dan Simai descria într-un recent articol
figura părintelui Eftimie – a ajuns să fie declarat „teroristul
ortodoxiei”, inamicul public numărul unu al „creştinismului
oficial”, credem că lumea ne pune iarăşi în faţa unei dovezi de
„nebunie” şi „rebeliune” pentru Hristos.
Ispitele Părintelui de la Huta sunt de fapt ispitele noastre, cu
care alegem să ne luăm sau nu la trântă, ispitiri care arată doar
vârful ascuţit al unui aisberg ecumenist care caută să scufunde în
adâncurile pierzaniei corabia şi corăbierii Bisericii.
A sosit în sfârşit vremea cernerii, a unor noi prigoniri şi
viclene defăimări ale adevăraţilor ortodocşi, venite din partea
„fraţilor” care au trădat demult adevărul şi iubirea dreptei
credinţe întru Hristos Cel Răstignit şi Înviat. X
11
© BIHOREANUL – săptămânal de Oradea
12

Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi
despre învăţătura Lui. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe
faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în
templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în
ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au
auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu. Şi
zicând El acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, I-a
dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu
arhiereului? Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău,
dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă
baţi? Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul.
(Ioan 18.19-24)

13
BĂTĂLIA PENTRU
SCHITUL HUTA
Carol Harsan
Părintele Eftimie Mitra, stareţul Schitului Huta, a
obţinut în 1991 dreptul de proprietate asupra
poienii „Topliţa”, atestat de extrasele recente din
Cartea Funciară din anii 2003 şi 2004. Proprietatea
vieţuitorilor ortodocşi a fost atacată prin pretenţie de către
Protopopiatul Greco-Catolic Beiuş, care a cerut anularea actelor
de proprietate. Procesul se află pe rolul Curţii de Apel Oradea.
La Schitul Huta – situat în pustietate, la 19 km de Beiuş –
trăiesc după rânduielile ortodoxe doi vieţuitori, ieromonahul
Eftimie Mitra, cu rol de stareţ şi ieromonahul Visarion Tudorici.
Schitul deţine 3,8 hectare de poiană mărginită de pădure, în
timp ce întregul munte şi masivul Codrii Moma, în suprafaţă
totală de peste 5.000 de hectare, sunt proprietate a Episcopiei
Greco-Catolice de Oradea. Cei doi călugări duc de câţiva ani o
14
luptă juridică, cu speranţa ca vor salva mica lor enclavă ortodoxă.
Schitul subzistă din donaţii, iar la lucrările de reparaţii şi de
construire de anexe participă gratuit oameni din satele din jur,
români, maghiari, reformaţi şi baptişti, fără discriminări.
Vasile Bota, vicarul ortodox al Episcopiei Oradea, este la
curent cu situaţia de la Huta: „Îl sprijinim pe ieromonahul Eftimie
Mitra cu tot ce are nevoie, inclusiv asistenţă juridică gratuită, în
persoana avocatului Augustin Man. Părintele Eftimie şi părintele
Visarion sunt oameni de mare calitate spirituală şi cu mare putere de
sacrificiu”.
Stâna de Vale,
caz tipic pentru strategia greco-catolică
Mecanismul de presiune asupra micii comunităţi ortodoxe a
fost experimentat de către juriştii angajaţi de „uniţi” în ultimii
ani pentru retrocedarea pădurilor din zona Stâna de Vale.
Episcopia Greco-Catolică de Oradea a obţinut aici un total de
2.704,65 de hectare de teren şi pădure, dar, prin diferite
mecanisme, i s-au retrocedat terenurile revendicate chiar în
mijlocul staţiunii Stâna de Vale, şi nu pe amplasamentele iniţiale,
exterioare acesteia.
Principalul perdant al retrocedărilor terenurilor din Stâna de
Vale este Consiliul Local al comunei Budureasa. În consecinţă,
sunt pe rol mai multe procese, legate de terenurile staţiunii Stâna
de Vale, dar şi de alte locaţii din apropiere, cu câteva mii de
hectare revendicate de către greco-catolici.
Din terenurile recuperate, pentru care a primit deja titluri de
proprietate, protopopiatul greco-catolic a găsit de cuviinţă să-şi
răsplătească „fidelii” prin vânzarea de terenuri la sume modice.
Printre cei care au avut, astfel, şansa să devină proprietari la
Stâna de Vale se numără Teodor Cadar (avocatul „uniţilor” în
procesele de retrocedare, 11 hectare), Ioan Mada (protopop greco15
catolic), Horia-Traian Ungur (fiul judecătorului Horea Ungur,
cel care, coincidenţă sau nu, a dat sentinţele favorabile
retrocedării), Bandi Pista Narcis Fekete (patron la „Jurnalul de
dimineaţă” Oradea, ziar ce a publicat multe articole favorabile
greco-catolicilor), Vile Beverly Hills SRL Arad (firma lui Bandi
Fekete, principalul constructor de vile în Stâna de Vale), Dan
Călin Bologan (director al Băncii Italo-Române Oradea), George
Dragoş (inginer cadastral, piesa-cheie în mecanismul
retrocedărilor), Teodor Traian Maghiar (ex-rector la
Universitatea Oradea, membru PSD în Consiliul Judeţean
Bihor), Teodor Leuca Teodor (prorector Universitatea Oradea),
Eva Budău (funcţionară la Cadastru, alt personaj-cheie în
mecanismul retrocedărilor). „Donarea” s-a făcut legal în fiecare
caz, prin contracte de vânzare-cumpărare.
Izvorul Minunilor, obiect de negociere
Imediat după vânzare, terenurile extravilane „donate” au
primit statut de „intravilan”, motiv pentru care şi preţul lor a
crescut, semnificativ, până la 75 de euro metrul pătrat.
Nu a fost uitat nici şeful Inspectoratului de Construcţii Bihor,
Mihai Chindlea, cel de care depinde eliberarea autorizaţiilor de
construcţii pentru vile, imediat după retrocedarea zonei
împădurite din jurul staţiunii Stâna de Vale -Izvorul Minunilor,
zona declarată monument al naturii. Chiar Izvorul Minunilor –
cel care a devenit marca fraţilor Ioan şi Viorel Micula pentru ape
plate şi minerale – se află, potrivit actelor de retrocedare, pe
pământ greco-catolic. Fraţii Micula au, deocamdată, relaţii
amiabile cu greco-catolicii, fiindcă negociază soarta a câteva sute
de hectare.
Contestatarii retrocedărilor şi ai împroprietăririlor prin
vânzare-cumpărare – între care părintele Eftimie, stareţul de la
Huta, dar şi mai mulţi consilieri locali de la Budureasa – au
16
scotocit prin arhive şi descoperit faptul că mai bine de jumătate
din terenurile retrocedate acum Bisericii Române Unite cu Roma
au fost expropriate în anii 1928-1931, iar statul roman a plătit
despăgubiri la acea dată. În aceste condiţii sunt de anticipat alte
procese, cu efecte profitabile pentru unii, dar perdante pentru
imaginea României. Redacţia „România liberă” a intrat în
posesia documentaţiei de expropriere şi despăgubire.
Biografia unui traseist clerical
Omul folosit în presiunea asupra vieţuitorilor Schitului Huta
este Dumitru Sălăjan, fost preot ortodox, caterisit pentru
apostazie (trădarea credinţei) de către BOR după trecerea la
greco-catolici, cu enoriaşi cu tot, înaintea Paştelui din 2006.
Motivul apostazierii a fost acela că „a profitat de neînţelegerile dintre
săteni şi, în loc să le amorseze, le-a amplificat, generând un scandal în
toată regula, trecând la catolicism”. Cum a semnat pactul cu
„uniţii”, Sălăjan a şi fost numit inspector peste pădurile şi
domeniile recent redobândite de greco-catolicii din Bihor.
Fostul preot ortodox a convins 358 de consăteni din satul
Valea de Jos, comuna Budureasa, să îl urmeze, spunându-le că
„schimbă doar stăpânul, nu şi biserica”. Naivi, oamenii l-au
urmat şi au ţinut şi clădirea bisericii pentru ei. Într-un dialog cu
părintele Eftimie, în urmă cu câteva luni în plin proces de
persuadare, Sălăjan îi spunea, sigur pe sine: „Bă, şi la musulmani
dacă aş trece, oamenii ăştia ar veni după mine. Numai că musulmanii
n-au păduri…”
De peste zece ani, contestatarii preotului Sălăjan (Miron Jurcă,
Aurel Bota, Mircea Berce etc., consilieri eparhiali, dar şi Ionel
Nicoraş, consilier local) au văzut cum numărul chitanţelor pentru
servicii religioase este mult mai mic decât serviciile in sine. L-au
acuzat de vânzarea a circa 80 de icoane vechi şi candelabre în
Germania, dar şi de alte acţiuni neortodoxe.
17
„Eşti naiv, nu vezi că Dumnezeu e doar în predici? Restul se
rezumă numai la bani”
Devenit inspector silvic la greco-catolici, Sălăjan a pus
„tunurile” pe stareţul Eftimie: „Hai şi tu la noi, te fac administrator
pe tot ce vezi aici. Trebuie sa dispară CF-urile (Cărţile Funciare,
n.ed.), care ne încurcă, după care primeşti o maşină ca lumea. Tu eşti
naiv, nu vezi că Dumnezeu e doar în predici? Restul se rezumă numai
la bani…”
După ce a cerut prin justiţie o ordonanţă de interdicţie de
tăiere a brazilor din teritoriul schitului, până la definitivarea
proceselor pe rol, părintele Eftimie a fost atenţionat de Sălăjan:
„Eu sunt plin de relaţii şi-o să te pun la punct!”.
În alte medii, proaspăt-unitul pozează în victimă, cu imaginea
clasică de „noi, greco-catolicii, mereu persecutaţi, trebuie să primim ce
e al nostru” (presa locală, 2005-2006). Sursele noastre l-au
identificat pe Sălăjan ca „inspector pe domeniul forestier şi
cadastru” al proprietăţilor greco-catolice, funcţie înregistrată la
secretariatul Episcopiei.
Dumitru Sălăjan:
„Nu există nici un conflict cu schitul Huta”
Contactat de noi, Dumitru Sălăjan a evitat orice confirmare a
implicării sale în istoriile relatate anterior: „Nu există nici un
conflict cu schitul Huta, noi am cerut ca, o dată pe an, Prea Sfinţitul
nostru (episcopul Virgil Bercea, n.ed.) să slujească acolo, dar anul
trecut, în octombrie, când ne-am dus, am fost refuzaţi de părintele
Eftimie. În rest, am căzut la pace, deşi terenul lor e intabulat abuziv,
totul e pe noi, avem acte. Eu sunt preot paroh, nu administrator silvic,
nu ştiu, nu cunosc, nu m-am ocupat de altceva. Nu vreau să vă vorbesc
eronat”.
18
PS Virgil Bercea: „Am certitudinea că diferendul se va
rezolva”
Episcopul Greco-catolic de Oradea, PS Virgil Bercea, s-a
dovedit a fi extrem de rezervat în comentariile pe marginea
diferendului cu schitul Huta: „Ştiu despre ce este vorba, l-am chemat
pe părintele Eftimie să stăm de vorbă şi am certitudinea că tot
diferendul se va rezolva, cu siguranţă, în folosul amândurora. Cât
despre părintele Sălăjan, da, e preot la noi, dar se ocupă şi cu treburi
administrative…”.
Informaţii contradictorii
Presa bihoreană a informat opinia publică despre încălcările
frecvente ale dreptului canonic: „Episcopul greco-catolic de Oradea,
Virgil Bercea, a înstrăinat în folos propriu o parte din averea
Episcopiei, sute de hectare de teren din Oradea, Salonta, Vadu Crişului
şi opt case din Beiuş. […] Episcopia Greco-Catolică de Oradea, recent
înălţată la rang de Arhiepiscopie, e cea mai bogată din ţară”
(Informaţia de Vest, martie 2007).
În martie 2004, episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil
Bercea, îi scria lui Günter Verheugen, la Comisia Europeană din
Bruxelles:
„Au trecut 14 ani de la căderea comunismului. Am constatat că nu
există nici un interes din partea statului român pentru a rezolva
problema proprietăţilor bisericii noastre. Biserica noastră este în
continuare supusă presiunilor şi discriminărilor.
De la intimidări la violenţe şi acte de injustiţie, trăim în permanentă
presiune, împiedicaţi să redobândim ce este al nostru… Este greu de
imaginat ca, într-un stat de drept, hotărâri judecătoreşti în favoarea
noastră sunt ignorate, imposibil de aplicat şi, sistematic, cauzele
câştigate de noi sunt redeschise în procese în care suntem
defavorizaţi…”
19
Întâmplările din Bihor demonstrează ce diferenţă există între
declaraţiile - reclamaţii pentru străinătate şi realitatea din teren.
Trecutul se răzbună
O sursă care ne-a cerut să-i protejăm identitatea ne-a lămurit
delicata geneză a actualelor conflicte.
Episcopia Greco-Catolică de Oradea a devenit proprietar
cadastral în Budureasa prin exproprierea unor sate în 1882 şi prin
„donaţiuni fără acte” făcute de Împăratul Iosif al II-lea.
Dar statul Austro-Ungar dăduse averea respectivă numai în
uzul Bisericii Greco-catolice din Ardeal, nu şi ca proprietate.
După formarea României Mari, problema s-a acutizat, prin
semnarea în 1927 de către Vasile Goldiş a Concordatului cu
Vaticanul, la insistenţele Regelui care dorea o împăcare cu
Sfântul Scaun. Legea Cultelor din 1928 a creat cultului catolic o
situaţie privilegiată. În 1932, statul a fost înlăturat ca proprietar
pentru bunurile trecute în Cartea Funciară în nume catolic şi
greco-catolic.
Constatând aberaţiile rezultate, Onisifor Ghibu a determinat
declanşarea de procese pentru transcrierea dreptului de
proprietate asupra bunurilor de sub administraţia Romanocatolică,
pe seama statului român, procesele fiind câştigate.
Vaticanul, periclitat în posesie, a făcut presiuni asupra lui Carol
al II-lea, aflat în dificultate, iar acesta, prin Decretul 688/3 martie
1940, a anulat unele temeiuri legale ale proceselor pornite de
Ministerul Cultelor.
Statul comunist a denunţat Concordatul la 17 iulie 1948
(Decret 151), împărţind o parte din terenuri prin reforma agrară
şi trecând altă parte în patrimoniul statului. X
20

Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era
dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se
spurce, ci să mănânce Paştile. Deci Pilat a ieşit la ei,
afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia?
Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător,
nu ţi L-am fi dat ţie. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi
judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns:
Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni; Ca să se
împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese,
însemnând cu ce moarte avea să moară.
(Ioan 18.28-32)„
21
CU CĂRŢILE PE FAŢĂ
Bogdan I. Stanciu
i-a parvenit astăzi o scrisoare a Părintelui Eftimie
Mitra, stareţul de la Huta, schit situat la 19 km
de Beiuş. Nu mai este o noutate pentru nimeni
faptul că pentru imagine, la dialogurile
ecumenice la nivel înalt şi la slujbele comune dintre ortodocşi şi
catolici, totul revarsă de îmbrăţişări şi iubire. În viaţa reală însă,
se duce o luptă a retrocedărilor pentru păstrarea, de către unii şi
dobândirea, de către alţii, a pământurilor româneşti. Avocaţi
corupţi, şantaje, măsluiri, tot arsenalul este pus la bătaie pentru
câştigarea unui petec de pământ.
22
Deocamdată, marii perdanţi sunt nu numai ortodocşii, care nu
prea au avut cum să învârtă rotiţa politică, ci întreg poporul
român - ale cărui păduri şi terenuri au ajuns să fie date la
„export” prin trecerea în certificatele de proprietate ale Bisericii
greco-catolice ... adică pe numele Papei de la Roma.
Dacă pe la 1700 catolicismul „încreştina” pe ortodocşii
transilvăneni cu tunul, făcându-i robi pe pământ românesc, astăzi
legiuni de avocaţi corupţi restaurează cotropirea ţării într-un chip
mult mai „legal” şi mai „corect” decât armatele lui Bucov.
Ne-am aştepta ca după toate acestea, oficialii ortodocşi să
realizeze că „diplomaţia” creştină, întrunirile inter-religioase şi
sclifositele îmbrăţişări ecumeniste nu aduc altceva decât profit
pentru unii şi păcăleală pentru alţii.
Însă mărturia părintelui Eftimie ne răstoarnă cu totul
afirmaţia de mai sus – anume că mai-marii ortodocşi - cu
tezaurele Bisericii pierdute şi cu bisericile luate de „fraţii”
catolici -, nu numai că nu caută să păstreze ultimul lucru de preţ
– credinţa cea dreaptă – dar au ajuns să prigonească pe cei care
cutează să o apere.
Astfel, episcopul Sofronie al Oradiei afirmă cu seninătate că
monahii sunt antiecumenişti pentru că sunt inculţi şi analfabeţi
şi că Arsenie Papacioc şi Iustin Pârvu, unii din ultimii noştri
mari duhovnici, trebuiesc evitaţi pentru că „fac tulburări”. Tot
pentru că sunt antiecumenişti, evident. Cu alte cuvinte,
mântuirea e a celor cu diplome mai multe…
Dar să dăm curs scrisorii părintelui Eftimie.
Între ortodoxie şi diplomaţie
Miercuri, 31 octombrie 2007, la mănăstirea Sfânta Cruce din
Oradea a avut loc întrunirea ecumenică la nivel de dialog
interconfesional între ortodocşi şi greco-catolici.
Înainte de începerea conferinţei, episcopul greco-catolic unit
cu Roma a salutat preoţii prezenţi, iar maica Mina Bădilă, stareţa
23
Mănăstirii gazdă, a cerut binecuvântarea arhierească a acestuia,
după ce i-a sărutat mâna. Când episcopul unit a ajuns în dreptul
meu, l-am întrebat: „Cu ce gânduri aţi venit?”, acesta răspunzând
că a venit cu gânduri bune. Bineînţeles că gândurile lui bune ne
tulburau pe noi de ani de zile, şi anume PROCESELE. Întrebarea
mea a fost catalogată de către PS Sofronie ca „obrăznicie” la
adresa musafirului.
În introducere, s-a citit cererea Episcopiei Greco-Catolice de
Oradea de restituire a unor imobile (case parohiale, biserici etc.)
de către Biserica Ortodoxă. În timpul conferinţei, mi-am
manifestat nemulţumirea, vorbind cu un preot care stătea lângă
mine despre pretenţiile exagerate ale greco-catolicilor, dar mai
ales faţă de procesele pe rol. Fiind în rândul din faţă, cele rostite
s-au auzit până la masa Prea Sfinţitului Sofronie, motiv pentru
care am fost criticat de către ierarhul ortodox. Mi-am cerut scuze
pentru că am vorbit neîntrebat.
Şedinţa a decurs în linişte şi pace, la sfârşitul întrunirii
semnându-se, între cei doi episcopi, un document care nu a ajuns
şi la noi. Ceea ce ştim din presă este că cei doi episcopi şi-au
recunoscut reciproc „demnitatea eclesiastică”.
Marţi, 13 noiembrie 2007, în cadrul şedinţei preoţeşti de la
Beiuş, s-a discutat despre înnoire în biserică, iar PS Sofronie a
prezentat aspectul „pozitiv” al ecumenismului şi necesitatea
înfiinţării unor episcopii şi mitropolii ortodoxe peste Prut. Cu
acest prilej, PS Sofronie a amintit preoţilor prezenţi că, în timp ce
se afla la o întrunire interconfesională la Bruxelles, a fost felicitat
de organizatori pentru rezultatele ecumenice dintre ortodocşi şi
catolici, în urma conferinţei din 31 octombrie 2007 de la
mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea.
În a doua parte a şedinţei, PS Sofronie a povestit preoţilor
despre unii „răzvrătiţi” care nu se supun directivelor Sfântului
Sinod în ceea ce priveşte ecumenismul. În acest sens a pomenit
mănăstirea Petru-Vodă, pe care a prezentat-o ca „turbulentă”,
dând de înţeles preoţilor prezenţi că ar trebui să evite această
24
chinovie şi să nu mai caute cuvânt de folos din partea părintelui
Iustin Pârvu.
Unul dintre preoţii de faţă a afirmat: „Dar în România, peste
90% din călugări şi călugăriţe sunt împotriva ecumenismului”.
Răspunsul ierarhului a fost pe măsură: „Nu mă miră, deoarece
90% dintre monahii din România sunt analfabeţi şi inculţi”.
În continuare, PS Sofronie a vorbit despre necesitatea
pregătirii viitorilor monahi în şcolile teologice.1 Acelaşi preot a
mai spus că multe dintre cărţile care combat ecumenismul sunt
apărute cu binecuvântarea unor membri ai Sfântului Sinod, la
care PS Sofronie a zis: „Dacă aceşti ierarhi vor mai da binecuvântare
pentru astfel de cărţi, se vor trezi mutaţi de canon într-o mănăstire”.
În acel moment în sală s-a aşternut tăcerea. Mulţi dintre
preoţii de faţă se îngrijorau ca nu cumva acesta să fie începutul
unei noi dictaturi sub masca ascultării.
Atunci, m-am întrebat până unde merge ascultarea şi de unde
începe dictatura... Sfinţii Părinţi spun că ascultarea este până la
păcat. La final mi s-a dat cuvântul, dar nu am apucat să termin
nici măcar prima frază când mi s-a spus autoritar: „Tu să taci. Ştiu
ce duh te stăpâneşte. Vorbim după şedinţă între patru ochi. Tu ca şi
monah trebuie sa fii smerit, nu să mă contrazici pe mine. Eu sunt
episcop”.
În acest moment bănuiala că urmează o nouă dictatură s-a
întărit mai mult. Am încercat să cer doar dreptul de a mă
exprima, dar nu mi s-a dat voie. La sfârşitul şedinţei, PS Sofronie
m-a chemat în birou, unde am discutat într-un cadru mai
restrâns. Am fost avertizat din nou.
A doua zi m-am trezit cu hotărârea episcopului de demitere
din funcţia de egumen şi de a nu mai avea voie să slujesc şi să
predic în satele învecinate.
Cu toate că PS Sofronie spune că Sfinţii Părinţi sunt
ecumenişti, nu a demonstrat până acum aceasta. Şi o întrebare:
1 Din păcate, majoritatea acestor instituţii sunt afectate de erezia ecumenistă, scopul lor
fiind acela de a-i forma pe absolvenţi într-o gândire globalistă şi sincretistă.
25
Părintele Stăniloae este „incult”? Căci a spus limpede că
„ecumenismul este produsul masoneriei” …
Nu mă simt cu nimic vinovat în convingerile ortodoxe. Îmi
voi pierde funcţia, chilia sau straiele…, dar sufletul îl voi păstra
doar pentru Hristos. Nu sunt ecumenist!
*
Interviul părintelui Eftimie luat de Loredana Ionaş de la ziarul
local „Crişana”
Decizia de a vă elibera din funcţia de egumen al Schitului
Huta a stârnit numeroase controverse în rândul credincioşilor.
Pentru a lămuri suspiciunile ridicate de această problemă, vă
solicităm răspunsul la câteva întrebări:
1. Ce înseamnă studii teologice adecvate pentru funcţia de
egumen al Schitului Huta?
Aceasta este doar un pretext să mă schimbe. După noul
regulament monahal se cere monahilor să facă măcar seminarul
teologic (echivalentul unui liceu), iar egumenilor să aibă
facultate. Pe lângă faptul că acest regulament a apărut recent, eu
fiind investit încă din 2001 de către PS Ioan Mihălţan, nu încalc
deloc aceste prevederi, deoarece sunt absolvent din 1995 al
Facultăţii de Electrotehnică Oradea şi din acest an (2007, n.ed.)
student la Facultatea de Teologie Ortodoxă.
Însă, acum şase ani am dat un examen înainte de hirotonirea
ca preot. Am absolvit acel test înaintea PS Ioan Mihălţan,
răspunzând la mai multe întrebări din istoria Bisericii, din
Dogmatică şi Liturgică. Faptul că nu am încă o diplomă teologică
nu mă face vinovat de vreo greşeală dogmatică sau liturgică în
lucrarea preoţească de până acum. Sunt şi alţi egumeni sau cu
funcţii mai mari, asupra cărora nu s-au luat astfel de măsuri. De
ce tocmai mie şi de ce tocmai după ce m-am opus pe faţă ereziei
ecumeniste?
26
2. Ce studii aţi urmat şi absolvit în teologie?
În teologia Sfinţilor Părinţi am „absolvit” până acum zece ani
de ascultare necontenită în mănăstire. Vedeţi, motivele se leagă
de lipsa diplomelor şi nu explicit de afirmaţiile mele. Unora le e
frică de ceea ce spun şi de aceea îmi interzic să vorbesc. Dacă am
greşit teologic, să dovedească greşeala, dar să acuzi pe cineva că
nu are dreptate fiindcă nu are diplome ... este argumentul penibil
al celor ce se tem de adevăr.
PS Ioan mi-a sugerat în mai multe rânduri să fac facultatea,
dar am considerat că nu este nevoie, ţinând seama de vârsta
înaintată pentru a începe o facultate. Aveam atunci 31 de ani. Iam
spus PS Ioan că fac preoţia din convingere şi nu ca pe o
meserie, unde ai nevoie de o diplomă. Un alt motiv e cel al
atmosferei din şcolile teologice, dăunătoare rânduielii monahale.
Majoritatea profesorilor sunt ecumenişti. Astăzi, dacă nu eşti
ecumenist, sau măcar să te prefaci că eşti, nu poţi face „carieră” în
domeniu. I-am arătat PS Ioan temerile mele, a spus că mă
înţelege şi că este de acord cu mine.
3. Există alte criterii de eligibilitate acum faţă de 2001, pentru
a deveni părinte egumen?
Asta depinde şi de episcopul locului. Nu toţi episcopii ţin
seama de acest lucru. Spre exemplu, părintele Cleopa a fost stareţ
la mănăstirea Sihăstria şi la Slatina (o funcţie mai mare decât cea
de egumen) peste 30 de ani şi nimeni nu i-a cerut vreodată o
diplomă. Părintele Cleopa a avut doar două clase, dar în schimb a
avut dăruire faţă de biserică mai mult decât cei cu diplome şi
ranguri. Exemple ar fi multe, dar la ce folosesc.
Sfinţii Apostoli au avut diplome? Nu, ci credinţa cea dreaptă.
Cred că s-a înţeles ideea din cele prezentate mai sus.
Dacă sunt sau nu egumen, asta nu mă schimbă cu nimic.
Durerea mea este că nu mi se dă voie să predic şi să fac slujbe
prin sate dintr-un motiv pueril. În multe din parohiile din
împrejurimi am fost chemat de către preoţi şi credincioşi să
27
particip la diferite slujbe, în mod special unde sunt secte şi grecocatolici,
dar şi bolnavi sau oameni cu diferite probleme. În
predici încercam să propovăduiesc adevărata ortodoxie şi să-i
întăresc pe oameni în dreapta credinţă. Acum vor să mă izoleze
cât mai mult.
4. A existat vreo polemică între dvs. şi episcopie?
Niciodată. Totdeauna am făcut ascultare faţă de episcopii care
au fost până în prezent.
Părintele Iustin Pârvu, cel care m-a călugărit, când am venit în
Ardeal mi-a spus să-mi fac datoria de preot şi ascultare faţă de
mai marii mei. Aşa am făcut, ascultare din dragoste, nu din silă
sau din interes. I-am iubit pe toţi episcopii mei şi pe PS Ioan, şi
pe PS Petroniu, şi pe PS Sofronie. Îi iubesc ca pe părinţi
duhovniceşti. Aşa am fost învăţat la mănăstirea unde am fost
călugărit, să ascult şi să iubesc. Voi face în continuare ascultare
de PS Sofronie, aşa cum am făcut şi până acum, în limitele
canoanelor şi învăţăturilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.
Dacă mi se va cere să plec de la Huta voi pleca, dar sufletul nu-l
voi da nimănui. Toată averea mea stă într-o grămadă de cărţi şi
hainele călugăreşti.
5. Vă consideraţi victima unui grup de interese din interiorul
episcopiei?
Nu ştiu în ce măsură hotărârea luată a fost de la sine sau
influenţată. Cert este că pentru mine şi pentru credincioşii din
zonă a fost şi este o lovitură neaşteptată, nu atât funcţia din care
am fost schimbat, ci oprirea de a participa la slujbe şi a predica în
satele învecinate, precum şi interzicerea continuării
construcţiilor de la schit. Nu mă consider o victimă, căci mai
mult credincioşii au de suferit şi nu eu. Cu părintele protopop de
Beiuş am vorbit şi mi-a spus că nu are nici un amestec în toată
această treabă. De asemenea, nici cu consilierii sau alţi angajaţi ai
28
episcopiei nu am avut neînţelegeri, nu cred că ar avea de ce să fie
supăraţi pe mine.
*
Fragment din răspunsul
Ieromonahului Eftimie Mitra către
Prea Sfinţitul Sofronie Drincec
Prea Sfinţia Voastră
Am luat la cunoştinţă de demiterea mea din funcţia de egumen
la Schitul Huta, în care am fost investit de către PS Ioan
Mihălţan în anul 2001.
Deoarece când am fost tuns în monahism am făgăduit că voi
face ascultare de mai marii mei până la sfârşitul vieţii, vă asigur
că vă voi împlini în continuare această poruncă. Până în prezent
nu am ieşit niciodată din cuvântul Prea Sfinţiei Voastre şi nici
din al celor care au ocupat înainte scaunul episcopal al Oradiei.
Nu se cade să-mi menţionez meritele din perioada cât am ocupat
această funcţie, promiţându-Vă că în ceea ce îmi veţi porunci pe
viitor, mă voi supune, în măsura canoanelor şi învăţăturii
Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.
Dacă pentru a-mi putea mărturisi dreapta credinţă îmi veţi
cere să renunţ la funcţie, Vă promit că voi renunţa nu doar la
aceasta ci, dacă va trebui, şi la hainele de pe mine, la hrană sau
libertatea lumească, dar la sufletul meu nu voi renunţa nicicând.
În acest sens, Vă voi da exemplul ţăranilor din Ardeal care, în
timpul ocupaţiei austro-ungare, au spus într-un glas oficialităţilor
timpului: „Nu am decât un suflet şi acela îl păstrez pentru Dumnezeu
din Cer şi nici o putere lumească nu mi-l poate stăpâni”. Amin X
29
© Bogdan I. Stanciu
30

Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a
Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am
născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau
mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă
glasul Meu. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând
aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în
El nici o vină; Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă
eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele
iudeilor? Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci
pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.
(Ioan 18.37-40)

31
AM ŞI EU DREPTUL
SĂ GÂNDESC ?
Fabian Seiche
upă alegerea noului patriarh, lucrurile au luat o
direcţie ciudată. Îngrijorările care au fost înainte
de alegeri nu par a fi fără bază. Nu trebuie să
ascundem după deget faptul că în Sfântul Sinod
sunt două tabere opuse: una ecumenistă şi una tradiţionalistă.
Dacă privim dialogul interconfesional, am putea spune că
nimic nu este rău. A dialoga cu oamenii care au alte păreri, alte
convingeri, e un lucru bun, dacă scopul este adevărul şi numai
adevărul. Dar ecumenismul, în forma în care se manifestă, e un
pericol. Însă, adepţii acestui ecumenism din sânul ierarhiei
ortodoxe încearcă să-l impună în forţă membrilor BOR şi mă
D
32
refer în special la ierarhi care nu sunt încântaţi de direcţia pe care
o are acest ecumenism, la monahii şi preoţii care au alte puncte
de vedere vizavi de problema despre care discutăm.
Afirmaţiile unui ierarh ortodox, adept al ecumenismului, cum
că 90% din călugării care nu acceptă ecumenismul - mai exact nu
sunt de acord cu maniera în care se abordează problema - sunt
consideraţi „inculţi şi analfabeţi", este jignitoare. Această
atitudine infatuată exclude dialogul tocmai din interiorul
Bisericii, dreptul la un alt punct de vedere, la a-ţi expune
argumentele faţă de controversata teorie ecumenistă.
Vorbesc de un drept pe care nu mai poţi să-l exerciţi într-o ţară
democrată, într-o Uniune Europeană, unde dreptul la exprimare
este fundamental, cu atât mai mult în Biserică - întruparea
comuniunii şi a dragostei în Hristos. Ca o paranteză, potrivit
Sfântului Ignatie de Antiohia, colegiul prezbiterial reprezintă
colegiul apostolic, iar episcopul are continuitate apostolică nu ca
individ, ci împreună cu cercul preoţilor. Sau mai bine zis,
succesiunea apostolică se păstrează în comuniunea episcopului cu
toate treptele ierarhice şi cu comunitatea, după învăţătura acestui
sfânt părinte. De aceea episcopul ar trebui să ţină cont întâi de
părerile clericilor care se află în treptele inferioare, fie preoţi de
mir, fie preoţi monahi. Ierarhul Sofronie a mai afirmat că
episcopii care nu sunt de acord cu ecumenismul vor fi trimişi la
mănăstire şi înlocuiţi.
Ce să înţelegem, că urmează o dictatură patriarhală? Că BOR
nu va mai fi condusă în mod sinodal, de ierarhi cu conştiinţe
libere? Să se adeverească vorbele intelectualului Dan Ciachir, că
există o gaşcă sinodală care încearcă să impună machiavelic linia
ecumenistă? Oare se va transforma sinodul BOR într-un
organism inchizitorial care să se impună în forţă în mod tiranic?
Oare vor fi excluşi episcopii, preoţii, monahii care nu sunt de
acord cu linia impusă?
Nu e de condamnat lupta de idei, de argumente, bineînţeles
dacă se duce în limita decenţei, fără a se călca în picioare
33
demnitatea umană. De condamnat este lupta personală, care a dat
deja primele victime, e vorba de un stareţ schimbat din funcţie şi
considerat „neascultător”, căci nu se conformează directivelor
impuse. Pentru că a avut tăria de a-şi exprima punctul de vedere,
egumenul Eftimie de la Huta a fost schimbat sub pretextul că nu
are studii corespunzătoare în teologie, deşi este absolvent al
facultăţii de inginerie.
Personal sunt pentru dialogul interconfesional, dar nu sunt
pentru ecumenismul care se manifestă în forma actuală, pe care-l
consider panerezia timpului nostru, aşa cum îl consideră şi
părintele Iustin Popovici, care urmează să fie canonizat la sârbi,
precum şi părinţii athoniţi şi ruşi etc. Părintele Dumitru
Stăniloae spunea că „ecumenismul este produsul masoneriei”.
Niciodată în Sfântul Munte Athos nu au fost daţi afară
credincioşii de alte confesiuni care au vizitat acest loc sfânt al
ortodoxiei, dar Chinotita athonită (adunarea supremă a Muntelui
Athos formată din toţi stareţii mănăstirilor existente acolo) a
condamnat şi condamnă ecumenismul drept erezia ereziilor.
Facem o diferenţă clară între persoanele umane şi diferitele
erezii pe care acestea le împărtăşesc, aşa cum trebuie să facem
diferenţa între bolnavi şi boală. Pe omul bolnav ne luptăm să-l
vindecăm, iar boala încercăm să o stârpim. Sfântul Ioan Gură de
Aur are o omilie la Psalmul 141 foarte grăitoare în acest sens:
„Haideţi să dăm drumul cu luare-aminte corăbiei care niciodată nu
piere, nici nu naufragiază. Dar fiţi cu luare-aminte la cele ce au să se
spună. Psalmul de azi ne duce la luptă cu ereticii, nu ca să-i doborâm
că stau în picioare, ci ca să-i ridicăm că zac la pământ. Aşa e lupta
noastră! Nu face din vii morţi, ci din morţi vii! E plină de bunătăţi, de
multă blândeţe! Nu prigonesc cu fapta, ci cu cuvântul! Nu pe eretici, ci
erezia. Nu urăsc pe om, ci rătăcirea şi vreau să o nimicesc. Nu lupt cu
omul, că omul e lucrarea lui Dumnezeu, ci cu gândirea pe care a
stricat-o diavolul şi vreau să o îndrept. Aşa vindecă doctorul bolnavul.
Nu se luptă cu trupul bolnavului, ci stârpeşte răutatea trupului. Şi eu,
dar, dacă mă lupt cu ereticii, nu mă lupt cu oamenii înşişi! Vreau să
34
scot din ei rătăcirea, să curăţ puroiul. Obişnuit sunt să fiu prigonit, nu
să prigonesc; să fiu izgonit, nu să izgonesc. Aşa biruia Hristos, nu
răstignind ci fiind răstignit, nu pălmuind ci fiind pălmuit”.
Aşadar facem o diferenţă clară între omul eretic şi erezia ca
dogmă. Pe omul eretic îl tratăm cu toată dragostea, încercăm să-l
aducem la adevăr, încercăm să-l salvăm, căci Dumnezeu nu vrea
moartea păcătosului, ci să fie viu şi să se întoarcă, dar fără să-i
încălcăm libertatea.
Un lucru este clar, noi trebuie să avem dragoste faţă de toţi
oamenii, indiferent de confesiune, pentru că aşa ne învaţă
Mântuitorul Iisus Hristos, fără a le impune cu forţa crezul nostru,
pentru că şi dacă vom încerca nu vom reuşi, căci că a impune cu
forţa nu este în duhul lui Hristos.
Încă o întrebare pe care vreau să o adresez acelui ierarh
ortodox, pe care îl admir pentru calităţile incontestabile pe care le
are, cum ar fi zelul misionar, bun predicator, bun liturghisitor,
dar să revin la întrebare: de ce nu mai au voie preoţii, călugării şi
mirenii să meargă la mănăstirea Petru Vodă?
Eu ştiu că mănăstirea este canonică, iar părintele Iustin Pârvu
a suferit ani grei în închisorile comuniste din dragoste de neam şi
de Biserică. Eu aş avea respect pentru anii de temniţă pe care
părintele i-a suferit în perioada ateistă şi nu i-aş ameninţa pe
preoţi şi pe călugări cu alte viitoare suferinţe... X
35
36

Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit. Şi ostaşii,
împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au
îmbrăcat cu o mantie purpurie. Şi veneau către El şi
ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme. Şi
Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El
afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină.
(Ioan 19.1-4)

37
P.S. SOFRONIE
ÎNCEPE VÂNĂTOAREA DE
ANTIECUMENIŞTI
Claudiu Târziu
limpede pentru toţi cei zdraveni la cap:
„ecumenismul” nu este credinţă, ci politică. Or
politica se bazează nu pe Adevăr, ci pe interese. Iar
cine stă în calea unei politici, deci a unei maniere
de satisfacere a unor interese de către o entitate anume, se expune
unui risc major.
Ecumenismului i se opun în general cei întrarmaţi
duhovniceşte, iar represaliile asupra lor nu întârzie să apară.
Exemplu recent: ieromonahul Eftimie Mitra, egumenul
Schitului Huta - Bihor. Părintele a fost schimbat din funcţie şi
E
38
oprit să slujească şi să predice în satele învecinate, pentru că a
ridicat glas contra „ecumenismului”. Pretextul a fost că părintele
Eftimie Mitra nu are studii teologice, ca şi cum asta primează în
monahism. După cum bine ştim, părintele Cleopa şi alţi sfinţiţi
slujitori ai noştri n-au avut şcoală mai de loc, dar s-au dovedit
mari duhovnici şi stareţi iubiţi.
Părintele Eftimie este cunoscut pentru activitatea sa
publicistică bazată pe învăţătura creştină adevărată, nutrită din
Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, ca şi pentru atitudinea
antiecumenistă făţişă.
Pentru că a încercat să vorbească pe aceeaşi temă la şedinţa cu
preoţii de la Beiuş, din 13 noiembrie 2007, părintele Eftimie a
fost admonestat de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, care
a doua zi l-a demis şi i-a interzis să mai slujească şi să mai predice
în satele bihorene.
PS Sofronie este cea mai proaspătă surpriză neplăcută a
Sfântului Sinod. Afirmat ca un episcop tradiţionalist, patriot şi
vrednic la Gyula, în Ungaria, PS Sofronie a fost susţinut pentru a
deveni episcop al Oradiei de către unii dintre cei mai
înduhovniciţi şi cu autoritate ierarhi ai noştri.
Însă, imediat după ce a fost ales la Oradea, PS Sofronie a
început să-şi dea arama pe faţă. Mai că l-a pus sub arest la
domiciliu pe fostul episcop Ioan Mihălţan, pensionat şi retras din
scaun din pricina bolii, l-a exilat într-un capăt de judeţ pe
Episcopul Vicar Petroniu Sălăjanul şi a început să tune şi să
fulgere împotriva călugărilor antiecumenişti.
Este de prisos să mai spun cui a făcut PS Sofronie campanie
electorală pentru alegerea ca patriarh.
Acum, PS Sofronie încearcă să impună politica ecumenistă cu
forţa.
În şedinţa de pe 13 noiembrie 2007, PS Sofronie a făcut
următoarele afirmaţii grave:
· că preoţii şi călugării care se opun ecumenismului sunt
„răzvrătiţi”;
39
· că mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ este „turbulentă”
şi trebuie ocolită;
· că nu trebuie luate în seamă cuvintele duhovniceşti ale
părintelui Iustin Pârvu, stareţul de la Petru Vodă, ca şi acelea
ale părintelui Arsenie Papacioc de la Techirghiol (doi dintre
uriaşii duhovnici pe care îi mai are ortodoxia romanească), şi
alţi „aşa-zişi duhovnici care nu fac altceva decât tulburări”;
· că monahii antiecumenişti sunt „analfabeţi şi inculţi”;
· că ierarhii care vor mai da binecuvântare pentru cărţi care se
opun eresului ecumenist vor fi maziliţi, adică, în limbajul
diplomatic pe care l-a folosit PS Sofronie, „se vor trezi mutaţi
de canon într-o mănăstire”!
Demiterea unui egumen mai poate fi acceptată, chiar dacă s-a
făcut fără un motiv valid. Dar vorbirea de rău a unor trăitori şi
apărători ai Ortodoxiei, ca părintele Iustin sau părintele Arsenie,
or ameninţarea unor episcopi, nu pot fi tolerate.
Să fiu iertat, dar dacă aşa înţeleg unii sinodali să impună la noi
„ecumenismul”, mă tem că vor fi pricină de mare smintire. Să nu
fie! X
40

Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi
mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul! Când Lau
văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând:
Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L
voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. Iudeii
i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El
trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui
Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai
mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui
Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un
răspuns.
(Ioan 19.5-9)

41
NU ESTE CORECTĂ DECIZIA
PREASFINŢIILOR VOASTRE!
rin simpla lor prezenţă, monahii dau pildă
oamenilor despre felul cum poate fi interpretată
viaţa, altfel decât raportând-o exclusiv la rosturile
pământeşti. Ei propovăduiesc Evanghelia prin
modul cel mai temeinic cu putinţă - al exemplului. Despre
monahi spunea proorocul Isaia când vorbea: „Glasul ce strigă în
pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui!”.
Cu multă tristeţe în suflet, am luat la cunoştinţă despre
hotărârea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului,
cu privire la eliberarea din funcţia de egumen al Schitului Huta a
Prea Cuviosului Părinte Eftimie. De asemenea, şi despre
interzicerea participării şi predicării acestuia în parohiile
învecinate fără binecuvântarea scrisă a chiriarhului. Pretextul
este că părintele Eftimie Mitra nu are studii teologice, ca şi cum
asta ar fi prima mare condiţie în monahism. Preasfinţiile Voastre,
P
42
părintele Cleopa şi alţi sfinţiţi slujitori ai noştri n-au avut şcoală
mai deloc, dar s-au arătat aleşi povăţuitori ai neamului şi
nepreţuiţi rugători!
Ne întrebăm cu durere în suflet, de ce acest cuvios părinte
trebuie să sufere de pe urma ecumenismului dorit de mai marii
bisericii noastre ortodoxe? Aşa ne păstrăm noi, oare, credinţa
noastră strămoşească, credinţa plătită cu jertfe de sânge de Sfinţii
noştri Martiri şi Mărturisitori? Din păcate, conducerea
Episcopiei Bihorului nu ţine cont de ceea ce spune Scriptura, şi
anume: „Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma,
întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica
lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte
20.28).
Această conducere uită de Canonul 58 Apostolic, care vorbeşte
despre „datoria sfântă a ierarhilor de a învăţa poporul în credinţa lui
în dogmele dreptei credinţe şi să-l conducă la credinţa adevărată!”
După cum se ştie, canoanele leagă conţinutul adevărului de
credinţa care trebuie transmisă credincioşilor, constând în
învăţătura revelată păstrată în Sfânta Scriptură, statornicită prin
canoanele 60, 85 Apostolice, 2 Trulan, 59 şi 61 Laodiceea, 24
Cartagina, 91 Sfântul Vasile cel Mare şi să urmeze predania dată
de Sfinţii Părinţi.
Conducerea Episcopiei uită de afurisenia care se poate pune
asupra celor care nu îi feresc pe credincioşi de erezii şi nu îi
întăresc în credinţă. De ce îi prigoniţi pe mărturisitorii credinţei
ortodoxe? Acest Preacuvios Părinte Eftimie este printre puţinii
care luptă împotriva ecumenismului. Nu este corectă decizia
Preasfinţiilor Voastre!
De peste 70 de ani, Ortodoxia participantă la mişcarea
ecumenistă se face părtaşă la rătăcire. Mişcarea ecumenistă a
susţinut toate guvernele de stânga şi s-a ferit să ia apărarea
preoţilor şi a credincioşilor martirizaţi pentru dreapta credinţă.
Sfinţii Părinţi de la Muntele Athos numesc mişcarea ecumenistă
cea mai mare erezie a secolului nostru.
43
Despre ecumenism părintele Cleopa vorbeşte: „Biserica
neortodoxă nu va renunţa niciodată la credinţa ei ca să vină la Biserica
Ortodoxă, niciodată nu va exista o unire între biserici. Dacă Sfinţii
Părinţi întruniţi la cele 7 Soboare ale Bisericii şi cele 11 Sinoade
Locale în primele veacuri creştine nu ar fi vegheat asupra apărării
dogmelor şi învăţăturilor dreptei credinţe ortodoxe, noi, astăzi, poate nu
mai eram creştini ortodocşi. Deci, să fim cu luare aminte ca jertfa
sfinţilor noştri părinţi să nu fie zadarnică. Astfel, ne pierdem şi noi
mântuirea şi îi dezbinăm şi pe credincioşii Bisericii Ortodoxe atât de
statornici, evlavioşi şi devotaţi!”
Părintele Dumitru Stăniloae, de asemenea, atrage atenţia
asupra metodei Bisericii Catolice de a camufla cât mai abil
încercarea de a adormi conştiinţele ortodoxe sub masca „nobilă şi
generoasă” a ecumenismului!
Tot pe această cale, dorim să atragem atenţia asupra faptului că
ieromonahului Visarion Tuderici, tot de la Schitul Huta, i se
interzice să urmeze medicina. De asemenea, pe raza satului Fiziş,
localitate apărţinătoare de comuna Finiş, la fel ca Schitul Huta,
nu se acordă binecuvântare pentru întemeierea unei obşti
monahale de maici. De ce? Probabil pentru că şi creştinii
ortodocşi din Fiziş, la fel ca şi cei din împrejurimi, luptă să-şi
păstreze credinţa ortodoxă strămoşească!
Nădejdea noastră este ca preoţii, credincioşii şi monahii să
ceară Patriarhiei Ortodoxe Române să părăsească mişcarea
ecumenistă, în care se prăbuşesc unii preoţi şi chiar ierarhi,
căutând mai mult slava oamenilor, decât slava lui Dumnezeu.
Părinte Eftimie, cu noi este Dumnezeu, să nu ne temem de
ceea ce ne vor face oamenii!
Semnează,
Un grup de credincioşi ortodocşi din comuna Finiş, localitatea
Beiuş şi celelalte împrejurimi ale Beiuşului
X
44

Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am
putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus
a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu
ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie
mai mare păcat are. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L
elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe
Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe
sine împărat este împotriva Cezarului. Deci Pilat,
auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut
pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre,
iar evreieşte Gabbata.
(Ioan 19.10-13)

45
JOCURI DE CULISE
Episcopul Sofronie Drincec îşi pune în
aplicare o tactică diplomatică
Cristian Marc
n urma prezentării în presa locală a evenimentelor
legate de abuzul în funcţie a PS Sofronie în cazul
demiterii părintelui Eftimie Mitra, Episcopia Oradiei
a şi luat măsurile de rigoare. Prima măsură a fost aceea
că ierarhul a dat poruncă părintelui Eftimie să nu mai răspundă
presei la nici o întrebare. În cazul în care presa va publica vreo
informaţie legată de acest subiect, părintelui Eftimie i se va
întocmi dosar pentru caterisire pe motivul că nu a făcut ascultare.
A doua măsură a fost aceea de a i se propune părintelui Eftimie
să plece de bună voie din eparhie, cu toate că în zona Beiuşului
are aproximativ 300 de fii duhovniceşti. Astfel, părintele Antim
(cunoscut cu numele de Ionuţ Oprea), mâna dreaptă a PS
Sofronie, l-a invitat pe părintele Eftimie în biroul vicarului
Mihail Tărău, unde i-a propus să-şi ceară singur ieşirea din
eparhie şi să plece în linişte, fără a spune nimănui de această
discuţie. De acest lucru nu este străin nici protopopul Beiuşului,
părintele Ioan Balint, şi nici eclesiarhul catedralei din Oradea,
părintele Antonie Pinta, care au fost de faţă la discuţie.
Părintele Eftimie a refuzat să ceară ieşirea din eparhie,
spunându-i lui Antim: „Nu semnez aşa ceva. Nu îmi părăsesc
I
46
credincioşii”. Auzind acestea, părintele Antim l-a ameninţat pe
Eftimie că dacă nu va pleca de bună voie, va fi trimis în
consistoriu la Patriarhie, pe motiv că a părăsit mănăstirea fără
binecuvântarea episcopului. Martori în acest sens s-au pus
protopopul de Beiuş, părintele Ioan Balint, şi părintele Antonie
Pinta din Oradea, care au declarat că, în timp ce îl căutau pe
părintele Eftimie la schit, acesta era în satul vecin, la Fiziş.
Oamenii lui Sofronie caută motive serioase să îl pună la punct pe
părintele Eftimie, deja pornindu-se un război în toată regula, în
care ambiţiile ierarhului sunt mai presus de orice. Cu toate că
majoritatea preoţilor şi credincioşii din zona sunt de partea lui
Eftimie, pentru cei de la Episcopia Oradiei asta nu mai contează
absolut deloc.
A treia acuzaţie adusă părintelui Eftimie e aceea că a colaborat
cu anumite secte, cum ar fi „Biserica secretă”. Cu toate că
părintele Eftimie a declarat că nu are nimic în comun cu această
sectă, părintele Antim insistă să aducă în continuare această
acuză. Pentru a-i închide gura lui Antim, părintele Eftimie a dat
în scris o declaraţie că nu are nici o legătură cu această sectă şi a
cerut ca acuzele să fie dovedite. Nici până astăzi oamenii
episcopului nu au reuşit să-şi argumenteze acuzaţiile.
Nefiind vinovat, părintele Eftimie a cerut scuze că a furnizat
informaţii presei legate de prigonirea sa, dând dovadă de
smerenie şi înţelepciune. În ceea ce priveşte ecumenismul,
părintele Eftimie a refuzat să îşi retragă cuvintele, susţinând că
aceasta este mărturisirea sa de credinţă. De asemenea, din ziua în
care a primit decizia chiriarhală de a fi destituit, a predat
părintelui Visarion Tuderici conducerea schitului, rămânând în
propria ctitorie ca un simplu vieţuitor, fără a face vreo contestaţie
forurilor ierarhice superioare sau a-l acţiona în instanţă pe PS
Sofronie pentru abuzul în funcţie şi nedreptatea făcută.
Ziarele care au avut curajul să prezinte acest subiect sunt
Bihoreanul şi Crişana. X
47
© Bogdan I. Stanciu
48

Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis
Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. Deci au strigat
aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să
răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu
avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a predat lor ca
să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie
răstignit.
(Ioan 19.14-16)

49
„OCHIUL DRACULUI“
A DEZBINAT CLERICII BIHORENI
Alex Muscaliu
Războiul pe retrocedări între clericii Bisericii
Ortodoxe Române şi cei ai instituţiei similare
greco-catolice durează de foarte mult timp dar,
din cauza intereselor unora dintre ei, au fost
create alianţe care au dezbinat instituţia sfântă ortodoxă. Unul
dintre conflictele de amploare a avut loc în Bihor, unde
Ieromonahul Eftimie Mitra - stareţul mănăstirii Huta, a fost
eliminat în urma unei alianţe mai mult sau mai puţin cunoscute,
între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe şi cei ai Bisericii Greco-
Catolice.
Concret, deşi Eftimie a crezut că a fost dat afară de către PS
Sofronie din cauza remarcilor sale negative referitoare la
R
50
ecumenism (mişcare religioasă ce urmăreşte scopul de a unifica
toate bisericile aşa-zis creştine, n.ed.), adevăratul motiv al
demiterii sale a fost refuzul predării terenurilor pe care se află
mănăstirea ce o conduce.
În fapt, totul a început din momentul în care preotul Dumitru
Sălăjan a renunţat la ortodoxie. El a fost caterisit pentru
apostazie, adică în termeni populari, a trădat credinţa, după ce a
trecut, împreună cu enoriaşii săi, la greco-catolicism înaintea
Paştelui din anul 2006. Motivele invocate de către Sălăjan au fost
problemele pe care le-a avut cu Episcopia Ortodoxă Oradea.
Împreună cu el, dintre cei aproximativ 400 de localnici pe care
îi păstorea, 350 au semnat tabelul de trecere la Biserica Greco-
Catolică, fiind nemulţumiţi de nedreptăţile pe care Episcopia
Oradea le-a pricinuit păstorului lor. Dorinţa de mutare a
sătenilor a fost acceptată şi astfel a fost constituită legal o nouă
parohie. Mai grav este faptul că locaşul de cult construit pentru
Biserica Ortodoxă a devenit proprietatea Bisericii Greco-Catolice,
instituţia din urmă motivând că, datorită faptului că a fost
construit de către enoriaşi, ei au tot dreptul să o păstreze.
Întreaga manevră a fost făcută, susţine presa locală, profitând
de neînţelegerile dintre săteni care, în loc să fie amortizate de
păstor, au fost amplificate şi au degenerat într-un scandal care a
determinat populaţia să treacă la catolicism. Sălăjan, imediat
după ce şi-a schimbat credinţa, a fost numit, datorită „revelaţiei”
pe care a avut-o şi populaţiei pe care a convertit-o la catolicism, în
funcţia de inspector peste pădurile şi domeniile recent dobândite
de greco-catolicii din Bihor.
Apoi, pentru a-şi consolida poziţia în rândul instituţiei
religioase la care a trecut, Sălăjan i-a făcut o vizită lui Eftimie
Mitra în încercarea de a-l convinge să renunţe la credinţa
ortodoxă şi să intre în rândurile catolicilor, căci „se schimbă doar
stăpânul, nu şi biserica”. Persoana care trebuia convinsă era cea
care, în 1991, a obţinut dreptul de proprietate asupra poienii
„Topliţa”.
51
Dumitru Sălăjan: „Nu vezi că Dumnezeu e doar în predici?”
„...Restul se rezumă doar la bani”. Totodată, Eftimie este omul
care, împreună cu ieromonahul Visarion Tudorici, conduce
schitul Huta - o bucată de 3,8 hectare de pământ care se află
situată în mijlocul terenurilor câştigate de greco-catolici. Astfel,
pentru Sălăjan, mănăstirea din Huta reprezenta „cireaşa de pe
tort” deoarece, prin obţinerea ei, Biserica Catolică obţinea
controlul total în zonă, aceştia nemaiavând astfel problema unui
locaş ortodox care să le creeze probleme.
Într-una din discuţiile pe care Dumitru Sălăjan le-a avut cu
Eftimie, primul, folosindu-se de vorbe necuvenite unui păstor şi
în încercarea de a-l converti pe conducătorul Mănăstirii Huta, i-a
spus: „Mă, şi la musulmani dacă aş trece, oamenii ăştia ar veni după
mine. Numai că musulmanii n-au păduri”.
Ba mai mult, într-un gest de blasfemie necuvenită unui preot,
Sălăjan a mai spus: „Hai şi tu la noi, te fac administrator peste tot ce
vezi aici. Trebuie să dispară Cărţile Funciare care ne încurcă, după
care primeşti o maşină ca lumea. Eşti naiv, nu vezi că Dumnezeu e
doar în predici? Restul se rezumă doar la bani”. Eftimie, neinteresat
de oferta pe care „trădătorul” i-a făcut-o, i-a spus că acest lucru
nu se va întâmpla şi că, dacă are vreun gând cu terenurile pe care
se află locaşul său de cult, trebuie să ştie faptul că a cerut prin
justiţie o ordonanţă de interdicţie de tăiere a brazilor din
teritoriul mănăstirii, până la definitivarea proceselor pe rol.
Enervat peste măsură de afirmaţiile lui Eftimie şi de refuzul
acestuia, Sălăjan l-a ameninţat şi i-a spus că se va folosi de
relaţiile pe care le are şi îl va pune la punct.
După discuţia tăioasă, Sălăjan a părăsit schitul ortodox şi nu sa
mai întors, dar, după cum vom relata în continuare, a reuşit,
prin înţelegerile cu mai-marii Bisericii Ortodoxe, să îl elimine
din „jocul spiritual” pe preotul din Huta.
52
Eftimie, demis pe baza înţelegerilor dintre Sofronie, Biserica
Catolică şi Sălăjan
După ameninţările lui Sălăjan, Biserica Catolică, realizând că
Eftimie nu va renunţa la ortodoxie pentru bani, a recurs la un
plan care nu putea da greş. Folosindu-l pe Sălăjan care, datorită
credinţei sale iniţiale, avea cunoştinţe în rândul mai-marilor
Bisericii, a pus la cale un pact cu Prea Sfinţitul Sofronie. Acesta
din urmă, după eliminarea lui Eftimie, avea să câştige
echivalentul în bani al unor terenuri pe care greco-catolicii le
ceruseră în instanţă, întreaga afacere făcându-se sub forma unui
tratat de „pace şi bună-înţelegere” între cele două biserici.
PS Sofronie, profitând de ideile tradiţionaliste ale lui Eftimie,
a izbândit să-l stigmatizeze şi să-l demită de la Mănăstirea Huta.
Realizând că a fost eliminat din rândurile preoţilor din cauze nu
tocmai creştineşti, Eftimie a redactat o scrisoare deschisă în care
a povestit modul în care a fost înlăturat pe nedrept de la
conducerea Mănăstirii Huta.
Într-o primă instanţă, întregul conflict a pornit, potrivit
spuselor lui Eftimie, în data de 31 octombrie 2007, la întrunirea
ecumenică la nivel de dialog interconfesional între ortodocşi şi
greco-catolici. Prima sămânţă de conflict a avut loc în momentul
în care Eftimie Mitra l-a întrebat pe episcopul greco-catolic unit
cu Roma „Cu ce gânduri aţi venit?”, răspunsul fiind că a venit cu
gânduri bune, dar, potrivit scrisorii, între cele două instituţii
bisericeşti existau procese care durau de foarte mult timp şi care
aveau ca ţintă o serie de terenuri din zonă.
Curiozitatea manifestată de ieromonah a fost catalogată de PS
Sofronie drept „obrăznicie”, deoarece episcopul greco-catolic era
un invitat. După acest incident, toată lumea s-a aşezat în sală şi
au început negocierile pentru un număr mai mare de terenuri,
biserici şi case parohiale, motiv pentru care părintele Eftimie,
53
aşezat în primul rând, i-a şoptit unui prieten de-al său că
pretenţiile pe care greco-catolicii le-au emis sunt exagerate.
Discuţia însă a fost auzită de Prea Sfinţitul Sofronie care, în
mijlocul şedinţei, i-a criticat dur pe cei doi „comentatori”, spre
satisfacţia episcopului greco-catolic. Întâlnirea s-a desfăşurat în
continuare, între ierarhi fiind semnat un document prin care-şi
recunoşteau reciproc „demnitatea eclesiastică”.
După acest eveniment, a urmat un altul, petrecut în data de 13
noiembrie 2007 unde, în cadrul unei şedinţe preoţeşti la Beiuş,
PS Sofronie a prezentat aspectul pozitiv al ecumenismului şi
necesitatea înfiinţării unor episcopii şi mitropolii ortodoxe peste
Prut. Tot în acest context, PS Sofronie a explicat faptul că există
mai mulţi preoţi „răzvrătiţi” care nu sunt supuşi Sfântului Sinod,
în ceea ce priveşte ecumenismul.
PS Sofronie: „90% din monahii din România sunt analfabeţi şi
inculţi“
Astfel a fost pomenită Mănăstirea Petru-Vodă, pe care a
caracterizat-o drept „turbulentă”. Majoritatea celor prezenţi la
întâlnire a spus că 90% din călugări şi călugăriţe sunt împotriva
acestui fenomen, în replică Sofronie declarând că: „Nu mă miră,
deoarece 90% din monahii din România sunt analfabeţi şi inculţi”.
Ba mai mult, preoţii prezenţi au mai adăugat că multe dintre
cărţile care luptă împotriva ecumenismului sunt apărute cu
binecuvântarea unor membri ai Sfântului Sinod, Sofronie
ameninţând din nou: „dacă aceşti ierarhi vor mai da binecuvântare
pentru astfel de cărţi, se vor trezi mutaţi de canon la mănăstire”.
Supărat de cele spuse de Sofronie, Eftimie s-a ridicat, luând
cuvântul în apărarea colegilor. Nici nu a apucat să spună bine ce
avea de spus, căci a fost întrerupt de către Prea Sfinţit: „Tu să
taci. Ştiu ce duh te stăpâneşte. Vorbim după şedinţă între patru ochi”.
În discuţia din biroul PS Sofronie, acesta i-a spus părintelui
Eftimie: „Tu ca şi monah trebuie să fii smerit şi nu să mă contrazici pe
54
mine. Eu sunt episcop”. După aceste cuvinte, ierarhul nu a mai
spus nici un cuvânt şi a lăsat lucrurile să curgă de la sine, de
parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
În ziua ce a urmat, Eftimie a primit hotărârea episcopului prin
care a fost demis din funcţia de egumen, interzicându-i-se
explicit de a mai sluji şi predica în satele învecinate.
PS Sofronie nu poate fi contactat
Oricât de bună ar fi imaginea celor care se află la conducerea
Episcopiei Oradiei, aceştia nu sunt nici pe departe ceea ce par.
Astfel, Eftimie cel neecumenist a arătat, prin faptele sale, că
manevrele care au loc în rândul înaltelor feţe bisericeşti sunt
destul de necreştine şi că interesele „pământeşti” primează în faţa
credinţei.
În încercarea de a afla un motiv oficial pentru care Eftimie
Mitra a fost demis din funcţia pe care o deţinea, reporterii
„Interesul Public” au contactat telefonic Episcopia Ortodoxă
Română a Bihorului, Oradiei şi a Sălajului. Aici, după ce li s-a
făcut legătura telefonică dintr-o parte în alta, s-a ajuns la Biroul
de Presă. O domnişoară care făcea parte din această structură,
după ce a auzit subiectul care se vrea a fi discutat cu PS Sofronie,
a exclamat: „Aoleu”, după care a explicat că ierarhul este într-o
şedinţă.
Totodată, coincidenţa a făcut ca purtătorul de cuvânt să fie
acasă suferind de pneumonie şi să nu poate vorbi la telefon,
deoarece mobilele instituţiei au fost tăiate din cauza neplăţii
facturilor. Într-un final s-a convenit ca, pentru a putea afla ceva
răspunsuri, să ni se facă legătura cu secretarul personal al Prea
Sfinţitului, Cristian Rus. Însă acesta a declarat că nu poate spune
nimic deoarece „din păcate, eu nu am calitatea să vă spun” . X
55
© BIHOREANUL – săptămânal de Oradea
56

Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al
Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, unde L-au
răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de
alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a
pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul,
Împăratul iudeilor! Deci mulţi dintre iudei au citit acest
titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de
cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte. Deci
arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul
iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor.
Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris.
(Ioan 19.17-22)

57
DESPRE PRIGONIREA PĂRINTELUI
EFTIMIE MITRA SAU DESPRE
DETURNAREA IUBIRII
Oana Iftime
acă nu aş fi împotriva superstiţiilor şi a
propagării lor, aş zice că ziua de marţi, 13
noiembrie a fost cu adevărat fatidică. O zi în care
ne-am străduit a mânia pe Dumnezeu, cu
anumite accente particulare.
A fost ziua noii exilări a Sfântului Ioan Hrisostomul, dar şi a
începutului prigonirii părintelui Eftimie Mitra (pentru detalii,
căutaţi pe net, după numele părintelui şi veţi găsi întreaga
poveste). Ce au în comun cele două fapte şi de ce le-am încadrat
la „accente speciale” în încercarea de a ne prăbuşi „cerul în cap”?
D
58
Ambele stau sub semnul ecumenismului. Cum ar trebui să
arate, după dreptate, acest semn, nici nu vreau să mă gândesc.
Afirm, însă, că cel al Crucii Mântuitorului nu are cum fi, în mod
cert. Nu avem aceleaşi idei, despre Cruce, ortodocşii şi ceilalţi
„creştini”- nici despre motivele Răstignirii, nici despre cum ar
trebui să ne închinăm, iar unii pur şi simplu reneagă Crucea, cu
totul. Neavând aceeaşi raportare, acelaşi înţeles al Crucii, cum de
ne numim cu toţii creştini, în primul rând, şi cum de pretindem
a avea ca simbol al dialogului ecumenic un semn în care fiecare
vede altceva? Iertare, dar pare grozav de ilogic, de calp, de jalnic.
Aşadar, aş zice că se respinge, de drept, propunerea de simbol al
dialogului interconfesional.
Or, dacă nu simbolul creştin prin excelenţă, atunci ce punem
acolo, oameni buni? Şi, poate ceva la care nu se potriveşte Crucea
să fie creştinesc, bun, frumos, drept?
Evident, acesta este un exerciţiu retoric. Se foloseşte intens
Crucea, ca simbol, de către organizaţiile care promovează
ecumenismul. Am vrut, însă, să atrag atenţia asupra falsităţii
acestei opţiuni, falsitate de care, probabil, mulţi nici măcar nu-şi
dau seama. Cruce nu înseamnă numai două beţe sau două linii
aşezate în unghi drept, ci infinit mai mult, după cum infinită este
şi dragostea dumnezeiască din care am primit-o. Ca ortodocşi, ar
trebui să avem idee de diferenţa dintre închinarea dreaptă şi cea
strâmbă. A te închina nu înseamnă în niciun caz a mâzgăli prin
aer ceva la care nu te raportezi cu sufletul. Aceea este un fel de
măsură muzicală de 4/4, văzută în oglindă, nu Sfânta Cruce.
Crucea cea adevărată se face cu trupul şi cu sufletul, şi asupra
amândoura. Nu cu mintea în vacanţă, ci fiind conştienţi de
semnul sfânt, de ceea ce s-a făcut pentru noi prin Cruce, de faptul
că fiecare însemnare este mărturisire a Dumnezeului Adevărat şi
chemare a Lui. Crucea nu este un simplu simbol cultural, ci
mântuitorul semn, care sfinţeşte, care alungă răul, cu „nebiruită
şi dumnezeiască putere”. Având acestea în minte, cum ar mai
îndrăzni cineva să folosească tocmai Crucea pe post de simbol al
59
unei mişcări care cocoloşeşte neadevărul strecurat în credinţă??
Se vede, însă, că nu se gândesc la nimic din toate acestea. Altfel, li
s-ar cutremura sufletul şi n-ar mai îndrăzni.
Să revenim la cronica zilei de 13 noiembrie. Relatarea faptelor
care îl implică pe părintele Eftimie nici măcar nu pare
halucinantă. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, pot spune că mă
aşteptam la asemenea lucruri, având în vedere ardoarea cu care se
promovează, din ce în ce mai des, ecumenismul. Deşi mă
aşteptam, tristeţea tot a venit, peste mine, exact ca atunci când
ştii că undeva este război şi că mor oameni şi, deodată, ţi se arată,
la ştiri, fotografia unuia dintre cei ucişi. Impactul personalizării,
al identificării precise a cuiva care tocmai a lăsat gol un loc, în
lume, în chip iremediabil. Iată, am spus, o victimă nominalizată a
războiului nevăzut, de pe unul din fronturile principale.
Citim că părintele a participat, pe 13 noiembrie, la o întâlnire a
preoţilor, unde a fost admonestat de către ierarhul său pentru
poziţia antiecumenistă. A doua zi, pe 14, părintele Eftimie a fost
depus din funcţia de egumen şi plasat sub interdicţia de a mai
predica în satele învecinate schitului în care vieţuieşte. Evident,
pretextele oficiale din actul de depunere sunt cu totul altele,
anume că părintele nu ar avea studii teologice, ceea ce, până în 13
noiembrie 2007, nu constituise un impediment. Şi, de altfel, lipsa
studiilor teologice formale (în toate sensurile termenului) nu a
împiedicat pe cei merituoşi înaintea lui Dumnezeu să fie stareţi
şi/sau călăuzitori ai poporului (s-a şi dat exemplul părintelui
Cleopa, oierul cu două clase, îl adaug şi eu doar pe cel al
părintelui Porfirie).
Cum poate un episcop să poarte într-o mână Crucea şi în
cealaltă bâta, fără a risca să pocnească oamenii cu crucea, sau să-i
binecuvânteze cu bâta? Ceea ce s-ar zice că nu se face, nici una,
nici cealaltă.
Cum poate cineva să asuprească pe altul, pe motiv că acesta din
urmă nu are dragoste de fraţi??? Chiar nu sesizează nimeni
ridicolul, paradoxul, suceala nătângă a situaţiei? Nu se vede
60
ingineria demonică, la lucru, încurcând minţile oamenilor? Ce se
întâmplă cu noi?
Oare nu realizează, măcar cei care „l-au pus la punct” pe
Eftimie cel cu gură (prea) mare că îşi dinamitează propria poziţie,
prin asemenea manifestări? Deja se simte o nerăbdare din parte
promotorilor ecumenismului, care le periclitează noul Babel,
construit în ani şi ani de zile, de pe vremea primelor „comisii de
dialog”, termen de care, dacă ar fi să întrebăm pe vreun cetăţean
al cerului, cel mai probabil că va spune că nu a auzit: „Eu ştiu de
sinoade, ce-i aia comisie de dialog interconfesional?? Mă
depăşeşte subiectul, încercaţi dedesubt…”
Râdem cu fiere, pentru a nu plânge cu lacrimi de sânge. Poate,
cine ştie, ceva va avea, totuşi, impact? ... Ironia, dacă nu tonul
serios, trasul copilăresc - răutăcios de mânecă, dacă nu abordările
retorice standard…Ce să mai facem, dragilor, ca să vă deşteptaţi?
Să nu vă îndoiţi că intenţia de dincolo de toate acestea este
curată, chiar dacă vă exasperează figurile noastre, vocea noastră,
stilul, sau mai ştiu eu ce. Suntem cu toţii oameni, ai Aceluiaşi
Dumnezeu şi e sfâşietor să vezi cum cineva este deturnat,
„scăpat” din năvodul iubirii adevărate. Nu e libertate în larg, de
data aceasta, ci moarte, mişună prădătorii pe acolo. Mai bine vă
lăsaţi prinşi, de Cel Care umbla cu pescarii şi Care prin Apostoli a
vânat lumea, cum spune troparul Ortodoxiei. O singură plasă are,
nu mai multe, o singură Biserică, nu nx, în funcţie de ce nouă
„grupare creştină” se mai înregistrează la stat.
Se vorbeşte atâta de iubire, pe care s-ar întemeia ecumenismul
şi pe care nu ar avea-o antiecumeniştii. Dar, este aceasta iubire,
sau o batjocorire a ei?
Amintiţi-vă, ereziile sunt numite şi bârfe, fiind defăimări ale
Adevărului, iar începătorii ereziilor sunt numiţi de către Biserică
„bârfitori”. Nu vorbim despre „neînţelegeri”, „erori”, teologia nu
este filozofie sau ştiinţă, iar Dumnezeu nu este un concept
abstract sau un sistem de ecuaţii, ci Persoană, pe care ereticii O
clevetesc, despre care spun lucruri neadevărate, lucruri prin care
61
îndepărtează pe oameni de El. Recunoaşteţi trăsăturile şi
„funcţiile” clevetirii, ca şi colportare de neadevăruri, ducând la
dezbinare?
Cum se face că atunci când cineva insultă pe mama sau pe tatăl
nostru, soţia, soţul, fratele, sora, fie şi pe vreun prieten de care nu
ne leagă sângele, sărim în sus, reacţionăm, nu acceptăm,
vociferăm, ba, mai dăm şi cu pumnul, uneori? Iar atunci când ne
este insultat Tatăl nu mişcăm nici limba, nici vreun deget?
Mânia faţă de insultarea unui om se poate întemeia pe orgoliu, şi
nu pe iubire rănită, dar nu cred că se poate pretinde, în nici un
caz, că iubirea lipseşte cu totul. Mânia faţă de insultarea lui
Dumnezeu este curată şi arde numai din iubire. Este, poate, unul
dintre cele mai lipsite de osteneală moduri de a ne apropia de
mântuire, n-avem a da decât vorbe, fie şi o singură frază de
împotrivire la hulă.
Dar iată că nu ne cuprinde, mânia aceasta, ci lâncezim fără de
grijă, între o mâncărică gustoasă şi un talk-show. Vorbele cu
pricina ar costa, se vede că, de fapt, cu mult mai mult decât îmi
închipui, în naivitatea mea. Dacă cineva ne va lua drept bigoţi?
Sau necivilizaţi? Dacă se supără cutare cunoscut, care nu este
ortodox? Dacă se supără altul, care se consideră ortodox, dar
ecumenist?
Iar unii chiar cred sincer că a lăsa pe ceilalţi să stăruie în păreri
greşite despre credinţă înseamnă iubire. „Doar”, zic ei,
„Dumnezeu e bun, nu poate lipsi pe oameni de mântuire fiindcă
nu sunt ortodocşi, ci tot vreun soi de creştin”. Aşa ceva zicea şi
Origen, propagând ideea de apocatastază, de mântuire universală,
inclusiv a demonilor, la sfârşitul lumii. Şi a fost condamnat,
fireşte, ca eretic, de către Biserică. De ce, dacă ideile sale erau atât
de generoase, de pline de iubire, iar iubirea este de la Dumnezeu
şi a lui Dumnezeu prin excelenţă? Voi oferi un indiciu simplu -
Hristos Însuşi vorbeşte despre focul cel veşnic, în Evanghelie,
aşadar, cum să aibă dreptate Origen şi cum să fie considerat
dreptcredincios cineva care dezminte spusele Mântuitorului?
62
Şi mă tem că aceeaşi este situaţia cu fiecare „deosebire” de
credinţă în parte. Fiecare idee de acest gen face mincinos pe
Hristos, sau pe Duhul Sfânt, care a inspirat pe sfinţii care ne-au
lăsat învăţătura de credinţă ortodoxă. Or, cum să contrazici, să
faci mincinos, pe Adevărul, oameni buni? Ce întreprindere
aberantă este aceasta? Cum să te faci mai cunoscător decât
Dumnezeu Însuşi, „răscroind” ceea ce El şi nu altcineva a lăsat?
Revenind la iubire, cred că răspunsul este clar. „Iubirea”
ecumenistă nu este iubire, ci o batjocorire a ei.
Nimic din ceea ce batjocoreşte pe Dumnezeu nu are cum fi
adevărat şi în sensul său propriu, nici „iubirea”, nici „bunătatea”,
nici „frumuseţea”. Vezi şi „bunătatea” din care unul ajută pe altul
la păcat, spre despărţirea de Dumnezeu, care este Bunătatea, sau
„arta” hulitoare, demonică, pretinsă a fi „frumuseţe”.
Nimic din ceea ce batjocoreşte pe Dumnezeu nu are cum fi
spre binele omului, binele cel adevărat, cel din veci, nu
mincinosul răsfăţ al unei societăţi oarecare. Cordialitatea
ecumenistă, întemeiată fiind pe neiubirea de Dumnezeu este
iluzie demonică, întovărăşire la păcatul hulei, falsă bunăînţelegere
păstrată în numele unei răstălmăciri a unui fundament
al creştinismului. Dacă iubesc, dintâi pe Dumnezeu, după
poruncă, apoi pe aproapele meu, mă voi strădui să-i deschid
acestuia ochii, atunci când umblă să-l înşele falsele iubiri.
După cum a încercat a-şi însuşi Crucea, ca fur de cele sfinte,
ecumenismul a încercat a-şi însuşi iubirea. Nici una, nici cealaltă
nu sunt cele adevărate şi mântuitoare.
După cum se îmbracă diavolii în „lumină”, spre înşelarea
oamenilor trufaşi, s-a îmbrăcat şi ecumenismul în „iubire”, spre
înşelarea tot a celor cu iubire de sine. Fiindcă acesta este, cel mai
probabil, motivul adânc pentru care cineva ar susţine
ecumenismul - iubirea de sine. Iubirea de sine, care „protejează”
pe om de eventualele conflicte în care l-ar implica mărturisirea.
Iubirea de sine, care este satisfăcută de avantajele materiale care
ar putea decurge din susţinerea ecumenismului. Iubirea de sine,
63
piedica dintâi în calea Iubirii adevărate, venind să ne lumineze
sufletul şi să ne răpească lui Hristos Dumnezeu. Deja nu prea mai
cred în ecumenistul naiv, o fi existând, dar şi în acest caz tot
vinovat este, fiindcă nu pune mâna să afle învăţătura Bisericii.
În orice caz, nu pe părintele Eftimie îl plâng, în aceste zile, ci
pe noi, ceilalţi. Părintele se va număra printre cei prigoniţi
pentru Hristos, a căror plată multă este în ceruri. Unde ne vom
număra noi, dacă nu ne lepădăm de toropeala ucigătoare de suflet
în care ne aflăm, este altă poveste, de semn complet opus.
Hai să ne trezim! Să nu ne mai lăsăm drogaţi cu vorbe de
„dragoste” mincinoasă. Suntem oameni, avem raţiune, ne iubeşte
nemărginit Dumnezeu, şi noi suntem capabili, din fire, de
iubirea cea adevărată, de ce să ne pierdem în amăgiri?
Hai să alungăm demonii, cu semnul cel drept al Sfintei Cruci,
pe care să nu îndrăznim a o folosi ca simbol al neiubirii şi nici să
mai lăsăm pe alţii să facă asta.
Oameni cu care am mai discutat îndemnau la rugăciune.
Desigur, şi la rugăciune îndemn şi eu, măcar că mi se pare uşor
truistic, sau, altfel spus, ce este acela creştinul care nu se roagă.
Dar rugăciunea nu exclude acţiunea de a lua atitudine prin viu
grai sau în scris. Dacă sfinţii martiri s-ar fi rugat, numai, în
sufletul lor, în timp ce cu mâna ar fi adus jertfă demonilor… Sau
dacă Sfinţii Părinţi nu s-ar fi împotrivit ereticilor, ci numai s-ar fi
rugat, în timp ce aceia umblau prin cetate, smintind lumea…
Şi degeaba ar veni cineva să-mi atragă, „smerit”, atenţia, că
pretind să ne raportăm la sfinţi, fiindcă, dragilor, din dar de la
Dumnezeu, însă şi cu faptele lor s-au sfinţit, aceia. Nu au aşteptat
să devină sfinţi (eventual, să-şi dea seama că au devenit…) pentru
a face faptele credinţei, între care împotrivirea la hulă. În afară de
asta, atrag şi eu atenţia că ortodoxia ne „pretinde”, de fapt, ceva
încă şi mai „deplasat”- a ne raporta la Însuşi Hristos. Sau, cumva,
trebuie să aşteptăm, în chip aberant şi hulitor, să devenim
dumnezei, ca Acela, prin fire, pentru a încerca să urmăm modelul
Mântuitorului? Periculoasă gândire. Să nu fie! Să nu mai fie, în
64
general, nimic din toate acestea - falsa iubire, falsa bunătate, falsa
frumuseţe, falsa dreptate, falsa smerenie, falsa ascultare şi orice
altă sucire demonică a valorilor creştine.
Iubirea adevărată nu arată neiubitor pe Dumnezeu fiindcă a
gătit focul cel veşnic, demonilor şi următorilor lor de bunăvoie.
Bunătatea adevărată nu-L arată pe El ca lipsit de bunătate,
fiindcă nu se vor mântui toţi oamenii, indiferent de credinţă.
Frumuseţea adevărată nu arată ca urâcioase învăţătura sau
slujirea ortodoxă, umblând să le facă „operaţii estetice”, după
gustul demonilor.
Dreptatea adevărată nu nedreptăţeşte pe Dumnezeu.
Smerenia adevărată nu zace pe sine, lăsând să fie hulit Cel
Care pentru noi S-a smerit până la moarte.
Iar ascultarea adevărată se face dintâi faţă de Dumnezeu. X
65
66

După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui
şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi
cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în
întregime. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci
să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se
împlinească Scriptura care zice: „Împărţit-au hainele
Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii".
Aşadar ostaşii acestea au făcut.
(Ioan 19.23-24)

67
DEZAMĂGIRE CRUNTĂ LA ORADEA2
Dan Ciachir
a 1 ianuarie anul acesta (2007), Prea Sfinţitul Ioan
Mihălţan, episcopul Oradiei, a găsit de cuviinţă să
se retragă din scaun, întrucât împlinise vârsta de
80 de ani. Am avut intenţia să-i consacru un
medalion acestui ierarh cultivat, care vorbeşte o fermecător de
curată limbă românească; de formaţie profesor teolog. Regret că
nu am apucat să îmi pun în practică intenţia, mai ales că îi
2 Articol preluat de la adresa http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-07-26&id=
224440
L
68
datorez câteva ceasuri de convorbiri pe cât de plăcute, pe atât de
folositoare.
După retragerea Prea Sfinţitului Ioan Mihălţan, a fost ales şi
apoi instalat la cârma eparhiei care cuprinde judeţele Bihor şi
Sălaj, în primăvara aceasta, Prea Sfinţitul Sofronie Drincec, fost
titular al mini-eparhiei Gyula, păstor al comunităţii românilor
din Ungaria. Alegerea sa a constituit o satisfacţie unanimă. În
sfârşit, un ierarh tânăr, unul care studiase Medicina, iar apoi
fusese ucenicul marelui stareţ Sofronie de la Essex (acelaşi care la
format şi pe Părintele Rafail Noica). Bucuros am fost şi eu.
Avusesem prilejul să-l cunosc la Curtea de Argeş în urmă cu şase
ani. Impresie superlativă.
Aflu că, în decurs de câteva luni, PS Sofronie, ierarhul smerit
şi deschis, la care uşor nepotrivite mi se păreau doar burticica de
fişpan şi Mercedesul de culoarea prunei vineţii, cam lung, a intrat
cu buldozerul în clerul eparhiei. Patru protopopi schimbaţi, iar al
cincilea, protoiereul de Beiuş, îşi aşteaptă rândul, după ce noul
chiriarh s-a dispensat de un om de o reală personalitate şi valoare
bisericească: părintele vicar Vasile Bota, om tânăr, de 42 de ani,
ctitorul impunătoarei biserici Sfântul Andrei din Oradea...
În urmă cu doi-trei ani am străbătut toate protopopiatele
Episcopiei Oradiei; aş îndrăzni să spun că le cunosc mai bine
decât proaspătul lor episcop. Mi-am notat atunci că din cele 67 de
parohii ale protopopiatului Marghita, doar jumătate din ele aveau
peste o sută de familii. Măsura abnegaţiei preoţeşti extreme am
avut-o însă în satul Reghea, parohie cu numai douăzeci de familii
de credincioşi, unde şcoala se năruia, însă biserica era în curs de
restaurare şi repictare. Într-o altă comună, Bogăi, cei doi preoţi
ridicau o biserică nouă din cărămidă refolosibilă, iar în orăşelul
Marghita se construia o biserică frumoasă şi mare din iniţiativă
protopopului Gheorghe Ciobai...
Câteva luni mai târziu constatam condiţiile în care părintele
Neamţu, cleric admirabil, realmente se „nevoia”, într-un
apartament de bloc din Jibou, unde îşi avea sediul nou-înfiinţatul
69
protopopiat... Mi-a plăcut concordia care exista la Beiuş, atât de
rară la noi, între fostul protoiereu şi cel nou, acela care îşi
aşteaptă acum rândul la destituire. Le ţin minte cultura
duhovnicească, deopotrivă cu a tânărului secretar eparhial,
părintele Varga... Mă întreb dacă nu a fost schimbată şi stareţa
Mănăstirii Voievozi, chinovie ridicată pe ruinele unei exploatări
miniere...
În acest avânt demolator, PS Sofronie nu este nici măcar
original. Maestrul Dan Puric îmi spunea, indignat, că PS Lucian
Mic a schimbat un stareţ care în decurs de câţiva ani restaurase
mănăstirea Piatra Scrisă.
Ierarhii tineri instalaţi în ultima perioadă nu vor să audă de
continuitate. Ei se simt nişte premieri care vin la putere cu
propriul guvern.
Îl înţeleg până la un punct pe PS Sofronie că ţine să-i
înfiinţeze o eparhie în judeţul Sălaj arhiereului-vicar de la
Oradea, ca să rămână singur acolo.
Dar de aici şi până la zicala: „Ţiganul când s-a văzut împărat,
Mai întâi pe taică-su l-a tăiat”, credeam că este o cale mai lungă. În
cazul Prea Sfinţitului Sofronie, desigur. X
70

După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca
să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Şi era acolo
un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în
vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au
dus la gura Lui. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis:
Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.
(Ioan 19.28-30)

71
NOI SCHIMBĂRI ÎN EPARHIA ORADIEI
Mircea Gavra
n cuvântul de instalare, PS Sofronie Drincec,
episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului a promis că
va face „schimbări radicale”. Pe atunci am crezut că
„schimbările” vor însemna relansarea valorilor
ortodoxe şi nu un val masiv de epurări şi destituiri.
În mod antitetic, primii „incompetenţi” au fost găsiţi tocmai
cei care l-au susţinut pe noul episcop să devină întâistătător al
eparhiei. O atitudine demnă au avut vicarul Vasile Bota şi
consilierul cultural Alexandru Mizgan, care de bunăvoie s-au
retras. A urmat apoi valul de demiteri, printre care şi stareţii de
mănăstiri care s-au împotrivit slujirii cu greco-catolicii,
amintindu-l aici pe protosinghelul Timotei Mangrău, stareţul
mănăstirii Izbuc din protopopiatul Beiuş, care „a cutezat” să-şi
manifeste dezacordul faţă de superiorul său ierarhic când l-a
I
72
văzut pe acesta trăind în lux şi mâncând doar delicatese, dar
îndemnând la sărăcie şi milostenie.
Schimbările promise de noul vlădică nu s-au oprit aici. În ziua
de Bobotează, PS Sofronie a oficiat slujba de „sfinţire” a
Aghesmei Mari împreună3 cu omologul său greco-catolic, Virgil
Bercea, acţiune ce a atras după sine criticile unor teologi
ortodocşi şi nemulţumirea mai multor preoţi şi intelectuali din
eparhia Oradiei.
Două zile mai târziu au fost schimbaţi din funcţie patru preoţi
din conducerea episcopiei: secretarul eparhial pr. Liviu Inţe,
inspectorul eparhial pr. Laurian Ungur, consilierul administrativ
pr. Titus Scurtu şi fostul exarh, arhimandritul Iorest Grebenea.
Cei patru, care nu au participat la aşa-zisa „sfinţire” a apelor
Crişului, au fost înlocuiţi rapid de clerici tineri şi uşor şantajabili,
dacă e să ţinem seama şi de lipsa de experienţă, dar şi de trecutul
pătat al unora dintre aceştia. Cum e şi cazul noului exarh Antim
Oprea, cel care s-a perindat prin mai multe mănăstiri,
petrecându-şi viaţa monahală mai mult în civilie decât în
mănăstire (trăind comod într-un apartament din Oradea), iar în
timpul Preasfinţitului Ioan Mihălţan a fost oprit de la slujire
pentru abateri grave de la vieţuirea călugărească.
Noile schimbări au fost anunţate cu mult fast în catedrala
episcopală din Oradea, în prezenţa credincioşilor prezenţi şi a
celor invitaţi special pentru a participa la acest „moment însemnat
din istoria eparhiei noastre”, după cum însuşi spunea PS Sofronie
Drincec.
3 Referitor la această împreună-slujire amintim Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli: „Dacă
cineva s-ar ruga, chiar în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune bisericească) acela
să se afurisească” şi Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli: „Episcopul sau preotul sau
diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a
permis acelora să săvârşească ceva ca şi clerici (să slujească asemenea preoţilor
dreptcredincioşi) să se caterisească”. Catolicii sunt eretici deoarece mărturisesc în
credinţa lor învăţături potrivnice dogmei ortodoxe, cum ar fi, de exemplu: filioque,
purgatoriul, primatul papal, imaculata concepţie, azima (în unele locuri, greco-catolicii
folosesc şi ei azima) etc. Aceste erezii au fost condamnate soborniceşte printr-o
Enciclică a Bisericii Ortodoxe semnată de toţi patriarhii, la anul 1848.
73
Firesc, nu competenţa a stat la baza noilor schimbări, ci cu
totul alte motive. Atât cei patru, cât şi noul vicar eparhial, Mihail
Tărău, afirmă că între cele petrecute la Bobotează şi destituiri nu
este nici o legătură. Surse din cadrul episcopiei spun că PS
Sofronie a fost nemulţumit de prezenţa redusă, în raport cu a
catolicilor, a preoţilor şi credincioşilor ortodocşi din oraş.
Motivele destituirii nu se cunosc nici azi, dar cert este că noii
aleşi în funcţiile de secretar eparhial şi consilier administrativ au
participat la misterioasa „sfinţire” de pe malul Crişului. Expresia
de misterioasă nu e întâmplătoare, căci au fost şi curioşi care au
dorit să ia din apa „sfinţită” pentru a vedea dacă se strică. În mod
straniu, PS Sofronie a interzis ca cineva să ia acasă vreo picătură
din vasul asupra căruia a rostit împreună cu episcopul catolic
rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt4.
Mâhnit de toate aceste pogorăminte ce silnicesc dogmatic şi
canonic cele ortodoxe, profesorul teolog Daniel Munteanu
comentează cele petrecute:
„Nu ştiu cum PS Sofronie Drincec poate vorbi despre iubirea
de aproapele, când pe subalternii săi îi prigoneşte şi îi tratează, de
multe ori, ca pe ultimii oameni. Oare iubirea sa e doar faţă de
puternicii zilei? Conform Canoanelor Bisericii Ortodoxe, dacă
acestea s-ar mai respecta de către sinodali, ierarhii care au slujit
cu catolicii ar trebui să fie caterisiţi. Se spune destul de limpede,
pentru cine vrea să priceapă, că slujirea cu ereticii se pedepseşte
cu depunerea din treaptă. Nu există vreun canon care să spună că
slujirea este admisă în anumite situaţii, doar la ierurgii sau
tedeum.
Justificările cum că nu am săvârşit Taine, ci doar o mică
rugăciune sunt de-a dreptul ridicole. Le recomandăm celor ce au
săvârşit aceste păcate să mai studieze canoanele sau să se căiască.
În faţa scaunului de Judecată justificările sunt inutile.” X
4 Ne întrebăm, pe care Duh Sfânt l-au invocat, cel care purcede numai din Tatăl sau „şi
din Fiul”...?
74

Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul,
nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi
ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu
voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi
pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune
mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile,
ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu
ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc
şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul
tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune
în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. A
răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul
meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut.
Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
(Ioan 20.24-29)

75
ECUMENISMUL,
ÎNTRE BUNUL SIMŢ ŞI COMPROMIS
Nicolae Artene
flând din presă despre controversele privind
atitudinea P.S. Sofronie Drincec - episcopul
Oradiei - faţă de părintele Eftimie Mitra de la
Schitul Ortodox Huta, mi-a fost greu să cred că
un ierarh, de la care ne-am aştepta să apere Biserica şi turma pe
care o păstoreşte, a ajuns să-i prigonească pe cei care gândesc şi
cuvântează cele ale ortodoxiei.
Sperând că totul este doar o exagerare jurnalistică, am dorit să
aflu nişte răspunsuri.
Personal i-am căutat pe P.S. Sofronie şi Părintele Eftimie, dar
niciunul nu mi-a oferit vreun detaliu, firesc, din motive diferite.
Părintele Eftimie primise ascultare de la mai-marii săi ierarhi
să nu mai vorbească nimănui despre a sa demitere, iar la uşa
A
76
episcopiei, după ce am petrecut câteva ore bune, mi s-a răspuns
sec: „Preasfinţitul e ocupat şi nu vă poate primi”.
Dacă nimeni din partea episcopiei nu a vrut să dezlege în
vreun fel misterul ce plana asupra acestui subiect, am invitat
atunci la discuţii pe câţiva dintre fiii duhovniceşti ai părintelui
Eftimie, care s-au arătat deschişi să mă lămurească asupra
oricăror nedumeriri.
În cele ce urmează vă prezentăm un fragment din dialogul
purtat cu Ioan Brage, Violeta Abrudan şi absolventa în teologie
Viviana Zaharia, în data de 14 ianuarie 2008.
*
- Să intrăm în subiectul nostru propriu-zis. Cum vede
părintele Eftimie ecumenismul? Aţi discutat cu dânsul despre
acest lucru?
- Da, am vorbit de nenumărate ori despre acest subiect, în
general părintele deosebind ecumenismul în două feluri: cel
oficial, care este un ecumenism al compromisurilor şi cel
neoficial, care este un ecumenism al bunului simţ şi al
civismului.
- Vă rog să detaliaţi puţin.
- Ecumenismul oficial este cel pe care-l vedem la televizor,
prin ziare, chiar şi în unele biserici, unde anumiţi preoţi şi
ierarhi fac rugăciuni improvizate împreună cu ereticii, rugăciuni
ce au drept mesaj „unirea credinţelor”.
Aceste împreună-slujiri sunt false şi teatrale, deoarece nu
pornesc de la credincioşi din nevoia de a se ruga cu cei alte
credinţe, ci este ceva organizat şi susţinut de sus, cu un scop
străin, din păcate, de canoanele şi învăţăturile Bisericii Ortodoxe,
care interzic limpede orice rugăciune de acest fel.
77
- Dar şi Patriarhul a participat la astfel de slujbe.
- Tocmai… Sunt mulţi ierarhi astăzi în România care se supun
politicii globaliste, cea care stă la baza ecumenismului oficial, aşa
cum până-n 1989 existau ierarhi care se supuneau politicii
comuniste.
Dacă patriarhul, anumiţi ierarhi sau preoţi participă la
rugăciunile ecumeniste, aceasta nu este o garanţie că acţiunile lor
sunt şi mântuitoare. Prins în hora ecumenistă, orice cleric ar fi,
stă în contradicţie cu hotărârile Sfinţilor Apostoli, iar poporul
credincios este pus în situaţia de a alege şi urma două învăţături
total diferite: ale ortodocşilor ecumenişti sau ale Sfinţilor
Apostoli... Şi de aici vine slăbirea credinţei.
Dacă înainte de 1989, unii ierarhi ai BOR prigoneau preoţii
care nu se supuneau politicii comuniste, astăzi, în acelaşi duh,
sunt sinodali care îi persecută pe preoţii care se opun globalizării
ecumeniste. Deşi ni se tot spune că ecumenismul înseamnă
deschidere şi reconciliere, din ce în ce mai des preoţii şi monahii
care ridică semne de întrebare ecumenismului, în predici sau în
scrieri, sunt catalogaţi de către proprii lor ierarhi drept
extremişti, schismatici, provinciali, răzvrătiţi sau
fundamentalişti.
Nu înţelegem de ce nu se discută deschis, pe faţă, problemele
credinţei, în locul folosirii neuitatului arsenal securist în care cei
„tradiţionalişti” sunt avertizaţi, intimidaţi, şantajaţi, iar dacă nu
urmează linia care li se impune sunt opriţi de la slujire, daţi afară
din parohie sau mănăstire ori destituiţi, cum e şi cazul părintelui
Eftimie sau a celor patru consilieri de la Episcopia Oradiei, care
au refuzat să participe la slujba ecumenistă de Bobotează la
Oradea.5
5 Sfântul Ierarh Marcu al Efesului (+1445) spune despre acei care caută să se facă
stăpâni ai turmei, încălcând dogmele şi canoanele Bisericii: „Nimeni să nu ne
stăpânească în credinţa noastră: nici un împărat, nici un ierarh, nici un mincinos sinod, nici
altcineva, ci numai Unul Dumnezeu, şi apăraţi sfânta ortodoxie care atât prin Hristos Iisus cât
şi prin Apostolii Săi ne-a fost dăruită nouă”.
78
- În ce constă această slăbire a credinţei?
- Dacă te rogi sau te împărtăşeşti împreună cu cel care nu
mărturiseşte aceeaşi învăţătură a Bisericii celei Una, îl laşi să
trăiască cu impresia că şi el deţine harul şi adevărul de credinţă,
că există mai multe „biserici” sau „creştinisme”, ceea ce e fals.
Să luăm de exemplu chestiunile dogmatice legate de Judecata
de Apoi. După 1054, catolicii spun că există purgatoriu6, în timp
ce ortodocşii nu au acceptat niciodată această învăţătură. Firesc,
nu pot şi unii şi alţii să aibă dreptate, căci nu pot exista în acelaşi
timp două adevăruri care să se contrazică. Lăsând impresia că toţi
care „cred” au dreptate, indiferent de cum Îl înţeleg pe Hristos, ai
slăbit credinţa cea adevărată, cea una, sfântă şi sobornicească a
Bisericii.
Părintele Eftimie spunea că diavolul, faţă de perioada primelor
veacuri când creştinii erau obligaţi să slujească idolilor, şi-a
schimbat tactica de a-i înşela pe oameni. Creştinii care rezistau
persecuţiilor deveneau mucenici. Astăzi, diavolul nu mai vrea să
facă martiri, ci lucrează la felul de gândire al oamenilor.
Lepădarea de credinţă nu se mai face prin violenţă şi vărsări de
sânge, ci prin schimbarea înţelegerii privind Creştinismul, când,
în mod viclean, li se imprimă maselor idei eretice prin formulări
aparent „creştine”: că „toţi avem acelaşi Dumnezeu”, că „toate
religiile sunt bune”, „ca să ne mântuim trebuie numai să iubim”,
să fim „toleranţi”, creştinism înseamnă „unirea Bisericilor” etc.
- Ce înţelegeţi prin erezie?
- Orice abatere de la Crezul Bisericii este erezie. Exemple sunt
destule: filioque, purgatoriul, azima, imaculata concepţie, negarea
6 Purgatoriul este inventarea, contrar Scripturii, unui al treilea loc, între iad şi rai, unde
sufletul se „purifică” o vreme. Ideea continuă justificarea indulgenţelor, Catolicismul
oferind practic o a doua şansă în câştigarea mântuirii. Credinciosul nu mai are de ce să se
„silească” spre propriile fapte bune, când oricum se va mântui stând o vreme în
„purgatoriu” sau până când urmaşii lui achită o taxă „vicarului lui Hristos pe pământ”.
Profitul material şi amăgirea sunt evidente.
79
fecioriei Maicii Domnului, existenţa mai multor „biserici” sau
„creştinisme”, reîncarnarea, evoluţionismul ş.a.
- Sunt unii intelectuali care spun că radicalismul şi
fundamentalismul sunt caracteristici ale Evului Mediu...
- În urmă cu 2000 de ani, Mântuitorul a spus ispititorului:
„Înapoia mea Satano”, a răsturnat mesele comercianţilor din
templu, i-a mustrat pe fariseii care transformau credinţa în
formalism, numindu-i „morminte văruite” şi „pui de vipere” etc.
Depinde de fiecare cum înţelege acest cuvânt. În materie de
credinţă nu se negociază, poate să te facă şi radicalist sau cum or
vrea ei. Le-aş spune acelor intelectuali cu orientări iluministe7
că, dacă Hristos a fost „radicalist”, nu ne deranjează să fim
catalogaţi la fel, ci chiar ne bucură.
Dacă veni vorba de Evul Mediu şi fundamentalism, nu îmi
aduc aminte ca cineva să fi impus cu sila antiecumenismul. Acest
ecumenism oficializat, impus oarecum inchizitorial, este tocmai
rezultatul fanatismului şi a unui fundamentalism de tip
dictatorial. E bine să fim atenţi la cine colportează ecumenismul.
Sunt oameni care caută slava lumii, traiul bun, luxul, dorinţa de
stăpânire, vor să aibă cât mai multă influenţă, mai presus de
credinţă. E de înţeles ca aceşti oameni să-şi justifice modul de
viaţă şi de gândire criticând mereu opusul, smerenia, evlavia,
modestia, curăţia inimii etc. pe care le consideră demodate şi
învechite. Din păcate, azi avem şi episcopi şi preoţi cu astfel de
mentalităţi. Cu siguranţă poporul român va şti să deosebească
aceste lucruri. Întotdeauna credincioşii simpli au dat dovadă de
discernământ, au ştiut să păstreze o linie morală şi religioasă
echilibrată, să rămână în credinţa lor curată fără a-i urma orbeşte
pe acei păstori căzuţi uneori în capcana politicului şi a
dezmierdărilor lumeşti, fie ei clerici sau intelectuali.
7 Iluminismul este o formă de gândire lipsită de sacralitate, cu influenţe din
raţionalismul şi umanismul de tip apusean. Acest mod de gândire stă la temelia
principiilor masoneriei, fiind adânc „implementat” în mass-media şi anumite instituţii
ale statului.
80
Aceşti intelectuali iluminişti care condamnă Evul Mediu,
condamnă implicit şi pe Ştefan cel Mare, pe Brâncoveanu, Mircea
cel Bătrân, Mihai Viteazul, Petru Rareş şi pe toţi acei domnitori
care cinsteau Biserica Ortodoxă, construiau biserici şi mănăstiri
şi, chiar mai mult, conduceau ţara după legile lui Dumnezeu nu
după interese personale şi influenţe politice străine.
- Am înţeles câteva idei despre ecumenismul oficial. Cum vede
părintele Eftimie ecumenismul neoficial?
- Precum se arată în pildele din Evanghelie, unde se vorbeşte
despre omul căzut între tâlhari, despre femeia samarineancă.
- Vă rog să adânciţi puţin, dacă se poate.
- Am să vă dau câteva exemple. Odată a venit la părintele
Eftimie un penticostal care avea un necaz. Soţia acestuia suferise
un accident şi avea multe cheltuieli cu doctorii, căci trebuia
operată. Văzându-l necăjit, părintele i-a dat un sac de cartofi şi un
calup de brânză pe care tocmai îl primise de la o ciobăniţă
reformată care avea stâna aproape de mănăstire. Cu câteva zile
înainte de operaţie, i-a dat doctorului, într-un plic, cinci milioane
de lei pentru operaţia femeii, fără a ţine seama că cel pe care-l
ajuta era de altă credinţă. Pe toţi care veneau la schit îi primea cu
drag, indiferent de naţionalitate sau credinţă.
În prezent, părintele Eftimie se află în proces cu Episcopia
greco-catolică de Oradea, cea care revendică pământul de sub
schit. Pornind de la acest proces, s-a creat o tensiune între
vieţuitorii schitului şi respectiva episcopie. Însă cei care vin la
schit sunt primiţi cu toată dragostea, fiindcă simplii credincioşi
greco-catolici sunt nevinovaţi de interesele pământeşti ale
episcopului lor uniat Virgil Bercea8, după cum nici noi,
ortodocşii, nu suntem vinovaţi pentru căderile mai-marilor
noştri.
8 Care nu întâmplător este şi membru al sumbrei organizaţii catolice „Opus Dei”.
81
Pe listele de susţinători ai părintelui Eftimie se află şi
reformaţi, greco-catolici, penticostali etc. Sunt protestanţi şi
maghiari faţă de care părintele Eftimie s-a purtat ca un prieten,
iar atunci când au avut necazuri, le-a fost alături; după cum şi ei
au venit să dea o mână de ajutor atunci când a fost nevoie:
lemnăria acoperişului arhondaricului a fost făcută de o familie de
reformaţi maghiari, un baptist a tencuit o cameră, sau
credincioşii de alte confesiuni care au participat, alături de cei
ortodocşi, la ajutorarea schitului.
De aceea vorbim de un ecumenism al civismului şi bunuluisimţ.
Între părintele Eftimie şi locuitorii din zonă există o relaţie
de respect reciproc, indiferent de religie sau etnie. Aş putea să vă
dau multe exemple asemenea celor de mai sus.
- Aceste relaţii apropiate sunt doar pe plan social. Dar în plan
religios cum decurg lucrurile?
- Respectul reciproc în toate. Fiecare respectă opţiunea
religioasă a celuilalt, rugându-se pentru ei, dar nu împreună cu
ei. Am văzut la părintele Eftimie pomelnice de la catolici sau
protestanţi, pe care le citea la acatist sau psaltire, dar nu la
Liturghie.
- Veneau mulţi de alte credinţe la părintele Eftimie?
- Din zona schitului veneau şi vin în continuare. În
comparaţie cu credincioşii ortodocşi, am putea spune că nu erau
atât de numeroşi, marea majoritate a pelerinilor fiind ortodocşi.
Cele ce v-am povestit sunt cazuri aparte, dar ele oglindesc destul
de clar înţelegerea părintelui Eftimie asupra ecumenismului.
- Preoţii şi ierarhii ecumenişti spun că prin ecumenism nu se
încalcă credinţa ortodoxă.
- Niciodată nu vor recunoaşte compromisurile pe care le fac.
Am întâlnit chiar ierarhi şi preoţi care, în faţa credincioşilor,
afirmau că trebuie să luptăm pentru a ne păstra credinţa, în timp
82
ce, pe neobservate, introduceau în bisericile ortodoxe cultul şi
ereziile catolice.
În felul acesta, preoţii ortodocşi au ajuns să săvârşească botezul
ca la catolici, prin stropire sau turnare, nu prin întreita afundare
aşa cum hotărăsc Canoanele Apostolilor9. Din prea multă râvnă
ecumenistă, preoţii ortodocşi îndeamnă pe credincioşi să-i
cinstească pe aşa-zişii „sfinţi” catolici sau să postească marţea. În
bisericile ortodoxe găseşti statui, tablouri religioase sau obiecte
de cult catolice, cum ar fi rozariul, nicidecum metanierul
tradiţional ortodox, pe care-l aveau Sfinţii Părinţi din pustia
Egiptului şi din alte vetre de sihăstrie ortodoxă.
Pentru orice dreptcredincios, cele de mai sus înseamnă
secularizare, catolicizarea Ortodoxiei, decăderi semnalate şi de
părintele Eftimie în diverse articole şi predici rostite prin satele
şi parohiile unde era invitat. Cu toată râvna cuvenită unui ierarh
ortodox, P.S. Ioan Mihălţan10 totdeauna îl îndemna pe părintele
Eftimie să scrie şi să-i înveţe pe oameni dreapta credinţă, dându-i
binecuvântare să predice şi să slujească oriunde este chemat în
cadrul eparhiei, să combată toate ereziile şi practicile necanonice.
Tocmai ceea ce noul episcop, Sofronie Drincec îi interzice,
odată cu demiterea din funcţia de egumen al schitului.
- Ca şi creştini ortodocşi, ce veţi face de acum încolo?
- Drept pilde avem pe sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea care
au luptat pentru ortodoxie, au combătut catolicismul iar numele
9 În Pidalion citim despre Canonul 50 Apostolic care hotărăşte: „Dacă vreun Episcop sau
Presbiter nu va săvârşi trei afundări ale Tainei, ci o afundare, care se dă întru Moartea
Domnului, să se caterisească. Că nu a zis Domnul întru Moartea mea botezaţi «ci mergând,
învăţaţi pe toate neamurile, botezându-i pe ei în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului
Duh» [Matei 28: 19]”. În învăţătura Bisericii, botezul prin turnare sau stropire este
acceptat doar în caz de excepţie, dacă copilul e pe moarte şi nu mai are timp să ajungă la
biserică pentru a primi botezul. Acest caz de excepţie nu se aplică pentru cazurile
normale, iar preoţii care săvârşesc din uşurătate botezul ortodox prin stropire sau
turnare, cad sub caterisirea canonului de mai sus.
10 Episcopul care l-a hirotonit şi l-a investit ca egumen la Schitul Huta, în prezent
pensionat.
83
lor sunt pomenite şi astăzi în slujba şi calendarul Bisericii.
Nimeni dintre cei care au făcut diplomaţie, politică, afaceri sau
compromisuri cu Catolicismul nu au fost trecuţi în rândul
sfinţilor.
Indiferent de ce se va întâmpla, vom păstra neîntinată credinţa
sfinţilor mucenici români, care şi-au vărsat sângele în acest colţ
de ţară pentru ca Ortodoxia să nu fie batjocorită şi amestecată.
*
Pentru a avea o imagine cât mai clară despre cum a avut loc,
din punct de vedere al legilor în vigoare şi al regulamentului
bisericesc, destituirea părintelui Eftimie, am considerat că cel
mai potrivit este să stăm de vorbă cu un specialist în drept.
Astfel, avocatul Mihai Pop, prieten apropiat al părintelui, a
binevoit să ne răspundă la câteva întrebări:
- Aţi discutat cu părintele Eftimie despre demiterea sa?
- Da. Deoarece demiterea este un abuz, i-am propus să
acţioneze în instanţă pe cei ce au eliberat actul, anume pe
episcopul Sofronie Drincec şi vicarul eparhial Mihail Tărău. Pe
lângă faptul că documentul demiterii a fost eliberat în mod ilegal,
nimeni din conducerea episcopiei nu a mai fost consultat. S-a
încercat ca totul să se facă sub tăcere, urmărindu-se izolarea
discretă a părintelui Eftimie de credincioşii din zonă, ţinerea sub
control direct, dar şi intimidarea sa. Însă consecinţele au fost
contrare aşteptărilor oficiale.
- Să le luăm pe rând. Care sunt motivele?
- Motivul este opţiunea religioasă a părintelui. Suntem în
mileniul al III-lea şi vorbim despre libertatea de exprimare,
despre libertatea religioasă, încălcate de această dată tocmai de
către un episcop progresist, cu pretenţii intelectuale şi vederi
europenizate. Pretextul, însă, este neîntemeiat, deoarece dintre
84
toţi stareţii şi egumenii de mănăstiri şi schituri care nu au
absolvit nici măcar liceul, s-a hotărât să fie demis din funcţie
tocmai părintele Eftimie, absolvent al unei facultăţi de inginerie.
În noile regulamente bisericeşti se spune despre pregătirea
teologică a monahilor şi monahiilor care sunt obligaţi să facă
studii, cu specificaţia ca aceştia să fie îndemnaţi să urmeze
cursurile de specialitate şi nicidecum să fie demişi. Nici un
regulament bisericesc nu precizează ca stareţul sau egumenul,
dacă nu are studii, să fie înlăturat.
Dacă e lege, să fie aceeaşi pentru toţi, cu atât mai mult cu cât
părintele Eftimie era deja înscris în anul întâi al Facultăţii de
Teologie Ortodoxă din Oradea.
- La cel de al treilea punct, părintelui Visarion i se dă
conducerea interimară a schitului, numindu-l „superior”.
- Această terminologie aparţine modelului de organizare al
mănăstirilor catolice. În Biserica Ortodoxă, conducătorii unor
aşezăminte monahale sunt numiţi stareţi sau egumeni, iar în
Biserica Catolică sunt numiţi superiori. E doar o formă
organizatorică.
- În punctul IV al documentului, i se interzice părintelui să
participe la slujbe prin parohii şi să predice fără binecuvântarea
scrisă a PS Sofronie.
- Acesta e un abuz în funcţie. Când părintele Eftimie a fost
hirotonit, PS Ioan Mihălţan i-a spus - la fel ca tuturor celorlalţi
preoţi şi ieromonahi - că poate sluji şi predica oriunde în eparhia
sa. Răstălmăcirea regulamentului bisericesc „legiferează” abuzul.
Asistăm la un caz de „corectitudine ortodoxă” cu efect vădit antiortodox.
În satele din jur, părintele Eftimie este cunoscut de foarte
multă lume, această influenţă încurcând de multe ori
prozelitismul catolic. În predici este întotdeauna convingător, la
afirmaţiile făcute are întotdeauna argument. Astfel, în ceea ce
85
priveşte istoria greco-catolicismului în Ardeal, nu putea fi
combătut de nici un catolic din zonă, iar în disputele legate de
retrocedările unor biserici, aducea mereu dovezi solide. De aceea
„căluşul în gură” nu i-l puteau pune decât superiorii săi ierarhici,
sub pretextul ascultării. Aşa se face că punctul IV din
documentul demiterii îi interzice total propovăduirea credinţei
ortodoxe în zonă. Deocamdată are voie să slujească doar în
bisericuţa de la Huta.
- Ce ne puteţi spune despre schitul de maici din satul Fiziş,
menţionat la punctul numărul V?
- E vorba de schitul Copăcel, din satul vecin, Fiziş. Părintele
Eftimie a intenţionat să facă schituri şi metocuri pe lângă satele
unde catolicii şi sectele începuseră să câştige tot mai mulţi adepţi,
spre întărirea ortodoxiei în zonă şi stoparea prozelitismului.
La început a primit binecuvântarea verbală a PS Sofronie,
construind în acest scop o casă din bolţari, acoperită cu tablă şi
tencuită în interior, a turnat o fundaţie pentru chilii, arhondaric,
bucătărie, sală de mese şi un paraclis. A făcut apel la monahii şi
monahiile din alte eparhii să vină să întărească monahismul în
zona Beiuşului, mulţi răspunzând imediat chemării. Dar, dintr-o
dată, totul s-a năruit atunci când episcopul l-a înştiinţat în scris
că nu îi acordă binecuvântarea de a mai continua acel lăcaş
monahal.
Aici e şi greşeala părintelui Eftimie, nu trebuia să se bazeze pe
vorbele mai marelui său, căci vorbele zboară. Dacă ar fi avut o
hârtie scrisă din partea episcopiei, poate ar mai fi fost o şansă să
se continue măcar ce s-a început.
Într-o situaţie asemănătoare este şi azilul de bătrâni. Ucenicul
său, părintele Visarion, a început să studieze medicina. Îşi dorea
mult să-i ajute pe săracii care nu-şi permit să cheltuiască banii
prin spitale.
Părintele Eftimie a dorit să construiască un azil de bătrâni în
apropiere de Beiuş, în locul numit „Pepiniera” din Nimăieşti, iar
86
în cadrul acelui azil să facă şi un cabinet medical pentru săraci,
unde să activeze ca medic ucenicul său, părintele Visarion. PS
Sofronie îşi dăduse binecuvântarea verbală şi pentru azil şi
pentru ca Visarion să facă medicina. Odată cu celelalte restricţii,
Episcopul Oradiei a sistat şi ridicarea azilului, iar sub pretextul
ascultării i-a interzis părintelui Visarion să continue facultatea de
medicină.
- Cum comentaţi hotărârea prin care Schitul Huta iese de sub
jurisdicţia mănăstirii de la Stâna de Vale?
- Din data de 14 noiembrie 2007, Schitul Huta nu mai este sub
tutela mănăstirii de la Stâna de Vale, ci depinde direct de
episcopie. Acest lucru nu cred că ar afecta viaţa şi activitatea celor
de la Huta, ţinând seama că monahul ascultă direct de episcopul
locului. Da, este într-adevăr un mod de a ţine mai uşor sub
control schitul deoarece juridic, acum este direct subordonat.
Aceste lucruri au putere doar în plan administrativ dar nu şi în
plan duhovnicesc. Însă demiterea nu este o problemă atât de
gravă, pe cât este cauza pentru care părintele a fost demis.
Trebuie să vedem lucrurile în ansamblul lor. Întâi a fost
alungat fostul episcop Ioan Mihălţan din episcopie, ca după aceea
să se înceapă „epurările”.
Demiterile au început mai demult, cu cei din conducerea
Episcopiei. Cu demnitate, vicarul eparhial şi unii consilieri s-au
retras pentru a nu lua parte la noile impuneri ecumeniste. În
locul celor retraşi sau demişi, episcopul Sofronie a pus în
funcţiile-cheie preoţi şi diaconi tineri, fără experienţă, care pot fi
uşor manevraţi spre o anumită direcţie. Au rămas doar acei
protopopi sau consilieri care nu vor ridica opoziţie privind
vânzarea de biserici sau slujbele alternative în bisericile cerute de
greco-catolici.
Cunoaştem că s-a parafat o înţelegere tainică între PS Sofronie
şi greco-catolici prin care cedarea anumitor biserici ortodoxe să
se facă treptat, prin ţinerea de slujbe alternative, astfel încât
87
oamenii să nu poată distinge diferenţa schimbării. Firesc, atâta
timp cât preoţii şi credincioşii din parohiile respective nu se lasă
păcăliţi de acest lucru, se va crea o anumită tulburare socială.
Primim deja semnale de nemulţumire din partea unor preoţi
ortodocşi din Bihor, cărora li s-a cerut, pe cale ierarhică, să
cedeze nejustificat în favoarea catolicismului.11
- Să înţelegem că are loc o trădare la nivel înalt?
- Să nu generalizăm, însă presiunile asupra clerului din partea
acestui ierarh ortodox sunt vizibile. Dacă ar fi existat o unitate, o
deschidere sinceră dinspre PS Sofronie către preoţi, nu s-ar fi
ajuns aici. Cu silă şi intimidare nu se ajunge decât la tulburări şi
sminteală. Conjunctura de până acum este de aşa natură încât
credem că cineva caută să se pună pe căpătuială, pe făcut bani din
vânzarea de biserici.12
Aceasta este de fapt adevărata faţă a ecumenismului – vânzarea
nu numai dogmatică, ci chiar la propriu, a Bisericii. Afară de
Banat, unde episcopul Nicolae Corneanu pur şi simplu a donat
uniaţilor, cu de la sine putere, şaisprezece biserici ortodoxe,
stârnind nemulţumirea preoţilor şi credincioşilor din satele
respective şi împrejurimi, nu s-a mai pomenit până acum ca vreo
episcopie ortodoxă din Ardeal să dea semnale de predare a
bisericilor, fără nici un temei legal şi cu o aşa de mare uşurinţă,
în faţa Catolicismului. În alte părţi, chiar dacă preoţii nu sunt
ajutaţi, măcar sunt lăsaţi să-şi apere, împreună cu credincioşii,
biserica.
Pe vremea PS Ioan Mihălţan situaţia era mai aşezată, nu
existau atâtea frământări interne şi nemulţumiri de acest gen.
11 Pentru mai multe detalii a se vedea excelentul articol scris de jurnalista Raluca Avram
în Bihoreanul din 5 februarie 2008, sau la http://www.bihoreanul.ro/general/
afisare_articol.php?id_obiect=18120&cat=243.
12 Nu ar fi primul caz de acest gen. Nu demult, Patriarhia Ierusalimului sub călăuzirea
fostului patriarh ecumenist Teofil (acum caterisit) s-a trezit cu o pagubă de miliarde de
dolari de pe urma unor tranzacţii de vânzare a proprietăţilor bisericii, sume
(nerecuperate până astăzi) care au intrat în conturile personale ale numitului ierarh.
88
Aici şi experienţa îşi spune cuvântul, iar Sfântul Sinod ar fi
trebuit să chibzuiască mult mai bine înainte de a trimite în
eparhiile din Ardeal, unde sunt multe probleme de acest gen,
episcopi aşa de tineri şi neîncercaţi.
- Care este reacţia părintelui Eftimie referitor la toate acestea?
- La propunerea mea de a face recurs şi de a contesta canonic şi
juridic decizia revocării, părintele a refuzat. Nu l-a deranjat să
renunţe la funcţia de egumen, fiind mâhnit în schimb de felul
samavolnic în care s-au luat aceste decizii.
Nu s-a aşteptat la astfel de hotărâri, nu ştia nimic de intenţia
celor doi superiori, episcopul şi vicarul, ci, pur şi simplu, a fost
pus în faţa faptului împlinit prin aceste documente înmânate de
către protopopul Beiuşului. A spus că îi lasă pe toţi la judecata lui
Dumnezeu şi va face ascultare de cum îi va spune conştiinţa. X

Nessun commento:

Posta un commento