Sinaxar 14 Iunie

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Elisei.

Viața Sfântului Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului

Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Elisei

Troparul Sfântului Prooroc Elisei, glasul al 4-lea:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, bolile goneşte şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe el, le izvorăşte tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucură-te Proorocule Elisei, care te-ai arătat întocmai cu îngerii, vieţuind în trup ca fiind fără de trup.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păzindu-ţi, proorocule, ochiul sufletului cel fără materie, cu raza Duhului, te-ai învrednicit a vedea cele viitoare.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cere de la Dumnezeu, Elisei, vindecare pentru cei ce bolesc şi curăţire de greşeli, pentru cei ce curat te laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să cântăm Domnului, Celui Ce bine a voit să Se întrupeze fără de sămânţă din Fecioară, spre scăparea şi izbăvirea noastră.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul Ilie lămurit fiind proorocit cu grai, te-a uns pe tine prooroc, de Dumnezeu insuflate, Mărite Elisei.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Darul Sfântului Duh cel îndestulat ţi-a aflat odihnă şi s-a sălăşluit întru tine, Sfinte Elisei, pururea pomenite.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflându-te pe tine Stăpânul, că ţi-ai ogorât brazda sufletului cu ostenelile, a semănat întru tine harul cel proorocesc, Sfinte Elisei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine te avem toţi creştinii Scăpare şi Zid al nostru şi pe tine te preaslăvim fără tăcere, Ceea ce eşti Nenuntită.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Duhul Cel Preasfânt te-a arătat pe tine tăietor de toată rădăcina a toată răutatea şi săditor de toată bunătatea, Elisei Preafericite.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce cunoaşte mai dinainte cele viitoare şi cheamă cele ce n-au fost ca şi cum ar fi, cunoscându-te mai dinainte vrednic, te-a rânduit pe tine mai dinainte, Proorocule Elisei.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunarea virtuţilor urma vieţii tale, Proorocule. Pentru aceea prăznuiesc acum popoarele şi mulţimile întru pomenirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată Fecioară roagă pe Dumnezeu, pe Carele L-ai născut, ca să dăruiască celor ce te laudă pe tine iertare de greşeli.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cine va povesti virtuţile tale cele din fapte? Şi suişurile Duhului cine va putea să le vestească, proorocule al lui Dumnezeu?

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflând adâncimea darurilor lui Dumnezeu, Elisei, ai izvorât proorocii dumnezeieşti şi tămăduiri sufletului şi trupului pentru cei ce se apropie de tine.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mormântul nu a acoperit acum isprăvile virtuţilor tale, Proorocule Elisei, ci toţi le vestesc, lăudându-le.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă pururea pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, Preacurată Marie, cea Neispitită de nuntă, ca să trimită credincioşilor mare milă.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea ta este curată, cuvântul tău prea limpede, că din izvorul cel curat şuvoaie de ape netulburate izvorăsc, ca să arate cele ascunse ale tale, fericite proorocule.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suferit-ai, prealăudate, nedespărţindu-te de învăţătorul tău şi văzându-l făcând călătorie străină, te-ai înălţat cu dragoste, făcându-te înălţat împreună cu dânsul, Fericite Elisei.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând, Proorocul Elisei, pe învăţătorul tău că se ridică de la pământ în carul cu cei patru cai de foc ai virtuţilor, te-ai uimit, dar ai primit moştenire cojocul împreună cu darurile.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu rugăciunile tale, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, dă să ne mântuim de cumplitele greşeli şi să dobândim dumnezeiasca strălucire, a Fiului şi Dumnezeului, Cel Ce S-a întrupat din tine în chip de netâlcuit, Preacurată.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Îndoit har luând de la Duhul, prooroc minunat te-ai arătat tuturor marginilor, pe cei ce te laudă pe tine izbăvindu-i din primejdii şi dăruind harul minunilor tale celor ce aleargă la tine cu credinţă şi strigă: Bucură-te, proorocule minunate.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luat-ai, Fericite Elisei, de la învăţătorul tău daruri îndoite întru Duh Sfânt şi întru dânsul fiind purtat de Dumnezeu, strigai: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată viaţa şi harul cel îndestulat al învăţătorului tău ai câştigat, arătându-te odor fecioriei şi cântând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecut-ai apa Iordanului, pe care o ai lovit, aducându-ţi aminte de învăţătorul tău şi o ai trecut cu urme neudate, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, Fecioară, Preacurată, că ai născut lumii pe Dumnezeu cu trup, care izbăveşti din rătăcire pe cei ce cu credinţă te preaslăvesc pe tine cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Stăpână Preacurată.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Domnul, Cel ce S-a preaslăvit în muntele cel sfânt şi în rug prin foc a arătat lui Moise taina naşterii pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fost-ai sare dumnezeiască întru Duhul Sfânt, purtătorule de Dumnezeu Elisei şi cu sare ai vindecat apele cele sterpe, strigând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Oprind răutatea cea fără viclenie a copiilor celor tineri, i-ai dat pe dânşii mâncare la fiarele mâncătoare de sânge, Elisei Proorocule, strigând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spălându-se Neeman în Iordan şi curăţindu-se de lepră prin Elisei, însemna dumnezeiasca curăţire a Botezului, strigând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Domnul, Cel Ce este în sânurile Tatălui Celui Necuprins de minte şi în chip de negrăit S-a arătat la toţi în braţele Maicii Celei neispitite de nuntă, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trup slăvindu-te pe tine.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostivindu-te către somaniteanca ce striga şi se tânguia, i-ai înviat copilul, pierzând moartea în urma dezlegării stârpirii, fericite.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin viaţa ta cea îmbunătăţită, cu cuvântul adevărului se îndrepta viaţa şi cuvântul se întărea cu Duhul, mărite proorocule.

Stih: Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odihnindu-te acum, Fericite Elisei, întru săvârşire, roagă-te, preafericite, să ne învrednicim noi de mântuirea sufletelor noastre.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Preacurată, cu cuviinţă dumnezeiască ai născut pe Cuvântul Întrupat şi ai rămas Fecioară. Drept aceea cu glasuri netăcute şi cu credinţă neîndoită, strigăm ţie: Stăpână, Bucură-te.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Cu dumnezeiască mai-înainte vedere, te-a tras pe tine marele Ilie ucenic, Înţelepte Elisei, arătându-te Prooroc luminat de Duhul. Pentru aceasta astăzi prăznuim preasfântă pomenirea, ta, cu cuget de dreaptă credinţă cinstindu-te pe tine, împreună cu dânsul, mărite.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Întinzându-ţi mâinile cele Preacurate, Fecioară Maică, acoperă pe cei ce nădăjduiesc la tine şi strigă către Fiul tău: Hristoase, dăruieşte tuturor mila Ta.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Mieluşeaua, dacă a văzut spânzurat pe Cruce pe Cel pe Care L-a născut în chip de negrăit, cu tânguire a strigat: Preadulce Fiule, cum pătimeşti cu trupul voind, Cel Ce eşti fără de moarte?

Sfântul Iustin Popovici

Viața Sfântului Proroc Elisei

Sfântul Ierarh Trifilie, Episcopul Levcosiei din Cipru

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Achilina

Troparul Sfintei Muceniţe Achilina, glasul al 4 lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Achilina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Cel tăiat pe cea netăiată o a tăiat şi a văzut pământul Soarele pe care nu-1 văzuse. Pe pierzătorul vrăjmaş apa l-a înecat şi pe cea neumblată a trecut Israel şi cântare s-a cântat: Domnului să-I cântăm, căci cu mărire S-a preaslăvit.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cu adevărat mărită, stai înaintea Mirelui tău Hristos, în ceruri bucurându-te. Pentru aceasta pe cei ce te cinstesc pe pământ cu dreaptă credinţă, măreşte-i cu rugăciunile tale, cinstită şi ţi-i fă părtaşi pe cei ce cântă Domnului, căci cu mărire S-a preaslăvit.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşindu-ţi sufletul curat, mărită, ai primit harul Duhului şi cu rănile trupului tău te-ai arătat foarte frumoasă. Pentru aceea, fiind tu curată desăvârşit, cu totul nevinovată, s-a logodit cu tine Mirele sufletelor, prealăudată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iarna înşelăciunii odinioară cumplit umplând plinirile pământului, tu fiind plină de Duh, ca o muceniţă nerătăcită a Domnului Atotţiitorului, le-ai adus primăvara vieţii şi ai ridicat semn de biruinţă, Sfântă Muceniţă Achilina, mărită, cugetătoare de Dumnezeu, vrednică de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce se înţelege împreună cu Tatăl cel fără de început, a intrat în pântecele tău, făcându-Se Om şi ne-a mântuit pe noi, care eram plecaţi răutăţii şi robiţi de înşelăciunea vrăjmaşului. Pentru aceasta cu credinţă şi cu dragoste te fericim, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti întărirea celor ce...

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţesut-ai cu harul podoabă de lumină, vopsind-o cu sfinţit sângele tău, Achilina mărită.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai rănită cu dorul cel dumnezeiesc; pentru aceasta cu tărieai răbdat răni şi dureri cumplite, preacinstită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Imnul Mântuitorul cu totul te-a sfinţit pe tine, cinstită, pe care cu totul din suflet te-a iubit pe tine, Sfântă Achilina.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mireasă Nenuntită te ştim pe tine, Preacurată şi Locaş al Făcătorului şi mai Sfântă decât heruvimii.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe balaurul cel trufaş l-ai surpat prin slăbiciunea trupului, făcând vitejie foarte luminat şi pierzând semeţia tiranilor.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strălucirile muceniciei şi cu dumnezeieştile frumuseţi ale fecioriei, te-ai făcut aleasă mireasă Stăpânului, Muceniţă Achilina.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-se trupul tău cu chinurile cele de multe feluri, de Dumnezeu insuflată, ţi-a pricinuit ţie viaţa, tu cea care petrece în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pâraiele sângiurilor tale au stins focul mulţimii zeilor şi cu curgerile minunilor tale spală bolile oamenilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Somnul păcatului m-a cuprins în dormitarea lenevirii, Fecioară. Cu rugăciunea ta cea neadormită, ridică-mă către pocăinţă.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Din noaptea necunoştinţei, zi a cunoştinţei de Dumnezeu, întru lumina feţei Tale Hristoase, a strălucit de dimineaţă lauda Ta în inimile noastre.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când rătăcirea făcea valuri, ca marea când se sălbăticeşte, te-ai arătat ocârmuită de dreapta lui Hristos, Sfântă Muceniţă Achilina.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uitându-te, muceniţă, către daruri, ai răbdat foarte tare sfâşierea mădularelor tale şi moartea cea silnică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminată te-ai arătat vrăjmaşilor, uimindu-i pe ei cu frumuseţea ta cea aleasă şi cu mărimea sufletului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toţi prin naşterea ta fiind mântuiţi de osânda cea strămoşească, strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti plină de daruri, Prealăudată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Doamne, Cel ce pe Iona...

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorit-ai, Fecioară, a urma patimile cele slăvite ale lui Hristos şi cu cuget bărbătesc ai suferit chinurile şi sfâşierile curatului tău trup.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Multe feluri de dureri ai răbdat şi durerile focului nu le-ai luat în seamă. Pentru aceasta uşurează-ne şi nouă totdeauna durerile, prin rugăciunile tale, Sfântă Achilina.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uitându-se de sus ceata îngerilor s-a mirat de răbdarea ta, mărită fecioară, cum în trup fiind, biruiai pe vrăjmaşii cei fără de trup.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să se facă Omul Dumnezeu, S-a arătat Dumnezeu oamenilor, Fecioară, în chip de negrăit născându-Se din sângiurile tale şi rămânând neschimbat Ceea Ce a fost.

Irmosul:

Doamne, Cel ce pe Iona singur în chit l-ai sălăşluit şi pe mine cel prins în mrejele vrăjmaşului, ca şi pe acela, din stricăciune mă mântuieşte.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Cu stropirile sângiurilor tale fiind curăţită şi cu cununile chinurilor încununată, Fecioară Achilina, Mirele tău Hristos pe tine te-a dat tămăduire şi mântuire celor din necazurile bolilor; celor ce aleargă la tine cu credinţă, izvorându-le viaţă veşnică.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ai purtat grijă de trupul cel pătimitor, cugetătoare de Dumnezeu, lămurit uitându-te la răsplătirile cele de acolo şi la slava şi la veselia lui Dumnezeu şi la dumnezeiasca bucurie, Sfântă Muceniţă Achilina.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând trup neîntinat şi inimă unită cu Domnul, ai stat înaintea divanurilor de judecată, înfruntând pe tiranul cel fără de minte, curată cugetătoare de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ai schimbat, fecioară, lumea cea pieritoare cu viaţa cea mai presus de lume nepieritoare şi desfătarea cea vremelnică cu cea stătătoare şi logodnicul cel trupesc, cu Mirele Cel Nemuritor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu laude cinstim Singura Stăpânire Dumnezeiască, Care se întreieşte după feţe minunat, iar din Fire este Una, strigând: Doamne Dumnezeule bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu...

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luminată cu lumina curăţiei şi înflorită cu vopselele sângiurilor, Fecioară Achilina, stai înaintea lui Hristos, Dumnezeului nostru.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfă preasfinţită şi prinos prealuminat şi ca o tămâie binemirositoare te-ai adus lui Hristos, Dumnezeului nostru, cugetătoare de Dumnezeu, Muceniţă Achilina.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Sfântul tău trup zăcând în mormânt tămăduieşte bolile oamenilor, Sfântă Achilina Preamărită şi izgoneşte stricăciunea demonilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără stricăciune ai născut pe Cuvântul mai presus de cuvânt, Carele ne mântuieşte pe noi de toată stricăciunea cea rea. Pentru aceasta, toţi te slăvim pe tine, Fecioară.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcând, au săltat strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu Tine, Mântuitorule, Cel Ce Te-ai pironit pe Cruce, s-a răstignit Fecioara, prin cuget pătimind şi a călcat capul balaurului.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumoasă îţi este podoaba şi preafrumoasă ţi s-a arătat bun neamul sufletului, Sfântă Achilina, cea cu chip dumnezeiesc, vrednică de minune.

Stih: Sfântă Muceniţă Achilina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slăvită pomenirea ta pe toţi ne cheamă împreună, să lăudăm cu bucurie ostenelile tale cele cu bună laudă şi luptele, Sfântă Muceniţă Achilina.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreunându-te cu cetele celor fără de trup şi cu adunarea mucenicilor, roagă-te lui Dumnezeu pentru toţi, prealăudată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glasul fulgerului strigăm ţie, Preacurată: Bucură-te mântuirea tuturor oamenilor şi dumnezeiască încununare a prealăudaţilor mucenici.

Irmosul:

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, cei izbăviţi prin tine, cu cetele cele fâră de trupuri slăvindu-te pe tine.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Luminându-te cu dumnezeiasca lumină a virtuţilor, prealăudată, te-ai împodobit cu diadema pătimitorilor, cinstită şi făcându-te frumoasă întru podoabă cu credinţa, te-ai făcut neîntinată şi nestricată mireasă Stăpânului tuturor. Pentru aceasta nevoindu-te bine şi ucigând pe cel viclean, te-ai învrednicit de cămările cele cereştiale Mirelui, de Dumnezeu înţelepţită Muceniţă Achilina; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Preasfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, cumplitele patimi ale sufletului meu vindecă-le şi-mi dăruieşte iertare de greşeli mie, celui ce nebuneşte le-am făcut. Sufletul meu mi-am spurcat, trupul mi-am întinat, ticălosul. Vai mie: ce voi face în ceasul acela când vor despărţi îngerii sufletul meu de săracul meu trup? Să-mi fii atunci Ajutătoare şi Folositoare, că pe tine te avem Nădejde noi robii tăi.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mielul şi Păstorul şi Izbăvitorul, dacă L-a văzut Mieluşeaua pe Cruce, s-a tânguit lăcrimând şi cu amar strigând: lumea se bucură luând iz băvire, iar pântecele meu se aprinde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru bunătate, îndelung-răbdătorule Doamne. Adâncul milei şi izvorul cel nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce laudă cu credinţă dumnezeieştile Tale patimi.

Acatistul Sfintei Muceniţe Achilina

Sinaxar 13 Iunie

În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina.

Viața Sfintei Alexandra, întemeietoarea Mănăstirii Diveevo

Viața Sfântei Mucenițe Viața Sfântei Mucenițe Achilina

Viața Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare

Viața Sfântului Cuvios Petru Athonitul

Sfântul Cuvios Petru Athonitul s-a liniștit singur în post și rugăciuni cincizeci și trei de ani. Și în atâția ani cuviosul n-a văzut față omenească, nici nu avea vreo haină de acoperit goliciunea trupească, nici altceva de trebuință firii omenești nu avea, ci numai cerul acoperământ și pământul pat; deci în vremea verii se ardea de căldura soarelui și iarna degera de frig. Toate acestea le răbda pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru răsplătirea ce va să fie.


Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rânduiala ostaș și voievod. El a venit la călugărie în acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oști la război în Siria, s-a întâmplat ca oștile grecești să fie biruite de potrivnici; deci a fost dus în robie cu mulți alți ostași în cetatea Samara din ținutul Arabiei, care era lângă râul Eufratului. Acolo a fost aruncat în temniță cu lanțuri grele de fier. Deci, șezând în lanțuri, Petru își cerceta știința sa, și și-a adus aminte că de multe ori se gândea să se lepede de lume. Și a cunoscut că de aceea a slobozit Dumnezeu asupra lui acea pătimire și robie, deoarece nu s-a sârguit ca scopul său cel bun să-l aducă mai degrabă la îndeplinire. De aceea plângea și se tânguia mult, blestemându-și lenevirea sa și ocărându-se singur că pătimește unele ca acestea după vrednicie.

Deci, șezând mult timp în temniță și neavând nicio nădejde de scăpare din lanțuri, a început a se ruga cu căldură spre Atotputernicul Dumnezeu, Cel ce poate, cu judecățile Sale cele neștiute, să-l scoată pe el din legături, precum a scos pe Adam din iad și pe Apostolul Petru din temnița lui Irod. Și chema întru ajutor și mijlocirea cea mult puternică spre Dumnezeu, a marelui făcător de minuni, a Sfântului Ierarh Nicolae, grabnicul ajutător al celor ce sunt în primejdii. Căci avea de mult spre dânsul mare credință și dragoste, și adeseori se ruga lui cu nădejde, punând în rugăciune tare făgăduință că, de se va izbăvi de legături, nu se va mai întoarce în lume, nici nu va mai merge la casa sa, ci îndată se va duce acolo unde Dumnezeu îl va povățui spre nevoința monahicească. Încă mai gândea și aceasta: că de l-ar scăpa pe el Dumnezeu, apoi s-ar duce la Roma și acolo la mormântul Sfântului și marelui Apostol Petru și-ar lepăda perii săi împreună cu lepădarea de lume.

Deci, rugându-se pentru aceasta, Petru cel legat adăuga și mare postire, primind numai la două sau trei zile puțină hrană. Iar odată a petrecut șapte zile flămând și, sfârșindu-se săptămâna postirii lui, i s-a arătat în vedenia visului arhiereul lui Hristos, Nicolae, și i-a zis: „Frate Petru, rugăciunea ta am auzit-o și am luat aminte la suspinul inimii tale și m-am rugat pentru tine milostivului și iubitorului de oameni, Dumnezeu; dar de vreme ce tu singur ai fost zăbavnic spre poruncile Lui, de aceea și El nu voiește ca să te dezlege pe tine din legături degrabă, ci îți rânduiește ție o mântuire mai bună. Iar de vreme ce Împăratul și Stăpânul nostru i-a umplut de nădejde pe toți în Sfânta Sa Evanghelie, zicând: Cereți și veți lua; bateți și se va deschide vouă, deci nu înceta, cerând prin rugăciuni și bătând la ușa milostivirii Lui prin suspinuri, până ce, plecându-se spre milă, îți va da libertatea cerută, scăpându-te din legături și deschizându-ți ușile temniței celei încuiate; însă fii răbdător în rugăciune, așteptând mila lui Dumnezeu”. Acestea zicându-le Sfântul Nicolae lui Petru cel legat și poruncindu-i să se întărească cu hrană, s-a făcut nevăzut.

Iar Petru, deșteptându-se din somn și primind hrană, s-a întors iarăși la rugăciune și mai cu dinadinsul se ruga ziua și noaptea, cu bună nădejde, și neîncetat chema pe Sfântul Nicolae, ajutătorul său. Iar după o vreme iarăși i s-a arătat în somn Sfântul Nicolae, cu chipul ca și cum ar fi întristat, zicând către dânsul cu glas lin și blând: „Frate Petre, să mă crezi pe mine că neîncetat m-am rugat bunătății lui Dumnezeu, dar nu știu cu ce judecăți și cu ce purtare de grijă zăbovește pentru izbăvirea ta; însă nu te deznădăjdui de milostivirea Lui, pentru că Milostivul Stăpân are obicei a îndelunga împlinirea cererii noastre, spre cel mai bun folos al nostru, ca nu cumva, primind cineva cererea degrabă, să nu bage în seamă darul Lui; și voiește ca și de alți plăcuți ai lui Dumnezeu să fie rugat pentru tine. Iar eu îți vestesc ție pe un rugător către dânsul prea puternic, pe care, de-l vei chema spre mijlocire, nu te vei lipsi de nădejde; pentru că el și eu cu dânsul, când ne vom ruga amândoi împreună pentru tine, cred că ne va auzi Iubitorul de oameni”.

Iar Petru a zis Sfântului Nicolae: „Care este, sfinte stăpâne, acela care mai bine decât tine poate să se roage lui Dumnezeu? Pentru că toată lumea se mântuiește cu ale tale rugăciuni și folosiri și toate popoarele creștine, la tine scăpând, primesc prin tine izbăvire din primejdiile lor”. Atunci Sfântul Nicolae i-a zis lui: „Îl știi, Petre, pe dreptul Simeon, care a primit în biserică pe brațele sale pe Hristos Domnul, la patruzeci de zile de la nașterea Sa, pentru care s-a numit și „primitor de Dumnezeu”? Apoi Petru a răspuns: „Știu, sfinte al lui Dumnezeu, pe acel drept bărbat despre care scrie în Sfânta Evanghelie”. Atunci Sfântul Nicolae i-a grăit lui: „Pe acela, amândoi, tu și eu, să-l pornim cu totul spre rugăciune și el va scoate la bun sfârșit rugăciunile noastre neîmplinite; pentru că este prea puternic la Dumnezeu și are mare îndrăzneală către El, stând înainte aproape de Scaunul Lui, împreună cu Preacurata Stăpână Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu Sfântul Ioan Înaintemergătorul”.

Acestea zicându-le Sfântul Nicolae, s-a dus. Iar Petru, deșteptându-se din somn, iarăși s-a plecat la rugăciuni multe și la postire fără de măsură, chemând și pe Sfântul Simeon, primitorul de Dumne­zeu, ca și pe Sfântul Nicolae în ajutor. Iar Preabunul Dumnezeu, fiind rugat de plăcuții Săi cei mari, de Simion și de Nicolae, a voit să dăruiască libertate celui ce pătimea în legături; deci Sfântul Nicolae s-a arătat noaptea lui Petru a treia oară, dar acum nu în vis, ci aievea. Și nu s-a arătat singur, ci cu Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu, și i-au zis: „Îndrăznește, frate Petre, și lepădând mâhnirea, pune făgăduințele tale de față mijlocitorului celui de obște și al meu împreună rugător; și dă-i mulțumire aceluia, după Dumnezeu”.

Iar Petru, ridicându-și ochii, a văzut pe marele Simeon, minunat la vedere, cinstit la chip și îmbrăcat în veșmântul preoției Legii vechi, având în mâini toiag de aur. Pe acesta văzându-l Petru, s-a înspăi­mântat, iar Sfântul Simeon a zis către el: „Tu ești cel care superi pe fratele Nicolae să te elibereze din legături și din această temniță?”. Iar el, abia putând să-și deschidă gura de spaimă, a răspuns: „Eu sunt, o, plăcutule al lui Dumnezeu, care te-am câștigat și pe sfinția ta ca mijlocitor către Dumnezeu”. Sfântul Simeon i-a zis: „Dar vei împlini făgăduința ta, ca să te faci monah și să viețuiești în fapte bune?”.

Petru a răspuns: „Da, stăpâne, ajutându-mi Dumnezeu, o voi împlini”. Iar sfântul i-a zis: „De te făgăduiești că vei face așa, să ieși acum de aici și să mergi unde vei voi; pentru că acum nimic din împiedicările cele părute ție nu pot să te oprească”. Iar Petru a arătat sfântului picioarele sale cele ferecate cu fiare, iar Sfântul Simeon s-a atins cu toiagul cel de aur ce-l purta în mâini de fiarele de la picioarele lui Petru și îndată s-au topit ca ceara de fața focului. Și s-a sculat Petru în picioare și, văzând temnița deschisă, s-a dus din temniță după Sfântul Simeon, urmându-i aceluia cu Sfântul Nicolae, și astfel s-au aflat mergând afară din cetate. Iar Petru, gândind în sine, zicea: „Oare nu este vis acesta ce se vede?”.

Și îndată întorcându-se Sfântul Simeon spre el, i-a zis: „De ce gândești așa, socotind că este vis mila lui Dumnezeu cea făcută ție aievea? Dar nu vezi cu încredințare unde ești și cui urmezi?”. Apoi Sfântul Simeon, încredințând spre pază Sfântului Nicolae pe Petru, s-a dus; iar Petru urma după Sfântul Nicolae. Și făcându-se ziuă, Sfântul Nicolae a întrebat pe Petru: „Oare ai luat ceva de mâncare pentru cale?”. Iar Petru a răspuns: „Nu, stăpâne, pentru că nimic n-am avut să iau!”. Iar Sfântul Nicolae i-a poruncit să se apropie de o grădină ce se întâmplase acolo, zicându-i: „Vei găsi pe un om care-ți va da poame; deci ia câte vei avea de trebuință și urmează-mă”. Iar Petru, mergând la grădină și luând poame de la un om, a plecat înainte pe cale după Sfântul Nicolae și în puțină vreme a sosit pe pământul grecesc. Și a zis Sfântul Nicolae lui Petru: „Iată, frate, acum ești în țara ta și ai vreme liberă spre împlinirea făgăduințelor tale; deci fă degrabă cele ce ai făgăduit, ca să nu te întorci iarăși în Samara în legături”. Aceasta zicând arhiereul lui Hristos, Nicolae, s-a făcut nevăzut de lângă el.

Iar Petru, dând mare mulțumire lui Dumnezeu și sfinților Săi, Simion și Nicolae, îndată a început a-și împlini făgăduința; pentru că nu s-a dus la casa sa, nici s-a arătat la cunoscuții săi, ci s-a dus la Roma cea veche ca să-și dea Celui Preaînalt făgăduințele sale și să săvârșească cele ce a hotărât gura lui în vremea necazului. Iar arhiereul lui Hristos, Nicolae, care a primit pentru el purtare de grijă, nu-l părăsea niciodată; căci, precum mai întâi călătorea nevăzut cu el, aducându-l din Arabia la greci, tot așa călătorea împreună nevăzut și prin pământul grecesc, pe când mergea la Roma, pretutindeni ocrotindu-l și îngrijindu-l ca un tată iubitor de fii sau ca un om de încredere milostiv și păzitor treaz și nedepărtat.

Iar după ce Petru s-a apropiat de cetatea Roma, Sfântul Nicolae, alergând înainte, s-a arătat noaptea în vis papei, ținând de mână pe Petru și arătându-l lui și spunându-i toate pe rând, cum l-a scos din Samara și din legături, și cum acela a dat făgăduință să se tundă la mormântul Sfântului Mare Apostol Petru. Și i-a spus cum se numește și a poruncit papei să primească pe bărbatul cel arătat lui și să săvârșească degrabă dorința aceluia.

Apoi papa, deșteptându-se din somn, se gândea la acea vedenie; și făcându-se ziuă și sosind vremea dumnezeieștii Liturghii, a mers în biserica Sfântului Mare Apostol Petru, vrând să vadă la arătare pe bărbatul care l-a văzut în vis. Și era în zi de Duminică și, adunându-se mult popor în biserică, nu era cu putință să afle și să cunoască pe cel căutat. Deci, mult privind papa în popor și necunoscându-l, a strigat cu mare glas, chemându-l pe nume: „Petre, care ai venit din pământul grecesc și pe care Sfântul Nicolae te-a eliberat din legăturile temniței din Samara, vino la mine”. Și ieșind Petru îndată din popor, s-a apropiat de el și a căzut la picioarele lui, zicând: „Eu sunt robul tău, stăpâne”. Și se minuna Petru, cum papa care niciodată nu l-a știut, nici nu l-a văzut, l-a chemat pe nume pe el, care nu spusese nimănui izbăvirea din legături cea știută de el. Și papa i-a zis: „Nu te minuna de aceasta, frate, căci marele Nicolae mi-a spus toate cele despre tine”.

Și primind papa pe Petru cu dragoste, l-a tuns la mormântul Apostolului Petru, după făgăduința lui, și l-a ținut la sine multă vreme, învățându-l și povățuindu-l pe calea mântuirii. Apoi, poruncindu-i Dumnezeu, papa a eliberat pe Petru din Roma, zicându-i: „Mergi, fiule, unde va voi Dumnezeu să te povățuiască; iar mila Lui să fie cu tine îndreptându-ți calea și păzindu-te de meșteșugirile diavolești”. Iar fericitul Petru, căzând la picioarele papei, a zis: „Mântuiește-te, cinstite părinte, mântuiește-te ucenice al lui Hristos și împreună slujitorule cu Sfântul Nicolae, chezașul meu, și roagă-te pentru mine, păcătosul!”. Și luând Petru binecuvântare de la papă și tot clerul lui sărutându-l, a ieșit din Roma, punându-și nădejdea în Dumnezeu. Și voia să se întoarcă în pământul grecesc; deci ducându-se la malul mării, a găsit o corabie care se ducea spre răsărit și, intrând într-însa, a plecat și a mers fără pericol, fiind timp prielnic și liniștit.

Și mergând cu corabia multe zile, au sosit la un sat oarecare. Acolo, corăbierii au ieșit din corabie să-și coacă pâine și, intrând într-o casă a unui locuitor din satul acela, au găsit bolnav și neputincios pe stăpânul casei, pe fiul lui și pe toți casnicii lui. Iar după ce și-au copt pâinile, s-au așezat să mănânce și au zis unuia dintre ai lor: „Ia o pâine și s-o duci în corabie cârmaciului și părin­telui”. Iar stăpânul casei, auzind de părinte, a întrebat pe corăbier ce părinte este cu dânșii. Și i-au răspuns că un monah ce se numește Petru călătorește cu dânșii de la Roma, iar stăpânul casei a zis către corăbier: „Mă rog de voi, stăpânii mei, rugați pe părintele acela să vină în casa mea, ca să o binecuvinteze și să se roage pentru noi, care suntem bolnavi, că, precum vedeți, ne-am apropiat de moarte, căzând în această neputință cumplită”.

Deci ducându-se corăbierii, au spus părintelui acestea. Dar el, fiind smerit, nu voia să se arate, ferindu-se a se duce la acel om; însă, pe de-o parte, fiind silit de rugămintea corăbierilor, iar pe de alta, fiind biruit de iubirea de oameni, știind că acel om se apropia de moarte, a mers cu dânșii și, dacă a intrat pe ușa casei, a zis: „Pace casei acesteia și celor ce viețuiesc într-însa”. Iar stăpânul casei, îndată deșteptându-se ca din somn, s-a schimbat din boala cea grea și s-a simțit sănătos cu totul; și, sculându-se repede de pe patul unde zăcuse, a căzut la picioarele cuviosului și i le-a sărutat plângând. Atunci toți care erau acolo, văzând schimbarea lui cea grabnică din bolnav în sănătos, s-au mirat și au preamărit pe Dumnezeu. Apoi stăpânul casei, care câștigase tămăduirea, a luat pe sfântul de mână și a înconjurat toate paturile bolnavilor; iar cuviosul, făcând peste dânșii semnul Sfintei Cruci, i-a făcut sănătoși. Deci, tămăduind pe toți bolnavii din casa aceea, s-a întors repede în corabie și toți care erau în corabie s-au închinat lui, ca unui mare plăcut al lui Dumnezeu. Iar omul cel tămăduit cu toată casa sa, luând pâine, vin și untdelemn, s-a dus la corabie, ca să le dea cuviosului în semn de mulțumire pentru câștigarea tămăduirii.

Iar sfântul a lăudat osârdia lui, dar i-a poruncit să-I mulțu­mească lui Dumnezeu, și nu lui, nevoind să primească darurile aduse. Iar omul acela, căzând cu lacrimi la picioarele cuviosului, grăia: „Robule de aproape al lui Hristos, dacă nu primești din mâinile noastre această mică aducere, apoi nici noi nu vom avea bucurie în casa noastră”. Atunci și corăbierii au rugat pe părinte să primească cele aduse, și abia plecându-se, a primit; deci, binecuvântând pe omul acela și pe toți cei ce veniseră cu dânsul, i-a trimis la casa lor. Iar darurile cele aduse le-a dat corăbierilor, nevoind să guste nimic din ele, și au plecat mai departe. Iar hrana cuviosului părinte în corabie era câte o bucățică de pâine din seară în seară, iar ca băutură lua din apa mării câte un pahar mic, pe care Domnul o prefăcea pentru el în apă dulce.

Iar într-o oarecare vreme adormind Cuviosul Petru, fiind cuprins de un somn ușor, a văzut în vedenia visului pe Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, strălucind cu lumină de slavă cerească mai mult decât soarele, și pe Sfântul Nicolae stând înaintea ei ca un rob, arătând spre dânsul și grăind către Născătoarea de Dumnezeu: „Stăpână, deoarece pe acest rob al tău a-i voit a-l mântui din acea cumplită robie și din legăturile cele grele, unde îi arăți acum locul la care și-ar sfârși cealaltă vreme a vieții sale?”. Iar ea a răspuns: „Odihna lui îi va fi în muntele Atonului; pentru că aceea este soarta mea dată mie de la Fiul meu și Dumnezeu, ca cei ce fug de gâlcevile lumești și se apucă de nevoințele duhovnicești după puterea lor și, cu credință și dragoste cheamă numele meu din suflet, acolo să petreacă fără grijă viața lor cea vremelnică și, pentru lucrurile lor cele plăcute lui Dumnezeu, să câștige viață veșnică. Pentru că iubesc foarte mult acel loc și voiesc să înmulțesc acolo rânduiala monahicească; căci mila Fiului și Dumnezeului meu nu se va risipi în veci de la cei ce vor pustnici acolo – dacă și ei vor păzi mântuitoarele porunci –, și îi voi înmulți pe muntele acela spre miazăzi și spre miazănoapte, și-l vor stăpâni de la mare până la mare, numele lor îl voi face lăudat în toată partea de sub soare, și-i voi apăra pe toți aceia care se vor nevoi acolo în pustnicie cu răbdare!”.

O vedenie ca aceasta văzând Cuviosul Petru și deșteptându-se din somn, înălța multe laude și mulțumiri lui Hristos Dumnezeu, Preacuratei Maicii Lui și marelui arhiereu Nicolae. Și vântul suflând în ajutor, corabia mergea cu spor; iar când s-a apropiat de marginea Muntelui Athos, corabia a stat deodată nemișcată, deși vântul sufla în pânză și marea era adâncă. Și se mirau corăbierii cu spaimă, și grăiau unul către altul: „Ce este aceasta?”. Și nepricepând ei ce poate să fie, Cuviosul Petru a suspinat, apoi a zis către dânșii: „Fiilor, spuneți-mi cum se numește locul acesta?”. Ei au răspuns: „Acesta este Muntele Atonului”. Sfântul a zis către dânșii: „Socotesc că pentru mine a stat aici corabia nemișcată; deci scoateți-mă la mal și lăsați-mă aici. Iar de nu veți face aceasta, nu veți putea pleca de aici”. Iar ei nu voiau să se lipsească de un părinte ca acesta, însă neputând să se împotrivească voinței lui Dumnezeu, au dezlegat pânza, s-au apropiat de pământ, au scos pe sfântul din corabie și l-au lăsat acolo, zicând între ei plângere și cu tânguire: „De mare acoperământ și ajutor ne lipsim astăzi!”. Iar sfântul grăia către dânșii: „Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care este pretutindeni și toate le împlinește, Acela să călătorească împre­ună cu voi și să vă păzească de tot răul”.

Zicând aceasta și dându-le sărutarea cea de pe urmă întru Domnul, a îngrădit corabia cu semnul Sfintei Cruci și binecuvântându-i pe toți, i-a lăsat în calea lor. Iar el, mergând de la marginea acelui munte prin locuri surpăcioase și trecând multe văi cu desiș și prăpăstii și păduri dese, a găsit la un loc o peșteră foarte întunecoasă, în care era o mulțime de târâtoare cu care se încuibaseră și diavolii împreună; și s-a sălășluit în acea peșteră. Iar ce fel de ispite a răbdat cuviosul de la diavoli și câte primejdii a suferit, nu este cu putință a le spune, însă se cade ca o parte din ele să se povestească.

Sălășluindu-se Cuviosul Petru în peștera aceea, se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul ziua și noaptea. Și a petrecut două săptămâni, negustând nicio hrană. O răbdare ca aceasta pustnicească neputând diavolul să o rabde, și-a adunat ostile sale înarmate ca de război, cu săgeți și cu arcuri, cu săbii și cu sulițe, și au intrat în peștera aceea, strigând cu glasuri înfricoșătoare și cu răcnete mari iuțindu-se și gonind de acolo pe Cuviosul Petru. Și se vedeau diavolii unii încor­dând arcurile și dând drumul la săgeți asupra lui; alții scoțând săbiile și îndreptând sulițele spre împungerea lui; iar alții prăvălind pietre mari, încât pământul se cutremura și peștera era gata să se surpe.

Iar cuviosul, văzând toate acestea, nu se mai aștepta pe sine să fie între cei vii, ci grăia întru sine: „Să mor aici, dacă astfel a voit Dumnezeul meu”. Apoi, ridicându-și ochii în sus și înălțându-și mâinile, a strigat cu glas mare, zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară Marie, ajută mie, robului Tău!”. Deci, când au auzit diavolii numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – nume înfricoșat și de spaimă pentru ei, iar pentru noi dulce și preadorit –, îndată s-au stins cu sunet. Iar sfântul, chemând încă numele lui Iisus Hristos cu glas mare, ca și cu un bici sau ca și cu o praștie, izgonea pe cei ce fugeau; pentru că striga și zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu mă lăsa pe mine!”. După aceea nu s-au mai auzit glasurile cele diavolești până la o vreme. Și cuviosul petrecea fără de tulburare, slăvind pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Iar hrana lui era la început pâinea, din care luase puțină din corabie; apoi, sfârșindu-se acea pâine, se hrănea cu verdețurile pustiei și cu poame de copaci sălbatici, care erau în muntele acela. Și s-a hrănit astfel până la vremea aceea, în care a început a i se aduce cu mâinile îngerești mană din cer, de care lucru se va pomeni mai pe urmă, iar acum să ne întoarcem iarăși la cuvântul cel dintâi.

După cea dintâi năvălire tâlhărească a vrăjmașului, trecând cincizeci de zile, diavolul a venit iarăși cu multă putere de draci, înarmându-se cu chipul cel dintâi asupra nebiruitului ostaș al lui Hristos. Și pornind împotriva lui toate fiarele care erau în muntele acela și pe toate jivinele care se târăsc pe pământ, le-a adus la peșteră; și încă și însuși diavolul și prietenii lui s-au închipuit în multe feluri de fiare și târâtoare. Deci unele se târau pe lângă picioarele sfântului, altele șuierau cu înfricoșat glas, altele, căscând gura, voiau să-l înghită de viu și i se repezeau spre față; și acea vedere era înfricoșată și groaznică din toate părțile. Dar cuviosul, îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci și chemând numele lui Hristos Dumnezeu și al Preacuratei Maicii Lui, iarăși a făcut deșartă puterea acelora și a izgonit-o departe de la sine; iar el, dănțuind, se veselea întru Dumnezeu, Mântuitorul său.

Și sfârșind cuviosul anul cel dintâi al pustniciei sale întru desele lupte cu diavolii, în cele din urmă diavolul s-a închipuit într-unui din slugile lui Petru, care îi slujea lui când era în lume voievod și, alergând, a căzut cu osârdie la picioarele cuviosului și voia să i se închine lui, fiind plin de spurcăciune. Apoi, șezând, a început a plânge și a zice astfel: „Am auzit, stăpâne al nostru, că ai fost prins în război, dus în Samara și închis într-o temniță întunecată. Iar Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Nicolae, te-a izbăvit pe tine de acolo și te-a adus în pământul grecesc. Drept aceea, toți cei ce suntem în casa ta te-am căutat pretutindeni, plângând și tânguindu-ne, și am înconjurat multe cetăți și sate întrebând de tine; și, neputând să te aflăm, nici să știm unde ești, ne-am rugat cu lacrimi către Sfântul Nicolae să ne descopere nouă despre tine, în ce loc petreci, visteria noastră cea ascunsă.

Iar Sfântul Nicolae, grabnicul ajutător al tuturor, n-a trecut cu vederea rugăciunea noastră, ci ne-a arătat nouă toate cele despre tine, și ne-am bucurat foarte mult, toți robii tăi. Iar eu, apucând înainte de toți, am alergat la tine, stăpânul meu; deci, sculându-te de aici, mergi la casa ta, ca să te vadă pe tine toți cei ce doresc să-ți vadă fața; și se va preamări întru tine Dumnezeu, Cel ce te-a izbăvit pe tine cu minune de la robie și din legături. Iar pentru liniște să nu te mâhnești, căci și acolo sunt mănăstiri și locuri liniștite de sihastri, și unde îți va plăcea ție, acolo îți vei alege un locaș spre liniștea ta.

Însă și tu însuți să o socotești aceasta cu adevărat: Ce iubește Dumnezeu mai bine din aceste două lucruri? Oare sihăstria pustiei, în care omul se sălășluiește în crăpături de pietre și în munți și singur se folosește numai pe sine? Sau folosul ce se face multora de la un bărbat plăcut și insuflat de Dumnezeu, care prin învățătura sa, pe mulți la Dumnezeu îi întoarce și-i povățuiește la calea mântuirii? Cu adevărat a doua este mai bună, mărturisind în Sfânta Scriptură însuși Dumnezeu: Cel ce va scoate om cinstit din cel nevrednic, va fi ca gura Mea. Și să știi că mulți sunt în cetatea noastră rătăciți întru întuneric de patimi și au trebuință de unul care poate a-i povățui pe dânșii la pocăință. Deci prea multă răsplătire de la Dumnezeu se află ție de față, stăpânul meu, dacă, venind, îi vei întoarce pe ei la Dumnezeu. Ci și pe noi, slugile tale, cei ce cu toată inima te iubim pe tine, pentru ce ne treci așa cu vederea, abătându-te de la noi și ascunzându-te în pustiul acesta?”.

Acestea și cele asemenea cu acestea grăindu-le diavolul cu lacrimi câtăva vreme, a început sfântul a se tulbura puțin și, lăcrimând, a zis către el: „La acest loc nici înger, nici om nu m-a adus pe mine, ci singur Dumnezeu și Preacurata Născătoarea de Dumnezeu; și, de nu va fi voia și porunca acelora ca să ies eu de aici, apoi nu voi ieși”. Iar diavolul, dacă a auzit pomenirea numelui lui Dumnezeu și al Născătoarei de Dumnezeu, îndată s-a stins; iar sfântul s-a minunat de meșteșugirea cea diavolească și, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci a tăcut, ridicându-și mintea sa către Dumnezeu.

Iar după ce au trecut șapte ani, mult meșteșugărețul vrăjmaș, adică diavolul, s-a închipuit în îngerul luminii, având în mâini o sabie goală și, stând înaintea peșterii, a strigat, zicând: „Petre, robule al lui Hristos, ieși la mine, și îți voi spune ție cuvinte bune”. Iar sfântul a grăit: „Cine ești tu care vrei să-mi spui mie cuvinte bune?”. Iar vicleanul înșelător a zis: „Eu sunt arhistrategul Domnului trimis la tine, întărește-te și îmbărbătează-te, bucură-te și te veselește, că s-a gătit ție scaun slăvit și cunună neveștejită de la Dumnezeu. Deci, acum locul acesta lăsându-l, să te duci în lume spre întărirea și folosul multora, că și izvorul de apă cel ce este aproape de tine s-a uscat cu dumnezeiască poruncă, pentru ca fiarele cele ce năvălesc asupra ta să moară de sete”.

Iar acestea le-a zis meșteșugărețul vrăjmaș, trimițând mai înainte pe alt diavol, ca să oprească curgerea apei pentru o vreme, cu îngăduința lui Dumnezeu. Dar Sfântul Petru fiind smerit, a răspuns împotriva înșelătoarelor cuvinte ale diavolului, zicând: „Cine sunt eu ca într-acest fel să vină arhistrategul Domnului la mine, cel ce sunt asemenea cu un câine netrebnic?”. Diavolul a zis: „Nu te mira de aceasta, robule al lui Domnului, pentru că în vremurile acestea tu ai covârșit pe Moise, pe Ilie, pe Daniil și pe Iov. Ai covârșit pe Moise și pe Ilie cu postirea, pe Daniil cu fiarele și cu târâtoarele, cărora le-ai astupat gura, iar pe Iov l-ai covârșit cu răbdarea ta și pentru aceea te vei numi mare la ceruri. Iar acum, sculându-te, vezi lipsirea apei și, degrabă plecând de aici, să te duci în mănăstirile cele ce sunt în lume. Iar eu voi fi cu tine și voi mântui pe mulți prin tine, zice Domnul Atotțiitorul!”. Atunci sfântul a răspuns diavolului, zicând: „Să știi tu, că de nu vor veni aici ajutătoarea mea cea întru toate, Născătoarea de Dumnezeu, și ajutătorul cel cald întru primejdiile mele, Sfântul Ierarh Nicolae, nu mă voi depărta de aici!”. Iar diavolul, cum a auzit pomenirea numelui Născătoarei de Dumnezeu și al Sfântului Nicolae, îndată a pierit.

Iar sfântul, cunoscând meșteșugul diavolului și neputința lui, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, iată vrăjmașul meu umblă răcnind, căutând să mă înghită, dar Tu cu puternica Ta mână mă îngrădește pe mine, robul Tău; de aceea mulțumesc Ție că nu Te-ai depărtat de la mine. încă mă rog Ție, Stăpâne, Preabunule, ca și până în sfârșit să nu mă părăsești”. Deci după ce a trecut ziua aceea și a venit noaptea, cuviosul a adormit puțin și i s-a arătat în vedenia visului grabnica ajutătoare a creștinilor, iubitoarea de oameni, Stăpâna Preacurată Maria, Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Sfântul și Marele Nicolae, și au zis către dânsul: „De acum înainte să nu te mai înspăimânți, că Dumnezeu este cu tine și îngerul Domnului cel adevărat te va cerceta pe tine dimineața și-ți va aduce spre hrană mană din cer; pentru că aceluia i s-a poruncit de la Dumnezeu ca de astăzi la patruzeci de zile să-ți aducă această hrană în toate zilele vieții tale”. Preacurata Născătoare de Dumnezeu i-a mai arătat Sfântului Petru și mana, zicându-i: „Din acest fel de hrană ți se va aduce ție de înger în toate cele patruzeci de zile”. Aceasta grăind Stăpâna și pace dându-i lui, s-a dus de la dânsul; iar Petru, căzând la pământ, s-a închinat și a sărutat acel loc unde stă­tuseră picioarele Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfântului Nicolae.

Iar a doua zi, după cuvântul Preasfintei Născătoare de Dumne­zeu, a venit îngerul lui Dumnezeu și i-a adus hrană cerească și, dându-i-o lui, s-a dus; iar el, mulțumind lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, a gustat din acea mană, care i se adusese din mâini îngerești și atât s-a întărit cu dânsa, încât putea să trăiască fără hrană până la patruzeci de zile. Iar după ce s-au sfârșit cele patruzeci de zile, îngerul îi aducea mană și Sfântul Petru se întărea cu ea încă alte patruzeci de zile.

Astfel s-a liniștit singur în post și rugăciuni cincizeci și trei de ani. Și au pierit ispitele diavolești, cele ce la început i se făceau lui adesea. Nălucirile, înfiorările și toate meșteșugirile diavolești au fost gonite departe de la dânsul cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu. Și în atâția ani cuviosul n-a văzut față omenească, nici nu avea vreo haină de acoperit goliciunea trupească, nici altceva de trebuință firii omenești nu avea, ci numai cerul acoperământ și pământul pat; deci în vremea verii se ardea de căldura soarelui și iarna degera de frig. Toate acestea le răbda pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru răsplătirea ce va să fie. Iar când Domnul a voit să arate pe robul său oamenilor, a rânduit cu purtarea sa de grijă un lucru ca acesta: Un oarecare vânător, luându-și arcul și tolba, a plecat ca să vâneze fiare prin muntele acela. Și trecând prin multe locuri cu surpături, văi adânci și dealuri dese, a ajuns în locul unde Cuviosul Petru petrecea viața asemenea cu îngerii.

Și când vânătorul s-a apropiat de locul acela, a văzut ieșind din dumbravă un țap mare care, jucându-se, mergea de departe înaintea vânătorului. Deci vânătorul, văzând acel țap ales, a alergat după el toată ziua, căutând să-l săgeteze pe el. Iar țapul, povățuit fiind de dumnezeiasca voie, a venit deasupra peșterii cuviosului și a stat, iar vânătorul, căutând cum l-ar putea vâna pe el, a văzut stând lângă țap, de partea dreaptă, un bărbat cu barba deasă, având perii capului până la coapsă, cu trupul gol și cu perii crescuți ca la o fiară. Pe acesta văzându-l vânătorul, s-a înspăimântat foarte tare și s-a pornit înapoi să fugă. Iar Sfântul Petru, văzându-l pe el fugind, a strigat către dânsul cu glas mare, zicând: „De ce te temi, frate, și pentru ce fugi de mine? Căci eu sunt om ca și tine, iar nu nălucire diavolească cum ai socotit! Deci întoarce-te și vino la mine și-ți voi spune toate cele despre mine, că pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul aici”.

Atunci vânătorul, auzind glasul acela, s-a întors din fugă și a venit, cutremurându-se, la cuviosul părinte care îl chema pe el. Iar sfântul, poruncindu-i lui să nu se teamă, l-a cuprins și l-a sărutat pe el întru Domnul și, șezând cu dânsul, a început a vorbi, spunându-i lui cu de-amănuntul toate cele despre el: cum a fost voievod și a fost prins în război, cum a fost dus în cetatea Samara și ținut în lanțuri, cum a fost scos din legături prin arătarea Sfântului Nicolae și a Sfântului Simeon, primitorul de Dumnezeu, și cum a fost dus la Roma; iar de acolo cum s-a întors și cu ce chip s-a sălășluit în muntele acela. I-a mai spus și cum s-a luptat cu diavolii, cu ce se hrănea, câți ani a viețuit și, în scurt să zicem, a spus toată viața lui acelui vânător.

Și s-a minunat acel vânător, auzind cele grăite lui de către sfânt, și s-a înspăimântat și s-a umilit, zicând: „Acum am cunoscut că m-a cercetat pe mine Domnul cu darul Său și te-a arătat mie nevrednicului, pe tine, o, părinte, plăcutul Său cel ascuns. Deci și eu voi petrece cu tine de acum înainte, robule al lui Dumnezeu!”. Iar cuviosul i-a grăit: „Nu va fi așa, fiule, ci mai întâi să mergi la casa ta și te ispitește pe tine singur, de vei putea să suferi nevoințele cele pustnicești. Însă să te ispitești pe tine astfel: înfrânează-te de carne, de vin, de brânză și de unt, iar mai înainte de toate înfrânează-te de femeia ta. Partea moștenirii tale să o împărți săracilor, să te silești la post și la rugăciuni și să iei aminte la tine însuți cu suflet umilit. Așa să petreci tot anul acesta și, după săvârșirea anului, să vii iar la mine și ceea ce va fi plăcut lui Dumnezeu, aceea ți se va porunci”.

Aceasta zicându-i sfântul și dând vânătorului binecuvântare și rugăciune, ca o logodire, l-a trimis la locul său și cel din urmă cuvânt i-a spus aceasta: „Mergi, fiule, cu pace, iar taina cea arătată ție să o păzești, nespunând-o la nimeni; căci comoara cea descoperită se fură”. Iar vânătorul, închinându-se sfântului, s-a dus slăvind și mulțumind lui Dumnezeu că s-a învrednicit a vedea în trup pe un plăcut al lui Dumnezeu atât de mare, și a vorbi cu el. Deci, mergând acasă, a făcut toate cele ce i se porunciseră de Sfântul Petru.

Și sfârșindu-se anul acela, vânătorul a luat cu sine doi călugări și pe fratele său și a mers în corăbioară până la malul acela, în dreptul căruia era petrecerea Sfântului Petru în pustie. Deci, sosind în acel loc, au ieșit la mal și au mers drept prin pustia muntelui. Și ajungând ei la peștera aceea, unde locuia plăcutul lui Dumnezeu, vânătorul, pornindu-se cu cea mai fierbinte dragoste, a apucat înainte de toți și a alergat la peșteră. Și acolo a găsit pe cuviosul părinte zăcând mort la pământ, având mâinile strânse pe piept în chipul crucii, cu ochii închiși frumos și celelalte părți ale trupului îngrijite cu cinste. Aceasta văzând-o vânătorul, s-a înspăimântat și, căzând înaintea trupului cuviosului, se tânguia cu plângere mare. Apoi l-au ajuns și cei ce-i urmau lui. Și văzând pe un mort cinstit ca acela și pe prietenul lor plângând deasupra lui, l-au întrebat: „Cine este acesta ce s-a aflat mort și pentru ce plângi așa de amar pentru el?”. Iar vânătorul, plângând și tânguindu-se, a început a le spune cu de-a-mănuntul toată viața Cuviosului Petru, precum singur o auzise din gura lui, anul trecut.

Iar aceia, auzind de lucrurile cele de mirare ce li s-au spus, s-au umilit în inimile lor și au plâns cu amar că nu s-au învrednicit să vadă între cei vii, nici să audă cuvintele celui atât de mare rob al lui Dumnezeu. Iar fratele acelui vânător, fiind cuprins de duh necurat, când s-a atins de moaștele sfântului, îndată a câștigat tămăduire; pentru că diavolul, trântindu-l la pământ, a strigat cu glas mare, zicând: „O, Petre, au nu-ți ajunge că m-ai izgonit din peștera mea? Acum mă izgonești și din această locuință?”. Aceasta zicând, a ieșit din gura omului ca un fum, și a zăcut omul acela ca un mort, apoi, după puțină vreme, s-a sculat sănătos și a zis către fratele său: „Îți mulțumesc, stăpânul meu frate, că m-ai adus aici la bine!”. Și iarăși căzând cu mulțumire la moaștele cuviosului, le-a sărutat cu bucurie.

După aceasta, toți împreună, luând cinstitele moaște ale plăcutului lui Dumnezeu, le-au adus la mal și, punându-le în corăbioară lor, le-au dus într-un sat vestit, care era sub stăpânirea Macedoniei. Acolo, dându-se multe tămăduiri de la moaștele sfântului, episcopul cetății a auzit și, mergând cu tot clerul său, a luat acele moaște dătătoare de tămăduiri ale Cuviosului Petru și le-a dus cu cinste la episcopia sa. Și punându-le într-o raclă de mare preț, și cântând trei zile și trei nopți laudă lui Dumnezeu cu tot poporul, le-a îngropat în biserică, întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu, Cel slăvit de toată făptura, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare

Sinaxar 12 Iunie

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Petru Atonitul

Sfântul Luca al Crimeei Chirurg, profesor de geniu, dar, mai ales, om

Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului

Cuviosul Gavriil, cel care l-a găzduit în chilia sa pe Arhanghelul Gavriil

Viața Sfântului Apostol Bartolomeu

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Bartolomeu

Viața Sfântului Apostol Barnaba

Paraclisul Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei

Sinaxar 11 Iunie

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba.

Acatist la Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Barnaba

Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” („Karyotissa”)

Viața Sfântului Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi către Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina

Viața Sfântei Mucenițe Antonina

Zosima Fenicianul, sfântul care a îmblânzit un leu

Sinaxar 10 Iunie

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina.

Viața Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi către Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi către Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina

Viața Sfinților Cuvioși Teofan și Pansemnia din Antiohia

Sinaxar 9 Iunie

În această lună, în ziua a noua, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandriei.

Rugăciune către Sfântul David din Gareji

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei şi a Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Viața Sfântului David din Gareji, Georgia

Canon de rugăciune la sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat

Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat

Sinaxar 8 Iunie

În această lună, în ziua a opta, pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat.

Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian

Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian

SINAXAR 7 IUNIE

POMENIREA SFÂNTULUI SFINŢITULUI MUCENIC TEODOT, EPISCOPUL ANCIREI.

Viața Sfântului Mucenic Salva din Akhaltsikhe, Georgia

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei

Viața Sfântului Mucenic Ghelasie

Acatistul Sfântului Cuvios Visarion

Viața Sfântului Cuvios Visarion

Viața Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmaţilor

Sfânta Valeria tânăra care și-a promis inima lui Hristos

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia”

SINAXAR 6 IUNIE

 POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ILARION CEL NOU, EGUMENUL MĂNĂSTIRII DALMAŢIEI

Sfântul Ioan de Valaam 5 Iunie

Viața Sfântului Bonifatie, Apostolul Germaniei