venerdì 26 settembre 2014

Sinaxar 26 Septembrie



În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea mutarii la Domnul a Sfântului slavitului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul.


Viața Sfântului Voievod Neagoe Basarab



Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan

Acatistul Sfântului Ioan Bogoslovul

Viaţa Dreptului Ghedeon



Canon de rugăciune la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan (2)


mercoledì 24 settembre 2014

Viața Sfintei Mari Mucenițe, întocmai cu apostolii, Tecla



Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” – „Myrtidiotissa”




Icoana Maicii Domnului din Miroj („Mirojskaya”)



Rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul pentru lume

Soborul Sfinților din Alaska


Viața Sfântului Ștefan Întâiîncoronatul



Sfântul Mucenic Petru Aleutul



Canon de rugăciune către Sfânta Întâia Mare Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla



Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” – „Myrtidiotissa”



Sinaxar 24 Septembrie


În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si întocmai cu Apostolii Tecla.


Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Siluan Athonitul

Paraclisul Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Siluan Athonitul

Acatistul Sfântului Siluan Atonitul

Rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Sven de la Arboga, vindecătorul de boli și izbăvitorul de molimă


Acatistul Sfântului Cuvios Mucenic Sven de la Arboga, vindecătorul de boli și izbăvitorul de molimă


Viața Sfântului Cuvios Coprie



lunedì 22 settembre 2014

Sinaxar 22 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, facatorul de minuni.



Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei

Viața Sfântului Sofronie, episcopul Vratsei


Viața Sfântului Cuvios Cosma de la Zografu



Rugăciune către Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi



Sfințite Ierarhe Teodosie, care de cununa mucenicească învrednicindu-te, prin tăierea cinstitului tău cap de către păgâni, pe când te aflai la Mănăstirea Brazi din Ținutul Vrancei, acum, împreună cu îngerii locuind, te bucuri de mărirea cea gătită sfinților, nu ne uita pe noi, păcătoșii, cei ce nădejde având în puterea ta de mijlocitor către Împăratul Hristos, ca unul ce stai înaintea tronului Sfintei Treimi, ție cu credință grăim unele ca acestea:

Bucură-te, că la Mănăstirea Brazi ai strălucit prin mucenicie!

Bucură-te, că acel loc al muceniciei tale s-a făcut cunoscut tuturor prin tine și, acolo, călugări și călugărițe s-au nevoit cu nevoința cea bineplăcută lui Dumnezeu, pomenindu-te necontenit între ctitori!

Bucură-te, că, pentru credința cea adevărată și pentru apărarea sfintelor odoare ale bisericii, spre a nu le lăsa pradă nelegiurii, ți-ai jertfit viața!

Bucură-te, că Dumnezeu a insuflat gând de evlavie ucenicilor tăi, și Lavrentie episcopul ți-a pus piatră de marmură deasupra cinstitului tău mormânt!

Bucură-te, că o cărămidă pusă sub pătimitorul tău cap, cu numele Teodosie înscris pe ea, te-a făcut cunoscut urmașilor de peste ani!
Bucură-te, că trupul tău, căzut sub ascutișul sabiei celei sălbatice, s-a descoperit în vremurile cele mai de pe urmă!
Bucură-te, că te-ai învrednicit de proslăvire din partea lui Dumnezeu, Care a dat gândul cel bun ieroschimonahului Dimitrie spre a căuta în pământ, unde, săpând, a găsit piatra de marmură a mormântului tău și cărămida cu înscrisul de pe ea, pe care era așezat capul tău cel desprins de trup, ca și întreg trupul tău!

Bucură-te, că și prin moarte s-a arătat întreaga ta smerenie, căci capul așezat cu gura în jos pe cărămidă, arată că mereu ai avut fruntea plecată spre pământ, rugându-te cu căldură ca și vameșul: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!”

Bucură-te, că prin rânduială dumnezeiască s-a făcut lucrarea de dezgropare a cinstitului tău trup, după mai bine de o sută cincizeci de ani și cu sobor de preoți în cântări duhovnicești a fost pus în paraclisul de taină din peștera Mănăstirii Brazi, unde se săvârșea Sfânta Liturghie până nu demult!

Fericindu-te pe tine, mult nevoitorule și mult răbdătorule Mucenice Teodosie, ne cucerim și zicem: Roagă-te pentru noi, cei ce facem cu dragoste pomenirea ta și ne întărim duhovnicește de lucrarea ta în pământul scumpei noastre Patrii și în ogorul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române.

Bucură-te, Mucenice Teodosie! Amin!



Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Foca, Episcop de Sinope


Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Sfinţit Mucenic Foca, Episcop de Sinope şi a Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei


Soborul Sfinților din Tula



Viața Sfântului Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope



domenica 21 settembre 2014

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Codrat din Magnesta


Viața Sfântului Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului



Sinaxar 21 Septembrie


În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Codrat.

Acesta fiind om vechi si mult stiutor a predicat cuvântul Domnului în Atena si în Magnesia; si luminând pe multi cu învatatura dogmelor i-a adus la lumina cunostintei lui Dumnezeu. Pentru aceea l-au alungat persecutorii de la turma sa din Atena; întâi a fost împroscat cu pietre si în foc ispitit, si apoi cu alte chinuri. Iar mai la urma a primit cununa muceniciei pe vremea împaratiei lui Eliu Adrian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iona.


Viața Sfântului Proroc Iona



Viața Sfântului Apostol Codrat

venerdì 19 settembre 2014

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont

Viața Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont



Sinaxar 19 Septembrie


În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont.


Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împărăţiei lui Prob (anul 277). Dintre ei, Savatie, stând înaintea guvernatorului la Antiohia, şi fiind bătut foarte rău, a fost băgat în temniţă, şi astfel şi-a dat sufletul în chinuri. Iar pe Trofim încălţându-l cu încălţăminte de fier, şi urgisindu-l l-au dus la Synad, şi suferind multe chinuri împreună cu Dorimedont, li s-au tăiat capetele.

Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Mucenici Ianuarie, episcop de Bénévent, şi cei împreună cu dânsul.

Tot în această lună, pomenirea Sfinţilor Teodor, prinţ de Smolensk, şi a copiilor săi David şi Constantin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


mercoledì 17 settembre 2014

Sinaxar 17 Septembrie


În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis şi Agapis şi a maicii lor, Sofia.


Aceste sfinte au trăit în Italia, pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138).

Deci aducând pe Pistis, care era de doisprezece ani, şi mărturisind ea pe Hristos, au bătut-o cu toiege, şi i-au tăiat sânii, din care în loc de sânge a curs lapte, şi după alte chinuri, i-au tăiat capul.

După aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, şi la urmă, prin sabie şi-a primit şi ea moartea.

Tot aşa a fost chinuită şi Agapis, care avea nouă ani, şi la urmă i-au tăiat capul.

Iar maica lor, Sofia, trei zile pe urmă plângând pe mormântul lor, şi-a dat sufletul către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Agatoclia.

Această sfântă a fost slujnică a unui oarecare Nicolae, care era creştin.

Femeia lui, care era pavlichiană, ocară a făcut Agatocliei timp de opt ani, bătând-o peste grumaji cu pietre, gonind-o desculţă prin locuri colţuroase, zdrobindu-i coastele cu un ciocan de fier şi arzându-i limba.

Dar, văzând că nu poate să o întoarcă spre voia sa, i-a turnat jeratec peste grumaz, silind-o astfel să părăsească viaţa aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Teodot şi Asclipiodota.

Aceşti sfinţi au fost bătuţi, li s-au tăiat degetele mâinilor şi au fost băgaţi în temniţa întunecată, pentru că mărturiseau pe Hristos. La urmă le-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Lucia şi a Mucenicului Geminian, fiul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota.

ÎmpaÎmpărăţind Alexandru la Roma cea veche, a fost trimis Simpliciu în Capadocia, şi a fost clevetită către dânsul Teodota, care era din părţile Pontului, femeie foarte bogată. Fiind adusă înaintea lui, şi neputând să o plece ca să lase credinţa în Hristos, au atârnat-o şi i-au zgâriat pântecele multe ceasuri; iar ea lăuda pe Dumnezeu şi răbda, părându-i-se că altcineva ar fi chinuit.

După aceea, pogorând-o, au băgat-o în temniţă şi după opt zile s-a deschis temniţa singura, iar păzitorii s-au spăimântat şi degrabă au vestit lui Simpliciu, dar el nu i-a crezut. A doua zi au adus-o pe sfânta înaintea lui, şi văzând-o cu totul sănătoasă, neavând măcar un semn cât de mic de răni pe trupul sau, a întrebat-o: "Cine eşti tu?" Iar sfânta i-a zis: "Ţi s-a întunecat mintea, că de-ai fi treaz m-ai cunoaşte că eu sunt Teodota". Acestea auzind Simpliciu, a poruncit să fie încins tare un cuptor, în care au băgat pe sfântă.

A doua zi a trimis dregătorul pe doi popi idoleşti şi cu alţii dimpreună, ca să risipească cenuşa trupului sfintei. Aceştia destupând gura cuptorului, au fost arşi amândoi de para focului, iar ceilalţi au văzut pe sfânta între doi tineri îmbrăcaţi în veşminte albe, şezând şi cântând; şi a ieşit sfânta din cuptor nevătămată, bucurându-se şi cântând.

După aceea, plecând Simpliciu la Bizanţ (Constantinopol), a poruncit să ia şi pe sfânta legată să o ducă după dânsul. Şi abătându-se el la Ancira, a cerut să fie adusa sfânta, către care a zis: "De nu te vei pleca mie să jertfeşti la zei, te voi ucide pe grătar încins". Iar ea zise lui: "De va intra şi Doroteu, slujitorul zeilor, cu mine şi va birui focul, voi jertfi şi eu zeilor tăi". Şi a zis Simpliciu către Doroteu: "Intră cu dânsa având pe zei ajutor". Dar intrând el cu sfânta, îndată s-a topit de foc, iar sfânta a ieşit nevătămată. De care lucru mirându-se dregătorul, a poruncit să fie legată iarăşi sfânta, şi dusă la Bitinia. Şi când a sosit la Niceea, a poruncit ca să intre sfânta în capiştea idolilor să facă rugăciune.

Sfânta a primit aceasta cu bucurie; dar toţi idolii au căzut şi s-au zdrobit. Atunci cu mânie a poruncit dregătorul ca sfânta să fie întinsă în patru părţi, şi să fie despicată cu fierăstrăul. Şi făcându-se aşa, fierăstrăul s-a tocit, neputând să facă nimic, iar sfânta rămase liberă, mulţumind Mântuitorului Dumnezeu. Întunecându-se mintea lui Simpliciu, a poruncit să ucidă pe sfânta prin sabie; şi aşa i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută de mucenici, şi a Sfinţilor Pilevs (Pileus) şi Nil episcopii şi a celor 46 de mucenici de la Palestina.

Când s-a ridicat prigoana împotriva creştinilor din partea închinătorilor la idoli, atunci au fost prinşi şi aceşti sfinţi. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs şi Nil, şi doi boieri mari, ce se chemau Patermutie şi Ilie, şi alţii împreună cu aceştia fiind la număr o sută; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfântul Pilevs şi sfântul Nil, asemenea şi Patermutie şi Ilie, şi cei cincizeci din Palestina, toţi aceştia prin foc au săvârşit mărturisirea, şi au luat cununile de la Domnul.

Iar pe cei o sută ce se trăgeau din Egipt, mai întâi i-au orbit, scoţându-le ochii şi tăindu-le pulpele cele stângi ale picioarelor, după aceea i-au dat ca să lucreze la metale. Şi în sfârşit, le-au tăiat capetele, luând şi ei de la Dumnezeu cununile nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Haralambie şi Pandoleon, cu tovarăşii lor. A căror prăznuire se face la mucenicia lor, care se află la Defteron.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului de la Cipru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev)



Rugăciune pentru dragoste creştinească şi unire de cuget între părinţi şi copii, către Sfintele Muceniţe Elpis, Pistis, Agapis şi maica lor Sofia


Viața Sfintei Mucenițe Sofia și a fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapis



Viața Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail



Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Sofia şi către fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis