În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.
Încă din timpul vieții sale, Sfântul Serghie s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Vești despre minunile săvârșite de Sfântul Serghie au început să se răspândească rapid, iar bolnavii au început să vină la el din satele din jur, dar și din locuri îndepărtate. Nimeni nu pleca de la cuvios fără să primească vindecare trupească și sufletească. Toți dădeau slavă pentru Sfântul Serghie, și-l cinsteau ca pe Sfinții Părinți. Ascet fiind nu a ținut seama de slava omenească, și a rămas un exemplu de smerenie pentru monahi.
Sfântul Serghie de Radonej s-a născut în satul Varnița, lângă Rostov pe 3 mai 1314, din părinți binecredincioși, Chiril și Maria (prăznuiți pe 28 septembrie). Dumnezeu l-a ales încă din pântecele mamei sale pentru slujba Sa.
În viața Sfântului Serghie este consemnată întâmplarea dinainte de nașterea sfântului, când mama sa, Sfânta Maria, a mers la Sfânta Liturghie în timpul căreia ea și cei ce se rugau acolo au auzit cum pruncul aflat în pântecele mamei sale a plans de trei ori: înainte de citirea Sfintei Evanghelii, în timp ce se cânta Heruvicul, și atunci când preotul a zis: „Sfintele Sfinților”.
Când s-au împlinit zilele și Sfânta Maria a născut un fiu, i-au pus numele Bartolomeu. Încă din primele sale zile de viață, copilul a uimit pe toată lumea cu postul său. Miercurea și vinerea nu accepta să sugă lapte și nici altceva nu accepta să mănânce. Atunci când Sfânta Maria utiliza ulei în prepararea mâncării, copilul refuza de asemenea să mănânce. Observând acest lucru, Maria a încetat să mai gătească cu ulei.
La vârsta de șapte ani, Bartolomeu a fost trimis să studieze împreună cu cei doi frați ai săi: Ștefan, fratele cel mai mare, și Petru, fratele său mai mic. Frații săi au reușit să învețe, dar Bartolomeu nu reușea să asimileze cunoștințele, chiar dacă profesorul îi acorda o atenție mai deosebită. Părinții săi l-au mustrat aspru, profesorul l-a pedepsit, iar colegii săi făceau haz de lipsa lui de înțelegere. Bartolomeu îl ruga stăruitor pe Domnul cu lacrimi să-i dăruiască pricepere pentru a citi.
Odată, tatăl său l-a trimis pe Bartolomeu după cai pe moșia lor. De-a lungul drumului, el a întâlnit un înger trimis de Dumnezeu, având înfățișarea unui călugăr. Bătrânul se ruga sub un stejar. Bartolomeu s-a apropiat de călugăr și a așteptat ca acesta să-și termine rugăciunea, după care i-a făcut o închinăciune. Bătrânul monah l-a binecuvântat, i-a dat un sărut și l-a întrebat ce dorește.
Copilul a răspuns: „Vreau cu tot sufletul meu să învăț citirea și scrierea. Sfinte Părinte, roagă-te pentru mine, ca Dumnezeu să mă ajute și să mă înțelepțească.” După ce l-a ascultat, călugărul a făcut o rugaciune pentru Bartolomeu și l-a binecuvântat zicându-i: „Copilul meu, de acum înainte Dumnezeu îți va da să înțelegi cele de care ai nevoie, încât să poți și pe alții să-i ajuți!” (a se vedea celebra pictură a lui Mihail Nesterov, „Vedenia lui Bartolomeu”)
Apoi, Bătrânul a luat un vas din care i-a dat lui Bartolomeu o bucată de prescură zicându-i: „Copile, ia și mănâncă! Aceasta îți este dăruită ca un semn al harului lui Dumnezeu, și pentru înțelegerea Sfintei Scripturi.” Călugărul a vrut să plece, dar Bartolomeu l-a rugat să viziteze și casa părinților săi. Părinții l-au primit pe oaspete cu bucurie, oferindu-i ospitalitatea lor.
Bătrânul a spus că este potrivit ca în primul rând să se împărtășească de hrană spirituală, și l-a îndemnat pe fiul lor să citească Psaltirea. Bartolomeu a început să citească, iar părinții săi au fost uimiți de schimbările care au avut loc cu fiu lor. La despărțire, Bătrânul a făcut o profeție despre Sfântul Serghie: „Fiul tău va fi mare înaintea lui Dumnezeu și al oamenilor. El va deveni sălaș al Sfântului Duh.”
După această întâmplare, copilul sfânt a citit fără dificultate, înțelegând înțelepciunea cărților fără osteneală. Sfântul se ruga cu ardoare, și nu lipsea de la nicio slujbă săvârșită în biserică. Încă din copilărie, el își impusese un post strict, nemâncând nimic în zilele de miercuri și vineri, iar în celelalte zile consuma doar pâine și apă.
În anul 1328, părinții Sfântului Serghie s-au mutat de la Rostov la Radonej. După ce fiul lor cel mare s-a căsătorit, Chiril și Maria au primit schima monahală la Mănăstirea Khotkov (nu departe de Radonej), cu puțin înainte de moartea lor.
Mai târziu, după ce Ștefan a rămas văduv, Sfântul Serghie a venit la aceeași mănăstire și a devenit călugăr. După ce și-au înmormântat părinții, amândoi s-au retras în pădure (la aproximativ 12 vestre de Radonej) ca să trăiască în pustietate. La început și-au făcut o mică chilie, iar mai apoi, cu binecuvântarea Mitropolitului Teognost au făcut o mică biserică, care a fost sfințită în numele Sfintei Treimi. Neputând suporta dificultățile vieții în pustie, Ștefan a plecat de lângă fratele său, și a mers la Mănăstirea „Botezul Domnului” din Moscova, devenind apropiat al Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei și a toată Rusia (12 februarie).
Pe 7 octombrie 1337, Bartolomeu a fost tuns în monahism de către egumenul Mitrofan, luându-și numele Sfântului Mucenic Serghie (7 octombrie). Suferind ispitele și aparițiile demonilor, Sfântul Serghie a crescut duhovnicește. Treptat, a devenit cunoscut de călugări, care au început să vină ca să-i ceară sfat. Sfântul Serghie i-a acceptat pe toți cu dragoste, ajungând să formeze o mică mănăstire cu doisprezece călugări.
Sfântul Serghie, s-a distins printr-o dragoste extraordinară de muncă. A construit cu propriile mâini mai multe chilii, a cărat apă, a spart lemne, a copt pâine, a cusut haine și a preparat mâncare pentru pentru frați, și cu umilință și-a luat și alte sarcini. Sfântul Serghie a îmbinat munca grea cu rugăciunea, privegherea și postul.
Frații au fost uimiți să constate că efortul sever la care se supunea sfântul nu-i deteriora deloc sănătatea, ci mai degrabă îl întărea. Nu le-a fost ușor să-l convingă pe Sfântul Serghie să accepte funcția de egumen al mănăstirii.
În anul 1354, Episcopul Atanasie de Volân l-a hirotonit pe sfânt, ieromonah și l-a ridicat la rangul de egumen. La fel ca înainte, ascultările monahale au fost stricte la mănăstire. Odată cu extinderea mănăstirii, nevoile au crescut de asemenea. De multe ori călugării rămâneau cu alimente insuficiente, dar prin rugăciunile Sfântului Serghie, persoane necunoscute aduceau cele necesare.
Sfântul Serghie devenise cunoscut chiar și la Constantinopol, de unde Patriarhul Filoti i-a trimis daruri: o cruce, un paraman (o pânză în patru colțuri cu însemnele patimirilor Mântuitorului, pe care o poartă monahii pe sub rasă), un veșmânt și o gramată de binecuvântare pentru a organiza o mănăstire cu viață de obște.
Sfântul Serghie a mers cu acea scrisoare la Sfântul Alexie, care l-a sfătuit să organizeze mănăstirea pe reguli stricte. După aceea, sfântul s-a retras în pustie. După o vreme, aflând frații locul în care se nevoia sfântul au mers la el și-l rugau să se întoarcă în mănăstire pentru că erau în mare necaz și tulburare, ca oile fără păstor. Dar el nu voia, căci iubea liniștea și singurătatea. Din această cauză mulți dintre ucenicii lui au părăsit lavra, așezându-se cu dânsul în pustia aceea, formând Mănăstirea Bunei Vestiri. Văzând acestea, frații rămași în lavră au mers la Sfântul Alexie rugându-l să-i poruncească cuviosului să revină în mănăstirea ce dintâi. Mitropolitul Alexie l-a rugat pe Cuviosul Serghie să asculte și să mângâie pe frați prin întoarcerea sa la dânșii. Sfântul Serghie l-a ascultat necondiționat pe Mitropolit și s-a întors în lavră, lăsănd la Mănăstirea Kirzhachsk pe Sfântul Roman, ucenicul său.
Încă din timpul vieții sale, Sfântul Serghie s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Vești despre minunile săvârșite de Sfântul Serghie au început să se răspândească rapid, iar bolnavii au început să vină la el din satele din jur, dar și din locuri îndepărtate. Nimeni nu pleca de la cuvios fără să primească vindecare trupească și sufletească. Toți dădeau slavă pentru Sfântul Serghie, și-l cinsteau ca pe Sfinții Părinți. Ascet fiind nu a ținut seama de slava omenească, și a rămas un exemplu de smerenie pentru monahi.
Treptat, călugării au început a vedea minunile săvârșite de cuvios. Odată în timpul Sfintei Liturghii, un înger al Domnului a săvârșit slujba împreună cu sfântul, dar din smerenie, cuviosul le-a interzis celor de față să vorbească despre acest lucru până după moartea sa.
Sfântul Serghie a avut legături strânse de prietenie spirituală și frățească cu Sfântul Alexie, Mitropolitul Moscovei. Acesta slăbit de bătrânețe i-a propus Sfântului Serghie să devină mitropolit, dar cuviosul din smerenie a refuzat.
Maica Domnului, Însăși s-a arătat Sfântului Serghie. Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-o dată a zis uncenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată.” Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”
Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie, și dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului. Ea i-a zis lui: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea Maica Domnului s-a făcut nevăzută.
Ajuns la bătrânețe, și prevăzând mutarea sa la Domnul cu șapte luni înainte, Sfântul Serghie a chemat pe frați și l-a desemnat pe Sfântul Nicon (17 noiembrie), ca să fie egumen. Deși era tânăr, acesta era mai experimentat în viața spirituală și în ascultare.
Sfântul Serghie a adormit în Domnul la 25 septembrie 1392. În noaptea dinainte, marele sfânt al lui Dumnezeu a chemat pe frați, pentru a le da sfaturile finale: „Fraților, să fiți atenți la voi înșivă! Să aveți mai întâi frică de Dumnezeu, puritate sufletească și dragoste nemărginită.”
La data de 5 iulie 1422, Sfintele Moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp, o icoană a Arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul Sfântului.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup.
Icoana înnegrită este un basorelief în ceară, de aproximativ 45 de centimetri pătraţi şi o înfăţişează pe Maica Domnului întoarsă uşor spre dreapta, purtându-L în braţe pe dumnezeiescul ei Fiu. Cu mâna stângă ţine mâna Pruncului pe pieptul ei, iar în mâna dreaptă a Fiului se află Sfânta Evanghelie. În colţuri sunt înfăţişaţi heruvimi şi serafimi.
Tradiţia Mănăstirii Mega Spileo sugerează că această icoană ar fi una dintre primele icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi că atunci când a înfăţişat-o Fecioarei Maria, ea a spus: „Darul Celui Care S-a născut din mine să fie cu ea!”. Mai târziu, Sfântul Luca a dăruit această icoană, împreună cu Evanghelia lui şi Faptele Apostolilor, fiului său duhovnicesc Teofil, guvernatorul Ahaiei.
În timpul prigoanei romane, când mulţi dintre primii creştini au luat moarte mucenicească, icoana a fost ascunsă în peşteră, unde a rămas până când s-a descoperit în chip minunat Sfintei Eufrosina.
Tânăra Eufrosina era din satul apropiat Galata (astăzi Zachlarou) şi păştea adesea turma tatălui ei pe lângă o stâncă înaltă. De două ori văzuse una dintre capre suind la gura unei peşteri din stâncă şi întorcându-se cu botul plin de apă. Bănuind că acolo se afla un izvor cu apă rece, a urcat să se uite. După ce şi-a făcut drum prin tufărişul des, ea s-a aflat la gura unei peşteri foarte mari. Deodată a auzit un glas care-o striga pe nume. Privind în jur, a văzut o icoană a Maicii Domnului în partea de sus a peretelui peşterii, şi din icoană a auzit un glas care-i spunea să aştepte sosirea monahilor Simeon şi Teodor.
Tot atunci, pe când se aflau în Ierusalim, cei doi tineri monahi Simeon şi Teodor au avut acelaşi vis în care Maica Domnului, însoţită de Sfinţii Apostoli Pavel, Andrei şi Luca, le-a poruncit să meargă în Ahaia pentru a găsi o icoană de-a ei sculptată acolo de Sfântul Luca. Primind binecuvântarea episcopului, ei au pornit spre coasta nord-estică a Peloponezului.
Sosind în Ahaia, Cuvioşii Simeon şi Teodor s-au rugat iarăşi pentru călăuzire şi în noaptea aceea au avut un alt vis în care li se spunea să meargă la râul Bouras, aflat la două ore distanță, unde vor afla o păstoriţă cucernică, Eufrosina, care îi va duce la icoană. A doua zi dimineaţă, pe când se apropiau de locul căutat, au găsit-o pe păstoriţă aşteptându-i.
Ea le-a dat bineţe şi i-a chemat pe nume. Înfricoşaţi de părelnica ei vedere cu duhul, părinţii au şovăit să se apropie, dar văzând îndoiala lor, Eufrosina a chemat numele Maicii Domnului şi lovind cu toiagul stânca pe care stătea, din ea a ţâşnit un izvor cu apă limpede şi dulce. Acest izvor dăinuie până astăzi şi poartă numele Eufrosinei.
După ce Eufrosina a povestit cum a descoperit icoana Maicii Domnului, monahii s-au suit până la peşteră şi au aflat totul aşa cum spusese Eufrosina. Ei au coborât icoana cu evlavie, au scos-o afară şi s-au întors să cureţe peştera. După ce au aprins focul ca să ardă tufărişul şi mizeriile, au aşteptat afară ca să se stingă flăcările. Deodată, un şarpe uriaş, alungat de fum, a ieşit târându-se din peşteră ca şi cum ar fi avut aripi. Pe când monahii şi Eufrosina se dădeau la o parte din calea lui, un fulger luminos ieşit din icoană l-a ţintuit la pământ. Ei s-au întors în peşteră şi au găsit o masă unde, potrivit tradiţiei mănăstirii, Evanghelistul Luca slujea Liturghia şi scria Sfânta Evanghelie. Mai târziu au lărgit peştera şi au ridicat acolo un mic paraclis şi câteva chilii împrejurul lui.
Vestea despre aflarea icoanei s-a răspândit cu iuţeală în tot Peloponezul, şi mulţi credincioşi au venit să se închine icoanei prin care Dumnezeu săvârşea multe minuni. În jurul lor s-au adunat şi alţi monahi, iar părinţii Simeon şi Teodor au început să străbată tot Peloponezul, propovăduind şi chemându-i pe oameni să se întoarcă la creştinism. Izgoniţi pentru scurt timp din acest ţinut în vremea împăratului Iulian Apostatul, ei s-au întors curând după moartea lui şi amândoi monahii s-au săvârşit la Mega Spileo. Eufrosina şi-a ridicat lângă peşteră o mică chilie şi acolo a vieţuit pustniceşte până la moartea sa.
De-a lungul timpului s-au săvârşit multe minuni şi tămăduiri mijlocite de icoana Maicii Domnului de la Mega Spileo. Din vremea ctitoririi sale în veacul al IV-lea, mănăstirea a trecut prin cinci incendii devastatoare. De fiecare dată, icoana de la Mega Spileo a scăpat în chip minunat de la pieire.
Icoana Maicii Domnului de la Mega Spileo este prăznuită în ziua de 23 august, când este odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic și a celor împreună cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Tadeu, numit si Levi.
În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului si Maritului Prooroc Samuel.
În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.
În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Flor si Lavru.
În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Miron.
