PĂCATUL AVORTULUI

PĂCATUL AVORTULUI

Pentru ce se căsătoresc oamenii? Pentru a îndeplini

trei scopuri: să înmulţească neamul omenesc, să se

ajute reciproc, să stârpească patimile desfrânării.

Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele

trei scopuri, fac un mare păcat.

Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel

al înmulţirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vieţii,

ci îşi programează câţi copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un

copil sau doi să se nască şi restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă

crimă este avortul, când mama îşi omoară propriul copil. Nici

animalele nu fac aşa ceva, dimpotrivă nasc câţi pui le dă Dumnezeu

şi îi iubesc foarte mult.

Toate păcatele se pot ierta, spun Sfinţii Părinţi, dar păcatul

acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi

iertat doar cu preţul unor osteneli, nevoinţe, al unei pocăinţe care pot

dura viaţa întreagă.

Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei

prunci avortaţi plâng înaintea lui Dumnezeu şi cer răzbunarea

sângelui vărsat de mamă.

Cel mai mare bine pe care-1 poţi face în viaţă, ca om căsătorit,

este să dai viaţă mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai

da de pomană, oricâtă nevoinţă ai face în viaţă, nu este mai mare lucru

ca atunci când dai viaţă unui om. Toţi Sfinţii din ceruri cu toţi îngerii

şi întregul cer se bucură când se naşte un copil. 

Orice copil este un dar de la Dumnezeu, orice

copil este o minune! Femeia trebuie să îl primească cum

se cuvine: cu dragoste şi smerenie.Singură mama poate 

sa facă o asemenea minune, ea este singurul laborator 

ce poate da naştere unei fiinţe umane.

Dacă refuză a da naştere, a da viaţă, refuză ea însăşi a

avea viaţă veşnică. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică

faptul că nu nasc copii mai mulţi datorită contextului în care

trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească şi să-i crească. Insă aceasta

este o mare cursă pe care le-o întinde satana.

Trebuie să fim conştienţi că Dumnezeu niciodată nu va da

voie să se nască un copil fără a avea asigurată bucăţica lui de pâine.

Este un mers firesc şi natural al lucrurilor să se întâmple aşa.

Atunci când nu avem credinţă în Dumnezeu se produce

nefirescul, nenaturalul.

Atunci când cineva avortează nu are credinţă în Bunul

Dumnezeu, în faptul că El este deasupra şi va ocroti acel

copil; lipsind credinţa în Dumnezeu se ajunge la păcatul

pruncuciderii, adică al avortului.