NOUA MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI
[ Clasat în: Array ] [ Data Publicării: 2009-06-15 22:00:00 ]
În luna Aprilie 2009, la o sinaxă bisericească ţinută în oraşul grecesc Volos, s'a alcătuit următoarea „Mărturisire de credinţă” împotriva ecumenismului, după modelul acelor mărturisiri de credinţă din trecut pe care Biserica le-a dat atunci când s-a confruntat cu o erezie. Până acum (la începutul lunii Iunie), Mărturisirea a fost iscălită de 4 mitropoliţi, 39 de egumeni, stareţi, ieromonahi şi monahi din Sfântul Munte, 11 egumeni, 9 arhimandriţi, 9 protoierei, 11 preoţi parohi şi 22 de intelectuali (teologi, profesori etc.) greci. Lista actualizată de semnături poate fi urmărită aici: http://www.impantokratoros.gr/ABF82395.el.aspx
P.S. Circulă de câteva zile pe internet o altă versiune a acestui text. Fără să caute a o defăima sau să aibe pretenţia că e mai bună, traducerea de faţă, realizată independent, încearcă să redea textul Mărturisirii mai potrivit graiului bisericesc.
MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ
împotriva ecumenismuluiDată la Sinaxa dreptslăvitorilor preoţi şi monahi din Volos (Grecia) în Aprilie 2009 Cei dintre noi care, prin harul lui Dumnezeu, am crescut în dogmele cele bine-cinstitoare şi urmăm întru toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolicească, credem că:
Singura cale de mântuire a oamenilor[1] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, ce rămân în Trupul Său, Sfânta Biserică. Hristos este singura şi adevărata Lumină[2]; nu sânt alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care să ne mântuiască: „Şi nu este întru nimeni altul mântuirea, căci nu este subt cer nici un alt nume dat între oameni, întru carele trebuie să ne mântuim noi.”[3] Toate celelalte credinţe, toate religiile care nesocotesc şi nu mărturisesc că Hristos „au venit în trup”[4] sânt plăsmuiri omeneşti şi lucrări ale Diavolului,[5] care nu duc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi înşală pe oameni şi îi duc la pieire. Fiind Creştini ce credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu orice altă credinţă, nici măcar cu aşa-zisele religii monotheiste, Iudaismul şi Mahomedanismul, care nu cred în Sfânta Treime.
De două mii de ani, Biserica cea întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas tare şi neclintită în mântuitorul adevăr învăţat de Hristos, predanisit de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Ea nu s'a plecat sub cumplitele prigoane ale Iudeilor, mai întâi, şi mai apoi ale idolatrilor, din întâiile trei veacuri; a adus o mulţime de mucenici şi a ieşit biruitoare, dovedindu-şi astfel obârşia dumnezeiască. După cum minunat a spus Sfântul Ioan Gură-de-Aur: „Nimic nu e mai puternic ca Biserica. . . dacă te lupţi cu un om, biruieşti sau eşti biruit; de te lupţi însă împotriva Bisericii, nu-i cu putinţă să câştigi, căci Dumnezeu e mai tare decât toate.”[6]
După încetarea prigoanelor şi biruinţa Bisericii asupra vrăjmaşilor săi din afară – adică asupra Iudeilor şi idolatrilor – vrăjmaşii din lăuntru ai Bisericii au început să se înmulţească şi să se întărească. O felurime de erezii s'au ivit, căutând să supună şi să măsluiască credinţa înmânată, încât credincioşii să se zăpăcească şi credinţa lor în Evanghelie şi predanii să slăbească. Arătând starea de fapt din Biserică ce ţinea de peste patruzeci de ani – chiar şi administrativ – pricinuită de erezia lui Arie, Marele Vasilie spunea: „Dogmele Părinţilor s'au nesocotit cu totul, apostoleştile predanii s'au vestejit, născocirile celor noi se urmează în biserici; pentru aceasta, oamenii s'au făcut cuvântători meşteşugiţi în loc să fie cuvântători-de-Dumnezeu; înţelepciunea lumii pare să dea la o parte lauda în Cruce. Păstorii sânt izgoniţi şi în locul lor se pun lupi grei, care sfâşie turma lui Hristos.”[7]
Ce s'a întâmplat cu vrăjmaşii din afară – religiile – s'a întâmplat şi cu cei din lăuntru – ereziile. Prin mari şi luminaţi Sfinţi Părinţi, Biserica a lămurit şi a întărit credinţa dreptslăvitoare, prin hotărârile Sinoadelor Locale şi Ecumenice în privinţa anumitor învăţături îndoielnice, cu împreună-glăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) în toate cele ale credinţei. Sântem, aşadar, în afara primejdiei de a greşi când urmăm Sfinţilor Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „urmând Sfinţilor Părinţilor noştri” şi „neschimbând hotarele aşezate de Părinţii noştri” se fac o linie dreaptă, neclintită, şi o chezăşie pentru credinţa şi felul dreptslăvitor de viaţă. Astfel, poziţiile de căpătâi ale Mărturisirii noastre sânt următoarele:
Ţinem, fără schimbare şi fără clintire, toate cele statornicite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate cele primite de aceştia şi osândim toate cele osândite de aceştia; încă, ne ferim de părtăşia cu cei ce înnoiesc în cele ale credinţei. Nici nu adăugăm, nici nu înlăturăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Aşa cum de-Dumnezeu-purtătorul Sfânt Ignatie al Antiohiei scria în epistolia sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Oricine grăieşte împotriva celor ce s'au hotărât – chiar de ar fi vrednic crezării, chiar de ar posti, chiar de s'ar păzi în feciorie, chiar de ar face semne, să îţi fie ca un lup în blană de oaie, ce caută stricarea oilor.” Sfântul Ioan Gură-de-Aur, tâlcuind cuvintele Apostolului Pavel „oricine va binevesti vouă afară de ceea ce aţi luat, anathema să fie,” observă că Apostolul „n'a zis "de vă va vesti ceva potrivnic" sau "de va răsturna toate", ci "chiar de vă va binevesti şi cel mai mic lucru care nu vi s'a predanisit, chiar de vi-l va şopti doar, anathema să fie".”[8] Cel de-al Şaptelea Sinod Ecumenic, vestind clerului Constantinopolei hotărârile sale împotriva iconoclaştilor, scria: „Am urmat predaniei Bisericii Soborniceşti, şi n'am făcut nici o înlăturare sau prisosinţă, ci, învăţaţi fiind în chip apostolicesc, ţinem predaniile ce le-am primit, cinstind şi primind toate cele primite de Sfânta Biserică Sobornicească din anii cei dintâi, nescrise şi scrise . . . căci adevărata şi dreapta judecată a Bisericii nu îngăduie înnoiri în lăuntrul său, nici încercări de a înlătura ceva. Urmând, aşadar, legile Părinţilor noştri, primind harul Duhului celui Unul, am păzit după cuviinţă, fără înnoiri sau scăderi, toate cele ale Bisericii.”[9] Împreună cu Sfinţii Părinţi şi Sfintele Sinoade, şi noi lepădăm şi anathematizăm toate ereziile ivite de-a lungul istoriei Bisericii. Din vechile erezii care au dăinuit până astăzi, osândim Arianismul (ce dăinuieşte în mincinoşii Martori ai lui Iehova) şi Monofizitismul – forma extremă a lui Evthie şi cea mai moderată a lui Sevr şi Dioscr – potrivit hotărârilor celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic de la Halkid�n (Calcedon) şi hristologiei marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin, Marele Fotie şi din cântările noastre liturgice.
Proclamăm că Papismul este pântecele ereziilor şi rătăcirilor. Învăţătura lui „Filioque” – adică purcederea Sfântului Duh şi de la Fiul – este potrivnică tuturor celor învăţate despre Sfântul Duh de Însuşi Hristos. Întreaga ceată a Părinţilor, în Sinoade şi în parte, socoteşte Papismul o erezie deoarece, în afară de Filioque, a zămislit o sumedenie de alte rătăciri, precum întâietatea (primatul) şi negreşelnicia (infailibilitatea) Papei, azimile (pâinea nedospită), focul curăţitor (Purgatoriul), neprihănita zămislire (imaculata concepţie) a Născătoarei-de-Dumnezeu, harul zidit (graţia creată), cumpărarea iertării (indulgenţele). . . a schimbat aproape toate învăţăturile şi obiceiurile în privinţa botezului, mirungerii, dumnezeieştii împărtăşiri şi a celorlalte Taine, şi a prefăcut Biserica într'un stat secular. Papismul din zilele noastre s'a abătut şi mai mult decât Papismul medieval de la învăţătura Bisericii, până într'acolo că a ajuns să nu mai aibă nici o legătură cu vechea Biserică Apuseană. A adus o puzderie de noi exagerări în „Mariologia” sa, precum învăţătura că Născătoarea-de-Dumnezeu este împreună-răscumpărătoare (coredemptrix) a neamului omenesc. A întărit „Mişcarea harismatică” a grupurilor Penticostale (aşa-zis adunate în Duh). A primit alte înnoiri aduse dumnezeieştii închinări, precum dansuri şi instrumente muzicale. A scurtat şi, în esenţă, a distrus Dumnezeiasca Liturghie. În ce priveşte ecumenismul, a pus temeliile unei pan-religii la Conciliul al Doilea de la Vatican, prin recunoaşterea „vieţii duhovniceşti” a oamenilor de alte credinţe. Minimalismul dogmatic a dus la o înmicşorare a cerinţelor etice, plecând de la legătura dintre dogmă şi etică (morală), ale cărei urmări sânt căderile etice ale unor clerici de frunte şi creşterea abaterilor etice, precum homosexualitatea şi pedofilia, în rândul clericilor.[10] Continuând susţinerea „Uniei” – acea caricatură de Orthodoxie, cu care îi înşală şi atrage pe credincioşi – Papismul zădărniceşte dialogul şi îşi contrazice aşa-zisa dorinţă sinceră de unire.
Îndeobşte vorbind, în Papism s'a petrecut o schimbare adâncă şi o întoarcere spre Protestantism după Conciliul al Doilea de la Vatican, ajungându-se chiar la înfierea feluritor mişcări „duhovniceşti” ale „Noului Veac” („New Age”).
Potrivit Sfântului Simeon al Thessalonicului, Mistagogul, Papismul a pricinuit mai multă vătămare Bisericii decât toate ereziile şi schismele la un loc. Noi, Dreptslăvitorii, avem părtăşie cu Papii de dinaintea Schismei şi îi pomenim pe mulţi ca sfinţi. Papii de după Schismă sânt eretici; au încetat să mai fie urmaşi ai Scaunului Romei; nu mai au succesiune apostolească, deoarece nu mai au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Pentru aceasta, cu fiecare astfel de Papă, „nu doar că nu avem părtăşie, ci îl şi numim eretic.” Din pricina hulei lor împotriva Sfântului Duh, prin învăţătura lui Filioque, au pierdut Sfântul Duh şi, astfel, toate ale lor sânt lipsite de har. Nici una din Tainele lor nu este lucrătoare, după Sfântul Simeon. „Înnoitorii, dară, hulesc şi se depărtează cu totul de Duh, hulind împotriva Duhului Sfânt, prin urmare toate ale lor sânt fără har, încât au siluit şi au înjosit harul Duhului. . . de aceea Sfântul Duh nu este printre ei şi nu este nimic duhovnicesc la ei, căci toate ale lor sânt noi şi stricate şi protivnice dumnezeieştii predanii.”[11]
Aceleaşi lucruri se aplică într'o măsură şi mai mare Protestantismului, care, ca odraslă a Papismului, a moştenit multe erezii, dar a şi adăugat mult mai multe. A lepădat predania, primind doar Sfânta Scriptură (Sola Scriptura), pe care o şi tâlcuieşte greşit; a desfiinţat preoţia ca un har tainic aparte, precum şi cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; a defăimat-o pe Preasfânta Maică Născătoare-de-Dumnezeu; a lepădat monahismul; dintre Sfintele Taine, primeşte doar botezul şi dumnezeiasca împărtăşire, dar schimbând învăţătura şi obiceiul Bisericii în ce le priveşte; învaţă deplina înainte-rânduire (predestinarea) (Calvinismul) şi îndreptăţirea doar prin credinţă. Şi încă, latura mai „progresistă” a adus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor – ce sânt primiţi chiar şi la preoţie. Însă, mai presus de toate, duce lipsă de eclesiologie, căci înţelesul de Biserică potrivit Predaniei Dreptslăvitoare nu există la ei.
Singura cale prin care părtăşia noastră cu ereticii poate fi refăcută este dacă aceştia se vor lepăda de rătăcirile lor şi se vor pocăi, ca să poată fi o adevărată unire şi pace: o unire în Adevăr, şi nu în rătăcire şi erezie. Pentru aducerea ereticilor în Biserică, scumpătatea canonică cere ca aceştia să fie primiţi prin botez. „Botezul” lor de dinainte, săvârşit în afara Bisericii fără întreita afundare şi ridicare a omului ce se botează în apă anume sfinţită, săvârşit de un preot neorthodox, nu este nicidecum un botez. Lipseşte harul Sfântului Duh (Care nu rămâne în schisme şi erezii) şi, pentru aceasta, nu avem nimic care să ne unească laolaltă, după cum arată Marele Vasilie: „Cât despre cei ce s'au depărtat de Biserică, aceştia nu mai au harul Sfântul Duh asupra lor, căci curgerea sa a încetat pentru cei ce au încetat a avea urmarea (apostolicească). . . Cât despre cei ce s'au rupt, care acum au ajuns mireni, nu mai au putere nici să boteze, nici să hirotonească prin punerea mâinilor, fiind de acum neputincioşi să dea harul Sfântului Duh, din care au căzut.”[12] De aceea, noua încercare a ecumeniştilor de a ne face să credem că avem acelaşi botez cu ereticii este neîntemeiată şi şubredă, ca şi afirmaţia că prin această inexistentă unime de botez se poate susţine unimea Bisericii, despre care se zice că ar fi oriunde este botez.[13] Omul intră însă în Biserică şi se face mădular al ei nu prin orice botez, ci doar prin acel un singur botez, săvârşit întocmai pretutindeni şi de preoţi ce au preoţia Bisericii.
Câtă vreme ereticii vor stărui în rătăcirea lor, ne vom feri de părtăşia cu dânşii, îndeosebi la rugăciuni împreună. Sfintele canoane, în întregime, opresc nu doar împreună-slujirea şi rugăciunea laolaltă în biserici (cu ereticii), ci chiar şi rugăciunile împreună în locuri osebite de biserici. Poziţia neîngăduitoare a Bisericii faţă de eretici izvorăşte din dragoste adevărată şi grijă nemincinoasă pentru mântuirea lor, şi din grijă pastorală ca turma credincioşilor să nu fie cuprinsă de erezii. Tot cel ce iubeşte, vădeşte adevărul şi nu lasă pe celălalt în minciună; altminteri, orice dragoste şi înţelegere cu el ar fi doar măsluită şi mincinoasă. Sânt războaie bune şi păci rele. „. . .căci mai vrednic de laudă e un război decât o pace care ne desparte de Dumnezeu,” spune Sfântul Grigorie de-Dumnezeu-Cuvântătorul.[14] Iar Sfântul Ioan Gură-de-Aur ne povăţuieşte: „De vei vedea defăimată buna-cinstire, să nu alegi împăcarea în locul adevărului, ci să stai neclintit până la moarte. . . fără să trădezi nicicum adevărul.” Iar în alt loc, ne povăţuieşte cu tărie: „Să nu recunoşti nici o dogmă în afara celor legiuite, sub chipul dragostei.”[15] Această poziţie a Părinţilor a fost ţinută şi de marele apărător şi mărturisitor al credinţei dreptslăvitoare împotriva Latinilor, Sfântul Marcu al Efesului, care îşi încheia mărturisirea sa de credinţă de la Florenţa cu următoarele cuvinte: „Toţi dascălii Bisericii, toate soboarele şi toate dumnezeieştile scripturi ne îndeamnă să ne ţinem departe de cei cu alte credinţe şi să ne ferim de la părtăşia cu dânşii. Ar trebui, dar, să nesocotesc toate acestea şi să urmez celor ce caută unirea în chipul unei păci plăsmuite? Celor ce au măsluit sfinţitul şi dumnezeiescul Simvol (Crezul) şi l-au adus pe Fiul ca a doua pricină a Sfântului Duh? (. . .) Să nu fie nouă aşa, o, bunule Mângâietor, şi să nu cad vreodată în gânduri necuviincioase, ci, urmând învăţăturii Tale şi fericiţilor ce s'au însuflat de la Tine, să mă alătur Părinţilor, aducând, dacă nimic altceva, măcar atât: bună-cinstire.”[16]
Până la începuturile veacului al 20-lea, Biserica a avut o poziţie statornică şi neclintită de lepădare şi osândire a tuturor ereziilor, după cum se zice limpede în Sinodiconul Dreptei-slăviri, ce se rosteşte în Duminica Orthodoxiei. Ereziile şi ereticii sânt anathematizaţi, fiecare în chip anume; mai mult, pentru a nu lăsa prilej la ceva să scape de sub anathemă, la sfârşitul slujbei se află o anathemă obştească: „Tuturor ereticilor, anathema.” Din nefericire, această poziţie statornică, neclintită şi credincioasă a Bisericii a început, o dată cu cei dintâi ani ai veacului al 20-lea, să fie treptat părăsită, după enciclica dată de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către toate bisericile lui Hristos,” care, pentru întâia dată, a înfăţişat oficial ereziile drept „biserici” ce nu s'au înstrăinat de Biserică, ci sânt apropiate şi înrudite cu ea. Enciclica îndruma ca „dragostea dintre Biserici să fie, mai presus de toate, din nou aprinsă şi din nou întărită, fără ca acestea să se mai socotească unele pe altele străine şi depărtate, ci mai degrabă înrudite şi apropiate în Hristos, împreună-adunate şi împreună-moştenitoare ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos.”[17]
Calea e acum deschisă pentru înfierea, întărirea şi propăşirea în sânul Bisericii Orthodoxe a unei născociri la început Protestante şi care are acum încuviinţare Papală – erezia Ecumenismului, acea pan-erezie ce primeşte şi legiuieşte toate ereziile ca „biserici” şi defaimă dogma Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti. Odrăslită, propovăduită şi silită acum de Patriarhi şi episcopi, ea este o nouă dogmă în privinţa Bisericii, o nouă ecleziologie. Potrivit ei, nici o Biserică nu este îndreptăţită să pretindă doar pentru sine însuşirea de Biserică sobornicească şi adevărată. În schimb, fiecare dintre ele ar fi o bucată, o parte, şi nu Biserica întreagă; toate împreună alcătuiesc Biserica.
Toate hotarele aşezate de Părinţi au fost răsturnate; nu mai este linie despărţitoare între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Până şi ereziile sânt acum „biserici”; de fapt, multe dintre ele – precum cea Papală – sânt acum privite ca „biserici surori,” cărora Dumnezeu le-a încredinţat, împreună cu noi, grija mântuirii oamenilor.[18]Harul Sfântului Duh este acum şi în erezii, şi, prin urmare, botezurile lor – ca şi toate celelalte „taine” – sânt socotite lucrătoare. Toţi cei ce s'au botezat, neţinându-se seamă de erezia în care se află, sânt socotiţi acum mădulare ale Trupului lui Hristos, Biserica. Osândirile şi anathemele Sinoadelor nu mai sânt drepte şi ar trebui înlăturate din cărţile liturgice. Ne-am aşezat de acum în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am trădat, de fapt – prin însăşi încuviinţarea noastră de a lua parte – conştiinţa bisericească. Am înlăturat dogma Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti – dogma lui „Un Domn, O credinţă, Un botez.”[19]
Acest sincretism inter-creştin a crescut acum într'un sincretism inter-religios, care pune semnul egal între toate celelalte credinţe şi buna-cinstire cea una a lui Dumnezeu, de Dumnezeu descoperită prin Hristos, cunoaşterea dumnezeiască şi viaţa cea întru Hristos. Prin urmare, nu se atacă doar dogma Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti în privinţa ereziilor, ci şi dogma de căpetenie despre Descoperirea cea una şi singura mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos, în legătură cu religiile lumii. Este cea mai cumplită rătăcire, cea mai mare erezie a tuturor veacurilor.
Credem şi mărturisim că doar în Hristos este putinţă de mântuire. Credinţele lumii şi ereziile duc toate la pierzanie. Biserica Orthodoxă nu este doar adevărata Biserică, este singura Biserică. Doar ea a rămas credincioasă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor; doar ea, aşadar, întruchipează adevărata catholicească (sobornicească) Biserică a lui Hristos. Potrivit cuviosului Stareţ Iustin Popovici, ecumenismul este numele de obşte pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene; numele lor de obşte este acela de „a-tot-erezie” (pan-erezie).[20] Această a-tot-erezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, monahi şi mireni orthodocşi. Ei o învaţă „cu capul descoperit”; o întrebuinţează şi o silesc cu fapta, având părtăşie cu ereticii în toate chipurile cu putinţă – în rugăciuni împreună, prin schimburi de vizite, prin împreună-lucrări pastorale – aşezându-se, astfel, de fapt, în afara Bisericii. Poziţia noastră, potrivit hotărârilor canonice ale Sinoadelor şi pildei Sfinţilor, este vădită. Fiecare trebuie acum să îşi ia asupră răspunderea.
Mai sânt, de bună seamă, şi răspunderi obşteşti, de căpetenie în cugetul ecumenist al arhiereilor şi theologilor noştri, în faţa pliromei dreptslăvitoare şi a turmei lor. Acestora le spunem, cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste, că această poziţie şi deschiderea lor către toate îndeletnicirile ecumeniste sânt de osândit în toate privinţele, deoarece:
pun la îndoială cu fapta predania şi credinţa noastră patristică şi dreptslăvitoare;
sădesc îndoială în inima turmei lor şi îi neliniştesc pe mulţi, împingându-i spre dezbinare şi schismă, şi
duc o parte a turmei în rătăcire şi, prin aceasta, la nimicire duhovnicească.
Declarăm, aşadar, că din pricinile mai înainte amintite, cei ce se mişcă în această nechibzuinţă ecumenistă, orice treaptă ar avea în trupul bisericesc, sânt potrivnici predaniei Sfinţilor noştri şi, prin urmare, stau împotriva acestora.
Din această pricină, poziţia lor trebuie osândită şi lepădată de întregul Arhiereilor şi al norodului credincios:
NOTĂ:
Toţi acei dintre clerici, monahi, monahii şi mireni doresc să ia parte la această mărturisire dreptslăvitoare, pot declara, în scris:
„Primesc Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi iscălesc la ea.”
Pot trimite această declaraţie, arătând numele şi poziţia bisericească, monahală sau profesională la următoarea adresă:
Revista THEODROMIA, P.O.Box 1602, Thessaloniki 541 24, Greece; fax: +30.2310.276590; email palimpce@otenet.gr Mărturisirea de Credinţă de mai sus a fost iscălită până acum (3 Iunie 2009) de următorii:
Mitropolitul Serafim al Kitherei şi Antikitherei
Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei
Mitropolitul Serafim al Pireului
Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopolisului
Arhimandritul Iosif, Igumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu, Sfântul Munte
Protoiereul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Şcolii Universitare de Theologie din Athena
Protoiereul Theodoros Zisis, profesor emerit al Şcolii Universitare de Theologie din Thessalonic
Arhimandritul Marcu Manolis, proistamen (conducător) duhovnicesc al „Uniunii Orthodoxe Pan-Ellinice”
Arhimandritul Athanasie, Igumenul Sfintei Mănăstiri Stavrovunion, Cipru
Arhimandritul Timothei Sakkas, Igumenul Sfintei Mănăstiri Parakliti, Oropos
Arhimadritul Chiril Kehaghioglu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Pantokrator, Melissohori, Langadas
Arhimandritul Sarandie Sarandos, parohul Sfintei Biserici a Adormirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Amarusion
Arhimandritul Maxim Karavas, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschevi, Milohori, Ptolemais
Arhimandritul Grigorie Haginikolau, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Athanasie Anastasiu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Marea Meteoră
Arhimandritul Theoclit Volkas, Igumenul Sfintei Sihăstrii a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
Arhimandritul Hrisostom, Igumenul Sfintei Chinovii a Cuviosului Nicodim, Pentalofos, Gumenissa
Arhimandritul Theodor Diamantis, Igumenul Sfintei Mănăstirii Panaghia Molivdoskepasti, Koniţa
Arhimandritul Palama Kirillides, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Naşterii Maicii Domnului, Kallipetra, Veria
Arhimandritul Lavrentie Gratsias, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei şi Eordeei
Arhimandritul Meletie Vadrahanis, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei şi Eordeei
Arhimandritul Pavel Dimitrakopulos, Sfânta Mănăstire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, Muţiala, Veria
Arhimandritul Ignatie Kalaitsopulos, Sfânta Mănăstire a Sfinte Paraschevi, Milohori, Ptolemais
Arhimandritul Simeon Gheorghiades, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Augustin Siarras, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Amvrosie Ghionis, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Gheronda (stareţul) Grigorie Ieromonahul, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Evstratie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Filipp Ieromonahul, Coliba Marelui Athanasie, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
Ieromonahul Athanasie, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Nicodim, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Nifon, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Hrisosotom Kartsonas, Coliba Sfântului Gheorghe, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
Ieromonahul Onufrie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Hrisanth, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Azaria, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Gavriil, Sf. Chilie Panaghia Gorgoepikoos, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Ieromonahul Panteleimon, Sf. Chilie a Sfântului Panteleimon, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Ieromonahul Tihon, Sf. Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Protoiereul Lambros Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfântului Cosma Etolul, Amarusion, Attica
Protoiereul Ioannis Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfintei Paraschevi, Attica
Protoiereul Athanasios Minas, Lutraki, Corinthia
Protoiereul Eleftherios Palamas, Sfântul Hristofor, Ptolemais
Protoiereul Konstantinos Migdalis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Constantin, Volos
Protoiereul Photios Vezinias, profesor, Sfânta Mitropolie a Lagadasului
Protoiereul Antonios Vusdekis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Nikea, Pireu
Preotul Dionisios Tatsis, pedagog, Koniţa
Preotul Dimitros Psarris, parohul Sf. Biserici a Atotputernicilor Arhangheli, Sesklon, Aesonia
Preotul Efthimios Antoniades, Sfânta Mitropolie a Larisei
Preotul Anastasios Gotsopulos, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Patre
Preotul Gheorghios Papagheorghiu, Sfânta Mitropolie a Dimitriadei
Preotul Peter Hirsch, Petrokerasa, Halkidiki
Preotul Theophanis Manuras, parohul Sf. Biserici a Sfântului Athanasie, Velestino, Magnesia
Ierodiaconul Theol�g Kostopulos, Sf. Mănăstire a Sfintei Treimi, Ana Ghazea, Volos
Preotul Pashalis Ghinudis, Sfânta Mitropolie a Larisei
Preotul Gheorghios Diamantopulos, Lavrion, Sfânta Mitropolie a Mesogeei
Preotul Vasilios Kokolakis, parohul Sf. Biserici a Cinstitei Cruci, Holarghos, Attica
Preotul Petros Pantazis, parohul Sf. Biserici a Schimbării la Faţă, Halandriu
Ierodiacon Iraclidie Kleanthus, Sfânta Mitropolie a Tamasei
Ierodiacon Antonie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohoriu
Gheronda (stareţul) Theolipt Monahul, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Gavriil Monahul, Chilia Sfântului Hristodul, Karies, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Ilarion Monahul, lângă Arsanaua Konstamonitului, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Daniil Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Acachie Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Ştefan Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Pavel Monahul, Sf. Chilie a Sfinţilor Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Onufrie Monahul, Sf. Chilie a Naşterii Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Nectarie Monahul, Sf. Chilie Izvorul Tămăduirii, Sf. Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Isaac Monahul, Sf. Chilie a Zămislirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Sf. Mănăstire Stavronikita, Sfântul Munte
Monahul Arsenie Vliagoftis, Sf. Sihăstrie a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
Monahul Gheorghie, Sf. Chilie a Naşterii Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Monahul Hristofor, Sf. Chilie a Sfinţilor Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
Monahul Maxim, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Monahul Dosithei, Kathisma Sf. Mănăstiri Kutlumusiu, Sfântul Munte
Monahul Spiridon, Chilia Sfântului Nicolae, Sf. Mănăstire Kutlumusiu
Monahul Damaschin Aghioritul, Sf. Chilie a Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Mănăstire Karakallu
Monahul Savva Lavriotul, Sf. Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
Monahul Theofil Aghioritul, Sf. Chilie Sambri, Sfântul Munte
Monahul Paisie, Sf. Chilie a Sfinţilor Arhangheli „Savvaion,” Sfântul Munte
Monahul Heruvim, Sf. Chilie a Sfinţilor Arhangheli şi Sfântului Ioan Cucuzel, Sfântul Munte
Monahul Nicodim, Sf. Chilie a Sfântului Nectarie, Kapsala, Sfântul Munte
Monahul Dosithei, Sf. Mănăstire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, Sohos, Langada
Monahul Hariton, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Nicodim, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Averchie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Pr�drom, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Arsenie, Sf. Colibă a Cuviosului Gherasim, Schitul Sf. Panteleimon, Sf. Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte
Monahul Evstratie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Arsenie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Ignatie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Mihail, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Nectarie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Rafail, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Mardarie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Dionisie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Dimitrie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Pahomie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Luca, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahia Mariam, Igumena Sf. Mănăstiri a Sfântului Lavrentie, Fili
Monahia Hristonimfa, Sf. Mănăstire a Sfântului Lavrentie, Fili
Monahia Lavrentia, Sf. Mănăstire a Sfântului Lavrentie, Fili
Nikolaos Vasiliadis, theolog şi scriitor, Frăţia Theologică „Sotirios”
Despina Anastasiadu Gheorguda, Nipiaghogos, educatoare, consilier educaţional primar
Panaghiota Antsu, filolog şi theolog, Thessalonic
Gheorghios Gheorgudas, doctor în theologie, consilier educaţional primar
Ioannis Dekliomis, theolog, Thessalonic
Stefanos Ziogas, profesor de filologie, Thessalonic
Dimitrios Karaghiannidis, antrenor, Thessalonic
Vasilios Kermeniotis, profesor, Ptolemaida
Agathi Kiriakidu-Theodosiu, filolog, Thessalonic
Gavriil Lampsidis, jurnalist, Thessalonic
Sotirios Lisikatos, theolog şi filolog, Thessalonic
Hristina Bulaki-Zisi, profesor-asistent primar la Şcoala de Theologie A.P.Th.
Dimitrios Mavridis, matematician, Thessalonic
Konstantinos Nusis, filolog şi theolog, Volos
Lavrentios Ntetsiortsio, publicist şi scriitor, preşedintele Uniunii Filo-orthodoxe „Cosmas Flamiatos,” Eghion
Andreas Papavasiliu, doctor în theologie, inspector primar de educaţie secundară, Cipru
Panaghiotis Simatis, profesor de theologie, secretarul Uniunii Filo-orthodoxe „Cosmas Flamiatos,” Eghion
Konstantinos Stavrinidis, Athena
Marina Stravaku, filolog, Thessalonic
Afrati Strakali-Tzoanop�lu, filolog, Thessalonic
Malamati Strakali-Papaio�nnu, filolog, Thessalonic
Dimitrios Zisis, consilier educaţional şi theolog, Kastoria
[1] Vezi tratatul lui Ghennadie II Sholarios, Patriarhul Constantinopolei, „Despre singura cale de mântuire a oamenilor,” în Gheorghios Sholarios „Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios,” vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.[2] Ioan 8:12 „Eu sânt lumina lumii; cela ce urmează mie nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.” Şi Ioan 3:19 „Lumina au venit în lume, şi au iubit oamenii mai mult întunerecul decât lumina.”
[3] Faptele Apostolilor 4:12.
[4] 1 Ioan 4:2-3 „Tot duhul carele mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, dela Dumnezeu este, 1Jn 4:3 Şi tot duhul carele nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, dela Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni, şi acum iată în lume este.”
[5] Vezi Didahiile (Învăţăturile) Sfântului Cosma Etolul, în I Menunos, „Învăţăturile şi viaţa lui Cosma Etolul,” ed. Tinos, Athena, didahia A1, 37, p. 142: „Toate credinţele sânt mincinoase şi măsluite, toate sânt ale Diavolului. Aceasta am înţeles-o ca fiind adevărată, dumnezeiească, cerească, dreaptă, desăvârşită, pentru mine şi pentru voi, cum că credinţa binecinstitorilor şi dreptslăvitorilor creştini este bună şi sfântă, şi că trebuie să credem şi să ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
[6] „Omilie înaintea surghiunului” 1, ??? 33, 186. <
[7] Epistolia 90, „Preasfinţilor fraţi şi episcopi din Apus” 2, ??? 2, 20
[8] Galatieni 1:9. Omilii la Galateni, cap. 1, PG 61, 624.
[9] Mansi, 13, 409-412.
[10] Decăderea şi nepăsarea morală, chiar şi în rândul clerului, era observată încă de la începutul veacului al 15-lea de către Sfântul Simeon al Thessalonicului (vezi „A 16-a epistolă dogmatică” în D. Balfour, Simeon al Thessalonicului (1416/17-1429) „Opere theologice,” Analekta Vlatadon 34, Thessalonic 1981, p. 218: „Şi încă, că ei nu socotesc curvia ca pe ceva ce duce la Iad, nici măcar în rândurile preoţilor, ci dimpotrivă, au fără nici o părere de rău ibovnice şi tineri pentru a curvi, deşi slujesc în fiecare zi.” Ibid., 15, p. 216: „Şi nici nu urmează o viaţă după chipul Evangheliei; căci toate bogăţiile şi curviile nu le socotesc ceva de ruşine, nici pe toate cele ce sânt oprite Creştinilor.”) Decăderea morală ce se vede în ultima vreme chiar şi printre clericii orthodocşi este roada secularismului şi liberalismului ecumenist.
[11] Dialogul 23, PG 155, 120-121. Epistolie despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon Arhiepiscopul Thessalonicului (1416/17-1429), „Opere theologice,” Analekta Vlatadon 34, Thessalonic 1981, p. 226.
[12] Întâia Epistolă Canonică, Către Amfilohie al Iconiei, Canonul 1.
[13] În textul cele de-a noua adunări generale a Consiliului Mondial al Bisericilor din Porto Alegre, Brazilia, în 2006, care a fost acceptat de reprezentanţii bisericilor orthodoxe, cu numele „Chemaţi să fim Biserica cea Una,” la paragraful al 8-lea se spune: „Toţi cei botezaţi în Hristos sânt uniţi în numele Său.” La paragraful al 9-lea: „Faptul că toţi aparţinem, împreună, lui Hristos, prin botezul în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, dă bisericilor posibilitatea şi le cheamă să păşească împreună, chiar şi atunci când nu sânt de acord unele cu altele. Sântem încredinţaţi că există un singur botez, tot aşa cum există un singur trup şi un singur Duh, o singură nădejde în chemarea noastră, un singur Domn, o singură credinţă, un singur Dumnezeu şi Părinte al tuturor (vezi Efeseni 4:4-6).” Mitropolitul Pergamului, Ioan (Ziziulas), în lucrarea sa „Eclesiologia orthodoxă şi mişcarea ecumenică,” apărută în revista Eparhiei Surojului (Anglia, August 1985, vol. 21, p. 23), a netezit drumul pentru această poziţie, afirmând: „În cadrul botezului, chiar dacă are loc o rupere, o dezbinare, o schismă, se poate încă vorbi de Biserică. . . Orthodocşii, cel puţin după înţelegerea mea, iau parte la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi ce se află în stare de dezbinare deoarece nu pot exprima împreună aceeaşi credinţă. În trecut, lucrul acesta s'a petrecut datorită lipsei de dragoste care acum, mulţumită lui Dumnezeu, dispare.”
[14] Apologie pentru fuga în Pont 82, ??? 1, 176.
[15] Omilie la Romani, 22, 2, PG 60, 611. Omilie la Filippiseni, 2, 1, PG 62, 119.
[16] Mărturisirea de credinţă arătată la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d'Eph�se, par L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.
[17] Vezi I. Karmiris, „Monumente dogmatice şi simvolice ale Bisericii Orthodoxe Soborniceşti,” vol. 2, p. 958.
[18] Vezi declaraţia comună a Papei Ioan-Paul al II-lea şi a Patriarhului Vartholomeu din cadrul vizitei celui din urmă la Roma, pe 29 Iunie 1995. Acelaşi lucru a fost declarat mai devreme de către Comitetul Theologic Mixt de Dialog între Orthodocşi şi Romano-Catolici, la Balamand, în Liban, 1993.
[19] Efeseni 4: 5.
[20] Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica Orthodoxă şi Ecumenismul, Thessalonic 1974, p. 224.
[ Clasat în: Array ] [ Data Publicării: 2009-06-15 22:00:00 ]
În luna Aprilie 2009, la o sinaxă bisericească ţinută în oraşul grecesc Volos, s'a alcătuit următoarea „Mărturisire de credinţă” împotriva ecumenismului, după modelul acelor mărturisiri de credinţă din trecut pe care Biserica le-a dat atunci când s-a confruntat cu o erezie. Până acum (la începutul lunii Iunie), Mărturisirea a fost iscălită de 4 mitropoliţi, 39 de egumeni, stareţi, ieromonahi şi monahi din Sfântul Munte, 11 egumeni, 9 arhimandriţi, 9 protoierei, 11 preoţi parohi şi 22 de intelectuali (teologi, profesori etc.) greci. Lista actualizată de semnături poate fi urmărită aici: http://www.impantokratoros.gr/ABF82395.el.aspx
P.S. Circulă de câteva zile pe internet o altă versiune a acestui text. Fără să caute a o defăima sau să aibe pretenţia că e mai bună, traducerea de faţă, realizată independent, încearcă să redea textul Mărturisirii mai potrivit graiului bisericesc.
MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ
împotriva ecumenismuluiDată la Sinaxa dreptslăvitorilor preoţi şi monahi din Volos (Grecia) în Aprilie 2009 Cei dintre noi care, prin harul lui Dumnezeu, am crescut în dogmele cele bine-cinstitoare şi urmăm întru toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolicească, credem că:
Singura cale de mântuire a oamenilor[1] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, ce rămân în Trupul Său, Sfânta Biserică. Hristos este singura şi adevărata Lumină[2]; nu sânt alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care să ne mântuiască: „Şi nu este întru nimeni altul mântuirea, căci nu este subt cer nici un alt nume dat între oameni, întru carele trebuie să ne mântuim noi.”[3] Toate celelalte credinţe, toate religiile care nesocotesc şi nu mărturisesc că Hristos „au venit în trup”[4] sânt plăsmuiri omeneşti şi lucrări ale Diavolului,[5] care nu duc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi înşală pe oameni şi îi duc la pieire. Fiind Creştini ce credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu orice altă credinţă, nici măcar cu aşa-zisele religii monotheiste, Iudaismul şi Mahomedanismul, care nu cred în Sfânta Treime.
De două mii de ani, Biserica cea întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas tare şi neclintită în mântuitorul adevăr învăţat de Hristos, predanisit de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Ea nu s'a plecat sub cumplitele prigoane ale Iudeilor, mai întâi, şi mai apoi ale idolatrilor, din întâiile trei veacuri; a adus o mulţime de mucenici şi a ieşit biruitoare, dovedindu-şi astfel obârşia dumnezeiască. După cum minunat a spus Sfântul Ioan Gură-de-Aur: „Nimic nu e mai puternic ca Biserica. . . dacă te lupţi cu un om, biruieşti sau eşti biruit; de te lupţi însă împotriva Bisericii, nu-i cu putinţă să câştigi, căci Dumnezeu e mai tare decât toate.”[6]
După încetarea prigoanelor şi biruinţa Bisericii asupra vrăjmaşilor săi din afară – adică asupra Iudeilor şi idolatrilor – vrăjmaşii din lăuntru ai Bisericii au început să se înmulţească şi să se întărească. O felurime de erezii s'au ivit, căutând să supună şi să măsluiască credinţa înmânată, încât credincioşii să se zăpăcească şi credinţa lor în Evanghelie şi predanii să slăbească. Arătând starea de fapt din Biserică ce ţinea de peste patruzeci de ani – chiar şi administrativ – pricinuită de erezia lui Arie, Marele Vasilie spunea: „Dogmele Părinţilor s'au nesocotit cu totul, apostoleştile predanii s'au vestejit, născocirile celor noi se urmează în biserici; pentru aceasta, oamenii s'au făcut cuvântători meşteşugiţi în loc să fie cuvântători-de-Dumnezeu; înţelepciunea lumii pare să dea la o parte lauda în Cruce. Păstorii sânt izgoniţi şi în locul lor se pun lupi grei, care sfâşie turma lui Hristos.”[7]
Ce s'a întâmplat cu vrăjmaşii din afară – religiile – s'a întâmplat şi cu cei din lăuntru – ereziile. Prin mari şi luminaţi Sfinţi Părinţi, Biserica a lămurit şi a întărit credinţa dreptslăvitoare, prin hotărârile Sinoadelor Locale şi Ecumenice în privinţa anumitor învăţături îndoielnice, cu împreună-glăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) în toate cele ale credinţei. Sântem, aşadar, în afara primejdiei de a greşi când urmăm Sfinţilor Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „urmând Sfinţilor Părinţilor noştri” şi „neschimbând hotarele aşezate de Părinţii noştri” se fac o linie dreaptă, neclintită, şi o chezăşie pentru credinţa şi felul dreptslăvitor de viaţă. Astfel, poziţiile de căpătâi ale Mărturisirii noastre sânt următoarele:
Ţinem, fără schimbare şi fără clintire, toate cele statornicite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate cele primite de aceştia şi osândim toate cele osândite de aceştia; încă, ne ferim de părtăşia cu cei ce înnoiesc în cele ale credinţei. Nici nu adăugăm, nici nu înlăturăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Aşa cum de-Dumnezeu-purtătorul Sfânt Ignatie al Antiohiei scria în epistolia sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Oricine grăieşte împotriva celor ce s'au hotărât – chiar de ar fi vrednic crezării, chiar de ar posti, chiar de s'ar păzi în feciorie, chiar de ar face semne, să îţi fie ca un lup în blană de oaie, ce caută stricarea oilor.” Sfântul Ioan Gură-de-Aur, tâlcuind cuvintele Apostolului Pavel „oricine va binevesti vouă afară de ceea ce aţi luat, anathema să fie,” observă că Apostolul „n'a zis "de vă va vesti ceva potrivnic" sau "de va răsturna toate", ci "chiar de vă va binevesti şi cel mai mic lucru care nu vi s'a predanisit, chiar de vi-l va şopti doar, anathema să fie".”[8] Cel de-al Şaptelea Sinod Ecumenic, vestind clerului Constantinopolei hotărârile sale împotriva iconoclaştilor, scria: „Am urmat predaniei Bisericii Soborniceşti, şi n'am făcut nici o înlăturare sau prisosinţă, ci, învăţaţi fiind în chip apostolicesc, ţinem predaniile ce le-am primit, cinstind şi primind toate cele primite de Sfânta Biserică Sobornicească din anii cei dintâi, nescrise şi scrise . . . căci adevărata şi dreapta judecată a Bisericii nu îngăduie înnoiri în lăuntrul său, nici încercări de a înlătura ceva. Urmând, aşadar, legile Părinţilor noştri, primind harul Duhului celui Unul, am păzit după cuviinţă, fără înnoiri sau scăderi, toate cele ale Bisericii.”[9] Împreună cu Sfinţii Părinţi şi Sfintele Sinoade, şi noi lepădăm şi anathematizăm toate ereziile ivite de-a lungul istoriei Bisericii. Din vechile erezii care au dăinuit până astăzi, osândim Arianismul (ce dăinuieşte în mincinoşii Martori ai lui Iehova) şi Monofizitismul – forma extremă a lui Evthie şi cea mai moderată a lui Sevr şi Dioscr – potrivit hotărârilor celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic de la Halkid�n (Calcedon) şi hristologiei marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin, Marele Fotie şi din cântările noastre liturgice.
Proclamăm că Papismul este pântecele ereziilor şi rătăcirilor. Învăţătura lui „Filioque” – adică purcederea Sfântului Duh şi de la Fiul – este potrivnică tuturor celor învăţate despre Sfântul Duh de Însuşi Hristos. Întreaga ceată a Părinţilor, în Sinoade şi în parte, socoteşte Papismul o erezie deoarece, în afară de Filioque, a zămislit o sumedenie de alte rătăciri, precum întâietatea (primatul) şi negreşelnicia (infailibilitatea) Papei, azimile (pâinea nedospită), focul curăţitor (Purgatoriul), neprihănita zămislire (imaculata concepţie) a Născătoarei-de-Dumnezeu, harul zidit (graţia creată), cumpărarea iertării (indulgenţele). . . a schimbat aproape toate învăţăturile şi obiceiurile în privinţa botezului, mirungerii, dumnezeieştii împărtăşiri şi a celorlalte Taine, şi a prefăcut Biserica într'un stat secular. Papismul din zilele noastre s'a abătut şi mai mult decât Papismul medieval de la învăţătura Bisericii, până într'acolo că a ajuns să nu mai aibă nici o legătură cu vechea Biserică Apuseană. A adus o puzderie de noi exagerări în „Mariologia” sa, precum învăţătura că Născătoarea-de-Dumnezeu este împreună-răscumpărătoare (coredemptrix) a neamului omenesc. A întărit „Mişcarea harismatică” a grupurilor Penticostale (aşa-zis adunate în Duh). A primit alte înnoiri aduse dumnezeieştii închinări, precum dansuri şi instrumente muzicale. A scurtat şi, în esenţă, a distrus Dumnezeiasca Liturghie. În ce priveşte ecumenismul, a pus temeliile unei pan-religii la Conciliul al Doilea de la Vatican, prin recunoaşterea „vieţii duhovniceşti” a oamenilor de alte credinţe. Minimalismul dogmatic a dus la o înmicşorare a cerinţelor etice, plecând de la legătura dintre dogmă şi etică (morală), ale cărei urmări sânt căderile etice ale unor clerici de frunte şi creşterea abaterilor etice, precum homosexualitatea şi pedofilia, în rândul clericilor.[10] Continuând susţinerea „Uniei” – acea caricatură de Orthodoxie, cu care îi înşală şi atrage pe credincioşi – Papismul zădărniceşte dialogul şi îşi contrazice aşa-zisa dorinţă sinceră de unire.
Îndeobşte vorbind, în Papism s'a petrecut o schimbare adâncă şi o întoarcere spre Protestantism după Conciliul al Doilea de la Vatican, ajungându-se chiar la înfierea feluritor mişcări „duhovniceşti” ale „Noului Veac” („New Age”).
Potrivit Sfântului Simeon al Thessalonicului, Mistagogul, Papismul a pricinuit mai multă vătămare Bisericii decât toate ereziile şi schismele la un loc. Noi, Dreptslăvitorii, avem părtăşie cu Papii de dinaintea Schismei şi îi pomenim pe mulţi ca sfinţi. Papii de după Schismă sânt eretici; au încetat să mai fie urmaşi ai Scaunului Romei; nu mai au succesiune apostolească, deoarece nu mai au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Pentru aceasta, cu fiecare astfel de Papă, „nu doar că nu avem părtăşie, ci îl şi numim eretic.” Din pricina hulei lor împotriva Sfântului Duh, prin învăţătura lui Filioque, au pierdut Sfântul Duh şi, astfel, toate ale lor sânt lipsite de har. Nici una din Tainele lor nu este lucrătoare, după Sfântul Simeon. „Înnoitorii, dară, hulesc şi se depărtează cu totul de Duh, hulind împotriva Duhului Sfânt, prin urmare toate ale lor sânt fără har, încât au siluit şi au înjosit harul Duhului. . . de aceea Sfântul Duh nu este printre ei şi nu este nimic duhovnicesc la ei, căci toate ale lor sânt noi şi stricate şi protivnice dumnezeieştii predanii.”[11]
Aceleaşi lucruri se aplică într'o măsură şi mai mare Protestantismului, care, ca odraslă a Papismului, a moştenit multe erezii, dar a şi adăugat mult mai multe. A lepădat predania, primind doar Sfânta Scriptură (Sola Scriptura), pe care o şi tâlcuieşte greşit; a desfiinţat preoţia ca un har tainic aparte, precum şi cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; a defăimat-o pe Preasfânta Maică Născătoare-de-Dumnezeu; a lepădat monahismul; dintre Sfintele Taine, primeşte doar botezul şi dumnezeiasca împărtăşire, dar schimbând învăţătura şi obiceiul Bisericii în ce le priveşte; învaţă deplina înainte-rânduire (predestinarea) (Calvinismul) şi îndreptăţirea doar prin credinţă. Şi încă, latura mai „progresistă” a adus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor – ce sânt primiţi chiar şi la preoţie. Însă, mai presus de toate, duce lipsă de eclesiologie, căci înţelesul de Biserică potrivit Predaniei Dreptslăvitoare nu există la ei.
Singura cale prin care părtăşia noastră cu ereticii poate fi refăcută este dacă aceştia se vor lepăda de rătăcirile lor şi se vor pocăi, ca să poată fi o adevărată unire şi pace: o unire în Adevăr, şi nu în rătăcire şi erezie. Pentru aducerea ereticilor în Biserică, scumpătatea canonică cere ca aceştia să fie primiţi prin botez. „Botezul” lor de dinainte, săvârşit în afara Bisericii fără întreita afundare şi ridicare a omului ce se botează în apă anume sfinţită, săvârşit de un preot neorthodox, nu este nicidecum un botez. Lipseşte harul Sfântului Duh (Care nu rămâne în schisme şi erezii) şi, pentru aceasta, nu avem nimic care să ne unească laolaltă, după cum arată Marele Vasilie: „Cât despre cei ce s'au depărtat de Biserică, aceştia nu mai au harul Sfântul Duh asupra lor, căci curgerea sa a încetat pentru cei ce au încetat a avea urmarea (apostolicească). . . Cât despre cei ce s'au rupt, care acum au ajuns mireni, nu mai au putere nici să boteze, nici să hirotonească prin punerea mâinilor, fiind de acum neputincioşi să dea harul Sfântului Duh, din care au căzut.”[12] De aceea, noua încercare a ecumeniştilor de a ne face să credem că avem acelaşi botez cu ereticii este neîntemeiată şi şubredă, ca şi afirmaţia că prin această inexistentă unime de botez se poate susţine unimea Bisericii, despre care se zice că ar fi oriunde este botez.[13] Omul intră însă în Biserică şi se face mădular al ei nu prin orice botez, ci doar prin acel un singur botez, săvârşit întocmai pretutindeni şi de preoţi ce au preoţia Bisericii.
Câtă vreme ereticii vor stărui în rătăcirea lor, ne vom feri de părtăşia cu dânşii, îndeosebi la rugăciuni împreună. Sfintele canoane, în întregime, opresc nu doar împreună-slujirea şi rugăciunea laolaltă în biserici (cu ereticii), ci chiar şi rugăciunile împreună în locuri osebite de biserici. Poziţia neîngăduitoare a Bisericii faţă de eretici izvorăşte din dragoste adevărată şi grijă nemincinoasă pentru mântuirea lor, şi din grijă pastorală ca turma credincioşilor să nu fie cuprinsă de erezii. Tot cel ce iubeşte, vădeşte adevărul şi nu lasă pe celălalt în minciună; altminteri, orice dragoste şi înţelegere cu el ar fi doar măsluită şi mincinoasă. Sânt războaie bune şi păci rele. „. . .căci mai vrednic de laudă e un război decât o pace care ne desparte de Dumnezeu,” spune Sfântul Grigorie de-Dumnezeu-Cuvântătorul.[14] Iar Sfântul Ioan Gură-de-Aur ne povăţuieşte: „De vei vedea defăimată buna-cinstire, să nu alegi împăcarea în locul adevărului, ci să stai neclintit până la moarte. . . fără să trădezi nicicum adevărul.” Iar în alt loc, ne povăţuieşte cu tărie: „Să nu recunoşti nici o dogmă în afara celor legiuite, sub chipul dragostei.”[15] Această poziţie a Părinţilor a fost ţinută şi de marele apărător şi mărturisitor al credinţei dreptslăvitoare împotriva Latinilor, Sfântul Marcu al Efesului, care îşi încheia mărturisirea sa de credinţă de la Florenţa cu următoarele cuvinte: „Toţi dascălii Bisericii, toate soboarele şi toate dumnezeieştile scripturi ne îndeamnă să ne ţinem departe de cei cu alte credinţe şi să ne ferim de la părtăşia cu dânşii. Ar trebui, dar, să nesocotesc toate acestea şi să urmez celor ce caută unirea în chipul unei păci plăsmuite? Celor ce au măsluit sfinţitul şi dumnezeiescul Simvol (Crezul) şi l-au adus pe Fiul ca a doua pricină a Sfântului Duh? (. . .) Să nu fie nouă aşa, o, bunule Mângâietor, şi să nu cad vreodată în gânduri necuviincioase, ci, urmând învăţăturii Tale şi fericiţilor ce s'au însuflat de la Tine, să mă alătur Părinţilor, aducând, dacă nimic altceva, măcar atât: bună-cinstire.”[16]
Până la începuturile veacului al 20-lea, Biserica a avut o poziţie statornică şi neclintită de lepădare şi osândire a tuturor ereziilor, după cum se zice limpede în Sinodiconul Dreptei-slăviri, ce se rosteşte în Duminica Orthodoxiei. Ereziile şi ereticii sânt anathematizaţi, fiecare în chip anume; mai mult, pentru a nu lăsa prilej la ceva să scape de sub anathemă, la sfârşitul slujbei se află o anathemă obştească: „Tuturor ereticilor, anathema.” Din nefericire, această poziţie statornică, neclintită şi credincioasă a Bisericii a început, o dată cu cei dintâi ani ai veacului al 20-lea, să fie treptat părăsită, după enciclica dată de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către toate bisericile lui Hristos,” care, pentru întâia dată, a înfăţişat oficial ereziile drept „biserici” ce nu s'au înstrăinat de Biserică, ci sânt apropiate şi înrudite cu ea. Enciclica îndruma ca „dragostea dintre Biserici să fie, mai presus de toate, din nou aprinsă şi din nou întărită, fără ca acestea să se mai socotească unele pe altele străine şi depărtate, ci mai degrabă înrudite şi apropiate în Hristos, împreună-adunate şi împreună-moştenitoare ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos.”[17]
Calea e acum deschisă pentru înfierea, întărirea şi propăşirea în sânul Bisericii Orthodoxe a unei născociri la început Protestante şi care are acum încuviinţare Papală – erezia Ecumenismului, acea pan-erezie ce primeşte şi legiuieşte toate ereziile ca „biserici” şi defaimă dogma Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti. Odrăslită, propovăduită şi silită acum de Patriarhi şi episcopi, ea este o nouă dogmă în privinţa Bisericii, o nouă ecleziologie. Potrivit ei, nici o Biserică nu este îndreptăţită să pretindă doar pentru sine însuşirea de Biserică sobornicească şi adevărată. În schimb, fiecare dintre ele ar fi o bucată, o parte, şi nu Biserica întreagă; toate împreună alcătuiesc Biserica.
Toate hotarele aşezate de Părinţi au fost răsturnate; nu mai este linie despărţitoare între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Până şi ereziile sânt acum „biserici”; de fapt, multe dintre ele – precum cea Papală – sânt acum privite ca „biserici surori,” cărora Dumnezeu le-a încredinţat, împreună cu noi, grija mântuirii oamenilor.[18]Harul Sfântului Duh este acum şi în erezii, şi, prin urmare, botezurile lor – ca şi toate celelalte „taine” – sânt socotite lucrătoare. Toţi cei ce s'au botezat, neţinându-se seamă de erezia în care se află, sânt socotiţi acum mădulare ale Trupului lui Hristos, Biserica. Osândirile şi anathemele Sinoadelor nu mai sânt drepte şi ar trebui înlăturate din cărţile liturgice. Ne-am aşezat de acum în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am trădat, de fapt – prin însăşi încuviinţarea noastră de a lua parte – conştiinţa bisericească. Am înlăturat dogma Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti – dogma lui „Un Domn, O credinţă, Un botez.”[19]
Acest sincretism inter-creştin a crescut acum într'un sincretism inter-religios, care pune semnul egal între toate celelalte credinţe şi buna-cinstire cea una a lui Dumnezeu, de Dumnezeu descoperită prin Hristos, cunoaşterea dumnezeiască şi viaţa cea întru Hristos. Prin urmare, nu se atacă doar dogma Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti în privinţa ereziilor, ci şi dogma de căpetenie despre Descoperirea cea una şi singura mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos, în legătură cu religiile lumii. Este cea mai cumplită rătăcire, cea mai mare erezie a tuturor veacurilor.
Credem şi mărturisim că doar în Hristos este putinţă de mântuire. Credinţele lumii şi ereziile duc toate la pierzanie. Biserica Orthodoxă nu este doar adevărata Biserică, este singura Biserică. Doar ea a rămas credincioasă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor; doar ea, aşadar, întruchipează adevărata catholicească (sobornicească) Biserică a lui Hristos. Potrivit cuviosului Stareţ Iustin Popovici, ecumenismul este numele de obşte pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene; numele lor de obşte este acela de „a-tot-erezie” (pan-erezie).[20] Această a-tot-erezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, monahi şi mireni orthodocşi. Ei o învaţă „cu capul descoperit”; o întrebuinţează şi o silesc cu fapta, având părtăşie cu ereticii în toate chipurile cu putinţă – în rugăciuni împreună, prin schimburi de vizite, prin împreună-lucrări pastorale – aşezându-se, astfel, de fapt, în afara Bisericii. Poziţia noastră, potrivit hotărârilor canonice ale Sinoadelor şi pildei Sfinţilor, este vădită. Fiecare trebuie acum să îşi ia asupră răspunderea.
Mai sânt, de bună seamă, şi răspunderi obşteşti, de căpetenie în cugetul ecumenist al arhiereilor şi theologilor noştri, în faţa pliromei dreptslăvitoare şi a turmei lor. Acestora le spunem, cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste, că această poziţie şi deschiderea lor către toate îndeletnicirile ecumeniste sânt de osândit în toate privinţele, deoarece:
pun la îndoială cu fapta predania şi credinţa noastră patristică şi dreptslăvitoare;
sădesc îndoială în inima turmei lor şi îi neliniştesc pe mulţi, împingându-i spre dezbinare şi schismă, şi
duc o parte a turmei în rătăcire şi, prin aceasta, la nimicire duhovnicească.
Declarăm, aşadar, că din pricinile mai înainte amintite, cei ce se mişcă în această nechibzuinţă ecumenistă, orice treaptă ar avea în trupul bisericesc, sânt potrivnici predaniei Sfinţilor noştri şi, prin urmare, stau împotriva acestora.
Din această pricină, poziţia lor trebuie osândită şi lepădată de întregul Arhiereilor şi al norodului credincios:
NOTĂ:
Toţi acei dintre clerici, monahi, monahii şi mireni doresc să ia parte la această mărturisire dreptslăvitoare, pot declara, în scris:
„Primesc Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi iscălesc la ea.”
Pot trimite această declaraţie, arătând numele şi poziţia bisericească, monahală sau profesională la următoarea adresă:
Revista THEODROMIA, P.O.Box 1602, Thessaloniki 541 24, Greece; fax: +30.2310.276590; email palimpce@otenet.gr Mărturisirea de Credinţă de mai sus a fost iscălită până acum (3 Iunie 2009) de următorii:
Mitropolitul Serafim al Kitherei şi Antikitherei
Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei
Mitropolitul Serafim al Pireului
Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopolisului
Arhimandritul Iosif, Igumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu, Sfântul Munte
Protoiereul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Şcolii Universitare de Theologie din Athena
Protoiereul Theodoros Zisis, profesor emerit al Şcolii Universitare de Theologie din Thessalonic
Arhimandritul Marcu Manolis, proistamen (conducător) duhovnicesc al „Uniunii Orthodoxe Pan-Ellinice”
Arhimandritul Athanasie, Igumenul Sfintei Mănăstiri Stavrovunion, Cipru
Arhimandritul Timothei Sakkas, Igumenul Sfintei Mănăstiri Parakliti, Oropos
Arhimadritul Chiril Kehaghioglu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Pantokrator, Melissohori, Langadas
Arhimandritul Sarandie Sarandos, parohul Sfintei Biserici a Adormirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Amarusion
Arhimandritul Maxim Karavas, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschevi, Milohori, Ptolemais
Arhimandritul Grigorie Haginikolau, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Athanasie Anastasiu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Marea Meteoră
Arhimandritul Theoclit Volkas, Igumenul Sfintei Sihăstrii a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
Arhimandritul Hrisostom, Igumenul Sfintei Chinovii a Cuviosului Nicodim, Pentalofos, Gumenissa
Arhimandritul Theodor Diamantis, Igumenul Sfintei Mănăstirii Panaghia Molivdoskepasti, Koniţa
Arhimandritul Palama Kirillides, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Naşterii Maicii Domnului, Kallipetra, Veria
Arhimandritul Lavrentie Gratsias, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei şi Eordeei
Arhimandritul Meletie Vadrahanis, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei şi Eordeei
Arhimandritul Pavel Dimitrakopulos, Sfânta Mănăstire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, Muţiala, Veria
Arhimandritul Ignatie Kalaitsopulos, Sfânta Mănăstire a Sfinte Paraschevi, Milohori, Ptolemais
Arhimandritul Simeon Gheorghiades, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Augustin Siarras, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Arhimandritul Amvrosie Ghionis, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
Gheronda (stareţul) Grigorie Ieromonahul, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Evstratie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Filipp Ieromonahul, Coliba Marelui Athanasie, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
Ieromonahul Athanasie, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Nicodim, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Nifon, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Ieromonahul Hrisosotom Kartsonas, Coliba Sfântului Gheorghe, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
Ieromonahul Onufrie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Hrisanth, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Azaria, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Ieromonahul Gavriil, Sf. Chilie Panaghia Gorgoepikoos, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Ieromonahul Panteleimon, Sf. Chilie a Sfântului Panteleimon, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Ieromonahul Tihon, Sf. Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Protoiereul Lambros Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfântului Cosma Etolul, Amarusion, Attica
Protoiereul Ioannis Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfintei Paraschevi, Attica
Protoiereul Athanasios Minas, Lutraki, Corinthia
Protoiereul Eleftherios Palamas, Sfântul Hristofor, Ptolemais
Protoiereul Konstantinos Migdalis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Constantin, Volos
Protoiereul Photios Vezinias, profesor, Sfânta Mitropolie a Lagadasului
Protoiereul Antonios Vusdekis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Nikea, Pireu
Preotul Dionisios Tatsis, pedagog, Koniţa
Preotul Dimitros Psarris, parohul Sf. Biserici a Atotputernicilor Arhangheli, Sesklon, Aesonia
Preotul Efthimios Antoniades, Sfânta Mitropolie a Larisei
Preotul Anastasios Gotsopulos, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Patre
Preotul Gheorghios Papagheorghiu, Sfânta Mitropolie a Dimitriadei
Preotul Peter Hirsch, Petrokerasa, Halkidiki
Preotul Theophanis Manuras, parohul Sf. Biserici a Sfântului Athanasie, Velestino, Magnesia
Ierodiaconul Theol�g Kostopulos, Sf. Mănăstire a Sfintei Treimi, Ana Ghazea, Volos
Preotul Pashalis Ghinudis, Sfânta Mitropolie a Larisei
Preotul Gheorghios Diamantopulos, Lavrion, Sfânta Mitropolie a Mesogeei
Preotul Vasilios Kokolakis, parohul Sf. Biserici a Cinstitei Cruci, Holarghos, Attica
Preotul Petros Pantazis, parohul Sf. Biserici a Schimbării la Faţă, Halandriu
Ierodiacon Iraclidie Kleanthus, Sfânta Mitropolie a Tamasei
Ierodiacon Antonie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohoriu
Gheronda (stareţul) Theolipt Monahul, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Gavriil Monahul, Chilia Sfântului Hristodul, Karies, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Ilarion Monahul, lângă Arsanaua Konstamonitului, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Daniil Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Acachie Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Ştefan Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Pavel Monahul, Sf. Chilie a Sfinţilor Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Onufrie Monahul, Sf. Chilie a Naşterii Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Nectarie Monahul, Sf. Chilie Izvorul Tămăduirii, Sf. Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte
Gheronda (stareţul) Isaac Monahul, Sf. Chilie a Zămislirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Sf. Mănăstire Stavronikita, Sfântul Munte
Monahul Arsenie Vliagoftis, Sf. Sihăstrie a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
Monahul Gheorghie, Sf. Chilie a Naşterii Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
Monahul Hristofor, Sf. Chilie a Sfinţilor Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
Monahul Maxim, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
Monahul Dosithei, Kathisma Sf. Mănăstiri Kutlumusiu, Sfântul Munte
Monahul Spiridon, Chilia Sfântului Nicolae, Sf. Mănăstire Kutlumusiu
Monahul Damaschin Aghioritul, Sf. Chilie a Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Mănăstire Karakallu
Monahul Savva Lavriotul, Sf. Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
Monahul Theofil Aghioritul, Sf. Chilie Sambri, Sfântul Munte
Monahul Paisie, Sf. Chilie a Sfinţilor Arhangheli „Savvaion,” Sfântul Munte
Monahul Heruvim, Sf. Chilie a Sfinţilor Arhangheli şi Sfântului Ioan Cucuzel, Sfântul Munte
Monahul Nicodim, Sf. Chilie a Sfântului Nectarie, Kapsala, Sfântul Munte
Monahul Dosithei, Sf. Mănăstire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, Sohos, Langada
Monahul Hariton, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Nicodim, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Averchie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Pr�drom, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
Monahul Arsenie, Sf. Colibă a Cuviosului Gherasim, Schitul Sf. Panteleimon, Sf. Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte
Monahul Evstratie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Arsenie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Ignatie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Mihail, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Nectarie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Rafail, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Mardarie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Dionisie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Dimitrie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Pahomie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahul Luca, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
Monahia Mariam, Igumena Sf. Mănăstiri a Sfântului Lavrentie, Fili
Monahia Hristonimfa, Sf. Mănăstire a Sfântului Lavrentie, Fili
Monahia Lavrentia, Sf. Mănăstire a Sfântului Lavrentie, Fili
Nikolaos Vasiliadis, theolog şi scriitor, Frăţia Theologică „Sotirios”
Despina Anastasiadu Gheorguda, Nipiaghogos, educatoare, consilier educaţional primar
Panaghiota Antsu, filolog şi theolog, Thessalonic
Gheorghios Gheorgudas, doctor în theologie, consilier educaţional primar
Ioannis Dekliomis, theolog, Thessalonic
Stefanos Ziogas, profesor de filologie, Thessalonic
Dimitrios Karaghiannidis, antrenor, Thessalonic
Vasilios Kermeniotis, profesor, Ptolemaida
Agathi Kiriakidu-Theodosiu, filolog, Thessalonic
Gavriil Lampsidis, jurnalist, Thessalonic
Sotirios Lisikatos, theolog şi filolog, Thessalonic
Hristina Bulaki-Zisi, profesor-asistent primar la Şcoala de Theologie A.P.Th.
Dimitrios Mavridis, matematician, Thessalonic
Konstantinos Nusis, filolog şi theolog, Volos
Lavrentios Ntetsiortsio, publicist şi scriitor, preşedintele Uniunii Filo-orthodoxe „Cosmas Flamiatos,” Eghion
Andreas Papavasiliu, doctor în theologie, inspector primar de educaţie secundară, Cipru
Panaghiotis Simatis, profesor de theologie, secretarul Uniunii Filo-orthodoxe „Cosmas Flamiatos,” Eghion
Konstantinos Stavrinidis, Athena
Marina Stravaku, filolog, Thessalonic
Afrati Strakali-Tzoanop�lu, filolog, Thessalonic
Malamati Strakali-Papaio�nnu, filolog, Thessalonic
Dimitrios Zisis, consilier educaţional şi theolog, Kastoria
[1] Vezi tratatul lui Ghennadie II Sholarios, Patriarhul Constantinopolei, „Despre singura cale de mântuire a oamenilor,” în Gheorghios Sholarios „Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios,” vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.[2] Ioan 8:12 „Eu sânt lumina lumii; cela ce urmează mie nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.” Şi Ioan 3:19 „Lumina au venit în lume, şi au iubit oamenii mai mult întunerecul decât lumina.”
[3] Faptele Apostolilor 4:12.
[4] 1 Ioan 4:2-3 „Tot duhul carele mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, dela Dumnezeu este, 1Jn 4:3 Şi tot duhul carele nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, dela Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni, şi acum iată în lume este.”
[5] Vezi Didahiile (Învăţăturile) Sfântului Cosma Etolul, în I Menunos, „Învăţăturile şi viaţa lui Cosma Etolul,” ed. Tinos, Athena, didahia A1, 37, p. 142: „Toate credinţele sânt mincinoase şi măsluite, toate sânt ale Diavolului. Aceasta am înţeles-o ca fiind adevărată, dumnezeiească, cerească, dreaptă, desăvârşită, pentru mine şi pentru voi, cum că credinţa binecinstitorilor şi dreptslăvitorilor creştini este bună şi sfântă, şi că trebuie să credem şi să ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
[6] „Omilie înaintea surghiunului” 1, ??? 33, 186. <
[7] Epistolia 90, „Preasfinţilor fraţi şi episcopi din Apus” 2, ??? 2, 20
[8] Galatieni 1:9. Omilii la Galateni, cap. 1, PG 61, 624.
[9] Mansi, 13, 409-412.
[10] Decăderea şi nepăsarea morală, chiar şi în rândul clerului, era observată încă de la începutul veacului al 15-lea de către Sfântul Simeon al Thessalonicului (vezi „A 16-a epistolă dogmatică” în D. Balfour, Simeon al Thessalonicului (1416/17-1429) „Opere theologice,” Analekta Vlatadon 34, Thessalonic 1981, p. 218: „Şi încă, că ei nu socotesc curvia ca pe ceva ce duce la Iad, nici măcar în rândurile preoţilor, ci dimpotrivă, au fără nici o părere de rău ibovnice şi tineri pentru a curvi, deşi slujesc în fiecare zi.” Ibid., 15, p. 216: „Şi nici nu urmează o viaţă după chipul Evangheliei; căci toate bogăţiile şi curviile nu le socotesc ceva de ruşine, nici pe toate cele ce sânt oprite Creştinilor.”) Decăderea morală ce se vede în ultima vreme chiar şi printre clericii orthodocşi este roada secularismului şi liberalismului ecumenist.
[11] Dialogul 23, PG 155, 120-121. Epistolie despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon Arhiepiscopul Thessalonicului (1416/17-1429), „Opere theologice,” Analekta Vlatadon 34, Thessalonic 1981, p. 226.
[12] Întâia Epistolă Canonică, Către Amfilohie al Iconiei, Canonul 1.
[13] În textul cele de-a noua adunări generale a Consiliului Mondial al Bisericilor din Porto Alegre, Brazilia, în 2006, care a fost acceptat de reprezentanţii bisericilor orthodoxe, cu numele „Chemaţi să fim Biserica cea Una,” la paragraful al 8-lea se spune: „Toţi cei botezaţi în Hristos sânt uniţi în numele Său.” La paragraful al 9-lea: „Faptul că toţi aparţinem, împreună, lui Hristos, prin botezul în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, dă bisericilor posibilitatea şi le cheamă să păşească împreună, chiar şi atunci când nu sânt de acord unele cu altele. Sântem încredinţaţi că există un singur botez, tot aşa cum există un singur trup şi un singur Duh, o singură nădejde în chemarea noastră, un singur Domn, o singură credinţă, un singur Dumnezeu şi Părinte al tuturor (vezi Efeseni 4:4-6).” Mitropolitul Pergamului, Ioan (Ziziulas), în lucrarea sa „Eclesiologia orthodoxă şi mişcarea ecumenică,” apărută în revista Eparhiei Surojului (Anglia, August 1985, vol. 21, p. 23), a netezit drumul pentru această poziţie, afirmând: „În cadrul botezului, chiar dacă are loc o rupere, o dezbinare, o schismă, se poate încă vorbi de Biserică. . . Orthodocşii, cel puţin după înţelegerea mea, iau parte la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi ce se află în stare de dezbinare deoarece nu pot exprima împreună aceeaşi credinţă. În trecut, lucrul acesta s'a petrecut datorită lipsei de dragoste care acum, mulţumită lui Dumnezeu, dispare.”
[14] Apologie pentru fuga în Pont 82, ??? 1, 176.
[15] Omilie la Romani, 22, 2, PG 60, 611. Omilie la Filippiseni, 2, 1, PG 62, 119.
[16] Mărturisirea de credinţă arătată la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d'Eph�se, par L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.
[17] Vezi I. Karmiris, „Monumente dogmatice şi simvolice ale Bisericii Orthodoxe Soborniceşti,” vol. 2, p. 958.
[18] Vezi declaraţia comună a Papei Ioan-Paul al II-lea şi a Patriarhului Vartholomeu din cadrul vizitei celui din urmă la Roma, pe 29 Iunie 1995. Acelaşi lucru a fost declarat mai devreme de către Comitetul Theologic Mixt de Dialog între Orthodocşi şi Romano-Catolici, la Balamand, în Liban, 1993.
[19] Efeseni 4: 5.
[20] Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica Orthodoxă şi Ecumenismul, Thessalonic 1974, p. 224.
Nessun commento:
Posta un commento