Părintele Paisie CUVINTE DE FOLOS Despre rugăciune

Părintele Paisie

CUVINTE DE FOLOS

Despre rugăciune

Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul - neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi... Mai mult, canonul e benevol: "Tatăl nostru" fără număr, "Doamne Iisuse" fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă - că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui - poate au gresit ceva cu gândul.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului - cel putin 12 metanii - si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: "Maica Domnului, nu mă lăsa... nu mă lăsa, Măicuta Domnului". Să n-o uiti pe Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa, tătucută, să nu lasi rugăciunea... Mai fă o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un "Doamne Iisuse"... Trebuie să faci oleacă de rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si săpun si altceva mai tare care să o curete...
Si dacă spui de 100 de ori "Doamne Iisuse", măcar de 10 ori să fii cu gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul... D'apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele Daniel, săracu': "Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie"...
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui "Doamne Iisuse". Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii - măcar atât... Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune "Împărate ceresc", "Tatăl nostru" si ce mai stii tu, fă 24 de metanii - si ai stat la toată privegherea...
Când nu poti plânge la rugăciune, asta este si pentru umilinta noastră, tătucută, ca să ne smerim. Nu trebuie neapărat să plângem în hohote. "Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi."
Că si diavolul te ajută câteodată să plângi, ca pe urmă să te mândresti si să te pierzi. Venea aici o femeie, si o dată mi-a spus: "Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii" - dar făcea fără blagoslovenie. Si i-am spus asa: "De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie". Si a venit la mine după o lună de zile plângând si mi-a spus: "Părinte, nu reusesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac - eu, care făceam câte 100 de metanii si încă îmi era foarte usor să le fac, acum în nici una din zile nu am reusit să fac 24 de metanii, asa cum mi-ai spus". Ai văzut? O lupta vrăjmasul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era si oleacă de mândrie acolo.
Asa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde esti tu, mergi la duhovnic si spune-i să-ti dea el să ai o rânduială de rugăciune. El să stie rânduiala rugăciunii tale, iar tu atâta să faci, pentru cât ai blagoslovenie. E bine să ceri sfat si blagoslovenie si pentru o faptă bună pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post... Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului, tătucută, ca să nu aibă îndrăzneală vrăjmasul la osteneala ta...

Despre patimi
Draga tatii, viata asta e foarte grea, trebuie să te lupti până la moarte cu patimile astea ale firii. Focul, iadul si curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sunt oameni bătrâni care nu scapă de patima asta. Nu stii sfintii ce luptati erau? Dar te păzeste Maica Domnului. Dacă ai credintă si frică de Dumnezeu, te acoperă si Maica Domnului. Ai văzut câte minuni face ea. Dar tu să nu stai de vorbă cu gândurile. Dacă nu te învoiesti cu ele, nu ai păcat. Gândurile mai vin, dar nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Asa, gânduri si ispite poate ne vin si nouă; poate si mie mi-au venit niste gânduri dintr-astea. Dar dacă nu le bagi în seamă, ele pleacă... D'apoi tie, care mergi asa de rar la biserică si uiti să te rogi!
Să ne păzim cele cinci simturi, tată. Să-ti păzesti curătia, dar nu numai curătia trupească. Curătia este si a inimii, si a gândurilor. Roagă-te mereu. Si să nu te învoiesti, Doamne fereste, cu ceea ce îti spune gândul. Si când ai gânduri si patimi si ispite, gândeste-te la Maica Domnului si încearcă să-i cânti ei: "Vrednică esti...", că Maica Domnului te acoperă. Si dacă te-a păzit până acum, eu cred că o să te păzească si de acum înainte. Trebuie să te strecori în viată ca tiganul printre stropi - asa trebuie să ne strecurăm noi prin viata aceasta. Trupul si diavolul trebuie înselati - spui: "Lasă, mai lasă anul ăsta"... si, până la anul celălalt, cine stie ce se poate întâmpla? Asa, tată... Nu vorbi cu gândurile. Spune-le: "Fugiti de-aici!" Numai atunci ai păcat, când stai si te gândesti: "cum să fac, cum să apuc..."
Să te feresti ca de foc de băieti. Când vezi un băiat sau un bărbat, să fie ca si cum ai vedea o piatră. Si de imaginatie să te feresti. Să nu te gândesti vreodată cum e trupul bărbatului, cum e trupul femeii... sau din astea. Să nu te intereseze. Că de la gândurile astea pornesc altele. Si pe mine mă fulgerau poate gânduri din astea, dar ele trec, zboară pe deasupra, ca un stol de păsări. Acum nu-mi mai vin. Că nici nu stiu, nici nu mă interesează si nici nu vreau să stiu asta, Doamne fereste. Poate si mie mi-au trecut asa, prin cap, ca un fulger, ca o scânteie. Dar te rogi si-ti muti gândul în altă parte, nu stai de vorbă cu ele.
Gândurile trebuie spuse din vreme duhovnicului, tătucută. Si la mărturisit nu spui pe tigăneste ce ti-a venit în gând, ci spui asa: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate, am patimi si pofte..." sau "Am gânduri spurcate asupra călugărilor, asupra preotilor, am patimi spurcate..." Si când te speli, să nu cumva să te speli vreodată cu mâna goală, să ai totdeauna o cârpă. Că trupu-si cere ale lui, tată... Asa că de acuma să te feresti de toate poftele si patimile pe care le-ai avut. Si să nu uiti nici asta: că sărutul e arvuna păcatului.
Dacă vrei să-ti petreci viata în curătie, nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor. Să fii cât mai nepretuită de oameni, asta da. Si nici să fii lăudată, tătucă - lauda e tot un fel de mândrie. Si când îti vine în cap gândul că esti mai bună ca altul si că meriti să fii lăudată, să-ti spui asa: "Cine a mai făcut asa păcate rusinoase cum am făcut eu?" Că nu-i putin lucru, tătucă, păcatul ăsta. Gândeste-te: dacă atunci când iesim pentru noi afară, îngerasul nostru bun se întoarce cu spatele, că se rusinează, d'apoi când facem alte prostii sau când ne facem noi singuri poftele, cum plânge, săracul...
A fost Victoria pe-aici si mi-a spus asa: "Părinte, să nu bea si Emilia din paharul pe care l-am băut eu..." Dacă esti hotărâtă să trăiesti în curătie si nu ti-e gândul la prostii si te hotărăsti - "N-am să fac asta până oi muri" -, apoi nici gândul n-o să-ti mai stea la prostii, si o să te lupti mai putin. Asa, tătucă; din astea trei căi, trebuie să-ti alegi una: sau te căsătoresti, sau intri în mânăstire, sau stai asa si-ti păzesti fecioria în lume, si faci voia lui Dumnezeu asa cum poti, fără să te stie nimeni. Când esti în mânăstire esti sub o rânduială, cu făgăduintă. Dacă nu esti în mânăstire, esti de bunăvoie, fără să faci făgăduintă. Sunt multi care si-au tinut fecioria în lume si n-au apucat să vină în mânăstire, si sunt socotiti în rândul călugărilor. Dacă mori în lume si esti cu gândul în mânăstire, apoi esti în rând cu maicile. Pentru că omul sfinteste locul, nu locul sfinteste omul. Te poti mântui oriunde - în Bucuresti sau în altă parte. Dar, în primul rând, seriozitatea...
Ai jurat că te duci la mânăstire? Draga tatii, să nu mai faci jurăminte dintr-astea. Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mânăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul... Dar să nu mai juri, tată. Să spui întotdeauna: "Uite, dacă o să-mi stea în putere si dacă o să mă ajute Dumnezeu, am să fac cutare si cutare..." Asa, tătucă. Nu-ti pierde gândul bun. Si dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze, puisorule... Ai toată blagoslovenia să iubesti viata curată. Da... Ai jurat... ai jurat de mai multe ori că te duci la mânăstire. Apoi atunci, dacă-i asa, mireasa Lui să fii...
În mânăstire e mult mai usor ca în lume, tătucă. Nici să te căsătoresti nu te obligă nimeni, nici să intri în mânăstire nu te obligă nimeni. Dar să stii că putini au regretat că au intrat în mânăstire si mult mai multi au plâns că le-a părut rău că s-au căsătorit (mă refer la cei care-si caută mântuirea). Nu poti să-ti iei bărbat numai ca să te uiti la el. Ai niste obligatii, si e tare greu. Apoi vin copiii... Puisorule, tu deocamdată fii în lume, cu gândul la mânăstire. Pentru că multi tineri au vrut să meargă la mânăstire si au murit în lume, si au ajuns în rândul călugărilor. Si multi călugări au trăit în mânăstire cu gândul în lume, si au ajuns în rândul mirenilor. Tu să ai frică de Dumnezeu si să fii cuminte si să te feresti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viata si este echivalentă cu sinuciderea. Asa să faci, draga tatii, si Maica Domnului o să te acopere.



Despre necredintă si îndoială
Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii pot face orice. Îndoiala e jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul. Că Mântuitorul spune că au să vină zilele astea - si uite, au si venit. Nu spun ei că omul a fost făcut din maimută? A fost un nebun cel care a spus asa; omul e chipul si asemănarea lui Dumnezeu.
Si Iisus a fost ispitit. I-a spus satana întâi asa: "Spune pietrelor acestora să se facă pâini". Asa spune Scriptura: "pâini", si nu "pâine", ca să arate că prima ispită a diavolului este ispita pântecelui - luxul, hainele. Apoi i-a zis: "Aruncă-Te jos de pe templu, că scris este: "Îngerilor Săi va porunci si Te vor lua pe mâini". Asta e mândria sectară. Că ei spun mereu: "Scris este..." Si a treia ispitire a fost: "Să Te închini mie" - asta e ispita în care au căzut ateii... asta e ceea ce zic ei, ateismul. Dar Hristos a biruit toate ispitirile acestea, ca să ne arate că si noi putem birui.
Nu primi asta, tătucă, fiindcă e de la diavolul. Ce dacă nu simti tu mireasma de la Sf. Moaste? Tu gândeste-te la faptele sfântului, gândeste-te la viata lui... Si eu am primit Sf. Mir, si câteodată nu miroase. Ai credintă, tată.
Erau odată doi mosnegi, si voiau să meargă la Ierusalim. Si unul s-a îmbolnăvit pe drum si s-a întors înapoi. Iar celălalt a mers mai departe, si s-a sfărâmat corabia cu el si a pierdut totul, si a trebuit să se întoarcă si acela. Dar si-a amintit că celălalt îl rugase tare să-i aducă o bucătică din lemnul Sfintei Cruci. Si atunci, din dragoste pentru cel bolnav, a rupt o bucătică din lemnul corăbiei si s-a întors acasă cu ea. Si s-a dus acasă la cel bolnav si nu i-a spus ce-a pătit si că n-a ajuns la Ierusalim. Si l-a întrebat acela: "Mi-ai adus o bucătică din lemnul Sf. Cruci?" "Da" - si i-a dat bucătica de lemn ruptă din corabie. Si cu atâta credintă i s-a închinat si a sărutat-o cel bolnav, că s-a făcut bine. Si multe minuni s-au făcut cu acea bucătică de lemn din corabie, despre care toti stiau că e din lemnul Sf. Cruci. Iacătă ce face credinta... Acela s-a mântuit, se mântuieste si se va mântui, care va avea credintă neîndoielnică.

Despre deznădejde
Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că "eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog", nu. Tu să spui asa: "De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc." Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar "pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu".
Poate că scrie undeva: "Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată"... D'apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face - îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor..." Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si tot timpul asta faci: cazi si te ridici... Nu te lasi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul... Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă... lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: "Rugăciunea mintii o am, milostenie fac..." Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti. "Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste." Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică, mai te împărtăsesti - măcar la o lună... Si nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte, spune mereu "Doamne Iisuse" si să n-o uiti pe Maica Domnului. Ia si caietul ăsta, "Urmarea lui Hristos" - îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învată ce să faci si cum să faci. Si fă tot ce depinde de tine...
Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vietii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuta îmi spunea: "Postim, dragu' mamii, si după ce se termină postul, să vezi ouă rosii si pască si sarmale..." Si asa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vietii? Tu nu ai nici un drept asupra vietii. Doamne fereste...



Despre osândirea aproapelui
Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a gresit, să-ti fie milă de el: "Doamne, săracu', uite ce i-a făcut diavolul..." - si să nu judeci pe nimeni. Si să-i vezi pe toti deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun si altul mai putin bun. Să nu osândesti pe nimeni. Să-i ai pe toti mai buni decât tine. Si nu mai purta grijă de ce fac altii; ia seama la ce faci frătia ta.
Era un frate, Coprie, care văzând că nu se poate lupta cu ereticii, a început să se roage: "Doamne, ia pe cutare de pe pământ, că uite, face atâta rău, sminteste atâta lume" - si tot asa se ruga mereu. Si a visat într-o noapte că S-a pogorât Iisus de pe cruce si a întors obrazul spre Coprie si i-a spus: "Loveste, Coprie, loveste... Dacă Eu sunt gata să Mă răstignesc a doua oară pentru sufletul acesta, cum te rogi tu să-l omor?" Iac-asa... Ai văzut, tătucă?

Despre milostenie
Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată. De-i poti ajuta, ajută-i. Si chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei. Iar dacă ai, dă. Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul. Fă tot ce poti. Nu-i da prea mult, ca să nu-ti pară rău. Dar să nu-i judeci niciodată. Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei... Si dacă dai, să fugi cât poti de mândrie. Ei, parcă cine stie ce am făcut! Au fost sfinti care-si dădeau si hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut?
Milostenia trebuie făcută în ascuns. Poti umbla si în haine luxoase si să faci milostenie asa încât să nu te stie nimeni. Mai sunt asemenea sfinti si în zilele noastre. Pe Sf. Iacob l-au pus să vândă vin într-o cârciumă, si când venea cineva să cumpere, sfântul îl ruga: "Nu cumpăra asa mult, cumpără mai putin, că ai acasă copii care te asteaptă..." Iaca asa... Si acum, după 20 de ani, când l-au dezgropat, era cu hainele si cu încăltămintea asa cum l-au îngropat atunci, cu barba si cu părul la fel - l-au si pieptănat. Si nu-l stiuse nimeni până atunci... Ai văzut?
Petru Vamesul - era un vames... om mare era el în vremea aceea. Si asa de nemilostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi multe si în orasul acela nu era altul mai mare ca el. Asa spune cartea... Dar în orasul acela erau si multi săraci. Si s-au adunat săracii toti, într-o seară, si se lăuda fiecare cu cât a câstigat. "Mă, da' tu cât ai câstigat? Da' tu? Da' tu?..." Si unul zice: "Măi, dar umblând voi prin oras, de la Petru Vamesul ati căpătat cândva milostenie?" Cela nu, cela nu... NU! "Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi dati voi mie ca mâine să vin eu cu milostenie din mâna lui Petru Vamesul?" Ceilalti au râs: "Mă, da' ai să capeti câteva bete..." Si au pus rămăsag. Si acela mai îndrăznet se duce la poarta lui Petru Vamesul. Petru avea un car pe care îl încărca cu pâine, să se ducă s-o vândă. Cersetorul, la poartă, "dă-mi" si "dă-mi". "Mai pleacă de acolo, măi... Mai du-te, am zis!" Acela, "dă-mi" si "dă-mi" - nu se ducea. Se înfurie Petru si caută un băt împrejur - nu găseste. De furie, ia o pâine si poc!, în capul cersetorului. I-a dat si cu pâinea în cap, săracu'. Acela a înhătat pâinea si, pe fugă - drept la ceilalti, care-l asteptau: "Uite, mă, am căpătat... din mâna lui, mă... din mâna lui Petru Vamesul". Si-uite asa, a câstigat rămăsagul. Ca să vezi - i-a dat Petru cu pâinea în cap... Dar n-a luat seamă că pâinea aceea o să-i ajute cândva tare mult.
În seara aceea s-a îmbolnăvit Petru Vamesul - dar s-a îmbolnăvit de moarte. Si n-a mai stiut nimic, în boala lui... Ceilalti ziceau că a murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Si a poruncit Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru si să-l arunce în gheenă, că-i tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu pâinea: "Doamne, nu-l osândi, uite că si ăsta a făcut milostenie!" Si S-a milostivit Dumnezeu si i-a spus: "Mergi, sărace Petre, si adaugă la pâinea ta" - adică să dea mai mult, să se înmultească. Si s-a trezit Petru din boala aceea de moarte si a înteles că, va să zică, pâinea aceea l-a scăpat de la moarte si de la iad. Si a zis asa: "Să nu mor până ce nu voi fi si eu sărac". Si a doua zi a prins a împărti la săraci, la slugile pe care le avea - le-a dat tot, tot, si le-a lăsat să se ducă. Si a rămas cu o singură slugă, căreia i-a spus asa: "Îti dau tot ce mi-a mai rămas, toată datoria pe care trebuia să ti-o dau, dar mâine să mă duci tu pe mine în oras si să mă vinzi ca rob, iar pretul pe care îl iei pe mine să-l dai la săraci". "Cum, stăpâne, să te vând?!" "Dacă nu mă vinzi tu pe mine, te vând eu pe tine." Si, de frică, sluga l-a vândut. În târg. Că atunci se vindeau oamenii, mai ales crestinii, că erau credinciosi, si erau mai buni decât păgânii. Si cât a luat pe dânsul, a dat la săraci. Iaca asa... Dintr-o pâine, atât de milostiv a devenit, că s-a vândut si pe dânsul. L-au luat turcii si l-au dus acolo, în Turcia, unde a căzut slugă la un boier. Si l-a întrebat boierul: "Ce stii tu să faci?" "Grădinărie, stăpâne." Si l-a pus grădinar. Trei ani de zile a lucrat la grădină, în tară străină. Din atâta slavă câtă a avut si din atâta avere, a rămas slugă la grădina turcului. Si lucra cu credintă, nu asa... Odată, când aducea el din grădină legume pentru masă, s-au întâmplat la masa turcului doi negustori din orasul lui. Si s-au uitat negustorii unul la altul, si l-au cunoscut: "Mă, ăsta-i Petru Vamesul!" "Ba nu-i el, seamănă cu el..." "Ba el e, măi, Petru e..." L-au cunoscut. Însă Petru a simtit că de el vorbesc si a fugit din casă pe furis. Turcul acela avea un portar surd si mut, iar când Petru a ajuns la poartă, a strigat la acel portar: "Deschide poarta!" "O deschid, stăpâne!" - a vorbit mutul... Si Petru a iesit pe poartă si a fugit, că n-a mai stiut nimeni de el. Si a venit portarul care fusese surd si mut si a spus: "Stăpâne, acela care avea grijă de grădină a plecat". Iaca asa... Ai văzut? Dintr-o pâine... A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te aduce la cunostinta adevărului.
Desigur că cei care au sot, familie, copii trebuie întâi să-si împace casa, familia, copiii, si pe urmă să facă milostenie. Acela care face milostenie cu altii, străini, iar copiii si-i lasă să flămânzească si să tremure de frig, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească. Ca să zică lumea: "Mă, da' milostiv este acesta! Uite, a dat tot, a vândut tot..." Întâi casa să ti-o îngrijesti, familia s-o întretii, si apoi te ocupi si de altii. Asa spun canoanele, asa spune cartea...

Despre smerenie
M-a întrebat un bătrân odată: "Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?" (El umbla iarna cu capul gol si descult, prin zăpadă.) "Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socotesti că tu esti ceva mai mult decât altul, că esti mai bun, mai frumos ca altul..." "Săracu' de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?" A stat opt ani cu mine... Părintele Ghenadie Avătămănitei. Nu vedea nici el, săracul, ca si mine...
Iaca, asta e mândria: când te socotesti că stii mai mult decât altul, că poti ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Si e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socotesti că stii mai mult, că poti mai mult, că faci mai mult, să nu pătesti ca acela care socotea că face, că drege, că posteste, iar cel de lângă usă plângea si îsi bătea pieptul că nu are nimic bun. Si a câstigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însusi - Vamesul si Fariseul...
Că Mântuitorul a zis: "Când veti împlini vreo poruncă, să spuneti asa: "Rob netrebnic sunt eu, si n-am făcut decât ceea ce eram dator a face".
De câte ori te mânii, mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Când te mânii, acolo e duhul răzvrătirii, duhul mândriei, duhul slavei desarte, să stii. El te îndeamnă să nu te smeresti - "Ce, eu sunt chiar atâta de lepădat?!"
Că vezi, eu pot să zic asa, singur: "Măi oameni buni, da' păcătos mai sunt, da' prost mai sunt, da' rău mai sunt, măi"... Dar ia să mă facă altul prost si urât, să vezi cum mă umflu si mă mânii asupra lui - "Ce te interesează? Ce te ocupi de mine? Ce cutare...?" Ei, apoi asta-i smerenie? Atunci când altul te ocărăste si te smereste fără voia ta, atunci să vezi dacă poti zice: "Asa mi-a trebuit, asa trebuie, Dumnezeu i-a poruncit să facă asa, pentru că si eu am ocărât pe altul". Asta-i smerenia cea adevărată, nu când zic eu că-s prost. Când te ocărăste celălalt, atunci să faci dovada că esti smerit, atunci să spui iute: "Dumnezeu îi porunceste să mă ocărască". Când îti ia cineva lucrul cu sila: "Dumnezeu îi porunceste să mi-l ia, pentru că si eu am luat de la altul..." Când te mută cineva cu de-a sila, de ici-colo: "Dumnezeu îmi schimbă locul, ca să-mi schimb eu năravul si obiceiul..." Asta ar fi smerenia cea adevărată. Dacă-ti cere cineva haina, dă-i si cămasa. Dacă te loveste peste partea dreaptă, întoarce-i si partea cealaltă. Apoi vezi: poti face treaba asta? Că noi trebuie să urmăm după porunca lui Hristos. Dar noi... Dacă îti dă cineva una peste fată, tu îi dai patru înapoi - îi întorci împătrit. Asadar, noi nu urmăm porunca lui Hristos.
Când eram si eu mai tânăr, mă punea staretul la încercare. Odată m-a scos afară din biserică. Eu cântam la strană si cântam si eu în felul meu, "Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", si mi se părea că tare cânt frumos, si mă mândream în inima mea. Si o dată intră staretul si, când mă aude, îmi dă un ghiont si - afară! "Iesi afară, măgarule, ce ragi asa?" Mie mi se părea că eu cânt tare frumos si, când colo, uite asa am pătit. Si mă gândesc si acum: săraca mândrie, cum se agată ea de toate tiviturile.
M-am pomenit odată aici cu un om tânăr. Era el asa, cam delicat, venea de la Bucuresti - si m-a întrebat: "Dumneata esti părintele Paisie?" Si i-am răspuns asa: "D'apoi ar mai fi si altii, n-oi fi numai eu". Dar el a zis: "Am auzit de dumneata si am venit să te văd". Si atunci i-am zis eu cuvântul acesta:
Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poti
Să nu spui tot ce stii
Să nu dai tot ce ai.
Vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si faptele.
Din dragoste izvorăste smerenia. Că dacă iubesti pe cineva, nu-l ocărăsti, că se scârbeste; nu-l superi, că tânjeste. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu', nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Asadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni. Dar nu se poate să nu superi chiar pe nimeni; poate fără să-ti dai seama spui un cuvânt mai tulburător. Dar cum te-ai întâlnit cu cel pe care l-ai supărat, îndată fă-i plecăciune: "Iartă-mă, dragul meu, că te-am supărat". Si când ai zis "iartă-mă", a iesit deodată toată supărarea, s-a spart totul, n-a mai rămas nimic. Si când se uită diavolul într-acolo, vede că a rămas păcălit... nu mai rămâne nimica scris.
Nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor... Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Si ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că asa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: "Fericiti veti fi când vă vor ocărî si vă vor prigoni si vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mintind pentru Mine". Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câstiga si noi - nu tot raiul, ci numai un coltisor, cât de mic.
Ti se pare grea smerenia, tată... Dar încearcă întâi si vezi dacă poti ridica piatra, si după aceea spune "nu pot". Smerenia inimii izvorăste din dragostea cea pentru Dumnezeu, tătucă.

Despre ascultare si dragoste
Ascultarea... Asta-i de mare folos, tată. Adică să nu-ti faci voia ta niciodată. Ca la mânăstire - acolo niciodată nu-ti faci voia ta. Vrei să te odihnesti oleacă - da' de unde, tocmai atunci te cheamă la ascultare. Vrei să te rogi - te cheamă; lasi rugăciunea si te duci. Iaca, îti taie voia. Dar dacă te duci la ascultare si zici în mintea ta: "Măi, tocmai acum i-a pus vrăjmasul în minte să mă cheme, uite, când voiam să mă rog si eu oleacă, si n-a fost chip", atunci nu-i primită rugăciunea ta, că l-ai ocărât pe cel ce te-a chemat.
Ascultare cu dragoste, draga tatii.
La mine vii ocazional, în treacăt, dar tu să ai duhovnic permanent acolo, să te mărturisesti cât mai des si să te împărtăsesti de câte ori îti dă el voie. Tine seama de duhovnicul matale de acolo, tătucă. Să te tii de duhovnicul tău, acolo unde s-o duce... Si să nu umbli din duhovnic în duhovnic, pentru că ce-ti dă unul, altul îti ia. Dar de duhovnicul matale să asculti ca de Dumnezeu.
Cât m-a încercat si pe mine staretul, să vadă dacă ascult... Câteodată mă zăpăcea de cap, nici nu stiam ce treabă să fac. "Fă asta" - si făceam. "Apoi, nu-i bun. De ce ai făcut asta?" El îmi spunea ce să fac si tot el mă întreba de ce am făcut asa! Ba mă mai si ciocănea, câteodată, îmi mai dădea si câte un ghiont...

Despre moarte
Cel mai bun profesor pentru noi este moartea. Era un cântec, "Cântarea orbului"... O cânta un orb din scripcă si din gură. Era din Pipirig, da' a murit. L-am auzit cum cântă si mi-a plăcut cântarea. Dar tu o să tii socoteală de cântecul meu?
Asteaptă acu' cântecul:
Moarte, moarte nemiloasă,
Tu pe toti îi scoti din casă.
De-ar fi tânăr sau bătrân,
De-ar fi slugă sau stăpân,
De-ar avea el tot pământul,
Tu îi pregătesti mormântul.
De-ar trăi el cât de bine,
Nimeni nu-l scapă de tine.
La unii vii cu masina,
La altii plivind grădina,
Iar la unii vii asa,
Că le opresti inima.
Si chiar, în definitiv,
La toti vii cu un motiv.
Si fără motiv de vrei,
Tot mai vii si tot mai iei.
Vai, te rog, moarte, plângând,
De-i veni cât de curând,
Te rog să nu vii mânioasă
Să mă tai cu a ta coasă
Nici să-mi pui ‘n al tău pahar
Vreun medicament amar,
Ci, c-un ciocănas usor,
Să mă dezlegi încetisor
De la cap pân' la picioare
Să-mi vindeci rana ce mă doare.
Că medicamentul ti-i bun,
N-am cuvânt ca să ti-l spun.
Si ciocănasul tău îi sfânt,
Că mă desparte de pământ.
Si asa să fii de bună
Să mă mângâi cu-a ta mână
Gura ta cea vesnic dulce
Să-mi dea voie să-mi fac cruce
Si cu gura să pot spune
Cea din urmă rugăciune.
Lacrimi multe să îmi lasi
Ca să-mi ude-ai mei obraji
Si să-mi spăl al meu păcat
Cu care pe Domnul am supărat.
Si asa, cu lacrimi multe,
Maica Domnului să-mi ajute
De trup să mă despart usor
Si cu liniste să mor.
Iar îngerasul lui Hristos
Să s-arate bucuros
Să-mi zică: "Hai, dragul meu,
Să te duc la Dumnezeu".
AMIN
(Pe foaia cu notite-amintiri ale părintelui Paisie am găsit si această însemnare referitoare la versurile anterioare: "Acest cântec e făcut cu evlavie de un ticălos si păcătos, orb si prost, pe care îl chema Paisie.")
Iaca asa... Rămâne ca tot cântecul meu să nu se uite. Că nu-i asa usor a trăi, dar e tare greu a muri. Toti cei care au murit au uitat de toată viata lor, iar în ceasul mortii numai ceea ce au făcut rău, numai aceea vedeau înaintea ochilor.
Era unul - se băga pe sub masă, pe sub pat... "Nu mă lăsa, părinte Paisie, nu mă lăsa!" "Ce să-ti fac, dragul meu?" Eu îl scoteam de acolo, el se băga dincolo... "Nu mă lăsa, părinte Paisie!" "Ce să-ti dau, dragul meu? O bucătică de zahăr?" "Nu." "O bomboană?" "Nu..." "Medicamente?" "Nu..." Altceva cerea el, ceva ce trebuia să-si pregătească din timpul vietii lui. Si când a murit, Dumnezeu să-l ierte, nu era chiar cald, dar nu a putut să stea în biserică. L-au scos afară, l-au prohodit afară - trei zile a stat afară. Curgea din trupul lui tot prisosul care era înăuntru. Tot, tot curgea afară, si mirosea de departe... Iaca asa.
Draga tatii, nu-i de sagă. Dacă am avea noi totdeauna frica mortii în gând - că noi, adică, în fiecare clipă putem muri - n-am putea gresi asa usor. Când ti-ar veni în gând să faci o prostie, aducându-ti aminte de moarte, te opresti îndată: "Doamne fereste, dar dacă mă ia moartea chiar acum? Ce mă fac eu?" Ai văzut ce spune Mântuitorul Hristos: "În ce te voi găsi când va veni sfârsitul tău, în aceea te voi judeca". Asa încât, dacă te gândesti la moarte, îndată te opresti de la orice păcat ti-ar veni în minte. Îti vine în gând să furi? "Nu, e păcat... Dacă vine moartea acum?" Să-l lovesti pe celălalt? "Nu... Îl doare, si e păcat. Dacă mă cheamă Domnul acum, si eu nu mai am când să mă împac?"
De asta zic: moartea este cel mai bun profesor, care te opreste de la toate păcatele.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
"Nu uita că vei muri"... Dacă mă găseste moartea acum, si am făcut vreo prostie, ceva, sau am gândit, sau am zis ceva rău, sau sunt învrăjbit cu cineva... - si-uite asa, gândul mortii îndată te dă pe brazdă. "Vai, dar dacă mor asa, ia să nu mă mai duc la furat... Ia să nu mă mai cert, ca să nu mor învrăjbit." Pentru că asa cum te găseste moartea, asa vei fi judecat...
Iaca asa mai cânta un mosneag orb:
Bate moartea la fereastră
Si eu nu sunt pregătit.
Chiar din fasă, copilasii
Pentru moarte sunt sortiti.
Mai mărisori, drăgălasii,
De moarte nu sunt scutiti.
Tineretea-i ca si-o floare
Ce cade pe drum, îndată.
Tineretea-azi, mâine, moare
De o boală ne-ndurată.
Iar bătrânetea, mă frate,
E ca bruma-n răsărit,
Gata-n tot ceasul să moară
Si să-si dea al său sfârsit.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
Socoteala este asa: toti suntem supusi păcatului, dar dacă avem constiinta sănătoasă, îndată ce ne aducem aminte că am făcut un rău, îndată să ne mustre constiinta. Sau când vrăjmasul îti pune în minte să faci o prostie, o constiintă sănătoasă îndată îti aduce aminte că vei muri, si te opresti: "Să nu mor chiar în ceasul acesta..."
Asadar, fiindcă suntem supusi păcatului si mortii, si datoria trebuie să o dăm numaidecât când ne-o va cere Domnul si când va veni sfârsitul. Si dacă e neprevăzut sfârsitul, atunci să fim pregătiti cam totdeauna: spovediti, împăcati cu toată lumea, si nu cumva să trecem prin viată fără să ne gândim la moarte, si să ne găsească moartea nepregătiti. Că dacă ai să-ti aduci aminte de moarte, ai să ai mult folos si ai să te umilesti, gândindu-te că nu esti vesnic pe pământ, ci degrabă trecător...
Tare-i greu pentru omul care se lasă să se spovedească la urmă, în clipa mortii... Că ce să spui când vine moartea? Ce să iei cu tine? Că n-ai ce lua... Când au venit rusii, în ‘44, trăiam acolo, acasă, si deodată am auzit: "Vin rusii, măi!", si noi n-am crezut. Si ne gândeam: măi, oameni buni, d'apoi românii ăstia ai nostri sunt ei asa de prosti si le-or da drumul să vină de la Nistru încoace?! Doar hotarul nostru e la Nistru... Si nu i-au putut opri. În sfârsit... numai ce mă duc eu o dată la apă, si mă întâlnesc cu armata care venea de la Prut. "Măi popo, mă'... n-ati plecat, mă'? Mă', vă punem capu-n par, măi popo!"
Măi oameni buni, ce să fac eu? Eram la circa 20 km de Nistru. Am luat căldările cu apă si m-am dus acasă repede. Ce să iau eu cu mine? Cum să plec? Un rând de schimburi îmi trebuie... o carte îmi trebuie... Psaltirea îmi trebuie... Ceaslovul îmi trebuie. Umplu o traistă. Da-mi trebuie, măi, si-o pătură. Dar dacă o să dorm pe drum, ce mă fac eu? Mai pun o traistă. După ce am umplut eu două traiste - era mosneagul acela, Ghenadie, care stătea cu mine, si mă vedea că mă pregătesc, dar nu stia unde mă duc, si stătea asa si mă privea cum adunam eu în traiste... - deodată am zvârlit eu amândouă traistele într-un colt, si gata, m-am linistit... Nu mă mai duc. Ceilalti au plecat care-ncotro... Eu cu Ghenadie am rămas. A doua zi, mă uit de noapte... rusii umpluseră toată ograda. Când am venit eu cu cheile bisericii, ei erau acolo, în fata ei. Puseseră un foc mare si un cazan pe foc si o vacă în cazan, si stăteau împrejurul cazanului. Si care se repezeau, luau mai mult carne crudă, si mâncau si ei, acolo... Au prins a mă întreba pe ruseste: "Haziaika?" "Vodka?" - cum umblau ei, după femei si după băutură... Mă rog, de-ale lor... "Nu-s aicea. Aicea-s călugări." "Ce-s aceia călugări?" "Mânăstire." Am prins a spune si eu niste minciuni: "Aicea-i obste, colhoz, aici mănâncă toti la o masă". "Da' unde-i cel mai mare?" "A fugit..." "Las', că l-om prinde noi."
Am stat cu ei aproape o jumătate de an. Ne-am supus si noi lor, si de la o vreme s-au învătat si ei cu noi, ne-am învătat si noi cu ei... Apoi au luat tot ce le-a plăcut si au plecat. Aveau de gând să se ducă la Berlin.
Iac-asa, tătucă, si omul care se lasă să se spovedească în clipa mortii - că eu sunt acum în pragul plecării si mă uit încolo si-ncoace, să văd ce pot să iau cu mine, si iaca, mai că n-ai ce lua... Din vreme să ne mărturisim si să ne pregătim, ca atunci când vine ceasul să fim cu traista legată la gură, după usă, colo... A venit ceasul, iei traista si pleci. Dar ca să te gândesti să pui în traistă atunci, în clipa mortii - atunci nu mai poti, dragul meu, atunci nu se mai poate... Atunci, nu.
Era o babă, Catrina o chema. Si ea vorbea cu moartea cum vorbim noi acum: "Sfântă Moarte, mă rog matale să-mi spui când ai să mă iei, ca să mă pregătesc si eu, Sfântă Moarte". Si tot asa: "Sfântă Moarte" azi, "Sfântă Moarte" mâine... Si tot vorbea cu moartea, dar n-o vedea. De la o vreme, iaca, apare moartea: "Hai, Catrină. Esti gata? Hai, că am venit să te iau..." "Săraca de mine, Moarte Sfântă, cât te-am rugat eu să vii să-mi spui când vrei să mă iei! Să-mi fi spus mai înainte... Dar n-ai venit, Sfântă Moarte, să-mi spui..." "Cum n-am venit, Catrină?! Te-a durut vreodată urechea?" "Da, m-a durut..." "Te-a durut capul, Catrină?" "Da!" "Catrină, dar inima, dar vreun picior?" "M-a durut..." "Eu eram, Catrină... Eu îti spuneam atunci să te pregătesti, că îndată oi veni să te iau." "Da' bine, asa ai vorbit tu cu mine, Sfântă Moarte?" "Apoi eu asa stiu a vorbi, Catrină..." - si a luat-o pe Catrina. Ca să vezi... Uite-asa stie ea a vorbi cu noi. Ca atunci când esti vinovat, ai făcut vreo poznă si, înainte de a te duce la închisoare, întâi îti trimite somatia, pe urmă citatia si apoi mandatul - si gata. Hai, de-acuma... Te duce, nu te mai lasă. Somatia este un junghi, ca să te pregătesti, să te spovedesti la duhovnic. Citatia este o altă durere, ca să te si împărtăsesti. Si când a venit mandatul, nu te mai lasă... Gata! "Te iau!" Pregătit, nepregătit... "Bogdaproste c-am gătit... Am terminat... Hai..." Gata, tătucă... Să nu te smintesti de trăsnăile mele.
Se zice că Alexandru Macedon, după ce a cucerit toată lumea, asa ar fi spus: "Când voi muri, să mă îngropati într-un sicriu cu găuri si să-mi lăsati afară mâinile, goale, ca să vadă toată lumea că Alexandru Macedon, cel care a cucerit lumea, nu ia nimic cu el în mormânt". Si l-au îngropat asa cum a vrut el: cu mâinile goale, lăsate afară. Ai văzut? Si nu era el om prost - era om de mare valoare la vremea aceea. Toti cei care au umblat după slava omenească - cum umblă, de obicei, toată lumea - până la sfârsit au regretat, că prea s-au obosit în zadar.
Asadar, tare ar fi bine ca din clipa asta să punem început bun, tătucă. Fiindcă lucrurile trec, trec la vale, si vine clipa când va rândui Dumnezeu să dai examenul cel mai de pe urmă... Eheei.. acela de pe urmă este examen, nu glumă. Acela să-l reusim, tată, că atunci nu mai încap nici interventii, nici avocati, nici orice altă învătătură - decât numai faptele, dacă le-ai făcut. Atâta rămâne: ce-ai făgăduit la călugărie...

Despre fericire
Asa, tătucă... Fiindcă te-ai întâmplat aici de sărbătorile astea, îti doresc si eu ani multi - si nu prea fericiti, că fericirea în lumea asta nu-i chiar asa de sănătoasă. Când e omul prea fericit în lumea asta, uită de Dumnezeu si uită de moarte...
Ai văzut Sfântul Pavel? "Nu mă voi lăuda decât cu neputintele mele si cu slăbiciunile mele. Că o zi si-o noapte am fost în fundul mării", că trei zile a fost nu stiu pe unde, că într-o zi l-au dat afară pe o cosnită, a fost bătut cu toiege, împroscat cu pietre - iaca cu ce se lăuda. Nu se lăuda că face minuni, că a învătat atâta carte, că face, că drege... Si când a zis vorba aceea: "Stiu un om care, cu 14 ani în urmă, a fost răpit în rai (sau în al treilea cer, cum spune el), dar nu stiu bine, în trup sau fără trup"... A stiut el prea bine. El era, dar n-a vrut să se recomande asa. Si ce-a văzut acela acolo, numai nu s-a scărpinat ca mine, în cap. Că ce-a văzut el, ce-a auzit el nu pot mintea omului si gura să spună... Mai departe se dă de gol el singur: "Pentru multimea vedeniilor, a slobozit Dumnezeu pe îngerul satanei să mă lovească peste fată". Na! S-a vădit. El singur. Ai văzut? "Ca să nu mă mândresc. Si L-am rugat pe Dumnezeu de trei ori să-l depărteze, si a zis: "NU!" Asa a zis: NU! Că întru slăbiciuni lucrează Dumnezeu minuni. Si a rămas asa, ca Sfântul Pavel să fie vas ales. Asadar, dintr-un mare prigonitor, cum era el, a devenit râvnitorul cel mai aprins, cel mai devotat, cel mai ales vas dintre toti. Că de multe ori spunea si el: "Nu sunt vrednic să mă numesc Apostol" si "Sunt cel mai mic dintre Apostoli"... Dintr-un prigonitor, dintr-un vas de neonoare, a devenit un vas de onoare. Că asa lucrează Dumnezeu: dintr-un om păcătos poate să facă, prin pocăintă si lacrimi, un om credincios, care să fie de folos si lui si altora.
Asa să te-ajute Dumnezeu, tată, ca dintr-un vas spurcat - cum sunt si eu, iac-asa, încărcat cu nenorociri din astea, cu păcate si cu stricăciuni - să te facă Dumnezeu vas curat, de onoare, ca să-I slujesti Lui, la masa Lui de onoare...
Eu nu-ti doresc aici nici avere, nici slavă, nici bogătie, că stiu eu că dintr-astea ies altele gâmboase. Dacă vei avea, cu darul lui Dumnezeu, dragoste si dorintă sfântă, apoi dincolo de mormânt să fie viitorul nostru. Dar, făcând voia lui Dumnezeu, vei avea si aici folos îndestulat, iar dincolo de mormânt vei avea fericirea vesnică, în vecii vecilor. Dar dincolo să ne bucurăm, unde nu sunt nici lacrimi, nici scârbe, nici suspin, ci viata fără sfârsit. Amin.
Nu ne putem mântui dacă vom iubi plăcerile lumii.

Despre dragoste
Si dragostea ajută mult, draga tatii. "Dragostea si cu frătia/Mult întrece bogătia". Să aveti dragoste una fată de alta. Că din dragoste izvorăste mila. "Dragostea îndelung rabdă, nu se mândreste, nu se trufeste, nu se mânie, nu gândeste rău, nu se bucură de nedreptate. Dragostea îndelung rabdă, se milostiveste, nu caută ale sale, dragostea niciodată nu cade". Aceasta dac-am avea-o noi, dragostea cea adevărată, dragostea duhovnicească! Fiindcă dacă avem dragoste, pe toate le avem. Dragostea te face să rabzi boala si chiar să-ti fie dragă, pentru că te curătă de toate murdăriile. Si dacă ai dragoste pentru Hristos, rabzi totul: si ocări, si batjocură... Din dragoste vine si răbdarea. Si atunci nu te mai scârbesti nici de cel bolnav; ti se pare că miroase a parfum. Că cea mai mare faptă de dragoste este să îngrijesti un bolnav. Si dacă-l îngrijesti cu dragoste si răbdare, el se mântuieste prin tine si tu te mântuiesti printr-însul.
Nu-i lucru curat când te mânii. Mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu si nici nu rodeste roadele dragostei. Când te mânii, nu-i duhul lui Dumnezeu acolo, si nu-i duhul dragostei - acolo e duhul mândriei, duh de slavă desartă.

Călătorie imaginară a Părintelui Paisie la Locurile Sfinte
Vreau să te însotesc si eu cu gândul la Sfintele Locuri, la Ierusalim, pe care unii din părintii nostri s-au învrednicit si le-au vizitat, si au văzut locul unde a fost înmormântat trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă însotesc cu gândul si merg si eu împreună cu sfintia voastră până pe acolo. Si iată. Cu gândul, eu am ajuns mai înainte de sfintia voastră acolo. Si zic asa la prietenii nostri care sunt pe-acolo, părinti, maici, surorile noastre, fiicele noastre duhovnicesti: "Bine v-am găsit, părintilor, fratilor, surorilor si maicilor care sunteti aici si v-ati învrednicit să stati la Locurile Sfinte, unde s-au mântuit Sfintii Părinti, unde s-au nevoit unii din sfintii nostri, pe care i-am cunoscut."
Parcă o văd pe maica Irina că-mi iese înainte si mă primeste cu drag. Iar eu zic: "Blagosloveste, maică Irină si maicilor care sunteti aici si părinte preacuvioase, staretul mânăstirii de la Ierusalim. Blagosloviti-mă si pe mine păcătosul, că iată, cu gândul am ajuns aici. Si vă rog să mă iertati, poate vă fac vreun deranj cu venirea mea; poate n-am fost vrednic si nu-s niciodată vrednic ca să ajung, dar cu gândul, iată, am ajuns. Bine v-am găsit, părintilor, surorilor si maică Irino; mă cunosti pe mine? Eu sunt părintele Paisie, care te-a mărturisit de-atâtea ori, si poate v-ati folosit, poate v-ati smintit… vă rog să mă iertati. Poate nu m-ati uitat la sfintele rugăciuni, că si eu mi-aduc aminte mai în toată ziua de maica Irina, care s-a învrednicit de a stat, cu darul si cu rugăciunile Maicii Domnului, aproape patru ani. Si eu vă doresc încă mai multi ani să stati la Locurile Sfinte. După cum poate v-am trimis vreo blagoslovenie cândva, prin cineva, si un sfat poate, totdeauna v-am îndemnat să aveti răbdare, că dragostea rabdă toate. Să faceti ascultare acolo la Locurile Sfinte, să nu iesiti din cuvântul părintelui de acolo, părintele Lucian, arhimandritul si staretul căminului de la Sfântul Mormânt; să faceti ascultare de maica egumenă, care tot de pe-aicea-i si a auzit si ea de mine, Eufrasia. Să iubiti acest loc sfânt, pe care l-ati dorit poate din copilărie, si să doriti încă mai mult timp locurile acelea, si să nu ne uitati pe noi la rugăciunile pe care le înăltati înaintea Sfântului Mormânt.
*
Să mai stăm de vorbă oleacă. Cred că te-ai mărturisit în postul acesta, da? Să te mărturisesti, tătucută, că dacă mături casa mai des ti-i mai drag să stai în casă decât dacă se face mult gunoi în casă; e mai greu de scos afară. Dacă speli cămasa mai des, ti-i mai drag s-o îmbraci decât dacă se-nvecheste. Să te mărturisesti, dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună. Cred că ai ales duhovnic bun pe părintele Lucian arhimandritul. Să nu iesi din cuvântul părintelui duhovnic de acolo. Să mărturisesti si gândurile care vin si nu-ti dau pace, si cuvintele, si faptele. Să vă acomodati locului si obiceiului locului de acolo.
Din partea mea, primiti blagoslovenie si să fii dezlegată de orice canon ai avut de la mine si poate nu l-ai putut face. Să fii dezlegată de toate păcatele pe care le-ai mărturisit la mine. Poate ai mai vorbit de rău, ai mai clevetit, ai mai spus minciuni, ai ocărât, ti-a fost ciudă, te-ai supărat, te-ai tulburat, te-ai smintit, ai smintit pe altul, poate te-ai mândrit, poate ai judecat păcatele altora, poate ai avut gânduri necurate, patimi, pofte, vise murdare, ai mâncat prea mult, ai băut prea mult, ai dormit prea mult, ai vorbit prea mult, ai râs, ai glumit. Toate păcatele de care-ti pare rău si le-ai mărturisit si le mărturisesti să fie dezlegate de părintele duhovnic de acolo, care are blagoslovenie acum, să facă dezlegare de tot ce ai mărturisit. Si din partea mea primiti blagoslovenia: Domnul Dumnezeu preamilostivul să vă miluiască, Domnul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curătească, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul să vă fie păzitor sufletului si trupului vostru; Domnul, ca un bun si milostiv si iubitor de oameni, să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, la ziua mortii si a judecătii, să vă miluiască si să vă blagoslovească în toate zilele vietii voastre, că Aceluia I se cuvine slava, cinstea si închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte si Preasfântului si bunului si de viată făcătorului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Blagosloviti si mă iertati pe mine păcătosul. Doamne ajută si să ne întâlnim la usa raiului, dacă nu ne-om putea întâlni aici, si acolo să ne bucurăm de mila lui Dumnezeu si de rugăciunile Preacuratei Maicii Sale. Pentru rugăciunile tuturor sfintilor, amin.
Cuvinte de rămas bun, adresate Victoriei
Asa, tătucă. Dumnezeu si Maica Domnului să-ti rânduiască cele ce sunt cu adevărat de folos pentru mântuirea sufletului tău. Du-te, tată... usoară ca un fulg, asa să te duci. Să-ti răsplătească Dumnezeu si să-ti fie de folos osteneala. Să fie ca grâul căzut în pământ bun. Du-te, tată, si să ne întâlnim amândoi la poarta raiului.
Doresc să aud de bine despre frătia ta. Spune urări de la mine si părintilor tăi scumpi de la Bucuresti, care ajută în ogorul Domnului, ca să sporească în rostul faptelor bune, ca prin faptele si cuvintele lor să Se slăvească Domnul Hristos si Tatăl nostru din ceruri.
Drum bun, mergi sănătoasă, si să nu uiti cărările către Patria cerească, fiindcă strâmtă este usa si îngustă este calea care merge la viată, si largă este poarta, lată este calea care merge la pierzare. Să o eviti pe cea largă, tătucă, si s-o urmezi pe cea strâmtă, desi multi sunt cei care merg pe cea largă.
Si dacă ai să mai vii pe-aici, să-mi aduci si mie daruri, draga tatii. Nu altfel de daruri, ci daruri duhovnicesti - smerenie, dragoste si toate cele cu adevărat bune, ca să mă bucur si eu totdeauna când am să văd acestea la frătia ta. Si dacă n-ai să mă mai găsesti, tu tot să-mi aduci daruri, si ne vom bucura împreună dincolo. Iar când se mai întâmplă câte-o schiopătură - că este o vorbă din bătrâni: dobitocul, care are patru picioare, si tot schioapătă si el când se poticneste, darmite omul, că are numai două picioare - să ne îndreptăm iar, si iar să punem început bun, cu frica lui Dumnezeu. Numai să nu schiopătăm cu amândouă picioarele, tată. Si asa, cu darul lui Dumnezeu si cu rugăciunile Măicutei Domnului, încet-încet, hai-hai, intrăm si noi într-un coltisor de rai. Doamne ajută! O să ne mai întâlnim, negresit. Aici sau la poarta raiului, dincolo. Blagoslovenia Domnului peste frătia ta.
Domnul Dumnezeu să te blagoslovească, tată. Mergi sănătoasă si pune început bun. Si cu darul lui Dumnezeu, să te împrospătezi cu toate faptele cele bune ca si cu o cunună frumoasă. Că o cunună frumoasă trebuie să aibă mai multe feluri de flori, nu numai de o culoare, si atunci cununa iese frumos împodobită. Sileste-te să aduni tot felul de floricele pentru cununa frătiei tale, să te împodobesti cu toate felurile de flori, care să fie cât mai frumoase: milostenie, ascultare, rugăciune, smerenie.
Îmi aduc aminte cum îmi cântau băietii la scoală. Am primit si eu o coronită, făcută de ei din frunze de stejar si cu mai multe flori, iar când îmi puneau coronita pe cap, băietii îmi cântau:
Ai ascultat,
Ai învătat,
Coroană ai luat.
Asa si frătia ta: vei asculta, vei învăta, cunună din toate florile vei lua...
Fă si tu ca albinutele, care umblă din floare în floare si culeg numai sucul din care să poată scoate mierea. Albina zboară din floare în floare, în multe flori, dar unde nu e nectar din care să poată scoate mierea nu stă, fuge. Asa să culegi din toate numai ce e bun si ce e folositor pentru frătia ta. În rest, să te strecori iaca asa, ca printre stropi. Să-ti spun si eu o trăscănaie: mergea un tigan pe drum, si era tiganul îmbrăcat binisor, si avea si el o căldare. Si era lume multă care mergea pe drumul acela. Si a venit o ploaie mare si toti s-au ascuns care încotro, dar tiganul nu avea unde să se ascundă. Si ce s-a gândit el? S-a dezbrăcat de haine, le-a pus în căldare si a întors căldarea cu fundul în sus, iar el s-a pus pe căldare si sedea acolo să treacă ploaia. După ce a trecut ploaia, a scos hainele din căldare, s-a îmbrăcat si iaca, el era uscat. Si-l întrebau oamenii: "Măi tigane, dar cum ai rămas tu uscat, pe tine cum de nu te-a plouat, măi? Cum de ai rămas tu neudat, măi?" Dar el, de colo: "Printre stropi... M-am strecurat printre stropi." Asa si frătia ta, strecoară-te printre stropi, ca să nu te ude ploaia păcatului...
În ce zi e azi? 9 august 1981... Asadar, să vă rămână în memoria frătiilor voastre locurile acestea - izvoarele, muntii, brazii, iar la anul pe vremea aceasta să vă aduceti aminte: "Măi, anul trecut pe vremea asta noi ne-am pomenit la Sihla, colo sus, stând de vorbă cu un bătrân mai mult mut" - că n-am cu ce vorbi; mai mult surd, că n-aud bine; "un bătrân orb, care ne spunea niste trăscănăi de-ale lui, împletea două paie si el... Oare mai trăieste?" La anu'... Tare-i mult până la anu'. Dar care sunteti mai aproape, oti încerca, oti întreba, si dacă dragostea v-o mai îndemna si nu veti uita locurile acestea, veti mai da pe-aici. Cred că până veti mai veni, nu se stie dacă ne mai putem întâlni aici. Dar as dori ca toti cei care ati fost pe la mine să mă iertati, că unii poate v-ati smintit. Să nu vă smintiti de ceea ce ati văzut, de ceea ce ati auzit, că una este ceea ce se aude si alta este ceea ce se vede. Si vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si faptele... Iar cei care v-ati folosit - dacă v-ati folosit vreunii de venirea aici - să mă pomeniti. Mă veti pomeni măcar asa: "Măi, oameni buni, acela nu stia carte multă, dar avea si el o ambitie, o râvnă oarecare: ca să ne folosească. Si împletea si el două paie, ca să ne folosească numaidecât, asa voia el... Si noi, unii ne-am folosit, altii ne-am smintit..."
Eu mă gândesc asa: că, dacă mai am câteva zile de trăit, mi s-au rânduit aceste zile pentru că a mai rămas ceva rugină si trebuie răzuit cu raspelul, cu ce-o fi si cu ce-o sti Dumnezeu că e de folos, ca să rămâie curat. Că tot ce ne dă Dumnezeu este de folos, si noi trebuie să ne multumim asa, cu cât ne rânduieste Dumnezeu, cât stie Dumnezeu că mai trebuie. Că pe unii tineri îi ia Dumnezeu la cer, ca să nu mai gresească, iar pe unii, bătrâni, îi mai lasă pe pământ ca să se pocăiască. Ati văzut judecătile lui Dumnezeu? Mari sunt judecătile lui Dumnezeu! De aceea, slăvit să fie Dumnezeu că încă mă mai îngăduie, iar eu, în loc să mă pocăiesc, încă mai adaug, încă mai gresesc - că mai ocărăsc pe câte unul: "Măi, de ce gresesti, măi...?" "Măi, ce fel de oameni...?" "Măi, ce-ai gresit, măi...?" Am mai si ocărât asa, l-am mai miluit eu la urmă cumva, dar nu-i lucru atât de curat când te mânii, că mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
Era un frate tânăr - într-o joi l-am călugărit în pat, iar sâmbăta a murit. Ghervasie îl chema. Dar înainte de a muri mi-a zis: "Adu, părinte, pe părintele duhovnic să mă împărtăsească". Si, după ce-am împlinit toate: "Aprinde degrabă lumânarea, părinte". Îi pun eu lumânarea în mână si vreau să i-o tin eu, cu mâna lui în mâna mea, dar el, de colo: "Lasă, părinte, că o tin eu". Ai văzut? "Lasă, părinte, că o tin..." "Dacă o tii, tine-o..." Tine el lumânarea asa, cam două minute, si se uită în sus, se uită la dreapta, la stânga - la stânga s-a otărât, la dreapta s-a bucurat putintel. "Părinte, stinge-o, că mai am oleacă." Pe urmă, iar: "Părinte Paisie, du-te si spune-i părintelui duhovnic să vină să-mi citească molifta pentru iesirea sufletului". Când am auzit... "Si asta o ceri?" M-am dus din nou la părintele duhovnic si i-am spus toată tărăsenia: "Părinte, te pofteste să-i citesti molifta de despărtire". S-a otărât bietul părinte duhovnic - Ghedeon îl chema -: "Ce vrei, să omori oamenii cu de-a sila?" El "nu", eu "hai si hai". Si după ce m-a ocărât bine, m-am dus repede. Ghervasie era în asteptare: "Vine părintele?" "Vine." A venit părintele Ghedeon: "Ce vrei, Ghervasie?" "Părinte, să-mi citesti molifta pentru iesirea sufletului." I-a citit molifta si a plecat. Si au venit părintii din mânăstire, că auziseră de treaba asta, că era în zori de ziuă, si am tras patul în mijloc si ne-am strâns împrejurul patului, uitându-ne la călugărul cel tinerel. Si el spunea: "Vă aud, dar nu vă mai văd" - el altceva vedea acuma. Si a spus deodată: "Iertati-mă". "Dumnezeu să te ierte" - am zis noi. Si el a înghitit ceva, apoi a scos o răsuflare lungă, una scurtă si iar una prelungită, si apoi a plecat. Iată... călugăr în trei zile. Si eu am saizeci si atâtia de ani de călugărie si încă n-am pus început bun. Nu m-am pregătit încă de moarte. Tot asa: "Măi, să mai pun un strat, să mai pun o piatră, că piatra asta nu-i bună aici..." Si ai văzut cum te-nseală vrăjmasul? Iac-asa... A murit acela, de 19 ani, călugăr în trei zile - cum spune în carte: "tânăr bătrân" si "bătrân tânăr". Pe cei tineri, care-s buni, Dumnezeu îi ia din vreme, ca să nu gresească, iar pe bătrâni îi mai lasă să se pocăiască.
Asa, tătucă... Dumnezeu să vă întărească si să vă unească, să vă înteleptească, asa ca să vă fie dragă viata de călugărie. Să vă duceti până la sfârsit crucea suferintei, prin răbdare, smerenie si ascultare, si vă veti mântui. Multi ani celor care sunt sănătosi, iar celor bolnavi, răbdare multă de la bunul Dumnezeu. Răbdare multă celor care au nevoie de răbdare. Si bucurii duhovnicesti, în suflet, pentru omul silitor. Să trăiti, să faceti ascultarea care este de folos pentru mântuire. Dumnezeu să vă dea răbdare si dragoste si bună nădejde, si să nu uitati hotărârea pe care ati avut-o de acasă - hotărârea asta până la sfârsit să o aveti, nu până la prăsit. Să ne rugăm mai mult, ca Dumnezeu să ne dea răbdare si smerenie si dragoste - pentru că, dacă avem dragoste, pe toate le avem. Răbdăm si ocările, pentru că asa ne-a lăudat Mântuitorul: "Fericiti cei ce vor fi ocărâti si stuchiti si batjocoriti pe nedrept". Răbdăm toate pentru dragostea Lui, draga tatii, ca să putem câstiga - nu tot raiul, ci un coltisor cât de mic...
Aceia care aveti sot, sotie, familie, copii, căutati întâi si împăcati-vă casa si familia. Că cel care face milostenie la străini iar copiii lui tremură de frig si flămânzesc, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească, pentru ca să zică lumea: "Uite, mă, ce milostiv e acela..." Puneti cu totii început bun. Aceia care ati schiopătat, îndreptati-vă; cei care nu ati schiopătat, stăpâniti-vă. Nu vă puneti niciodată nădejdea în oameni, că omul se schimbă - azi îti dă si mâine îti cere; azi te laudă si mâine te ocărăste. Dar dacă îti pui nădejdea în mila lui Dumnezeu, n-o să dai gres niciodată.
Asa, tată... cam atâta am putut, că mă coplesesc altele care nu se văd, dar numai eu le simt.
D'apoi eu... dacă nu văd bine, prăpădesc mereu câte ceva - pun un ac aici si cade jos: "Măi, măi, da' unde-i, că aici l-am pus? Mi l-o fi furat cineva?" Si când colo... Uite cum gresesc si cum bănuiesc pe altul... Ca să vezi! Si fac păcate de nu mă văd din socoteala asta, pentru că ba nu văd, ba nu aud, si bănuiesc. Vezi cum te înseală vrăjmasul?
Asa, draga tatii... Pace-n tară, pace-n lume, pace-n mânăstirea noastră, pace-n casa dumneavoastră. Mâine poate n-o să mă mai găsiti, că eu de-acum trebuie să plec. Dar de aceste locuri o să vă amintiti si de stâncile astea o să vă fie dor. Dar dacă, cu darul lui Dumnezeu, mai trăim si în anul acesta în care intrăm, să vă amintiti că în anul care a trecut un bătrân prost si orb v-a urat de bine. Eu sunt bătrân, tată, si voi pleca când va rândui Domnul, dar o să ne mai întâlnim negresit - aici sau dincolo, la poarta raiului... În altă parte nu. Dumnezeu să vă întărească, să vă unească si să vă înteleptească, pentru că nu sunt decât două căi, tată: la rai sau la iad. Trebuie să ne hotărâm pentru una din ele. Si până la sfârsit să ne ducem crucea suferintei, prin răbdare, smerenie, dragoste si ascultare, si ne vom mântui.
Draga tatii, eu voi pleca... si as dori să rămână în memoria frătiei tale tot ce ai văzut si ai auzit de la mine, ca să-ti fie spre mântuire. Asa, tătucă. Si să mă pomenesti si pe mine când îti vei aduce aminte - asa, fără obligatii. Amin.

Blagoslovenie de plecare
Sunteti gata de plecare? Să vă fac blagoslovenie bogată, ca să vă fie de sat.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce esti calea cea adevărată si ai călătorit cu Tobie, cu Iosif pe cale în Egipt, cu Luca si Cleopa, călătoreste, Doamne, cu robii Tăi acestia si rânduieste-le înger bun, păzindu-i nevătămati de toată întâmplarea cea rea, ca sănătosi si cu bun spor să ajungă la bordeiasul lor, la serviciul lor, la scoala lor, la ascultările lor.
Lăudându-Te si slăvindu-Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte si cu Preasfântul, Bunul si de viată Făcătorul Tău Duh, amin.
Domnul Dumnezeu Preamilostivul să vă ajute, Domnul să vă mântuiască, Domnul să vă folosească, Domnul să vă păzească, Domnul să vă curătească, Domnul să vă blagoslovească, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul să vă fie păzitor si sprijinitor sufletelor si trupurilor voastre. Domnul, ca un bun si milostiv si iubitor de oameni, să vă dea iertare de păcate. Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, la ziua mortii si a Judecătii, să vă miluiască si să vă blagoslovească în toate zilele vietii voastre.
Blagosloveste, Doamne, pe robii tăi acestia (spuneti cum vă cheamă; care aveti soti, spuneti cum îi cheamă si pe ei) si pe viitorii lor soti. Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile cele bogate - pace, liniste, sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i pe dânsii si cele de folos le rânduieste, pentru a-si îndeplini dorintele lor cele bune, si un coltisor de rai rânduieste-le lor, în numele Tatălui si-al Fiului si-al Sfântului Duh. Amin.
Încă o dată, să vă blagoslovesc în parte: Blagosloveste, Doamne, pe roaba Ta - cum te cheamă? Maria... Blagosloveste, Doamne, si pe - matale?... Blagosloveste-l, Doamne, si pe cel mititel... Blagosloveste, Doamne, si pe cea de la Bucuresti... Blagosloveste, Doamne, pe cei de primprejur - Maria, Ileana, Irina... Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile cele bogate - pace, liniste si sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i si cele de folos le dăruieste si un coltisor de rai le rânduieste lor. Amin.
Încă o dată: Blagosloveste, Doamne, pe robii Tăi si pe roabele Tale care sunt de fată si care vor să plece. Blagosloveste, Doamne, pe părintii lor, pe fratii lor; care sunt căsătoriti, pe sotii lor si pe fiii lor. Blagosloveste, Doamne, căsuta lor, blagosloveste, Doamne, măsuta lor, căminul lor. Blagosloveste, Doamne, pe toti si pe toate cu darurile Tale cele bogate, pentru mântuirea lor - cele de folos le rânduieste lor si un coltisor de rai le dăruieste lor. Amin.
Mergeti sănătosi. Hai... "Sănătate, si la drum cu traista-n spate." Cum? Încă o dată? Iaca, măi, te mai obligă încă o dată. No, ca să vezi. Mare comedie cu oamenii ăstia, nu pot scăpa de dânsii. Le-am zis de drum, le-am zis "Doamne-ajută si drum bun" - si ei nu vor să plece...
- Dacă e bine aici, părintele...
- E bine? Da, tătucă... A venit cineva de la Bucuresti si mi-a spus: "Părinte, noi nu avem acolo aerul de aici". Si i-am spus: "Păi luati-l, dacă vă trebuie... Luati-l, na!"
Pe mata' cum te cheamă?
- Emilia.
- A, Emilia... Dacă nu mai văd... Frumos nume ai!
Da' câte parale costă comedia asta? (casetofonul - n.r.) Patru mii de lei? Oh, vai de mine... tot neamul meu n-am de unde atâtia bani. Si-ai pus toate prostiile mele pe el? Dacă copiii ăstia-s obraznici si nu-mi dau pace... Că eu, ca să scap de dânsii, le-am spus si eu, numai s-or duce, dar ei nu vor să plece.
Dar pe matale cum te cheamă? Irina? Si câti ani ai? Tot zece? Păi mai deunăzi tot zece aveai...
Si mata', tătucută să mai stai. Chiar dacă eu v-am zis de drum, mata' să n-o iei la vale...
Hai, încă o dată... Descântecul de la mine si leacul de la Dumnezeu... Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Împăratul Cel Atotputernic si Atottiitor, care le faci toate si le prefaci singur, cu voia Ta, Cela ce cuptorul cel de sapte ori ars si văpaia cea din Vavilon în rouă le-ai prefăcut si pe sfintii trei coconi întregi i-ai păzit, doctorule si tămăduitorule al sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc în Tine, Doamne, Tie ne rugăm, depărtează si înstrăinează toată lucrarea diavolească, toată lucrarea satanei, toată vrăjmăsia; toată privirea cea rea, stricăciunea oamenilor răi, răutatea vrăjmasilor celor văzuti si nevăzuti depărtează-le, Doamne, de la robii Tăi acestia. Si dacă, ori din frumusete sau din putere, din norocire sau din nenorocire, din răutatea omenească sau diavolească de s-a-ntâmplat, sau li se va întâmpla ceva nemultumitor în viata roabelor si robilor Tăi, Stăpâne Doamne, tinde mâna Ta cea tare si cercetează pe robii Tăi acestia... si le trimite lor pe îngerul Tău cel de pace, înger bun, credincios, păzitor sufletelor si trupurilor, care să depărteze de la dânsii tot sfatul necuratului diavol, pe toti vrăjmasii văzuti si nevăzuti, dăruindu-le lor izbăvire, ca să-Ti cânte Tie cu bucurie: "Domnul este ajutorul nostru si nu ne vom teme; ce ne vor face nouă oamenii si diavolii? Nu ne vom teme de rău, că Tu esti cu noi, Doamne. Că Tu esti Domnul puterii noastre, tare Stăpânitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie, Împărătia Ta este Împărătia vesnică, si a Ta este Împărătia si slava în veci. Amin.
Blagosloveste, Doamne, încă o dată pe robii Tăi si pe roabele Tale cu darurile cele bogate - pace, liniste si sănătate - si de toată răutatea vrăjmasilor văzuti si nevăzuti izbăveste-i pe dânsii, si cele de folos rânduieste-le lor, pentru a-si împlini dorinta lor cea bună, si un coltisor de rai dăruieste-le lor. În numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
"Ai spus si asta, descântecul acesta?" Mămucută, ca să vezi, te bagă în încurcătură copiii ăstia. De... duceti acolo, la Bucuresti, toate trăscănăile mele. Că omului sătul nu-i plac nici plăcintele, dar cui e flămând si nemâncat de trei zile, apoi si mămăliguta cu usturoi, cogâlc, pe gât - asa-i de plăcută când ai postit vreo trei zile. Da' când e sătul, nu-i place - ba că e prea sărat, prea pipărat, prea... asa că si astea or fi bune pentru cineva flămând. Dar pentru unul sătul, cu multă carte, astea nu prind deloc... Gata de-acuma... pune-l în traistă (casetofonul - n.r.) si nu-l arăta la nimeni.
Da' pe tine cum te cheamă? Daniela... Si de ce plângi, puisorule?
- S-a trezit acum din somn...
- Apoi când te scoli din pat, nu te scoli cu fundu-n sus, măi băiete. Să te scoli cu fata-n sus, pentru că altfel fug îngerii si se depărtează de la tine. Să te scoli cu fata-n sus, si dacă ai visat ceva să te uiti la geam, ca să uiti tot ce-ai visat, să nu mai tii minte. Asa m-a învătat mămuca, pe când eram si eu copilas, să mă uit la geam ca să pot uita visele pe care le-am visat...
Asadar, v-am dat blagoslovenie si pentru anul următor... Blagosloveste, Doamne, pe toti cei care au dragoste să mai asculte o dată blagoslovenia noastră, că văd că tot nu vor să plece. Asadar, tot ce-ati gresit si ati făcut rău - ati clevetit, ati spus minciuni, v-ati supărat, v-ati tulburat, v-ati smintit, ati smintit si pe altul, ati cârtit, ati bănuit, v-ati mândrit, ati judecat păcatele altora, ati avut gânduri murdare, patimi si pofte-n trup, ati avut vise spurcate, ati mâncat prea mult, ati băut prea mult, ati dormit prea mult, ati vorbit prea mult, ati râs, ati glumit, ati gresit cu mintea, cu gândul, cu cuvântul, cu fapta, cu lucrul, cu voie sau fără de voie, cu stiintă si cu nestiintă, toate păcatele de care vă pare rău si vă mustră constiinta - Domnul Dumnezeu Preamilostivul, Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darurile si cu îndurările iubirii Sale de oameni, să vă ierte si să vă lase toate păcatele, iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, vă iert si vă dezleg de toate păcatele voastre, în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
Blagoslovenia si bucuria care a fost la Nasterea Mântuitorului Hristos să fie si în sufletele voastre, bucuria îngerilor si a păstorilor care au cântat la Nasterea Mântuitorului Hristos - acea bucurie să fie si în sufletele voastre. Si să păsim în anul acesta cu mai multe fapte bune si împrospătati cu mai multă credintă si cu mai multă dragoste. Amin.
Multi ani celor care sunt sănătosi, iar celor bolnavi răbdare multă, si tuturor mântuire de la bunul Dumnezeu. AMIN.
Noi trăim cu adevărat vremuri apocaliptice - pentru că faptele noastre grăbesc sfârsitul. Niciodată nu au fost mai multe avorturi si mai multă vărsare de sânge si mai multă necredintă ca acum. Acela s-a mântuit, se mântuieste si se va mântui care va avea credintă neîndoielnică. Trimiteti părintelui Ioanichie si celorlalti părinti scumpi de la Bucuresti - părintele Gherontie, părintele Sofian... - sărutări de mâini din partea mea si să nu mă uite la rugăciunile lor, că eu sunt în pragul plecării.
Drum bun... Drum bun... Doamne ajută.

Cuvintele părintelui Paisie, din amintirile maicii Gorgonia de la Mânăstirea Agapia
Să ai milă de bătrâni si de bolnavi,
de străini si de orfani.
Să îi speli, să-i îngrijesti,
să le cânti, să le citesti
si-mpreună să vă-mpărtăsiti
si-mpreună să vă mântuiti.
Să-i alini de îndată
si vei avea multă plată.
Ai grijă: în viata ta de mânăstire
să nu-ti faci a ta voire.
Să asculti de cei mai mari
si vei primi mereu în dar
sănătatea si întelepciunea
pacea inimii si multumirea.
Dragostea - cu-ndelunga răbdare în toate
să ai grijă să o păstrezi până la sfârsit
si nu până la prăsit.
Vorbirea ta să fie rugătoare
si NU poruncitoare.
Auzi ce spune Mântuitorul:
"Fiti blânzi si nevinovati ca mielul",
"Vorba dulce mult aduce",
"Dragostea si cu frătia
mult întrece bogătia".
O floare, când o rupi, răspândeste parfum.
Fii, deci, o floare.
Si să fii tu însuti în orice împrejurare.
Si dacă vorbele tale sunt de folos cuiva,
numai atunci vorbeste.
Ai grijă, cu întrebarea să călătoresti
dacă vrei să te mântuiesti
- în sfaturi, cu cei duhovnicesti.
Cu gândurile să nu vorbesti.
Fii cu paza mintii
si să le izgonesti.
Sileste-te să câstigi mintea de bătrân iscusit
si inima de copil neprihănit.
Ca o moară bună, mintea ta să macine grâu.
Fereste-te de paie,
si să aduni numai fân.
Să nu fii nici prea serios, nici prea vesel
(calea de mijloc e împărătească).
În fiecare zi să pui început bun.
Să lucrezi câte putin, dar din toate
(din lucrurile cele duhovnicesti).
Să asculti multe si bune
si să păstrezi numai ce e folositor pentru tine.
Să înveti statornicia în cuvânt
si statornicia în prietenie.
Să fii iubitoare de a căuta mereu fapta bună.
Dacă nedreptate-ti va face oarecare,
degrabă, până la apus de soare,
să fii iertătoare.
Si nu uita: un câine care latră
să nu-l zgândăresti.
E greu de suportat, stiu, dar trebuie să rabzi,
pentru că asa se sporeste în smerenie
si în mare nădejde.
Si apoi, "capul plecat sabia nu-l taie"...
Adu-ti mereu aminte de Golgota mântuitoare,
si dac-ai să gândesti asa, nu ai să mai gresesti.
Constiinta să ti-o întrebi mereu:
Oare azi cu ce-am supărat eu pe Dumnezeu
si pe fratele meu?
Luptă-te! Esti ostas în armata îngerească!
Armele toate să le folosesti, dar
cu dreaptă cumpătare,
si să iubesti calea cea împărătească
pentru ca să împlinesti făgăduinta călugărească.
Vezi - spovedania deasă să fie
si să ai grijă de suflet, cu multă trezvie.
Roagă-te neîncetat
si numai în Domnul să-ti pui nădejdea ta.
Să stii că în mânăstire
se întâlnesc necunoscându-se,
trăiesc neiubindu-se
si mor neplângându-se...
Dar tot ce ai văzut si ai auzit de la mine
să rămână în memoria ta,
ca să-ti fie spre folos si mântuire.
AMIN.
Uite-asa... dacă ai copii, ai necazuri, ai si bucurii. Eu am copii de toată mâna...
Iar tu, fată hăi, Gorgonie, să-ti dea Dumnezeu răbdare si să-i îngrijesti până la ultima suflare pe bolnavi - si să faci această ascultare până la ultima ta suflare. Că ei se vor mântui prin tine, iar tu te vei mântui prin ei.
________________________________________


AFORISME DUHOVNICESTI
- extrase din convorbirile duhovnicesti si din corespondentă -

Binecuvântările si saluturile Părintelui Paisie
Slăvit să fie Dumnezeu pentru toate!
Dumnezeu si Măicuta Lui să ne binecuvânteze pe toti!
Dumnezeu să-i ierte pe toti, si pe cei vii, si pe cei morti!
Vă doresc tuturor un coltisor de rai. Amin!
Dumnezeu să vă dăruiască un coltisor de rai!
Să ne întâlnim la usa raiului!
Să ne vedem cu totii la usa raiului!
Mergeti sănătosi si să ne vedem la usa raiului!
Drum bun! Să ne vedem la usa raiului!
Să ne vedem la a doua Înviere.

Rugăciuni ale Părintelui Paisie
Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, să vă ierte de păcate si în ceruri cu dreptii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi acestia, si rugăciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, si căsuta lor, si pâinea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfârsit bun le dăruieste, iar dincolo un coltisor de rai le dăruieste, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la fata Ta si Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!
Domnului Dumnezeu să ne închinăm si numai Lui să-I slujim.
Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuta Domnului, nu mă lăsa, că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc si unde să mă duc? Te astept, Iisuse bun, Te astept aici, plângând în drum!...
Doamne, dă să-mi văd păcatele mele si să nu osândesc pe fratele meu...
"Doamne ajută!", această rugăciune ne ajută la toate faptele cele bune.
Fă, Doamne, cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos si mi-i frică să nu cad cu cei păcătosi în iad!
Izbăveste-mă, Doamne, de muncile de veci si nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc.
Doamne, nu cer să-mi răsplătesti aici, ci dincolo!
Dorintă a Părintelui, la bătrânete:
Mă rog lui Dumnezeu să-mi dea dragostea si râvna pe care le-am avut întâi, când am intrat în Mânăstirea Cozancea, ca nou începător!

Canoane date sau prescrise de Părintele Paisie
Mărturia părintelui Ioanichie Bălan: Canonul de spovedanie dat de Părintele Paisie nu era nici prea greu, nici prea usor. Ci era bine chibzuit, după vârsta, sănătatea, puterea si asezarea sufletească a fiecăruia. Cel mai mult oprea de la Sfânta Împărtăsanie pentru avort, desfrânare si ucidere. Pe cei care aveau păcate foarte grele de obicei nu-i dezlega, ci îi trimitea la preotul de parohie. Iar pe cei nehotărâti, care nu făgăduiau să se pocăiască din toată inima, îi amâna si-i îndemna să mai vină. Pentru cei mai multi obisnuia să dea canon mergerea regulată la sfintele slujbe, citirea Psaltirii, câte două-trei catisme zilnic, metanii, post până seara, miercurea si vinerea, tinerea regulată a posturilor, citirea cărtilor sfinte, milostenie etc.
Principii generale:
Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părintilor si înaintasilor nostri, pe drumul canonic al Sfintei Traditii.
Fiecare să facă cât poate si cum poate, după sfatul duhovnicului.
Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispăsirea păcatelor sale. Cel mai mare canon pentru păcate este să le părăsească pentru totdeauna, adică să nu le mai facă.
1. Pentru credinciosi: Tatăl nostru, Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută! (variantă minimală); Tatăl nostru (de 10-20 de ori zilnic), Psalmul 50 (de 7 ori), Crezul (de 3 ori), Doamne Iisuse... (de 100 de ori), Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul! (de 100 de ori), un acatist, Paraclisul Maicii Domnului, 2-3 catisme (pentru cei fără serviciu, cu mai mult timp disponibil), metanii (între 30 si 50), un capitol din Sfânta Scriptură, viata pe scurt a sfântului zilei, câteva pagini din Sfintii Părinti etc. (variantă maximală).
2. Pentru călugării care, din cauza ascultărilor grele, nu ajung să-si poată face canonul zilnic: Repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus sau citirea câtorva catisme.
3. Pentru o maică ce dorea mantie, 600 de închinăciuni si 100 de metanii.
4. Pentru cei bolnavi: Canonul bolnavului este patul, patul suferintei. Să rabzi boala cu multumire si te mântuiesti. Cât mai poti, zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută!, si, dacă nu cârtesti în boală si te spovedesti regulat, dobândesti viată vesnică înaintea multora.
5. Pentru cei foarte bolnavi (că de la cel bolnav nu cere Domnul canon, ci să rabde boala cu multumire, fără de cârtire, si canonul bolnavului este patul), închinăciuni cât de mici.
6. Pentru cei cu păcate grele: să postească toate posturile rânduite de Biserică, să nu mănânce un timp carne si ulei si să nu bea vin. Să ajuneze miercurea si vinerea până la ora 3:00 după-masă (sau până seara, sau până a doua zi), să citească Psaltirea la miezul noptii.
7. Pentru cei cu avorturi: să-si mărturisească păcatele la un duhovnic iscusit. Apoi să boteze si să îmbrace copii în locul celor ucisi, să nască alti copii în loc sau să înfieze copii fără părinti, să postească până seara în toată viata, o zi pe săptămână, de obicei vinerea, să facă metanii si milostenie după putere, si avem nădejde că va dobândi mântuire si milă de la Dumnezeu.

Despre aproapele si legătura cu el
Să-l socotesti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta si te mântuiesti.
Să vă păziti să nu auziti, nici să vedeti slăbiciunile altora, ci numai si numai păcatele voastre...
Niciodată să nu scoti la iveală vorbele auzite si să nu faci răzbunare, că nu-i crestineste. Ci să vezi si să nu vezi; să auzi si să nu auzi.
Multe să asculti, dar putine să vorbesti.

Despre ascultare
Ascultarea este scară la cer.
Fă ascultare cât poti!
Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă.
Cu drag să faceti ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită.
Să nu zici despre o ascultare că îti este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.
Despre boală si îngrijirea bolnavilor
Nu spune nimănui că esti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului si Măicutei Domnului si du-te si fă ascultare unde esti trimis, si îndată te vindeci de boală.
Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi!
Numai porunca ascultării de cel mai mare si slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteste de a merge la biserică. Dar si atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea mintii.
Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeste, să luăm parte la durerea lui.

Despre bucurie
Să ne bucurăm si să multumim bunului si înduratului Dumnezeu pentru toate.
Despre constiintă
Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeste pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă si trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.
Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de glasul constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.
Despre credintă
Dacă am avea noi credintă că Dumnezeu este permanent cu noi si în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredintati că suntem în bratele lui Dumnezeu precum copiii în bratele mamelor lor.
Cel mai greu păcat care stăpâneste în lume astăzi este necredinta în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede si nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ si cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos si Maica Domnului.

Despre curătie
Curăteste-ti mintea si inima de toată răutatea.

Despre dragoste
Dragostea este cununa tuturor faptelor bune.
Tot ce faceti, faceti cu dragoste, ca să aveti plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!
Ultima si cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morti este dragostea crestină, adică să iubească fără deosebire pe toti oamenii si toată zidirea creată de Dumnezeu.
Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Dragostea duhovnicească biruieste durerea.
Fii cu dragoste si fă pace acum, când poti, că tare este greu la urmă când te mustră constiinta si când nu mai poti face nimic! Că timpul trece si nu-l mai găsim.
Râvniti la faptele bune cele mai de pret si cele mai usor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila si smerenia.
Să primim toate cu dragoste si cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.
Răcirea dragostei si împutinarea râvnei pentru cele sfinte, si mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.

Despre făptuire
La simtire duhovnicească ajunge numai cel care face voia lui Dumnezeu.
Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simtirea lui Dumnezeu. Una este vorba si alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbesti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar putini sunt aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică.
Ia seama ce gândesti, ia seama ce vorbesti si ia seama ce faci, că dusmanul nu doarme...
Orice faci, să vezi cu ce scop faci si dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare!
Să nu faci tot ce poti, să nu crezi tot ce auzi si să nu spui tot ce stii!...
Oriunde vei fi, să ai grijă si să-ti împlinesti datoria.
Să fiti cuminti măcar de azi înainte!
Despre frica de Dumnezeu
Să avem frica lui Dumnezeu si să punem zilnic început bun!
Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu si cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii, iar frica de moarte si de judecată ne păzeste de păcate si ne îndeamnă la pocăintă în această viată, căci dincolo nu este pocăintă.
Din frica de Dumnezeu se nasc si cresc în noi credinta, nădejdea si dragostea.
Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!

Despre iertare
Dacă nu cerem iertare si nu iertăm, în zadar asteptăm Pastele!
De v-a supărat cineva, să iertati. Iar de ati supărat pe cineva, cereti iertare.
Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat si să ierti din inimă pe toti, să nu ai vrăjmas pe nimeni.
Dacă nu suntem în pace unul cu altul si nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.
Despre ispite si încercări
Fără ispite si necazuri, nu ne putem mântui.
Nu uita că Domnul, pe cine iubeste, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El.
Suntem datori să primim cu dragoste încercările si să multumim lui Dumnezeu pentru toate.
Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru încercare si pentru a ne tine pe calea smereniei. Numai să cunoastem slăbiciunea noastră si să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"... Că vin si fără voia noastră, de la trup, de la lume si de la diavol.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite si tot felul de necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliti prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, asa sunt ispitele vietii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credintă, ne smeresc si ne învată să ne rugăm si să cerem sfat.
Când vin ispitele si te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeste o catismă sau două din Psaltire..., iar după ce trece ispita si se face liniste în suflet, iesi din nou la ascultare si multumeste lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.
Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui si oriunde trebuie răbdare si multumire.
Uneori mă întreb: oare suferinta mea si a fiecărui om nu este o arvună a vietii vesnice? Că suferinta ne smereste si ne învată a striga la ajutorul lui Dumnezeu.
Sunt încă la examenul încercării suferintelor.
Despre împărtăsanie
Să fim cu mare atentie cui si cum dăm Sfânta Împărtăsanie, că mare răspundere avem înaintea lui Dumnezeu. Nici prea rar, nici prea des. Să tinem cont, pe cât se poate, de sfintele canoane si de practica părintilor iscusiti de astăzi.
Celor ce sunt tulburati, certati cu cineva, descurajati, prea slabi, luptati de cugete trupesti, care au judecăti sau sunt blestemati de preoti si de părintii lor, sau cred în vrăjitorie, si mai ales celor care au făcut avorturi si pază, sau au îndemnat si pe altii la aceste grele păcate de moarte, să nu le dăm îndată Sfânta Împărtăsanie, că luăm foc si noi cu ei. Ci să-i sfătuim să părăsească păcatele, să respecte canon vreme îndelungată, să postească, să facă milostenie, să facă metanii si rugăciuni după putere, si numai după un timp, când Duhul Sfânt îl va încredinta pe duhovnic, acesta să le dea Sfintele si mântuitoarele Taine.
Nu deasa împărtăsanie ne duce la desăvârsire, ci pocăinta cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăsanie este semnul slăbirii credintei si al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovnicesti.
De două ori să te împărtăsesti în post.

Despre încredere
Să nu ai încredere în oricine, că nu stii cum scapi o vorbă, si atunci ai de lucru.

Despre Judecata lui Dumnezeu
Dumnezeu nu ne va întreba la judecată câte materii am adunat, câte case am construit, câte vite avem... Ci ne va întreba câte suflete am adunat aici si câti s-au mântuit... Altfel, stăm degeaba aici dacă nu ne vedem de suflet!
Cea mai mare plată o au cei care ajută pe străini si chiar pe vrăjmasii lor.
Vai, vai, vai! Ce înfricosată va fi judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă!

Despre mânăstire si monahism
Mânăstirea este Ierusalim si Sion duhovnicesc.
Monahismul de astăzi este cu scoală multă, dar cu practică putină. În capul obstii trebuie oameni cu viată, nu cu scoală.
Dacă staretii si duhovnicii vor fi ca făcliile în sfesnic si vor merge, ca păstorul cel bun, în fruntea turmei, atunci mânăstirile vor înflori văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu îngerii; iar dacă nu, nicidecum.
Cel ce se gândeste să intre în monahism să se roage mult înainte de a se hotărî, să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicul său si să ceară sfaturi de la cei mai iscusiti duhovnici. După 40 de zile de rugăciune si post, Dumnezeu îi va descoperi, prin constiintă si duhovnic, pe ce cale să apuce.
Unii vin la mânăstire pentru că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt putin bolnavi, sau că nu se înteleg în casă, sau ca să se pocăiască de păcatele tineretii, sau ca să ajungă preoti, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este când vine omul chemat de Dumnezeu prin glasul stăruitor al constiintei si cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă chemare de sus la viata îngerească.
Monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toti oamenii, cu Dumnezeu si cu sine. Dacă are inimă înfrântă si smerită, dacă nu se teme de ceasul mortii si este dezlipit de cele pământesti, deja este ostas deplin al lui Hristos.

Despre mărturisirea păcatelor (spovedanie)
Prima treaptă de salvare a omului este spovedania cu căintă.
Mărturisirea să fie mai deasă decât împărtăsirea.
Cu mărturisirea sinceră si deasă vei reusi.
Să te mărturisesti regulat, că dacă mături casa mai des, ti-i drag să stai în ea. Dacă speli cămasa, ti-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisesti mai des - dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.
De câte ori cazi, scoală-te, mărturiseste-ti păcatele, căieste-te, fă-ti canonul, întreabă si du-ti crucea mai departe, cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne mântuim, fără mila lui Dumnezeu, fără duhovnic si fără rugăciunile Bisericii. Dar să ne găsească ceasul mortii în luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem si noi la usa raiului, si acolo să strigăm tare: "Deschide-ne, Doamne, usa milostivirii Tale!"
Să fiti sinceri la spovedanie, să nu vă îndoiti niciodată de duhovnic, căci nu el, ci Dumnezeu vorbeste si lucrează prin el.
Pentru a ne usura de ispite este nevoie să ne mărturisim. Aceasta ne duce la smerenie.
Dacă te vei potrivi gândurilor si nu le vei mărturisi, nu vei ajunge bine.
La supărări si ispite ai nevoie să te mai descarci la duhovnic, dar numai si numai de boala ta, de slăbiciunea ta să vorbesti.
Neascultarea si lenevirea la rugăciune, ca si toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon si prin săvârsirea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc!
Să te mărturisesti la un duhovnic care te ascultă si te crede.
Urmează sfatul duhovnicului, că el hotărăste!

Despre milostenie
Mare putere are milostenia!

Despre minciună
Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită si bănuită.

Despre moarte si gândul la moarte
Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toti cei care au umblat după slavă omenească si s-au amăgit de grijile acestei lumi, la sfârsit s-au căit, dar poate prea târziu...
Prin aducerea aminte de ceasul mortii, scăpăm de părerea de sine si de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după nastere, ce suntem astăzi si ce vom fi mâine, si să le atribuim pe toate lui Dumnezeu.
Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereste pe om si ne dă râvnă pentru rugăciune si, uneori, si lacrimi.
Moartea le pune capăt la toate! Cum te gândesti la moarte, le-ai terminat pe toate. De aceea, trebuie să ne pregătim totdeauna, să fim în pace totdeauna, să ne rugăm, să fim în asteptare, că vine Domnul curând!...
Din temerea de moarte se nasc lacrimile si căinta pentru păcate.
Ce poti face astăzi nu amâna pe mâine, că nu stii dacă mai ajungi ziua de mâine.
Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!
Să facem cu totii fapte vrednice de rai si să nu uităm de moarte niciodată!
Uneori, Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu gresească, iar pe unii din bătrâni îi îngăduie si îi rabdă să trăiască mai mult, ca să se pocăiască. Tineretea este ca o floare de primăvară, iar bătrânetea ca un soare la asfintit, gata în tot ceasul de moarte.
În viata mea am văzut sfârsitul multor părinti si credinciosi, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!

Despre nevointă
De nevointa noastră de aici depinde dobândirea Ierusalimului ceresc.

Despre pacea duhovnicească
Caută-ti pacea cu toată lumea si nu pierde legătura cu Dumnezeu si cu Măicuta Lui.
Caută-ti pacea si fii în pace, că toate trec ca apa si vin altele, că asa e viata.
Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!
Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu si purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.
Să te simti totdeauna în bratele Maicii Domnului si vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc si ne rugăm pentru pacea a toată lumea.
Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu si vei avea pace în suflet.
Când este cineva în pace, vorbeste blând, întelept si linistit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fără cugetare si cu păcat.
Atât călugării, cât si mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii si a constiintei, si dacă au dragoste, se pot mântui...
Să te întorci acolo de unde stii că ai pierdut pacea inimii!...
Să ne rugăm pentru pacea în tară, pacea în casă si în sufletele noastre.
Vă doresc toată pacea sufletească si un coltisor de rai.

Despre păcate
Obisnuinta păcatului formează a doua natură în om.
Să ne aducem mereu aminte de păcatele noastre si de ceasul judecătii viitoare, si în veac nu vom mai gresi.
Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul mortii si ziua Judecătii, încet-încet vom dobândi darul tăcerii si al rugăciunii. Mare este darul tăcerii. Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire si de vorbă desartă si învătăm a ne ruga.
Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să nu ne mustre constiinta, să dobândim lacrimi la rugăciune si să nu mai gresim. Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Tare mare durere aduce mustrarea constiintei.
Două sunt cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: betia si desfrânarea.
După lepădarea de credintă, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnică mânie si pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.
De trei lucruri trebuie să se păzească mai mult călugărul: de betie, de iubirea de argint si de vorbirea cu femei.

Despre post
Nu te avânta la post mult, că trebuie să faci ascultare.

Despre pravilă
Dacă părăsim pravila Bisericii si Dumnezeu ne părăseste pe noi.

Despre preoti si duhovnici
Preotii, asa cum vorbesc, asa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, si apoi cea cu cuvântul.
Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toti, părinte pentru toti, sfetnic bun si povătuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujeste cele sfinte pentru bani si câstig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfesnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat.
Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor prin dragoste si smerenie. Numai asa se pot mântui si ei, si pe altii.
Turma lui Hristos se păstoreste cu fluierasul, iar nu cu bătul. Adică cu blândete, nu cu asprime. Se păstoreste mai mult cu exemplul vietii preotului, nu numai cu predica de la amvon.
Dacă am fi făcut si noi în viată măcar a zecea parte din cât am învătat pe altii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!
Contează foarte mult viata, evlavia, întelepciunea si comportarea preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Asadar, de viata preotului depinde, în bună parte, mântuirea turmei.
"Pestele de la cap se strică!" - spun bătrânii. Cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba si crestinii.
Sectele se înmultesc mai întâi din cauza preotilor care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preotii îsi fac datoria de păstori si trăiesc precum învată pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoasterea Sfintei Scripturi si decât teologia si predica, este viata preotului. Aceasta este si trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la tară si de la oras.
Cel mai greu pentru preot este la Sfânta Liturghie si la Spovedanie.
Ei, părintilor, duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre! Păcate multe, credintă putină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă... Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
Calitătile unui bun duhovnic sunt acestea: să fie mai întâi om de rugăciune, să iubească Biserica si pe toti oamenii, să fie smerit si blând cu cei smeriti care se căiesc de păcatele lor si aspru cu cei lenesi, care nu merg la biserică si nu părăsesc păcatele, să nu fie iubitor de bani si de lucruri pământesti, nici să fie iubitor de laude si de cinste. Iar cununa tuturor - să fie gata, la nevoie, a-si pune si viata si sufletul pentru Biserica lui Hristos si pentru fiii săi sufletesti.
Se cade povătuitorului să fie bun, dar si înfricosător, ca cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce gresesc să nu deznădăjduiască, nici să lenevească.
Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie si vreme de stăpânire, vreme de mustrare si vreme de crutare, vreme de îndrăznire, vreme de bunătate si vreme de asprime, adică pentru tot lucrul. (se referă la duhovnici - n.r.)
Să cumpănim între asprime si iertare, între scumpătate si iconomie, iar unde nu stim sau în cazuri mai grele să-i întrebăm pe duhovnicii iscusiti si mai ales pe ierarhii nostri.
Duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.
Dacă cineva se abate de la datoria lui si nu ascultă de sfaturile duhovnicului, el singur va răspunde în fata lui Dumnezeu. Duhovnicul însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui si să-l ierte.
Dacă am face noi tot ce-i învătăm pe altii, am fi sfinti.
Pe cei care nu făgăduiesc că părăsesc păcatele, nu avem voie să-i dezlegăm până nu se căiesc de ele din inimă si nu le părăsesc.
Să ne rugăm mult pentru cei ce se mărturisesc la noi si au cazuri grele, si Dumnezeu ne va încredinta tainic ce canon să le dăm si când să-i apropiem de cele sfinte.
Toti preotii, fie ei călugări, fie de mir, sunt datori să-si aibă duhovnicii lor si să se spovedească regulat, iar când este vorba de cazuri mai grele să se mărturisească numai la episcop.
Dacă omul pătimas, desi făgăduieste, nu se poate lăsa de păcat, atunci duhovnicul, după mai multe încercări, să se roage pentru el si să-l trimită la alt duhovnic mai iscusit.

Despre rai
Trece viata, vrei-nu vrei, si mâine-poimâine să ne întâlnim, cu totii, colo sus în rai.
Si după ce vom trece dincolo, n-o să ne uităm în urmă. Acolo e lumina lină, luna e întotdeauna plină. Soarele niciodată nu asfinteste, iar clima nu se răceste. Păsările cântă frumos si laudă pe Domnul Hristos. Îngerii neîncetat slavoslovesc, cântând slava Împăratului ceresc. Iar Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului.

Despre răbdare
Nimic nu putem dobândi fără smerenie si răbdare.
Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!
Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câstigă raiul.
Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare si îndelungă răbdare cu dragoste.
Răbdarea este de două feluri: dobitocească si cu dragoste. Adică răbdare firească si răbdare duhovnicească.
Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.
Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu multumire, pentru scumpa mântuire.
Dumnezeu să-ti dea sănătate si răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topeste, pe atât sufletul se împuterniceste si se curăteste de toate păcatele.
Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că "cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui".
Deocamdată vă dorim răbdare si bucurie, si după aceea pace sufletească si bucurie duhovnicească.

Despre relatiile de familie
Părintii vor da seama de sufletele copiilor lor, dacă nu le-au insuflat de mici credinta si frica de Dumnezeu.
O mamă credincioasă care are bărbat si copii, oricât ar suferi de la sotul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor.
Sotia bărbatului desfrânat, care are copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii sotului la pocăintă si să nu-l părăsească, de mila copiilor. Iar dacă nu are copii, să-l părăsească un timp, până dă dovadă de pocăintă, si, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.
Femeia care este lăsată de bărbatul ei trebuie să facă tot ce este posibil să se împace cu el, si amândoi să se ostenească pentru salvarea copiilor.
Femeia ucigasă de copii si plină de păcate să-si plângă toată viata păcatele, cu post si lacrimi, si prin milostivire să îngrijească de copii orfani si bolnavi, după sfatul duhovnicului ei.
Multe femei îsi pierd sufletul pentru desfrânare si avort.
Femeia văduvă, dacă este tânără si are copii, să trăiască în înfrânare un an-doi, iar dacă se poate înfrâna, cu darul lui Dumnezeu, să rămână văduvă pentru copii si să se jertfească pentru viitorul si cresterea lor. Dacă nu se mai poate înfrâna, să se căsătorească cu binecuvântarea preotului ei, dar nu pentru păcate, ci pentru a naste copii si pentru înfrânare.
După 40-50 de ani, femeile văduve nu trebuie să se recăsătorească, dacă iubesc pe Hristos si doresc să-si mântuiască sufletul.

Despre rugăciune
Teologia noastră este rugăciunea!
Orice crestin, fie călugăr, fie mirean, trebuie să aibă un program de rugăciune.
Rugati-vă cât mai mult lui Dumnezeu! Aceasta este toată speranta mântuirii noastre. Că din rugăciune izvorăsc toate faptele bune.
Să fii cuminte si să nu lasi rugăciunea.
Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi si nu lăsa rugăciunea.
Să nu te temi niciodată, căci la cârma vietii noastre este Bunul Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuta Domnului. El ne acoperă cu harul Duhului Sfânt. Numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.
Când suntem la o răscruce în viată, să facem două lucrări: să ne rugăm si să întrebăm.
Să ai pe mama la dreapta si moartea la stânga. Mângâie-te cu ele. Când esti fricos te mângâie mama, adică rugăciunea; iar când esti prea voios, te mângâie moartea, adică lacrimile. Asa, în toată vremea, aceste două surori îti vor fi de mare folos. Spor în toate cele bune.
Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului si multumirea duhovnicească. Oriunde esti - esti linistit; orice faci - esti multumit, stiind că toate sunt rânduite de la Domnul.
Acea rugăciune este mai de folos care izvorăste lacrimi de umilintă, care ne ajută să părăsim păcatele si să crestem în dragoste, în smerenie si în credintă. Fiecare să se roage cu rugăciunea care-l ajută să sporească mai mult în fapte bune si pocăintă.
Rugăciunea cu simtire si lacrimi ne uneste cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor.
Lacrimile la rugăciune, cugetul că esti cel mai păcătos, o mare bucurie în inimă si multă iubire si milă fată de toată zidirea sunt semnul sporirii duhovnicesti.
Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Psaltirea unită cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Că cine citeste psalmi imită pe îngeri si cântă împreună cu ei.
Râvna, rugăciunea si smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.
Să unim rugăciunea citită cu cea cântată, adică rugăciunea din cărti cu cea rostită în taina inimii, si atunci vom spori si vom dobândi multă bucurie si pace în suflet.
Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem întotdeauna constiinta si mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată ajunge la cer!
Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: "Iartă-mi mie, Doamne, cum iert si eu".
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi si să postim, că Dumnezeu are de unde da, dacă are cui da!
Totdeauna să fiti cu gândul la biserică, că acum se cântă "Heruvicul", acum se cântă "Axionul"...
Să ne rugăm nu numai pentru bunii nostri frati si prieteni care ne iubesc, ci si pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar si să vedem usa raiului deschisă spre noi.
Să ne rugăm unii pentru altii, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire si să ne facă parte de un coltisor de rai...
Rugăciunea putină, făcută mecanic, din silă sau de ochii altora, este bună, dar nu aduce mult folos, până se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.


Despre rugăciunea inimii
Rugăciunea inimii este treapta cea mai înaltă a rugăciunii. Rugăciunea nu este teorie care se învată la scoală. Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simtirea inimii, este o dăruire a Sfântului Duh, un dar de sus, pe care îl primesc numai cei vrednici de el.
Cui Îl iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată virtutea si din toată inima sa i se dăruieste darul rugăciunii inimii si darul sfintelor lacrimi. Altfel, poti căpăta rugăciunea inimii din experientă, după o lungă practică, dar se pierde usor, căci inima nu arde de iubire pentru Hristos.

Despre smerenie
Mare este smerenia pentru călugări si pentru crestini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredintează că suntem mai păcătosi decât toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi însine nu avem smerenie, ci atunci când altul ne ocărăste si ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm si zicem: "Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele", aceasta este smerenia adevărată.
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare si smerenia, care spală păcatele si biruiesc diavolul.

Despre voia lui Dumnezeu
Să te lasi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.
Să cerem ajutor de la Domnul si să ne lăsăm în mâna Lui.
Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.
De vrei să asculti si să te folosesti, taie-ti voia si lasă-te în voia lui Dumnezeu si primeste cuvintele si dragostea noastră.
Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par usoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele.
Dumnezeu, pe cine iubeste, îl tine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea si înselăciunea lumii să-i câstige sufletul.

Extrase din cartea "Parintele Paisie de la Sihla"

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie si canonisirea lor după Sfintele Canoane

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie si canonisirea lor după Sfintele Canoane 

(Molitfelnicul Mare de Chisinău, ed.1820, pag.501-527.)

1. Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăsească.
2. Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăsească.
3. Cei care dau în cărti, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă si cei care se duc la ei; cei care poartă talismane, mărtisoare, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei care pun semne la copii si la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăsească.(Canonul 61 Trulan.)
4. Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigas se socoteste si 20 de ani să nu se împărtăsească.(Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare.68.)
5. Preacurvarii (Cei căsătoriti, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari.) , homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu sotia lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăsească.
6. Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriti sau văduvi desfrânează.), sapte ani să nu se împărtăsească.
7. Cine va curvi cu sora lui de un tată si de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăsească.
8. Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăsească.
9. Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăsească.
10. Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăsească.
11. Cine va curvi cu nasa care 1-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăsească.
12. Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama nasei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia, cu doi frati, 11 ani să nu se împărtăsească.
13. Cine va curvi cu mama vitregă si cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se împărtăsească.
14. Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire(împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), să nu se împărtăsească 15 ani; la fel si femeia se canoniseste dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăsească.
15. Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăsească.
16. Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăsească; iar de are copii si are sub 40 de ani, 5 ani să nu se împărtăsească. Dacă a trecut de 40 de ani si are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie.
17. A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă si 8 ani să nu se împărtăsească.
18. Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăsească.
19. Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreste.
20. Cel ce a facut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată si să facă câte o sută de mătănii pe zi, si cu mare căintă în suflet hotărându-se de a nu mai gresi; se poate împărtăsi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineste canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăsească.
21. Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurătiei ei, să nu se împreune cu bărbatul si nici în biserică nu poate să intre, însă ia anaforă si aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a facut bine, atunci mai prelungeste timpul până s-a facut deplin sănătoasă. In duminici si sărbători, miercuri si vineri si în cele patru sfînte posturi de peste an, sotul ei si sotia să se păstreze în curătie ( Pentru duminici si sărbători sotul si sotia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 si până duminică orele 17. Cei căsătoriti dorind să se împărtăsească la praznice, sărbători duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. fără împreunare înainte si trei zile după împărtăsanie. Cei tineri. însă, de curând căsătoriti, pot să se împărtăsească cu trei zile de curătie mai înainte de a se împărtăsi, si o zi după aceea.).
22. Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele si facând câte o sută de mătănii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.
23. Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăsească.
24. Cel ce a ucis fară voia lui (din greseală), 10 ani să nu se împărtăsească.
25. Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăsească.
26. Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos si revine, la sfârsitul vietii lui să se împărtăsească.
27. Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăsească.
28. Cel ce a furat si singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăsească; iar dacă a fost descoperit de altii, 2 ani să nu se împârtăsească si să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă nu le mai are.
29. Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăsească.
30. Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăsească.
31. Călcătorii de jurământ, ca si cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăsească.
32. Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire si lepădare de la Biserica Ortodoxă).
33. De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică sau o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu sau cu bărbat eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul primeste credinta ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată.
34. De va muri pruncul nebotezat din neglijenta părintilor, acestia 3 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.
35. Femeia care si-a omorât pruncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăsească.
36. Femeile care îsi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăsească, iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăsească.
37. Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăsească.
38. Cel ce ocărăste sau batjocoreste pe cineva, trei zile să se afurisească si să mănânce numai pâine cu apă. pentru că: " ... cel ce va zice fratelui meu nebun, vinovat este de gheena focului " (Matei XIII, 12).
39. De va avea cineva vrajbă asupra altuia si unul dintre ei moare fară ca ei să se fi împăcat, cel rămas în viată se opreste de la Sfânta Impărtasanie 1 an, si timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort si-si va cere iertare cu lacrimi de durere, si va face câte 50 de mătănii pe zi.
40. Dacă va ocărî si va batjocori cineva pe părintii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate, pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie si preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat si numai după ce si-a împlinit canonul ce i-a fost dat si numai după ce si părintii lui iarăsi 1-au primit si 1-au iertat.
41. Părintii care îsi neîndreptătesc copii, pe unii iubindu-i iar pe altii defâimându-i, desi ei sunt cu bună cuviintă, si nu le impart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiti de Sfânta împărtăsanie si lepădati de Biserică, adică să se afurisească.
42. Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei si lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime si la un loc cu Iuda va fi partea lui si 2 ani să nu se împărtăsească, chiar de 1-ar lerta preotul, căci zice Scriptura: "Pe mai marele poporului tău să nu-1 vorbesti de rău".
43. Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică si nici să trimită prinos si să facă câte 50 de mătănii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care 1-a supărat, cerându-si iertare cu toată umilinta, iar dacă acela este vinovat si tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu mai este sub canon.
44. Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum si în Postul Pastelui, 2 ani să nu se împărtăsească (Fără numai cei ce au pogorământ deoarece sunt în armată, pe santiere, în cămine etc.).
45. Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, dau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu.se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.
46. Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară voia lui.
47. Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav, încât să nu poată iesi din casă.
48. Dacă a stiut cineva despre altul că păcătuieste si nu 1-a oprit, cu toate că putea să-1 oprească, unul ca acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârsit păcatul.
49. Dacă cineva se împodobeste ca să facă sminteală si se dă cu mirodenii, dacă îsi vopseste părul, unghiile, fata, sprâncenele si buzele, să se afurisească (Canonul 103 Trulan).
50. Sinucigasului nu i se face prohodire (înmormântare cu preot) si nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta însă numai dacă n-a fost inconstient (nebun) când s-a sinucis.
51. Dacă cineva ar vrea să intre în cler, dar a căzut în vreunul din păcatele prevăzute mai sus la punctele: 1 până la 19 inclusiv, de la 23 si până la 27 inclusiv, acela nu se mai poate face preot.

Extrase din " ÎNDRUMĂTORUL BUNULUI CRESTIN " (editia 1997) - de Arhimandrit GHERONTIE GHENOIU

DESPRE PĂCAT ÎN GENERAL

DESPRE PĂCAT ÎN GENERAL

Păcatul este o infidelitate si o nedreptate fată de Dumnezeu si semenii nostri. Păcatul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiintă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtutile lui, a rămas acelasi. Păcatul facut cu 5.000 de ani în urmă este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleasi păcate poate cădea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelasi fel la toti oamenii, datorită alterării fiintei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinatia spre păcat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ. Insă disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastră pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea. Nici o stiintă sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural si firesc. Artificialul creat de om îl orbeste, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigurează si îl robotizează. Credinta în Dumnezeu tine de structura intimă a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul năzuieste spre bine, dreptate etc., si când le realizează are multumire, satisfactie de natură morală. Diavolul, care urăste pe om foarte mult, îi falsifică această realitate si îl manevrează cum vrea. Nici un om nu poate să spună că nu stie ce este si ce nu este păcat. Fiecare avem constiinta morală, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om si care ne spune totdeauna când facem un lucru dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această constiintă morală si Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul creatiei. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot asa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc., deci are urmări grave asupra tuturor. De aceea vom expune succint păcatele cele mai mari, care se întâlnesc zilnic, care cauzează fiintei umane, arborelui nostru genealogic si implicit naturii înconjurătoare.

Dialog cu Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu despre păcat si spovedanie

● Ce este păcatul, Părinte Sofian?
Toată lumea este plină de păcate. Suntem ca între mii si milioane de microbi. Ne dăm seama în ce mediu suntem si totusi stăm, rămânem pe loc. Ce bine ar fi dacă n-ar fi păcatele pe lume! Am fi ca îngerii - curati, străvezii, luminosi... Dar din nefericire există păcatul, si este lăsat în acest ansamblu universal chiar de la începutul omenirii. Primii oameni au gresit fată de Dumnezeu, si după ei, ceilalti toti.

Păcatul, ca definitie, este călcarea legii lui Dumnezeu cu vointă si cu stiintă. Suntem constienti că este rău, dar facem păcatul din interese meschine sau din cauza nimicurilor care ne înconjoară, precum si din cauza libertătii cu care am fost înzestrati de la început. Suntem liberi să facem orice pe pământul acesta. Dar, pentru orice faptă a noastră, vom da seama. Este în Evanghelie un cuvânt cumplit de adevărat: "În zilele acelea, oamenii vor da seama pentru orice cuvânt desert spus în viată". Orice cuvânt, orice prostie, orice viclenie se înregistrează undeva, si cândva vom fi confruntati cu noi însine si cu ceea ce am spus odată în viată. Nu este de glumă. Această vorbă desartă este o stare de păcat, în care alunecăm foarte des.

Păcatul este, asadar, călcarea legii lui Dumnezeu, cu stiintă si vointă, pe baza libertătii noastre depline. Putem face orice, suntem liberi. Ni se pare că nu ne urmăreste nimeni, si aceasta ne încurajează parcă la păcat...

● Cum putem recunoaste păcatul, cum putem deosebi binele de rău?
Există un for lăuntric: constiinta, care ne spune totdeauna dacă ceea ce facem este plăcut lui Dumnezeu si nu este o rusine, dacă ceea ce facem este bine sau rău. Desigur, există si constiinte pervertite, opace - mai mult decât opace - care nu mai pot distinge binele de rău. Daltonistii, de pildă, confundă culorile, rosu cu verde. Cam asa sunt cei ce trăiesc permanent în acest mediu al păcatului. Si, la drept vorbind, toată societatea noastră este cam daltonistă, pentru că cei asa-zisi "normali" înclină tot mai mult spre acest daltonism, deformând binele si transformându-l în rău.

● Părinte Sofian, vorbiti-ne despre posibilitatea iertării păcatului.
Da... Pentru căinta cu lacrimi, Dumnezeu ne iartă îndată. De obicei, omul se întoarce la Dumnezeu atunci când are un necaz mare. Atunci strigă, tipă, dă acatiste, face metanii. Când necazul este mare, se roagă fiecare la nivelul lui.

Sfântul Apostol Pavel spune: "M-am făcut tuturor toate, ca pe toti să-i dobândesc". Adică se apleacă la nevoile fiecărui om si caută să-l ajute, să intre în viata lui, în necazul lui. Sfântul Pavel din partea lui Dumnezeu spune acest cuvânt. De la Dumnezeu împrumută această formulă, pentru că si Dumnezeu face la fel. Dumnezeu caută mântuirea tuturor, nu numai a monahilor. Se mântuiesc nu numai monahii, ci si lumea simplă, de rând, laică. Dumnezeu nu are nevoie de o filozofie foarte bine întocmită ca să asculte rugăciunile noastre. De multe ori un oftat, un suspin din adâncul inimii este de ajuns; o chemare foarte scurtă: "Doamne, ajută-mă, nu mă părăsi". Un cuvânt sincer si smerit spus cu durere si încredere în acest Dumnezeu, atât de prezent în inima si în constiinta noastră.

Noi Îl alungăm, mereu, pe Dumnezeu prin faptele noastre. Dar dacă ne căim, dacă ne pare rău cu adevărat si dacă nu mai repetăm păcatul, Dumnezeu, întotdeauna prezent, ne iartă îndată si ne ajută.

Sunt foarte multe persoane care au gresit fată de Dumnezeu si au fost iertate, începând cu cei doi mari apostoli Petru si Pavel. Pavel prigoneste cumplit, la început, Biserica lui Hristos, apoi se întoarce la Dumnezeu si Dumnezeu îl face vas ales al Său. Petru, care a fost totdeauna cu El si I-a făgăduit că-L va însoti până la moarte, la un moment dat a jurat că nu-L cunoaste pe Iisus. Si a fost iertat, dar a plâns toată viata lui pentru această tăgadă.
În istoria de două mii de ani a crestinismului au fost multe cazuri cunoscute, dar mai multe necunoscute, nespuse, nemărturisite, care se petrec în constiinta fiecărui om. Stim că Dumnezeu există si că este de fată, si totusi suntem mincinosi, suntem fătarnici. Si cine stie cum ne vine un gând din partea lui Dumnezeu si ne căim, ne pare rău, Dumnezeu ne iartă, si intrăm din nou în relatii normale cu El.

În această lume foarte variată, foarte pestrită, fiecare are problemele lui cu Dumnezeu. Unii păcătuiesc toată viata lor. De altii se îndură Dumnezeu, le dă un gând mare de căintă pentru viata lor ticăloasă si se îndreaptă. Nu putem sti însă dacă ni se dă această sansă, acest gând... Nu trebuie să asteptăm.
Fiecare are relatia lui personală cu Dumnezeu. Nu există un sablon prin care să se mântuiască oamenii. Toti suntem păcătosi, dar trebuie să avem, din când în când, această întoarcere către sine, pentru că toti suntem în lipsă. Să ne căim, cu constatarea sinceră că suntem nevrednici. Dumnezeu nu ne face procese, cum ne fac oamenii, ci ne primeste cu toată dragostea. Dragostea lui Dumnezeu este mai presus decât orice dragoste lumească. Si dacă ajungem să întelegem această bunătate a lui Dumnezeu, chiar dacă suntem căzuti, chiar dacă am ajuns la un nivel josnic de viată, să ne întoarcem spre Dumnezeu, să-I cerem iertare, dar o iertare profundă, cu lacrimi, cu căintă, si Dumnezeu ne va ierta îndată. Niciodată nu suntem singuri, ci totdeauna cu Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni si este cu atât mai prezent în viata noastră, cu cât Îl chemăm mai des.

Este o rugăciune pe care o spune monahul, o rugăciune de invocare a numelui lui Dumnezeu: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieste-mă pe mine păcătosul". Această rugăciune suntem datori, după rânduială, să o spunem mereu. Si încet-încet, această datorie se transformă într-o chemare de dragoste, pentru că suntem foarte apropiati de Dumnezeu si Dumnezeu trebuie să locuiască în noi. Si dacă această chemare este făcută stăruitor mai mult timp, rezultatele ei sunt foarte plăcute. Se produce o căldură duhovnicească în fiinta noastră, ne creste credinta în Dumnezeu, ne sporeste dragostea pentru Dumnezeu, dragostea pentru oameni si pentru natură. Această dragoste care vine din inimă vine din partea lui Dumnezeu. Ne pătrunde sentimentul de trăire în Dumnezeu. Asa cum trăieste pestele în apă, asa trăieste monahul în Dumnezeu, într-o atmosferă în care te simti deplin în Dumnezeu. Mă refer la monahii care trăiesc după rânduiala lui Dumnezeu, pentru că nu totdeauna te poti mentine în această stare. Si peste noi, monahii, năpădesc tot felul de valuri ale vietii pământesti. Practic, nu suntem deloc oameni ceresti, desi am vrea să fim, si ne străduim, prin chemarea lui Dumnezeu în viata noastră, ca prin El să devenim fiinte nesingure, fiinte cu Dumnezeu. Dacă reusim să-I facem loc lui Dumnezeu în noi, cu atât mai bine pentru noi, ca si pentru cei din jurul nostru.

● Părinte, vorbiti-ne despre Taina Spovedaniei.
Taina Spovedaniei este mare, cu adevărat. Te cureti prin ea de tot ce este murdar în fiinta ta, ca într-o apă curată. Primii care au spovedit în viata Bisericii au fost Apostolii. Cei doi, Anania si Safira, de care ne vorbesc Faptele Apostolilor, s-au spovedit la Apostolul Petru, au mintit la această spovedanie si au murit îndată.

Noi nu întrebăm la spovedanie: "Ce ai făcut?", pentru că spovedania nu este anchetă, ci fiecare trebuie să se pârască singur: "Iată, părinte, asta si asta am făcut!" Dar spovedania să nu fie numai o însiruire de păcate, căci nu are nici o valoare dacă nu este făcută cu toată sinceritatea, cu toată durerea lăuntrică pentru că ai fost în stare să gresesti fată de un Dumnezeu atât de bun. Dacă este o simplă însiruire de păcate nu are nici o valoare. Trebuie să avem constiinta că datorită păcatelor noastre pierdem harul lui Dumnezeu, pierdem înfierea. Nu mai suntem copii ai lui Dumnezeu, copii ai luminii, ci fii ai dezordinii, ai păcatului.

Fiecare om ar vrea să păstreze viata lui în taină, să rămână niste unghere ale sufletului pe care să nu le stie nimeni, asa cum ascundem gunoiul sub covor. Preotul primeste spovedania, dar nu divulgă acest secret al spovedaniei. Sunt canoane foarte aspre în această privintă. În acelasi timp, se uită faptul că Cel care primeste spovedania este Mântuitorul Hristos Însusi. Noi preotii suntem numai unealta, sau persoana vizibilă care-L reprezintă pe Mântuitorul, dar spovedania o primeste Însusi Mântuitorul, Care deja ne cunoaste pe toti si cunoaste tot ce este în inima noastră. Asa spune Sfântul Ioan Evanghelistul: "Iisus stie tot ce este în om". Noi toti ne spovedim Mântuitorului Hristos. El primeste spovedania noastră. Să nu se uite aceasta.

Mântuitorul spune asa: "Nimic necurat si păcătos nu intră în Împărătia lui Dumnezeu". Spovedania este un ajutor pentru ca noi să ne împăcăm cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne recunoaste ca fii ai Săi câtă vreme rămânem în păcat. El stie tot ce facem noi, dar trebuie numaidecât să recunoastem aceste scăderi ale noastre. Toate trebuie spuse ca niste lucruri care ne dor, nu ca o simpă însiruire de nume; ci cu lacrimi, cu căintă, cu frică de Dumnezeu, pentru ca să primim iertare si lumină de la bunul Dumnezeu.

Dezlegarea are valoare numai atunci când esti hotărât să nu mai repeti păcatul. Căinta este foarte importantă si intensitatea ei trebuie să fie asemenea căintei tâlharului de pe cruce. Numai atunci este valabilă dezlegarea.
Unii vin la noi si spun: "Părinte, eu nu am păcate!" Este o mare greseală. Sfântul Evanghelist Ioan spune: "Nu este om fără greseală pe pământ". Oricât ai fi de atent la viata ta, tot îti scapă ceva. Este imposibil să nu gresesti înaintea lui Dumnezeu. De pildă, rătăcirile cu mintea în timpul rugăciunii. Când te rogi cu mintea aiurea o jumătate de oră, dar nu stii nimic din cele ce ai citit, este o mare jignire adusă lui Dumnezeu. Stai de vorbă cu El si esti cu gândul în altă parte. Când te duci într-o audientă la cineva mare si esti întrebat ceva, iar tu răspunzi aiurea, esti dat afară imediat.

● Ce sunt canoanele care se dau la spovedanie?
Canoanele nu sunt pedepse, ci mijloace de îndreptare. De pildă, pentru păcatele trupesti, metaniile sunt tare de folos, ele sunt un semn de pocăintă. Plecând la pământ fruntea, ne umilim si trupul care a gresit înaintea lui Dumnezeu. Nestiinta se pedepseste prin a citi din diferite cărti, pentru a întelege ce răspundere avem fată de sufletul nostru. Pentru păcatele foarte grele se opreste de la Sfânta Împărtăsanie. Sfânta Maria Egipteanca a stat patruzeci si sapte de ani în pustiu fără Sfânta Împărtăsanie. Dar pentru plânsul ei, pentru regretul adânc, din toată inima, pentru căinta ei adâncă, a ajuns la o mare sfintenie. Saptesprezece ani a păcătuit, saptesprezece ani a durat si lupta pentru despătimire, timp în care postea, plângea, se ruga si dormea pe pământ gol. Numai după ce a împlinit acest canon a primit Sfânta Împărtăsanie, desi ajusese la un grad mare de sfintenie.

Dacă luăm Sfânta Împărtăsanie la întâmplare, riscăm să fim pedepsiti foarte aspru, pentru că am îndrăznit să punem acest mărgăritar de mare pret într-un vas murdar si spurcat. În vechime, cei cu păcate foarte grele erau aspru canonisiti. Stăteau de multe ori afară, în genunchi, si-si cereau iertare de la toti, ca să-si dea ei însisi seama de gravitatea păcatelor lor. Făceau acest canon aspru cu multă părere de rău. Noi astăzi dăm niste metanii de făcut si vin credinciosii si ne spun că o sută de metanii sunt prea multe. Eu le spun: "Dragă, dacă vrei să rămâi nespălat, nu face metaniile". Când esti bolnav, dacă nu iei doctorii, rămâi mai departe bolnav. La spovedanie, repet, aceste canoane sunt mijloace de îndreptare, nu pedepse. Făcând canonul, dobândim pace în suflet, credintă si dragoste de Dumnezeu. Păcatul este cel mai mare dusman al nostru, pentru că ne desparte de Dumnezeu. Si cu cât te asupresti mai mult cu post, cu rugăciune, cu cât chemi mai mult numele lui Dumnezeu în viata ta, cu atât prinde în tine acest cheag duhovnicesc si-L simti si-L regăsesti din nou pe Dumnezeu.

Ori de câte ori ne mânjim cu noroi, tot de atâtea ori ne spălăm. Când suntem în păcat, ne spovedim si ne curătim. Diavolul stie asta si face tot ce poate ca să ne împiedice de la spovedanie. Nu ne lasă să ne pârâm pe noi însine cu toate amănuntele si nuantele, ca să curătim pe deplin lăuntrul nostru. Din bătrâni se spune că diavolul poartă cu el o sulită, o pătură si o trâmbită. Cu sulita te împunge să faci păcatul. Cănd îl faci te acoperă cu pătura, iar după ce-l faci tipă cu trâmbita, trâmbitând păcatele tale cu toată puterea, ca să te descurajeze si să te ducă la disperare.

Când cazi, ai nevoie de post si rugăciune, de multe lacrimi si metanii, ca să-ti recâstigi pacea. Nici nu ne dăm noi seama cât pierdem printr-un păcat. Iar când se adună păcat peste păcat, se pune un fel de plasture peste constiinta noastră, nu mai simtim greutatea păcatului si mergem din cădere în cădere până la prăbusire. Ajungem să-L hulim pe Dumnezeu, să-L sfidăm, ne ia diavolul în primire, pierdem simtul smereniei, pierdem totul.

Părintele Paisie de la Sihla, despre canoane

Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părintilor si înaintasilor nostri, pe drumul canonic al Sfintei Traditii.

*
Fiecare să facă cât poate si cum poate, după sfatul duhovnicului. Păcătosul trebuie să facă un canon după putere pentru ispăsirea păcatelor. Cel mai mare canon este să părăsească pentru totdeauna păcatele, adică să nu le mai facă.

*
Cei ce au săvârsit avorturi să-si mărturisească păcatele la un duhovnic iscusit. Apoi să boteze si să îmbrace copii în locul celor ucisi, să nască alti copii în loc sau să înfieze copii fără părinti, să postească o zi pe săptămână până seara în toată viata, de obicei vinerea, să facă metanii si milostenie după putere, si avem nădejde că va dobândi mântuire si milă de la Dumnezeu.

*
Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îi păzeste pe oameni. Când ea ne mustră, înseamnă că Dumnezeu ne ceartă si trebuie să ne bucurăm că nu ne lasă uitării. Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de glasul constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.

*
Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toti cei care au umblat după slavă omenească si s-au amăgit de grijile acestei lumi la sfârsit s-au căit, dar poate prea târziu... Prin aducerea aminte de ceasul mortii, scăpăm de părerea de sine si de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după nastere, ce suntem astăzi si ce vom fi mâine, si să le atribuim pe toate lui Dumnezeu. În viata mea am văzut sfârsitul multor părinti si credinciosi, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!

*
Canonul de spovedanie dat de Părintele Paisie nu era nici prea greu, nici prea usor. Ci era bine chibzuit, după vârsta, sănătatea, puterea si asezarea sufletească a fiecăruia. Cel mai mult oprea de la Sfânta Împărtăsanie pentru avort, desfrânare si ucidere. Pe cei care aveau păcate foarte grele de obicei nu-i dezlega, ci îi trimitea la preotul de parohie. Iar pe cei nehotărâti, care nu făgăduiau să se pocăiască din toată inima, îi amâna si-i îndemna să mai vină. Pentru cei mai multi obisnuia să dea canon mergerea regulată la sfintele slujbe, citirea Psaltirii, câte două-trei catisme zilnic, metanii, post până seara, miercurea si vinerea, tinerea regulată a posturilor, citirea cărtilor sfinte, milostenia etc.

PĂCATUL NECREDINŢEI

Foarte multi oameni, datorită unor mari necazuri pe care le au în viată si lipsei de experientă si practică bisericească, cad în necredintă sau, mai mult, unii chiar ajung la sinucidere. Pentru o persoană care nu crede în existenta lui Dumnezeu, viata nu are sens. Este foarte greu când cineva excelează în această atitudine de respingere a bunătătii divine. Sunt momente si momente în viată. Ispita satanei îi împinge pe unii să nu mai creadă în Dumnezeu. Bine ar fi să se întoarcă, să-i lumineze Dumnezeu si să-si observe păcatul. Bunul Dumnezeu, în orice moment, ca un părinte asteaptă să ne întoarcem si să-i recunoastem paternitatea. Cei care îmbătrânesc în necredintă sunt de compătimit. Credinta este un reazem, un sprijin, o sperantă, un ajutor efectiv pe care-1 simti doar dacă nu-i alterată simtirea, este un sens al vietii noastre pământesti. Ce rost ar mai avea viata noastră, ce rost ar mai avea ratiunea noastră care ne face să fim stăpânitori ai acestei lumi dacă nu credem în Dumnezeu?! Necredinta în Dumnezeu este o autoîntunecare, o autoîndobitocire. Animalul nu are minte, însă omul o are si nu o valorifică cum spune psalmistul David: „Omul, în cinste fiind, n-a priceput si s-a alăturat dobitoaceler celor fără de minte" (Ps. 48, 12). Aceasta este dorinta lui să se asemene animalelor celor care nu au minte. Toată viata trebuie să luptăm cu gândul ce ne vine referitor la necredinta în Dumnezeu si să-l alungăm. La acest păcat al necredintei ajung cei ce nu au o educatie religioasă din copilărie, cei care nu au un exemplu de credintă în familie (părinti necredinciosi sau indiferenti), cei care nu au nici o tangentă cu Tainele Bisericii etc.

PĂCATUL MÎNDRIEI

Mândria este primul din cele sapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si distrugător este acest păcat, încât până si marii sfinti au fost ispititi de el. Nu este om pe fata pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la ce mai învătat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mândri si facem acest păcat al mândriei atunci când: ne atribnim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, când ne lăudăm în fata oamenilor pentru ce am făcut, fâră să gândim că Dumnezeu ne-a învrednicit să le facem, când ne supărăm pe oricine si din orice motiv, când ne facem publicitate pentru orice faptă bună, pe care poate nici n-am facut-o, când ignorăm si râdem atât pe bună dreptate, cât si pe nedrept de cineva, când invidiem si urâm pe cineva care este mai bun decât noi, când vorbim pe cineva de rău indiferent dacă este adevărat sau nu, când ne îmbrăcăm în diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi în centrul atentiei, când spunem aproapelui faptele bune pe care le-am facut etc. Reversul acestui păcat este virtutea smereniei.

Din acest păcat se nasc toate celelalte. Toată viata trebuie să luptăm împotriva acestui păcat si sa fim constienti că-i putem cădea pradă în orice moment al vietii. Numai întelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat, să sesizăm aparitia lui în mintea noastră. Trebuie luptat din fragedă tinerete împotriva acestui mare microb, până nu produce "boli cronice" de netămăduit. Foarte putini medici pot vindeca asemenea boli.

PĂCATUL PORTULUI INDECENT

 

Pacatul, obiceiul rău sau viciul pot deveni la un moment dat, în om, ca a doua natură, ca ceva firesc. Pentru a nu se ajunge la o asemenea decadentă morală, a nu se ajunge la starea cronică a bolii spirituale, trebuie neapărat să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin Taina Sfintei Spovedanii. Un mare păcat, cu o nocivitate morală deosebit de gravă asupra oamenilor, este portul indecent. Spre exemplu, o femeie se îmbracă cu o fustă foarte scurtă, merge la servici sau pe stradă. Pe orice bărbat care se uită involuntar la ea, diavolul desfrânării parcă îl electrocutează; o doreste în inima lui, păcătuieste în inima lui cu ea. Mântuitoml a spns că: „daca vezi o femeie si o doresti în inima ta, ai si păcătuit cu ea". Deci, efectiv se curveste sufleteste cu acea femeie. Într-o zi acea femeie poate să provoace involuntar si inconstient la păcat pe atâtia bărbati care o privesc în ziua respectivă... Deci ea poate să facă zilnic zeci si sute de păcate. Prin portul ei incedent: rochie sau fustă scurtă, transparentă, pantaloni strâmti pe ea, în asa fel încât se observă forma corpului foarte clar etc., poate răni zilnic atâtea suflete omenesti, atâtia bărbati cărora nici prin cap nu le-ar fi trecut că vor păcătui în acea zi. Ispita diavolului desfrânării vine prin acea femeie. "Vai de cel prin care vine ispita" zice Mântuitorul. Trebuie să ne ferim cu toată fiinta noastră de a ispiti, de a răni pe cei care sunt apropiatii nostri. Un asemenea păcat se poate face si în familie, când tata sau mama se poartă indecent prin casă fată de copii. Ei zic că sunt mici copiii, însă diavolul nu doarme. Orice imagine indecentă li se întipăreste usor în minte. Mamele nu trebuie să lase nici chiar fetitele mici să se poarte indecent; încă de la acea vârstă fragedă trebuie să le facă să fie constiente de ceea ce înseamnă acest păcat.

PĂCATUL BLESTEMULUI ÎN CASĂ

Există un obicei foarte rău la unii părinti de a-si blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părintilor ca atunci când copiii nu sunt cuminti, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui si părintii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte usor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri în viată peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinti asupra copiilor, cât si invers, de copii asupra părintilor. Multi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părintilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinti, cât si de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părintii mor fară să le fi citit în viată rugăciunea respectivă. Acele înjurături si blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viată părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor nostri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viată. De asemenea, copiii niciodată să nu-si blesteme sau să-si înjure părintii care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-si lovească părintii, pe cei care i-au născut. Spun Sfintii Părinti că acelui copil care si-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeste. Este ceva înfricosător! Pentru orice cuvânt iesit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecătii, înaintea lui Dumnezeu.

PĂCATUL ÎNJURĂTURILOR

Asistam cândva la un fapt deosebit de grav. Niste părinti foarte tineri se amuzau de copilasul lor care avea 4 ani, si pe care îl învătaseră să dea diavolului, să înjure. Copilul vorbind gângav, când înjura părea atât de amuzant, încât producea râsete celor care-l ascultau. Câtă inresponsabilitate la acei părinti! în loc să-l învete pe copil a se feri să pomenească numele satanei, deoarece numele satanei este cel mai nociv nume, ei dimpotrivă, indirect si involuntar, îi faceau cel mai mare rău copilului. De asemenea am observat acest obicei rău la foarte multi oameni: să înjure, să dea diavolului orice lucru, să dea diavolului casa, masa, animalele, copiii, hainele, gospodăria, tot ce le apare în fată. Dând diavolului pe cineva sau ceva, tu îi doresti răul. În loc să zici să fie al lui Dumnezeu lucrul respectiv, adică să aibă parte de Dumnezeu, tu însuti îl închini satanei. O foarte mare iresponsabilitate există la cei care înjură si pomenesc numele satanei! Numele diavolului contine cel mai mare rău, o puternică doză de energie negativă, contine râul în sine, contine pe diavol care este izvorul răului. Or, cel care rosteste zilnic numele diavolului nu face altceva decât să-l cheme pe satana în sufletul, în inima si mintea lui. Trebuie să alegem: ori chemăm pe Dumnezeu zilnic prin rugăciune si prin pomenirea Numelui Său; care este izvorul binelui, binele în sine si pozitivul prin excelentă, ori pe satana cu tot răul lui. Vom da răspuns în ziua Judecătii pentru fiecare cuvânt pe care 1-am rostit în viată (Matei 12, 36). Să ne ferim în toată viata noastră a spune cuvinte rele si dimpotrivă, să rostim cât mai multe cuvinte ziditoare de suflet după cuvântul Sântului Pavel care spune: „Din gura noastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuintă, ca să dea har celor ce ascultă" (Efes. 4, 29).

PĂCATUL NERESPECTĂRII ZILELOR DE ODIHNĂ

Cunoastem din Sfânta Scriptură că Dumnezeu le-a dat oamemilor între alte porunci si pe aceea a muncii si a odihnei, după cuvântul care spune: „Lucrează sase zile..., iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeul tău; să nu faci în ziua aceea nici un lucru (Iesire 20, 9-10). Asadar le-a spus să lucreze sase zile si în a saptea să se odihnească. Cu atât mai mult, în crestinism există aceste zile de odihnă: Duminica si Sărbătorile însemnate cu Cruce rosie din calendar. Când se respectă aceste zile se produce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic si mai ales duhovnicesc. Când nu se respectă aceste zile de odihnă vine pedeapsa lui Dumnezeu peste acea familie. Unii lucrează la câmp, altii îsi fac casă, alte gospodine îsi fac curătenie, îsi spală etc. Aceste păcate, o dată făcute, iarăsi au efect asupra familiei respective. Vin certuri, necazuri, boli, bătăi, despărtiri etc., fară ca oamenii respectivi să-si dea seama de ce si de unde vin. Peste acei oameni care nu respectă zilele de odihnă, vin mari necazuri. Ele vin atât peste ei, cât si peste copiii lor. Duminica si în Sărbătorile cu Cruce Rosie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbatii nu au voie să lucreze la câmp sau altceva. În acele zile trebuie să mergem la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, să ne odihnim, să citim cărti duhovnicesti, să ne rugăm etc.

PĂCATUL BEŢIEI

Unul din marile păcate ce macină omenirea dintotdeauna este păcatul betiei. La unii oameni acest păcat este incurabil, devine o patimă de netămăduit. Se ajunge la o asemenea stare datorită lipsei de Spovedanie la timp, datorită lipsei de credintă, datorită lipsei de vointă sau datorită unor necazuri pe care omul nu poate să le depăsească si nu cere ajutorul Bisericii. Pentru a nu se ajunge la acest păcat se recomandă cele mai sus amintite: Spovedanie la timp, cumpătare încă din fragedă copilărie, evitarea de anturaje, depărtarea de prieteni ce ne influentează la asemenea patimă. Betia poate aduce cele mai mari rele asupra noastră ca persoane, asupra familiei noastre si asupra societătii în care trăim. Betia aduce: certuri, scandaluri, bătăi, crime, despărtiri, sinucideri, desfrânări etc.

PĂCATUL APELĂRII LA VRĂJITORII, FARMECE, DESCÎNTECE ŞI ALTE LUCRURI DIAVOLEŞTI, OCULTE ÎN SCOPUL DOBÎNDIRII UNUI AJUTOR

Trebuie să fim constienti ca există cele două realităti: Dumnezeu si satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă satana nu doreste mântuirea noastră si vrea să ne ducem cu el în infernul cel vesnic. De aceea întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrăjitoriei, despre care se crede că ar fi binefacătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite înfătisări, cunoaste tot trecutul vietii noastre, lucrează prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii înrăiti, cu mintea pervertită si întunecată de patimi. Oamenii vrăjitori, spun Sfintii Părinti, vor fi cel mai aspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, constienti fiind, se leapădă de Dumnezeu încă din această viată, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se închină toată viata, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe.

Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot într-o comună din Moldova a venit să se spovedească la el o vrajitoare cam de 60 de ani. După ce si-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce facuse oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăsirea acestor păcate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăsi 7 ani de zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împârtăsania, deoarece nu avea cum să o poată împărtăsi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în ea spunându-i că nu va mai trăi atâtia ani si va muri neîmpărtăsită. Si biata femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la satana, după ce a iesit de la spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe drum încât s-a izbit cu capul de o stâncă si a murit pe loc. La înmormântare, bineînteles că a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunostea foarte bine pentru că tocmai o spovedise si si-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a facut un asemenea rău. Toată viata săraca femeie slujise satanei si iată că nu a lăsat-o până când nu a luat-o la el. La înmormântare preotul a pus epitrahilul pe trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării mari. Pe când citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasă în sicriu. La sfârsitul rugăciunii, incredibil, trupul acelei femei vrajitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese încremenită. In urma acestei întâmplări preotul acela care avea o viată de sfintenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această minune. Dumnezeu i-a descoperit că satana si-a luat acea ucenică a lui cu trupul ei pământesc. Asa cum fiecare om în momentul încetării din viată trece prin niste judecăti ale lui Dumnezeu, asa a arătat că vrajitorii sunt cei mai aspru pedepsiti. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu si s-au închinat diavolului; de aceea atunci când mor îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecăti.

Este o mare greseală când cineva apelează la vrăjitori pentru a li se îndeplini o dorintă în casă. Se poate îndeplini pe moment acea dorintă cu puterea satanei, însă nu are viată lungă, nu poate avea un efect îndelungat. Sunt cunoscute atâtea cazuri când unii părinti si-au căsătorit copii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte bine pe moment, însă nu a durat mult timp si a venit inevitabila despărtire. Trebuie să fim constienti că diavolul nu ne face nici un bine pentru viata noastră. Tot binele săvârsit prin vrăji nu numai că nu are viată lungă, ci si distruge totul. Trebuie să ne ferim a merge la vrăjitori ca si cum am pune mâna pe foc.

PĂCATUL NERESPECTĂRII ZILELOR DE POST

Pentru a trăi viata în mod normal, fară abuzuri, fâră ignorarea si încălcarea drepturilor membrilor societătii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În crestmism, pentru disciplinarea noastră sufletească si trupească, avem lăsat de către Sfintii Părinti legea postului trupesc si sufletesc. Există cele patru posturi mari de peste an, cât si zilele de Miercuri si de Vineri. În aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă pentru terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească adică înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci simturi ale noastre. Postul mai are si un caracter de jertfa pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort constient prin care noi oferim lui Dumnezeu, fiinta noastră întreagă, trupul si sufletul. Când nu ne înfrânăm si nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalitătii irationale. Acei oameni care nu postesc nici măcar Miercurea si Vinerea, niciodată nu pot simti prezenta lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovnicesti în viată, nu pot să aibă ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne ajută în viată când îi cerem ajutorul, dar numai dacă reusim să facem cât de cât un efort, pe măsura puterilor noastre omenesti. Postul în familie aduce cele mai mari realizări: alungă ispitele, dă întelegere si dragoste între soti, izbăveste de dusmani, dă întelepciune si luminare de minte celor care studiază, îndepărtează vrajitoriile si toate duhurile satanei necurate din casă, izbăveste de patimi si boli, curătă păcatele si ne dă mântuire. A tine Miercurea si Vinerea post în casă este o regulă minimă crestină. Dacă nu o tinem pe aceasta, niciodată nu putem ajunge la lucruri mari duhovnicesti sau la o simtire crestină matură.

PĂCATUL NEEDUCĂRII COPIILOR ÎN SPIRITUL RELIGIOS ŞI ÎN CREDINŢA DE DUMNEZEU

O maximă responsabilitate pentru părinti este aceea de a insufla copiilor lor, încă din fragedă copilărie, credinta în Dumnezeu. Cel mai productiv teren pentru sădirea credintei în Dumnezeu este sufletul copilului. Dacă nu este educat copilul de mic să creadă în Dumnezeu, să se roage lui Dumnezeu, să se spovedească, să meargă la biserică, să se împărtăsească etc., când creste mare este foarte greu sau devine imposibil. O multime de oameni se plâng de copiii lor când ajung mari, că nu-i ascultă, că fac numai rele. Educatia religioasă este fundamentală pentru formarea personalitătii unui copil. După cum îngrijesti de o plantă să crească mare si să dea rod, tot asa trebuie să în grijim si de un copil pentru a da rod cât mai bogat mai târziu. Nu este suficientă îngrijirea trupească (îmbrăcăminte si mâncare), deoarece acestea nu-1 formează si nu-1 modelează în viată, ci mai importantă este îngrijirea sufletească, deoarece aceasta este vesnică, aceasta îl înnobilează, îi dă bunătate, dragoste, milă si toate virtutile. Dacă s-ar face o educatie religioasă atât în familie, cât si la scoală, omenirea ar avea mult de câstigat: s-ar reduce suferinta si păcatele din lume, s-ar crea un echilibru al universului s-ar prelungi viata acestei lumi. Ca părinte, când educi un copil nu este suficient să-i spui doar, ci trebuie să faci împreună cu el, să te arăti exemplu personal si viu. Să îngenunchezi împreună cu el în fata icoanei la rugăciune, să-l iei de mână si să mergi la biserica, să te feresti a vorbi orice cuvânt rău, a face orice gest necontrolat, pentru că el te copiază întocmai.

PĂCATUL PORNOGRAFIEI

Psihologică a satanei pentru intinarea mintii, inimii, trupului si a întregii fîinte umane este pornografia. Acest păcat a luat proportii în ultimii ani, cum nu a fost de când este omemrea. Imaginatia are cea mai mare putere de penetrare asupra fiintei umane. O imagine, o fotografie când o vezi ti se întipăreste în minte si poate să ne-o reaminteasca diavolul si peste zeci de ani de zile. Când privesti mai ales la o fotografie pomografică sau la un film pornografic este cel mai nociv lucru pe care-l poti face. Mai ales acei tineri care se spurcă cu acele imagini, foarte greu si le vor putea alunga din minte sau poate chiar toată viata vor fi obsedati. Trebuie să fim foarte atenti la ceea ce privim, la ceea ce înmagazinăm în sufletul nostru prin imaginatie. Nu trebuie să existe niciodată curiozitate. Acestea sunt momelile psihologice ale satanei. Diavolul vrea să întineze toate mintile oamenilor de la cei mai tineri, până la cei mai în vărstă. Pornografia este cea mai distructivă armă a satanei. Se observă la multi oameni cum poartă la ei sau în masini asemenea spurcăciuni de fotografii. Cum de nu le este rusine de copii sau cum de nu se tem că pot îndobitoci pe copiii lor, dându-le prilejul să se strice foarte usor. Ne întrebăm cum poate un om să gândească pozitiv, sa aibă mintea la Dumnezeu, când el tot timpul are în fată asemenea imagini murdare pornografice. Parcă a luat diavolul mintile cu totul unor asemenea oameni! Nu trebuie să ne mai mire în aceste situatii răul care este în lume. Feriti mintile curate ale copiilor! Nu le spurcati! Ajutati-vă ajutând pe acesti copii!

PĂCATUL AVORTULUI

Pentru ce se căsătoresc oamenii? Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmultească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpeascâ patimile desfrânării. Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele trei scopuri, fac un mare păcat. Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel al înmultirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vietii, ci îsi programează câti copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un copil sau doi să se nască si restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă crimă este avortul, când mama îsi omoară propriul copil. Nici animalele nu fac asa ceva, dimpotrivă nasc câti pui le dă Dumnezeu si îi iubesc foarte mult. Toate păcatele se pot ierta, spun Sfintii Părinti, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor osteneli, nevointe, al unei pocăinte care pot dura viata întreagă. Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortati plâng înaintea lui Dumnezeu si cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă. Cel mai mare bine pe care-1 poti face în viată, ca om căsătorit, este să dai viată mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai da de pomană, oricâtă nevointă ai face în viată, nu este mai mare lucru ca atunci când dai viată unui om. Toti Sfintii din ceruri cu toti îngerii si întregul cer se bucură când se naste un copil. Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da nastere unei fiinte umane. Dacă refuză a da nastere, a da viată, refuză ea însăsi a avea viată vesnică. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică faptul că nu nasc copii mai multi datorită contextului în care trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească si să-i crească. Insă aceasta este o mare cursă pe care le-o întinde satana. Trebuie să fim constienti că Dumnezeu niciodată nu va da voie să se nască un copil fară a avea asigurată bucătica lui de pâine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor să se întâmple asa. Atunci când nu avem credintă în Dumnezeu se produce nefirescul, nenaturalul. Atunci când cineva avortează nu are credintă în Bunul Dumnezeu, în faptul că El este deasupra si va ocroti acel copil; lipsind credinta în Dumnezeu se ajunge la păcatul pruncuciderii, adică al avortului.

PĂCATUL FURTULUI

Cel care fură si introduce la el în casă lucrul furat, duce blestemul lui Dumnezeu. Niciodată nu trebuie să avem în casă un lucru furat. Trebuie ori să se înapoieze lncrul în chip discret, la cel de la care s-a luat, ori să se dea altei persoane. Omul care este păgubit blesteamă pe cel care l-a furat. Acel blestem va veni cândva asupra celui care a furat. S-au întâmplat multe cazuri când s-au furat lucruri si s-au tinut în casă ori s-au folosit. După un timp au venit peste hot boli foarte grele, până la paralizie, ori au venit peste copii lui. Peste unii a adus diavolul certuri sau peste altii au venit diferite patimi. Nu s-au spovedit, nu au arun cat lucrul furat din casa lor si au venit peste ei mari pedepse de la Dumnezeu. Chiar dacă nu vine imediat, va veni mai târziu când nici nu se asteaptă omul sau dacă nu vine pedeapsa peste cel care a furat, sigur va veni peste copiii lui. S-au întâmplat cazuri când cineva a furat de la un om sărac. Acel om a plâns înaintea lui Dumnezeu si nu după mult timp a văzut minune, cum Dumnezeu i-a adus lucrul înapoi si l-a pedepsit pe cel care a furat. Niciodată să nu ne bucurăm de un lucru care nu-i al nostru, să-l dăm la altcineva dacă ne-a parvenit în vreun fel sau altul.

PĂCATUL CURVIEI

Păcatul curviei este când cineva necăsătorit se împreunează cu altă persoană. Chiar si ginerele cu mireasa, înainte de a se cununa în biserică, nu au voie să se împreune. Dacă se împreună, fac păcatul curviei. Mireasa, când se îmbracă în haina albă, simbolizează curătenia ei sufletească si trupească si deci dacă s-a împreunat, chiar cu viitorul ei sot, si-a întinat acea haină albă si nu mai are voie să o îmbrace. Atât băiatul, cât si fata, dacă s-au împreunat cu alte persoane înainte de căsătoria lor, au făcut păcatul curviei. De asemenea femeile văduve sau bărbatii văduvi, dacă gresesc cu alte persoane fac păcatul curviei.

PĂCATUL PREACURVIEI

Păcatul precurviei este infidelitatea conjugală. Adică după ce s-a căsătorit cineva si greseste cu altă persoană face păcatul precurviei. Deci păcatul curviei îl face cel necăsătorit, iar păcatul precurviei îl face cel care s-a cununat. Păcatul precurviei este mult mai greu decât al curviei deoarece atunci când cineva se căsătoreste depune jurământ înaintea lui Dumnezeu că va păstra fidelitatea conjugală până în mormânt, adică nu va însela sotia niciodată sau sotia nu-l va însela pe sot niciodată. În momentul când unul din soti cade în acest păcat de infidelitate, cade în păcatul precurviei. Păcatul curviei se pedepseste cu 7 ani oprire de la împărtăsanie, iar cel al precurviei cu 15 ani, deci dublu. Din cauza acestui păcat al precurviei se întâmplă toate relele în familie.
Când sotul, spre exemplu, a căzut în păcat cu altă femeie, s-a spurcat, cu alte cuvinte cu ea, după aceea se îm preună cu femeia lui, o spurcă si pe femeia lui si implicit spurcă toată casa. Această spurcăciune înseamna introducerea diavolilor în casa sa. Dacă este constient de acest fapt grav, părăseste păcatul, nu îl mai face, se spovedeste, face canonul rânduit de preot si se căieste din toată inima lui. Atunci Dumnezeu îl poate ierta si nu se mai răsfrânge asupra familiei sale. Însă dacă acea persoană nu încearcă să părăsească păcatul, nu se spovedeste sau, mai grav, nici nu ia în seamă gravitatea acestui păcat si continuă să-l facă, urmările catastrofale în familie sunt inevitabile. O dată ce bărbatul se împreună cu acea femeie străină se produce o legătură ilegală ce afectează legătura lui legală cu sotia sa. Iubirea nu poate fi manifestată la două persoane în acelasi grad. Cu siguranta iubirea de sotie se diminuează si trece pe locul secundar; dacă se continuă asa poate să se stingă defînitiv dragostea sotului fată de sotie. De aici încolo apar marile probleme. Apar certurile, apare gelozia, apar invidia, ura, bătăile, iar dacă se continuă mai mult timp se ajunge până la despărtire.Iată ce poate face precurvia!
Femeile foarte usor cad în această plasă atunci când au serviciu si pleacă de acasă. Locul femeii este acasă.
Un alt mare păcat al precurviei este împreunarea între rude. Este atunci când cineva păcatuieste cu o rudă: verisor, unchi, nasi sau, mai grav, incestul, când părintii păcătuiesc cu proprii lor copii.
Iar altul din cele mai grave păcate ale precurviei este perversitatea sexuală. Acest păcat poate fi facut de către soti în mod anormal si nenatural, în chip animalic si demonic sau, mai grav, când se face între persoane de acelasi sex. Aceste păcate făcute de oameni depăsesc chiar si animalele. Aceste păcate aduc foc din cer peste omenire, asemenea celor două cetăti Sodoma si Gomora din Vechiul Testament, care au fost arse cu focul coborât din cer din pricina acestor păcate.

O minune a Maicii Domnului din zilele noastre

O minune a Maicii Domnului din zilele noastre

Publicat pe 25 Mar 2009

Marturia urmatoare este primita de la o cititoare a site-ului, relatand minunea incontestabila si uluitoare savarsita de Maica Domnului cu ea insasi, in copilarie, in urma cu 19 ani:
Dragul meu cititor, probabil cand iti vei arunca privirea asupra titlului simplu, clar si la obiect, nu-ti va starni interesul mai deloc. Probabil vei zice: “eh… minuni… si iar minuni… am mai auzit…. o minune nu tine decat 3 zile…etc“. Ai perfecta dreptate, ne-am obisnuit cu atatea minuni incat le-am pierdut valoarea, avem impresia ca e ceva ce ni se cuvine, ceva normal. Cat despre durata de doar “3 zile”, adevarul este ca noi nu-i permitem un timp mai indelungat de supravietuire. Te vei intreba: cum oare? Iar eu iti voi spune ca atata timp cat credinta in acea minune este mai mare si mai puternica cu atat minunea va persista mai mult timp atat in inima cat si in viata noastra.
Poate vei spune, ca “nu exista minuni”, tu, cel care, sper ca ti-am starnit curiozitatea cat de putin sa frunzaresti aceste umile randuri, dar care poate ca te vor induiosa pana la lacrimi… O, cat de dezinteresat si prea preocupat de grijile acestei lumi nesatisfacatoare este omul!… Cum nu-si da seama de minunile de la tot pasul, care-l inconjoara?… Cum nu vede toate minunatiile ramase firimituri din Raiul lui Adam?… Cum ramane atat de rece si de neclintit la sursurul dulce graitor al apelor, la ciripitul incantator al pasarilor, la multitudinea de culori ce imbraca muntii, dealurile, campiile si sesurile, la azurul minunat al cerului, la culorile calde si increzatoare ale curcubeului, la mirosul parfumat si imbatator al florilor?
Se tot vorbeste despre cele 7 mari minuni ale lumii antice si cele 7 minuni ale lumii contemporane… Cum poate omul sa ramana uimit si placut surprins de aceste “minuni artificiale” facute de mana omului iar in fata celor facute de Creatorul intregului Univers sa ramana nepasator? O, cata rabdare si cata dragoste are Dumnezeu pentru noi pentru ca ar putea sa ne lipseasca de darurile pe care le-a lasat ca marturie vie unor simpli muritori de rand! Poate, atunci, pierzand toate acestea vom ajunge sa pretuim ce-am avut… dar asta este firea omului.
Si pentru ca nu vreau sa te plictisesc, dragul meu cititor, cu toata aceasta filosofie despre viata, creatii si Creator am sa incep prin a-ti demonstra ceea ce am enuntat mai sus.
Minunea despre care vreau sa-ti vorbesc a avut o evolutie neasteptata in viata personajului principal si anume: a durat “3 zile” (durata nu este reala, a supravietuit aproximativ 11 ani), apoi o perioada destul de indelungata (este vorba de 7 ani) a fost ingropata, cu mici exceptii, cand a mai fost scoasa la iveala de alte persoane, care au fost martore si, acum, se pare, voia lui Dumnezeu este ca ea sa fie scoasa din nou la suprafata. Acesta este motivul pentru care eu ma aflu scriind aceste randuri, in speranta ca cele ce voi povesti, daca nu vor patrunde adanc in inima ta, macar vor reusi sa stoarca o lacrima, fie ea si plapanda, din ochii tai.
Acum 18 ani, in cartierul romanesc craiovean, Rovine, Maica Domnului a mai salvat o viata omeneasca, pe cea a unei fetite in varsta de 4 anisori. Iata cum s-au petrecut lucrurile: intr-o insorita si placuta dimineata de Duminica, 13 mai 1990, parintii fetitei respective au plecat la piata sa-i cumpere odraslei cirese (ii placeau foarte mult), lasand copila singura acasa dormind. Aceasta familie locuia la etajul 4 al unui bloc cu doua camere semidecomandate (un amanunt semnificativ). Fetita s-a trezit in jurul orei 10 si, vazandu-se singura in dormitor, a plecat sa-si caute parintii prin casa. A traversat sufrageria in goana pentru a ajunge la bucatarie, unde stia ca petrece mai mult timp mama sa, fiind sigura ca o va gasi acolo. Mare i-a fost dezamagirea cand a observat ca de fapt era singura acasa. A fost cuprinsa de teama de singuratate la fel ca orice copil de varsta ei.
Atunci i-a venit un gand “salvator” cum sa scape de singuratate: a hotarat sa iasa afara sa se joace, insa cheile nu erau pe nicaieri. Au urmat niste momente de plans inabusit plin de durerea si tristetea abandonarii din partea parintilor cat si de lipsa de incredere a acestora: “daca tot au plecat de ce nu mi-au lasat macar cheile?”, gandea micuta copila si o gramada de astfel de intrebari, ce-i cuprindeau mintea ei frageda de doar 4 anisori, nu-si gaseau raspunsuri.
La un moment dat, un zambet i-a luminat fata: “daca nu am chei sa deschid usa sa ies afara, ce-ar fi sa sar pe geam?” Zis si facut. S-a urcat incaltata pe pervazul geamului de la bucatarie hotarata sa sara. Geamul de la bucatarie era prevazut cu un raft exterior confectionat din lemn, unde se pastrau alimentele la rece. In acea zi lemnul era umed pentru ca plouase cu vreo 2 zile inainte si nu avusese suficient timp sa se usuce, avand in vedere ca blocul era umbrit de cativa castani uriasi ce-si inaltau falnicele ramuri catre etajele superioare. Copila a iesit afara pe geam tinandu-se cu mainile de acel raft. Corpul ii atarna incovrigat in exteriorul gemului agatata fiind cu mainile si picioarele de marginile raftului. Uitandu-se in jos a fost cuprinsa de frica: “dar daca nu cad in picioare, asa cum m-am gandit?” Aceasta indoiala a determinat-o sa vrea sa intre in casa, insa nu a mai apucat. Ce se intamplase? Lemnul fiind umed, cand copila a incercat sa intre pe geam in casa, i-a alunecat unul dintre picioare si, astfel, dezechilibrandu-se a cazut in gol.
S-a agatat in sarmele de rufe exterioare balconului vecinului de la etajul 3, incetinindu-i intr-un fel viteza caderii. Fetita a cazut in gradina vecinului de la parter cu jumatatea corpului de la brau in sus pe pamant, iar cealalta jumatate de la brau in jos pe ciment. Minunea a fost ca, in urma cu o zi, vecinul de la parter, in gradina caruia a aterizat “micul avion” taiase gardul de sarma ghimpata ce inconjura gradina, astfel copila nu a fost sfartecata de la mijloc in doua. Si cea mai mare minune a fost ca fetita a scapat cu viata, fiind dusa in stare de inconstienta la spital de catre vecinul de la parter.
Ce se intamplase? In tot acest timp in care lucrurile se petreceau cu rapiditate, fetita se afla intr-o stare de veghe, nici lucida, dar nici constienta. In momentul caderii copila a fost prinsa de bratul drept al unei “Doamne” (asa cum sustinea fetita) mult prea luminoasa, imbracata in alb cu ” ceva colorat” pe cap si tinand pe bratul stang un Prunc de varsta foarte frageda. Amandoi erau invaluiti intr-o lumina orbitoare si o caldura cereasca izvora din fiinta lor. “Doamna” tinand pe bratul sau stang pe al Ei Prunc si pe bratul drept pe copila “parasutista” a lasat-o incet pe pamant dupa care, acele Fiinte Ceresti s-au ridicat la cer, invaluite in slava divina.
Copila s-a trezit la spital, nestiind de ce se afla acolo. Intretimp parintii au ajuns la bloc, unde au aflat de marea tragedie intamplata in lipsa lor intr-o “zi ghinionista” de 13 ale lunii mai. Au alergat intr-un suflet spre spital. Tatal fiind la volan isi pierduse firea cu totul conducand ca un nebun fara tinta, gandind cu mustrari de constiinta ca si-au omorat fetita, iar mama disperata, infricosata din cauza vitezei de la volan a sotului gandea ca nu vor mai apuca sa-si vada fetita, totul terminandu-se cu un grav accident. In sinea ei tot spera ca fetita este in viata, insa si-o inchipuia desfigurata. Intr-un final au ajuns la spital, innebuniti de durere, voind sa afle unde este copilul lor. Cine poate descrie spaima, nelinistile, durerea, mustrarile de constiinta si nebunia temporara a parintilor inconstienti care-si lasasera unicul copil in etate de doar 4 ani singur inchis in casa? Este infricosator de dureros numai cand te gandesti care au fost starile successive ale sentimentelor prin care au trecut in acele momente. Cand ei au ajuns la spital intreband de copila, ea tocmai iesea de la radiologie… au ramas muti de spaima… copila arata ca si cum nu ar fi patit nimic, insa nelinistea i-a cuprins iar pe bietii parinti: “daca are vreo hemoragie interna sau organele interne sunt afectate de cazatura?”, si cate astfel de intrebari nu le dadeau voie sa-si recapete linistea.
Au luat legatura cu doctorul ce o examinase pe fetita, care, atunci cand fusese adusa la spital de catre vecinul fetei, era aproape sigur ca acela o accidentase nicidecum ca ar fi cazut de la etajul 4. Confirmarea i-a fost facuta de parintii fetei si de insesi fetita care sustinea intruna ca ea nu a cazut de la etajul 4 ci ca o “Doamna” a asezat-o pe pamant. Au urmat 3 zile de examene medicale ale copilei la urgente apoi o saptamana de zile a fost supravegheata in salonul de copii fiind alimentata cu perfuzii. I se facuse foame bietei copile iar mama ii plangea de mila cand aceasta o ruga plangator: “macar o rosica da-mi si mie… un biscuite”, insa pentru binele fetitei (i se interzisese sa fie hranita pe perioada supravegherii, doar prin perfuzii era alimentata) ii era refuzata orice dorinta culinara.
Au trecut toate cele 10 zile de spitalizare ale fetitei, cand, doctorul dandu-se batut, le-a externat pe mama si fetita zicandu-le: “Doamna, dati slava lui Dumnezeu pentru ca aceasta e o minune dumnezeiasca, eu ca doctor n-am facut nimic, ma simt neputincios in fata maretiei divine…. duceti-va si multumiti-I lui Dumnezeu… asemenea cazuri sunt de unu la 1 milion”.
A urmat o alta perioada de examinari psihologice… era ceva de necrezut… cum un copil de 4 ani cade de la etajul 4 si nu a patit nimic afara de o zgarietura in talpa piciorului drept in forma de potcoava? Toti se gandeau, ca urmare a povestirii fetitei ca a fost afectata mintal de aceasta tragedie si ca mintea ei refuza acest lucru si de aceea a scornit povestea cu “Doamna”. Testele ieseau bune de fiecare data, iar parintii convingandu-se de minunea pe care o simtisera pe propria piele au alergat la Dumnezeu sa-I dea multumire. Au luat-o si pe copila cu ei la Biserica, unde fetita a recunoscut-o pe “Doamna” ce-I salvase viata in persoana Maicii Domnului din icoana ce se afla pe atunci in Catedrala din Craiova.
Abia atunci au inteles toti vedenia copilei si au dat slava lui Dumnezeu fara nicio indoiala ca El a ales aceasta minunata intamplare intru slava numelui Sau si pentru mantuirea acelei familii. Din acel moment familia respectiva a inceput marea cautare a acelui Dumnezeu care le-a scapat fata de la moarte prin intermediul Preasfintei Fecioare Maria, Maica Sa. Au alergat la catolici, protestanti, iehovisti si tot felul de secte, unde sperau sa afle credinta adevarata. Iar aceasta era mai aproape de ei decat ar fi crezut, pentru ca verisoara prin alianta a mamei copilei i-a luminat cu invataturile adevaratei si singurei credinte.
Fetita respectiva are 23 de ani in prezent si este cea care scrie aceste randuri, retraind cu fiecare fraza, acea minunata intamplare care, sper ca, nu va ramane doar scrisa si ca intr-un timp, atat cat o vrea Dumnezeu, va avea un ecou puternic, ca in urma cu 19 ani. De multe ori mi-as fi dorit sa mor atunci la 4 ani, imi doream nespus de mult sa ma fac ingeras, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu mine.
Si acum te intreb, dragule cititor, care este parerea ta despre minuni afland cele intamplate si traite de cea care scrie aceste randuri pentru tine? Ce valoare mai au acum superstitiile? Cum ramane cu ghinionul din ziua de 13? Cum ramane cu cele 13 ceasuri rele? Si mai ales: daca nu exista Dumnezeu, de ce oare eu mai sunt in viata? Cred ca sunt niste intrebari la care ar trebui sa meditam cu totii.