lunedì 5 novembre 2018

ÎNVĂŢĂTURĂ cum se face înmormântarea la Sfintele Paşti

ÎNVĂŢĂTURĂ

cum se face înmormântarea la Sfintele Paşti,

şi în toată Săptămâna Luminată

Ştiut să fie că de va răposa vreunul dintre creştini de sfintele

Paşti sau în orice zi din săptămâna luminată, până la Duminica

Tomii, nu cântăm rânduiala înmormântării ştiute, din cauza

măririi şi stimei sărbătorii Învierii, pentru că sunt zile de bucurie

şi de veselie, iar nu de bocete şi plângeri, şi toţi în Hristos înviem,

de murim în nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice. Biserica aşa

învaţă şi aşa ne porunceşte a ţine. Deci venind Preotul cu clericii

în casa în care zace mortul, pune pre sine Epitrahilul, Felonul, şi

cădeşte ca totdeauna. Începând: Binecuvântat este Dumnezeul

nostru. Apoi tot Preotul cântă troparul, glasul al 5-lea:

Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând,

şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le. (de trei ori).

Apoi zice stihurile acestea:

Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui, şi să

fugă de la faţa Lui cei ce-l urăsc pre Dânsul.

Iar cântăreţii după fiecare stihul cântă: Hristos a înviat din

morţi.

Stihul al 2-lea:

Cum piere fumul să piară, cum se topeşte ceara de faţa

focului.

Stihul al 3-lea:

Aşa să piară păcătoşii de faţa lui Dumnezeu, iar drepţii să

se veselească.

Stihul al 4-lea:

Aceasta este ziua, care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm

şi să ne veselim într-însa.

Mărire…, Hristos a înviat…, Şi acum…, Hristos a înviat...

Iar după cântarea acestora, pun trupul mortului în sicriu. Şi

Diaconul zice ectenia ştiută pentru morţi; iar Preotul rugăciunea :

Dumnezeul duhurilor…, caută-le la pagina 144. Şi după ecfonis, se

citeşte: Învierea lui Hristos văzând...

În urmare, ridicând sicriul cu mortul, mergem la Biserică:

Preoţii înainte cu Diaconii, după dânşii clericii şi tot poporul,

cântăm canonul Paştilor: Ziua învierii să ne luminăm, popoare…,

până când ajungem la Biserică. Iar după ce am intrat în Biserică şi

se pune trupul jos. Preotul cădeşte după datină, începând

Canonul din capăt pre 8.

Cântarea 1-a, glasul 1-iu, Irmos:

Ziua învierii, să ne luminăm popoare, Paştile Domnului

Paştile; că din moarte la viaţă şi de pre pământ la cer,

Hristos Dumnezeu ne-a trecut pre noi, cei ce cântăm cântare

de biruinţă.

Să ne curăţim simţurile, şi vom vedea pre Hristos

strălucind cu lumina cea neapropiată a Învierii, şi-L vom

auzi lămurit zicându-ne: Bucuraţi-vă, cântându-I cântare de

biruinţă.

Cerurile, după cuviinţă să se veselească şi pământul să se

bucure şi să serbeze toată lumea, cea văzută şi cea

nevăzută; că Hristos s-a sculat, veselie veşnică.

Apoi zice ectenia cea mică şi ecfonis:

Că a Ta este Stăpânirea şi a Ta este împărăţia, puterea şi

mărirea, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cântarea a 3-a, Irmos:

Veniţi să bem băutură nouă nu din piatră seacă, făcută cu

minune, ci din mormântul lui Hristos, Carele a izvorât izvor

de nestricăciune, întru Carele ne întărim.

Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi

cele de desubt. Deci să serbeze toată făptura Învierea lui

Hristos, întru care s-a întărit.

Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă

scol împreună cu Tine, înviind Tu; răstignitu-m-am ieri

împreună cu Tine, Însuţi mă preamăreşte, Mântuitorule,

întru Împărăţia Ta.

Diaconul ectenia ştiută, Preotul rugăciunea şi ecfonisul. Că Tu

eşti învierea, viaţa...

Apoi Ipacoi, glasul al 4-lea:

Venit-au mai înainte de dimineaţă cele ce au fost cu

Maria, şi aflând piatra răsturnată de pre mormânt, auzit-au

de la Înger: pre Cela ce este în lumina cea de a pururea,

pentru ce-L căutaţi între morţi ca pre un om? Vedeţi

înfăşurăturile cele de înmormântare, alergaţi şi predicaţi

lumii că s-a sculat Domnul, omorând moartea, că este Fiul

lui Dumnezeu, Carele a mântuit neamul omenesc.

Cântarea a 4-a, Irmos:

La dumnezeiasca strajă, grăitorul de Dumnezeu Avacum,

să stea cu noi şi să ne arate pre Îngerul cel luminos, carele a

grăit cu mare glas: Astăzi este mântuirea lumii, ca a înviat

Hristos, ca un atotputernic.

Parte bărbătească, ca Cela ce a deschis pântecele cel

fecioresc, fost-a Hristos; iar, ca om, Miel S-a numit, fără

prihană; că n-a gustat spurcăciune, Paştile noastre, şi ca un

Dumnezeu adevărat, desăvârşit S-a numit.

Ca un Miel de un an, cununa cea binecuvântată de noi

Hristos, de voie pentru toţi s-a jertfit, Paştile cele

curăţitoare; şi iarăşi din mormânt, frumos a strălucit nouă

Soarele dreptăţii.

Dumnezeiescul Părinte David înaintea chivotului umbrei

a săltat jucând; iar noi poporul cel Sfânt al lui Dumnezeu,

plinirea închipuirilor văzând, să ne veselim dumnezeieşte că

a înviat Hristos, ca un atotputernic.

Ecfonis: Că bun şi iubitor de oameni...

Cântarea a 5-a, Irmos:

Să mânecăm cu mânecare adâncă şi în loc de mir cântare

să aducem Stăpânului; şi vom vedea pre Hristos Soarele

dreptăţii tuturor viaţă răsărind.

Mila Ta cea nemăsurată văzându-o cei ţinuţi în legăturile

iadului, la lumină au alergat, Hristoase cu picioare vesele,

lăudând Paştile cele veşnice.

Noi cei purtători de lumină, să ne apropiem de Hristos,

Carele a ieşit din mormânt ca un Mire, şi să serbăm, cu

cetele cele iubitoare de serbări, Paştile lui Dumnezeu cele

mântuitoare.

Ecfonis: Că s-a sfinţit şi s-a preamărit…

Cântarea a 6, Irmos:

Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai

sfărâmat încuietorile cele veşnice, unde se ţineau cei legaţi,

Hristoase, şi a treia zi precum Iona din chit, ai înviat din

mormânt.

Păzind peceţile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt,

Cela ce n-ai stricat cheile fecioriei cu naşterea Ta, şi ne-ai

deschis nouă uşile raiului.

Mântuitorul meu, vie şi nejertfită jertfă ca un Dumnezeu,

pre Tine Însuţi de voie aducându-Te Tatălui, ai înviat pre

Adam cu tot neamul, sculându-Te din mormânt.

Ectenia ştiută, cu rugăciunea şi Ecfonisul: Că Tu eşti învierea,

viaţa...

Deci Condacul:

Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului

robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin,

ci viaţă fără de sfârşit.

Tu singur eşti nemuritor, Carele ai făcut şi ai plăsmuit pre

om, iar noi pământenii din pământ suntem plăsmuiţi şi în

acelaşi pământ vom merge precum ai poruncit cela ce m-ai

plăsmuit şi mi-ai zis: Că pământ eşti şi în pământ te vei

întoarce, unde toţi pământenii mergem, făcând la mormânt

cântare de plângere: Aliluia.

Cu Sfinţii odihneşte Hristoase, sufletul robului Tău..., Iar în loc

de: Sfinte Dumnezeule…, cântăm: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în

Hristos v-aţi îmbrăcat…, (de trei ori). După aceia Apostolul: Din

cartea Faptelor, al zilei, în care se face înmormântarea; iar de nu

se va afla Apostol, se zice cel de la înmormântarea comună. Apoi

cântăm: Aliluia glasul al 8-lea;

Şi întâia Evanghelie a Învierii, de la Matei: 28;16-20

În timpul acela cei unsprezece discipoli au mers în

Galileea, în muntele unde le-a poruncit lor Iisus. Şi văzându-

L I s-au închinat Lui, iar unii s-au îndoit. Şi apropiindu-se

Iisus le-a grăit zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pre

pământ. Drept aceea mergând învăţaţi toate naţiile,

botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

Duh; învăţându-i pre dânşii să păzească toate câte am

poruncit vouă; şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la

sfârşitul veacului, Amin.

După aceea:

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului

Domnului Iisus Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne

închinăm, Hristoase, şi Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o

mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară din Tine pre altul

nu ştim; numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm

sfintei învierii lui Hristos; că iată a venit prin Cruce

bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pre

Domnul, lăudăm învierea Lui. Că crucea răbdând pentru noi,

cu moartea pre moarte a stricat.

Şi Stihira, glasul al 6-lea:

Înviind Iisus din mormânt, precum mai înainte a zis, a

dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă. (de trei ori):

Cântarea a 7-a Irmos:

Cela ce a mântuit pre tineri din cuptor, făcându-Se om,

pătimeşte ca un muritor, şi prin patimă pre cel muritor îl

îmbracă cu măreţia nestricăciunii Cela ce singur este

binecuvântat, Dumnezeul părinţilor şi preamărit.

Femeile cele de Dumnezeu înţelepţite în urma Ta cu

miruri au alergat, şi ca pre un mort cu lacrimi Te căutau; dar

bucurându-se, s-au închinat Ţie Dumnezeului celui viu, şi

Paştile cele tainice le-au binevestit, Hristoase, discipolilor

Tăi.

Serbăm omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi

începătura altei vieţi veşnice, şi săltând cântăm pre

Pricinuitorul, pre Unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor şi

preamărit.

Cât de Sfinţită şi mult serbată este cu adevărat această

noapte mântuitoare şi strălucitoare, fiind prevestitoare zilei

celei purtătoare de lumină a Învierii; întru care lumina cea

fără de ani, din mormânt trupeşte tuturor a strălucit.

Cântarea a 8-a, Irmos:

Această numită şi Sfântă zi, una împărăteasă şi doamnă a

sâmbetelor, al praznicelor praznic şi sărbătoare este a

sărbătorilor; întru care binecuvântăm pre Hristos în veci.

Veniţi cu rodul viţei celei nouă al dumnezeieştii veselii, în

ziua cea vestită a Învierii, să ne împărtăşim de Împărăţia lui

Hristos, lăudându-L ca pre un Dumnezeu în veci.

Ridică împrejur ochii tăi, Sioane, şi vezi, că iată au venit

la Tine ca nişte luminători de Dumnezeu luminaţi, de la apus

şi de la miază-noapte, de la mare şi de la răsărit fiii tăi, întru

tine binecuvântând pre Hristos în veci.

Părinte Atotţiitorule, şi Cuvinte şi Duhule, fire unită în trei

ipostasuri, mai pre sus de fire şi de dumnezeire, în Tine neam

botezat, şi pre Tine Te binecuvântăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a Irmos:

stih: Îngerul a strigat celei pline de har: Curată Fecioară,

bucură-te, şi iarăşi zic bucură-te; că Fiul Tău a înviat a treia zi din

mormânt, şi pre morţi i-a ridicat, popoare, bucuraţi-vă.

Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime; că mărirea

Domnului peste tine a răsărit; saltă acum şi te bucură

Sioane, iar tu, Curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te

întru învierea Celui Născut al tău.

stih: Hristos Paştile cele nouă, jertfa cea viu jertfită, Mielul lui

Dumnezeu Carele ridică păcatul lumii.

O dumnezeiescul! O iubitul! O prea dulcele Tău glas! Că

cu noi Te-ai făgăduit fără de minciună să fii până la sfârşitul

veacului, Hristoase; pre care noi credincioşii avându-l

întărire în nădejde, ne bucurăm.

stih: Femeile au alergat să spună Apostolilor: îndrăzniţi dar,

îndrăzniţi şi strigaţi, că Hristos a înviat.

O Paştile cele mari şi preaSfinţite, Hristoase; O

Înţelepciune şi Cuvinte al lui Dumnezeu şi putere! Dă-ne

nouă să ne împărtăşim mai adevărat cu Tine, în ziua cea

neînserată a împărăţiei Tale.

Ecfonis: Că pre Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie mărire

înălţăm Tatălui…

Exapostilaria:

Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a

treia zi ai înviat, pre Adam din stricăciune ridicând, şi

moartea pierzând, Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire.

(de trei ori).

Apoi troparele învierii, glasul al 5-lea:

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pre noi îndreptările Tale

Ceata Îngerilor s-a mirat văzându-Te pre Tine între cei

morţi socotit, dar puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi cu

Tine pre Adam sculând, şi din iad pre toţi slobozindu-i.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pre noi îndreptările Tale

Pentru ce, o uceniţe, din milă amestecaţi mirurile cu

lacrimi? A zis purtătoarelor de miruri îngerul, care a strălucit

în mormânt: vedeţi voi mormântul şi înţelegeţi, că

Mântuitorul a înviat din mormânt.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pre noi îndreptările Tale

Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la

mormântul Tău tânguindu-se; dar Îngerul a stătut lângă

dânsele şi a zis: timpul plângerii a încetat, nu plângeţi, ci

învierea spuneţi Apostolilor.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pre noi îndreptările Tale

Purtătoarele de mir femei, venind cu miruri la mormântul

Tău, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul a grăit către dânsele

lămurit zicând: pentru ce socotiţi pre Cel viu între morţi?

căci ca un Dumnezeu a înviat din mormânt.

Mărire… Treimica:

Închinămu-ne Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Sfintei

Treimi într-o fiinţă, strigând cu serafimii: Sfânt, Sfânt, Sfânt

eşti, Doamne.

Şi acum… a Născătoarei:

Pre dătătorul de viaţă născându-L Fecioară, de păcat pre

Adam l-ai mântuit, şi bucurie Evei în locul întristării i-ai

dăruit; şi pre cei căzuţi din viaţă, i-ai îndreptat către dânsa,

Cela ce din tine s-a întrupat Dumnezeu şi om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia; Mărire Ţie Dumnezeule.

Şi după tropare îndată stihirile Paştilor:

stih: Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui...

Paştile cele Sfinţite nouă astăzi s-au arătat, Paştile cele

nouă şi sfinte, Paştile cele tainice, Paştile cele preacinstite,

Paştile Hristos Răscumpărătorul, Paştile cele neprihănite,

Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care a

deschis nouă uşile raiului, Paştile care sfinţesc pre toţi

credincioşii.

stih: Precum se stinge fumul să se stingă…

Veniţi de la vedere, femei binevestitoare, şi ziceţi

Sionului: primeşte de la noi bunele vestiri de bucurie ale

învierii lui Hristos; veseleşte-te, săltează şi te bucură,

Ierusalime, văzând pre Împăratul Hristos din mormânt

ieşind ca un Mire.

stih: Aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu…

Purtătoarele de mir femei foarte de dimineaţă sosind la

mormântul dătătorului de viaţă, aflat-au înger pre piatră

şezând, şi acela grăind către dânsele aşa a zis: Ce căutaţi

pre Cel viu între cei morţi? Ce plângeţi pre Cel nestricăcios

ca fiind în stricăciune? Mergând vestiţi discipolilor lui.

stih: Aceasta este ziua, ce a făcut-o Domnul…

Paştile cele frumoase, Paştile Domnului Paştile, Paştile

cele preacinstite nouă ne-a răsărit, Paştile cu bucurie unul

pre altul să ne îmbrăţişăm. O Paştile scutirea de întristare;

că astăzi din mormânt ca dintr-o cameră de nuntă strălucind

Hristos, pre femei de bucurie le-a umplut zicând: vestiţi

Apostolilor.

Mărire… Şi acum… glasul al 5-lea:

Ziua Învierii şi să ne luminăm cu serbarea şi unul pre altul

să ne îmbrăţişăm; să zicem, fraţilor şi celor ce ne urăsc pre

noi, să iertăm toate pentru înviere, şi aşa să strigăm: Hristos

a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor

din mormânturi viaţă dăruindu-le.

Hristos a înviat, (de trei ori). Şi în timp ce cântăm stihirile de

mai sus, facem sărutare mortului zicând: Hristos a înviat. Iar după

stihiri ectenia cuvenită. Şi Arhiereul sau Preotul citeşte

rugăciunea sonor aproape de mort. Apoi ecfonis: Că tu eşti

învierea viaţa…

În urmare se face apolis şi se citeşte rugăciunea de dezlegare,

pre care caută-o la prohodul mirenilor pag. 166-167. Şi aşa ieşind

ducem trupul la mormânt, cântând: Hristos a înviat. Şi-l

înmormântăm cu mulţumită şi cu bucurie, zicând toate cele scrise

la rânduiala înmormântării lumenilor. Caută-le la pagina 170.

Cântăm şi troparul. Pământule deschizându-te, primeşte pre cel

plăsmuit din Tine...

EVANGHELIILE ÎNVIERII

ce se citesc la Stâlpi

Din Sfânta Evanghelie de la Matei: 28;16-20

În vremea aceea cei unsprezece ucenici au mers în

Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Şi văzându-

L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se, Iisus

le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe

pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile,

botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit

vouă, şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul

veacului. Amin!

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu: 16;1-8

În vremea aceea, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria

Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salomeea au cumpărat

miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima

zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.

Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la

uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra

fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în

mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă,

îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis:

Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel

răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar

mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge în

Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum va

spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse

de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se

temeau.

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu: 16;9-20

În vremea aceea, după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea

dintâi a săptămânii, El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din

care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei

ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei,

auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. După

aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la

o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei

nu i-au crezut. La urmă pe când cei unsprezece şedeau la

masă, S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi

împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră

înviat. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi

Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza

se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce

vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni

vor izgoni, în limbi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar

ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei

bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. Deci

Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a

şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au

propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul,

prin semnele care urmau, Amin.

Din Sfânta Evanghelie de la Luca: 29;1-12

În ziua cea dintâi a săptămânii, foarte de dimineaţă, au

venit femeile la mormânt, aducând miresmele pe care le

pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi

intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă

nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor,

în veşminte strălucitoare. Şi înfricoşându-se ele şi plecânduşi

feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe

Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă

aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul

Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să

fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Şi ele şi-au adus aminte

de cuvintele Lui. Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit

toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Iar ele

erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte

împreună cu ele, care ziceau către Apostol acestea. Şi

cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu leau

crezut. Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi,

plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat,

mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.

Din Sfânta Evanghelie de la Luca: 24;12-35

În vremea aceea, sculându-se Petru, a alergat la mormânt

şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a

plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase. Şi iată,

doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe

de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era

Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările

acestea. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus

Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor

erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Şi El a zis către ei: Ce sunt

cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în

drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.

Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur

eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el

zilele acestea? El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele

despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în

faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului

popor. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii

şi mai-marii noştri; iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea

să izbăvească pe Israel; şi cu toate acestea, astăzi este a

treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de

ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă

la mormânt, şi negăsind trupul Lui, au venit zicând că au

văzut arătare de Îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii

dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum

spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Şi El a zis către

ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate

câte au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să

pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Şi începând de la

Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate

Scripturile cele despre El. Şi s-au apropiat de satul unde se

duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei îl rugau

stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a

plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi când a stat

împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi,

frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au

cunoscut; şi El S-a făcut nevăzut de ei. Şi au zis unul către

altul: Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe

cale şi când ne tâlcuia Scripturile? Şi, în ceasul acela

sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe

cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau

că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Şi ei

au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de

ei la frângerea pâinii.

Din Sfânta Evanghelie de la Luca: 24;36-53

În vremea aceea, sculându-Se din morţi, Iisus a stat în

mijlocul ucenicilor Săi şi le-a zis: Pace vouă! Iar ei,

spăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi

Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică

astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi

picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că

duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.

Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei

încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi

aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript

şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor.

Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către

voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească

toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci

şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă

Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să

pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, şi să se

propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea

păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi

sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi

făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă

veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre

Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când

îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat Ia cer. Iar ei,

închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.

Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând

pe Dumnezeu, Amin.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 20;1-10

Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la

mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut

piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la

Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus şi le-a

zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au

pus. Deci au ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la

mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic,

alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la

mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar

n-a intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat

în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care

fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci

înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt

ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.

Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din

morţi. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 20;11-18

În vremea aceea Maria stătea afară lângă mormânt plângând.

Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Şi a

văzut doi Îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi

altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia iau

zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au

luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Zicând

acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu

ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine

cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă

Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu îl voi ridica. Iisus 

a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni!

(adică, învăţătorule). Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci

încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune:

Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi

Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind

ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a spus ei.

Din Sfânta Evanghelie de Ia Ioan: 20;19-31

Şi fiind seară, în ziua aceea, întâi a săptămânii, şi uşile

fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a

venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând

acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat

ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace

vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.

Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh

Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le

veţi ţine vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel

numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis

lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă

nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor, şi dacă nu voi

pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune

mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile,

ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi

a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis:

Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi

vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi

nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis:

Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai

văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Şi încă

multe alte minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care

nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să

credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând,

să aveţi viaţă în numele Lui.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 21;1-14

În vremea aceea, sculându-Se din morţi, Iisus S-a arătat

iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei şi S-a arătat aşa: Erau

împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi

Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi

din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi

i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în

corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcându-se

dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este

Iisus. Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de

mâncare? Ei i-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja

în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi

nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui

Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci

Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci

era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă. Şi ceilalţi ucenici au

venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două

sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci, când au ieşit Ia

ţărm au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.

Iisus le-a zis: Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.

Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină

de peşti mari: o sută cincizeci şi trei şi, deşi erau atâţia, nu sa

rupt mreaja. Iisus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul

din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că

este Domnul. Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor,

şi de asemenea şi peştele. Aceasta este, acum, a treia oară

când Iisus S-a arătat ucenicilor, după ce S-a sculat din morţi.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 21;15-25

În vremea aceea S-a arătat Iisus ucenicilor Săi, după ce Sa

sculat din morţi, şi a zis lui Simon-Petru: Simone, fiul lui

Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El i-a zis: Da,

Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui; Paşte mieluşeii Mei.

Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă

iubeşti? EI i-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a

Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i-a zis a treia oară:

Simone, fiul Iui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis

a treia oară: Mă iubeşti? Şi i-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu

ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele. Adevărat,

adevărat zic ţie: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi

umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde

mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu

voieşti. Iar aceasta a zis-o, înseninând cu cel fel de moarte

va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi zicând aceasta, i-a zis:

Urmează Mie. Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după

el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la cină s-a

rezemat de pieptul Lui şi i-a zis: Doamne, cine este cel ce Te

va vinde? Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus:

Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a lui Iisus:

Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu

urmează Mie. De aceea a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că

ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va

muri, ci: dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce

ai tu? Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre aceasta

şi care a scris acestea, să ştim că mărturia lui e adevărată.

Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care,

dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta nar

cuprinde cărţile ce s-ar fi scris, Amin.

ALTE EVANGHELII

care pot fi citite ca adaos de podoabă la stâlpi,

precum şi în drum spre locul de înmormântare.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 5;17-24

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl

Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez. Deci pentru aceasta

căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că

dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este

Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A

răspuns deci Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă:

Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe

Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul

întocmai. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El

şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă

miraţi. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă

viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. Tatăl nu judecă

pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Ca toţi să

cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu

cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl, Care L-a trimis.

Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi

crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu

va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 6;40-44

Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul:

Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi

crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea

de apoi. Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese:

Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer. Şi ziceau: Au nu este

Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe

mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer? Iisus

a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi. Nimeni nu

poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a

trimis, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

Din Sfânta Evanghelie de la Luca: 12;16-21

Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din

belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că nam

unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face:

Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge

acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu:

Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani;

odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a

zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul

tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu

cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în

Dumnezeu.

Din Sfânta Evanghelie de la Matei: 22;23-33

În vremea aceea, s-au apropiat de Iisus saducheii, cei ce

zic că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule,

Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să

ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său.

Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a

murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său.

Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. în

urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, deci, a cărui

dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie.

Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi, neştiind Scripturile,

nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se însoară,

nici nu se mărită, ci sunt ca Îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar

despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de

Dumnezeu, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi

Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Nu este

Dumnezeul morţilor, ci al viilor. Iar mulţimile, ascultându-L,

erau uimite de învăţătura Lui.

Din Sfânta Evanghelie de la Matei: 24;27-33,42-51

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Precum fulgerul iese de la

răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului

Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar

îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca

şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer

şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer

semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile

pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii

cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe Îngerii

Săi, cu sunet mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai

Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la

celelalte margini. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa

lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara

este aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate

acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. Privegheaţi deci, că

nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că

de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar

priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea, şi voi fiţi

gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.

Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a

pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp?

Fericită este sluga aceea pe care venind stăpânul său, o va

afla făcând aşa. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile

sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în

inima sa: Stăpânul meu întârzie, şi va începe să bată pe cei

ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii,

veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi

în ceasul pe care nu-l cunoaşte, şi o va tăia din dregătorie şi

partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi

scrâşnirea dinţilor.

Din Sfânta Evanghelie de la Matei: 6 ;22-33

Zis-a Domnul către dânşii: Luminătorul trupului este

ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci,

dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu

cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni,

căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul

se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui

Dumnezeu şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi

pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul

vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult

decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la

păsările cerului că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu

adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare

nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre

voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar

de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii

câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun

vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat

ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi

este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o

îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin

credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom

mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după

toate acestea se străduiesc păgânii; ştie doar Tatăl vostru

Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia

lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga

vouă.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 6;48-54

Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră în El: Eu sunt

pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au

murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care,

dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie,

care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta

viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa

lumii este trupul Meu. Deci iudeii se certau între ei, zicând:

Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm? Şi le-a

zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca

trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea

viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu

are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

Din Sfânta Evanghelie de la Luca: 14;1,12-15

În vremea aceea a intrat Iisus, într-o sâmbătă, în casa

uneia intre căpeteniile fariseilor, ca să mănânce pâine; şi a

zis celui ce-L chemase: când faci prânz sau cină, nu chema

pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici

vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor,

pe tine şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă

pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi

că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea

drepţilor. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El

la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui

Dumnezeu!

Din Sfânta Evanghelie de la Matei: 25;31-46

Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi

toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.

Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi

pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va

pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va

zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii

Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la

întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să

mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost

şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost

şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.

Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am

văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să

bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi

Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în

temniţă şi am venit la Tine? Iar împăratul, răspunzând, va

zice către ei: Adevărat zic vouă: întrucât aţi făcut unuia

dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci

va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine,

blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi

Îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc;

însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost

şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în

temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei,

zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau

străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?

El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: întrucât nu

aţi făcut unuia din aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.

Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă

veşnică.

Din Sfânta Evanghelie de la Matei: 5;42-48

Zis-a Domnul: Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel

ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Aţi

auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe

vrăjmaşul tău. Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri,

binecuvântaţi pe cel ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă

urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca

să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară

soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste

cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă

iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi

lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi

mai mult? Au nu fac şi păgânii acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi

desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

Din Sfânta Evanghelie de la Matei : 13;44-54

Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăţia

Cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o

un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are

şi cumpără ţarina aceea. Iarăşi este asemenea Împărăţia

Cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi

aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate

câte avea şi l-a cumpărat. Asemenea este iarăşi Împărăţia

Cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul

de peşti. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi,

şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat

afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi Îngerii şi vor

despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi. Şi îi vor arunca

în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea

dinţilor. Înţeles-aţi toate acestea? Zis-au Lui: Da, Doamne.

Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre

Împărăţia Cerurilor este asemenea unui om gospodar, care

scoate din vistieria sa noi şi vechi. Iar după ce Iisus a sfârşit

aceste pilde, a trecut de acolo. Şi venind în patria Sa, îi

învăţa pe ei în sinagoga lor.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 8;51-59

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră atunci la Dânsul:

Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul

Meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii i-au zis: Acum am

cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi

proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va

gusta moartea în veac. Nu cumva eşti Tu mai mare decât

Tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii.

Cine Te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe

Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel

care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul

vostru. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu îl ştiu; şi, dacă aş zice că

nu-L ştiu, aş fi mincinos, asemenea vouă. Ci îl ştiu şi păzesc

cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să

vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. Deci au zis iudeii

către El: încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam?

Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai

înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca să arunce

asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând

prin mijlocul lor, S-a dus.

Din Sfânta Evanghelic de la Matei: 12;30-37

Zis-a Domnul: Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi

cine nu adună cu Mine, risipeşte. De aceea vă zic: Orice

păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva

Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva

Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva

Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici

în cel ce va să fie. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui

e bun, ori spuneţi că pomul este rău şi rodul lui e rău, căci

după roadă se cunoaşte pomul. Pui de vipere, cum puteţi să

grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul

inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara lui cea bună

scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui

cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice

cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală

în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi

din cuvintele tale vei fi osândit.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan: 12;24-26,35-36

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic

vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va

muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.

Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte

sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.

Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo

va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va

cinsti. Deci le-a zis Iisus: încă puţină vreme Lumina este cu

voi. Umblaţi cât aveţi Lumină, ca să nu vă prindă întunericul.

Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi

Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.

Din Sfânta Evanghelie de Ia Luca: 12;32-40

Zis-a Domnul: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl

vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia. Vindeţi averile

voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc,

comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se

apropie, nici molie nu o strică. Căci unde este comoara

voastră, acolo va fi şi inima voastră. Să fie mijloacele

voastre încinse şi făcliile voastre aprinse. Şi voi fiţi

asemenea oamenilor care aşteaptă pe stăpânul lor când se

va întoarce de la nuntă, ca, venind şi bătând, îndată să-I

deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind,

stăpânul le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va

încinge şi le va pune la masă şi, apropiindu-se le va sluji. Fie

că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, şi le

va găsi aşa, fericite sunt acelea. Iar aceasta să ştiţi, că, de ar

şti stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea şi n-ar

lăsa să i se spargă casa. Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul în

care nu gândiţi Fiul Omului va veni.

Nessun commento:

Posta un commento