RÂNDUIALA DE RUGĂCIUNE
către Preasfânta şi de viaţă începătoarea Treime
(se cântă la timp de boli molipsitoare şi omorâtoare
ca holera şi ciuma)
Preotul face început aşa: Binecuvântat este Dumnezeul
nostru..., iar citeţul: Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule...,
Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Preotul: Că a Ta este
Împărăţia..., citeţul: Doamne miluieşte (de 12 ori), Veniţi să ne
închinăm…, (de trei ori), şi Psalmul 87: Doamne Dumnezeul
mântuirii mele ziua am strigat..., apoi Diaconul zice ectenia cea
mare: Cu pace Domnului să ne rugăm, şi celelalte până la: pentru
cei ce plutesc pre mare…, şi îndată adaugă acestea:
Pentru ca să nu-Şi aducă aminte de nelegiuirile şi
smintelile noastre, ale păcătoşilor şi nevrednicilor servilor
Săi, ci cu milă să curăţească păcatele noastre şi să-Şi
întoarcă mânia Sa, cea cu dreptate pornită asupra noastră,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca nu cu urgia Sa să ne mustre pre noi, nici cu
mânia Sa să ne pedepsească, ci să-Şi aducă aminte că trup
suntem, duh ce iese şi nu se întoarce, şi cu îndurare să
ferească de moarte sufletele noastre, şi în mânie să-Şi aducă
aminte de milă, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să nu intre la judecată cu robii Săi şi să caute
spre nelegiuirile noastre, ci să le curăţească; şi să fie
Milostiv şi să scape pre oamenii cei în deznădăjduire,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să-Şi aducă aminte de îndurările şi de milele
sale cele din veac, şi să nu pomenească păcatul tinereţii, al
neştiinţei şi al bătrâneţii noastre, ci să ne miluiască pre noi,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să audă din Casa cea Sfântă a Sa glasul nostru
şi să tămăduiască durerile morţii ce ne-au cuprins, şi să
usuce râurile fărădelegilor, care ne turbură pre noi,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca curând să ne scape din lanţurile morţii, care ne
încătuşează, şi să ne izbăvească de durerile iadului ce ne-au
cuprins pre noi, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca cu îndurare să îngăduie servilor Săi timp de
pocăinţă, şi să nu ne taie înainte de timp ca pre un smochin
neroditor, ci cu milă să sape împrejur şi să ne arunce
gunoiul milei, aşteptând încă cu iubire de oameni roadă de
pocăinţă şi de întoarcere, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să ne ridice pre noi din porţile morţii, de la
sabia cea ameninţătoare, şi de la arcul cel întins, şi cu milă
să întoarcă de la noi uneltele morţii, care cu dreptate sunt
gătite asupra noastră ca nişte săgeţi arzătoare, Domnului să
ne rugăm.
Pentru ca să audă rugăciunea noastră, cererea să o ia în
seamă şi lacrimile să nu le treacă, ci să ne uşureze spre a ne
repausa mai înainte până nu pierim, că apoi nu vom mai fi,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să ne izbăvim de toată supărarea, mânia şi
nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte…, Pre Preasfânta, curata,
preabinecuvântata…, Ecfonis: Că Ţie se cuvine toată mărirea,
deci: Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă...
Tropar glasul al 2-lea:
Întru mânia Ta, Dumnezeule, adu-Ţi aminte de îndurările
Tale, că pulbere şi ţărână suntem, duh ce iese şi nu se
întoarce, şi nu cu urgia Ta să ne cerţi pre noi, ca să nu
pierim cu totul, ci păzeşte sufletele noastre ca un iubitor de
oameni (de două ori).
Mărire…, Şi acum…, glasul al 6-lea Ceea ce eşti solitare
creştinilor neruşinată…, caută la pagina 275 apoi Psalmul 50:
Miluieşte-mă Dumnezeule….
Canonul
Cântarea I, glasul al 8-lea
Irmos: Pre Faraon cela ce se purta în car...
stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să
ne cerţi
Mărirea cea atotcreatoare, şi de o fiinţă, de un tron şi de o
putere şi în trei străluciri, Părinte necuprinse, Fiule şi
Duhule Sfinte, mântuieşte pre servii Tăi de cumplita boală,
ca cu mulţumită să Te mărim.
Furtuna păcatelor m-a împins în adâncul neputinţei, şi
îndesitele dureri, ca valuri întreite mă învăluiesc pre mine
nenorocitul. Stăpânire de o putere, Treime Sfântă, îndură-Te
şi mă mântuieşte pre mine cela ce pier cumplit.
Mărire…
Treime nedespărţită, scapă pre servii Tăi de păcatul ce
ne-a cuprins, stingând cu roua milei Tale arşiţa cea cumplită
a durerilor, şi ne dă sănătate, ca cu bună credinţă să Te
lăudăm.
Şi acum… a Născătoarei:
Purtat-ai, preacurată, în pântece pre Răscumpărătorul şi
Făcătorul a toate şi pre Domnul, Carele a purtat neputinţele
noastre. Pre Acela roagă-L acum să scape pre servii tăi de
boală cumplită, singură ajutătoarea oamenilor.
Cântarea a 3-a
Irmos: Făcătorul sferei cereşti...
Minţile cereşti, cetele Îngereşti, tronurile şi începătoriile,
puterile şi domniile, Te roagă pre Tine, Bunule Mântuitorule,
scapă de boala cea molipsitoare pre servii Tăi.
Ca să arăţi adâncul cel mare al iubirii de oameni; Stăpâne
Atotputernice, mântuieşte de boala cea omorâtoare şi de
chinurile cele cumplite pre servii Tăi, Unule, multÎngăduitorule.
Mărire…
Ca nişte duhuri înainte stătătoare şi lui Dumnezeu
servitoare, Îngeri şi arhangheli, rugaţi-L pre Acela să
înceteze boala, să împrăştie pierirea şi să ne scape de sorta
aducătoare de moarte.
Şi acum… a Născătoarei:
Izvor de vindecări şi adânc de bunătăţi, pre tine te-a
arătat Hristos Domnul, Cela ce s-a născut din tine, Fecioară
cu totul neprihănită; pentru acea mântuieşte pre servii tăi,
care se îneacă în viforul durerilor.
Catavasie:
Mântuieşte de nevoi pre servii Tăi Îndurate, că noi
neîncetat la Tine alergăm, către înduratul şi
răscumpărătorul, Stăpânul tuturor, Dumnezeule Cel mărit în
Treime.
Alta:
Mântuieşte de nevoi pre servii tăi, Preasfântă Născătoare
de Dumnezeu Fecioară, că neîncetat la tine alergăm, ca şi
către un zid nesurpat şi folositor.
Şi îndată Diaconul zice ectenia: Miluieşte-ne pre noi
Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie auzi-ne şi ne
miluieşte şi celelalte. Apoi să se adauge acestea:
Greşit-am şi am făcut nelegiuire, pentru aceasta mânia Ta
cea dreaptă ne-a ajuns pre noi, Doamne Dumnezeul nostru,
şi umbra morţii ne-a acoperit şi de porţile iadului ne-am
apropiat; dar către Tine, Dumnezeul nostru, în durerea
noastră cu umilinţă strigăm: fie-Ţi milă de poporul Tău şi nul
pierde cu totul, cu umilinţă ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne
miluieşte.
Doamne Cela ce Stăpâneşti moartea şi viaţa, nu închide
spre moarte sufletele servilor Tăi, ci conteneşte mânia şi
lasă urgia, că pier ca fumul zilele noastre; ofiliţi suntem ca
iarba şi s-a uscat tăria noastră, ci cu totul ne pierdem pentru
păcatele noastre; fie-Ţi milă de servii Tăi, întru pocăinţă cu
lacrimi ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Adu-Ţi aminte, Doamne, că trup suntem, duh ce iese şi nu
se întoarce, şi cu îndurare întoarce mânia Ta, ce cu dreptate
este pornită asupra noastră, cu care ca cu o sabie înainte de
timp ne tai pre noi; slăbeşte boala şi încetează rana, care în
curând ne pierde pre toţi; că nu morţii Te vor lăuda pre Tine,
nici toţi cei ce se pogoară la iad, ci noi aceşti vii Te lăudăm,
şi cu durere de inimă suspinând ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne
miluieşte.
Mai mult de cât toţi am păcătuit Ţie, şi nelegiuire am
făcut, Stăpâne, şi chiar de nu am câştigat pocăinţă, primeşte
cugetul nostru în loc de pocăinţă, şi întorcându-Te spre milă
ca un bun şi Preaputernic, slobozeşte pre robii Tăi de boala
cea omorâtoare şi de cumplitele dureri, suspinând cu durere
ne rugăm Ţie, auzi-ne curând şi ne miluieşte.
Să nu-Ţi aduci aminte de nelegiuirile şi de strâmbătăţile
poporului Tău şi să nu intri la judecată cu robii Tăi, nici să
Te întorci cu mânie de la cei ai Tăi; că de vei căuta la
nelegiuire, Doamne, cine va suferi? Că pulbere şi ţărână
suntem şi statura noastră ca o nimica înaintea Ta, ci ca un
Îndurat şi de oameni Iubitor, îndură-te şi nu ne pierde pre
noi în mânia Ta, pentru nelegiuirile noastre, rugămu-ne Ţie,
Preabunule Dumnezeule, auzi-ne şi ne miluieşte.
Cela ce nu voieşti moartea păcătoşilor, ci să se întoarcă şi
să fie vii; ca un izvor al vieţii fă-ne vii pre noi cei vrednici
morţii, după judecata Ta cea dreaptă; că Tu eşti Dumnezeu,
Carele stăpâneşti viii şi morţii, şi nu ne pierde cu urgia
certării Tale; cu strigare tare din amărăciunea inimii şi cu
lacrimi ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Caută cu milă, Doamne, spre răutatea poporului Tău, şi
Te îndură şi porunceşte Îngerului, ce şi-a întins mâna sa spre
pierzarea noastră a tuturor, precum I-ai poruncit odinioară
în zilele lui David să-şi retragă cât mai curând mâna sa, spre
a nu ne pierde cu totul, că şi noi întru pocăinţă
mărturisindu-Te, ca David, strigăm Ţie: Păcătuit-am şi am
făcut nelegiuire, şi nu suntem vrednici de îndurarea Ta, ci Tu
Însuţi, ca un Îndurat, plecat fiind de singură mila Ta, arată
milele Tale cele multe şi păzeşte poporul Tău şi oile turmei
Tale, rugămu-ne Ţie, curând ne auzi şi ne miluieşte.
Preotul ecfonis: Auzi-ne pre noi Dumnezeule Mântuitorul
nostru...
Catismala, glasul al 5-lea:
Supărările ne-au încunjurat pre noi, Doamne, şi chinurile
iadului ne-au aflat, Mântuitorule, şi ne-a acoperit umbra
morţii pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni, şi ne
lipsim de viaţă înainte de timp, şi ce să facem nu ne
pricepem; numai la Tine Doctorul sufletelor şi al trupurilor şi
adâncul milei, cu durere de inimă şi cu umilinţă căzând
strigăm: Izvorule al vieţii, iartă şi miluieşte pre poporul cel
deznădăjduit, pentru Născătoarea de Dumnezeu, Unule
mult-Milostive.
Cântarea a 4-a
Irmos : Tu eşti tăria mea Doamne...
Acum cu adevărat umbra morţii ne-a acoperit pre noi şi
de porţile iadului ne-am apropiat; ci Tu, Mântuitorule, ca un
puternic ridică-ne şi fă minunată mila Ta, mântuind pre cei
ce cu credinţă neîndoită strigă: Mărire puterii Tale,
Iubitorule de oameni.
Apostoli tăinuitori şi prezicători şi însuşi văzători ai lui
Hristos, cei ce aţi luat darul vindecării, fiind doctori
sufleteşti, scoateţi-ne din nevoi şi de boala ce ne-a cuprins,
rugând pre Stăpânul Hristos, Mântuitorul şi Domnul.
Mărire…
Viforul păcatelor acum ne-a cuprins pre noi şi valurile
neputinţei ne învăluie, îndesite dureri ne îneacă, întristări şi
chinuri ne-au aflat pre noi păcătoşii. Apostoli ai Domnului,
cu rugăciunile voastre tindeţi-ne mână de ajutor.
Şi acum… a Născătoarei:
Fiind loviţi de pretutindeni cu dureri cumplite, Fecioară,
toţi cădem înaintea ta, la puternicul acoperământ, Curată;
mântuieşte-ne pre noi, îndură-te de toţi, Mireasă
Dumnezeiască, şi ne scapă de pierire, de cumplita boală, şi
vindecă durerile, Stăpână.
Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...
Sfinţilor Profeţi, adăpaţi-ne cu rugăciunile voastre cele
îndulcitoare, acoperind marea înşelăciunii şi schimbaţi
toată amărăciunea bolii de acum în dumnezeiască dulceaţă
a însănătoşirii.
Pătrunşi suntem de săgeţile durerilor din porunca Ta,
Doamne, şi ne-a apăsat pre noi mâna Ta, Preaputernice; dar
ca Dumnezeu îndurător, îndură-te de noi toţi cu mila Ta,
pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi Mucenici.
Mărire…
Precum pre fiul văduvei cel mort de demult l-ai înviat cu
porunca Ta, Cuvinte, pre robii Tăi scăpându-i de cumplita
boală, ca un Bun şi Miluitor, înviază-i, Unule Iubitorule de
oameni.
Şi acum… a Născătoarei:
În noaptea vieţii viforul a toată răutatea ne-a cuprins, şi
ne-a acoperit adâncul întunecoasei slăbiciuni; dar, Fecioară,
străluceşte-ne o rază de răsuflare şi la lumina sănătăţii ne
îndreptează.
Cântarea 6-a
Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…
În luciul nemărginit al neputinţei mă aflu, şi în valurile de
restrişte ale bolii mă învăluiesc, Ocârmuitorule Doamne,
tinde-mi mână de ajutor acum şi mă mântuieşte.
Precum mai de demult pre cel paralitic cu dumnezeiasca
Ta voie l-ai ridicat din neputinţa bolii şi din patul răutăţii,
aşa uşurându-mă de boala cea prea grea, dă-mi sănătate,
mult-Milostive.
Mărire…
Ceata Profeţilor, adunarea Apostolilor şi mulţimea
Mucenicilor acum Te roagă pentru poporul Tău, Unule
Milostive; îndură-te de dânsul, Bunule.
Şi acum… a Născătoarei:
Marie, curată vistierie a fecioriei, tu mântuieşte-ne pre
noi de întristări, de neputinţe şi de boala care ne ţine acum,
ca cu credinţă să te mărim.
După aceea Diaconul zice ectenia cea mică. Preotul, Ecfonis:
Că Tu eşti Împăratul păcii...
Condac glasul al 6-lea:
Durerile iadului ne-au înconjurat, şi ne-a acoperit umbra
morţii, şi ca ceara de faţa focului, zilele noastre s-au topit de
faţa mâniei Tale, Doamne; ci ca un Îndurat adu-Ţi aminte în
mânie de mila Ta, şi iartă pre poporul Tău, ca fiind vii, cu pocăinţă
să Te mărim pre Tine, Unule Iubitorule de omeni.
Apoi Antifonul 1 al glasului al 6-lea:
Spre cer ridic ochii mei către Tine, Cuvinte, îndură-Te de
mine ca să viez Ţie.
Miluieşte-ne pre noi urgisiţii, făcându-ne vase de bună
treabă Ţie, Cuvinte.
Mărire… Şi acum…
Duhul Sfânt este pricina cea a tot mântuitoare; de suflă
Acesta în cineva după cum se cuvine, curând îl ridică de la
cele pământeşti, îl întraripează, îl creşte şi sus îl aşează.
Prochimen glasul al 4-lea:
Doamne, nu cu mânia Ta să ne cerţi pre noi, nici cu urgia Ta să
ne pedepseşti.
stih: Nu este vindecare trupului meu de faţa mâniei Tale, nu
este pace întru oasele mele de către faţa păcatelor mele.
APOSTOLUL
Diaconul: Înţelepciune.
Din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, citire: (XII, 1-10)
Fraţilor, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să
lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să
alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi
asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru
bucuria pusă înainte-I, a suferit Crucea, n-a ţinut seama de ocara
ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luaţi bine
aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de
mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele
voastre. în lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până
la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: „Fiul
meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja când
eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi
biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”. Răbdaţi spre înţelepţire.
Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe
care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de
care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi, şi nu fii adevăraţi.
Apoi, dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe,
şi ne sfiam de ei, oare, nu ne vom supune cu atât mai vârtos
Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă? Pentru că ei, precum găseau
cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul
nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.
Preotul: Pace ţie. Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, glasul al 4-lea:
EVANGHELIA
Diaconul: Înţelepciune drepţi…
Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire: 8;14-23
În timpul acela venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pre
soacra lui zăcând şi aprinsă de friguri; şi S-a atins de mâna
ei, şi a lăsat-o frigurile; şi s-a sculat şi slujea Lui. Iar făcânduse
seară, adus-au la Dânsul mulţi demonizaţi, şi a scos
duhurile cu cuvântul, şi a vindecat pre toţi cei ce erau
bolnavi. Ca să se plinească ce s-a zis de Isaia profetul ce
grăieşte: Acesta neputinţele noastre a luat, şi bolile a purtat.
Şi văzând Iisus mulţime multă împrejurul său a poruncit să
meargă de cealaltă parte. Şi apropiindu-se un cărturar, a zis
lui: Învăţătorule, voi să Te urmez ori unde vei merge. Şi i-a
zis Iisus lui: Vulpile au vizuini, şi păsările cerului cuiburi; iar
Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul. Iar altul dintre
ucenicii Lui i-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să
înmormântez pre tatăl meu. Şi Iisus i-a zis lui: Urmează Mie,
şi lasă pre morţi să-şi înmormânteze morţii lor. Şi intrând el
în corabie, au mers după dânsul ucenicii Lui.
Deci, Mărire…, glasul al 2-lea: Părinte, Cuvinte şi Duhule,
Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre, Şi acum…,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curăţeşte
mulţimea păcatelor noastre.
stih: Miluieşte-ne pre noi Dumnezeule, după mare mila Ta şi
după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte păcatele noastre.
Stihira aceasta, glasul al 6-lea:
Înfricoşat eşti Doamne şi cine va suferi dreapta Ta mânie?
Sau cine Te va ruga pre Tine pentru poporul cel păcătos şi
deznădăjduit? Dar pentru îndurările Tale cele nemăsurate, şi
a Ta iubire de oameni, şi pentru rugăciunile Preacuratei
Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor, care se
roagă Ţie pentru noi, pleacă-Te spre îndurare, că noi toţi
suntem fără răspuns de îndreptare, ca nişte servi greşiţi;
pentru aceea degrab îndură-Te şi miluieşte făptura Ta,
Stăpâne, ca să nu pierim noi servii Tăi, Îndurate de reaua
certare în care ne aflăm.
După aceea Diaconul zice: Mântuieşte Dumnezeule, poporul
Tău... Preotul, Ecfonis: Cu mila şi cu îndurările...
Cântarea a 7-a
Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat...
Mă arde şi mă topeşte cuptorul durerilor celor
nenumărate, înfierbântându-se neîncetat flacăra bolii celei
pierzătoare, ci cu roua milei Tale, Mântuitorule, răcoreştemă,
ca să cânt: binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor
noştri.
Profeţilor, Apostolilor, ceata Mucenicilor şi
dumnezeieştilor învăţători, alinaţi cu rugile voastre durerile
celor ce zac, şi sănătate dăruiţi celor ce cântă: binecuvântat
eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Mărire…
Cu cuvântul pre Lazăr înviind, acum şi pre noi ne ridică
din mormântul cumplitei boli, înviindu-ne, Doamne ca să
cântăm cântare de mulţămită: binecuvântat eşti, Dumnezeul
părinţilor noştri.
Şi acum… a Născătoarei:
Milostivă fiind şi Maica Celui cu totul Milostiv, miluindune
scapă pre poporul ce cheamă, Fecioară, milele Tale şi
cântă: binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a
Irmos: De şapte ori cuptorul…
Cu durere gemând, din patul durerii noastre şi din boala
cea pierzătoare strigăm către Tine, Iubitorule de oameni, şi
ridicând acum ochii inimii cerem sănătate: cercetează-ne
pre noi, Mântuitorule, şi ne scoală ca să-Ţi cântăm: popoare,
preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cu a noastră neputinţă îmbrăcându-Te, Îndurate, şi voind
a Te asemăna oamenilor, pentru rugăciunile Cuvioşilor Tăi,
mântuieşte-ne pre noi cei deznădăjduiţi şi ne ridică din
groapa a toată neputinţa, ca să cântăm Ţie: tineri,
binecuvântaţi; preoţi, lăudaţi; popoare, preaînălţaţi-L întru
toţi vecii.
Mărire…
Făcătorul firii, dăruitorul vindecărilor, ca Cela ce ai inima
blândă şi adânc de îndurare, îndelung-Răbdătorule, cu luare
aminte cercetează poporul Tău de boala cea pierzătoare, şi-l
înviază să-Ţi cânte: Preoţi, binecuvântaţi; popoare înălţaţi-L
întru toţi vecii.
Şi acum… a Născătoarei:
Tare ajutătoare şi neclintită apărătoare, nădejdea
deznădăjduiţilor, cu totul neprihănită, cercetează pre
poporul tău cela ce în dureri pătimeşte şi-i uşurează
greutatea bolii celei amare; alungă neputinţa şi primejdia, şi
mântuieşte pre servii tăi, Fecioară de Dumnezeu Născătoare.
Cântarea a 9-a
Irmos: Spăimântatu-s-a cerul de aceasta...
Multe minuni, cărora nu este număr, făcând Tu
Nemuritorule, arată mila Ta spre servii Tăi, ca un Dumnezeu
Milostiv, şi de boala ce ne-a cuprins acum slobozeşte-ne,
pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut şi ale cetei
Mucenicilor Tăi.
Pentru rugăciunile Îngerilor, arhanghelilor, Profeţilor,
Apostolilor, Mucenicilor, preacuvioşilor, ierarhilor şi ale
tuturor Sfinţilor Tăi, plânsul servilor Tăi întoarce-l,
Atotputernice, în bucurie, şi vindecă durerea, uşurează
neputinţa, şi ne dăruieşte nouă sănătate.
Mărire…
Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Doamne Cel bogat în
milă, pre Tine Te rog, vindecă multele mele patimi, scapămă
de dureri şi de întristări, ca un Bun şi singur Binefăcător
şi mântuieşte pre cei ce cu dreaptă credinţă Te măresc.
Şi acum… a Născătoarei:
Ceea ce ai născut pre Înduratul şi Milostivul Stăpân, pre
Creatorul şi Domnul, acum arată spre mine obişnuitele tale
îndurări, şi mă scapă de boala cumplită ce-mi topeşte
sufletul meu, Fecioară Născătoare de Dumnezeu; dă-mi
sănătate ca neîncetat să te măresc.
După aceea: Cuvine-se cu adevărat să te fericim…, Sfinte
Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., şi Troparele
glasul al 6-lea: Miluieşte-ne pre noi Doamne..., Mărire…, Doamne
miluieşte-ne…, Şi acum…, Uşa milostivirii…, pag. 78.
După aceea citeşte Preotul rugăciunile acestea, sau câte va voi,
lăsând pentru alte zile, pre a doua sau pre a treia rugăciune.
Rugăciuni
la moartea cea neaşteptată şi furioasă a ciumei
(compunere a sfinţitului patriarh Filoteiu)
Diaconul zice: Cu lacrimi, întru umilinţă şi cu inimă înfrântă
plecând genunchii sufletelor şi ale trupurilor noastre, Domnului
să ne rugăm. Atunci toţi zic: Doamne miluieşte (de 3 ori), şi-şi
pleacă genunchi. Iar Preotul cu genunchi plecaţi, cu lacrimi şi cu
toată umilinţa, citeşte rugăciunea aceasta.
Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, izvorul cel
nedeşertat al îndurărilor, noianul cel neurmărit al iubirii de
oameni, adâncul cel nemăsurat al îndelung-răbdării şi al
bunătăţii, Cela ce chiar şi multele feluri de bătăi şi de răni,
ce vin după timpuri asupra neamului omenesc, le aduci spre
folosul lui, prin marea Ta iubire de oameni, pentru ca
neînfrânarea şi totala noastră pornire la păcat să o opreşti,
ca şi cu un frâu, cu frica de Dumnezeu, ca să nu se vatăme
necuviincios chipul cel dumnezeiesc, şi să nu se înjosească
rău nobleţea sufletului nostru; opreşte, rugămu-ne această
armă tăioasă şi neaşteptată a morţii adusă asupra firii
noastre, ca să nu ne împuţinezi mai mult decât toate
neamurile, nici să ne dai spre batjocura duşmanilor noştri
celor înţelegători şi simţitori. Pustiitu-s-au cetăţile, stricatus-
au oraşele; sărbătorile cele Sfinţite, servirile şi armonia
cântărilor celor dumnezeieşti, în mare parte au tăcut; case
bune şi mari, (după cum zice scriptura) au pierit, şi nu este
cine să locuiască într-însele. Frică şi tremur a venit asupra
noastră, şi pre toţi i-au acoperit întunericul cel negru al
acestei morţi înfricoşate. Nu apucăm Stăpâne, să plângem
după datina rudelor pre cei ce mor, şi iată soseşte şi
sfârşitul nostru, căutând pre alţii să ne plângă şi să ne
predea mormântului celui comun. În cât noi cei vii şi văzuţi
nu ne mai credem a fi vii, de frica acestei bătăi înfricoşate, ci
mai că nu ne mai încredem nici în noi înşine; închipuindu-şi
fiecare că are în sine semnul şi rana morţii, şi înainte de
moarte, de frica morţii cumplit murim. Aceasta este răsplata
răutăţii noastre; acesta sfârşitul cel potrivit al faptelor
noastre celor viclene şi necurate; acestea sunt isprăvile cele
rele ale desfrânării, ale nedreptăţii şi ale călcărilor noastre
de jurământ; acest şarpe cu trei capete înfigându-şi în noi
dinţii săi cei veninoşi, ne-a adus pierzare şi această moarte.
Că zice: pentru aceasta, vine urgia lui Dumnezeu peste fiii
neascultării, pentru care nu putem nici a ridica ochii minţii,
nici a ne ruga liniştit şi a atrage mila Ta; fiecare fiind
împilat, de greutatea conştiinţei sale ca de o cătuşă de fier.
Dar să nu ne părăseşti cu totul pentru numele Tău cel Sfânt,
nici să strici aşezământul Tău, ca noi ticăloşii să nu fim
lipsiţi de timpul pocăinţei şi al reîntoarcerii. De aceea şi
această mare bătaie de moarte cu iubirea de oameni o ai
adus. Ştim că de multe ori făgăduind pocăinţă şi de multe
ori minţind, spre tăiere suntem osândiţi ca şi smochinul cel
neroditor. Ci încă tot mai îngăduie ca un cultivator, de
oameni Iubitor, Carele nu voieşti moartea păcătosului, ci
întoarcerea şi vieţuirea lui; Cela ce ai poruncit a ierta
păcatele fraţilor de şaptezeci de ori câte şapte; Carele poţi
ridica fii lui Avraam şi din pietre vârtoase şi neroditoare; că
numai Ţie sunt cu putinţă toate cele ce în oameni sunt cu
neputinţă, Iubitorule de oameni Stăpâne. Ca şi între noi, în
neamuri de neamuri, să se preamărească Preasfânt numele
Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi
pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Altă rugăciune la rană de moarte
Domnului să ne rugăm
Păcătuit-am, nelegiuit-am, nedreptăţit-am înaintea Ta,
Preabunule Stăpâne, călcat-am poruncile Tale cele
mântuitoare, şi făgăduinţele noastre cele Sfinţite, care le-am
făcut la Sfântul botez înaintea marelui Tău jertfelnic şi
înaintea Îngerilor şi a oamenilor; lepădatu-ne-am de
înfricoşatul sânge al legii, prin care ne-am Sfinţit, socotindul
de nimic şi înjosind harul Duhului şi dispreţuind înfierea
cea mai pre sus de fire. Toată Scriptura şi legea cea
dumnezeiască şi învăţătura cea insuflată de Dumnezeu, ca
un sunet deşert şi graiuri lipsite de fapte s-au socotit de noi.
Numai cu numele şi cu vorbele noi mişeii purtăm Cinstita
Evanghelie şi adevărata creştinătate. Mâinile noastre s-au
făcut îndemânatice spre toată răpirea şi lăcomia, iar
picioarele, grabnice şi îndrăzneţe spre toată nedreptatea şi
strâmbătatea şi cădem la Tine, primeşte-ne, Stăpâne. Şi deşi
suntem foarte departe de întoarcerea şi adevărata lor
căinţă, lipsa să o îndeplinească nemărginita Ta bunătate, ba
chiar totul; fiindcă de toate cu totul suntem lipsiţi. Pentru că
ai îndurare şi milă care Te înduplecă: Crucea şi moartea cea
de voie, ce ai suferit pentru noi nerecunoscătorii, luptele
Apostolilor, sudorile cuvioşilor, sângele Mucenicilor, şi
înainte de toate, nădejdea şi mântuirea cea comună a
tuturor, pre Născătoarea de Dumnezeu, ce Te-a născut fără
sămânţă mai pre sus de minte. Ale căror rugăciuni primindule
cu iubire de oameni, slobozeşte-ne pre noi de întristarea
cea de acum şi de viitoarea muncă cea veşnică. Cu harul şi
iubirea de oameni a Părintelui Tău celui fără început, cu
Carele binecuvântat eşti, cu Preasfântul, Bunul şi viaţă
făcătorul Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
Altă rugăciune la boală de ciumă
Domnului să ne rugăm
Atotţiitorule Stăpâne, îndelung-Răbdătorule, mult-
Miluitorule, lesne-Iertătorule, de oameni-Iubitorule,
Atotbunule, Preabune, Atotputernice Hristoase, Dumnezeul
nostru; Tu din nefiinţă în fiinţă ai produs firea noastră,
numai din prisosinţa bunătăţii; Tu ai insuflat în noi suflet şi
cuvânt înţelegător, şi cu chipul Tău cinstindu-ne, ne-ai
învrednicit minunat desfătării raiului, purtării celei
asemenea lui Dumnezeu şi cuminecării dumnezeieşti; Tu pre
cei ce au călcat porunca Ta, şi s-au supus înşelăciunii şi
amăgirii diavoleşti, căzând din mărirea Ta, şi schimbând
viaţa cu moartea şi Împărăţia cu robia cea ruşinoasă, nu i-ai
trecut cu vederea, pentru adâncul cel negrăit al îndelungrăbdării
şi bunătăţii, ci I-ai cercetat în tot chipul prin părinţi
şi Profeţi. Tu ai dat nouă legea cea scrisă spre întoarcere şi
învăţătură; pus-ai Îngeri îndreptători şi păzitori, învăţândune
şi conducându-ne oarecum spre aflarea a ce este mai
bine. Dar fiindcă toate acestea le-am arătat a fi deşarte şi
zadarnice, prin plecarea cea nemăsurată a noastră către
răutate, însuţi Tu la sfârşitul veacurilor nespus ai făcut a
doua creare şi replăsmuire a firii noastre, şi întreg omul
nostru unindu-l minunat cu întreaga Ta Dumnezeire, şi
Sfinţind trupul cu trup, şi sufletul cu suflet, şi cu moartea şi
patimile Tale scăpându-ne pre noi de patimile cele peste fire
şi de moarte, prin paza dumnezeieştilor Tale porunci, ne-ai
învrednicit vieţii celei nemuritoare. Dar noi iarăşi călcând
aceste porunci dumnezeieşti ale Tale, şi umblând după
poftele şi voinţele noastre, cu stăruinţă facem tot păcatul în
fiecare zi: clevetire, defăimare, ţinere în minte de rău,
călcare de jurământ, minţire, vorbire de ruşine, înşelăciune,
ceartă, pizmă, şi toată fapta de ruşine necuviincioasă,
firească şi peste fire, ce nu se află nici la dobitoacele
necuvântătoare; acestea toate păgâneşte din nou le
născocim. Stinsu-s-au în deşertăciune zilele noastre; suntem
lipsiţi de ajutorul Tău; ne-am făcut de batjocură şi dispreţ
celor din împrejurul nostru; numele Tău Cel Preasfânt şi
închinat s-a făcut prin noi defăimat de păgâni, că am
îmbătrânit în răutate şi neînţelepţeşte pre căi şchiopătăm.
Toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut, nu este
cine să înţeleagă, nu este până la unul: preoţii şi poporul neam
abătut împreună. Pentru aceasta, cu dreaptă judecată,
suntem respinşi de la Tine, şi aruncaţi de la ajutorul Tău cel
mare, şi noi păcătoşii am întors spre întărâtare multa Ta
iubire de oameni. Ciume şi robie, strâmtorare şi sărăcie,
morţi felurite şi necontenite ne-au sfâşiat pre noi
nemernicii, pentru ca prin astfel de bătăi să ne tragi cu sila
la Tine, Iubitorule de oameni. Dar nici aşa nu s-a făcut ceva
mai mult din partea noastră. Datu-ne-ai spre robie păgânilor,
şi celor nelegiuiţi spre jefuire, spre junghiere şi spre pradă,
şi nici aşa nu ne-am înţelepţit, nici ne-am depărtat de la
răutăţile şi nelegiuirile noastre. Puţin numai ne-ai fost scos
minunat din robie, şi ne-ai slobozit peste nădejdea noastră
de la necredincioşi, şi încă mai mult am adăugat nelegiuire
peste nelegiuire, semeţindu-ne de binefacere şi de libertate,
şi rău întrebuinţând iertarea. Pentru aceasta, Preabunule
Stăpâne, ca pre unii care, nici prin cele de întristare, nici
prin cele cumplite, nu ne-am înţelepţit, nici ne-am făcut mai
buni prin binefacerile şi harurile Tale, cu dreapta judecată
ne-ai osândit pre noi, şi ne-ai trădat la pierire, la sfărâmare
şi deplină stingere. Şi este arătat, că suntem osândiţi a fi de
tot striviţi şi nimiciţi, pentru că ai şi secerat aşa fără cruţare
înainte de timp prelungirea neamului nostru, ca nici
rădăcină, nici sămânţă să nu rămână în Israel, după cum
este scris, ci să ne facem ca Sodoma şi ca Gomora, pre care
de demult cu totul le-a nimicit înecul de foc. Căci boala nu
ne cuprinde încet, răpind cu cumpătare pre cei ce mor, ci ca
un junghietor stând de faţă şi pre fiecare cu sabia de moarte
lovindu-l; aşa, mulţi de odată cu rana au primit şi semnul
morţii, şi pre toţi împreună repede i-a acoperit întunericul,
încât abia zicem a fi răniţi, şi moartea îndată ne şi calcă pre
urmă. Aşa că din una şi aceeaşi casă se scot câte doi şi câte
trei, aruncaţi grămadă pre un pat, încât cei rămaşi nu mai
pot fi în stare a da rudelor cele cuvenite după lege, nici le
este cu putinţă a se gândi la care dintre rude mai întâi să
meargă, că toţi cu totul se sting amar, şi se trimit la iad! Ci
de pretutindeni constrânşi de nepricepere şi nedumerire, nu
ştim care parte din nenorocire se cuvine mai vârtos a o
plânge: oare moartea cea fără timp, sau răpirea cea
neaşteptată, sau pre cei mai înainte muriţi, ori pre cei ce
acum îşi dau sufletul, sau pre cei ce au peste puţin să
pătimească aceasta, ori pre cei ce se par a scăpa şi a fi mai
tari decât boala? Dar, mai vârtos, se cade a ne tângui şi
plânge, ne mai rămânând nici o nădejde, că peste puţin vom
fi şi noi număraţi între morţi; aşa, de pretutindeni
deznădăjduiţi, zăcem ca nişte vite aşteptând junghierea.
Astăzi stă în jurul părinţilor şi a mamelor ceata copiilor,
ceata fiilor, ceata altor rude şi cunoscuţi încât casele sunt
strâmte pentru mulţimea celor ce se adună în familii şi
rudenii; iar mâine sunt fără fii, lipsiţi amărâţi, părăsiţi, ca
nişte scopiţi şi ca cum şi-ar fi pierdut toată nădejdea de
viaţă şi de bătrâneţe şi de prelungirea neamului de
moştenire, şi ca nişte lipsiţi de toate cele fireşti, de cei mai
iubiţi şi de cele mai trebuitoare. Spăimântatu-ne-am deci,
Iubitorule de oameni Stăpâne, de această mare şi nesuferită
restrişte şi bătaie; şi puţin de nu ne-am ieşit din fire, că neau
cuprins pre noi nepricepere şi nedumerire; şi a venit
asupră-ne frică şi tremur, şi ne-a acoperit umbra morţii, şi
ne-am uimit şi deznădăjduit cu totul. Că nu ne mai credem a
fi între cei vii, nici suntem în liniştea minţii; ci fiecare
închipuindu-şi a avea în sine rana şi simptomul adesea
pipăindu-şi membrele, în toată ora se înspăimântă, chiar de
s-ar pune vreun ţânţar, ori l-ar muşca vre-o vietate, i se pare
de frică că a sosit pieirea, şi înainte de moarte ni se pare că
murim. Pentru care toţi ne şi învârtim ca nişte morţi pre
jumătate şi leşinaţi şi cu totul uimiţi, neaflând nici o
scăpare; şi ce este mai rău, noi ticăloşii nu îndrăznim nici a
ridica la cer ochii noştri, nici a deschide gura noastră şi a ne
ruga înaintea Ta, fiind împunşi de boldul conştiinţei; şi
având înaintea ochilor faptele noastre cele viclene şi pline
de toată necurăţia, acoperindu-ne de ruşine feţele, ne
judecăm nevrednici de ajutorul Tău şi sprijinirea Ta. Striviţi
fiind, umiliţi şi ruşinaţi, de aceasta numai strigăm către
Tine, Dumnezeule Cel Bun: Drept eşti, Doamne, şi dreaptă
este judecata Ta în toate cele ce le-ai adus asupra noastră!
Iar mai ales, n-ai făcut nouă după nelegiuirea noastră, nici
după păcatele noastre ne-ai răsplătit nouă; ci şi această
bătaie adusă asupra noastră mărturisim a fi mai mult după
iubirea de oameni decât după dreptate; căci toată bătaia şi
rana şi toată pierzarea adusă asupră-ne, este mică şi puţină
către prea multele noastre nelegiuiri. Deci pentru mulţimea
păcatelor noastre, nu putem nici a îndrăzni, drepte
Judecătorule Doamne, ca să rugăm bunătatea Ta spre a afla
dezlegare de această înfricoşată certare. Dar mila Ta cea
prea mare şi adâncul îndurărilor Tale, mult-Miluitorule
Stăpâne, ne sileşte a îndrăzni şi a căuta cele peste meritul
nostru. Pentru care, Dumnezeule Preabune şi Doamne al
milei, ne rugăm măreţiei Tale: Opreşte această ascuţită
sabie a morţii, ce înainte de timp se aduce asupra noastră;
ca nu cu mânia Ta să ne mustri pre noi, nici să ne dai cu
totul la pieire, pentru numele Tău cel Sfânt, nici să
îndepărtezi de la noi mila Ta, Iubitorule de oameni, nici să
strici aşezământul Tău care L-ai făcut cu părinţii noştri, nici
să ne împuţinezi mai mult decât toate naţiile. Pune contra
mulţimii răutăţilor noastre adâncul îndurărilor Tale; numai
Ţie păcătuim, Doamne, dar şi numai Ţie unuia servim; afară
de Tine alt Dumnezeu nu cunoaştem; numai Ţie stăm înainte
cu inima înfrântă şi umilită, şi lăcrimând strigăm: Doamne,
miluieşte-ne. Primeşte, Iubitorule de oameni, această
comună umilinţă a noastră şi durere de inimă, precum ai
primit lacrimile lui Ezechia în întristarea inimii sale, şi l-ai
scăpat pre dânsul de moarte, şi i-ai dăruit timp de viaţă
peste cel pus pentru sfârşitul lui; căci, zice, întors-a Ezechia
faţa sa către părete şi a plâns; şi îndată ca un Stăpân Iubitor
de oameni ai trimis pre profetul şi i-a zis lui: Auzit-am
rugăciunea Ta şi am văzut lacrimile Tale, şi voi adăuga la
anii Tăi, ani cincisprezece. Deci, răbdătorule de răutate
Doamne, Însuţi ai zis: Nu voiesc moartea păcătosului, ci
întoarcerea şi vieţuirea lui; îndură-Te şi de noi nevrednicii, şi
întoarce mânia Ta cea dreaptă de la noi, şi să nu ne urgiseşti
pre noi în veci. Vezi, Stăpâne, că ne-am împuţinat şi am
scăzut noi moştenirea Ta, şi poporul Tău cel Sfânt, şi
plinirea a tot pământului, a căruia umbră cuprindea şi
munţii. Adu-Ţi aminte, Iubitorule de oameni, de Cruce, de
moarte şi de patima cea de voie, care ai suferit-o pentru noi
osândiţii, şi să nu răpească moartea ca un leu sufletele
noastre, nefiind cine să scape, nici să ne mântuiască. Ştii,
îndelung-Răbdătorule, că nici o bătaie n-a atins aşa pre nesimţitorii
egipteni, ca stricarea şi pierzarea întâi născuţilor;
iar asupra noastră nenorocirea este neînchipuită şi răutatea
neasemănată, deoarece toţi împreună, şi cei dintâi, şi cei de
mijloc, şi cei din urmă se răpesc fără timp asa de iute.
Îndură-Te deci, lesne-Iertătorule Doamne, de lacrimile şi
plângerea tinerilor şi a pruncilor şi de toată vârsta,
neformată şi necoaptă; opreşte-Ţi întărâtarea Ta cea dreaptă
asupra noastră, şi încetează sfărâmarea, mult-Miluitorule
Doamne. Căci pruncii primind rana şi semnul morţii, şi
venind în cunoştinţă de rău şi de pieire, la noi se uită, îşi
aţintesc ochii, îşi întind mâinile, şi prin lacrimi, prin
gângăviri, prin sunete neînţelese şi prin toate mişcările
putincioase arată junghierea, plângându-şi pieirea, şi în
toate chipurile se silesc cum ne-ar atrage spre ajutorul lor.
Iar noi neputând nicicum a le întinde mână de ajutor şi
dezlegare de răutate, la Tine alergăm şi cerem ajutor contra
acestei cumplite bătăi. Că Ţie unuia sunt putincioase cele ce
la oameni sunt cu neputinţă; că binecuvântat eşti în veci
Amin.
Altă rugăciune către Dumnezeu, ce se zice în timp de ciumă şi
foamete, compunere a sfinţitului patriarh Calist.
Domnului să ne rugăm
Doamne Dumnezeul nostru, Carele cu porunca cea
creatoare ai produs din nefiinţă în fiinţă aceasta făptură
văzută; apoi prin marea Ta bunătate ai plăsmuit cu mâinile
Tale şi pre om, şi mai întâi toată pregătirea lui spre mâncare
şi băutură ai făcut-o lesnicioasă şi fără cheltuială; dar îndată
după călcarea poruncii l-ai lipsit pre dânsul de acea
desfătare nestricăcioasă, şi spre folosul lui i-ai dat alt trai
mai anevoios; aşa că ai poruncit pământului să producă
roade spre nutrirea noastră şi chiar a vietăţilor
necuvântătoare, în multe feluri şi în multe chipuri. Unora
dintre ele le-ai dat cele trebuincioase numai din seminţele
pământului, iar altora în alt fel, după puterea Ta cea
prevăzătoare, prin care Te îngrijeşti cu bunătatea Ta şi de
peştii mării, deschizând dreapta Ta şi umplând toată
vietatea de buna Ta voinţă. Cela ce ai făcut semne mari şi
minunate în Testamentul Vechi şi cel Nou, auzi-mă şi pre
mine păcătosul şi nevrednicul servul Tău. Şi precum
odinioară prin Iosif, ce purta chipul Unuia-Născut Fiului Tău,
ai nutrit cu îndestulare pre tot poporul israelit, aşa şi acum,
prin Unul-Născut Fiul Tău Adevăratul Dumnezeul nostru,
dăruieşte cele de nutrire şi de repausul nostru, şi ne dă
scăpare de toate cele întristătoare; de ciumă, de foamete, şi ne
scuteşte pre noi de chinul şi nevoia ce ne aşteptă; ca să se
preamărească Preasfânt numele Tău, al Tatălui celui fără de
început, şi al Unuia-Născut Fiului Tău, şi al Preasfântului şi
de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii
vecilor, Amin.
Altă rugăciune a aceluiaşi
Domnului să ne rugăm
Dumnezeul minunilor, Carele ai făcut mari şi minunate;
Cela ce prin Moisi ai slobozit pre vechiul Israil din robia cea
amară a lui Faraon; Cela ce cu mâna Ta cea dreaptă l-ai
condus şi nevătămat l-ai adus în pământul făgăduinţei;
Carele mai întâi prin păsările acelea ai nutrit spre saţiu în
deşertul cel prea uscat un popor nu lesne de numărat;
Carele ai plouat mană ca apa din izvor pururea curgător;
Cela ce ai pregătit ca piatra cea vârtoasă să izvorască izvor
de apă, şi ai săturat prin revărsarea apei, pre toţi cei chinuiţi
de sete; aşa şi acum nutreşte-ne pre noi cu ştiuta Ta iubire
de oameni şi bunătate; dăruieşte nouă cele trebuitoare, şi
ne îndestulează spre servirea şi hrana noastră; arată şi în
noi marele Tale minuni, şi ne hrăneşte spre saţiu cu
binecuvântarea bunătăţii Tale; că toate sunt Ţie cu putinţă,
şi nu-Ţi este nimic neputincios. Aşa, Doamne Dumnezeul
nostru, Cela ce ai nutrit mii de popoare cu puţine pâini în
deşert, nutreşte-ne şi pre noi acum cu negrăita Ta îndurare,
şi să nu treci cu vederea rugăciunile noastre ale păcătoşilor
şi nevrednicilor Tăi servi; ca să se preamărească Preasfânt
numele Tău, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Nessun commento:
Posta un commento