martedì 6 novembre 2018

RÂNDUIALA la binecuvântarea şi Sfinţirea Veşmintelor celor noi

RÂNDUIALA

la binecuvântarea şi Sfinţirea Veşmintelor celor noi:

a stiharului, a epitrahilului, a felonului, a cingătorii, şi a

mânecuţelor.

Preotul zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru..., Împărate

ceresc…, şi după, Tatăl nostru…, Mărire…, Şi acum…, Veniţi să ne

închinăm, (de trei ori) şi Psalmul aceasta 132:

Iată acum ce este bun şi ce este frumos, fără numai a

locui fraţii împreună; ca mirul pre cap, carele se pogoară pre

barbă, pre barba lui Aaron, carele se pogoară pre marginea

îmbrăcămintei lui; ca roua Ermonului ce se pogoară pre

munţii Sionului; că acolo a poruncit Domnul binecuvântare

şi viaţă până în veac, Aliluia, (de trei ori).

Diaconul: Domnului să ne rugăm; Preotul zice:

Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, Cela ce din început

faci toate cele de folos neamului omenesc, şi ai voit a se

face biserici de mână omenească în numele Tău, şi pre acele

spre mărirea Ta, le-ai Sfinţit şi le-ai numit loc al sălăşluirii

măririi Tale, şi ai poruncit servului Tău Moisi să facă

veşminte Arhiereşti şi Preoţeşti şi alte feluri de

înfrumuseţări spre măreţia şi frumuseţea Sfântului Tău

altar; ascultă acum cu milă rugăciunea noastră şi veşmintele

acestea (numind veşmântul ce va fi) ce s-au făcut în cinstea

şi înălţarea Preasfântului Tău nume, spre podoaba şi buna

cuviinţă a servitorilor Sfântului Tău Altar şi a Sfintelor Tale

Taine, binecuvintează şi, curăţeşte-le şi sfinţeşte-le prin

mine umilitul şi nevrednicul servul Tău; ca vrednice să se

arate la servirea Sfintelor Tale Taine şi la toată doxologirea

Preasfântului Tău nume; şi să fie Preoţilor celor ce vor servi

cu dânsele spre pază şi acoperământ de toate cursele şi

smintelile duşmanului, spre a Ta bună plăcere şi măreaţa

servire a Sfintelor Tale Taine, şi spre câştigarea harului şi

îndurărilor Tale.

Cu harul şi iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău,

cu Carele binecuvântat eşti, cu Preasfântul Duh, acum şi

pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Preotul: Pace tuturor; Capetele voastre Domnului să le plecaţi.

Preotul:

Stăpâne Doamne Atotţiitorule, Dătătorule al tuturor

bunătăţilor, izvorul sfinţeniei, caută spre rugăciunea noastră

şi spre Veşmintele acestea, să fie spre podoaba şi buna

cuviinţă a Preoţilor servitorilor Tăi, cu harul Preasfântului

Tău Duh, şi prin stropirea acestei ape Sfinţite, arată-le

binecuvântate şi Sfinte, şi fă vrednici şi Ţie pururea

bineplăcuţi pre cei ce se vor îmbrăca cu dânsele spre a servi

Sfintelor Tale Taine.

Că Tu eşti Sfinţirea noastră, şi Ţie mărire înălţăm,

împreună şi Unuia-Născut Fiului Tău, şi Preasfântului, Bunului

şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în

vecii vecilor, Amin.

Şi îndată apoi le stropeşte cu agheasmă zicând:

Iată se sfinţesc veşmintele acestea cu harul Sfântului

Duh, prin stropirea acestei ape Sfinţite; în numele Tatălui, şi

al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.

Şi se face apolisul de rând.

Nessun commento:

Posta un commento