martedì 6 novembre 2018

RUGĂCIUNE la deschiderea Bisericii pângărită de păgâni sau de alţi eretici

RUGĂCIUNE

la deschiderea Bisericii pângărită de păgâni

sau de alţi eretici

Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeul nostru, Carele ai arătat, biserica

aceasta spre locuinţa Ta, prin venirea de-viaţă-făcătorul Tău

Duh, şi prin cinstita ungere ce a Sfinţit pre proroci şi pre

Apostoli. Apoi ai îngăduit ca să fie spurcată, pentru păcatele

noastre, şi preaneprihănitul jertfelnic să fie pângărit (de este

spurcat de păgâni, zi aşa): de păgânii cei fără de Dumnezeu,

de care nu se cunoaşte numele Cel Prealăudat şi măreţ al

slavei Tale; (iar de este necinstit de eretici, zi aşa): de

turburătorii ce au sfâşiat Biserica prin nesocotirea şi

defăimarea cinstitelor Evanghelii şi a tradiţiilor apostolice,

părinteşti şi canonice. Însuţi, iarăşi ne primeşte, cu ochii

îndurători, pre noi cei ce venim cu credinţă şi din inimă

mărturisim păcatele noastre cu conştiinţă şi pocăinţă, voind

a-Ţi aduce în această biserică jertfe curate şi nesângeroase;

curăţeşte-o de întinăciunea ce i s-a făcut, şi arată-o plină de

curăţenia de mai înainte; Tu Cela ce singur eşti Însăşi

curăţia şi sfinţenia firească, şi Carele singur poţi a Sfinţi pre

cei ce-şi întorc inima către Tine, şi a ne curăţi deplin

conştiinţa noastră, de toată îndoirea şi nepriceperea.

Că Tu eşti Sfinţirea noastră şi Ţie mărire înălţăm Tatălui

şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor,

Amin.

Nessun commento:

Posta un commento