martedì 6 novembre 2018

RUGĂCIUNE ce se citeşte la o biserică ce i s-a făcut vre-o reparaţie internă

RUGĂCIUNE

ce se citeşte la o biserică ce i s-a făcut vre-o reparaţie

internă

Doamne Dumnezeul nostru, Carele ai arătat Biserica

aceasta întru locaş Ţie, prin venirea Sfântului şi de-viaţăfăcătorului

Tău Duh întru cinstita ungere, care a Sfinţit pre

Proroci şi pre Apostoli, îngăduind a intra în Sfântul Tău Altar

numai cei Sfinţiţi de Tine; dar fiindcă această biserică

Sfinţită întru numele Tău şi întru cinstea (numele Hramului)

ajunse a nu se mai putea săvârşi într-însa Sfintele Tale

Taine, din pricina stricăciunii în care era, a trebuit a se

preface prin alţi oameni, care nu au asupră-le Sfântul Dar al

preoţiei. Deci socotind, că umblând printr-însa aceşti

oameni neSfinţiţi, poate vor fi săvârşit oarecare lucruri

necuvincioase, care ar aduce vre-o spurcăciune Sfintei Tale

Biserici, venim acum cu credinţă şi osârdie la Tine Carele

eşti adevărata curăţenie şi sfinţenie şi cu umilinţă ne rugăm,

caută cu ochiul Tău cel Milostiv şi iarăşi ne primeşte pre noi,

şi curăţeşte-o pre dânsa de spurcăciunea ce i s-a întâmplat

şi o arată plină de curăţenie şi sfinţenia ce a avut mai

înainte, ca să putem înălţa întru dânsa jertfe curate şi fără

de sânge; căci numai Tu singur poţi Sfinţi pre cei ce îşi

întorc inima către Tine şi a ne curaţi pre noi cu totul

desăvârşit, de sfatul viclean şi de toată nepriceperea şi

îndoiala.

Că Tu eşti Sfinţirea noastră şi Ţie mărire înălţăm Tatălui

şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor,

Amin.

RÂNDUIALA

binecuvântării noului Chivot în care se vor păstra

Dumnezeieştile Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos

Fiind pus noul chivot pe o masă cuviincios acoperită, în

mijlocul bisericii, înaintea uşilor împărăteşti, Preotul iese din

altar prin uşile împărăteşti, îmbrăcat în epitrahil şi felon, cu

cădelniţa şi, tămâind cruciş chivotul, începe după obicei:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru..., Împărate ceresc...,

Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Că a Ta

este împărăţia..., Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă... Şi acum...,

Veniţi să ne închinăm...(de trei ori), şi Psalmul 131

Adu-Ţi aminte, Doamne, de David şi de toate blândeţile

lui. Cum s-a jurat Domnului şi a făgăduit Dumnezeului lui

Iacob: Nu voi intra în locaşul casei mele, nu mă voi sui pe

patul meu de odihnă; nu voi da somn ochilor mei şi genelor

mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi

afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob. Iată, am

auzit de chivotul Legii; în Efrata l-am găsit, în ţarina lui laar.

Intra-vom în locaşurile Lui, închina-ne, vom la locul unde au

stat picioarele Lui. Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi

chivotul Sfinţirii Tale. Preoţii Tăi se vor îmbrăca cu dreptate

şi cuvioşii Tăi se vor bucura. Din pricina lui David, robul Tău,

să nu întorci faţa unsului Tău. Juratu-S-a Domnul lui David

adevărul, şi nu-l va lepăda. Din rodul pântecelui tău voi pune

pe scaunul tău, de vor păzi fiii tăi legământul Meu şi

mărturiile acestea ale Mele, în care îi voi învăţa pe ei, şi fiii

lor vor şedea până în veac pe scaunul tău. Că a ales Domnul

Sionul, şi l-a ales ca locuinţă Lui. Aceasta este odihna Mea în

veacul veacului. Aici voi locui, că l-am ales pe el. Roadele lui

le voi binecuvânta foarte; pe săracii lui îi voi sătura cu

pâine. Pe preoţii lui îi voi îmbrăca cu mântuire şi cuvioşii lui

cu bucurie se vor bucura. Acolo voi face să răsară puterea lui

David; gătit-am făclie unsului Meu. Pe vrăjmaşii lui îi voi

îmbrăca cu ruşine, iar pe dânsul va înflori sfinţenia Mea.

Slavă..., Şi acum..., Aliluia (de 3 ori). Diaconul: Domnului să ne

rugăm, strana: Doamne miluieşte, iar Preotul citeşte această

rugăciune:

Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai scaun cerul şi aşternut

picioarelor Tale pământul, deşi toată făptura nu Te

poate cuprinde, nici mintea Îngerească şi omenească nu

poate cuprinde şi spune după vrednicie mărirea slavei Tale;

dar, pentru milostivirea milei şi a iubirii Tale de oameni, ai

binevoit a Te cuprinde în chip de negrăit în pântecele

Fecioarei, şi Dumnezeu fiind Te-ai făcut om adevărat; şi

pentru ca să mântuieşti pe om, ai dat credincioşilor spre

mâncare Trupul şi Sângele Tău, sub forma văzută a pâinii şi

a vinului; căci, deşi ca Dumnezeu eşti pretutindenea şi toate

le împlineşti, dar ca Dumnezeu şi om în cer de-a dreapta

Tatălui şezi, iar pe pământ cu adevărat voieşti a fi numai

întru Preasfintele Taine ale Trupului şi ale Sângelui Tău;

pentru aceea acum cu umilinţă Te rugăm, caută cu milă la

rugăciunea noastră şi la vasul acesta, ce s-a făcut întru slava

Ta, şi trimite asupra lui binecuvântarea Ta cea cerească;

binecuvintează-l, curăţeşte-l şi sfinţeşte ca să fie el vrednic

locaş şi mormânt nou şi păstrător al Sfintelor şi de viaţă

făcătoarelor Taine, ale Preasfântului Trup şi scumpului Tău

Sânge. Că Tu eşti Sfinţirea noastră şi Ţie slavă înălţăm,

împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi

Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh,

acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. Preotul: Pace tuturor. Strana: Şi duhului tău.

Diaconul: Capetele voastre Domnului să le plecaţi. Strana: Ţie,

Doamne, iar Preotul citeşte în taină această rugăciune:

Domnului să ne rugăm

Doamne, Dumnezeul nostru, pleacă urechea Ta şi mă

auzi, Cel ce din milă şi iubire faţă de oameni Te-ai făgăduit a

petrece cu noi nedespărţit până la sfârşitul veacului, trimite

harul Preasfântului Tău Duh, şi prin stropirea cu această apă

Sfinţită binecuvintează şi sfinţeşte vasul acesta, ce este

făcut spre păstrarea Dumnezeieştilor Taine ale Trupului şi

ale Sângelui Tău. Că Tu eşti Cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti

toate, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm,

împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi

Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh,

acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. Iar Preotul, luând apă sfinţită, stropeşte cu ea

chivotul, zicând:

Iată se sfinţeşte vasul (chivotul) acesta cu harul

Preasfântului Duh, prin stropirea Sfinţitei apei acesteia; în

numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin (de trei

ori).

Şi făcând obişnuitul otpust al zilei, ia chivotul cel Sfinţit şi-l

duce pe Sfânta Masă şi pune în el Dumnezeieştile Taine.

Nessun commento:

Posta un commento